În ultimele zile, a apărut pe paginile stilaților și vrednicul de pomenire Părinte Cleopa Ilie. Stilații citează din argumentele Părintelui Cleopa împotriva siliștilor, pentru ca la scurt timp să vehiculeze, tot pe paginile lor de Facebook, o nouă teză, cu care părintele Cleopa nu ar fi fost în niciun caz de acord. Potrivit stilaților, Părintele Cleopa a avut dreptate împotriva stiliștilor. Însă Sinodul de la Moscova din anul 1948, care a stabilit că toți pravoslavnicii vor sărbători Paștile după calendarul iulian până ce toate bisericile ortodoxe vor ajunge la un acord sobornicesc asupra datei Paștilor, nu este, în opinia stilaților, un sinod cu autoritate legitimă în Biserica Ortodoxă pentru că s-a ținut la Moscova, în 1948. Pentru a afla ce credea părintele Cleopa atât despre stiliști, cât și despre Sinodul de la Moscova și implicit despre noua sectă a stilaților, e suficient să citiți nu doar citatele din părintele Cleopa selectate atent pe paginile de Facebook ale stilaților, ci și întregul text din volumul Călăuză în credința ortodoxă șeruit insistent în ultimele zile. Să-i dăm cuvântul Părintelui Cleopa:
Credinciosul: Părinte, dar cum a fost îndreptarea calendarului în Biserica noastră Ortodoxă? Căci cei cu stilul vechi zic că patriarhul Miron Cristea şi cei ai lui şi-au uitat de rânduiala veche şi au stricat calendarul nostru cel sfânt şi credinţa ortodoxă.
Preotul: Nu-i deloc aşa cum zic oamenii cei simpli, care nu cunosc nici dogmele Bisericii Ortodoxe, nici ce este calendarul.
Credinciosul: Dar cum şi de cine s-a făcut îndreptarea calendarului?
Preotul: Nu patriarhul Miron Cristea a îndreptat calendarul, ci Biserica noastră dreptmăritoare de Răsărit, în frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol şi cu toţi patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de faţă, sau au trimis delegaţi şi împuterniciţi pentru a semna în locul lor. Aceştia au făcut îndreptarea calendarului celui vechi care, după cum ai văzut, rămăsese în urmă ca şi Pascalia cea din cadrul ei.
Credinciosul: Dar cum şi când s-a făcut această îndreptare?
Preotul: Iată cum. În anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, într-un sinod, reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetând cu frica lui Dumnezeu şi cu amănunţime chestiunea calendarului iulian şi văzând că prin îndreptarea lui nu se aduce nici o ştirbire a dogmelor, canoanelor Bisericii şi rânduielilor Sfinţilor Părinţi şi că prin rămânerea în urmă a calendarului de la 21 la 8 martie, se calcă rânduiala stabilită de Sfântul şi Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, au hotărât cu toţii să îndrepte calendarul iulian şi să aducă echinocţiul de la 8 la 21 martie, aşa cum îl aşezaseră cei 318 sfinţi şi dumnezeieşti părinţi de la Niceea, pe vremea Sfântului şi Marelui Împărat Constantin. Hotărârea a fost primită de către toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la sinod, prin mitropoliţi, episcopi şi delegaţii lor, urmând ca fiecare Biserică să facă îndreptarea calendarului când va găsi vreme potrivită. Astfel, în anul 1924, la 10 martie, a îndreptat calendarul Patriarhia ecumenică de Constantinopol şi Biserica Greciei. Apoi, pe rând, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei şi în anul 1924, în octombrie, a îndreptat calendarul şi Biserica noastră Ortodoxă Română, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urmă calendarul iulian.
Credinciosul: Dar de ce serbăm Sfintele Paşti după stilul vechi?
Preotul: Noi serbăm Sfintele Paşti odată cu creştinii ce ţin stilul vechi, nu pentru că aşa ar trebui să facem – pentru că aşa cum ţi-am arătat, şi pascalia veche ca şi calendarul vechi sunt rămase în urmă şi nu mai corespund rânduielilor celor puse de Sfinţii Părinţi de la Niceea – ci facem acest lucru pentru unitatea şi pacea Bisericilor noastre surori, care încă nu au îndreptat calendarul, precum Biserica Rusă, Biserica Serbiei, ş.a. Căci aşa s-a făcut înţelegerea la Moscova, în anul 1948, la Sinodul Panortodox, unde au fost de faţă aproape toate Bisericile Ortodoxe, prin reprezentanţii lor. În privinţa serbării Paştilor şi a îndreptării calendarului, ultima rezoluţie are următorul conţinut:
«I. În dorinţa de a păstra unitatea întregii Biserici, consfătuirea întâistătătorilor şi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Moscova a ajuns la concluzia că importanţa calendarului pentru Biserica Ortodoxă se defineşte mai ales prin faptul că el se raportează la sărbătoarea Sfintelor Paşti, fiindcă această prăznuire trebuie să se bazeze pe legile biblice în acord cu hotărârile Sinoadelor şi să fie săvârşită pretutindeni la aceeaşi dată, în zi de Duminică, dar nu odată cu Paştele iudaic. Pascalia alexandrină satisface întru totul această cerinţă a Bisericii.
II. Pentru a înlătura deosebirile cu privire la sărbătoarea Sfintelor Paşti, cauzate de diferite sisteme de calendare ce există în Bisericile autocefale, consfătuirea consideră obligatoriu pentru toată lumea ortodoxă a sărbători praznicul Sfintelor Paşti numai după stilul vechi, potrivit pascaliei alexandrine.
III. Până în momentul în care va fi întocmit şi recunoscut calendarul desăvârşit, consfătuirea consideră că pentru sărbătorile stabile fiecare Biserică autocefală să se poată folosi de calendarul întrebuinţat actualmente în acea Biserică.
IV. Consfătuirea consideră obligatoriu pentru cler şi credincioşi de a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul căreia se găsesc, ca unul din obiceiurile acestei biserici, a cărui păstrare în numele unităţii şi al iubirii ne este poruncită de către sfintele canoane».
Iată deci cum reprezentanţii a toată Biserica Ortodoxă s-au înţeles la sinodul de la Moscova, din anul 1948, şi au iscălit ca, pentru unitatea şi pacea Bisericii, să sărbătorim Paştele după stilul vechi, iar toate celelalte sărbători, după stilul nou îndreptat, până ce se va face un calendar desăvârşit. Dar ai auzit că este obligatoriu ca toţi preoţii şi credincioşii din fiecare ţară să ţină sărbătorile toate după stilul Bisericii din acea ţară în care se găsesc. Şi deci, cei cu stilul vechi din ţară de la noi nu ascultă această hotărâre a conducătorilor Bisericilor Ortodoxe.
Credinciosul: Dar cum stăm cu postul Sfinţilor Apostoli, căci cei cu stilul vechi zic că noi am desfiinţat postul Sfinţilor Apostoli?
Preotul: Nu-i deloc aşa cum zic aceşti creştini şi conducătorii lor, care îi amăgesc cu minciunile lor. Postul Sfinţilor Apostoli nu este desfiinţat, ci ţinut sub iconomia Bisericii Ortodoxe Române, căci dacă ar fi fost desfiinţat, nici într-un an nu am mai avea postul Sfinţilor Apostoli.
Credinciosul: Dar de ce uneori postul Sfinţilor Apostoli este mai mic de 8 zile, căci după rânduiala canoanelor nu poate fi mai mic de 8 zile?
Preotul: Pentru că postul Sfinţilor Apostoli stă în strânsă legătură cu Sfintele Paşti. Pascalia noastră ortodoxă are 34 de date pascale, care se schimbă din data de 22 martie până la 25 aprilie; aşa că atunci când Sfintele Paşti cad cel mai timpuriu, la 22 martie, prima zi de după echinocţiul de primăvară, atunci postul Sfinţilor Apostoli se întinde până la şase săptămâni. Iar când Sfintele Paşti cad cel mai târziu la 25 aprilie, postul Sfinţilor Apostoli rămâne de 8 zile. Dar fiindcă am făcut ascultare de hotărârea Sinodului panortodox de la Moscova, din anul 1948, şi am primit să facem Sfintele Paşti după pascalia alexandrină, care este rămasă în urmă cu 13 zile, ca şi calendarul iulian, atunci când Paştele cad târziu din cauza pascaliei vechi, la noi postul Sfinţilor Apostoli se suprimă sau este mai mic de 8 zile.
Credinciosul: Părinte, dar care sunt greşelile şi abaterile canonice ale celor pe stil vechi din ţara noastră?
Preotul: Cei cu stilul vechi din ţara noastră nu ascultă de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe şi nici de hotărârile întâistătătorilor Bisericilor care s-au adunat la Moscova, în anul 1948 şi de aceea sunt schismatici, iar de nu se vor îndrepta, vor fi depărtaţi de Biserică.[1]
Așadar, potrivit Părintelui Cleopa, „greșelile și abaterile canonice” ale stiliștilor constă în faptul că „nu ascultă de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe şi nici de hotărârile întâistătătorilor Bisericilor care s-au adunat la Moscova, în anul 1948”, unde au stabilit, pe de o parte, că toți credincioșii de pe teritoriul canonic al unei biserici autocefale trebuie să țină sărbătorile cu dată fixă în funcție de rânduiala gregoriană sau iuliană a respectivei biserici autocefale, iar, pe de altă parte, că toate bisericile ortodoxe vor sărbători Sfintele Paști după pascalia alexandrină „până în momentul în care va fi întocmit și recunoscut calendarul desăvârșit”.
Dacă așa stau lucrurile în cazul stiliștilor, cum rămâne însă cu stilații? „Ascultă” ei de Sinodul de la Moscova din 1948? Evident, nu. Asemeni stiliștilor și spre deosebire de Părintele Cleopa, ei contestă legitimitatea respectivului sinod. Se vede că așa stau lucrurile și din diferența de limbaj care îl separă pe Părintele Cleopa de cei care îl citează pe Părintele Cleopa doar atunci când le convine. Dacă Părintele Cleopa spunea că „am făcut ascultare de hotărârea Sinodului panortodox de la Moscova (…) pentru unitatea și pacea Bisericilor noastre surori”, domnul Papahagi a pus problema în termenii următori (citez din postarea sa din Săptămâna Patimilor prin care ne-a înștiințat pentru prima oară ce a are de gând să facă): „După Paști, voi iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paștilor pe calendarul gregorian (…) N-au decât să ne urmeze exemplul și grecii, bulgarii și ceilalți, dacă vor comuniune.”[2] Adio sobornicitate, adio ascultare, adio Moscova! Cred că sesizează toată lumea diferența de „stil” – și nu doar de stil – dintre Părintele Cleopa, un om al rânduielii, și cei care îl citează trunchiat pe Părintele Cleopa.
Ulterior, inclusiv în textul petiției, stilații au scăldat-o, susținând că ei nu îndeamnă Sfântul Sinod să acționeze unilateral, așa cum reiese cât se poate de clar din postarea inițială a domnului Papahagi, ci doar îi cer să susțină inițiativele Patriarhiei Ecumenice de unificare a datei Paștilor[3]. Numai că până să își pună Papahagi blana de oaie (second hand) pe spinare, dulăii de la stână s-au trezit. Pe de altă parte, de când a început polemica asta, stilații au încercat să acrediteze ideea că ei apără rânduiala niceeană de deviațiile stiliștilor și că polemizează, alături de Părintele Cleopa, împotriva celor care cred că schimbarea calendarului e o erezie sau cel puțin o idee proastă în sine. În realitate însă, stilații îl folosesc pe Cleopa împotriva lui Cleopa, iar demersul lor agresiv reprezintă un atac nu doar la adresa celor care consideră că schimbarea calendarului e eretică (stiliștii) sau doar neinspirată în sine, ci și la adresa celor care, precum Părintele Cleopa, consideră schimbarea calendarului ca pe un demers legitim sau chiar binevenit, dar în același timp consideră și că „pacea și unitatea” bisericilor e mai importantă decât precizia astronomică.
Mai grav e faptul că spre deosebire de Părintele Cleopa, stilații nu cred că în Biserică „se află neîncetat Hristos și Sfântul Duh”, ea fiind, prin urmare, „infailibilă”, nici că „sfânta credință cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos s-a menținut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învățătura Sfintei Scripturi și prin Sfânta Tradiție apostolică, prin hotărârile celor cinci Sinoade Apostolice, prin învățăturile canoanelor celor șapte Sinoade ecumenice și ale celor locale”[4], inclusiv hotărârile Sinodului de la Moscova, din 1948, pe care stilații, spre deosebire de părintele Cleopa, îl consideră tâlhăresc.
Desigur, au existat și sinoade tâlhărești. Dar oare Părintele Cleopa e în cazul de față tâlharul? Sau Papahagi? Și nu e vorba doar de Părintele Cleopa. Corectați-mă cu trimiterile de rigoare dacă greșesc, dar din câte știu eu, până la Papahagi, niciunui mare duhovnic sau teolog ortodox nu i-a trecut prin cap să conteste legitimitatea Sinodului de la Moscova, iar după cum a arătat Părintele Profesor Viorel Ioniță, poziția exprimată de întâistătătorii bisericilor ortodoxe la sinodul de acum 75 de ani a fost confirmată de toate consfătuirile ulterioare ale reprezentanților bisericilor ortodoxe autocefale. Dar s-a trezit Papahagi, după 75 de ani (!), să spună că nu a fost bun sinodul pentru că i-a fost respinsă lui petiția de către Părintele Ioniță[5].
La Sinodul de la Moscova doar s-a găsit o formulă temporară de compromis în problema complicată a calendarului; nu s-a instituit cultul lui Stalin, nici nu s-a adoptat nu știu ce teologie marxistă a eliberării, nici măcar nu s-a stabilit revenirea generalizată la calendarul iulian, așa cum se presupune că ar fi vrut rușii. Nimic din toate acestea nu s-ar fi putut face deoarece, în ipoteza în care chiar s-ar fi încercat așa ceva, Patriarhia din Constantinopol ar fi convocat la rândul ei un Sinod care ar fi anatemizat abaterile Patriarhiei Moscovei. Dar nu a fost cazul. Și deși Patriarhul Ecumenic, Patriarhul Ierusalimului, Biserica Greciei și Biserica Ciprului nu au participat la Sinodul de la Moscova (la fel cum nici Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohei nu au participat la Sinodul convocat de Patriarhul Ecumenic în 1923, în timp ce reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse fusese suspendat din funcție, ceea ce înseamnă că în ambele cazuri vorbim de sinod local, nu de sinod panortodox sau ecumenic), au participat totuși Patriarhia Alexandriei și Patriarhia Antiohiei, care nu se aflau sub ocupație sovietică, precum și Biserica Ortodoxă Sârbă, în condițiile în care la momentul respectiv se oficializase deja schisma dintre Tito și Stalin. Așadar, existau limite cu privire la controlul politic pe care l-ar fi putut exercita Stalin asupra Ortodoxiei ecumenice, poate chiar și în cazul întâistătătorilor din țările aflate sub ocupație sovietică, iar așa cum îmi spunea un părinte ieromonah pe care l-am cunoscut în Canada, absența unui centru în Ortodoxie face imposibilă orice încercare de a reinventa Ortodoxia. E drept, tot asta explică și de ce Biserica Ortodoxă nu a fost în stare să convoace un sinod panortodox de mai bine de o sută de ani, dar nădăjduim că o va face cu ajutorul lui Dumnezeu atunci când va fi pregătită și când chiar va fi nevoie.
Dincolo de aceste aspecte structurale, partea mai frumoasă și mult mai importantă care pare să le fi scăpat stilaților e că Dumnezeu nu se împiedică, atunci când vine vorba de împlinirea făgăduinței sale de a călăuzi Biserica, neîntrerupt, până la sfârșitul veacurilor, de stăpânirile vremelnice, oricât de fioroase s-ar dovedi acestea. Nu e Stalin mai presus de Dumnezeu. Iar în condițiile în care rezoluția de la Moscova e oricum de bun simț, nici n-am avea de ce să ne îndoim de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În cazul de față, sursa contestării nu e vocea conștiinței, ci duhul sectar, antisobornicesc, care exploatează aceeași obsesie anticomunistă. Ideea că Biserica Ortodoxă Română a pierdut Duhul Sfânt și a căzut din adevăr din pricina coabitării cu regimul comunist era o idee larg răspândită în anii ʻ90 și folosită împotriva BOR nu doar de maicile isterice de la Vladimirești care se apucau să urle „Teoctist e securist” în timpul Sfintei Liturghii, de greco-catolici sau de neoprotestanții cu care se lupta Părintele Cleopa în volumul Călăuză în credința ortodoxă, ci și de secta dilematico-gedesistă a intelectualilor anticomuniști care considerau că Sfântul Duh se dă Bisericii nu prin sinodul compromis, ci prin ei, cei aleși, cei nepătați de comunism (sau curățați de micile păcate colaboraționiste prin cacealmaua disidenței anticomuniste de după comunism) și neafectați de habotnicie, incultură și naționalism, cei care încearcă de ani buni, precum domnul Baconsky, să ne unească cu Papa în numele aceleiași religii a izbăvirii de Rusia și comunism. Aceleași idei au stat și la baza încercării de a-l depune din scaun pe Patriarhul Teoctist la începutul lui 1990 și de a-l înscăuna în locul lui pe Părintele Cleopa, inițiativă care s-a lovit de refuzul ferm și înțelept al acestuia din urmă, fără de care poate aveam și noi o schismă precum cea care, după căderea comunismului, a tulburat Biserica Ortodoxă Bulgară (împărțită între o biserică comunistă și una anticomunistă) timp de două decenii.
Astfel, dincolo de problema concretă a calendarului, adevărata miză a acestei dispute e principiul autorității în Biserică. Conform teologiei euroatlantice, Biserica nu poate avea autoritate asupra conștiințelor decât, ca să-l citez din nou pe domnul Papahagi, în urma unui proces de „exorcizare” a „duhului necurat al Securității” care să ducă la „eliminarea totală a ultimelor rămășițe kaghebiste” din Biserică, proces care nu se poate realiza decât prin călăuzire de către intelectualii anticomuniști / antipesediști / antiputiniști și prin unire cu Papa în UE. Acest proces implică refuzul autorității unor sinoade pe care Părintele Cleopa nu s-a gândit niciodată să le pună la îndoială. Aceiași indivizi care sunt gata oricând să ne bage pe gât acquis-ul comunitar, decupează după pofta inimii și în funcție de imperativele momentului din Părintele Cleopa și din canonul Ortodoxiei, acreditând, pieziș, teza conform căreia nu am mai avut Biserică în intervalul 1945-1989. Sau, cine știe, poate încă nu avem nici acum, pentru că încă nu am lepădat „ultimele rămășițe kaghebiste”; poate că vom avea abia după ce facem proba europenității noastre prin îmbrățișarea demersului inițiat de Papa Hagi.
[1] https://cleopasihastria.wordpress.com/2007/09/20/despre-calendar
[2] Altminteri, domnul Papahagi integrează reforma calendarului într-un proiect de reformă socială mai amplă pe care a expus-o într-o altă postare în același duh irenic: „Abia aștept să se încheie războiul din Ucraina – cu victoria ucrainenilor, care cu siguranță vor recâștiga întregul teritoriu ocupat de ruși (…) Apoi aștept curățenia de vară, inclusiv în România. Ea va avea loc. Îi vom vedea atunci bâlbâind scuze neconvingătoare și făcând piruete pe toți adepții lui Mereshitheimer (să nu umilim Rusia, e vina NATO etc.), pe toți ʻconservatorii’ de rit putinist, pe toți pianiștii, politologii și clovnii neutri, pe toți securistoizii trași pe linie moartă (…), pe toți golanii de la AUR, pe toți teodosii și baștovoii, pe toți agenții KGB mai mult sau mai puțin vizibili, pe toți expirații de la televiziunile de scandal, șantaj și propagandă, pe toți amărâții fără meserie, care trăiesc din banii Kremlinului, în totala indiferență a unor servicii de informații pletorice (…) Imensă, imensă curățenie trebuie făcută și în România, care încă nu a exorcizat duhul necurat al Securității și nu a eliminat total ultimele rămășițe kaghebiste. Abia aștept. Voi juisa, iar România va respira ușurată”. Înțelegeți acum nevoia de a tranșa de urgență problema calendarului.
[3] În ipoteza în care chiar aceasta ar fi intenția petiționarilor, deși se vede de la o poștă că alta este, demersul lor e lipsit de obiect și doar produce tulburare fără rost. Căci după cum a punctat Părintele Viorel Ioniță în intervenția sa, oricum aceasta e poziția împărtășită de români și greci în cadrul dialogului interortodox. Dacă nu i se cere Sinodului să acționeze unilateral, ci doar să susțină că e bună în principiu îndreptarea calendarului, i se cere să facă ceva ce deja face. Iar dacă i se cere să acționeze unilateral, i se cere să facă ceva ce toți participanții la dialogul interortodox au convenit, sobornicește, că nu e bine să se facă.
[4] Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în credința ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, 2000, pp. 117, 119-120.
[5] L-aș cita în acest context și pe ultramontanul Joseph de Maistre, care spune că „Dumnezeu se exprimă în lumea asta prin vocea prim-ministrului său: timpul”.