Că tot am pierdut vremea să-l lămuresc pe unul Dan Grunea, care tot venea la mine pe pagină să mă convingă de faptul că teroristul de la Nisa, și alții înaintea lui, au acționat în conformitate cu revelația mahomedană, dovada fiind versetul 4 din sura 47. După care, cum a insistat în a mă călca pe nervi, deși l-am avertizat ce va urma, i-am dat unfriend. Aviz amatorilor:
@ Dan Grunea – Bun, una la mână nu știu ce traducere folosiți, dar cea a lui George Grigore e ceva mai clară: „Atunci când îi întâlniți [în luptă] pe aceia care nu cred”, deci atunci când îi întâlniți în luptă, nu pe stradă. Tradiția musulmană conține diferite curente de interpretare, chestiunea care se cere interpretată aici fiind când anume și în ce condiții este de datoria musulmanului să lupte, sau doar îi este îngăduit să o facă. Întâi de toate trebuie precizat că, cel puțin în ceea ce îi privește pe creștini și evrei, Coranul precizează că poți lupta cu ei doar dacă refuză să se supună stăpânirii islamice plătind jizya. Odată plătită taxa și acceptată stăpânirea islamică îi lași în pace (vezi 9:29).
Deci a interpreta citatul de mai sus, așa cum o faceți dumneavoastră, ca justificare a deciziei unui musulman de a intra cu camionul într-o mulțime anonimă, compusă din musulmani, creștini, evrei, atei și ce-o mai fi pe-acolo denotă o conștiință exegetică perfect retardată. După cum bine știți, Islamul, ca toate religiile, interzice crima, iar a omorî pe cineva fără ca măcar să îl întrebi cine este, ce crede, ce a făcut sau ce are de gând să facă, este pur și simplu contrar ideii înseși de religie. Apoi, teologii musulmani mai liberali susțin că pasajul respectiv, ca și altele de acest tip din Coran, se referă fie doar la atitudinea față de păgânii din Arabia islamizați de Mahomed, fie doar la războiul de apărare, pe care și canoanele Bisericii îl acceptă. Această ultimă interpretare e poate un pic cam generoasă, Bernard Lewis afirmând că spre deosebire de Creștinism, Islamul tradițional a dezvoltat deopotrivă o doctrină a războiului defensiv și a celui ofensiv, menit să răspândească stăpânirea islamică (dar fără a-i obliga în mod direct pe ceilalți monoteiști să se convertească), și pe care și puterile creștine l-au practicat de la Carol cel Mare și până la creștinul George Bush care a atacat un stat, Irakul, care nu atacase niciodată SUA, iar în urma haosului lăsat în urmă de acesta au apărut tot soiul de hoarde de demenți care interpretează Coranul tot la fel de rudimentar cum o faceți și dumneavoastră (în cazul dumneavoastră cu scopul de a calomnia și denigra religia musulmană), sau cum au interpretat chiar și Biblia alte grupări demente și criminale din secolul XX, fie că vorbim de Mișcarea Legionară, de ustașii croați sau de Ku-Klux-Klan.
Revenind, și jihadul ofensiv presupune o serie de condiții: declarație de război prealabilă și oferta făcută adversarului de a se preda, distincția strictă dintre civili și combatanți, autoritate politico-religioasă legitimă care să declare războiul (nu o poate face fiecare musulman după cum îl taie capul), anume califul, care după cum bine știți, a încetat să existe de la prăbușirea Imperiului Otoman (nu că la vremea respectivă statutul sultanului de calif ar fi fost recunoscut de toți musulmanii) și până la Abu-Bakr al Bagdaddi, pe care covârșitoarea majoritate a musulmanilor și reprezentanții școlilor de teologie islamică îl consideră doar un nebun bun de legat. Că Islamul, în textul său fondator și în practica istorică a lui Mahomed, este în mod clar belicos, prin comparație cu modelul pașnic al propovăduirii lui Hristos este o realitate pe care nu poate să o nege niciun om normal la cap. Că asta s-a reflectat și în diferența dintre istoria Islamului și istoria Creștinismului (care, deși nu a pornit ca o teologie politică, devenise una la momentul apariției noii religii în Arabia) – cu toate inchizițiile, cruciadele (e drept, contra-atacuri ale Creștinătății prin care aceasta a răspuns expansionismului islamic), convertirile forțate ale păgânilor, pogromurile, naționalismele sau colaborările cu diversele mișcări rasiste și fasciste – este o teză infinit mai discutabilă.
E adevărat că religia creștină a jucat un rol determinant în nașterea modernității politice, dar asta nu înseamnă nici că s-a născut și a rămas întotdeauna modernă, nici că asta și-a propus, modernitatea fiind un ansamblu de idei și fenomene care include inclusiv individualismul liberal (pe care Biserica continuă să îl critice) cât și totalitarismul, ambele fenomene străine de istoria lumii musulmane, sau care au fost aclimatizate acolo în forme fundamentalist-patologic-postmoderne cu totul aparte. Discutând pe baza textelor fondatoare, în mod clar se poate spune despre Creștinism că este în mai mare măsură religia păcii decât Islamul. Dar ideea conform căreia Islamul ar fi religia terorismului este o calomnie ordinară. E adevărat că Islamul este și o politică (întemeiată religios). Dar nu orice fel de politică.
Cât despre măsura și modul în care vor reuși să se adapteze societățile musulmane și imigranții de religie musulmană la modernitatea democratică, ea însăși un fenomen aflat în evoluție, acesta este o chestiune pe care numai istoria o va putea lămuri. Oricum ar fi, e de reținut că în lumea musulmană nu avem doar regimuri precum cele din Arabia Saudită, Iran și Pakistan, ci și regimuri precum cele din Turcia, Indonezia sau Iordania. Cât despre musulmanii din Occident, ar trebui totuși să vă întrebați de ce insistă ISIS-ul ca aceștia să plece de la necredincioși și să vină (acasă) pe teritoriul Califatului (unde, chipurile, se trăiește adevăratul Islam, necontaminat de apostazia occidentală). Cumva pentru că, în ciuda tentativei de a-i reduce pe musulmani la un citat scos din context, mare parte de ei sunt de fapt în curs de adaptare la societatea occidentală, dacă nu sunt deja perfect adaptați, cu tot ce implică aceasta bun și rău, inclusiv pe planul vieții religioase?
Dacă renunțăm un pic la teza conform căreia toți musulmanii care vin în Occident sunt soldați ai lui Alah setați să ne ocupe, migrația asta spune unul din două lucruri, în funcție de ce model de interpretare socială adoptăm. Să fim serioși: majoritatea covârșitoare a oamenilor ălora vin aici în căutarea unei vieți mai bune. Or, dacă acceptăm teza de dreapta, conform căreia subdezvoltarea economică și socială a societăților musulmane se datorează culturii spațiului musulman, cu baza sa religioasă, atunci migrația musulmanilor aici ar trebui să o vedem exact cum o văd și fanaticii din ISIS, ca pe o recunoaștere implicită a superiorității Occidentului și deci ca pe indicator al faptului că lumea musulmană, la rândul ei, se secularizează. Invers, dacă acceptăm teza de stânga, conform căreia subdezvoltarea societăților musulmane nu se datorează culturii lor, ci raporturilor globale de putere economico-militară, atunci poate că ar trebui să terminăm cu explicația terorismului islamic pe bază de citări urechiste, și să ne uităm mai mult la finanțarea acestui gen de activitate cu petrodolari de la aliații saudiți, precum și la dizlocările sociale provocate de imperialismul economic și militar americano-israelian.
Oricum ar fi, chiar și dacă acceptăm teza unui conflict ireductibil între presupus nesecularizabila lume musulmană și lumea modernă secularizată, acreștină dacă nu explicit anticreștină, chiar nu mi-e clar până la ce punct și cum ar trebui să joace creștinii (care în multe țări din Occident oricum nici nu prea mai există) în conflictul acesta. În orice caz, Creștinismul, așa cum îl înțeleg eu, nu își sacrifică principiile fundamentale pentru a salva, de așa-zisul pericol al islamizării, o lume care oricum nu are niciun fel de gând să se salveze, prin Creștinism, ci preferă să se adâncească în mlaștina pe care singură și-a generat-o, nici nu este compatibil cu calomnia ordinară sau confundabil cu cretinismul.
Acestea fiind spuse, odată ce m-ați făcut să pierd timpul cu redactarea unui răspuns atât de elaborat, în condițiile lipsei mele de timp, vă rog ca de acum înainte să nu vă mai postați obsesiile anti-musulmane pe pagina mea de facebook, iar dacă mai aveți ceva de comentat, o faceți doar cu trimitere la studii de specialitate, nu cu trimitere la paragraful din sura 47, menit să demonstreze legătura directă și lipsită de orice nuanțe dintre Islam și terorism. Remarcă valabilă pentru orice comentator, în condițiile în care am mai eliminat zilele astea câțiva din lista de prieteni: dacă mai veniți pe pagina mea să repetați papagalicește argumente stupide, pentru a căror combatere mi-am pierdut deja ore prețioase din viața mea, în ideea că poate obțineți prin propagandă repetitivă, pe care nu am timp s-o contracarez de fiecare dată, ceea ce nu ați reușit să obțineți pe bază capacității de a argumenta, atunci vă dau unfriend. La fel vor primi unfriend și cei care mai postează pe această pagină nu idei sprijinite de argumente, ci doar grohăieli și papagalisme propagandistice.
În fine, în cazul în care au timp și chef, accept cu dragă inimă observații critice despre ceea ce am scris cu privire la Islam venite de la oameni care chiar sunt specialiști pe subiect, nu specialiști în aruncatul cu rahat.
