Analiştii faţă cu Ortodoxia şi copilăria

Nu este clar încă ce anume a determinat-o pe Iulia Ionescu, adolescenta de cincisprezece ani, să fugă la mănăstire. S-a speculat cu privire la posibila legătură pe care ar fi avut-o cu site-urile anumitor zănatici apocaliptici, sau cu privire la o relaţie defectuoasă pe care tânăra o avea cu părinţii ei. E posibil ca astfel să fi stat lucrurile. Nimeni n-a luat însă în calcul posibilitatea ca, în cazul de faţă, să avem pur şi simplu de-a face cu un fenomen de râvnă excesivă, către care sunt în general predispuse sufletele tinere şi entuziaste, şi care n-ar fi primul de acest gen din istoria Bisericii. După părerea mea, explicaţia manierei în care s-a discutat cazul Iuliei rezidă în incapacitatea constitutivă a mentalului secularizat, care domină aproape în totalitate presa românească, de a aborda omul religios – mai exact, omul religios care chiar se ia în serios – altfel decât prin prisma patologiei, sau mai exact, a patologizării, chiar dacă în cazul de faţă este foarte posibil ca cel care traumatizează un suflet tânăr (sau, dacă nu, cu siguranţă agravează trauma) să fie chiar jurnalistul-psiholog. Patologizarea duce automat la înfierarea, tot de către jurnalistul-psiholog, a unei figuri monstruoase, şi anume duhovnicul, un psihopat periculos care nu vrea să înţeleagă faptul conform căruia copilul care vrea să se ducă la mănăstire trebuie musai trimis la psihiatrie, de preferat via jurnalistul-psiholog, vajnic apărător al normalităţii europene (aia în veşnică redefinire) care, în această calitate, ar fi bine să aibă acces şi la secretul spovedaniei (pentru a cărui decriptare, la o adică, statul serviciilor ar putea constitui şi o celulă de criză). Periculoasă nu e opinia publică progresistă care alimentează practicile totalitare ale unor state occidentale, care îţi obligă copilul să înveţe la şcoala primară cum stă treaba cu sexul anal, şi ţi-l confiscă în caz că i-ai tras o palmă sau ai ţipat la el (dovedind că şi tu reproduci comportamental aceeaşi mentalitate reacţionară care-l caracterizează şi pe taica părintele şi pe Dumnezeu Tatăl). Periculos e – în ciuda faptului că totul pare să indice că a acţionat canonic, cu responsabilitate şi discernământ, recomandându-i fetei să aştepte cel puţin până la vârsta de optsprezece ani – duhovnicul care refuză să înţeleagă că homosexualitatea e normală iar patologic e monahismul. Dacă fata respectivă ar fi fugit nu la mănăstire, ci la chiuretaj (care în anumite state vestice a devenit un drept al copiilor, a cărui eventuală exercitare părinţii nu au dreptul să o cunoască), n-ar mai fi zis nimeni nimic, sau dimpotrivă, s-ar fi zis că avem de-a face cu o fată emancipată. Acum însă, când libertatea copilului nu se mai traduce prin manipularea şi controlul exercitate asupra acestuia de către experţii revoluţiei sexuale, ci trimite (în ciuda, cel mai probabil, a insuficientei maturităţi) la libertatea întru Hristos, drepturile părinţilor revin în prim plan secondate de mobilzarea tuturor autorităţilor pentru protecţia copilului.

Însă nu ştiu cum se face că, în România cel puţin, autorităţile respective nu sunt niciodată prin preajma copiilor care cerşesc. Dacă ar da o tură duminică dimineaţa prin faţa parohiilor bucureştene (că tot văd că vor să apere copiii de Biserică), ar găsi sute. Dar probabil că trimisul la cerşit nu reprezintă o experienţă psihologică traumatizantă, care să solicite mobilizarea autorităţilor statului, pe când plecatul de timpuriu la mănăstire da. Unde era celula de criză, cu tot cu furtuna mediatică, cu o săptămână în urmă, când un copil a murit de foame iar altul era cât pe ce să moară de frig ? Desigur, acest gen de probleme nu privesc minoritatea mai înstărită, şi ca atare mai europenizată (în general), din România, pe când problema cu dispariţia fetei olimpice da! Iar rezolvarea  concretă a primului tip de probleme mai presupune şi creşterea cheltuielilor sociale. Or, după cum bine ştim, dacă exceptăm (cel puţin la nivel declarativ) din această ecuaţie stânga, europeniştilor cărora le pute Ortodoxia (matrice culturală prin care jurnalistul-sociolog, colegul la fel de înţelept al jurnalistului-psiholog, explică întotdeauna toate neajunsurile care afectează ţara noastră) le put şi asistaţii, care şi ei trag ţara înapoi din drumul ei euro-atlantic. Cert este că, în Canada (unde am trăit o bună perioadă de timp), precum şi în alte state civilizate din Occident, unde măcar secularizarea se şi cuplează cu civilizaţia (în sens de condiţii materiale), fenomenul copiilor care cerşesc este inexistent. La noi în schimb, ambalarea mediatică în slujba “prinţipurilor moderne” şi promovarea agresivă a “valorilor occidentale” se suprapune pe faptul că bună parte din populaţie trăieşte în nişte condiţii concrete care au mai mult de-a face cu Africa decât cu Europa. Problema e că, dacă pe de o parte încălcarea codului bunelor maniere occidentale (care îţi interzice să mergi la mănăstire la o vârstă fragedă, dar îţi recomandă să-ţi începi viaţa sexuală [eventual homosexuală] la o vârstă cât mai fragedă) stârneşte întotdeauna un scandal monstru în rândul cohortei de analişti, contrastul mai sus menţionat dă naştere, în cel mai bun caz la nişte mormăieli sentimentale. De cele mai multe ori, însă, pentru fenomen este învinovăţită tot România profundă, care este săracă pentru că este leneşă şi coruptă (nu datorită faptului că este exploatată « boiereşte », deseori tocmai de către cei care îi fac morală şi îi ţin lecţii de europenitate), şi este leneşă şi coruptă pentru că este ortodoxă. Din acest punct de vedere, în ciuda faptului că, aparent, discutăm într-un caz despre probleme culturale, iar într-altul despre probleme sociale, cazul de faţă nu prezintă asemănări doar cu cazul Tanacu, în virtutea faptului că, atât în cazul de faţă cât şi în cazul Tanacu, premisa implicită care a stat la baza abordării mediatice a fost aceea conform căreia credinciosul ortodox care nu acceptă să-i fie credinţa distilată de analişti şi psihanalişti este în cel mai bun caz retardat şi în cel mai rău caz psihopat. După părerea mea, cazul de faţă se intersectează şi cu povestea refrendumului din vara lui 2012. Atâta timp cât regimul Băsescu a tăiat în carne vie, liberalii europenişti (las la o parte cazul stângii seculare, care este şi socială pe economie, nu doar liberală pe cultură, şi al ortodocşilor ecumenico-neoliberali, care apără « familia » în timp ce promovează darwinismul social, iar în general, atunci când se pune problema mărturisirii, fie bagă capul în nisip ca struţii, fie se aşează în mod deschis de partea creştinismului « civilizat » – a se traduce « sterilizat ») nu s-au scandalizat de scăderea nivelului de trai al populaţiei cu mult sub standardele europene. Însă, de îndată ce măsurile respective au determinat o reacţie populară aşa zis « antieuropeană », pe burta goală, « barbarilor » li s-a da la cap de către « civilizaţi» cu « valorile europene », aşa cum se cuvine atunci când cei dintâi le mai tulbură, într-un fel sau altul, traiul tihnit al celor din urmă.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Analiştii faţă cu Ortodoxia şi copilăria

  1. Pingback: Analiştii faţă cu Ortodoxia şi copilăria | Averea Bisericii

  2. Am asa o vaga impresie ca acest caz este unul creat tocmai in a lovi, nu Biserica Ortodoxa Romana, ci in credinta ortodoxa.

    • Gogu zice:

      Nicio grija, toate „credintele” sunt la fel. In ideea catolica de ce as crede? Mare schisma a fost facuta de oameni nu de Dumnezeu. Ca sa nu mai zic de multimea de secrete care stau ascunse la Vatican. De ce sa cred in ceva care pastreaza secrete dar sustine sus si tare sinceritatea etc? 🙂 da,stiu, la fel se intampla si in ortodoxism.

      Asadar, de ce sa cred in astfel de „religii” care una sustin si alta fac? pentru ele n-ar trebui sa se aplice aceleasi reguli sau totul tine de cati prosti le urmeaza? 😉

      Dati-mi prima biblie creata (probabil in juru anului 30 d.Hr.), fara traduceri eronate si un milion de interpretari – sa ma chinui EU sa o traduc si sa deduc EU niste sensuri ale randurilor din ea – nu ALTII pentru mine, si poate o sa incep sa cred.

      Cand lumea n-o sa ne mai ia drept idioti poate o sa incep sa cred (pacat ca sunt totusi si multi astfel de oameni pentru echilibrul entropic al lumii). Pana atunci tot ce inseamna carti „sfinte” sunt niste opere de fictiune create de oameni pentru „oameni”…

  3. Ioana zice:

    De acord: există copii și copii. Unii de 5-10 ani, săraci și în plus parte din „prostime”, care cerșesc fără ca statul să-i observe, și alții de 15 ani și olimpici, deci utilizabili, pentru care statul face niște eforturi care altfel nu-i stau în fire. Faptul că la 15 ani ai totuși ceva discernământ, și că această vârstă e infantilizată artificial, ține de tipul de societate în care trăim nu de azi, de ieri, ci de vreun secol. O adolescentă suficient de inteligentă și care și-a planificat o astfel de fugă de acasă nu era, evident, în cine știe ce pericol. În plus, se îndrepta spre o mănăstire, nu traficanți de carne vie, deci erau toate șansele să fie sfătuită frumos să se întoarcă acasă, cum se pare că a fost și cazul. Pe de altă parte, vârsta e parțial convenție socială, dar efectele acestei convenții sunt reale. Personal, nu cred că e o vârstă la care să faci alegeri suficient de mature, deși, viața nefiind perfectă, întâmplările care să ne dea viața peste cap nu ne așteaptă întotdeauna majoratul.
    Legătura făcută în mass-media între „vina” religiei și fuga de-acasă a copilei a fost complet artificială – și, de altfel, previzibilă – cum să piardă presa un prilej atât de minunat de a ataca Biserica, ortodoxia, religia etc? De la „anormalitatea” de a merge la duhovnic (de ce ar fi mai anormal să te spovedești la 15 ani decât la 20, 40 sau 70?) până la presupusa „îndoctrinare”.
    Începe și mie să-mi fie groază de distrugerea oricărui subiect ce ajunge să fie tratat de acest tip de mass-media, în stilul caracteristic.
    Însă de psihologie – făcută profesionist, fără prejudecăți sau ideologie – nu cred că ar trebui să ne ferim. Un copil care nu alege, pur și simplu, credința, ci vrea neapărat să se călugărească în condițiile în care provine dintr-o familie cu părinți divorțați, a avut tentative de a fugi de-acasă de la 12 ani și are nevoie ca, la 15 ani, să confirme mamei faptul că a ajuns la școală – s-ar putea mai degrabă să fie marcat de niște idei oarecum bizare în privința divorțului părinților și a viziunii asupra propriei vieți. Din contra, psihologia bine făcută lipsește aproape complet din societatea românească. Și uneori nici duhovnicii, nici profesorii nu au cum să suplinească această lipsă.

    • Subiectul psihologiei este unul complex, depinde şi de ce şcoală de psihologie vorbim, dar în niciun caz nu mi-am propus să-i atac pe psihologi (cel puţin nu la modul general). La fel şi în cazul fetei, după cum am zis, cel mai probabil decizia nu este una matură, mai ales în condiţiile în care astăzi tinerii se maturizează mai greu. Personal, şi eu dacă aş avea un copil, nu cred că l-aş lăsa să se călugărească până la optsprezece ani şi i-aş recomanda să facă şi o facultate după majorat, timp în care să se gândească bine în ce măsură chiar vrea să facă alegerea asta. Dar de aici până la a patologiza dorinţa unui liceean de a alege viaţa monahală şi a criminaliza practic duhovnicia, transformând-o într-un fel de corupere de minori, e cale lungă care trădează înverşunarea anticreştină a unor indivizi altminteri cât se poate de inculţi. Pentru că despre asta este vorba în cazul de faţă. Nu despre cât de oportună este decizia fetei. Sunt unii care au ales calea vieţii monahale şi mai tineri şi au strălucit ca mari părinţi duhovniceşti, iar alţii care au plecat la peste treizeci de ani şi s-au ratat. Şi cum nu e mai mare reuşită pe lumea asta decât să devii un călugăr vrednic de acest nume, nici ratare mai amarnică nu e decât ratarea în mănăstire.

      Iar la final, una pe care am reţinut-o de pe facebook:

      „Chiar, ce cool e să fugi la mănăstire În aceeași zi, colega lui fi-meu, în clasa a șasea, C, la a treia abatere de felul ăsta, a dispărut trei zile cu partenerul ei adult din cartier. Era poliție în fața școlii, maică-sa disperată, dar n-am auzit de caz în mass media. Nu e suficient de cool. E normal. Doar are 12 ani femeia, ce vrem?”

      • Ioana zice:

        De acord cu dvs, patologizarea în sine este aberantă. Întrucât este o diferență suficient de mare între a califica o decizie ca fiind imatură și, probabil, consecință a unor probleme de interpretare a realității – probleme de acest gen avem, probabil, cu toții – și, pe de altă parte, a pune etichete precum boală psihică, îndoctrinare etc.
        Dar dacă se pornea firesc, de la opoziția fetei față de ideea de căsătorie, cuplu etc., cel mai probabil efect al unei culpabilizări a divorțului părinților, unde mai era „senzația”? unde ocazia de a demoniza un duhovnic amărât plus o seamă de mănăstiri?
        Mda, nici eu nu mă refeream la toate orientările din psihologie (și, evident, nici la toți psihologii), dar asta este deja o altă discuție 🙂

      • E posibil să fie ce spuneţi dumneavoastră, sau să fie şi asta. Dar dincolo de asta, nu este exclus ca fata să aibă o chemare autentică, care să-i fie confirmată mai târziu. Habar n-am. Cel mai bine era să fi aşteptat, cum de altfel i-a zis duhovnicul. Acum, chiar dacă o fi aşa, mass-media i-a făcut un cadou foarte frumos. Pe unde s-o duce, toată lumea o s-o ştie de nebuna care a vrut să fugă la mănăstire. Şi va trebui să ia deciziile privitoare la viitorul ei sub o astfel de presiune. Să trăiască CNA-ul şi instituţiile responsabile cu protecţia copilului, că bine îşi mai fac meseria.

      • Ioana zice:

        Referitor la comentariul de pe Facebook… – acolo poate părea insolit. Sunt cadru didactic și părinte, așa că mi-e mai ușor să observ: sărăcia și mizeria sunt realități cotidiene și pentru copii. Nu numai că nu apar în mass-media decât din An în Paște – și atunci exclusiv pentru a arăta înapoierea prostimii, dar nici de stat nu sunt în vreun fel asumate.

      • Ioana zice:

        Din fericire, la vârsta asta se va duce mai ales printre adolescenți de-o vârstă cu ea, din clasă cu ea, și, cu puțin noroc, acolo va fi ferită de aberațiile speciei umane „adulte”. În plus, copiii au suficiente resurse să-și revină din situații chiar mai grave.
        Nu credă că există CNA 🙂

  4. Donkeypapuas zice:

    Între timp devine din ce în ce mai evident că asistăm la o lucrătură a serviciilor – cu generalul Izmană în frunte, secondat, poate, de penalul Opriş de la STS – prin care se urmărăşte inocularea credinţei în existenţa „grupărilor extremiste” cu care luptă tandemul PontacoBăsist. Eleva ar fi fost „influenţată de cercuri extremiste religioase” (sic!) iar, mai nou, cretineii de la servicii au scos de la naftalină un filmuleţ cu declaraţiile tâmpe ale unui profesor suplinitor de religie. „Presa” – în frunte cu coloneasa Esca – a răspuns imediat conform sloganului „dacă-i ordin, cu plăcere”: „un preot a promovat rasismul la Seminarul din Timişoara, înregistrare făcută în urmă cu trei ani”. Asta deşi: 1. era vorba de un liceu, nu de un seminar; 2. se pare că înregistrarea era şi mai veche!
    Totul în contextul în care:
    1. La Curtici populaţia a ieşit pe străzi împotriva gazelor de şist
    2. În Vaslui avem parte de o a doua localitate rurală, Păltiniş, care se revoltă contra gazelor de şist

  5. Pingback: REVISTA BLOGURILOR. POLITICĂ ȘI CULTURĂ | ActiveNews

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s