Arhive lunare: decembrie 2017

Reflecții funerare

Ce mi s-a părut dezgustător: intelectuali care, după caz, au minimalizat, au girat printr-o tăcere complice, au justificat, cel puțin în parte, sau chiar au omagiat atacul primitiv al fostului președinte Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai, din 2011, și … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | 9 comentarii

Mesaj către facebook

Oameni buni, încercați să nu mai fiți tembeli. Nu mai cenzurați texte pe bază de keywords. Sensul cuvintelor respective depinde de context. Ba mai mult, intenția autorului care a folosit cuvântul respectiv, ca în cazul unui text pe care mi … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | 8 comentarii

Conservatorism

Dincolo de criticile mai mult sau mai puțin întemeiate, mai mult sau mai puțin oneste, ce i se pot aduce, care este de fapt nucleul profund și nobil al conservatorismului, ce reușește să îi mențină respectabilitatea chiar și în ochii … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | 3 comentarii

Jandarmii de altădată

Dar, vorba poetului, unde sunt jandarmii de altădată? Prin comparație cu ce se întâmpla acum patru ani pe vremea asta, la Pungești, a se vedea cum acționează brațul armat al statului atunci când o face nu împotriva activiștilor ecologiști și … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu