Şapte observaţii cu privire la psihoza anticreştină de ultimă oră

1. Cum poţi să patologizezi şi să criminalizezi o practică milenară ? Asta înseamnă să demonizezi trecutul, o întreagă cultură, segmente largi de populaţie. Este o practică de tip stalinist, iar cel care se face responsabil de astfel de practici are el însuşi nevoie de un psihiatru, dacă nu chiar de un exorcist. Sunt o grămadă de copii care merg la spovedit, conform rânduielii, de la şapte ani, şi care sunt perfect normali şi cât se poate de luminoşi. Şi sunt o grămadă care nu merg şi au probleme sufleteşti cât se poate de serioase. În plus, putem spune că societăţile moderne cu toxicomaniile, dependenţele, narcisismele, antidepresivele, sinuciderile, crimele, rampage shooting-urile, divorţurile, sectele lor sunt mai sănătoase mintal decât societăţile tradiţionale ? Înmulţirea psihologilor reprezintă o modalitate de succes în abordarea acestor probleme, sau mai degrabă un fenomen simptomatic care însoţeşte dezvoltarea fenomenelor mai sus menţionate, dând mai degrabă mărturie, în general, de limitele psihologiei (sau mai bine zis psihologiilor) seculare ? Îşi pun problema progresiştii care au luat zilele astea cu asalt mass-media dacă cu cumva tocmai Biserica, atât cât poate şi ea în vremurile astea tulburi, reprezintă forţa care ţine în frâu dezvoltarea acestor fenomene, că, în încercarea lor de a ne vindeca, ne îmbolnăvesc, ucigându-ne de fapt doctorul care ne tratează ? Sau de fapt chiar asta urmăresc ? S-a făcut vreun studiu care să demonstreze faptul conform căruia copiii care se duc la duhovnic sunt mai instabili psihic decât ăia care nu se duc ? Îi trage cineva la răspundere pe psihanaliştii ai căror pacienţi ajung să se sinucidă (s-a întâmplat şi cu pacienţii fiicei lui Freud) ? Se face diferenţa între un duhovnic bun şi unul prost ? Sau duhovnicii sunt toţi proşti iar psihologii sunt toţi buni, chiar dacă şi aceştia din urmă se ceartă între ei, incapabili să ajungă la o concluzie comună cu privire la natura omului şi la ce anume îl face fericit ?

2. În cazul de faţă ai un copil dintr-o familie divorţată (divorţul fiind un fenomen la care, spre deosebire de omul religios, „omul terapeutic”, preocupat doar de autosuficienta „împlinirea de sine”, este prin definiţie mult mai predispus), ai o mamă care, conform vecinilor, nu-şi lasă fata să iasă din casă, şi ai nişte site-uri zelotist-apocaliptice (da, trebuie subliniat şi răul pe care îl fac aceste grupări, atât sufletelor tulburate cu care intră în contact, cât şi Bisericii în ansamblul ei, prin talentul cu care o expun mediatic) care i-au băgat fetei în cap idei habotnic-sectare. Şi mai ai un duhovnic care predică dragostea şi valorile familiale, libertatea şi discernământul. Ei bine, nu ştiu cum se face că, din toată povestea asta, vinovatul prinicipal este considerat tocmai duhovnicul.

3. Fireşte, prin încetăţenirea ideii că rezolvarea problemei fetei stă în înlocuirea duhovnicului cu psihologul, încearcă şi anumiţi psihologi (încă aştept reacţia psihologilor şi psihiatrilor care se delimitează de poziţiile exprimate zilele acestea de colegii lor de breaslă) să-şi îmbunătăţească poziţia pe piaţă şi să-şi consolideze capacitatea de control la nivelul societăţii româneşti. Cu privire la aceste valenţe ale psihoterapiei recomand excelentul docmentar difuzat de BBC şi intitulat “The Century of the Self”. Dar ce te faci că, aşa cum rezultă din cazul fetei plecate la Mănăstirea Tismana (pe care presa l-a scos de la naftalină în procesul intentat “duhovnicilor corupători de minori”)[1], psihologia nu te vindecă totdeauna de răul ăsta care se cheamă “fanatismul religios”. Cel puţin nu atunci când o studiezi, tu cu mintea ta (aşa cum a făcut fata cu pricina la Universitatea din Timişoara), şi eventual începi să o priveşti şi critic şi să-i înţelegi limitele. Deci studiul psihologiei se poate dovedi periculos. Mult mai bună este ascultarea, din fragedă pruncie, de un psiholog care operează cu noţiuni pe care nu le poţi înţelege şi care, profitând de „sancta simplictas”, îţi poate modela el personalitatea aşa cum e mai bine. Dacă iese prost, asta e. Oricum nu există altă alternativă la mersul la psiholog. Doar nu vrei să te duci la medievalii ăia de popi. Deci cum rămâne cu “crede şi nu cerceta”, dicton invocat de un alt jurnalist agramat[2]. Oare nu e nimic medieval în acest mod de impunere a unei instituţii responsabilă cu gestionarea comportamentelor ?

4. Mai vine şi Mândruţă[3] cu sofismele lui europenist mic-burgheze. Cică dovada că nu religia îl îmblânzeşte pe om ci codul penal este faptul că în timpul comunismului societatea era mai sigură, şi că în nordul secular societatea este mai sigură decât în sudul religios. Păi una la mână că religia creştină îi îmblânzeşte doar pe cei care se lasă îmblânziţi, adică pe cei care chiar păzesc poruncile lui Hristos pe bune, nu pe superstiţioşii care au învăţat să-şi facă cruce înainte să dea în cap ei ştiu de unde, dar numai de la Biserică nu. Pe de altă parte, statul totalitar îi îmblânzeşte pe toţi cu forţa. Ideea e următoarea: codul penal este un rău necesar (nici Biserica nu învaţă altceva), şi cu cât este mai multă nevoie de codul penal, cu atât mai rău pentru societate, deoarece creşte statul şi deci scade libertatea. De aceea, cu cât e mai multă credinţă autentică (adică autentică libertate duhovnicească, nu formalism, superstiţie sau fanatism), cu atât avem mai puţină nevoie de codul penal. Sau, altfel spus, cu atât mai bine. Pe de altă parte, nu are cum să nu te amuze felul în care indivizi precum Mândruţă profită întotdeauna de astfel de ocazii pentru a-şi legitima pe criterii culturale poziţia dominantă în societate (noi, purtătorii de lumină, care aducem din Occident advevărata moralitate care nu se sprijină decât pe autoritatea codului penal – “pe aceştia trebuie să-i ascultăm”) ocultându-şi în acelaşi timp poziţia de clasă. Nu-i aşa că diferenţa cu privire la criminalitate între statele din sudul sărac şi cele din nordul bogat, nu are nimic de-a face cu faptul că sistemele sociale ale celor din urmă se bazează, în mare parte, pe exploatarea sărăciei celor dintâi. Şi tot irelevant este şi faptul că Statele Unite ale Americii, ţară care nu urmează modelul social european, dar în care psihologii (ca şi avocaţii şi antenele NSA-ului) mişună pretutindeni, are (cu tot cu pedeapsa cu moartea – poate că şi asta o fi bună în viziunea nostalgicului Mândruţă, cel puţin pentru “călugării periculoşi”) o criminalitate cu mult mai mare decât România. Şi mai are nu doar adolescenţi psihopaţi care îşi mătrăşesc colegii de şcoală (cel puţin unii dintre ei au trecut în prealabil pe la psihiatrii şi psihologi, dar na că n-au avut ac de cojocul lor), ci chiar şi psihiatrii musulmani (probabil tocmai buni să ţină, pe viitor, loc de duhovnici) care îşi mătrăşesc colegii din armată.

5. Cât priveşte aplicarea codului penal în cazul stareţului de la Sihăstria Rarăului, este clar că aici avem de a face cu un clash cultural, dar în niciun caz sub forma în care acesta este prezentat de către onor analiştii şi psihanaliştii. Sigur, faptul că stareţul a minţit autorităţile este cel puţin discutabil, şi sunt unii care confundă un pic cam maniac o adolescentă fugită de acasă şi adăpostită la mănăstire cu un oponent al regimului comunist vânat de Securitate. Dincolo de aspectul acesta, faptele au demonstrat cât se poate de clar că părintele n-a sechestrat pe nimeni şi nici n-a călugărit-o pe minoră în mod iresponsabil. I-a luat bilet de tren şi a trimis-o acasă, frumuşel, după ce i-o fi dat un sfat înţelept. De ce a minţit autorităţile ? Păi deoarece pentru el, care face parte dintr-o lume în care fuga de timpuriu la mănăstire e un fenomen nicidecum patologic, patologică şi abuzivă e mobilizarea autorităţilor statului în vederea aducerii înapoi cu poliţia a unui adolescent fugit la mănăstire. Iar premisa nespusă a acestei mobilizări, care iniţial a fost motivată, cum era normal, de credinţa că fata fusese răpită, este că monahii care primesc, măcar şi pentru o noapte, un adolescent fugit de acasă, au acelaşi statut ca şi răpitorii de copii. Că, în ciuda evidenţelor, monahii (repet monahii, nu diverşi scrântiţi care au îmbrăcat haina monahală) îi atrag pe copii într-o reţea periculoasă şi vor să-i împingă în mod iresponsabil în viaţa monahală, profitând de frăgezimea minţii lor. Implicit, atunci când statul (pe care altminteri îl vezi prin zona aia săracă doar când vine să bată ţăranii care îşi apără glia), mânat de la spate de minţile luminate ale presei, se raportează în acest fel la biserică şi mănăstire, monahul închide poarta mănăstirii, cu convingerea că ştie mai bine să gestioneze o astfel de situaţie – adolescent cu mintea necoaptă fugit la mănăstire – decât „celula de criză” mobilizată de frica  jurnaliştilor şi psihanaliştilor care adoptă o poziţie cât se poate de anticreştină.

6. Despre remarca lui Costi[4], cu concertul de muzică punk, ce să mai zic. Nici nu-mi dau bine seama dacă vorbeşte serios sau e doar caterincă rogozană. Mă întreb totuşi dacă-l propune, ca alternativă mai sănătoasă la modelele duhovniceşti, pe sociopatul ăla de vocalist de la Sex Pistols care şi-a înjunghiat partenera după care a murit de supradoză. Bine, nici nu trebuie să-l propună, că îşi revendică el sau alţii singuri locul în sufletul copilului de îndată ce acesta râmâne pustiit. Iarăşi întreb (lăsându-l pentru moment la o parte pe simpaticul Costi), chiar şi strict din perpectivă socială, sunt conştienţi ce fac cei care lovesc în manieră neostalinistă într-o instituţie care are totuşi două mii de ani vechime? Pe de altă parte, pe pagina de facebook, Costi vine cu o remarcă un pic mai interesantă : “băi, fata aia de liceu care a fugit la mănăstire şi-a vîndut I-phone-ul. E una dintre cele mai radicale mişcări ale momentului. era un tip care se plîngea pe net că munceşte de vreo 24 de ani “cu carte de muncă” şi abia şi-a luat un I-phone 4. Şi fata asta renunţă la un Ip 5?” Poate dă Dumnezeu să se ţină de firul ăsta şi să ajungă mai aproape de adevăr. Zicea Bakunin că “îl caută pe Dumnezeu în Revoluţie”. Să sperăm că şi Costi va căuta adevărata Revoluţie (cea spirituală) în singurul loc în care poate să o găsească.

7. Este duhovnicia într-o societate urbanizată post-modernă – acolo unde adolescentul de cincisprezece ani e altul decât adolescentul de cincisprezece ani din lumea în care a copilărit părintele Cleopa -, cu presiune mediatică şi eventual concurenţă (deseori neloaială) psihanalitică o provocare? Este. Are Biserica Ortodoxă Română resursele să o înfrunte ? Să nădăjduim că da. Cert este că abilitatea de a face faţă la această problemă începe cu conştientizarea ei, cu conştientizarea faptului că Biserica trăieşte între două lumi, una a tradiţiei ce persistă şi alta, în continuă schimbare, a (post) modernităţii. Iar dacă vrea să-i mântuiască pe oamenii care trăiesc în această lume, rebranşându-i la tradiţie, trebuie întâi de toate să le înţeleagă foarte bine lumea. Dincolo de acest fapt, la baza acestui conflict se află de fapt întrebarea ce este omul şi cum anume se împlineşte el ca fiinţă. Îl înţelegem pe om, ca şi chip şi asemănare a lui Dumnezeu, în lumina învăţăturii creştine, conducându-l pe calea vieţii, prin practica terapeutică a Bisericii, spre desăvârşire ? Sau îi lăsăm lui Dumnezeu atâta loc în viaţa omului cât îi lasă paradigma antropologică seculară de ultimă oră, care, la fel ca şi precedenta, e şi ea ferm convinsă că a descoperit ce e omul, drept pentru care şi ştie cum să-l facă fericit (eventual chiar şi împotriva voinţei lui) ? Unde se află adevărul (cel puţin în deplinătatea lui, căci altminteri, sunt destui psihologii care au înţeles destul de multe despre om, şi care îl şi pot ajuta pe om în limitele acestei cunoaşteri limitate) ? În revelaţie sau în speculaţie ? În jurul acestei întrebări se conturează inevitabil şi cea mai importantă luptă care, de la Republica lui Platon încoace, se dă în toate societăţile care nu au o minte comună : lupta pentru minţile copiilor şi deci, pentru viitor. Despre această luptă e vorba şi în cazul de faţă, luptă pe care Biserica trebuie să o poarte cu smerenie pastorală şi îndrăzneală apologetică susţinută de rigoare teologică. Cu toate că, din nefericire, uneori avem mai degrabă parte de ţâfnă şi aroganţă pastorală combinată cu timorare apologetică şi sterilitate sau chiar incultură teologică.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Şapte observaţii cu privire la psihoza anticreştină de ultimă oră

  1. Bogdan zice:

    Noi Bolsevici care controleaza mass-media aserviti strainilor si grupurilor de interese spala creirele oamenilor. Inainte razboaiele se purtau cu armele, astazi cu protv si adevarul.ro. Este o rusine ce se intampla in Romania. Dar Dumnezeu nu doarme.

  2. D zice:

    Racule, ai o gramada de idei, de unde-ti vin…scrii mult vad, e bine 🙂
    Altfel, da-mi voie sa fiu sceptic cu privire la buna credinta si intentiile oricarui duhovnic. Sfaturile sint bune luate punctual, per ansamblu mi se pare ca nu urmaresc decit aducerea omului intr-o stare de impotenta rationala. Cu BOR atotputernica si cu un cler obedient nu cred in sinceritatea acestor duhovnici.
    Florin DUMITRU

    • Nici BOR nu e atotputernică, nici clerul nu e în totalitate obedient (apropo, în raport cu cine?), şi nici nu-şi merită oricare aşa zis duhovnic numele de duhovnic. În rest, duhovnici sinceri sunt destui. Crede-mă. Vorbesc din experienţă.

  3. Raluca zice:

    O singura intrebare: taina spovedaniei este valabila in cazul unui minor? Multumesc!

    • Evident. Păcatul mărturisit de un minor este iertat. La asta vă referiţi?

      • Raluca zice:

        Nu, la faptul ca ar trebui sa existe norme speciale pentru minori, adica sa fie implicata si familia. Si parintii sa afle, alaturi de Dumnezeu, ce a facut sau ce intentioneaza sa faca minorul, in cazul in care fapta este o greseala.

      • Nu ştiu să se menţioneze undeva că ar exista derogări speciale pentru minori. Presupunând că ar fi aşa, nu am mai vorbi practic despre taina spovedaniei ci despre consiliere psihologică a minorilor cu implicarea părinţilor. Or asta este deja o altă poveste. E foarte important de înţeles că, deşi un bun duhovnic este şi un bun psiholog, duhovnicul este ceva iar psihologul altceva. În consilierea psihologică a minorului poate fi implicat şi părintele (chiar nu ştiu dacă psihologul este obligat să nu ascundă de părinte nimic din ce-i spune minorul, e o întrebare interesantă, dar mă gândesc că dacă ar fi aşa, foarte mulţi minori nu s-ar mai destăinui, ceea ce din start ar compromite procesul terapeutic, şi ar căuta poate pe altcineva, eventual unui duhovnic, căruia să-i poată spună lucruri pe care să ştie cu siguranţă că nu le va afla maică-sa – cu siguranţă sunt foarte mulţi copii care nu sunt pregătiţi să le spună părinţilor tot ce au pe suflet), în taina spovedaniei al treilea prezent este Dumnezeu. În ceea ce priveşte secretul spovedaniei, un text de acum câţiva ani al Bisericii Ortodoxe Ruse spune foarte clar că acesta nu poate fi divulgat nici pentru facilitarea misunii organelor de anchetă. În cazul în care cel ce se spovedeşte mărturiseşte intenţii criminale iar duhovnicul nu reuşeşte să-l convingă să nu recurgă la ele, trebuie să avertizeze persoana ameninţată fără a divulga secretul sopvedaniei. Şi doar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, adică pentru evitarea unui pericol iminent la adresa uneia sau mai multor persoane, duhovnicul trebuie să-l înştiinţeze pe episcop cu privire la situaţie, iar acesta urmează să decidă ce anume e de făcut.

  4. Ioana zice:

    Și totusi…
    Nu putem reduce psihanaliza la niște shrinks americani. La fel cum nu putem reduce creștinismul la bigotismul destul de frecvent în aceeași Americă a tuturor posibilităților. (Asta pt că nici mie nu-mi place în special America, nu că n-ar fi bigotism și în alte părți. Sau psihologi inapți.) Altfel rămânem la nivelul stereotipurilor – cel vânat de presă, nu? – unde psihanaliștii sunt niște escroci, duhovnicii niște înapoiați, musulmanii niște fanatici etc.
    Le voi trata egal – pentru că, din punct de vedere uman, se aseamănă ca orice altă categorie religioasă, profesională, culturală etc.
    Nu voi discuta dogmele, teoriile, practicile – pentru că ar fi nevoie de biblioteci întregi, și nu am asemenea resurse. Destul că există, în fiecare din cazuri, o variantă vulgară, simplistă, aberantă și distructivă pentru practica mamă de la care se revendică.
    Nu cred într-o societate „tradițională”. Când cobori în straturile societății, descoperi că acea largă categorie a oamenilor simpli, „plebea” de odinioară, e cea marcată cel mai puțin de aceste complexe ale tradițiilor, principiilor – pierdute, regăsite etc. Această nostalgie a societății tradiționale, a familiei tradiționale este în sine destul de nouă, sau cel puțin apare repetitiv, în straturile relativ culte ale societății. Căutând societatea tradițională sau familia tradițională putem să mergem înapoi secole și să nu găsim nimic suficient de stabil, pozitiv etc. Sau, dimpotrivă, să găsim modele „tradiționale” dar fără prea mare legătură cu acea tradiție ideală – deoarece vorbim în cazul acesta de modele din zona satului tradițional, care au mult mai mult de a face cu pragmatismul decât cu morala creștină.
    Fac parte dintr-o generație care a crescut marcată de educația școlară încă areligioasă de după Revoluție și de un spirit (poate iluzoriu) al libertății de gândire. Pentru cineva a cărui relație cu credința a fost marcată de această independență, tot fenomenul imediat următor, al cedării accelerate de teren religiei și învățământului religios, a părut un pic șocant. Tocmai de aceea, nu consider că poziția mea în această chestiune este neapărat cea mai obiectivă. Dar constat această opoziție față de religie nu numai la cei de 30-40 de ani, dar adeseori și în rândul elevilor. Iar alteori, în loc de opoziție, bigotism. Ceea ce confirmă că această impunere forțată a religiei (în condițiile în care, altfel, creștinismul și mai ales ortodoxia pierdeau teren) a fost, totuși, exagerată. Și chiar dacă a creat generații de tineri cu educație religioasă, a și ratat în cazul multora dintre ei. În fine, a fost vorba de o măsură politică, pragmatică, altfel spus de motive extrinseci religiei și moralei religioase.
    Nu știu dacă religia ar fi pierdut prea mult teren în absența acestei măsuri. În multe zone din țară ortodoxia sau greco-catolicismul sunt încă practicate de generațiile mai vârstnice și transmise astfel copiilor – deci putem vorbi de o credință tradițională, naturală, dar care nu răzbate prea mult în spațiul urban. În orașe, cei care au „recuperat” ortodoxia sunt în general cei cu studii superioare, într-o mișcare mai degrabă artificială, cu origini în aceiași ani ’90-2000.
    Cam aici putem identifica unele dintre cauzele adversității față de religie și de Biserică (plus tradiționala corupție a instituțiilor din România, dar asta e o cauză secundară). Din nou, cei mai vocali sunt tot cei din clasa de mijloc, dar care identifică, paradoxal, fanatismul nu în rândurile lor, ci la sate. Iar dincolo de asta e… mass-media. Unde deja orice raționalitate dispare.
    În cazul acesta răsdiscutat, demonizările făcute de presă (dar și de Poliție! – asta e ceva nou) au fost aberante, fără nicio legătură cu situația reală și susceptibile să facă foarte mult rău. Multă lume și-a dat cu presupusul fără să știe mare lucru – inclusiv eu… Câteva lucruri sunt, însă, clare. Unul dintre ele e că duhovnicul acelei fete are, probabil, un rol salutar pentru un adolescent aflat într-o situație destul de dificilă. Un rol cel puțin parțial asemănător unui psiholog. Există, de altfel, în universități specializări de psihologie pastorală, psihoterapie ortodoxă etc.

    • Cât priveşte psihanaliza, m-am ferit de astfel de reducţionisme (vedeţi în acest sens ce am scris la punctul şapte, în una din paranteze). Evident, subiectul este unul mult prea vast, şi ar fi păcat să-l tratăm în aceeaşi manieră incultă în care este tratat de către presă, zilele acestea, subiectul religiei. Din nefericire, agresivitatea şi îngustimea unor psihiatrii şi psihologi care au apărut pe la televiziuni zilele astea ar putea stârni astfel de reacţii.

      Evident, nostalgia societăţii tradiţionale, precum şi tendinţa greşită de a o idealiza, este o nostalgie a omului modern. Omul din societatea tradiţională nici n-ar avea cum să experimenteze o astfel de nostalgie, din moment ce se află chiar în acea societate. Iar dacă alegem să nu ne situăm pe poziţia unui modernism radical, care patologizează şi înfierează nostalgia (a se vedea şi cazul de faţă), luăm fenomenu; cu pricina drept o dovadă că ieşirea din acele societăţi atrage cu sine (cel puţin şi) o pierdere, că există ceva în acele societăţi care merită să supravieţuiască, ceva fără a cărui persistenţă însăşi modernitatea noastră nu ar putea să supravieţuiască.

      Sigur, bilanţul lucrării pastorale a BOR în România postdecembristă îl vom face poate peste câţiva zeci de ani şi, cu siguranţă, va fi cu plusuri şi cu minusuri. Totuşi, nu înţeleg în ce sens spuneţi că am avut de-a face cu o impunere forţată. Puteţi da nişte exemple concrete. La ora de religie nu eşti obligat să participi. Biserica e finanţată de stat în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a românilor se declară ortodocşi (sigur, n-au fost niciodată întrebaţi dacă asta se traduce şi prin dorinţa lor de a finanţa Biserica de la bugetl de stat, nici de BOR, nici de ASUR, dar asta e deja o altă poveste).

      Într-adevăr, există o religiozitate rurală, mult mai molcomă (cu partea pozitivă şi negativă a acestui fapt) şi o religiozitate urbană mult mai dinamică (cu partea pozitivă şi negativă a acestui fapt). Pe fanatici îi veţi găsi, într-adevăr, în acest sector (de unde eventual se refugiază din calea modernităţii antihristice pe vreun vârf de munte, dar doar unul dotat cu infrastructura necesară conectării la internet), în special conectaţi cu filiera legionară (deşi, şi printre ei, există diferenţe mari de grad şi de stil). Dar veţi găsi şi foarte mulţi oameni moderaţi şi rezonabili.

      • Ioana zice:

        In ce sens impunere fortata? – Să spunem că saltul de la zero ani de educație religioasă la doisprezece nu este tocmai unul bland. Și, în opinia mea, nici justificat. Pe la sfârșitul anilor ’90 s-a făcut această trecere, cred, o dată cu înființarea unei sumedenii de specializări Teologie-Litere (astfel că a cere desființarea religiei în școli astăzi e o absurditate la fel de mare cum a fost prima).
        Apoi, indiferent de ce si-ar dori, majoritatea oamenilor nu se duc sa faca, în fiecare an, acele cereri conform cărora ar refuza educația religioasă în școală pentru copilul lor. De cele mai multe ori, nici nu știu că se poate face lucrul acesta, uneori nici profesorii sau secretarii nu știu cum se procedează în astfel de cazuri etc. De altfel, părinții nu se duc să revendice nici lucruri mai serioase și mai grave. Statistic, asta este situația, bazată pe incultură, pasivitate și lucruri pe care le știm valabile pentru societatea românească. Rezultatul este, adesea, o adversitate destul de crescută față de religie în rândurile elevilor.
        În al treilea rând, educația religioasă se face de către profesori absolvenți ai acelor facultăți de Teologie Litere. Prin urmare, cred că sunt plătiți din aceleași fonduri ca și ceilalți profesori. Este bine că sunt pedagogi, și nu preoți, cum a fost chiar la începutul introducerii religiei în școală. Am întâlnit și profesori de religie extraordinari, dar și dintre cei încuiați sau de-a dreptul reduși sau nocivi. Iar în cazul acesta consecințele, atât cele pozitive cât și cele negative, sunt mai importante decât în cazul altor materii, tocmai pentru că religia are autoritate în registrul moralei mai mult decât majoritatea celorlalte materii.

        Altfel, nu cred că vreun om normal la cap poate nega importanța religiei în dezvoltarea diferitelor civilizații.

        Privitor la psihanaliză (dar putem extinde și la psihologie), am observat condescendența cu care ați vorbit și nu mi se pare justificată. Nu cred că ce apare la televizor poate fi, la orice nivel al discuției, un etalon pentru o situație reală. (E drept că nu folosesc televizorul de mai bine de zece ani, dar asta nu cred că dăunează modului în care percep realitatea.)

      • Ioana zice:

        p.s. În fine, accesul la psihoterapeuți, pentru omul obișnuit, este aproape inexistent – fiind o specie care trebuie plătită. Spovedania, de bine de rău, este la îndemâna mai multora (în anumite limite în funcție de calitatea umană a preoților, bineînțeles). Asistența psihologică gratuită nu este prevăzută de sistemul public de sănătate (cât o mai fi public).
        Mai grav, chiar și în școli, unde există o nevoie considerabilă de consiliere psihologică, un consilier psihologic pe școală (deși în realitate sunt obligați să acopere chiar două-trei școli) este insuficient. Iar dacă în cazul incompetenței unui duhovnic poți să fugi la preotul din parohia vecină, un copil nu poate să-și aleagă consilierul școlar.
        Și avem de-a face, repet, cu o nevoie reală de consiliere psihologică, nu numai în școli – iar în majoritatea cazurilor consilierea n-ar trebui să se limiteze la copii, ci ar trebui să cuprindă și părinții.
        Dincolo de existența bisericii, a religiei în școală și a asistenței furnizate de acestea.

      • Aveţi perfectă dreptate când spuneţi că, teoretic, un profesor de religie poate să şi dăuneze extrem de mult. Ca şi creştin care sunt de acord în principiu cu religia în şcoală, îmi pot imagina foarte bine situaţia în care mi-aş retrage copilul de la ora de religie, ca să nu strice profesorul de religie ceea ce îl învăţ eu acasă sau preotul în parohie. E o situaţie foarte serioasă de care trebuie să se ţină cont şi am mai auzit de părinţi credincioşi nemulţumiţi de felul în care se face ora de religie. Obiecţi de conştiinţă ar putea foarte bine să fie folosită şi în sensul acesta.

        Cu privire la psihoterapie, mie mi-a plăcut poziţia ÎPS Hierotheos Vlachos, exprimată în conferinţa pe care a susţinut-o acum doi ani la Iaşi:

        „Vreau, prin urmare, sa va spun ca psihoterapia laica ajuta pe om pana la un punct, ca sa nu innebuneasca de tot. Spre exemplu este gradinita sau scoala primara. Psihoterapia ortodoxa merge mai departe, considera ca adevaratul medic este Hristos. Hristos este deopotriva Medicamentul, Terapeutul si Spitalul. Si-L ajuta pe om sa scape de iubirea de sine prin Sfintele Taine si prin nevointa.

        Consider ca nu trebuie sa dam la o parte nicio stiinta, pentru ca psihoterapeutii laici ajuta oarecum pe oameni sa ajunga la un oarecare echilibru, si mai ales pe oamenii care sunt atei si sunt in afara Bisericii, si chiar pe oamenii Bisericii care nu stiu sa foloseasca metoda de vindecare a Bisericii. Calea noastra de vindecare tinteste la unirea omului cu Dumnezeu si la vederea lui Dumnezeu. Psihoterapia laica are ca scop echilibrul dintre oameni, echilibrul in viata de cuplu, echilibrul relatiei cu copiii, sa nu innebuneasca copiii. Traim intr-o epoca in care nu este posibil sa nu existe conflicte. Fiecare, de aceea trebuie sa-si gaseasca limitele in care sa se miste.”http://www.razbointrucuvant.ro/2011/10/24/mitropolitul-ierotei-vlachos-partea-a-doua-intrebari-si-raspunsuri-a-conferintei-de-la-iasi-despre-impartasania-deasa-rugaciunea-inimii-psihoterapia-ortodoxa-si-pr-ioannis-romanidis/

        În rest, ce să vă zic, în România nu ţi se acoperă nici măcar cheltuielile cu dantura, ca să nu mai vorbesc despre alte aspecte de-a dreptul sinistre. Ca atare, cât priveşte consilierea psihologică, Dumnezeu cu mila. Or, cu atât mai mult în astfel de circumstanţe a ataca duhovnicia ca berbecul e o probă de stupizenie şi iresponsabilitate. E oarecum asemănător cu discursul stupid al genului de feministe liberale din spaţiul românesc care consideră că pentru a pune capăt violenţei în familie e suficient să le înveţi pe femei să nu mai rabde bătăile. Iar dacă după procesul de educaţie bătăile persistă, conluzia unora dintre acestea e că devină e mintea înapoiată a femeilor bătute. Că mare parte dintre ele sunt sărace lipite pământului şi depind material de bărbat, contează mai puţin. Sunt unii care cred că e suficient să le insuflăm prin mass-media, unde ne etalăm narcisist gradul de emancipare, „prinţipurile moderne”, şi gata, am rezolvat-o.

        N-am nimic cu oamenii care nu cred în Dumnezeu. Trebuie să fie loc şi de ei în societatea românească. Fiecare e liber să aleagă cum se raportează la această problemă. Dar oamenii care nu pricep că o societate înfruntă poblemele care există aici şi acum cu resursele pe care le posedă în mod concret, şi care nu sunt capabili şi dispuşi să pună mâna cum pot la mobilizarea acestor resurse, în ceea ce au ele mai bun, ba dimpotrivă, nu ştiu cum să le distrugă mai repede în numele „prinţipurilor moderne”, fie nu sunt oameni de bună credinţă, fie sunt bătuţi în cap fie chiar sunt nişte fanatici periculoşi.

  5. makarazov zice:

    Mi-a plăcut articolul. Lipseşte o referinţă ([1] şi [2] sunt identice)

  6. Pingback: GENERATIA FACEBOOK, TENTATIA INTERNETULUI SI TRECUTELE TIMPURI IN CARE COPIII NU ERAU TINUTI IN HAMURI. Dar si despre PORNIRILE STALINISTE ANTICRESTINE de ultima ora si URA CONTAGIOASA impotriva Bisericii - Recomandari

  7. ciorgan zice:

    „Vremurile” sunt de vina,nu cineva anume,o persoana,ideologie etc.,cel putin asta se desprinde din hermeneutica lui M.Vulcanescu.Daca la romani vremurile poarta vinovatia unei stari,chestiunea libertatii,este mult mai ampla.Fiecare societate isi produce atata libertate cat are nevoie,ea fiind organica,istorica si cultural determinata.Roma, a fost la inceput o societate de agricultori,avnd atata libertate cata avea nevoie.Contactul cu o civilizatie mai avansata,cea etrusca,i-a limitat libertatile si pe deasupra de aici a inprumutat si cruzimea.Contactul cu occidentul inseamna,in toate cazurile de contact cu o alta civilizatie,restrangerea libertatii,prin hiper-normativizarea acesteia,care face parte din acel proces al civilizarii cu orice pret.Norma este, intr-o prima acceptie, un model, un ghid ideal de conduita,ea avand un caracter strict rationalizator.Pentru ca o societate sa fie libera si sa functioneze,norma nu trebuie sa intre in contradictie cu valorile,ba mai mult,in societatile libere valorile sunt normativizate.Amintim ca intoate societatile intalnim mai multe sisteme normative cum sunt cele religioase,cutumiare,juridice.Daca,actiunlile,interactiunile,relatiile si interrelatiile indivizilor sunt ghidate strict de normele juridice,ale codurilor,asa cum se incearca cu impunerea normelor europene,sigur nu se mai poate vorbi de libertate.Orice ins,are nevoie de a se manifesta uneori spontan,iar aceasta spontaneitate este puterea creativa,e cazul Olteniei de Sub Munte,unde cea mai mare mandrie tinea de faptul ca ei,acei olteni,nu-si ridicasera caciula in fata nimanui,nu aveau,altminteri spus, nici un fel de institutie de control coercitiv.In ceea ce priveste psihanaliza,asi recomanda oricui lucrarea „Freud,amurgul unui idol”.Scrisa intr-o nota deconstructivista,de catre un filosof francez,adevaratul ei interes tine de publicarea scrisorilor lui Freud,catre colaboratorii si prietenii sai,ce scoat la iveala maladia lui,faptul ca acesta a creat psihanaliza pentru propria suferinta.Calatoria alaturi de mama sa din Germania la Viena,faptul ca a vazut-o nud,ia aprins pasiuni ascunse,dezvoltand „complexul oedipian”pe care se sprijina intreaga lui teorie si,in general,psihanaliza.Tot timpul,o recunoaste in scrisori,si-a dorit sa-l aiba,mai de graba,tata, pe fratele sau vitreg,tatal adevarat fiind mai mare decat mama sa cu aproape treizeci de ani.Gandurile incestuoase cu sora sa,relatia cu propria cumnata,etec,etc.,ne prezinta un Freud,care ne spune despre psihanaliza ca este o maladie, al carei leac este.Am specificat despre autorul francez,ca este un deconstructivist,cel taxeaza pe Freud,pentru ca este adeptul unor valori traditionale,cum ar fi familia si relatiile sexuale hetero,dintre barbat si femeie.Pentru noi raman,insa,foarte importante scrisorile acestuia.Vaduvita si de psihanaliza,psihologia ramane,astfel, cu vreo cateva teorii cognitive care nu spun mare lucru despre om,incercand mai tot timpul sa explice un „rau”,dupa producearea sa.Pentru adeptii corectitudinii politice,ea ete importanta ca instrumnet de propaganda,manipulare si indobitocire,este daca vreti,leacul bun la toate,dar mai ales la alungarea din lume a dorului de Dumnezeu.In ceea ce priveste nostalgia,trebuie sa facem distinctia intre aceasta si „dor”.Dorul este refacerea,intr-un cadru cosmic,a legaturilor pierdute cu cei dragi,cadrul fiind unul al singuratatii ,ca al ciobanului si al umbrei sale din luna ,cum ar spune Crainic.Din dor de „mosi si stramosi”a scluptat Brancusi,” Masa Tacerii”si tot din dor a ales ciobanul din Miorita sa se cunune cu Absolutul.Dorul nu macina,asemeni nostalgiei,dorul uneste si reface lumi despartite,in adancimile sufletesti ale omului.Eu nu sunt psiholog,spunea Dostoievski,eu cercetez adancimile sufletului omenesc,sunt pneumatolog.Pentru noi,astazi,doar Biserica,ne mai ofera pneumatologi,nu psihologi.

    • Interesant ce ziceţi dumneavoastră.

      Carevasăzică Freud a văzut-o pe maică-sa dezbrăcată şi a poftit-o, după care a zis: „ei, lasă mă că aşa e la toţi băieţii”. Hmmm?

      • Ioana zice:

        Intotdeauna versiunile simplificate, vulgarizate, golite de sens si usor digerabile sunt, la un anumit nivel, mult mai „interesante”. Doar ca n-au absolut nicio legatura cu originalul. Mai plastic spus: daca validam astfel de prezentari reductioniste (nu deconstructiviste – asta-i jobul lui Derrida), nu putem sa nu privim cu foarte multa indulgenta reductiile aplicate, sa zicem, ortodoxiei sau „papistasilor”.

        Referitor la raspunsul dvs despre pozitia ÎPS Hierotheos Vlachos, ramanem in acelasi registru – divergent, si nu cred ca putem argumenta, vreunul dintre noi, mai convingator in limitele unor comentarii. Opinia dvs e ca exista o ierarhie clara intre psihoterapie, cu sau fara psihanaliza, pe de o parte, respectiv duhovnicie si taina spovedaniei. Si in cazul asta, ramanem si cu o problema destul de serioasa – cea a necrestinilor care au doar sanse scazute la a se feri de nebunie si cam atat.
        Eu nu cred ca e vorba de o deosebire graduala intre lucrurile acestea, nu cred nici ca putem amesteca psihanaliza cu diversele tipuri de psihoterapie, nici ca ar exista vreo comparatie posibila intre credinta crestina si diferitele sondari ale psihicului uman.
        Tocmai pentru ca exista acel „crede si nu cerceta” – si credinta este din cu totul alt registru decat chiar si aceste specii mai deosebite de cunoastere.

      • Păi da, dar premisa fundamentală a creştinismului tocmai asta este: că omul are o problemă fundamentală pe care şi-o rezolvă numai prin Hristos şi Biserică – căderea. Iar cercetarea (pe care Biserica nu o condamnă) în afara harului, este o cercetare pe care o operează raţiunea, inevitabil limitată, a unei fiinţe create şi căzute. Creştinismul cercetează pe om în lumina revelaţiei lui Dumnezeu despre om (psihanaliza) şi îl tratează prin metode duhovniceşti (psihoterapia, integrală, care tratează nu doar sufletul ci şi duhul), care deci nu pot fi circumscrise de raţiunea omenească (cum Dumnezeu însuşi nu poate fi circumscris). În afara harului, lucrăm cu natura căzută, care nu este însă într-atât de căzută încât să nu-şi poată găsi un oarecare echilibru, chinuit (că aşa e viaţa omului), în lumea asta, eventual şi cu sprijinul indirect al impactului valorilor creştine (care în parte se regăsesc şi în alte religii, sau în ceea ce modernitatea seculară a preluat din depozitul de tradiţie al Bisericii, de aici şi posibilitatea cooperării, până la un punct, între oamenii de bine). Una este echilibrarea, şi alta este mântuirea/îndumnezeire. Prima nu o presupune pe cea de-a doua, pe când cea de-a doua o presupune pe prima. Din acest punct de vedere, da, există problema raportului ierarhic dintre duhovnicie şi psihanaliză, şi tocmai aceasta este problema fundamentală neformulată, în mod clar, care se află la baza dezbaterilor care au loc zilele acestea. Iar aceasta este o problemă enormă, de fapt adevărata problemă existenţială a omului, o problemă a cărei abordare presupune actul credinţei sau refuzul său. Dar credinţa, în Ortodoxie, nu este dogmatism abstract, ci experienţă, cercetare a lui Dumnezeu care lucrează în lume prin energiile sale necreate. Pentru o astfel de cercetare pleacă (sau ar trebui să plece) oamenii la mănăstire.

        Pe de altă parte, vedeţi dumneavoastră, şi în psiholog, ca mijlocitor al ştiinţei sufletului (cel puţin la nivelul pretenţiilor oficiale), trebuie să aveţi credinţă, dacă e să vă încredinţaţi lui. Nu doar în duhovnic, ca mijlocitor al lui Dumnezeu. Iar dacă manipularea religioasă reprezintă, teoretic, un pericol, oare manipularea psihologică nu reprezintă şi ea o posibilitate pe care trebuie să o luăm în calcul. Desigur, mai poţi şi să alegi să nu te încrezi în nimeni, ci doar în propria ta judecată. În termeni creştini, aceasta se cheamă mândrie. Realitatea ne arată că deseori, o astfel de atitudine, se confundă în mod vizibil (la nivelul acestei lumi) cu prostia. Şi cu cât e mintea mai necoaptă, cu atât e riscul mai mare, cu potenţiale consecinţe catastrofale. Când vine însă vorba de copii, evident, atitudinea asta este impracticabilă. Înainte să poată gândi cu propria minte, copilului trebuie să i se formeze mintea prin educaţie. Ei bine, dacă din punct de vedere spiritual am stabilit care este marea problemă (cum anume abordezi pariul lui Pascal), din punct de vedere social şi politic asta este marea problemă. Cui anume încredinţăm educaţia copiilor: preoţilor (căror preoţi?), psihologilor (căror psihologi), televizorului (aici deja nu prea mai ai ce alege)? Şi cum se raportează aceste autorităţi unele la alte: cooperează? Şi dacă da, în ce condiţii şi până la ce punct? ÎPS Hierotheos a formulat acolo poziţia Bisericii. Dar, să nu ne amăgim: e o poziţie la care diferiţi psihologi se vor raporta diferit, unii fiind mai deschişi la cooperarea cu Biserica, alţii mai puţin deschişi sau deloc. Freud, cel puţin, avea o poziţie tranşantă cu privire la viitorul „iluziei” numite religie. Anume că, în societatea modernă, locul acesteia trebuia să fie luat de psihanaliză (invenţia lui). Fapt care însemna, în mod concret, că el şi ai lui aveau să fie preoţii noii lumi.

        Şi închei cu un citat din John Milbank: „If theology no longer seeks to position, qualify or criticize other discourses, then it is inevitable that these discourses will position theology”. Sau, altfel spus, dacă nu-i definim noi pe ei în termenii noştri, inevitabil ne definesc ei pe noi în termenii lor.

      • dintre@personal.ro zice:

        Si totusi: in cazul ortodoxiei aveti o cunoastere din interior, si probabil una destul de profunda – pe care eu, de altfel, nu o am. In cazul psihologiei / psihanalizei nu aveti o astfel de cunoastere. In paranteza fie spus, a aproxima psihanaliza la Freud si la complexul lui Oedip, si acela schiop :), e… prea putin si nu poate duce decat la o neintelegere radicala. Repet: orice argumentare este inutila atata timp cat traficam aici realitati ireductibile una la alta. De pilda, nu cred ca putem substitui revelatia lui Dumnezeu despre om psihanalizei sau invers. Si, in acelasi timp, au existat, in psihanaliza serioasa, nu in diversele cascadorii pe marginea ei, si raportari complexe la crestinism. Psihoterapia vs psihoterapia integrala prin practica duhovniceasca, aici cred ca, dimpotriva, reducem crestinismul la o dimensiune de vindecare.
        In fine, relativ la citatul dat de dvs, cred ca lupta se duce pe frontul gresit.

      • Ioana zice:

        am gresit semnatura, imi cer scuze.

  8. Pingback: Opinii si analize despre TRAUMA UNEI NEDORITE NOTORIETATI STRIVITOARE pentru o tanara din generatia Facebook, PEDEPSITA FARA MILA de “opinia publica” pentru “VINA” DE A FUGI LA MANASTIRE. Dar si despre resorturile totalitare ale PS

  9. Acesta este „duhovnicul periculos” de care trebuia apărată tânăra fată:

    http://adevarul.ro/locale/constanta/duhovnicul-iuliei-parintele-visarion-acum-mai-atent-propriii-copii-1_5303ad43c7b855ff567544ac/index.html

    Judecaţi şi dumneavoastră, dragi cititori, e omul ăsta ţicnit şi periculos, sau toţi gurnaliştii care au turnat zilele astea în presă vrute şi nevrute?

    Şi un articol superb:

    http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/veste-poveste-1-lasa-i-copiii-sa-fuga-de-acasa-661697.html

  10. miky zice:

    am citit cu un viu interes articolul, am citit comenatariile , zilele trecute am sustinut si sustin ideea cu nepredarea religiei in scoli, pentru ca nu se face asa cum ar trebui, suntem un popor crestin prin esenta, nu ne negam cultura crestina, dar consider ca intro biserica s-ar preda mult mai bine aceste ore de religie,sa mearga acolo cei care vor, cei care simt chemare spre asa ceva, de ce sa faci intro scoala religie sa fie luat la misto cel care preda, sa se faca glume nesarate ? sa vina apoi parintii ofuscati ca de ce au fost pedepsite odraslele la ora de religie, scoasa din scoli si facuta in locuri special in locuri unde intradevar s-ar putea obtine rezultate f bune, mi se pare o idee f buna; l-am urmarit pe mandruta intro emisiune cu remus cernea, pe remus cerne il apreciez pentru ce face, dar mandruta ala … e sub orice critica, ala ar trebui sa se duca sa se azvarle dintru avion, tot e el mare pilot; ca -s dus fata aia sa se calugareasca… iar un fapt discutabil, am postat la vremea respectiva ,o poveste de care mi am adus aminte si la care am fost martora acum 40 de ani, cu o fosta colega obligata de mama sa depuna juramant in buiserica ca se face calugarita, fata dupa ce a depus acel juramant s-a sinucis, vreau sa spun ca inainte vreme sa duceau fetele de tinere si alegeau aceasta cale, era chemarea lor, acum cum face cineva asa ceva…. orele de religei sunt de vina, inca un mootiv in plus sa scoatem religia de acolo sa nu mai avem pe cine da vina, cei care predau religia in scoli…. nu stiu f bine ce pregaire au, dar un preot intro biserica ar stii ce trebuie si ce nu trebuie spus pe segmente de viata

    • Repet, este o chestiune pe care trebuie să o decidă părinţii, nu Remus Cernea. Remus Cernea poate decide pentru copilul lui. La fel cum şi alţi părinţi pot decide să-şi retragă copilul de la ora de religie, fie pentru că sunt atei, fie pentru că sunt creştini care preferă să-şi catehizeze copilul doar în parohie şi acasă. Sunt de acord cu facilitarea unor astfel de decizii, pentru cei care ar vrea să le ia, eventual prin punerea orei de religie la începutul sau la sfârşitul zilei şcolare. Cu mai mult de atât nu mai sunt de acord. În fine, mai există o dimensiune. Când vorbim despre predarea religiei, nu vorbim numai despre cateheză, ci şi despre cultura religioasă, în speţă cunoaşterea religiei poporului din care faci parte, pe care nu poţi să-l înţelegi dacă nu-i înţelegi religia. Educaţie a cărei necesitate este demonstrată printre altele şi de agramatismele care abundă în presa românească zilele astea, ca şi în alte ocazii când au loc scandaluri legate de Biserică. Şi cum, român fiind, e normal să înveţi în şcoală mai mult despre istoria românilor decât despre istoria indienilor, tot astfel, e normal şi să înveţi mai multe despre religia românilor decât despre religia indienilor.

      • Ioana zice:

        A invata despre religie este una, a face cateheza este altceva.
        Convingerea mea ferma, de persoana care a beneficiat de cateheza in cadrul bisericii, este ca nu e nevoie de 12 ani de educatie religioasa pentru a transmite crestinismul unor copii. Cu atat mai mult cu cat, la sfarsitul acestor 12 ani se observa de cele mai multe ori lipsuri serioase atat la nivel religios, cat si la nivel moral. Ce si cum se preda in cadrul orelor de religie – ar trebui discutat serios, in afara acestei dezbateri-lupta ‘sa se faca sau nu’.
        Apoi spuneti ca ar trebui sa invatam DESPRE religia (sau confesiunea?) romanilor. A caror romani? Cu siguranta ca e bine ca, pentru a intelege mai bine istoria propriei tari, un elev sa stie ce inseamna ortodoxie, dar si greco-catolicism, precum si cate ceva despre religiile minoritatilor – fie alte confesiuni crestine, fie islam, iudaism etc.
        Dar studiul religiei in scoli se face dupa confesiunea elevilor: ortodocsii fac religie ortodoxa, reformatii – religie reformata, penticostalii – religie penticostala, adventistii – religie adventista samd.
        De asemenea, spuneti ca e normal sa inveti despre religia romanilor pentru ca esti roman. In aceasta argumentare, e normal sa inveti si despre religiile Europei, fiind european, sau despre religiile abrahamice datorand, prin evolutia istorica a acestui spatiu cate ceva si religiei evreilor, dar si islamului. Sau, ca om, poate ar fi bine sa stii cate ceva si despre celelalte mari reliigii. Dar repet: in scoala se face religia cultului caruia ii apartii. Cate elemente de istorie a religiilor apar in programele pentru cei 12 ani, si cata libertate are fiecare cult in a-si realiza o programa – asta nu stiu. Ce vad sunt, adesea, rezultatele. Elevi care la liceu nu stiu cand si cum a aparut greco-catolicismul, elevi care protesteaza la orele de filosofie cand citesc Fericirile, pe motiv ca „Asta spune popa la biserica, ce cauta aici?”
        Sincer, cred ca, dincolo de pozitiile, cum spune d-l Donkeypapuas, mai mult sau mai putin radicale desfasurate aici, acestei discutii ii lipseste experienta situatiilor reale.

      • Păi da, se face diferenţa între istoria religiilor şi cateheză. Se poate face şi una şi alta, dar separat. Cât despre ce anume înveţi, e întâi de toate o problemă de timp. Trebuie să alegi. Fireşte, trebuie să înveţi şi despre alţii, dar ca să-i poţi înţelege cu adevărat pe alţii trebuie mai întâi să te înţelegi pe tine. Altminteri, ajungi să îi înţelegi pe alţii prin prisma unor prejudecăţi pe care, inevitabil, le-ai dobândit (ca român, în cazul de faţă), fără să ţi le înţelegi şi, la nevoie, să ţi le depăşeşti. Sunteţi de acord să se găsească în programă o cantitate egală de geografie şi istorie a românilor, pe de o parte, şi geografie şi istorie a marocanilor, pe de altă parte? Eu nu sunt de acord, şi mi se pare o judecată de bun simţ. Şi evident, nu pentru că aş avea ceva cu simpaticul popor marocan, sau aş crede că poporul român este buricul pământului. Ci pentru că mi se pare de bun simţ să conştientizei că accesul la universalitate porneşte de la condiţiile istorice concrete în care te-a aşezat Dumnezeu. Pe de altă parte, cred că e de datoria şcolii să ne ajute să ne înţelegem şi să-i înţelegem pe ceilalţi, nu să ne reinventeze identitar prin reorganizarea programei şcolare. Sper că sunteţi de acord că e un pic nesănătos ca un elev de liceu să colinde Bucegii dar să înveţe despe munţii pe care îi colindă în egală măsură (evident, în limitele timpului, altfel normal că e bine să înveţe cât mai mult) cu cât învaţă despre nişte munţi pe care nu i-a văzut şi probabil nu-i va vedea niciodată. Cât priveşte condiţiile concrete de organizare a programei şcolare la religie, da, recunosc, nu am experienţa practică şi deci nu-i dau cu părerea. Discutam la nivel de principiu. Cât, cum şi când se face e o chestiune asupra căreia îi las pe alţii, mai familiarizaţi cu problema şi mai bine pregătiţi, să se pronunţe.

    • Donkeypapuas zice:

      Într-adevăr, dumneata n-ai reuşit să înveţi nici normele elementare ale scrierii limbii române, dar să-ţi mai cerem să înveţi şi Religie! Un adevărat… calvar.

  11. Donkeypapuas zice:

    @Ioana

    De regulă, licenţiaţii (deşi mai corect licenţiatele) secţiei de Teologie Litere ajung să activeze ca profesori de Limba şi Literatura Română, Literatura Universală sau pentru diverse limbi străine. În mod normal curicula universitară pe care au asimilat-o nu le suficientă pentru a ajunge să predea Religia. Acest lucru îl pot face însă cei care au urmat Teologia Pastorală. Sau aşa este cadrul general. Că sunt şi excepţii, asta-i altă poveste.
    Iar ca să-mi spun şi părerea mea radicală: în aceste posturi ar trebui să se găsească majoritar PREOŢII, chiar dacă ar da peste cap atât sistemul birocratic patriarhal impus în vremurile PF Daniel, câât şi comodităţile moderne.

    • Ioana zice:

      Probabil aveti dreptate in ce priveste facultatile.
      In ce priveste optiunea dvs – este, intr-adevar, radicala. Dar fiecare are dreptul la propria parere, atata timp cat nu o transforma in decizie arbitrara pentru altii.

      • miky zice:

        ioana , mi-a mers la suflet ceea ce ai scirs, nu stiu daca ai citit ce am postat eu, asa e, ce sa inveti la religie 12 ani? ii scoatem teologi deja? ii punem pe copii sa invete biblia pe dinafara? eu cred ca in scoala primara ar fi suficient , atunci cand copilul inavta ce e niine ce e rau de ce trebuie sa se fereasca , biblia in mare , lucruri usoare , usor de asiimilat

      • Ioana zice:

        @ miky
        1. Nu: tocmai ca nu in primii ani de scoala trebuie facuta o educatie religioasa, pentru ca a transmite unor minti de copii lucruri imposibil de inteles la varsta lor echivaleaza cu dezinformarea. Sa zicem ca rarefierea acestei educatii religioase si a anilor de studiu – 1-2 per fiecare ciclu de invatamant – ar fi ok. Dar in conditiile in care lucrurile functioneaza deja altfel, nu cred ca este posibila o schimbare in aceasta directie, si in niciun caz o schimbare rezonabila.
        2. Orice profesor poate fi luat la misto de elevi, nu exista o predilectie pentru profesorii de religie, nici scrupule in a nu se lega de ceilalti profesori 😀 Daca profesorii de religie sunt buni pedagogi, ajung sa fie, dimpotriva, prieteni ai copiilor si lucrurile decurg foarte bine, cu atat mai mult cu cat e o materie libera de constrangeri precum bac, capacitate, teze semestriale, chiar si note, care in mod obisnuit sunt de 10 etc.
        3. Remus Cernea nu poate fi luat in serios. N-are rost sa discutam despre asa ceva.

  12. Donkeypapuas zice:

    @Alexandru Racu

    Părerea mea este că psihologia se constituie într-o pârghie de control şi dirijare a maselor, iar nu de refacere, vindecare a unor traume.
    Interesant ar fi să vă aruncaţi privirea asupra reperezentanţilor de seamă ai acestei „ştiinţe” sau a celor conexe. Tot felul de dilii sau escroci, începând de la Iluminism încoace. Nu vi se pare simptomatic tocmai faptul că cel puţin majoritatea psihanaliştilor din interbelic aveau o atracţie periculoasă faţă de taica Stalin? Iată de exemplu cazul lui Willhelm Reich: http://fr.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Reich
    Dar ce spuneţi de un alt „experiment ştiinţific”? Denumirea lui spune totul: Experimentul Lucifer, numai că, pentru a nu fi prea brutal mesajul, în faţa publicului i s-a dat denumirea de Stanford prison experiment ( http://en.wikipedia.org/wiki/Stanford_prison_experiment )
    Apropo, din aceeaşi presă (cu toată boala ei) a transpirat ştirea că prin liceul cu pricina se practica oareşce Reiki. Aveţi curiozitatea să vedeţi cu ce se manâncă această terapie şi de către cine? Păi tot psih-ologi.

  13. ciorgan zice:

    @Ioana si Alexandru,”a simplifica” si „simplismul” sunt diferite;prima varianta tine de virtute,cea de-a doua poate fi socotita un reductionism.Eu nu comentez in nici un fel ceea ce Freud,scrie cu mana sa,si nici nu sunt vreun admirator al deconstructivistilor,fie el si Derrida.Am atatea amintiri neplacute din paretea deconstructivistilor nostrii.Cele cateva sute de scrisori,au fost pazite cu mult devotament de catre membrii familie sale,de la moartea acestuia ,din 1939.Eu nu am timp si nici nu se cade sa le redau pentru a convinge, sau a dezintegra psihanaliza .Niciodata nu mi-am permis sa spun ca o constructie intelectuala ,se intemeiaza pe falus sau pe gelozia fata de tata,dar asta spune cel mai mare sarlatan din lume ;Freud.Sunt amintirile lui,fantasmele lui,spaimele lui si implicit ale omului postmodern;sunt scrise cu mana lui,inclusuv episodul din tren,dupa care scrie ca i s-a nazarit episodul oedipian.Asadar,Ioana,daca falusul si incestul nu sunt centrale in teoria lui Freud,eu fac cinste cu orice si oriunde,plus ca voi recunoaste public,ca sunt un adept al simplismului ordinar,iar in acelasi timp,voi recunoaste public neputinta mea.

    • Ioana zice:

      Deh, iata cum o pozitie inferioara in ierarhie prezinta si avantaje, macar pe cel de a fi desfiintat intr-o companie selecta 🙂
      „Après avoir cogné dur sur Dieu dans un précédent ouvrage, le philosophe Michel Onfray s’attaque à Freud” (Le Monde)

      @Donkeypapuas
      Pozitia mea fata de bigotism a fost suficient de clara. Doar ca, in contextul acestei discutii, l-am considerat ceva exterior si indepartat. Se pare ca ce eu calific deja drept habotnicie este, aici, asimilabil normalitatii.

      In concluzie, am pornit de la aparente nelamuriri si am ajuns la luxatii logice.

  14. Donkeypapuas zice:

    @miky (dar şi, în parte, Ioana)
    Se pare că dumneavoastră aveţi o lacună imensă în bagajul informaţional! În Biserica Ortodoxă, dar şi în cea Romano-Catolică, există DOUĂ izvoare ale credinţei: NU numai Sfânta Scriptură ci, cu o importanţă egală, Sfânta TRADIŢIE. Ştiind acest lucru poate cineva să înţeleagă de ce, par ezamplu, irlandezii îi dau atâta preţuire Sfântului Patriciu (Patrick). Este un eveniment ce se manifestă PRIN puterea Sfintei Tradiţii.
    În zilele noastre este mai uşor să verificaţi acest lucru ce vă sfătuiesc eu acum, pentru că sunt deja scanate şi încărcate pe diverse servere ale instituţiilor. Puneţi în faţa ochilor dumneavoastră vechile manuale de Religie – cele scoase până la 1947 – de la diversele etape de învăţare şi observaţi cum, pe de-o parte, limbajul era pe măsura gradului de înţelegere al elevului şi, pe de altă parte, cum nivelul cunoştinţelor creştea, pe măsura vârstei. Puteţi face acest exerciţiu şi verificând manualele diverselor materii din interbelic. O informaţie adaptată, frumos ambalată verbal, uşor de înţeles de oricare elev chiar fără ajutorul profesorului. Apoi treceţi la îmbâxitele manuale de astăzi, croite într-un jargon pretenţios şi FĂRĂ să mai conţină obiectul predării.

  15. Breb zice:

    Sa luam textul dvs . :
    – „…practică milenară” , dvs ignorati ceilelalte milenii, premergatoare aparitiei bisericii inpe teritoriul Romaniei, http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cea-mai-veche-biserica-romania-fost-descoperita-alba-iulia
    – „… nevoie de un psihiatru, dacă nu chiar de un exorcist” sa intelegem ca dvs credeti ca un exorcist este alceva decit un sarlatan ? sau cum sa aruncam niste bani cheltuiti pentru a studia la atitea universitati
    – „Sunt o grămadă de copii..” o generalizare simplista care ii exclude pe toti cei ce nu au nici o practica religioasa
    -‘…care merg la spovedit, conform rânduielii, de la şapte ani” adica este o lege nescrisa pe care dvs ati putut s-o constatati la 50%+ dinte copii nascuti in Romania ? va multumesc sa-mi indicatii date le exate ale acestui studiu

    …. nu cred ca are rost sa continui, tot textul dumneavoastra nu este decit o apologie a perceptelor religioase, care din fericire nu corespund majoritatii românilor .. dar pe care biserica isi doreste sa le impuna, iar dvs la validati si justificati

    • Nici eu nu cred că are rost să continuaţi, cum nici eu nu cred că are rost să vă răspund. E plin internetul de trolli reduşi ca dumneavoastră. O dovadă în plus a măsurii în care societatea noastră eşuează din punct de vedere duhovnicesc, şcolar, psihoterapeutic, ş.a.m.d.

  16. Ghita Bizonu' zice:

    Stii ce imi „place” cel mai mult?
    Nici un scandalizat ca un copil se duce la spovedanie (eu m-as spovedut numa in copilairie… poa o sa mai ma spovedesc daca apuc 80 de ani cand iar nu o sa ma ce martuirisi!) nu intreaba nimic p[e unu dintre „predicatori miresni” cu emisuni la radio, la tv in prea! Ninimei nu o ubtreaba pe mmde Aurora Liiceanu .. Cum toti „uitra” ca introducerea icoaneleor in lcase si ma relgiei in cvoali au fost cerute in Romania Libera si Piata cu Golani,,,
    Ma rog aici as baga si eresurile de tip zodii si alte cestii din astea derivand din neoliticv daca nu din microlitic.

    Breb asa ca sa nu mor prost carei religii ii apartine familia ta?! SI mcumva eresu cu zoffile samd e pa gustu majoritatii ? Atunci ma e de rau…

    • Bizoane, totuşi care este argumentul tău împotriva religiei în şcoală? Că parcă asta rezultă din cele pe care le spui. Chiar sunt curios să te aud. În rest, să dea Dumnezeu să apuci şi o sută, şi să te spovedeşti înainte de marea călătorie.

      • Nu te supăra că îţi spun aşa, în ciuda diferenţei de vârstă, dar „domnule Bizon” sună un pic cam straniu, iar „nea Ghiţă” la fel, cel puţin pentru doi oameni care nu s-au cunoscut decât pe internet.

  17. ciorgan zice:

    Mai Alexandru,au prea multe lipsuri,mari;unul nu stie sa scrie,altul vorbeste de istoria milenara,pagana,fara sa fi citit Eliade si „crestinismul cosmic”,contopirea dintre o paradigma crestina si una pagana.Nu pot sa inteleaga nici macar,aluatul nostru din praf de stele,adica din lumina,demonstrat stiintific,ceea ce inseamna „lumina din lumina”.Offf,” e gru la deal cu boii mici”.Cel putin mie nu-mi parea rau ca-i dadeam vreo doi metrii de bere Ioanei.

  18. miky zice:

    remus cernea nu trebuie luat in seama, ok, cine nu e cu voi e impotriva voastra , iarta ma cumva mai papa decat papa? as vrea sa aud niste comentarii pe aceste teme ale unor prea inalti prelati , parca asa se numesc, niste fete bisericesti, niste oameni absolveti ai unei facultati de teologie, de diferite generatii, pentru ca si in randul lor sunt cei mai batrani care au un mod de gandire si altii tineri cu alt mod de gandire , de ce nu trebuie sa dam si religiei acesteia un suflu nou, totul e schimbare in jurul nostru , religia inseamna conservatorism?de ce trebuie sa ne ascundem dupa niste percepte religioase? pana la urma stii, cerdinta e in sufletele noastre, o simtim sau nu o simtit, face 12 ani de religie in scoli si? ce rezolvam? daca din 100 de copii doar 2 simt credinta aevarata? pe ceilalti 98 ii obligam sa o simta?
    aceste subiecte nici nu trebuiau sa existe , daca religia era acolo unde trebuie sa fie , in lacasele de cult , eu asa zic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s