Articol preluat de la adresa: http://mirceaplaton.com/html/articole_Putzi.html#_edn11
1. Cum, nu ştiţi cine e Putzi? Putzi?! Putzi Hanfstaengl: pianistul lui Hitler. Şi al lui Roosevelt. Un germano-american educat la Harvard. Băiat subţire. Şi nu sărac. Ernst „Putzi” („Piciul/Ţâncul”) Hanfstaengl a fost principalul propagandist internaţional al lui Adolf Hitler. [1] Putzi l-a cunoscut pe Fuehrer prin intermediul unui amic comun, membru, ca şi Putzi, al exclusivistei frăţii harvardiene „Clubul Budincii Pripite” (Hasty Pudding Club). Fascinat de „miraculoasa construcţie a gâtului” care îi permitea lui Hitler „să creeze o rapsodie a isteriei”, Putzi a devenit un fidel şi un apropiat al liderului nazist. Putzi l-a introdus pe Hitler în saloanele lumii bune bavareze. Putzi a susţinut financiar publicarea bibliei naziste Mein Kampf şi a oficiosului NSDAP, Völkischer Beobachter. Putzi a adaptat marşul Tineretului Hitlerist (Hitler-Jugend) după un cântec al echipei de fotbal (american) a Harvardului. Hitler, în schimb, a devenit naşul fiului lui Putzi, Egon. Şi, după preluarea puterii, l-a numit pe Putzi şef al Biroului Presei Străine din Berlin, adică omul care aproba acreditările corespondenţilor de presă străini şi care putea cere expulzarea lor în 24 de ore. În această calitate, Putzi avea „nesimţirea”, după cum scrie William L. Shirer, de a cere ziariştilor străini să scrie despre evenimentele din Germania nazistă „fără a le interpreta”: „Doar istoria, răcnea Putzi, poate să judece evenimentele care se petrec sub Hitler. Ceea ce voia să spună, împreuna cu Goebbels şi cu Rosenberg, era că ar fi trebuit să sărim cu toţii în barca propagandei naziste.” [2]
Putzi şi cumătrul său Hitler au trăit în fericită simbioză din 1922 până în 1937. În 1937, lui Putzi i s-a năzărit că nănaşul Adolf şi Goering au pus la cale lichidarea lui. [3] Şi a fugit în Elveţia. De acolo, în Anglia, unde în 1939 a fost internat în lagăr, şi, mai apoi, trimis în S.U.A. via Canada. În Statele Unite ale Americii, Putzi a devenit consilier pe probleme naziste al preşedintelui Roosevelt, alt frate harvardian întru Budincă. În noua sa calitate de antinazist de profesie, Putzi „turna” agenţiilor guvernamentale americane informaţii despre structurile de conducere ale Germaniei naziste şi analiza discursurile radiofonice ale lui Hitler şi Goebbels (vechiul său inamic). FBI a decis totuşi că Putzi nu era om de încredere şi că informaţiile sale nu aveau valoare operativă. În 1944, Putzi a fost returnat Angliei. În 1945, lui Putzi i s-a îngaduit să se reîntoarcă în patrie (Germania), unde a trăit liniştit dând interviuri despre bunele vremuri de altădată, cântând vizitatorilor la pian repertoriul preferat al lui Hitler şi publicându-şi memoriile. Putzi a decedat în 1975. [4]
2. Geoffrey Dawson, educat la Eton şi Cambridge, Fellow al Colegiului All Souls (Oxford) şi editor al ziarului The Times între anii 1912-19 şi 1923-41, era şi el un om subţire. Ca atare, de aceeaşi părere cu Putzi în privinţa locului şi rolului Germaniei în Europa. Dawson a fost, în anii ascensiunii hitleriste, unul din principalii avocaţi ai politicii „împaciuitoare” (de „appeasement”) faţă de Germania nazistă. Ideea era că Germania era fie prea slabă („victimă” a Tratatului de la Versailles), fie prea puternică pentru a fi atacată. Istoricul oxonian Alfred Leslie Rowse [5] a relatat cu uimire şi frustrare despre tehnica amneziei interesate la oamenii subţiri: <![endif]>
„Despre toate acestea am avut cu Dawson una din cele mai tăioase, dacă nu chiar aprinse, discuţii. Ne plimbam de-a lungul pistei care duce la Iffley – data poate fi aflată pentru că tocmai vizita un prinţ japonez Oxfordul. I-am spus lui Dawson: ‘Uite, nu ai putea să abandonezi campania de presă împotriva italienilor? Nu ei reprezintă pericolul. Ci germanii, care sunt atât de puternici încât ne ameninţă pe toţi laolaltă.’ Dawson mi-a dat un răspuns care m-a lăsat mut de uimire: ‘Dacă ar fi să accept validitatea argumentului tău – şi, ţine cont, nu spun că sunt de acord cu el -, dacă germanii sunt atât de puternici precum spui, atunci nu ar trebui să ne aliem cu ei?’ Am fost atât de uimit încât nu mi-a venit să cred. Nu mai era, în răspunsul lui, nici urmă de vechiul principiu al Marii Alianţe care a stat, cu atât de mare succes, la baza politicii britanice vreme de secole; nimic din ideea conform căreia noi trebuia să devenim pilonul oricărei alianţe împotriva agresorului care era atât de puternic încât să ne ameninţe existenţa tuturor celorlalţi – Filip II al Spaniei, Franţa lui Ludovic XIV şi a lui Napoleon, Germania Kaiserului şi acum a lui Hitler; nici o idee despre faptul că singura noastră şansă de supravieţuire era să menţinem balanţa puterilor în favoarea noastră. Crasă ignoranţă! – dar apoi Dawson nu studiase niciodată istoria Europei, şi nici pe a Angliei […] Dar, când mi-a venit bine, nu am ezitat să-i zic ‘Ţi-am spus eu’. Într-o zi, în 1939, când rezultatul activităţilor lor se răsfrângea de acum şi asupra noastră şi eram singuri în faţa unei Germanii a cărei putere fusese reînviată în toată forţa ei brută, Dawson a venit la colegiul All Souls şi s-a oprit pe trotuar ca să discute. M-am folosit de ocazie ca să-i reamintesc ce a spus despre Germania şi despre cum ar trebui poate să mergem pe mâna ei. Am fost din nou uimit de răspunsul său: ‘E imposibil să fi spus aşa ceva vreodată,’ mi-a răspuns.” [6]
3. Dacă „poporul” poate păcătui prin brutalitate, oamenii subţiri păcătuiesc prin cinism. Şi, întotdeauna, cinismul oamenilor subţiri e responsabil pentru organizarea şi catalizarea brutalităţii „poporului”. Lipsa de coloană vertebrală şi textuală a oamenilor subţiri l-a făcut pe Rowse să exclame că „moderaţii/intermediarii ne-au dus la ruină” (Appeasement 15). Dilematicii, am putea spune noi astăzi, oamenii care refuză clarificarea lucrurilor şi al căror relativism – interesat sau impotent – face posibilă tirania pentru că face imposibilă rezistenţa în faţa răului, coagularea în jurul binelui şi structurarea normalităţii. Sofismul şi minciuna programatică, lipsa de onoare a intelighenţiei în bloc fac din corpul social un zaţ neaşezat, o plastilină uşor de modelat în mâinile tiranului. Acest tip de relativism a jucat un rol important în ascensiunea nazismului, şi Rowse îl nota cu amăraciune chiar la unul dintre intimii săi, vlăstar al unei vechii familii nobiliare germane, Adam von Trott, ajuns demnitar nazist: „Pentru el negrul nu era niciodată negru, şi nici albul alb; negrul era întotdeauna pe cale de a deveni alb, iar albul pe cale de înnegrire. Nimic nu era clar definit, nimic nu era în esenţă diferit de altceva; hotarele realităţii erau neclare şi nimic nu era sigur în univers […] Nu puteam avea nici o simpatie faţă de modul în care Adam ridica acest lucru la rangul de principiu al vieţii sale intelectuale. Detestam hegelianismul – şi înca îl detest. Pentru mine, negrul e negru şi albul e alb, ce e adevărat e adevărat, şi ce nu e adevărat nu e.” [7]
4. În esenţă, acest tip de nihilism – pe care Rowse îl considera de esenţă hegeliană – face imposibilă continuitatea dintre gând şi cuvânt, dintre vorbă şi faptă, şi dintre ieri şi azi. Adică, face imposibilă aderenţa la istoria personală sau naţională. Şi lipsa de aderenţă la istoria personală şi naţională e responsabilă pentru multe din crimele şi masacrele secolului al douăzecelea. Lipsa de aderenţă la istoria personală şi naţională – adică lipsa de onoare şi de conştiinţă naţională – e ceea ce îi uneşte pe oamenii subţiri cu tiranii pe care îi susţin. Iată-l, de exemplu, pe Hitler dând din umeri în faţa încercarilor ambasadorului britanic la Berlin, Sir Neville Henderson, de a-l face să-şi respecte cuvântul dat şi de a nu invada Polonia:
„Am apelat chiar şi la sentiment citând un pasaj dintr-o carte pe care ştiam că a citit-o, despre epoca în care Germania lupta umăr la umăr cu Anglia împotriva lui Napoleon şi despre marele preţ pe care îl puneau germanii de atunci pe onoare şi cuvântul dat. Blucher, când se grăbea să vină cu întariri în ajutorul lui Wellington la Waterloo, şi-a mobilizat trupele obosite cu următoarele cuvinte: ‘Înainte, băieţi, înainte; mi-am dat cuvântul fratelui Wellington şi nu puteţi să vreţi să mi-l calc.’ […] I-am reamintit lui Hitler această istorie. Poate să fi fost momentan impresionat, dar nimic altceva.” [8] <![endif]>
Gangsterul Hitler nu se simţea obligat la nimic de propriile promisiuni, nu se simţea solidar cu propria biografie, cu propriile angajamente. Şeful de stat naţional-socialist Hitler nu se simţea obligat să rămână fidel unei tradiţii – naţionale germane, conform lui Henderson – a cuvântului dat. Nu se simţea, adică, deloc solidar cu istoria naţională. Probabil că se gândea că „e preferabil să progresezi pe o bază injustă decât să regresezi pe o bază virtuoasă. În viaţa internaţională, această concepţie poartă numele de realism.” [9] Iar sensul „realismului” lui Hitler, conform lui Putzi, urma să ni se reveleze abia mult mai în jos pe albia istoriei. Pe moment însa, cei înselati de aparenţe puteau să creadă că acţiunile lui Hitler şi ale acoliţilor săi din Germania şi ale suporterilor lui din Europa sunt doar o formă de brutalitate crasă, o demolare în drept şi în fapt a civilizaţiei creştin-europene pe care Hitler pretindea că o apără împotriva „hoardelor asiatice ale comunismului”.
Apărată de cel de al Treilea Reich, civilizaţia europeană s-a prăbuşit în fărădelege şi crimă la scară industrială. Şi acest lucru a fost cu putinţă nu doar din cauza unei ideologii, sau din cauza unor interese economice, ci şi din cauza lipsei de onoare generalizate, a confiscării spaţiului public de către armate de „Putzi” – comunişti, fascişti, conservatori, liberali – care se certau şi se împacau după criterii nebuloase, care trădau astăzi ce au susţinut ieri şi invers (vezi cazul partidelor comuniste occidentale după încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov), care făceau pace cu criminalii şi război împotriva oamenilor cinstiţi în spiritul unei filosofii a intervalului şi al unei etici de gang.
5. Date fiind aceste lucruri, nu pot să nu fiu alarmat de vidul moral creat astăzi de acţiunea Germaniei în Europa şi, implicit, în România. Poate că Germania nu mai funcţionează astăzi însufletita de mitul „rasei ariene, superioare”, deşi tonul presei germane şi al unor politicieni faţă de ţările mediteraneene (Grecia, Italia, Portugalia, Spania) nu a fost tocmai liniştitor, opunând stereotipul „hărniciei germane” stereotipului „corupţiei şi lenii mediteraneene/balcanice”. [10] Dar, dincolo de aceste lucruri, modul în care, de dragul „construcţiei europene”, s-a reînceput manipularea istoriei, conştiinţelor şi celor mai elementare noţiuni de logică şi bun-simţ e neliniştitor spre revoltător.
Comparaţi, de exemplu, două articole, unul din 2005 şi unul din 2011. În primul, citim: <![endif]>
„Cel mai mult dintre toate tâmpeniile pe care le aud zilnic mă enervează sintagma ‘integrarea europeană’. Păi până acum unde-am fost, în Asia, în Africa, pe lună? Nu tot în Europa am fost? […] Ţăranii noştri care se duc duminică de duminică la biserică sunt mai europeni decât locuitorii din Seine-Saint-Denis. România e europeană prin geografie, prin rasă, prin credinţă. Acestea trei sunt cele mai importante. Dar pentru Uniunea Sovietică Europeană ele nu au nici o valoare, aşa cum nu aveau pentru URSS. Vedeţi bine că UE nu se încurca în geografie, purtând tratative cu Turcia […] Sunt convins că UE, dacă va mai exista în 2050, va accepta şi Marocul, Tunisia şi Algeria, Libanul şi – dacă o va dori – Israelul! Cât despre ‘continentul alb’, azi e interzis de o poliţie a gândirii mai puternică decăt KGB-ul chiar şi să gândeşti că Europa ar fi populată de albi […] În ce valori crede atunci Uniunea Europeană în care dorim să ne integram, pe care o luăm drept singura şi autentica Europă? De rasă (cuvânt interzis azi), geografie (noţiune vagă şi interpretabilă) şi credinţă (reflex babesc) vedem că nu se sinchiseşte.” <![endif]>
Concluzia autorului era, atunci, că U.E. e admirabilă doar ca alianţă politico-economică între state naţionale suverane:
„Comunitatea europeană ca alianţă economică şi politică între state suverane care vor să evite războiul şi să contribuie la prosperitatea comună este o construcţie admirabilă. Cincizeci de ani mai tarziu, dotată cu birocraţie, nomenclatură şi o ideologie stângistă depăşită de istorie, Uniunea Europeană începe să semene tot mai mult cu URSS. Un dinozaur ineficient, ca Imperiul K&K, URSS, ONU sau alte structuri supranaţionale. Statul-naţiune nu şi-a spus, cred, ultimul cuvânt.” [11] <![endif]>
Asta era în 2005. În articolul din 2011, ni se spune că românii sunt un „amestec rasial”, ca şi francezii, de exemplu, şi că „statul naţional obliterează” această diversitate („rasială”?):
„Nu Europa, ci statul naţional obliterează această diversitate. De ce ne temem, aşadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câştiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislaţiilor naţionale […] Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creştin-democraţilor care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu şi guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanţă financiară unică. Spaţiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu şi alţi politicieni creştin-democraţi după cel de-al doilea război mondial. Departe de a fi liberticidă, Europa ne poate salva de îngustimea străina de creştinism a naţionalismului şi provincialismului. Cu condiţia să construim Statele Unite ale Europei, nu Uniunea Sovietică Europeană.” [12]
6. Ambele articole sunt semnate de Adrian Papahagi, dar numai al doilea e publicat cu sprijinul Fundaţiei Hans Seidel şi al Automobile Bavaria. Din primul articol, din 2005, am înteles că ceea ce ar separa Uniunea Europeană de Uniunea Sovietică Europeană ar fi tocmai statul naţional suveran. La urma urmelor, liderii sovietici tocmai în acest sens au lucrat: pentru eradicarea identităţilor naţionale (română, ucraineană, armeană etc.) şi sintetizarea unei identităţi noi, „sovietice”. [13] A înlocui identităţile naţionale cu o identitate europeană de sinteză ar fi un pas care nu ne-ar îndeparta, ci ne-ar apropia de Uniunea Sovietică Europeană. Dar dacă statul naţional suveran nu mai face parte dintre materialele de construcţie europeană agreate de sponsorul german, atunci ce ne rămâne? Dl Papahagi spunea în 2005 că o Europă autentică ar fi definită de „rasă”, „geografie” şi „credinţă”. Să înteleg deci că dl Paphagi e gata să se lepede de statul naţional pentru că a găsit în industraşii bavarezi suflete şi pungi dedicate idealului unui „continent alb”?
Întreb aceste lucruri pentru că, la un moment-dat, în cursul unei polemici cu dl Baconsky, am declarat ca „singura Românie respirabilă mi se pare România neintegrată, România veche”. Afirmaţia mea i-a prilejuit lui Mihail Neamţu replica aiuritoare, publicată în revista Idei în Dialog a lui H.-R. Patapievici: „Cît de veche? ne putem întreba. România în care propunerea numerus clausus interzicea studenţilor evrei să învete la Universitate?” [14] Dnii Papahagi şi Neamţu trag astăzi la vâslele aceluiaşi proiect politic. De aceea, întreb: dacă orice căpiţă de fân a unei Românii independente trebuie suspectată de antisemitism şi căutată de legionari, atunci să înteleg că „integrarea” României în „concertul european” wagnerian al unui „continent alb” (d.p.d.v. „rasial”) e soluţia FCD-istă la putativele nostalgii după „numerus clausus”?
Întreb şi pentru că, iată, un susţinător al proiectului european şi un mare admirator al Germaniei, Lordul David Baker, fost ministru al educaţiei pe vremea lui Margaret Thatcher, un idol al creştin-democraţilor şi neoliberalilor din România, a declarat că în şcolile din Marea Britanie ar trebui să nu li se mai predea copiilor despre crimele nazismului pentru ca elevii să vadă Germania într-o lumină mai bună. [15] Oare ce nu ni se va mai preda în România pentru ca românii să vadă Germania într-o lumină mai bună? Deocamdată văd că ni se predă „elita”, cu istorie naţională şi stat naţional suveran cu tot, capitalului german. [16]
7. Deja, ca şi în epoca interbelică, ni se spune că verticalitatea şi claritatea morală nu sunt pentru noi, că realismul ne impune să abdicăm. Iată, de exemplu, Noua Republică a lui Mihail Neamţu ne îndeamna să facem tot posibilul pentru a nu ne asocia Angliei în rezistenţa la politicile GEUrmaniei. Conform Noii Republici, scopul nostru în viaţă ar trebui să fie acela de a „câştiga puncte în ochii Berlinului”. [17] De aceeaşi părere este şi europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, care notează că Germania e mult mai puternică acum decât în epoca interbelică şi că deci a încerca să-i rezişti ar fi „sinucigaş”. Coform lui Paşcu – la unison cu Baconsky & Co. – supravieţuirea României ar depinde de integrarea în zona euro. Având în vedere tacticile de anchetă gestapovistă prin care, în 2007, Germania a extorcat de la Polonia adoptarea fără referendum a tratatului constituţional, [18] nu mi-e clar dacă afirmaţia dlui Paşcu e o observaţie sau o ameninţare. [19]
Dar până şi preşedintele Traian Băsescu arde de nerăbdare să „cedeze masiv suveranitate” naţională de dragul creării Statelor Unite ale Europei. [20] Poate că şi preşedintele apare, ca şi suplimentul FDC al 22, cu sprijinul „Automobile Bavaria”. [21] Suntem conduşi de oameni care sunt miniştri pe banii noştri şi publică pe banii nemţilor. Avem politicieni „creştin-democraţi” care fac pe faţă elogiul amoralităţii şi duc pe la spate o existenţă imorală. Nu e vorba de o judecată puritană aici, ci de faptul că aceştia sunt oameni şantajabili. Şi oamenii şantajabili nu apără interesul naţional, ci doar micile lor secrete murdare.
8. „Integrarea europeană” a devenit un fel de alba-neagra sordidă în care fie te înseli de bună-voie, fie eşti înselat cu forţa, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia referendumurilor pentru defuncta „constituţie a Europei”. Atunci a ieşit la iveală profundul dispreţ al eurocraţilor pentru procesul democratic, cu naţiuni silite să voteze până au acceptat tratatul constituţional, cu presiuni, ameninţări şi târguri încheiate pe la spate, şi cu o Angela Merkel care declara că rezultatul negativ al referendumurilor nu influenţează în nici un fel „nevoia” Europei de constituţie. [22] „Eu spun da, avem nevoie de Tratatul Constituţional”, declara atunci Angela Merkel şi ceea ce nu s-a putut face pe cale de proces democratic se face pe cale de criză economică.
Atunci, cu ocazia referendumurilor, eurocraţii susţinători ai „constituţiei” au negat că intenţia lor e aceea de a construi un „superstat” sau un imperiu. Astăzi, curelele de transmisie marca Automobile Bavaria sunt turate verbal la maximum pentru îndeplinirea şi depăşirea planului „părinţilor fondatori”. Omul de marmură, stahanovistul bavarez, construieşte astăzi, din cărămizile lor şi vieţile noastre, Statele Unite ale Europei. Cărămizile lor sunt scumpe, vieţile noastre, ieftine, deficitare ca şi bugetul. Când nu ne-au mai putut momi cu „darul libertăţii” de a consuma până la uitarea de sine, oamenii publicaţi prin bunăvoinţa Automobile Bavaria ne îmbie cu „darul austerităţii”, cu o viaţă frugală, dedicată unui scop nobil, care scuză orice mijloace, orice josnicie (cum ar fi chemarea la „eutanasierea” Mioriţei) şi orice imbecilitate patentă (cum ar fi renunţarea la suveranitatea naţională din „interes naţional”). Nu cred că trebuie să ne dezbărăm de „naţionalism” devenind sclavii naţionalismului german pozând în „spirit european”. Şi nici nu cred că oricine se opune fascismului economic german e un spirit retrograd. Feciorii de odaie ai celui de-al Patrulea Reich sunt cei care ne bagă în marşarier, într-un marş retrograd către refeudalizarea noastră tehnologică, către statutul de şerbi ai noii epoci de barbarie tehnologizată. Lipsa lor de scrupule în ceea ce priveşte manipularea istoriei naţionale, a istorie recente şi a istoriei lor intelectuale nu anunţă nimic bun pentru cei care – din naivitate sau viclenie de om prost care se crede „pragmatic” – acceptă să se dea pe mâna oamenilor subţiri cu obrazul gros.
10. Ştiu că sunt români care speră să fie conduşi de la Berlin cu eficienţă, seriozitate şi hărnicie „tipic” germane. E o speranţă vană. „Misiunea civilizatoare” a Germaniei nu s-a manifestat în toate teritoriile colonizate de ea. Germania Kaiserului a folosit coloniile africane pentru a pune la punct, în plin Belle Époque, tacticile genocidare şi lagărele de exterminare care au făcut mai apoi „gloria” Germaniei lui Hitler. [23] La rândul lui, Hitler nu voia ca „rasele inferioare” să beneficieze de „domnia ordinii şi disciplinei” germane. „Rasele inferioare” din Estul Europei trebuiau „private de liderii lor şi de acces la cultură şi educaţie superioare” pentru a fi conduse cu ajutorul „unor centre administrative şi militare German-Germanice”. [24] Dar aceste centre nu acţionau în teritoriu conform legii germane. Polonia, de exemplu, nu a fost anexată Reichului tocmai pentru ca autorităţile de ocupaţie – SS-ul lui Himmler, de exemplu – să nu se simtă constrânse de legea germană în acţiunile lor. [25] Periferiile trebuiau să rămână zone ale fărădelegii programate şi haosului controlat. Ceea ce ne vine deja şi probabil că va continua să vină pe ţeava de eşapament germană nu e ordinea şi prosperitatea, ci anarho-tirania. O cere logica sistemului, care nu ne vrea independenţi, şi o vădesc jalnicele abdicări morale, intelectuale şi deontologice ale celor care ne conduc ca şi cum şi-ar lua ordinele de la Putzi din Bavaria.
Agenţiile de ştiri ne anunţă intenţia lui Mircea Geoană de a lansa o nouă forţă politică („profesionistă”: e vorba cumva de „profesioniştii” lui Călin Georgescu?), „social-creştină”. [26] Comentând ştirea, Teodor Baconsky declară că a primit ironic vestea apariţiei „aceastei clone dâmboviţene a CSU-ului bavarez”. [27] Râde hârb de clonă spartă: clona ajunsă, CDU/FCD-Baconsky, comentează profesoral evoluţia clonei CSU- Geoană. În lipsa unor structuri politico-economice naţionale, România a devenit teatru de război al (Putzi)clonelor. <![endif]>
PS: Vreţi să faceţi ceva util?
1. Ca politician, faceţi ce face, nu ce spune Germania. Studiaţi legislaţia germană şi veniţi cu propuneri legislative în sensul celor pe care le-am făcut la punctul 5) al acestui articol: http://mirceaplaton.com/html/articole_simple_intrebari.htm
2. Ca simplu cetăţean, gândiţi-vă, de fiecare dată când cumpăraţi ceva de la un super-hipermagazin german, că banii dumneavoastră ajută la înrobirea României. Boicotaţi produsele germane şi super/hipermagazinele germane. Susţineţi agricultura, industria şi comerţul româneşti. Ajutaţi la crearea de locuri de muncă prin dezvoltarea capacităţii de producţie din România.
[1] Vezi Otto Doelling, „He played piano for Hitler — and FDR”, Stars and Stripes, 23 februarie 1971; John Sedgwick, „The Harvard Nazi”, Boston Magazine, martie 2005.
[2] Wiliam L. Shirer, Berlin Diary. The Journal of a Foreign Correspondent, 1934-1941 (New York: Knopf, 1942), 12-14.
[3] Vezi o înregistrare de arhivă şi o relatare a întregii afaceri aici: http://resources.ushmm.org/film/display/detail.php?file_num=3367 . <![endif]>
[4] Ernst ‘Putzi’ Hanfstaengl, Hitler: The Missing Years (London: Eyre & Spottiswoode, 1957). <![endif]>
[5] Vezi, despre Rowse, articolul meu „Melancolie şi venin” (http://convorbiri-literare.dntis.ro/PLATONiun5.htm ). În versiune engleză, sub titlul „A Sense of Loss and Desertion”, aici: http://www.lhup.edu/jwilson3/Newsletter_36.1.htm .
[6] Alfred Leslie Rowse, Appeasement: A Study in Political Decline, 1933-39 (New York: Norton, 1963), 27-29. <![endif]>
[7] Rowse, Appeasement, 94. Trott a murit spânzurat, în 26 august 1944, pentru vina de a fi fost unul din liderii complotului colonelului Claus von Stauffenberg împotriva lui Hitler. <![endif]>
[8] Sir Neville Henderson, Failure of a Mission (New York: Putnam, 1940), 276.
[9] Teodor Baconsky, „Titanic Vals” ( http://old.cotidianul.ro/titanic_vals-49883.html ). <![endif]>
[10] Vezi o abordare de tablod aici: http://www.dailymail.co.uk/news/article-1263730/Germany-wont-bail-racial-prejudice-dont-work-hard-says-Greek-deputy-PM-new-outburst-fuel-row.html. Vezi şi articolul academic al lui Paul Kellogg, „Greek crisis reveals ‘progressive’ Europe’s reactionary stew” (http://links.org.au/node/1671). Vezi şi articolul lui Matthew Yglesias, „Are Greeks Lazy?”, Slate 19 decembrie 2011, care demonstrează falsitatea acuzaţiilor la adresa grecilor şi modul în care germanii câştigă mai mult decât grecii muncind mai puţin. (http://www.slate.com/articles/business/moneybox/2011/12/european_financial_crisis_is_europe_a_messbecause_
germans_work_hard_and_greeks_are_lazy_.html ). Vezi şi aici: http://www.globalpost.com/dispatch/germany/101209/german-economy-eurozone-crisis. <![endif]>
[11] Adrian Papahagi, „Uniunea Sovietică a murit. Trăiască Uniunea Sovietică Europeană!”, Averea 14 noiembrie 2005 (http://www.eurosceptic.ro/index.php/2006/01/30/ ).
[12] Adrian Papahagi, „Argument”, 22 plus, 20 decembrie 2011 (supliment conceput de Fundaţia Creştin Democrată şi apărut, „cu sprijinul Hanns Seidel Stiftung şi al Automobile Bavaria”) (http://fc-d.ro/supliment-fcd-revista-22-statele-unite-ale-europei-sau-uniunea-sovietica-europeana/ ).
[13] Vezi Francine Hirsch, Empire of Nations: Ethnographic Knowledge and the Making of the Soviet Union (Ithaca: Cornell University Press, 2005). <![endif]>
[15] „Stop teaching about the holocaust so that children see Germany in a better light, says Lord Baker”, The Telegraph 24 decembrie 2011 (http://www.telegraph.co.uk/education/educationnews/8976283/Stop-teaching-about-the-holocaust-so-that-children-see-Germany-in-a-better-light-says-Lord-Baker.html ). <![endif]>
[16] Dl Baconsky ne spune, cu sprijinul Automobile Bavaria, că GEUrmania e ultima formă de rezistenţă împotriva „capitalismului sinucigaş”, în vreme ce la Iaşi s-a deschis un nou Lidl. România, ca şi Grecia, va fi „sinucisă” de capitalismul băncilor şi supermarketurilor germane. În România, sunt prezente la ora actuală următoarele lanţuri de super/hipermagazine germane: Praktiker, Obi, Hornbach, Lidl, Pennz Market, Kaufland, Billa, Selgros, Metro, MetroPunct, Real. Pentru modul în care a avut loc această invazie, vezi http://www.bizwords.ro/article/industrie_retail/34/Lanturile-de-supermarket-uri-se-pregatesc-de-expansiune-in-Romania-si-Bulgaria.html .
[17] “Ce impact au aceste evenimente monumentale pentru România? În primul rând, trebuie remarcat ca poziţia României de a sprijini necondiţionat acordul de la Bruxelles şi de a evita să pună condiţii prea stridente este corectă. […] Pe lângă recompensa imediată ce ma aştept să fie compusă din integrarea în Schengen a graniţelor aeriene şi maritime (probabil în prima jumate a lui 2012), România a câştigat în mod cert puncte în ochii Berlinului.”
http://nouarepublica.ro/bruxelles-%E2%80%93-un-post-mortem/
[18] Robert Mendick, „EU treaty: the tactics designed to wear David Cameron down”, The Telegraph 10 decembrie 2011 (http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/eu/8948684/EU-treaty-the-tactics-designed-to-wear-David-Cameron-down.html). <![endif]>
[19] „Sigur, Marea Britanie îsi poate permite o asemenea poziţie. România, nu! Asta ca să nu mai spun nimic despre faptul că, la fel ca în trecut, interesul britanic pentru ţara noastră este, aparent, minim. Ori, atunci pentru ce să facă România un gest sinucigaş, refuzând înscrierea în efortul european de salvare a “Euro”, printr-o integrare fiscală şi bugetară corespunzătoare?” (Ioan Mircea Paşcu, „Un strop de istorie politică” http://ioanmirceapascu.ro/articole/un-strop-de-istorie-politica/).
[20] Vezi ştirea aici: http://www.mediafax.ro/politic/basescu-vrea-statele-unite-ale-europei-fara-cedarea-de-suveranitate-europa-nu-va-mai-fi-o-putere-8630764 . Printre cei care au scris lucid despre impactul politicii Germaniei asupra restului Europei trebuie să-i menţionez pe Radu Golban, Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, Gheorghe Fedorovici, Alexandru Racu şi unii colaboratori ai criticatac.ro.
[21] „Domnul Baconschi ar trebui sa fie suparat si pe presa din Germania, care n-a zis mai nimic despre vizita domnului Basescu la Berlin. Tacerea presei germane este de neînteles, din moment ce presedintele PDL al României nu s-a dus acolo cu mâna goala. Traian Basescu a fost cu o invitatie la shopping. Domnul Basescu le-a transmis investitorilor germani ca-i asteapta sa cumpere companiile din domeniile energetic si feroviar”, scrie Sorin Avram, în pe cotidianul.ro în 13 noiembrie 2011 (http://www.cotidianul.ro/germania-si-fmi-la-shopping-in-romania-163711/ ).
[22] „In May 2005, the French and Dutch electorates rejected the EU Constitution put forward by Brussels in two separate referendums. Yet a fortnight after the ‘non’ and ‘nej’ verdicts, Luxembourg’s Prime Minister, Jean- Claude Juncker, said at a press conference:
(Brian Durant, „How UK sovereignty is still under threat from Europe”, MoneyWeeek 28 septembrie 2006 http://www.moneyweek.com/news-and-charts/economics/how-uk-sovereignty-is-still-under-threat-from-europe ).
[23] Vezi François Haas, „German science and black racism—roots of the Nazi Holocaust”, The FASEB Journal, 22: 2 (2008), 332-337. Vezi şi aici: http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/3565938.stm.
[24] Werner Conze, The Shaping of the German Nation. A Historical Analysis (New York: Saint Martin’s Press, 1979), 116.
[25] Mark Mazower, Hitler’s Empire (New York: Penguin, 2008), 251.
Calea de mijloc 
„Acest tip de relativism a jucat un rol important în ascensiunea nazismului, şi Rowse îl nota cu amăraciune chiar la unul dintre intimii săi, vlăstar al unei vechii familii nobiliare germane, Adam von Trott, ajuns demnitar nazist: ‘Pentru el negrul nu era niciodată negru, şi nici albul alb; negrul era întotdeauna pe cale de a deveni alb, iar albul pe cale de înnegrire’ „.
Acest tip de relativism nu se aplica in cazul domnului Papahagi. Pentru dansul, negrul e negru si albul e alb. Deci negrul nu are ce sa caute pe continentul european! 🙂
Ha-ha-ha. Ai dreptate, draga OL 🙂
Pai la fel ca in cazul camarazilor. Foarte radicali atunci cand vine vorba de distinctia prieten/dusman (roman/evreu), si foarte moderati atunci cand vine vorba de distinctia bine/rau (moral/imoral). Si Codrescu, asemeni lui Putzi, ne indeamna sa studiem istoria Legiunii fara sa emitem judecati de valoare. Atitudine/gandire completamente dezgustatoare. Sa mai zica vreunul ca batem campii atunci cand subliniem asemanarile fundamentale dintre neolegionari si fcdisti. Acelasi crestinism ideologizat, amoral, adogmatic si paraeclezial.
Domnul Papahagi vorbeste in apologia sa integrationista de ethosul european, nascut printre altele din cultura Decalogului, ethos care nu poate supravietui fara SUE. Pe de alta parte, domnul Papahagi spune ca atat Israelul cat si Marocul nu au ce sa caute in (S?) (U?)E. In curand, veti vedea cum se va rasti si la greci, pentru ca au inlocuit spiritul filozofic cu lenea congenitala. Si ii da si p-astia afara din UE. La pachet cu sicilienii aia bornzati.
Putzi asta e un fel de Pacepa. Sau, de ce nu, un fel de Tismaneanu.
Exact! Si Putzi Plesu l-a introdus pe Basescu in lumea buna,iar Basescu l-a bagat pe Plesu in alta parte. Drept pentru care, Plesu e dezertat. Romania PDL/FDC: Putzi in ceatza.
Chestia asta cu „numerus clausus” este hilară şi demască (a câta oară?) impostura acestui Neamţu. Apropo, o fi ştiind că unul din marii susţinători ai cauzei a fost Vaida-Voevod?
Asta nu mai stim. Cert este ca mesajul care trebuia sa ajunga la citiorii ideilor patapieviciene era ca M. P. este unul din marii sustinatori ai cauzei. Alaturi de intreaga Romanie veche. Inclusiv colegii taranisti care l-au dat afara din partid pe Vaida pentru motivul cu pricina.
Uite ce zice si Rogozanu:
http://www.criticatac.ro/12890/populismul-economic-e-rau-populismul-nationalist-e-foarte-bun-si-verificat-elite-studentesti-din-strainatate-si-alte-perdele-de-fum/
Asa cum s-a mai spus: daca relansarea economica a Germaniei postbelice s-a bazat pe aceleasi retele naziste, inrobirea si jefuirea Romaniei se bazeaza pe aceleasi retele legionare.
Bine ati facut ca i-ati reaminit lui Rogozanu ca alde Baconsky si fartatii nu sunt nationalisti. Ar fi bine ca stanga asta de tip criticatac sa bage la cap aceste distinctii si sa fie o stanga mai autentica decat dreapta. Altminteri, bun articolul lui „Costi”.
Da, am mai intervenit inca o data. Pai cum sa fie Papahagi nationalist din moment ce spune ca trebuie sa ne descotorosim si de nationalism si de statul national? Uite asa e facuta dreapta de ocara, in buna traditie legionara. Intr-adevar, respectivii trebuie taxati cu fiecare ocazie. Lumea trebuie sa se lamureasca asupra termenilor si asupra persoanelor. Iar lamurirea este inamicul numarul unu al tranzactionistului sau, mai bine spus, al tepuitorului.
Din pacate in ciuda unor mize bune si a unor articole foarte folositoare, din comentarii se desprinde un consecvent „frecus la picior de lemn”. In afara de senzatia teribila de minciuna repetata, care devine adevar, care nu cracterizeaza discursul lui Mircea Platon, pur si simplu nu se desprind(total neaderente) decit judecati de „valoare” despre tot felul de oameni subtiri sau alunecosi.
Un model cu totul strain de aceasta atitudine, presupun ca pe plac dlui Platon, anume Charles de Gaulle, numit la vremea lui autoritar, sovin, eurosceptic, maniacal, plin de ifose etc. spunea ca intre imperialismul american si cel sovietic(pe care Chruchill insusi le considera lipsite de experienta politica externa) ar avea sens o con-federatie(nu uniune europeana, state unite) de state nationale, care sa functionezi pe baza unei politici externe comune, a unui sistem normativ juridic si economic comun, validat democratic de fiecare stat national. Bineinteles ca modul in care vedea co-operarea viza tocmai con-fruntarea onesta(pe caile onoarei) si con-curenta, intre fiecare din interesele nationale si nu pe integrarea care solubilizeaza suveranitatea si factorii de decizie locali. Dimpotriva. Probabil nu avea o conceptie tocmai compatibila cu descentralizearea lucrativa si comunitara, pe care o promoveaza distributismul, pledind mai degraba pentru un fel de centrism autoritarist local, adica fixat in tiparul identitatii nationale respective, dar iata ca ceea ce el numea confederatie de state nationale, pina la urma o concurenta autentica si libera, spre folosul reciproc si la nivel international ca factor de echilibru intre orice fel de exagerari imperialiste, e vazut atunci(si acum) ca euroscepticism.
Nu neg ca ar fi folositoare si poate chiar oportuna o varianta izolationista, in absenta oricarui cadru comun, chiar si in inteles comunitar restrins doar la mediul cultural, insa pina la aceasta „evidenta” a infringerii si un eventual joc haotic de aliante si mutatii de interese, exista inca citeva alternative, care chiar si scoase din contextul mostenirii comune crestine, are totusi o doza de credibilitate si prospetime, infinit mai mare decit actuala conceptie de paie a „viziunii” franco-germane. Ca sa se dovedeasca de paie, e suficient sa ii dam foc. Si acest lucru se face cel mai bine, lasind sa se adune cit mai multe paie, sa se laude cit mai fudul si cit mai agresiv cu putinta, ca sa atraga un intimplator sau neintentionat chibrit aprins. Nu m-ar deranja sa fie acesta Anglia sau America, poate chiar Rusia, dar sa ne fereasca Dumnezeu sa fie China sau chiar unul dintre membrii acestei capite de paie. Modelul medieval al vasalitatii, poate fi insa astazi depasit in directia cooperarii(descentralizate local si consolidate la nivel international), pastrind insa aspectul de fortificare, protectie si negustorie, specific medieval. Se pare insa ca directia e tocmai contrara, in toate aspectele. Se coordoneaza central tocmai cele care ar trebui sa functioneze neingradit(politica fiscala si economica locala), se liberalizeaza, tocmai cele care ar trebui protejate de stimulente, cadre normative comune(breslele), se propune un model deschis, nu unul de metereze, considerat anacronic, anti-economic chiar si vasalitatea se reinventeaza. Se prea poate ca si o liga balcanica, usor extinsa spre nord vest si nord, nord-estul Romaniei, sa fie chiar preferabila, dar ramine categoric utopica. Sint ferm convins totusi ca intre groapa cu balegar si gramada de paie, mai exista posibilitati onorabile. Nu zic ca prefer balegarul, unor paie in bataia vintului si cu riscul de a lua foc. Si nu se grabeste nimeni sa le adauge lut, sa faca maca o coliba, unde sa porneasca un foc, la caldura caruia se mai poate coace ceva.
Intr-un fel majoritatea comentariilor seamna cu aceasta atitudine de paie a con-fratilor europeni, care nu ne arata(cu toata onestitatea)decit, cit sintem de penibili si de ignoranti sa refuzam integrarea si sa respingem un proiect atit de luminos si promitator, asa cum se vede de la inaltimea elitelor, unde totul devine transparent. Inclusiv cele opace. Ba chiar si culorile se contopesc, inclusiv albul si negrul. Cu exceptia toate a batistei verzi, pe care sa o fluturi adversarului. O tot dam cu neo-aia, neo-ailalta, tipic-aia, tipic-ailalta, ciori, cai verzi si alte dihanii, dar nimic din viziunea senina si viguroasa a ciobanasului(onorabila si onoranta asa cum numai adevaratele repere ne pot onora), ci doar o zeflemea statuta, presarata ici colo cu panica si scirba, de avertizarile mioarei. Stind tot timpul cu ochiul la miscarea urmatoare a bacilor vrajmasi, raminem si fara mioare si ne ratam chiar si moartea, nu numai viata, asa cum ne-a mai ramas.
Pina atunci pe cind un sondaj despre cum vad cititorii acestui blog eventualele modele de unire/confederare/izolare europeana? Exista oare alternative sau imaginatia noastra se reduce la ori singuri, ori tinichele legate de un bmw, cu interioare made in china?
Pe scurt, nu e buna nici izolarea (nu e fireasca), nu e buna nici Uniunea Sovietica Europeana, nu e bun nici al patrulea Reich si, in fine, nici dominatia nestingherita a capitalului anglo-saxon, care are intr-adevar interesul sa submineze proiectul unui suprastat european (a nu se confunda cu piata comuna). E buna unitatea in diversitate si unitatea bazata pe libertate. Dar pentru asta ai nevoie de o antropologie teologica solida, ancorata in intelegerea ortodoxa a dogmei trinitare, sau mai exact, ai nevoie de dreapta credinta. Or, asta este tragedia Europei, asa cum bine sublinia Dostoievski. Nu poate avea unitate tocmai pentru ca nu cunoaste unitatea. Intelege unitatea ca suprimare a libertatii si a diferentei, si, pe cale de consecinta, libertatea o intelege ca simplu refuz al unitatii. Si asta pentru ca nu are dreapta credinta. Pe de alta parte, Rasaritul o are dar nu o aplica. Si de aceea proiectul unitatii ortodoxe ramane doar o utopie, exploatata uneori de conducerea ruseasca.
Asadar, trebuie sa fim deopotriva utopici si realisti, sau adepti ai realismului integral, constient de faptul ca nu doar pacatul ci si harul este o realitate. Si constienti de faptul ca trecerea de la pacat la har si, pe cale de consecinta, de la diviziune la unitate, nu se poate face decat prin libertatea exercitata in iubire. In schimb, neoliberalii vor sa ne uneasca prin piata, reprezentantii neoimperialismului german vor sa ne supuna pur si simplu prin forta bruta, iar eurosocalistii vor o unitate care se bazeaza pe suprimarea alteritatii si a libertatii, si pe o intelegere pervertita si lipsita de realism a naturii umane. In definitiv, nici dreapta si nici stanga nu sunt realiste. Prima nu vede decat caderea iar a doua nu vede decat pseudoharul, sau mai exact natura autosuficienta.
Deci repet, in ultima instanta aici avem de-a face cu o problema teologica. E cum zicea parintele Cleopa intr-un interviu: pace in lume va fi doar cand vor veni toate neamurile la credinta ortodoxa. Iar asta nu e fanfaronada ortodoxista sau panslavista, nici nu e o chestie care se poate rezolva prin atasarea unei etichete cu vultur bicefal pe ticalosiile noastre balcano-muscalesti. E drama umanitatii europene si a lumii in ansamblul ei, a carei desfasurare face parte din ordinea eshatologica.
Deci ca sa putem vorbi de politica asa cum trebuie, trebuie sa intelegm mai intai aceste adevaruri metapolitice dupa care trebuie sa ne orientam. Ca altminteri orbecaim si suntem dusi de nas de tot felul de ideologi, care ne propun tot felul de unificari prostesti sau talharesti. Iar aceste adevaruri sa incercam sa le transpunem in practica, pe cat este cu putinta si, cel mai important, utilizand doar mijloacele legitime, care sunt consecvente cu scopul. Deoarece scopul nu scuza mijloacele (aviz domnului Baconsky).
Concret, din punct de vedere politic, cred ca in momentul de fata se impune apararea statului national, social si democratic/reprezentativ in fata tavalugului globalizarii care, dupa cum am spus, ia diferite forme. Nu este vorba de izolationism, care repet, este importriva firii si in ultima instanta necrestin, ci de de a construi unitatea pe o baza autentica. Cum ziceam si pe un alt blog: nu poti fi solidar cu celalalt daca nu esti liber. Sclavul nu are cum sa fie solidar cu stapanul. Nici nu pot fi uniti cu adevarat cei pe care ii uneste doar tranzactia. Sau cei pe care ii uneste ascultarea de sef. Deci pana la unitatea europeana, trebuie sa facem lucrurile cum trebuie la nivel local, pentru ca aceasta unitate (a carei vocatie este aceea de a depasi cadrul geografic european in care vietuiesc „oamenii albi” ai domnului Papahagi), in masura in care va exista cu adevarat, va trece prin realitatile locale, nu peste realitatile locale. Si de aceea nu avem nevoie de sovini autarhici si de demagogi care exploateaza fobiile nationale mai mult sau mai putin justificate. Problema e ca unii dintre acesti demagogi care joaca cartea antirusismului sentimental sunt platiti de Automobile Bavaria. De parca masina nemteasca nu merge cu benzina muscaleasca. Deci avem nevoie mai intai de toate de oameni cinstiti, consecventi, transparenti care sunt realisti fara a fi cinici si idealisti fara a fi naivi. Avem nevoie de oameni care ne reprezinta. Prin aceasta inteleg oameni care sunt oglinda virtutilor noastre, nu oglinda pacatelor noastre, pe care le cultiva prin tot soiul de inginerii sociale. Orice „solutie”, oricat de buna, aplicata de catre oameni necinstiti, inconsecventi, duplicitari, prosti si/sau ticalosi, sau prosti si ticalosi deopotriva, nu poate decat sa dea rezultate proaste.
Deci nu ne unim unii cu altii ci ne unim toti cu Adevarul. La Liturghie devenim toti un trup pentru ca ne unim cu acelasi Hristos, cu acelasi Adevar intrupat, nu pentru ca ne unim unii cu altii. Asta e unitatea de berarie. Unitatea bazata pe complicitate. Iar cand acest principiu al unitatii bazate pe complicitate, pe tranzactie, se raspandeste la nivel national, european, mondial, s.a.m.d. situatia devine catastrofala (reciproca este valabila). In aceste conditii, oamenii care nu iau parte la ticalosie si minciuna nu pot decat sa repete adevarul, si sa se straduiasca sa-l aplice din ce in ce mai mult la nivelul propriei lor existente.
Sint multumit de acest mod de a privi lucrurile si il sustin. Ba chiar as adauga, in ce priveste ortodoxia, inclusiv in intelesul de onestitate si verticalitate, necesara unei astfel de uniri, desi nu e neaparat nevoie de o unire(dar nici de un contract), ca nu este necesar in nici un fel sa fie facut caz de aceasta ortodoxie sau sa fie mentionata explicit ca temelie. Prezenta ei discreta, dar in inteles iconografic(care intr-un sens inseamna chiar mai radical explicit, dar prin participare) este mai lucratoare. Nu pentru ca pe unii i-ar deranja, nefiind ortodocsi, ci pentru ca forta ei maxima, este data de smerenie si de recunostinta, ca singure garantii ale bucuriei. Si in sens crestin bucuria proprie nu se capata, decit daca lucrezi exclusiv pt. bucuria celuilalt. Daca folosind sintagma „mostenire crestina comuna”, termenii acordului se stabilesc pe acest inteles al alteritatii, e mai mult decit suficient. E un ecumenism autentic al rodirii, nu unul ipocrit al unirii prin cele care ne aproprie, exprimate doar formal si categoric nu renuntarea si suprimarea, celor care ne separa.
Concret nu trebuie facut caz de ea, ci extras intelesul metapolitic din ea, singurul care trebuie mentionat ca „principiu fondator” este Hristos. Pentru ca in Intrupare trebuie pus rostul si temeiul oricarei cooperari. O cooperare cu atit mai unita, cu cit libertatea concreta este mai intacta, atlfel spus caracterul national, in inteles suveran e mai evident si intangibil.
Si in alta ordine de idei, in ce priveste solutiile si seful, criteriul este intotdeauna legitimitatea. Daca seful, dupa anumite merite, este cel care slujeste, nu impune, in directia celor bune, iar solutia este cea care nu e un scop in sine, nici siluita, atunci fireste, ascultarea si adoptarea lor, nu este gresita. Solutiile sint valide cind sint marturisiri si corespund unor nevoi(reciproce) bazate pe respectul pentru alteritate, inclusiv la nivel juridic international, iar sefi exista pretutindeni, dar nu au legitimitate, decit in masura in care se aseamana, oricit de patetic ar suna pentru unii, lui Hristos insusi. De la monarh, la sef de sala la chelneri si de la sef politic, pina la sef de santier. Cind e vorba despre tranzactii, compromisuri si negocieri, iarasi nu le putem exclude in absolut, pt. ca sint prin natura lor relative si mereu criteriul de condamnare sau refuz, este tocmai participarea lor la adevar, inclusiv in sensul de „conservatorism” al libertatii partilor implicate.
Si ca alta directie de discutie, am citit recent despre o interpretare a masurii(Noica), in varianta spiritualitatii romanesti, care o prezinta ca ceva total diferit de manifestarea ei occidentala, fie mediteraneana, fie germanica(cea britanica e discutabila). Anume ca bazele ei nu sint de tip rational, normativ, impuse pe criterii preventive, pentru ca s-a vazut ca aceasta formulare duce la suficienta si suficienta la excese si abuzuri, niciodata asumate. Ci este vazuta ca o impacare(aici dezvolt eu), intotdeauna in sens transcendent, una de multumire si de ritm firesc. Cea mai fidela, pina la urma, celei din cartea Facerii, a lumii, vazute ca buna. Nu este o masura impusa, ci una pusa(inainte, dinainte), de catre insusi Creatorul si incuviintata de oameni, tot ca buna. Noua ne raminem doar sa ne potrivim ritmului ei, ca sa nu ne iesim din fire sau chiar sa cadem in nefiresc. Complicatia survine tocmai cind aceasta masura e siluita din afara sau falsificata din interior si devina legitima insasi iesirea din fire. Si aici iar se pune problema, unde se stabileste masura.
Totusi acest fel de a intelege masura, este o garantie a statorniciei si in acelasi timp a indepartarii deznadejdii. Impacarea si potrivirea la ritmul cosmic, este in cel mai rau caz aminata si nu trebuie fortata(vezi ciobanasul). Dar pastrata cu pretul vietii chiar, DA si protejata. Aceasta nu e ambivalenta tragica, scindatoare, ci chiar armonica, mai ales ca deja stim ca omul contine in sine dualitatea prezentei vesniciei si exilului in lume, in vietuire sub vreme. Si acest mod romanesc de a vedea lucrurile, e o varianta foarte buna de propunere, pentru orice fel de intelegere europeana, bun mediator intre slavism, germanism, anglicism si orice tendinta dominatoare. Culmea e si validata istoric.
De Gaulle vedea UE ca pe o, exact, „a treia forta”. Iar Franta o vedea ca pe, exact, „Franta profunda”.
In Romania, si „a treia forta” si „Romania profunda” – ca idei si ca realitati – au fost torpilate de sustinatorii GEUrmaniei si neoliberalismului/ordoliberalismului.
Prudenta nu e totuna cu izolationismul. Singurul izolationism care ar trebui practicat ar fi izolationismul fata de talharii de la putere si fata de tuba wagneriana a celor iesiti de sub poala NEC (sponsori: VolkswagenStiftung, Hanover, Germany). De Gaulle vorbea de o Europa a natiunilor suverane. Or, elita noastra ar vrea ca, in numele Europei, sa renuntam la suveranitate. Si atat timp cat noi nu suntem in stare sa avem un guvern reprezentativ la Bucuresti, nu vad cum putem spera sa avem un guvern reprezentativ la Bruxelles/Berlin sau Viena. Cu cat se va mari distanta dintre noi si cei care ne conduc, cu atat se va mari spatiul de manevra si coruptie al oligarhilor politici si intelectuali.
„Prudenta nu e totuna cu izolationismul. Singurul izolationism care ar trebui practicat ar fi izolationismul fata de talharii de la putere si fata de tuba wagneriana a celor iesiti de sub poala NEC (sponsori: VolkswagenStiftung, Hanover, Germany)”.
Ha, ha, ha 🙂 Ai dreptate! Dar ai uitat ca de ei ne leaga vechi prietenii?
„Si atat timp cat noi nu suntem in stare sa avem un guvern reprezentativ la Bucuresti, nu vad cum putem spera sa avem un guvern reprezentativ la Bruxelles/Berlin sau Viena”.
Corect! Chestia asta trebuie bagata bine la cap. Noua ni s-a tot spus ca UE este solutia „alternativa” la incapacitatea noastra de a pune pe picioare o guvernare cu adevarat reprezentativa. In locul regimului reprezentativ pe care suntem (sau, mai bine zis, se presupune ca suntem) incapabili sa il construim, ni se propune mult mai profitabila alternativa a unei administrari eficiente a Romaniei de catre occidentali. Iar romanii inghit la greu gogoasa asta. Adica in loc sa inlocuim mafia locala cu o democratie reala, ni se propune sa inlocuim mafia locala cu mafia globala, care lucreaza mult mai eficient si, chipurile, in interesul ambelor parti. De asta sunt convinsi toti sclavii tepuiti care se cred pragmatici. Or, ceea ce trebuie sa le intre bine romanilor (si europenilor, in general) in cap este ca nu putem eluda politicul ca si categorie, mergand pe ideea ca politicul este inerent rau (sau oricum nu e de nasul nostru) iar economicul este cu siguranta bun, atata timp cat vine pe teava wagneriana. Ca sa ai o economie decenta, ai nevoie de politica decenta, intai de toate la nivel local. Nu poti inlocui politicul cu bransarea la „sistemul global” care functioneaza bine, pentru ca unii trebuie sa suporte costurile bunei functionari a sistemului. La final, bazat pe autosuficienta economicului, sistemul insusi se va prabusi. Ba mai mult, in mod concret, politicul nu va disparea. Abandonat in numele tehnocratiei/economiei, politicul se va manifesta de fapt in forme sinistre. Pe scurt, cea mai mare inselare este sa crezi ca iti va fi bine (mai bine) daca vei abandona povara libertatii. Dimpotriva, iti va fi groaznic de rau.
Mai lăsaţi-l pe acest Costi Rogozanu, manelistul ziarelor, că nici el nu are habar de ceea ce-i scoate tastatura la iveală. Un minim de documentare i-ar fi fost necesar. Doar că articolele scise în acest spirit anarho-bolşevizant (pecare-l recunoaştem în toate „producţiile” scoase de acest individ la EvZ sau Cotidianul) melanjează deseori voit unele fapte, denaturează sensuri. Este o tactică mai veche, scoasă de sub tipologia Pravdei.
O mică mostră: „Cu o zi înainte de gala LSRS, TVR difuza un material ciudat realizat de Monica Ghiurco, despre ameninţarea exterioară la adresa României, despre cum ruşii au vrut şi vor să dezintegreze România şi toate celelalte ameninţări tradiţionale”. Din material reiese că această întâlnire PeDeLimbisto-studenţească ar fi avut loc acum, în ianuarie 2012. ori, documentarul (PROFESIONIST, to’arăşu Costi!) Monică Ghiurco a fost difuzat în… iunie 2011. Un material documentar bazat pe volumul lui Larry Watts, „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. Un volum ce le stă ca sarea-n ochi camarazilor de idei ai lui Volodea. Şi tot la fel îi stă – se pare – şi lui Băsescu. Personajului care a girat însăilarea numită „Raportul Tismăneanu”.
Şi da!, domnule Rogozanu! Românii sunt ameninţaţi! Acum! Asasinaţi la ei acasă! De reprezentanţii aceleiaşi naţii care ne cotropeşte de 300 de ani!
PS: mai scoate „prezidentul” de la Cotroceni o vorbuliţă despre Basarabia? Nu, pentru că alegerile au trecut şi nu mai e rost de nici un avantaj electoral!
Şi mai aveam să-i mai spun acestui manelist de presă. Ştie măreţul ziarist că Monica Ghiurco a fost îndepărtată de la prezentarea Jurnalului de pe TVR 2? Nu, nu ştie! De fapt, se face că nu ştie. Pentru că în acel caz ar trebui să recunoască şi politizarea masivă a postului public de televiziune prin inundarea acestuia cu politrucii şi activiştii probasescu de la B1TV. De genul Livia Dilă. Alături de doamna colonel. Aceea care ar fi trebut să iasă la pensie. Dar legea este doar pentru prostime, nu şi pentru cadrele active.
Aşa că nu-i mai uşor pentru Costi -Manelistul presei să bage fitile cu subînţeles la adresa exact persoanei care a fost îndepărtată de pe sticlă?
Tara asta se indreapta catre dictatura. Reprezentantii MAE, in funte cu ministrul de externe, sunt promovati deoarece fac propaganda progEUrmana pe banii nemtilor in publicatiile societatii civile romanesti (cum ramane cu separatia dintre societatea civila si stat, chestiune cu privire la care s-a facut atata tam-tam in anii cand conducea Iliescu?). In schimb, Benito Basellini ii pune la punct live pe secretarii de stat care indraznesc sa-si exprime idei dizidente de tip „stangist”. Ne bantuie fantoma lui Ceausescu.
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/01/09/presedintele-traian-basescu-ii-pune-pumnul-in-gura-lui-raed-arafat-si-ii-sugereaza-sa-isi-dea-demisia-video/
Acest domn Arafat este opusul domnului Papahagi. Primul, profesionist fiind, isi face meseria si spune ce are de spus, ignorand directivele diletantului Capitan Bligh care si-a propus sa faca militarie cu el. In schimb, Papahagi ocupa o functie pentru care nu are pregatire si executa obedient fel de fel de giumbuslucuri prin care castiga puncte in ochii sefilor si ai Berlinului. Cu astfel de cruciati cocosati ajunsi in functiile de conducere, ajung sa apere musulmanii „ceea ce a mai ramas de aparat”: serviciul de ambulanta! Maine poimaine avem si politie privata si gata, s-a implinit visul lui Pat(apievici)riciu.
Am citit si eu articolul asta: http://www.cotidianul.ro/basescu-t-se-razboieste-cu-doctorul-arafat-si-vrea-sa-il-dea-afara-video-169245/ si m-am infricosat de nesimtirea lui Basescu. Isi inchipuie cineva pe presedintele Obama dand buzna in emisiunea sefului serviciului de ambulante pentru a se ratoi la el? Avem, in Basescu, un nou carmaci priceput la toate: si la flota (pe care a vandut-o), si la ambulante (pe care le desfiinteaza), si la presedintie (pe care o foloseste pentru a desfiinta suveranitatea Romaniei). Basescu e un Derrida de bodega: deconstruieste tot ce poate.
Astept vremurile cand Basescu va da din maini in mijlocul unui lan de grau si pionieri cu cravate (albastre cu stelute europene) la gat ii vor da paine si sare (importate din Germania).
Nimerită asta, cu Benito Băssellini! 🙂
@ ciobanescul mioritic
Pe mine ceea ce m-a socat a fost franchetea cu care Basescu a recunoscut ca el nu se pricepe la subiect, fapt pe care altmniteri l-a demonstrat cu prisosinta prin interventia lui inepta. Dar el, produsul scolii Patapievici-TRU, a intervenit furios si autoritar de ce? Pentru ca Arafat are „idei stangiste”. Deci el habar n-are cu ce se mananca medicina de urgenta, dar se autosesizeaza, carmaci fiind, atunci cand se deviaza de la linia ideologica oficiala. Dialectic vorbind, anticomunistul Basescu este cel mai pur exemplu al comunismului. In esenta, e ca la sedintele ideologice de la uzina de pe timpul comunismului, cand se ridica in mijlocul sedintei cate un muncitor calificat doar intr-ale turnatoriei si zicea: tovarasi, eu nu ma pricep la ce zice tovarasul inginer acolo, dar sa moara bibi daca astea ce zice el nu e idei fasciste si reactionare! Eu sugerez sa-si dea demisia si sa fie trimis la reeducare! Mai grav e ca un individ de genul asta conducea tara si, tot asa, facea aterizari surpriza pe santier ca sa-i ia Leana la rost pe inginerii fara titluri academice care nu stiau ce a zis tovarasul la al nspelea congres.
Si apoi, acum vreo doua saptamani, Basescu se rastea la bancile occidentale ca nu cumva sa retraga capitalul de pe piata romaneasca, amintindu-le „partenerilor occidentali” cat de mult au insistat asupra privatizarii sectorului bancar, ca preconditie a integrarii europene. Pai, daca e sa o luam asa, ar fi trebuit sa intre si seful FMI peste Basescu in emisiune si sa-l ia la rost pentru ca are idei stangiste. Doar ca, in acest caz, chiar si FMI-ul, cunoscut pentru agenda lui neoliberala, a declarat ca nu recomanda privatizarea serviciului de ambulanta.
Hopa, Adolf scoate capul pe Hotnews, cuibul basestilor, si ne aduce aminte de virtutile liberalismului economic, care se combina de minune cu traditia si spiritualitatea specifice dreptei.
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-10996481-trecerea-lui-petre-tutea-marxism-legionarism-dumirire-brusca.htm
Da, Adolf e pe hotmeows (adica pe situl mieunatului obscen), iar amicul Sleier compune poezele schioape. Explicati-i, fratilor, care-i chestia cu „impacatul la o bere”, ca omul se face de tot rasul: pare unul din ai de-si fac meserie din a fi pe dinafara. Crede ca tot ce zboara e carnat de Plescoi.
Da, un adevarat cenaclu literar pe blogul camaradului trubadur.
Sper ca romanii sa nu se lase din nou trasi pe sfoara de parsivul Basescu. Asta simte ca a intins prea mult coarda si ca i se apropie ceasul, asa ca a decis „sa retraga” proiectul Legii Sanatatii. Dar daca cititi cu atentie, veti vedea ca el de fapt a zis ca retrage proiectul de lege de pe site-ul Ministerului Sanatatii si din dezbaterea publica http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11183460-traian-basescu-sustine-declaratie-presa-ora-17-15-tema-legii-sanatatii.htm. Cu alte cuvinte, parerea mea este ca nu Basescu a cedat in fata presiunii opiniei publice, ci dimpotriva, Basescu a decis sa reduca la tacere in mod brutal opinia pulica. Sunt gata sa pun pariu ca aceasta lege urmeaza sa treaca prin asumarea raspunderii, dupa ce se va stinge scandalul mediatic legat de demisia lui Arafat si dupa ce se vor potoli oamenii care vad ca au inceput sa iasa in strada. Sper ca romanii sa nu se lase dusi de nas. Acum a sosit momentul sa scapam de Basescu si de gasca lui. Nu trebuie ratat momentul si nu trebuie sa ne multumim cu jumatati de masura. Iesiti in strada si cereti demisia!
Basescu este un mare smecher si nu ar fi prima oara cand manipuleaza opinia publica, cand vorbeste cu doua intelesuri, sau cand zice ca va face ceva iar apoi face altceva. Si-a dat seama de greseala de PR pe care a facut-o cu Arafat, asa ca acum stinge focul cum poate ca sa se apuce din nou de aceleasi potlogarii dupa ce se vastinge subietul Arafat. Mai mult, cunoaste si psihologia poporului roman, care se revolta rar (dar si cand se revolta!) si doar atunci cand ii ajunge cutitul la os, si care este mobilizat in special de cate o nedreptate facuta unei persoane anume. Deci nu trebuie ratat momentul! Jos Basescu!
Cot la cot cu presedintele sau, inginerul (anti)social neoliberal Dragos Paul Papagaligica, insulta fara rusine poporul roman, taman in momentul cand acesta incepe sa treaca in sfarsit la actiune:
„Pe scurt, cineva care vede de la distanta si un pic detasat toata agitatia asta, nu ar avea decat un un singur mesaj important pentru sustinatorii reformei in Romania: Indiferent de pozitia fata de lege, sunteti minoritatea care a dorit sincer reformarea sistemului de sanatate. Nu a iesit de data asta. Asta e. Intr-o democratie un popor traieste exact asa cum merita. La romani, asta este momentan nivelul. Ati facut tot ce ati putut si in acest caz. Ca si in alte cazuri, cand ati avut mai mult succes, ati facut ce trebuia facut, in conditiile date.
Nu uitati ca sunteti o minoritate care in ultimii zece ani a sfidat legile gravitatiei politice si sociale. Ati dus Romania inainte sfidand Romania insasi, asa cum a fost ea redesenata de Ceausescu, Iliescu si clientii, asociatii si urmasii lor. Cred ca uitati asta destul de des. Uitati cu cine aveti de a face si uitati ca rezistenta la schimbare e un fenomen social si politic de o forta coplesitoare. Iar prostia umana un fenomen cosmic pe care nici rezistenta la schimbare (asa data naibii cum apare din discutia de mai sus si din ce zic expertii) nu poate s-o incapa… Da pe dinafara din orice, inclusiv din cosmos…”.
http://www.contributors.ro/fara-categorie/povestea-cu-legea-sanatatii-cum-se-vede-de-la-distanta-cu-detasare/
Aceasta este elita care „ne reprezinta”. Elita pe care nu o meritam, ca e prea buna pentru noi, dar de care nu mai scapam. Insa eu cred ca le-a cam sunat ceasul
Sunt acrii strugurii.
Se pare ca Mihail Neamtu bantuie forumul celor de la criticatac http://www.criticatac.ro/13189/presedintele-si-a-luat-jucaria-si-a-plecat/. Intre timp, Codrescu tot Legiunea pierduta o cauta. O cauta, o cauta, si pana la urma tot la FCD o gaseste. Oamenii astia devin din ce in ce mai irelevanti.
1. Rule Britannia: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2086151/Geoffrey-Butler-used-Dads-Army-Dambusters-themes-wage-war-German-neighbour.html
2. Jos Basescu si slugoii fascisti! 🙂
Jos Băsescu! Sper că spectacolul samavolnic pe care ni l-au oferit în această seară zbirii regimului băsist îi va determina pe români să iasă masiv în stradă în zilele următoare. A sosit timpul să scăpăm de Băsescu şi de clica lui. Îmi pare rău că nu sunt în ţară.
Incredibilă manipularea mizerabilă pe care o practică fiţuica băsistă online ce poartă titlul de hotnews (sau mai bine zis hotmeows – mieunat obscen, aşa cum afirma recent un comentator). Curat obscenitate! Nici nu-ţi dai seama dacă glumesc sau chiar vorbesc serios. Cred că numai în presa lui Lukaşenco se practică aşa ceva: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11221496-imaginea-zilei-mai-multi-protestari-provoaca-jandarmii-fata-cladirii-universitatii-din-bucuresti.htm
Asta au reţinut apologeţii băsismului din spectacolul dezgustător pe care ni l-au oferit în această seară zbirii regimului Băsescu. Carevasăzică sunt bătuţi pensionari şi părinţi cu copii in braţe, iar jurnaliştii de la hotnews aduc „proba foto” a modului în care au fost „provocaţi” jandarmii (eu la TV n-am reuşit să văd nimic care să semene cât de cât cu manifestaţiile violente care au loc în Grecia sau Italia în fiecare an, nu o dată la douăzeci de ani ca la noi): nişte tineri care fac glume cu un scaun de birou. În fotografie nici măcar nu se vede vreun jandarm.
Si iată şi un comentariu la acel articol, care nu doar că este tolerat de site-ul hotnews, dar mai este şi singurul care este cu plus, toate celelalte primind voturi negative de la postacii de serviciu ai acestui site abject care ar trebui boicotat:
„Trebuia sa ii bata jandarmii pe comunistii astia pana ii baga in scaunul cu rotile.
Cata insulta la adrea institutiilor statului. Jos Comunismul! Vrem Asigurari de sanatate private. moarte lenesilor. Vrem ING, AIG, FMI, MAI!”
Un adevărat îndem la mineriadă! Acesta este electoratul lui Băsescu, produsul educaţiei marca Patapievici, Neamţu, TRU şi alţii asemenea. Aceasta este România lui Băsescu Traian! Un regim tâlhăresc şi represiv, suţinut de nişte intelectuali lipsiţi de coloană vertebrală! Oameni buni, cum puteţi să-i mai suportaţi!? Ieşiţi în stradă şi demonstraţi că meritaţi să aveţi altă soartă!
Sau altfel spus: „Trăiască sclavia, că este tradiţie străveche, prin urmare „de dreapta””, „Jos naţionalismul şi patriotismul, că sunt „de stânga!”, „Trăiască ideologia şi cărmaciul!”
Păi aşa cum rezultă din comentariul acelui specimen sinistru care postează pe hotnews, în mentalitatea electoratului băsist, dacă nu eşti de acord cu privatizarea servicului de ambulanţă înseamnă că eşti comunist. E un argument de aceeaşi factură ca şi argumentul conform căruia cine nu e de acord cu mariajul gay este fascist. Adică un argument care fie trădează o rea credinţă ideologică înfiorătoare, fie o prostie ideologică înfiorătoare. Mai grav este faptul că este exact acelaşi gen de argument la care a recurs preşedintele ţării atunci când a intervenit în emisiunea cu Arafat, mărturisindu-şi în mod ingenuu incompetenţa şi punându-l cu toate acestea la zid pe Arafat pentru că are „idei stângiste”. Mai exact comuniste, Băsescu lăsând clar să se înţeleagă faptul că a folosit un eufemism atunci când a utilizat termenul de „stângist”.
În altă ordine de idei, este de-a dreptul halucinant modul în care actuala elită îmbină anticomunismul minimal, atunci când vine vorba de istoria personală a reprezentanţilor ei, cu anticomunismul maximal, atunci când vine vorba de privatizări. Ceea ce înseamnă că pentru ei anticomunsimul integral se reduce la acapararea totală a bunurilor publice de către o elită amorală.
Domnule Racu, va citesc cu placere si pe dvs. si pe domnul Mircea Platon.
Dar am o intrebare. De ce vi se pare ca Romania e in pericol sa devina colonie a Germaniei.
Pana acum, marii investitori germani mai degraba s-au ferit de Romania. A se vedea cazul Mercedes, care a preferat sa investeasca la unguri decat sa vina in Romania.
Se dau ca exemple Kaufland, Metro, Selgros, Lidl etc, dar astia nu sunt mari investitori pentru ca ei nu produc mare lucru. Una e ce produce Mercedes, care e mare producator si care se vinde in toata lumea si alta sunt magazinele (supermarketurile) astea care vand mancare si care doar iti iau banii in loc sa si produca ceva.
Cat produce o vanzatoare de la Kaufland?
Si cat produce Mercedes?
Cam asta e diferenta.
Nu numai ca Romania nu e in pericol sa devina colonie economica a Germaniei, dar deocamdata suntem cred pe ultimul loc in Europa la investitii germane.
E adevarat ca nemtii incearca sa realizeze pe cale economica ce n-a realizat Hitler pe cale militara, dar faza cu pericolul german pentru Romania la ora actuala mi se pare deplasata.
Germania ne vrea ca piata de desfacere, nu ca si concurenta manufacturiera. Din aceasta cauza vin cu supermagazinele si nu cu fabricile. Supermagazinele ne vand produse nemtesti/frantuzesti si ne fac piata preturilor la bunurile alimentare (si nu numai). Industria germana nu investeste in manufactura de masini, ci doar in manufactura de idei din Romania. Automobile Bavaria si VW investesc in think tankuri care produc pe banda rulanta argumente cf carora locul nostru e la remorca GEUrmaniei. Noi nu trebuie sa producem, ci doar sa cumparam. Asta era si planul lui Schacht (ca tot veni vorba de Hitler).
Piata de desfacere si rezerva(tie) de forta de munca ieftina. Asta e viitorul nostru la remorca GEUrmaniei.
Pingback: Exploatare, revoluţie, manipulare şi discernământ – Biserica Ortodoxă Română şi provocarea gazelor de şist | Lupul Dacic
Pingback: Diplomaţia insultei şi dreapta ecumenistă, neoliberală şi rasistă | Calea de mijloc
Pingback: Noi prieteni, vechi duşmani | Calea de mijloc