Statul, Patriarhia și Epidemia

Patriarhia se dezice de campania împotriva vaccinării.

Numai că ceea ce ar fi trebuit să facă ierarhia, înainte să se declanșeze epidemia, și n-a făcut, era să le interzică anti-vacciniștilor să-și disemineze teoriile dubioase prin intermediul parohiilor și mănăstirilor, acolo unde ar trebui să se vândă numai cărți teologice și duhovnicești, nu și cărți de medicină alternativă. Asta deoarece Biserica se întemeiază pe revelație, iar Dumnezeu nu i-a încredințat nicio competență științifică referitoare la felul în care funcționează virușii și sistemul imunitar. Pentru asta ne-a înzestrat Dumnezeu cu rațiune, al cărei somn naște monștrii. Sau epidemii. Dacă unii ortodocși sunt ferm convinși că organismul n-are nevoie de vaccin pentru a face față molimelor – despre ale căror ravagii de odinioară se pomenește chiar și în cărțile sfinte -, n-au decât să-și propovăduiască respectivele opinii pe bloguri și prin platourile de televiziune, fără a angaja însă Biserica într-o aventură iresponsabilă. E suficient că-i pun pe ceilalți părinți creștini, cu copiii de până la un an, în situația de a se întreba dacă nu e cumva mai bine să nu se mai ducă cu copilul la Biserică, și să facă în schimb home-churching, că tot e la modă.

Acestea fiind spuse, ținând cont de faptul că, potrivit articolului, o astfel de epidemie (cât de gravă?) a mai avut loc acum 11 ani, când nu aveam mișcare anti-vaccin, ar trebui totuși stabilit dacă într-adevăr cauza epidemiei e mișcarea anti-vaccin sau dacă, din contră, cauza e guvernul tehnocrat cu creștere de 5% dar incapabil să furnizeze unităților spitalicești numărul necesar de doze de vaccin, că de alte facilități și servicii ce să mai vorbesc. Același guvern care a venit la putere pe principiul că „a fost nevoie să moară oameni ca să plece fostul guvern.” Și care n-a fost în stare nici măcar pe partea de comunicare, rezervată se pare cumințeniei, să amorseze o dezbatere publică, rațională, în care susținătorii noilor teze referitoare la vaccin să fie invitați să iasă din obscuritatea inițiatică a mediului online și să vină să dezbată argumentat, în lumina reflectoarelor, cu specialiștii din domeniu. Că e singurul mod în care ai o șansă să-i lămurești pe oameni. Dar calitatea dezbaterilor (că e vorba de homosexuali, legionari, teroriști, you name it) de la noi e egalată doar de calitatea instituțiilor, a căror credibilitate a fost subminată tocmai de cei care după aia vin să le facă morală iresponsabililor din popor (cazul clasic, Isărescu și creditarea). De unde și climatul generalizat de neîncredere, isterie și fărâmițare.

În orice caz, dacă din datele Ministerului Sănătății reiese că majoritatea covârșitoare a celor care s-au îmbolnăvit de rujeolă nu erau vaccinați, ar trebui ca înainte de a arăta cu degetul către Olivia Steer, Ministerul Sănătății să ne lumineze cu privire la motivul pentru care nu și-au vaccinat acei copii părinții: pentru că n-au vrut, sau pentru că n-au putut?

UPDATE: Hotnews ne informează că de fapt epidemia afectează comunitățile sărace de romi din Ardeal. Cu alt cuvinte, hotnews declanșează cruciada împotriva obscurantismului Oliviei Steer, după ce tot hotnews e vârf de lance în cruciada luminată împotriva asistaților, datorită căreia populația săracă a acestei țări nu are acces, printre altele, la servicii medicale de bază. Nu mai vorbesc de faptul că Mixich combate obscurantismul anti-vaccin cu trimiteri la articole științifice serioase, a căror accesare te costă undeva la peste 40$. Dar cum eu nu am bani de articole – nu doar din alte domenii relevante pentru viața de zi cu zi, ci și din propriul domeniu de specialitate, care nu se vinde, că d-aia n-am bani -, nici alții nu au bani de vaccin sau de asistență medicală privată. Așa că se tratează și ei cum pot, sau cum știu. Iar ăia care au bani n-au încredere. Nu de alta, dar cum ei vin din inima sistemului, nu de la Pata Rât, simt și ei că același sistem care stimulează creșterea prin competiție (trăiască România competitivă coane Iohannis!) cam erodează încrederea. Așa că dacă n-am bani de articolul recomandat de Mixich, ies de pe hotnews și intru pe contributors. Că acolo găsesc niște studii despre încălzirea globală scrise de Dragoș Paul Aligică. Și ce să vezi, alea sunt gratis. Mai ieftine chiar și decât tratamentul cu ceai de mușețel. Bine, unii au plătit bani buni pentru ele. Dar ăia nu sunt consumatori. Ci investitori serioși, ca frații Koch.

 

 

Posted in Uncategorized | Un comentariu

O dezamăgire mare pentru alegătorii lui Sanders și (încă) un pas și mai mare pentru Trump către Casa Albă

Adevărul e că Bernie a împușcat-o de fapt în picior pe Hillary prin rotația sa. Și nu atât pentru că a făcut-o, ci pentru felul în care a făcut-o. În cazul în care chiar a ajuns la concluzia că Hillary reprezintă răul mai mic, putea s-o spună calm și rațional: am încercat, pentru moment nu s-a putut, ne revedem peste patru ani. Până atunci, deși știți ce cred despre Hillary Clinton, vă îndemn să fiți raționali și responsabili și să votați răul mai mic. După care urma să explice de ce e Trump răul mai mare (în principiu, deși socoteala e deprimant de complicată, argumente s-ar putea găsi).

Dar așa, trecând cu surle, trâmbițe și osanale de partea sistemului, în ipostaza sa cea mai detestată, după ce și-a mobilizat (sau chiar electrizat) electoratul prin discursul anti-sistem, cred că va obține, pentru Hillary și pentru America, exact opusul a ceea ce pretinde că își dorește.

O parte din electoratul său va fi cuprins de furie sau depresie. Iar dacă depresia nu e de natură să te scoată din casă în ziua alegerilor, furia te poate scoate eventual pentru a merge să votezi cu Trump numai de-al dracu’ (vot distructiv).

După ce a fost mobilizată prin cartea anti-sistem, o altă parte din electorat va primi din partea lui Sanders același mesaj pe care stânga de pretutindeni se tot străduiește să-l transmită în ultimii ani: sistemul e varză, dar dacă vreți soluții anti-sistem, votați dreapta. Cât despre noi, apărăm cu orice preț centrul care altminteri face tot ce îi stă în putere ca să ne strivească și să ne compromită. Altceva mai bun n-avem de oferit. Un mesaj clar pentru acel electorat ambiguu și aparent destul de numeros al lui Sanders care fie a simpatizat într-o oarecare măsură (și) cu Trump, fie, deși nu simpatizează cu Trump, pe Hillary o detestă, iar recenta cooptare a lui Sanders nu poate să-i facă decât să o deteste și mai mult și să voteze în consecință.

În fine, a treia parte din electorat, cea care în urma unei analize reci și seci ajunsese oricum la convingerea că Hillary reprezintă răul cel mai mic, chiar nu avea nevoie de un astfel de spectacol deplorabil pentru a face ceea ce trebuia făcut. Un simplu mesaj pe twitter ar fi fost suficient. E completamente contra-productiv să cauți să generezi entuziasm pro-Hillary după ce timp de un an de zile ai alimentat entuziasmul anti-Hillary.

Așa că ajungi să te întrebi dacă nu cumva Sanders a vrut de fapt să-i dea o mână de ajutor lui Trump. Dacă nu, tare mă tem că s-a alăturat și el conjurației politicienilor rupți de realitate și a idioților utili, care până acum (în cadrul Partidului Republican) l-au ajutat pe Trump să obțină ceea ce cu un an în urmă era inimaginabil (nominalizarea din partea republicanilor) și aproape sigur îl vor ajuta să obțină la toamnă și președinția (vezi articolul recent al lui Michael Moore). După care va veni factura. Iar și mai absurdo-tragi-comic e faptul că cel mai probabil tot Sanders (evident, alături de Putin) va fi învinovățit pentru rezultat de către liberalii centriști. Care cum altfel ar putea să moară (să iasă din istorie) decât cu conștiința împăcată.

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

În Cetatea Sfântului Ștefan

Până la urmă, se pare că istoria îi dă dreptate doar parțial lui Diderot, în sensul în care ceea ce a început cu sloganul „și cu mațele ultimului preot spânzurați ultimul rege” se termină de fapt cu sloganul „și cu iataganul ultimului soldat al Statului Islamic debarcat în Normandia tăiați-i gâtul ultimului preot”, vârsta și dimensiunea congregației acestuia din urmă fiind altminteri cât se poate de emblematice pentru starea Catolicismului în țara cunoscută cândva drept Fiica mai Mare a Bisericii. Paradoxul devine cu atât mai intens și mai amar când te gândești că oribilul asasinat a avut loc într-o localitate ce poartă numele primului martir al Bisericii, Sfântul Ștefan.

În rest, se confirmă ceea ce ziceam acum câteva zile, anume că am intrat într-o nouă fază a terorismului, cea în care vom avea câte un atac pe zi, cu cuțitul, maceta sau automobilul, genul de atac pe care orice diletant bolnav de ură poate să-l comită iar autoritățile pur și simplu nu au cum să-l prevină. Așa vom afla și cât de mulți sunt de fapt cei dispuși să omoare cu sânge rece, poate că mult mai mulți decât ne place să credem, și cum reacționează mentalul european contemporan la teroarea psihologică întreținută cu perseverență și tenacitate după modelul picăturii chinezești.

Dincolo de asta, privind ce se întâmplă pe întreg mapamondul, din Japonia până în Florida, trecând prin Europa, tind să cred că nici din toți ghețarii de la poli nu vom putea să extragem suficient de multă aghiazmă pentru toate legiunile de draci ce par să ne fi invadat planeta. Așa că mai bine închidem televizorul și ne rugăm: pentru tembelii care ne conduc, pentru demenții care ne omoară, pentru forțele de ordine care fac ce pot să ne apere, pentru victimele junghiate ca animalele la abator, și pentru acest părinte care iată, a avut parte de moartea sângeroasă a primilor creștini în ciuda faptului că se aștepta să moară asistând neputincios la disoluția lentă, pașnică și deprimantă a Creștinismului Apusean. Dumnezeu să-l primească în cetele drepților Săi și să aibă milă de noi toți.

Posted in Uncategorized | 3 comentarii

Islamul și terorismul – preluare de pe facebook

Că tot am pierdut vremea să-l lămuresc pe unul Dan Grunea, care tot venea la mine pe pagină să mă convingă de faptul că teroristul de la Nisa, și alții înaintea lui, au acționat în conformitate cu revelația mahomedană, dovada fiind versetul 4 din sura 47. După care, cum a insistat în a mă călca pe nervi, deși l-am avertizat ce va urma, i-am dat unfriend. Aviz amatorilor:

@ Dan Grunea – Bun, una la mână nu știu ce traducere folosiți, dar cea a lui George Grigore e ceva mai clară: „Atunci când îi întâlniți [în luptă] pe aceia care nu cred”, deci atunci când îi întâlniți în luptă, nu pe stradă. Tradiția musulmană conține diferite curente de interpretare, chestiunea care se cere interpretată aici fiind când anume și în ce condiții este de datoria musulmanului să lupte, sau doar îi este îngăduit să o facă. Întâi de toate trebuie precizat că, cel puțin în ceea ce îi privește pe creștini și evrei, Coranul precizează că poți lupta cu ei doar dacă refuză să se supună stăpânirii islamice plătind jizya. Odată plătită taxa și acceptată stăpânirea islamică îi lași în pace (vezi 9:29).

Deci a interpreta citatul de mai sus, așa cum o faceți dumneavoastră, ca justificare a deciziei unui musulman de a intra cu camionul într-o mulțime anonimă, compusă din musulmani, creștini, evrei, atei și ce-o mai fi pe-acolo denotă o conștiință exegetică perfect retardată. După cum bine știți, Islamul, ca toate religiile, interzice crima, iar a omorî pe cineva fără ca măcar să îl întrebi cine este, ce crede, ce a făcut sau ce are de gând să facă, este pur și simplu contrar ideii înseși de religie. Apoi, teologii musulmani mai liberali susțin că pasajul respectiv, ca și altele de acest tip din Coran, se referă fie doar la atitudinea față de păgânii din Arabia islamizați de Mahomed, fie doar la războiul de apărare, pe care și canoanele Bisericii îl acceptă. Această ultimă interpretare e poate un pic cam generoasă, Bernard Lewis afirmând că spre deosebire de Creștinism, Islamul tradițional a dezvoltat deopotrivă o doctrină a războiului defensiv și a celui ofensiv, menit să răspândească stăpânirea islamică (dar fără a-i obliga în mod direct pe ceilalți monoteiști să se convertească), și pe care și puterile creștine l-au practicat de la Carol cel Mare și până la creștinul George Bush care a atacat un stat, Irakul, care nu atacase niciodată SUA, iar în urma haosului lăsat în urmă de acesta au apărut tot soiul de hoarde de demenți care interpretează Coranul tot la fel de rudimentar cum o faceți și dumneavoastră (în cazul dumneavoastră cu scopul de a calomnia și denigra religia musulmană), sau cum au interpretat chiar și Biblia alte grupări demente și criminale din secolul XX, fie că vorbim de Mișcarea Legionară, de ustașii croați sau de Ku-Klux-Klan.

Revenind, și jihadul ofensiv presupune o serie de condiții: declarație de război prealabilă și oferta făcută adversarului de a se preda, distincția strictă dintre civili și combatanți, autoritate politico-religioasă legitimă care să declare războiul (nu o poate face fiecare musulman după cum îl taie capul), anume califul, care după cum bine știți, a încetat să existe de la prăbușirea Imperiului Otoman (nu că la vremea respectivă statutul sultanului de calif ar fi fost recunoscut de toți musulmanii) și până la Abu-Bakr al Bagdaddi, pe care covârșitoarea majoritate a musulmanilor și reprezentanții școlilor de teologie islamică îl consideră doar un nebun bun de legat. Că Islamul, în textul său fondator și în practica istorică a lui Mahomed, este în mod clar belicos, prin comparație cu modelul pașnic al propovăduirii lui Hristos este o realitate pe care nu poate să o nege niciun om normal la cap. Că asta s-a reflectat și în diferența dintre istoria Islamului și istoria Creștinismului (care, deși nu a pornit ca o teologie politică, devenise una la momentul apariției noii religii în Arabia) – cu toate inchizițiile, cruciadele (e drept, contra-atacuri ale Creștinătății prin care aceasta a răspuns expansionismului islamic), convertirile forțate ale păgânilor, pogromurile, naționalismele sau colaborările cu diversele mișcări rasiste și fasciste – este o teză infinit mai discutabilă.

E adevărat că religia creștină a jucat un rol determinant în nașterea modernității politice, dar asta nu înseamnă nici că s-a născut și a rămas întotdeauna modernă, nici că asta și-a propus, modernitatea fiind un ansamblu de idei și fenomene care include inclusiv individualismul liberal (pe care Biserica continuă să îl critice) cât și totalitarismul, ambele fenomene străine de istoria lumii musulmane, sau care au fost aclimatizate acolo în forme fundamentalist-patologic-postmoderne cu totul aparte. Discutând pe baza textelor fondatoare, în mod clar se poate spune despre Creștinism că este în mai mare măsură religia păcii decât Islamul. Dar ideea conform căreia Islamul ar fi religia terorismului este o calomnie ordinară. E adevărat că Islamul este și o politică (întemeiată religios). Dar nu orice fel de politică.

Cât despre măsura și modul în care vor reuși să se adapteze societățile musulmane și imigranții de religie musulmană la modernitatea democratică, ea însăși un fenomen aflat în evoluție, acesta este o chestiune pe care numai istoria o va putea lămuri. Oricum ar fi, e de reținut că în lumea musulmană nu avem doar regimuri precum cele din Arabia Saudită, Iran și Pakistan, ci și regimuri precum cele din Turcia, Indonezia sau Iordania. Cât despre musulmanii din Occident, ar trebui totuși să vă întrebați de ce insistă ISIS-ul ca aceștia să plece de la necredincioși și să vină (acasă) pe teritoriul Califatului (unde, chipurile, se trăiește adevăratul Islam, necontaminat de apostazia occidentală). Cumva pentru că, în ciuda tentativei de a-i reduce pe musulmani la un citat scos din context, mare parte de ei sunt de fapt în curs de adaptare la societatea occidentală, dacă nu sunt deja perfect adaptați, cu tot ce implică aceasta bun și rău, inclusiv pe planul vieții religioase?

Dacă renunțăm un pic la teza conform căreia toți musulmanii care vin în Occident sunt soldați ai lui Alah setați să ne ocupe, migrația asta spune unul din două lucruri, în funcție de ce model de interpretare socială adoptăm. Să fim serioși: majoritatea covârșitoare a oamenilor ălora vin aici în căutarea unei vieți mai bune. Or, dacă acceptăm teza de dreapta, conform căreia subdezvoltarea economică și socială a societăților musulmane se datorează culturii spațiului musulman, cu baza sa religioasă, atunci migrația musulmanilor aici ar trebui să o vedem exact cum o văd și fanaticii din ISIS, ca pe o recunoaștere implicită a superiorității Occidentului și deci ca pe indicator al faptului că lumea musulmană, la rândul ei, se secularizează. Invers, dacă acceptăm teza de stânga, conform căreia subdezvoltarea societăților musulmane nu se datorează culturii lor, ci raporturilor globale de putere economico-militară, atunci poate că ar trebui să terminăm cu explicația terorismului islamic pe bază de citări urechiste, și să ne uităm mai mult la finanțarea acestui gen de activitate cu petrodolari de la aliații saudiți, precum și la dizlocările sociale provocate de imperialismul economic și militar americano-israelian.

Oricum ar fi, chiar și dacă acceptăm teza unui conflict ireductibil între presupus nesecularizabila lume musulmană și lumea modernă secularizată, acreștină dacă nu explicit anticreștină, chiar nu mi-e clar până la ce punct și cum ar trebui să joace creștinii (care în multe țări din Occident oricum nici nu prea mai există) în conflictul acesta. În orice caz, Creștinismul, așa cum îl înțeleg eu, nu își sacrifică principiile fundamentale pentru a salva, de așa-zisul pericol al islamizării, o lume care oricum nu are niciun fel de gând să se salveze, prin Creștinism, ci preferă să se adâncească în mlaștina pe care singură și-a generat-o, nici nu este compatibil cu calomnia ordinară sau confundabil cu cretinismul.

Acestea fiind spuse, odată ce m-ați făcut să pierd timpul cu redactarea unui răspuns atât de elaborat, în condițiile lipsei mele de timp, vă rog ca de acum înainte să nu vă mai postați obsesiile anti-musulmane pe pagina mea de facebook, iar dacă mai aveți ceva de comentat, o faceți doar cu trimitere la studii de specialitate, nu cu trimitere la paragraful din sura 47, menit să demonstreze legătura directă și lipsită de orice nuanțe dintre Islam și terorism. Remarcă valabilă pentru orice comentator, în condițiile în care am mai eliminat zilele astea câțiva din lista de prieteni: dacă mai veniți pe pagina mea să repetați papagalicește argumente stupide, pentru a căror combatere mi-am pierdut deja ore prețioase din viața mea, în ideea că poate obțineți prin propagandă repetitivă, pe care nu am timp s-o contracarez de fiecare dată, ceea ce nu ați reușit să obțineți pe bază capacității de a argumenta, atunci vă dau unfriend. La fel vor primi unfriend și cei care mai postează pe această pagină nu idei sprijinite de argumente, ci doar grohăieli și papagalisme propagandistice.

În fine, în cazul în care au timp și chef, accept cu dragă inimă observații critice despre ceea ce am scris cu privire la Islam venite de la oameni care chiar sunt specialiști pe subiect, nu specialiști în aruncatul cu rahat.

Posted in Uncategorized | 6 comentarii

O noapte de beție sângeroasă și greața de a doua zi

Văd că oameni care cu doar 48 de ore în urmă le făceau galerie soldaților ce trăgeau în civili neînarmați ieșiți în stradă să-și apere votul cu prețul vieții au schimbat rapid registrul și denunță acum încălcarea drepturilor omului în contextul represaliilor de după puciul eșuat. Ar fi ilar dacă n-ar fi dezgustător. Căci e profund dezgustător să susții omorul iar după aia să zbieri „săriți ne omoară”, să susții omorul dacă nu ești la rândul tău pregătit să mori cu demnitate, asumându-ți, cum s-ar spune, riscurile meseriei. Nu poți să fii și cu armata care preia puterea dizolvând ordinea constituțională și omorând pe oricine se opune, și cu statul de drept și drepturile omului.

Bine știu, licuricii de la care ați învățat democrația așa au fost întotdeauna: și cu statul de drept, și cu lovitura de stat; și cu drepturile omului, și cu tortura ca metodă de guvernare. Numai că oamenii nu pot fi luați de tâmpiți. A face apel la drepturile omului înseamnă a face apel la o autoritate morală universală care este astfel opusă abuzurilor suveranității populare din cadrul statelor naționale. Nota bene, este opusă doar abuzurilor suveranității populare. Căci dacă suveranitatea e nepopulară în Turcia, dar populară în mediile activist-oengist-academice ce își revendică monopolul interpretării drepturilor omului și derogării de la ele, atunci de la omul scop și niciodată mijloc se trece instantaneu la scopul scuză mijloacele. Sau invers.

Așa stând lucrurile, cam cât credeți că valorează „principiile și valorile” voastre pentru niște turci care a) conștientizează că nu dați doi bani pe viețile lor (am auzit și argumentul halucinant de tip despoții luminați n-au putut să-și ducă la cap opera de civilizare militarizată pentru că retardații ăia de turci preferă să moară pentru bezna lor islamistă decât să se lase mânați de la spate spre o lume mai bună), b) au suficient de multă demnitate pentru a muri pentru convingerile lor, indiferent dacă sunt bune sau greșite, și c) evident, văd de la o poștă că principiile în numele cărora sunt chemați la ordine posedă tot atâta consistență câtă demnitate posedă cei care le invocă? Cât de mult credeți că servește cauzei drepturilor omului, atât în Turcia cât și în regiune, instrumentarea și comercializarea nesimțită a acestora?

Ideea e simplă: chiar dacă și asta este foarte greu, omul stăpânit de un orgoliu prostesc ar putea fi convins, în timp, să renunțe la el, și să-l urmeze pe omul care se dovedește că are mai multă dreptate. Dar cu condiția ca acest din urmă om să aibă cel puțin la fel de multă demnitate ca și primul. Însă omul demn, îndeajuns de demn încât să fie dispus să moară pentru convingerile sale, nu se va lăsa niciodată convins și condus de omul nedemn al dublei măsuri, chiar și dacă acesta din urmă are, teoretic, rațiunea și dezvoltarea de partea sa. Ci mai degrabă se va afunda în bezna propriului faliment decât să gireze farsa noastră morală. Iar aici nu e vorba numai de turci, ci de toți musulmanii, care vor continua să ne disprețuiască și să ne urască atâta timp cât, într-un fel sau altul, și în ciuda narcisismului nostru revendicativ, vom demonstra că îi putem respecta în mod real tot atât de puțin cât ne putem respecta pe noi înșine.

Posted in Uncategorized | Un comentariu

Tentativă eșuată de puci în Turcia

Sub o dictatură militară, respectul față de drepturile omului ar fi fost cel puțin la fel de scăzut ca sub Erdogan, iar soarta kurzilor cel puțin la fel de rea.

Deci diferența ar fi fost doar cea dintre un autoritarism democratic și un autoritarism nedemocratic. Ca atare, cum trebuie înțeles acest conflict dintre populismul neluminat și despotismul luminat (de licurici)?

Două aspecte esențiale trebuie reținute aici:

1. Turcia nu este, asemeni României, o țară guvernată de Ambasada SUA de la Ankara. Ci un actor regional puternic și îndărătnic, care a negociat dur și a jucat foarte abil, iar deseori complet cinic, cartea interesului național. Recent, Turcia a virat brusc spre Rusia dând semne că, forțată de realitatea neplăcută de pe teren, e gata să-și redefinească relațiile cu vecinii și să-și reconsidere rolul în cadrul războiului civil sirian. Să ne aducem aminte de surpriza pe care Erdogan le-a făcut-o americanilor chiar de ziua lor națională. O rotație de 180 de grade cam bruscă, în urma căreia toată lumea a rămas mască. Ne putem imagina fețele celor de la Washington când au aflat că Turcia intenționează să-i lase pe ruși să folosească una dintre cele mai importante baze ale NATO, dacă nu cea mai importantă. Adică, doar așa, un mizilic. Că doar n-o fi motiv de mazilire.

2. Până nu demult, în Turcia clericii aveau voie să umble pe stradă doar în haine civile, nu și în veșminte religioase, sau echivalentul islamic al sutanei (am impresia că această lege s-a abolit, pentru că azi-noapte vedeam pe stradă imami cu turban pe cap). De asemenea, femeile care ocupau funcții publice și cele care studiau în universități nu aveau voie să poarte vălul islamic. Astăzi, din contră, devine tot mai greu să te afișezi public în straiele pestrițe și multicolore ale cultului LGBTQ.

Cel mai probabil, punctul 2 nu reprezintă motivul, ci pretextul tentativei de lovitură de stat de noaptea trecută, precum și explicația valului de entuziasm cu care a fost întâmpinată respectiva manevră – soldată totuși cu moartea a peste o sută de civili neînarmați care au ieșit în stradă să-și apere votul – de unele dintre cele mai democrate și mai luminate elemente ale societăți românești și globale. Dacă excludem ipoteza diletantismului în formă pură, căruia i-au căzut pradă niște aventurieri, motivul pentru cele întâmplate aseară este reprezentat de punctul 1.

Restul e gargară.

În fine, după părerea mea, balanța a fost înclinată de ieșirea masivă și curajoasă în stradă a electoratului lui Erdogan, lucru care în România nu s-ar fi întâmplat niciodată, în caz că i-ar fi trecut cuiva prin cap să ne izbăvească prin metode similare de dictatura majorității pontocrate și homofobe. Cred că acesta a fost elementul surpriză, la care puciștii nu s-au așteptat, și care i-a făcut în cele din urmă să dea înapoi, atunci când și-au dat seama că riscă să iasă urât de tot.

Oricum ar fi, chiar și după ce s-a întrerupt tăcerea strategică a Marelui Licurici, iar jubilația inițială a campionilor despotismului luminat a început să se dezumfle, CNN-ul continua să afișeze pe prima pagină o fotografie foarte sugestivă. Nu, nu era, ca în decembrie 1989, cu protestatari cu înfățișare romantică, ce înfruntau în stradă gloanțele aparatului represiv comunist, visând la o Românie integrată în spațiul euro-atlantic. Ci era cu niște tineri militari cu chipuri dârze, care făceau de strajă în jurul unei statui a lui Mustafa Kemal Ataturk, pe care se cocoțase un cetățean cu steagul Turciei în mână.

Adică armata apără minoritatea luminată de bezna hoardelor islamiste.

Le mulțumesc anticipat tuturor celor care vor interveni prin comentarii în care mă vor acuza de simpatii față de Erdogan, cu toate că nu țin minte să fi scris în viață mea ceva de bine despre personajul respectiv. Oricum, e clar că individul va ieși mult întărit din acest puci eșuat, regimul va deveni și mai represiv, inclusiv la adresa acelor organizații democratice care au demonstrat prin ce metode înțeleg ele să sprijine democrația, și că la rigoare, aceasta a devenit o denumire goală de conținut în spatele căreia nu se mai ascunde decât conflictul dintre stăpânii planetei și niște satrapi locali mai mult sau mai puțin rezistenți la mazilire.

PS: A mai apărut și ipoteza asta. Pare cam prea cusută cu ață albă, dar Dumnezeu știe: http://www.adrianchristescu.ro/2016/07/16/erdogan-si-a-incendiat-reichstag-ul/

Posted in Uncategorized | 2 comentarii

Îmi șterg o lacrimă

Îmi șterg o lacrimă cu gândul la cât de nedrepți au fost grecii cu acești comisari, astă vară, atunci când îi acuzau de lipsă de solidaritate. Și pentru ce? Doar pentru că insistau să fie concediate niște femei de serviciu, ca astfel Grecia să-și poată achita obligațiile față de creditori? Doar pentru că solicitau, cum e și normal, să i se acorde prioritate curățeniei morale (onorează-ți datoriile) în raport cu cea propriu-zisă?

Cât de nedrepte au fost acuzațiile acelor greci leneși, dar învățați să joace zorba pe banii raselor nordice, o arată și această înduioșătoare dovadă de iubire sindicală, de solidaritate bugetară, de frățietate fără frontiere. Când șomajul face ravagii în întreaga Europă, cum să-i lași pe drumuri pe acești cetățeni ai lumii?

Cum să se reintegreze acești oameni minunați, care au trudit pentru idealurile cosmopolitismului, în mijlocul comunităților tribale de origine, consecvente în refuzul lor de a accepta lumea (mai bună) de mâine? Ce să facă pe acolo? Să dea cu mătura!? Ce suflet or fi avut acele brute rasiste atunci când, fără urmă de compasiune, toleranță și umanism, au rupt o bucată din trupul Europei?

Îmi șterg o lacrimă 😦

„Preseditele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, le-a transmis, vineri, cetatenilor britanici angajati in executivul comunitar ca face toate eforturile pentru a-i pastra pe acestia in cadrul institutiei, chiar daca Regatul Unit urmeaza sa paraseasca Uniunea Europena, in urma referendumului national in care alegatorii s-au exprimat pentru exit. Si sindicatul functionarilor de la Bruxelles a cerut pastrarea angajatilor britanici in Comisie.

Intr-un mail intern, intrat si in posesia HotNews.ro, Juncker le spune angajatilor britanici din Comisie ca stie ca acestia sunt „ingrijorati de viitorul lor, in urma votului” din regat.

Inteleg acest lucru pe deplin. Asa ca vreau sa transmit un mesaj clar pentru voi, colegi, si mai ales pentru colegii de nationalitate britanica. Conform Statutului functionarilor, sunteti <<functionari ai Uniunii>>. Voi lucrati pentru Europa. V-ati lasat „palariile” nationale la usa, cand v-ati alaturat acestei institutii, iar usa nu vi se inchide acum. In calitate de functionari europeni ati fost intotdeauna loiali Uniunii noastre, contribuind enorm la proiectul nostru european comun”  – spune Juncker in mesajul catre subalterni. (…) 

Stiu ca aveti asteptari legitime cu privire la drepturile si la obligatiile voastre, la familiile care poate ca v-au urmat la Bruxelles, la  copiii vostri care poate ca sunt inscrisi la scolile de aici. Permiteti-mi sa va asigur ca voi face tot ce imi sta in putere ca presedinte al Comisiei sa va ajut in acest proces dificil. Statutul nostru pentru functionari va fi citit si aplicat intr-un spirit european” – mai da asigurari Juncker. (…) 

Invitam Colegiul Comisarilor sa ia masuri urgente pentru a da asigurari pragmatice tuturor colegilor nostri care au cetatenie britanica, asigurandu-se ca, indiferent de masurile care se vor lua, acestia isi vor putea pastra locurile de munca si vor avea asigurat, de exemplu, dreptul la pensie. Vom monitoriza toate evolutiile pentru a fi siguri ca nu vor fi compromise interesele niciunui coleg de-ai nostri. Am fost, suntem si vom ramane impreuna!” – se arata intr-un mesaj al sindicatului Save the Europe.”

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21107677-brexit-juncker-marea-britanie-referendum-sindicat-save-the-europe-comisia-europeana-vrea-pastreze-dupa-brexit-functionarii-britanici-banii-tarilor.htm

Posted in Uncategorized | Un comentariu