Diplomaţia insultei şi dreapta ecumenistă, neoliberală şi rasistă

Fidel până în pânzele albe unui preşedinte pentru care refuzul de a privatiza serviciul de ambulanţe reprezenta o probă descalificantă de „stângism”, dar ale cărui maşinaţiuni financiare ce implică o bancă de stat sunt văzute în presa băsistă ca o dovadă de spirit întreprinzător care nu poate decât să-i facă cinste unui „preşedinte de dreapta” (http://www.contributors.ro/editorial/cinstit-inainte-de-toate/), domnul Teodor Baconsky, fost amabasador la Vatican, a găsit de cuviinţă recent să le eticheteze galant pe doamnele Andreea Pora şi Sabina Fati drept „imaculate anticoncepţional”. Cele două foste tovarăşe de drum au fost lichidate, precum odinioară elementele fascisto-troţkiste care deviau de la linia impusă de Stalin, pentru faptul că au îndrăznit să spună că doi plus doi fac patru şi atunci când partidului nu-i convine (http://www.revista22.ro/basescu-despre-imoralitatea-unui-presedinte–34016.html ; http://www.revista22.ro/oda-lui-basescu–scrisoare-de-la-un-basist-adevarat-34162.html).

Însă domnii Papahagi şi Baconsky ştiu că, atunci când are loc „încleştarea pe viaţă şi pe moarte” dintre „România care munceşte” şi „mahalaua ineptă” (http://www.ziare.com/teodor-baconschi/ministru-de-externe/baconschi-despre-romania-care-munceste-si-mahalaua-violenta-si-inepta-1145250), suprapusă pe lupta dintre „civilizaţia creştină/rasa albă” şi „hoardele asiatice” (https://alexandruracu.wordpress.com/2012/01/06/mircea-platon-putzi-clone/), nu mai e loc de morală „imaculată anticoncepţional”, indiferent de care parte lupţi, iar rostirea adevărului obiectiv nu poate fi privită decât ca un act de trădare. Şi ştiu că, fără a fi maculat concepţional de către masculul alfa de la Cotroceni, intelectualul de dreapta este condamnat la sterilitate politică.

Domnul Baconsky a încercat să le bage pe gât ortodocşilor ecumenismul iar când aceştia au refuzat să înghită i-a insultat, etichetându-i drept « cohorte milenariste » care recurg la « tehnici de lişnaj folosite în deceniul stalinist » (adică, după cum am văzut, acel gen de tehnici la care domnul Baconsky tocmai a recurs), îndreptate împotriva celor care vor « să-i împingă spre ceva mai bun şi mai civilizat » (probabil la fel de civilizat ca şi declaraţiile recente ale domnului Baconsky) (Vezi replica lui Mircea Platon în Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, A treia forţă : România profundă, Logos, 2008, p. 283). Apoi a încercat să le bage pe gât românilor neoliberalismul de rit băsist (cu toate că, tocmai în zilele în care domnul Baconsky îşi dădea în petec pe facebook cu mitocănia menţionată mai sus, Papa, cu care voia să-i unească domnul Baconsky pe ortodocşii români împotriva voinţei lor, denunţa « noua tiranie » a capitalismului neoliberal – http://rt.com/news/pope-francis-capitalism-tyranny-324/) iar când aceştia au refuzat să înghită i-a insultat etichetându-i drept « mahala ineptă ». În fine, atunci când doamnele Fati şi Pora n-au mai putut să înghită ipocrizia şi imoralitatea prezidenţială, domnul Baconsky a reacţionat prompt, valorificându-şi experienţa diplomatică de la Vatican printr-un mahalagism (teologic) deştept (dacă altfel n-a vrut sau n-a putut). Mai are rost să mai pomenesc şi de declaraţiile cu privire la „fiziologia maculată” a romilor pe care nu pot să-i înghită aceiaşi „europeni civilizaţi” ai domnului Baconsky care, nu cu mult timp în urmă, nu mai ştiau cum să ne sufoce cu îmbrăţişarea lor ecumenică?

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

48 de răspunsuri la Diplomaţia insultei şi dreapta ecumenistă, neoliberală şi rasistă

  1. Mihai zice:

    Cred ca se abuzeaza cand se vorbeste la tot pasul de neoliberalism, mai ales din partea unor ortodocsi (dvs, razboi intru cuvant, Mircea Platon, Iulian Capsali). Cum zice cineva despre responsabiltate personala, competitie, „cum iti asterni asa dormi”, om gospodar, „omul gras in spatele celui slab” , cum este catalogat drept neoliberal, basist nemilos, malthusian etc. Insa tocmai societatile bazate pe libertate, initiativa, creativitate, competitie, respect pentru legi, acestea au si programe sociale mai bine puse la punct. Inclin sa-i dau dreptate lui Tutea (mai inainte de el a zis-o Churchill), stangismul este o alegere fireasca doar pentru mintile necoapte inca, care nu inteleg ca pronia divina permite ceea ce pare a fi nedrept, precum si straduinta pentru ceva mai bun. „Celui ce are i se va da mai mult.” Societatile prospere se bazeaza pe oameni liberi si gospodari, nu pe asistati social. Egalitarismul nivelator ii reduce pe toti la un numitor comun, adica la un nivel coborat (saracie pentru toti). As mai avea de facut o observatie, sau mai degraba o constatare, marea majoritate a celor care reclama neoliberalismul sunt bugetari, deci cam frustrati. Asta explica de ce gasesc neoliberalismul ca tap ispasitor in orice problema, fiind mult mai putin dispusi sa vada alte cauze (coruptia, clientelismul, mentalitatea retrograda).

    • Asa in fuga:

      Despre libertate si gospodaria de la baza ei puteti discuta cu taranii carora vine Chevron sa le otraveasca apa si pe care Lazea de la BNR vrea sa-i exproprieze prin suprataxare.

      Despre respectul legilor sa le vorbiti celor de la RMGC sau bancilor care se sustrag hotararilor judecatoresti. Si tot bancilor care au fost salvate de la faliment cu bani publici sa le vorbiti si despre competitie.

      Despre omul gras puteti sa vorbiti cu omul chel de la Cotroceni care tocmai si-a luat un credit gras de la omul gras.

      Despre creativitate puteti discuta cu Crudutza si Bianca Dragusanu. Ele se descurca mai bine decat mine, unul din zecile de mii de absolventi de doctorat de peste ocean care se zbat la limita saraciei, si din care cea mai mare parte vor sfarsi probabil la munca de jos, daca nu pe la vreun ospiciu http://progressivegeographies.com/2013/09/10/the-adjunct-crisis-an-infographic/

      Despre pronie puteti discuta cu toate victimele colaterale ale capitalismului and believe me there are quite a few horror stories that I can tell you. Sau poate discutati cu Papa http://world.time.com/2013/11/26/pope-francis-denounces-idolatry-of-money-and-tyranny-of-capitalism/. Sau poate discutati cu prietenii lui Iov si cu intelectualii neoliberali. Cu mine nu puteti discuta pentru ca eu ma simt prea pacatos pentru a aborda astfel de subiecte. Dar consider, ca si crestin, ca e de datoria mea (pe care sunt departe de a o implini cum se cuvine) sa ma folosesc de toate mijloacele legitime (inclusiv cele politice) in incercarea de a reduce, pe cat este cu putinta, cazurile tragice care dau nastere la astfel de discutii.

      Despre neoliberalism, in general, puteti discuta cu comunistii care au ramas ferm convinsi ca teoria lor e buna si ca nu din cauza ei lucrurile s-au petrecut cum s-a petrecut ci din cauza coruptiei, clientelismului si a mentalitatii retrograde a celor care n-au aplicat-o cum trebuie (sau n-au aplicat-o pana la capat), precum si a celor asupra carora a fost aplicata.

      Despre ingeri stiti cu cine sa discutati.

      • Liviu zice:

        De cand fixeaza BNR taxele? Eu stiam ca ministerul finantelor, adica onorabilul domn Chitoiu, membru in cel mai cinstit guvern de dupa ’89. Taxe multe pentru baronii USL.

        In USA proprietarul unui teren este stapan si pe ceea ce se afla in subsol. Daca ii convine aranjamentul financiar cu firma care se ocupa cu exploatarea gazelor, atunci le da voie. Altfel nu. In Romania statul este omnipotent. Asta este ce isi doreste stanga. Dreapta vrea un stat minimal, mutand raspunderea la fiecare proprietar.
        Acest lucru este valabil si in alte domenii (pensii, asigurari medicale). Dreapta responsabilizeaza pe cetatean si fiecare decide ce face cu viata sa. Stanga incurajeaza lenea, „lasa dom’le ca are grija statul!”. De fapt statul este capusat de clientela de partid, pusa in pozitii bine platite unde nu fac mai nimic si nici nu sunt trasi la raspundere. Iar saracul cetatean, pacalit a nu stiu cata oara de propaganda populista, ramane la mana baronilor locali. Basescu a incercat sa distruga acest sistem, dar a ajuns, datorita unei propagande abile si perseverente, sa fie considerat dusmanul poporului. Asa cum se vede de la o posta, toti stangistii au o problema cu asa-zisul neoliberalism, in timp ce de coruptie, clientelism, plagiat nu discuta.

        Cu USL in frunte
        Vom avea victorii multe!

        http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16052880-lectia-agricultorului-voiculescu-zece-clase-peste-basescu.htm

  2. Mihai zice:

    Dle Racu, exact ca cei de la razboi-intru-cuvant, imi confirmati faptul ca sunteti captivul unei conditii sociale, convingerea politica trece prin stomac. Aveti studii in stiinte politice, dar sunteti ignorat de establishment, locurile caldute au fost ocupate de altii cu mai multe pile sau ceva mai conformisti. Asa s-ar explica si criticile constante fata de cei care au beneficiat de stipendiile unor fundatii occidentale (Plesu, Baconschi, Neamtu, Papahagi). Daca soarta va va surade, veti vedea cu alti ochi realitatea. Din strainatate ati preluat doar stangismul la moda in universitatile occidentale. De ce n-ati ramas acolo, in acele societati prospere? Cum v-ati imaginat ca veti fi multumit ca bugetar in Romania cea corupta? Cu conceptiile de stanga pe care le afisati, aveti o sansa sa bateti la poarta PSD si sa castigati un ban murdar ca activist. Altfel, daca ramaneti corect, mai aveti de asteptat pana cand Romania se ridica. Aveti de asteptat din doua motive. Mai intai pentru ca exista o mare inertie, oamenii saraci ai acestei tari fac acele alegeri proaste care le prelungesc starea de saracie (un excelent studiu despre asta a scris Lucian Croitoru). La aceasta intarziere contribuie si persoane ca dvs., razboi intru cuvant, Mircea Platon, Iulian Capsali, promovand idei populiste si antioccidentale. In al doilea rand din cauza efectului Balasa-Samuelson.

    • Spunea si Nietzsche, nu doar Marx, ca la originea ideilor se afla stomacul si procesele digestive. Nietzsche era un inamic al platonismului si al crestinismului (religie cauzata, in opinia lui, de resentimentele celor asupriti, si care n-avea deci nimic comun cu urmarea dezinteresata a Adevarului). La Platon, trecerea de la opinie la cunoastere presupunea trecerea de la subiectivism la obiectivitate (iar Platon pornea de la premisa ca aceasta trecere este posibila), sau, altfel spus, de la lumea vazuta in felul in care iti convine tie sa o vezi la lumea vazuta asa cum este. De aceea, filozofia clasica era strans legata de asceza. Ca sa iesi din pestera trebuia sa renunti la carnati si, in general, sa te lepezi de spiritul mercenar. La fel se punea problema si in crestinism, atat pentru asceti cat si pentru martiri. In schimb, la noi vin si-ti dau lectii de crestinism unii care spun ca iesirea din pestera este imposibila intrucat, orice ai face, gandirea oricum ramane captiva in stomac. Altfel spus, pacatele elitei sunt niste actiuni firesti, inevitabile, pe care inevitabil le-ar savarsi si cei care astazi critica elita, nu din dragoste fata de adevar, ci, tot inevitabil, din resentiment. Parerea mea e ca, paradoxal, o astfel de viziune asupra lumii se explica tot printr-o maxima a aceluiasi Nietzsche: „pentru porc totul devine porc”.

  3. Royal Dansk zice:

    Zice Mihai: „As mai avea de facut o observatie, sau mai degraba o constatare, marea majoritate a celor care reclama neoliberalismul sunt bugetari, deci cam frustrati.”

    S-avem pardon, credeam ca marea majoritate a celor care fac reclama neoliberalismului sunt bugetari, deci cam escroci in aceasta privinta (HRP director ICR, Neamtu director la IICMER, Baconsky ministru, Papahagi, ajutor de ministru samd)

  4. Royal Dansk zice:

    Ca sa nu mai vorbim ca „Mihai” scrie, asa cum e regula pentru marea majoritate a neoliberalilor din Romania, insinuand jos si facand procese de intentie. De exemplu, el stie ce ar face dl Racu in cazul X sau Y: „Aveti studii in stiinte politice, dar sunteti ignorat de establishment, locurile caldute au fost ocupate de altii cu mai multe pile sau ceva mai conformisti. Asa s-ar explica si criticile constante fata de cei care au beneficiat de stipendiile unor fundatii occidentale (Plesu, Baconschi, Neamtu, Papahagi). Daca soarta va va surade, veti vedea cu alti ochi realitatea. ”

    Banii fundatiilor germane KAS si Seidel sunt tot bani de la buget. De la bugetul altui stat. Daca sunt unii care accepta sa devina mercenarii altui stat, nu inseamna ca toti cei care li se opun sunt frustrati pentru ca nu pot deveni si ei mercenari. Aveti o logica pervertita care da nastere sau ofera justificare unor comportamente perverse.

  5. Mihai zice:

    Soarta poate sa surada cuiva in diverse moduri. Cert este ca populismul este mai mereu asociat cu frustrarea.
    Neoliberalismul este marota stangistilor contemporani, de orice nuanta. De stangistii get-beget (socialisti, comunisti) n-am de ce sa ma leg, acestia nu cred in Dumnezeu. Dar de crestinii stangisti da, pentru ca este o asociere contra naturii. Sunt de parerea lui Tutea ca un crestin nu poate fi in mod firesc decat conservator. Crestinismul de stanga poate fi doar o ratacire a tineretii (imaturitatii) sau o interpretare gresita a Evangheliei (de genul teologiei eliberarii din America de Sud). Va sugerez, dle Racu, sa-i ascultati pe cativa din crestinii supravietuitori ai inchisorilor comuniste (Ion Haiduc, Demostene Andronescu, Marcel Petrisor etc), care n-au fost nici liberali, nici socialisti, ci conservatori. Sau va surad mai mult Hollande, Obama, Hugo Chavez ….?

    http://www.culturavietii.ro/2012/12/30/zece-principii-conservatoare-de-russell-kirk/#.Upo07Se-i7A

    • Royal Dansk zice:

      @ la Mihai citire: „Populismul e asociat cu frustrarea.”

      Da, cu frustrarea de a vedea ca talharii neoliberali jefuiesc totul si apoi se declara satisfacuti.
      Conservatorismul lui Tutea nu are nimic de a face cu neoliberalismul.

    • Am inteles. Daca pe de o parte oponentii neoliberalismului (pentru mai multa precizie, caci vad ca va lipseste, cei care ii critica pe Reagan si Thatcher, precum si pe mentorii lor, Hayek, Friedman and friends, si implicit pe toti danubienii care sustin idei si masuri asociate cu numele de mai sus) nu pot fi decat stangisti, pe de alta parte, conservatorii, nationalistii si legionarii (intreaga dreapta) nu pot decat sa sustina neoliberalismul sau, in cel mai rau caz, sa-l lase in pace sa-si faca mendrele, ocupandu-se in schimb de ingeri si carnati. Si cum stangistii nu pot fi crestini, rezulta ca toti papii (toata gandirea sociala catolica) de la Leon al XIII-lea incoace nu au fost crestini, si ca nici Homiakov, Ruskin, Lacordaire, Dostoievski, Peguy, Chesterton, Barth, Yannaras, Milbank (ca sa ma plimb prin toate confesiunile), n-au fost crestini, cum probabil n-a fost nici Sfantul Ioan Gura de Aur care zice: „nu numai rapirea averilor altora, ci si neimpartirea averilor tale altora se numeste tot rapire, lacomie si jaf”. In schimb, adevaratii crestini sunt Lucian Croitoru, Dragos Paul Aligica, Horia Roman Patapievici si Mihail Neamtu care, inainte de convertirea la neoliberalism, ne spunea cat de mult s-au intersectat stanga si crestinismul in veacul al XIX-lea.

  6. Donkeypapuas zice:

    @Mihai

    Iar discursul dumneavoastră („captivul unei conditii sociale”, ca să extrag o mostră) confirmă că şi dumneavoastră sunteţi „captivul” (ca să vă reiau formularea) marxismului şi materialismului dialectic. Dacă ştiţi ce e aia…

  7. Mihai zice:

    @ Donkeypapuas

    Nu prea inteleg acuza dvs. Poate n-am fost suficient de clar … Toti stangistii sunt obsedati de neoliberalism. A devenit un soi de insulta cu care este gratulat oricine nu e de stanga. Dar realitatea este mai complexa, pe langa adeptii capitalismului salbatic, ghidat doar de profit, exista si alti oameni de dreapta. Plesu, Baconschi, Neamtu, Patapievici, Paleologu etc… neoliberali? Vorbiti serios? Ati vazut ce declara aceste personalitati despre ele insele? De la niste oameni cu pretentii de cunostinte politice ma astept la mai mult. Dar a devenit o moda sa critici fara sa intelegi ce critici, la care sa adaugi nelipsitul ingredient populist. Plus ura irationala impotriva lui Basescu. Unii parca sunt turbati. Iar cand te numesti crestin, este cu atat mai rau.

    • axinte zice:

      Da, ura fata de Basescu e necrestineasca, insa ura fata de „pegra”, „mahalaua inepta”, „Romania care cerseste”, cei „23 de milioane de omuleti patibulari” care platesc TVA 25% pentru salariul libertarian al lui Patapievici e foarte crestineasca.

      • Mihai zice:

        „Mahalaua inepta” – nu-i vorba de ura aici, ci de faptul ca unii cetateni cu greu pot lua decizii in favoarea cetatii. N-au nici moralitatea, nici caracterul, nici instructia necesara pentru a misca lucrurile inainte. Ei reprezinta masa de manevra ce poate fi usor dirijata cu demagogie si populism. Sunt cei suparati pe Funeriu ca nu mai sunt lasati sa copieze la bacalaureat (nu degeaba plagiatul lui Ponta nu are nicio importanta in Romania, in timp ce in alte tari demisia ar fi fost o consecinta imediata). Sunt cei care isi irosesc tineretile in pacate si asteapta ca statul sa le dea pensii si asistenta sociala, desi ei nu au facut nimic pentru societate. Sunt cei lipsiti de harnicie, de initiativa, de creativitate, dependenti de ajutoare sociale si bunavointa primarilor, de unde si rolul pe care-l joaca acestia in masina de vot a PSD. Sunt cei care fac copii pentru alocatia de crestere (care oricum e infima), ei petrecandu-si viata prin carciumi, lasand pamantul nelucrat. Sunt cei care se supara cand Basescu le zice sa-si dea singuri zapada, nu sa astepte sa vina ISU etc. Intr-un cuvant, sunt cei „lasa-ma sa te las”, care reprezinta o povara pentru societate.
        Bunastarea corporatiilor se bazeaza si pe aranjamente de culise (uneori), dar si pe munca serioasa, ingeniozitate, organizare. Mai multe companii prospere inseamna mai bine si pentru alte sectoare (in special bugetarii). Daca ii capacitezi pe oamenii valorosi si harnici, profita intreaga societate. Se numeste meritocratie, nu neoliberalism.

      • Genul asta de discurs neocolonial pe care il practicati nu difera cu mult de discursul legionar cu privire la evrei, care erau toti, conform viziunii legionare, niste agenti pusi in slujba bolsevismului, sau de discursul securistilor cu privire la opozantii regimului comunist, care erau toti legionari. Din nefericire pentru basisti, asa cum s-a vazut la ultimele alegeri, numarul celor care mai prizeaza aceasta deformare ideologica a realitatii menita sa ii invrajbeasca pe romani este tot mai mic. Eu unul pot sa va spun ca stiu o multime de oameni care au votat in 2012 pentru suspendare, si care muncesc de dimineata pana seara (sau au muncit in acest fel inainte sa iasa la pensie). Foarte multi dintre ei sunt oameni cu studii superioare, iar unii dintre ei chiar duc o viata relativ ascetica. Sunt sigur ca, asa cum nici tineretea nu si-au petrecut-o in jacuzzi, nici batranetea nu si-o vor petrece nevoindu-se pe mosia de la Nana. In fine, spre deosebire de escrocii care pe de-o parte pozeaza in aparatori ai vietii si ai familiei, iar pe de alta parte se plang ca Romania (tara cu o situatie demografica dezastruoasa altminteri) are prea multe mamici care toaca banii de la buget, sunt oameni care reusesc in general sa fie mai consecventi cu ei insisi.

      • Mircea Platon zice:

        Interesant ca, in ultima instanta, neoliberalul recurge intotdeauna la sudalmi la adresa „masselor”. Care sunt bune, cica, de prostit politic. Dar care, din punct de vedere neoliberal, se numesc „piata” si „consumatori”. Ca electorat, oamenii sunt, dpdv neoliberal, niste infami. Ca piata sunt, dpdv neoliberal, infailibili. Cam asa era si cu extrema dreapta sau stanga: fara ei, oamenii erau doar… masse, burghezi, reactionari, comunisti, gloate. Cu ei, erau „popor ales”, natiune imperiala, „neamul romanesc” etc. Fara elite neoliberale/neocoloniale care sa ii suga, romanii sunt doar o gloata de nespalati. Cu elitele neocoloniale la butoane, sunt o minunata „piata”, un material suplu, elegant, pufos, din care isi poate croi dna Udrea papuci de casa si dl Baconsky, halat de baie.

      • Pai, ca tot veni vorba de extrema dreapta, daca e sa-i dam crezare lui Carl Schmitt, liberalismul e tentativa omului economic de a-l inghiti pe omul politic. Oricat ar incerca sa fie de responsabil (si de moderat, in adevaratul sens al cuvantului), omului politic i se va reprosa ca este hiliast si deci criminal (vezi in acest sens discutia pe care am purtat-o recent cu un amic pe facebook https://www.facebook.com/alexandru.racu.7/posts/10152115495191614?comment_id=31991532&offset=0&total_comments=11). In schimb, omului economic i se va permite (daca nu chiar va fi si incurajat) sa fie oricat de iresponsabil. Iar atunci cand aceasta iresponsabilitate dez-lantuita duce, in mod inevitabil, la o serie de consecinte catastrofale pentru societate in ansamblul ei, liberalul neaga atat natura economica a cauzei cat si natura politica a solutiei (exact ce spune al Karl, Karl Polanyi), cautand in schimb tot felul de explicatii psihoculturale culpabilizante precum lenea, hotia, proasta crestere, lipsa spiritului weberian, s.a.m.d. si propunand ca solutii aceleasi masuri (eventual mai radicale) care au generat problema de la bun inceput. Schmitt explica aceasta atitudine prin faptul ca „liberalul este un individ care actioneaza impotriva totalitatii”, singura lui preocupare fiind dreptul nelimitat de a acumula avere si de a o exploata in beneficiu propriu pe principiul dupa mine potopul. Genul asta de oameni, cand mai baga discursuri sociale sau chiar si masuri sociale o fac din pur oportunism, stiind ca, de voie de nevoie, pe timp de criza mai trebuie sa mai lase si ei de la ei. Mai sunt si liberali preocupati sincer de cauza libertatii. Iar astia se impart in doua categorii: a) cei care inteleg ca libertatea nu poate exista decat in societate si care adopta astfel calea realismului si a pragmatismului, (altfel spus, cei care, negandind ideologic, sunt mai degraba conservatori decat liberali), acceptand legitimitatea politicilor sociale si a reglementarii sferei economice; b) cei care nu pot sau nu vor sa inteleaga lucrul acesta, si care pot fi definiti pe buna dreptate drept „utopici”, utopismul lor fiind cel putin la fel de periculos ca si cel al comunistilor. Evident, de acest utopism se folosesc la greu oportunistii invocati mai sus (cum se folosesc de orice le vine la indemana, dovada fiind faptul ca, prin partea asta a lumii, multi dintre ei au profitat si pe vremea comunismului si acum), fara ca asta sa-i impiedice sa acuze cu nerusinare orice social-democrat si orice conservator, oricat de moderati ar fi, de „utopism”.

      • Mihai zice:

        Hai sa reformulez si sa simplific, ca vad ca indreptati discutia pe o cale batatorita de toti activistii stangisti.
        In Romania exista o inertie si o rezistenta la schimbari, fie ca vorbim de reforme, fie ca vorbim de mentalitati. Este firesc pana la un punct. Doar ca unii exploateaza in interes propriu, perpetuand o stare de lucruri care le convine. Aici intra si dependenta de stat a unor oameni, un fel de neoiobagie socialista. In numele statului social se supraimpoziteaza munca cinstita, iar banii de la buget sunt apoi sifonati de clientela politica. Exista politicieni care isi doresc perpetuarea saraciei (mai multa „mahala inepta”), pentru ca ei se pricep sa fure banul public, nu sa produca cinstit. Modelul acesta politic incurajeaza coruptia, clanurile mafiote, cumpararea justitiei, plagiatul, copiatul, scoala facuta de mantuiala.

        Dreapta propune un model in care statul lasa libertate economiei si in care cetatenii sunt mai independenti, mai responsabili, mai activi, mai demni. Dreapta incurajeaza pe omul gospodar si cinstit.

        Va propun spre lectura studiul lui Lucian Croitoru despre dependenta de redistribuire si consecintele ei politice:

        http://www.gandul.info/financiar/lucian-croitoru-consilier-al-guvernatorului-bnr-a-publicat-studiul-jaful-vs-dreptul-de-a-nu-minti-o-analiza-dura-a-situatiei-din-romania-9916077

        „Numărul votanţilor dependenţi de redistribuire care efectiv votează a devenit mai mare decât numărul celorlalţi votanţi. Ei îi votează pe politicienii care promit conservarea redistribuirii sau creşterea ei, şi nu pe cei care încearcă să reducă excesele. …”

  8. Royal Dansk zice:

    @ Mihai: „Plesu, Baconschi, Neamtu, Patapievici, Paleologu etc… neoliberali? Vorbiti serios? Ati vazut ce declara aceste personalitati despre ele insele?”

    Aha, deci aceste personalitati sunt CE declara ele despre ele insele ca sunt. Dubios criteriu, dar sa zicem, de dragul demonstratiei, ca il luam de bun. Dar daca in fiecare zi/an/luna declara ca sunt altceva? Daca azi zice X ca e eurosocialist, maine ca e conservator, poimaine ca e liberal (cu l mic sau L mare) samd.Si daca, in ciuda a ceea ce declara, actioneaza tot timpul ca niste mercenari odiosi? Azi cu Soros, maine cu Kondrad Adenauer, azi cu „plebicistul”, maine „antipopulisti” etc. Nu poti sa fii conservator fara coloana vertebrala. Conservatorismul e atitudinea celor cu coloana vertebrala. Nu intra aici negociantii, talciocarii si stalpii de club-cafenea..

  9. Donkeypapuas zice:

    Eu nu „am văzut” ce declară, dar am văzut ce trasee politice interesante au avut. Pentru rememorare (pentru că poate aţi uitat, lucru omenesc şi de înţeles), să luăm eşantionul Pleşesc: trecem peste episodul legat de cele două scrisori adresate „conducătorului iubit” pentru reprimirea în PCR şi ajungem direct la momentul numirii sale în guvernul interimar Petre Roman ca ministru al Culturii, post în care a rămas şi după investirea primului guvern „legitim” Roman, adică după masacrul din 13-15 iunie. Dacă nu mai ţineţi minte, era guvern FSN, partid care a aderat la Internaţionala Socialistă, foarte de dreapta, după cum ştie toată lumea. După sciziunea rebelilor care nu mai erau de acord cu Petre Roman (rebeli care au format FDSR, devenit mai apoi PDSR), Pleşu a rămas în aceeaşi barcă politică în care se afla Petrică. Adică şi în aceeaşi Internaţională. După câştigarea alegerilor de către Convenţia Democrată (din care NU făcea parte FSN devenit între timp PD-FSN apoi simplu PD), a fost format un guvern de coaliţie din care însă a făcut parte şi PD-ul lui Roman. Iar ca mambru în guvern din partea lui Petrică, adică al PD (formaţiune membră a Internaţionalei Socialiste) a fost numit, la Externe cine credeţi?
    Poate vă arătaţi îngrijorat de soarta vitregă avută de Pleşu în cei 4 ani peste care am sărit. Chiar a fost crudă. A fost obligat dreptaciul nostru declarat (după cum spuneţi dumneavoastră) să se pună în fruntea unei reviste editate de… stat (ce oroare!), adică redactor-şef la Dilema, publicaţie a FCR (Fundaţia Culturală Română, mămica ICR de azi) unde şef se găsea Augustin Buzura, ce nu devenise încă tata socru pentru viitorul şef de la… SRI.
    PS: că tot pomeniţi de socialişti (rude bune cu neoliberalii, dar rămâne între noi), romanele lui Dostoievski sunt pline cu tot soiul de socialişti. Hai să le-aruncăm pe rug!
    Başca, mai avem pe unii fârtaţi de-ai celor pomeniţi de dumneavoastră care, după eliberarea lor din puşcărie, au câzut în extaz faţă de realizările regimului Dej-Ceauşescu. Cu ei ce facem?

    • axinte zice:

      Pai Plesu poate ramane un reper de frunte al „dreptei crestine” chiar si facand parte dintr-un guvern de stanga care ii aduce pe mineri la Bucuresti ca sa inece in sange o manifestatie anticomunista. Insa Racu, Platon si altii nu pot ramane crestini daca se opun neoliberalismului.

  10. Donkeypapuas zice:

    @Liviu
    Dumneavoastră spuneţi: „In USA proprietarul unui teren este stapan si pe ceea ce se afla in subsol.”
    Aşa după cum ştie oricine, John Doe şi consoarta sa, Jane Doe sunt descendenţii strămoşilor lor care de sute şi sute de ani, din vremea neoliticului, îşi îngrijeau moşiile prin Texas sau Arizona. John şi Jane şi-au apărta proprietatea cu arma în mână în faţa asupritorilor Jeronimo şi Juan, care, nu ştim de ce, aveau şi prostul obicei de a măcelării bizonii don goana trenurilor.
    Băi, tată, înainte de a tasta tot felul de aberaţii care nu au de-a face cu spaţiul NOSTRU de vieţuire, mai stai un pic şi meditează. Pe aici (dar şi prin jur, cam în… toată Europa), avem de-a face cu o civlizaţe a satului sau a micilor comunităţi. Prin Apus a existat şi o încercare papistăşească de ideologizare, mai prin Evul Mediu. Dar şi în privinţa Statelor Unite, pe care la dulaţi, există nişte măsuri coercitive ale comunităţilor înfiorătoare pentru mentalitatea unui de pe la noi. Da, măsuri coercitive din partea COMUNITĂŢILOR: nu ai voie să-ţi vopseşti casa cum îţi trece prin cap; nu ai voie să bei bere pe stradă – într-o vreme alcoolul în întregime era prohibit – ultimul proces al vrăjitoarelor a avut loc în Salem, USA, minorii (şi nu vorbim de adolescenţi ci de puşti de 6-7 ani) pot fi trimişi la bulău pentru… hărţuire sexuală; contrar a ceea ce aţi putea crede dumneavoastră, în Statele mult adulate nu vă puteţi exercita profesia fără aprobarea Union-ului.
    Deci, să lăsăm ceea ce constituie un mod de viaţă al celor de ACOLO şi să nu-l fetişizăm. Altfel, ne asemănăm lui… Marx, care considera Anglia drept model OBLIGATORIU de dezvoltare a societăţii.

    • Ca sa nu mai vorbim de subsidiile pe care le primesc fermierii americani de la aceiasi republicani care tot timpul zic ca n-au taiat suficient din ajutoarele sociale. Buna observatia privitoare la strategia falimentara a exportarii modelelor. Asta inseamna sa gandesti conservator. Nu sa citezi tot timpul din carticica rosie vopsita in albastru.

  11. Donkeypapuas zice:

    Apropo, unde să-l includem pe Pontache coabitacul? Că, după silinţa pe care şi-o dă ca să placă RMGC şi Chevron, pare mai curând neoliberal. Adică „stânga” oficială nu e stângistă, dar naţionaliştii care vor exploatarea resurselor ţării în interesul patriei sunt „gauchişti” şi legionari în acelaşi timp! Vorba lui nenea Iancu: „Asta e o dilemă din care nu puteţi ieşi! Am zis!”

    • Ce spui tu aici sunt lucruri de bun simt pe care le poate pricepe orice om normal. Mai putin aia setati sa gandeasc ideologic sau tocmiti sa le vanda naivilor o marfa expirata de mult. M-a deprmiat insa mobilizarea anemica din seara asta impotriva actiunii autoritatilor de la Pungesti. Poate totusi maine seara ne miscam ceva mai bine. Stii cum se spune: speranta moare ultima.

  12. Mihai zice:

    „Conservatorismul lui Tutea nu are nimic de a face cu neoliberalismul.”

    Pai cine a zis ca are? Eu am semnalat unilateralitatea stangistilor care vad neoliberali si neoliberalism la tot pasul. Dreapta are multe nuante. Iar daca vorbim de dreapta crestina, ea are sigur o componenta conservatoare. Dreapta crestina nu promoveaza profitul cu orice pret, ci responsabilitatea fiecaruia si rasplatirea celui muncitor.
    Cautand nod in papura oamenilor de dreapta crestini si sprijinind pe cei care n-au legatura cu traditia crestina, ar fi mai bine sa va scoateti motto-ul „ortodoxie fara ideologie”. Va dau un exemplu concludent preluat de la Alianta Familiilor din Romania:

    http://www.culturavietii.ro/2013/10/23/parlamentul-european-nu-adopta-o-rezolutie-radicala-favoarea-avortului-si-homosexualitatii/#.PhIKHFP4stY

    … într-o sesiune destul de tumultuoasă, în plenul Parlamentului European, s-a decis cu 351 voturi pentru, 319 împotrivă și 18 abţineri, trimiterea controversatului raport „Estrela” înapoi la comisia de specialitate.
    Aceasta este o victorie răsunătoare pentru cauza pro-viață, având în vedere faptul că în Parlamentul European există o majoritate structurală de membri aparținând partidelor socialiste, comuniste şi liberale, partide care de obicei votează în favoarea oricărei legi care promoveză „drepturile femeilor”.

    … rezultatul votului de astăzi nu semnifică faptul că proiectul Estrela este respins, ci doar a fost trimis înapoi la comisie și ar putea fi repus în discuţie într-o etapă ulterioară.

    Vă prezentăm mai jos voturile europarlamentarilor români:

    Au votat pentru retrimiterea la Comisie a raportului (nu au fost de acord cu conținutul acestuia):
    Liberali: Adina Vălean,
    Neafiliați: Corneliu Vadim Tudor (PRM), Dan Dumitru Zamfirescu
    PPE: Elena Antonescu, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu, Iosif Matula, Rareş Niculescu, Cristian Preda, Teodor Stolojan, Csaba Sógor, Laslo Tokés, Traian Ungureanu, Gyula Winkler

    Au votat contra retrimiterii la Comisie (favorabili raportului):
    Liberali: Norica Nicolai, Renate Weber
    Socialiști: Victor Boştinaru, Corina Crețu, Minodora Cliveti, Sabin Cutaș, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Cătălin Ivan, Ioan Mircea Pașcu, Daciana Sârbu, Dan Claudiu Tănăsescu

    S-au abţinut: Adrian Severin, Ovidiu Silaghi

    Absenţi: Elena Băsescu, Adriana Țicău, Eduard Hellvig
    ***
    Oare cum se simt acei ortodocsi care anul trecut, orbiti de ura impotriva lui Basescu, si-au pus toate energiile in sprijinul USL, care USL voteaza in favoarea homosexualilor? Cativa formatori de opinie ortodocsi au facut reale deservicii ortodoxiei din cauza obtuzitatii lor.

    Si va mai dau un exemplu sugestiv si usor verificabil: Mihail Neamtu si Noua Republica (forta politica conservatoare, este pro-life, pro familie, pro suveranitate nationala). Aruncati o privire aici: http://www.nouarepublica.ro/
    Daca si in fata evidentei spuneti ca Mihail Neamtu este neoliberal, inseamna ca aveti ochelari de cal.
    Nici ceilalti pe care i-am amintit nu sunt neoliberali (sunt poate paleo-liberali, liberal-conservatori, crestin-democrati, conservatori). Ei sunt mai degraba invidiati pentru cooptarea lor in cercurile puterii pe vremea guvernarilor de dreapta. „Intelectualii lui Basescu” nu pot fi iertati.

    • Donkeypapuas zice:

      Băi, mânca-ţi-aş eu banii tăi de la CEC, păi asta seamănă extrem de bine cu ce vedem chiar acuma în ţară – joaca de-a respingerea acordului cu FMI – în care unii (care au fost votaţi cu 70% ca să NU mai fim slugoii acestei instituţii) s-au răzgândit şi au pupat cu mult elan papucii Noii Porţi, iar nen’tu Băsescu (cel care s-a făcut preş în faţa FMI în urmă cu 3 ani) de-odată se strofoacă înjurând accizarea mai mare a benzinei. E drept că l-a ţinut doar vreo 3 ore. Adicătelea, ca să traduc, unii se fac că-s pro, alţii că-s contra dar tot la spurcăciuni băgate cu sila în casă ajungem. Adică la marşuri pro-pidosnice protejate cu mii de jandarmi (plătiţi de la buget); la înstrăinarea resurselor subsolului în favoarea unor companii străine şi cu nişte condiţii oneroase pentru ţară (şi astea tot cu protecţia jandarmeriei plătite de la buget); cu ‘enşpe servicii de securitate pe cap de locuitor, că aşa-i în statul democratic pro-cetăţean; cu sisteme de supraveghere a populaţiei ajunse la cote aberante (şi astea tot de la buget plătite); cu o cotă inimaginabilă de corupţie şi hoţie (începând de la capul statului şi ale sale hectare, viloaie şi toate celelalte pe care sunt sigur că pot fi justificate de salariul de bugetar); cu regionalizări în spirit stalinist pe care prezidentul dumitale drag le-a promovat iar popontacul (şi mai drag) le aplică; cu cenzură şi abuzuri în continuare – cazul Ghiurco din TVR – şi pe vremea guvernării lui Băsea, şi în vremuri popontace;
      Dar marea întoarcere observ că o ai dumneata cu privire la măreţele STATE pe care nu le mai pomeneşti ca măreţ ideal. Ai virat-o acum spre alelalte state, unite-n cuget şi simţiri la Bruxelles; state care acuma-s bune, chiar dacă-s majoritar socialiste. Că dacă ai fi făcut referire la poponauţii din SUA, ai fi fost atunci în popom, că ăia ne-au băgat în, pardon, cur poponărismul şi alte abureli corecte politic foarte.
      Deci, ai cam întors-o ca la Ploieşti, via Washington, spre Bruxelles.

    • Mircea Platon zice:

      @ Mihai: Exista, in politica romaneasca, oameni care au iesit din ou si au crescut mari (in bine sau in rau). Si exista oameni care doar s-au clocit. Cei pomeniti de dvoastra fac parte din ultima categorie.

    • avalon zice:

      Ce frumos, si Vadim e pro-viata. Atunci si Voiculescu e pro-viata, pentru ca partidul lui s-a opus legalizarii parteneriatelor civile in Romania. Toti sunt pro-viata. Ma intreb doar daca si Monica Macovei (via Accept) e pro-viata. Nu de alta, dar e sustinuta de neoliberalii de mai sus ca fiind ideala candidata la presedintie. Basescu o fi si el pro-viata, ca a zis ca 20% din romani sunt gay si ca el sustine una si alta. Patapievici o fi si el pro-viata, ca ICR Stockholm a luat premiu de la organizatiile gay de acolo. Ba, fo doi de la PDL propuneau mai an legalizarea prostitutiei si a casatoriilor gay. Toti sunt pro-viata. Pana si Tismaneanu, care a condamnat regimul comunistpentru ca a interzis avortul si a scris ca cei acre se se opun casatoriilor intre persoane de acelasi sex sunt fascisti. E plina de viata Miscarea asta Populara, sustinuta de cei dragi dvoastra, si al carei presedinte sustine casatoriile intre persoane de acelasi sex: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/08/13/marian-preda-miscarea-populara-casatoriile-homosexuale/

  13. Ok, am inteles. Deci acum Basescu si Macovei ne apara de gay. Si Mihail Neamtu (care nu stiu ce a mai devenit intre timp ca se invarte prea repde si ma ameteste) apara suveranitatea nationala prin eutanasierea Mioritei. Deci apara suveranitatea nationala distrugand cultura nationala. Sper ca in curand sa i se alature si Adrian Papahagi. Nu de alta, dar el a mai aparat suveranitatea nationala si in tinerete si are timp sa se mai repozitioneze de vreo cinci, sase ori pana iese la pensie.

    In rest, stati calm dumneavoastra ca sistemul capitalist s-a coafat de la bun inceput cu fraze sforaitoare. Pe mine ma intereseaza pozitiile concrete: cu privire la codul muncii, privatizarea sistemului de sanatate, a intreprinderilor de stat, instrainarea resurselor naturale, taierile de salarii la medici si cadre didactice, taierea indemnizatiilor pentru mame (apropo de „apararea familiei”). Basescu a avut o agenda ultraneoliberala si in tot acest timp i-a tinut in inalte functii de stat pe toti acesti mercenari care i-au cantat in struna. Ma rog, nu stau sa-i iau la puricat pe toti in parte dar de fiecare data cand am ocazia scot in evidenta impostura. Pentru ca asta e principala problema. Nu e vorba de iertare aici ca n-am nimic personal cu ei. Sa ne ierte Dumnezeu pe toti. E vorba de a nu mai gira niste impostori si de a le aminti oamenilor de astazi ce anume faceau ieri.

  14. Royal Dansk zice:

    Ah, ce simplu e sa fii „pro-viata” fiind impotriva homosexualilor. Si ce greu e sa fii pro-viata luptand pentru demnitatea, bunastarea si traditia propriului tau popor scos la mezat la tot pasul de toti politrucii care se chinuie sa vanda chiar „viata” careia ii sunt „pro”. Suveranitate nationala la oamenii care se chinuie sa ne convinga ca trebuie sa cedam suveranitate pentru a pune pe roate Statele Unite ale Europei? Crestinism la oamenii care se chinuie sa ne convinga ca Liturghia poate fi negociata in numele civilizatiei (europene)? Poate ca v-ati nascut (politic) ieri. Eu sunt mai batran si am vazut mai multe.

  15. Donkeypapuas zice:

    Citez din măreţele îndemnuri ale lui Mihai:

    „Sunt cei care fac copii pentru alocatia de crestere (care oricum e infima), ei petrecandu-si viata prin carciumi, lasand pamantul nelucrat.”

    Uite d-aia şi-a tras Băsescu 300 de hectare!

    „dependenti de ajutoare sociale si bunavointa primarilor”

    Gen Pinalti, Falcă, Boc, dar şi Oprescu, Mazăre, Oprişan şi ale lor TUNURI de sute de milioane de euro furate. De aia se opucă orişice primar de ridicat părculeţe prin te miri care comună pierdută, ca oamenii „harnici, cu iniţiativă” să aibe ce lucra; de aia şi actualul primar de la Pungeşti şi-a tras teren exact (dar exact) acolo unde se va ridica sonda Chevron-ului: pentru că e harnic, cinstit, cu iniţiativă. Şi ştie să ungă şi să fie uns. Spre diferenţă de leneşii ăştia de popi şi mizerii de călugări! Vor apă ăştia? La MUUUNCĂ, BĂĂ, ÎN SPANIA, dacă vreţi apă curată. Că Moldova nu-i a voastră şi nici a urmaşilor voştri. E a noastră, bă, a ăstora cinstiţi, harnici, cu iniţiativă. Şi dăştepţi, bă, ca Funeriu. Care şi.a dat bacu, bă, în… ăăă… nu ştim unde, da’ şi l-a dat, bă, nu ca voi, care nu ştiţi să învăţaţi la un fleac de şapte materii. Şi ca să ştiţi şi voi, bă, proştilor, că noi, ăştia dăştepţii, schimbăm programa şi materiiile din şase-n şase luni ca să învăţaţi să vă descurcaţi, bă, să aveţi iniţiativă, bă, c-aşa deveniţi dăştepţi ca Funeriu, bă!

    PS: a se lua ca un pamflet

  16. Donkeypapuas zice:

    @Mihai
    Cum o dai, cum tot la ei ajungi. Uite, acum ai dat-o cu „cinstiţii” de la Banca Naţională (?). Doi oameni sunt neclintiţi în scaune de 24 de ani, da la loviluţia cu iz kaghebist: Naşu’ de la FRF şi Isărescu de la BNR. Cu fotbalul românesc ţtim ce s-a întâmplat, că tot românu-i microbist, da’ de sistemul bancar românesc nu mai vrea să-şi aducă nimeni aminte. De ţepuirea sistematică a băncilor, de falimantarea lor, apoi de împrumuturile masive pentru ca băncile străine să nu dea cumva faliment pentru specula ordinară cu imobiliare în care au dat chix . De astea nu-şi mai aduce nimeni aminte? Nici de sabotarea sistematică a creării de bănci populare, prin sprijinirea de ŢEPE, numite şi ele tot „bănci populare” dar, în realitate, escrocherii născute, protejate şi lichidate la momentul potrivit de acest mafiot numit Isărescu şi de gaşca de şmecheri de acolo, nici de astea nu-şi mai aduce nimeni aminte. Pentru că, nu-i aşa, „noi, dreapta, sprijinim comasarea” – vorbele şi practica lui Băşinescu al vostru, dar şi ale Pontacului. În toată lumea civilizată există bănci minuscule pentru sprijinirea agriculturii – bănci cooperatiste. Şi în România regală au existat. Că le-au distrus comuniştii, asta e de înţeles. Face parte din (i)logica sistemului. Dar că nu vor să le reînfiinţeze „capitaliştii”, aceasta cum explicaţi?

    Păi e simplu: revenim la „comasare”. Peste tot comasare, sisteme cât mai îndepărtate de nevoile cetăţeanului, create – evident – sub mobilul intenţiilor nobile. „Eficienţă!” „Economie!” Aşa că vom distruge sistemul administrativ al judeţelor pentru „regionalizare”; distrugem sistemul repezentării politice cât mai diverse a cetăţenilor prin „bipartitism”, etc. Unde-s nevoile cetăţenilor? Nicăieri! Unde-i sprijinirea spiritului de iniţiativă particulară? Nicăieri! În fond pentru toate aceeste structuri mamut se crează o hiperbirocraţie, başca faptul că la conducere se vor afla „privaţi”, adică supraveghetori de la Înatele Porţi, în spirit cât se poate de neocolonialism economic.

    Apropo, de Anghel Rugină aţi auzit? Ştiţi cine i-a refuzat propunerile?

    • Mihai zice:

      Eficienta este urmarita de fortele de dreapta. Insa exista nuante. Neoliberalismul accentueaza rolul pietei, al liberei concurente, preocupandu-se mai putin de latura morala / sociala. Plus ca promoveaza o libertate individuala neingradita, care merge pana la acceptarea pacatelor.

      Insa dreapta conservatoare de factura crestina, care respecta si cultiva valorile morale, nu urmareste profitul cu orice pret, tocmai pentru ca pretuieste si alte valori decat cele strict materiale. Aici cred eu ca pacatuieste discursul practicat pe acest blog, baga la gramada pe toti cei de dreapta sub numele de „neoliberali”.

      • Asta inseamna ca fie n-ati citit acest blog, fie ati citit dar degeaba ati citit pentru ca n-ati inteles nimic. Eu nu i-am bagat pe conservatori (ca de altfel nici pe nationalisti, legionari sau pe adeptii curentelor sociale de inspiratie crestina) in aceeasi categorie cu liberalii/neoliberalii, ci dimpotriva, am insistat asupra deosebirilor fundamentale dintre cele doua curente, deosebiri prin prisma carora alianta dintre neoliberalism si conservatorism este una profund nefireasca. Pornind de la aceste premise, i-am demascat pe neoliberalii care, in goanda dupa profit, umbla cu cioara vopsita in culori conservatoare sau, altfel spus, i-am demascat pe falsii conservatori. Pentru ca, asa cum ati sesizat in mare corect, vorbim de doua viziuni politice cu finalitati diferite: prima preocupata de profitul obtinut cu orice pret (as zice chiar cu pretul eficientei) iar cea de-a doua preocupata de conservarea ordinii sociale si morale pe care, evident, goana dupa profit (sau simplul cult al eficientei) o erodeaza. De altfel, vorbim de diferente pe care insusi Hayek le-a lamurit in mare in eseul intitulat „Why I am not a Conservative”. Ca atare, o eventuala alianta intre conservatorism si neoliberalism nu poate fi decat una asemanatoare celei din timpul celui de-al doilea razboi mondial dintre democratia liberala si comunism, adica o alianta care se transforma in anatagonism imediat dupa ce razboiul s-a incheiat si care se justifica doar prin prisma unor circumstante extraordinare cum a fost cazul la vremea si la locul respectiv, dar cum nu este deloc cazul astazi si aici. Pentru ca in momentul de fata unica ideologie revolutionara care distruge (deseori intr-un mod mult mai „eficient” decat a facut-o comunismul) ordinea morala si sociala a comunitatilor traditionale este liberalismul radical (atat in varianta sa culturala, promovata de marea majoritate a stangii), cat si in varianta sa economica. Asadar, in ceea ce ma priveste (si nu e prima oara cand sustin asta) locul neoliberalilor nu este alaturi de conservatori ci alaturi de activistii gay, pe care ii si finanteaza de altfel. Iar un crestin nu poate decat sa fie conservator atunci cand este vorba de morala si socialist atunci cand vine vora de distribuirea bogatiei. De altfel, in anii 80 Biserica Catolica lupta impotriva comunismului in Europa si impotriva neoliberalismului in America Latina si impotriva avortului si a activismului homosexual in ambele locuri.

      • Donkeypapuas zice:

        Domnule Mihai,
        Crd că nu aţi stat de vorbă până acum cu nici un om de dreapta. Aşa după cum nu cred că aţi stat nici cu cei de stânga.
        Dacă aţi stat cu un om de dreaptta faţă către faţă, l-aţi întrebat vreodată DE CE se consideră el de dreapta? Ce motivaţie îl împinge să fse considere şi să fie de dreapta? Cred că nici unul! V-ar spune poate că ţine la creştinism şi la valorile sale; poate ar face referire la naţionalismul său; unii v-ar trimite la respectul pentru libertatea exprimării, libertatea de a alege; alţii ar face apel la proprietatea funciară sau imobiliară avută din strămoşi. În general, ar sintetiza prin trei cuvinte: Biserică, Familie, Patrie.
        Un om de stânga v-ar spune că este aşa pentru că ţine la Umanitate, la Progres, Solidaritate; ar vrea echitate în distribuirea bogăţiilor. Ar afişa un grad mai mare sau mai mic de libertinism în comportament (nu generalizez pentru că au fost atâtea cazuri de oameni de dreapta libertini şi de stângişti foarte stricţi în moralitatea familiară).
        Dar nu cred să auziţi de la nici un reprezentant al acestor două direcţii că scopul lor în viaţă este „eficienţa”.
        „Eficienţa”, în schimb, este valoare absolută NUMAI ŞI NUMAI într-un singur caz: al exploatării coloniale, când un imperiu vrea să jecmănească în mod foarte eficient tot ce se poate de pe un teritoriu cucerit.
        În restul ţărilor, scopul bunei guvernări ar trebui să fie, ca un ideal, PROSPERITATEA cetăţenilor şi, deci, a statului.

  17. Mihai zice:

    Multumesc pentru lamuriri. Recunosc ca n-am urmarit decat ocazional acest blog.

    • Doar ca e mai usor sa faci apel la carticica croitorului de cuib decat sa treci prin bibliografia stufoasa la care face trimitere M. Platon, si pe care nici unul dintre mogulii care ocupa pozitii dominante pe piata culturala romaneasca nu are vreun interes sa o faca accesibila cititorului roman (el insusi un personaj pe cale de disparitie dupa douazeci si trei de ani de distrugere sistematica a sistemului de invatamant). Studiile respective nu se traduc deoarece interesul e ca romanii sa traduca imperativele venite de la tot soiul de borfasi drept aliniere la standardele de civilizatie occidentala.

  18. Mircea Platon zice:

    Draga Alex, ar trebui sa se numeasca, la neoliberali, „Carticica sefului de mall”.

  19. DCC zice:

    Recomand să citiţi articolul părintelui Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
    Debăsificarea celor 3 intelectuali
    de la:
    http://www.teologiepentruazi.ro/2013/12/05/debasificarea-celor-3-intelectuali/comment-page-1/#comment-55980

    • Mihai zice:

      Un articol de foarte slaba calitate. Mai interesanta mi se pare opinia unui comentator:

      „Plesu reuseste in cartile ce au atingere cu teologia sa depaseasca exegeza de tip predica, oferind textelor biblice un fundal hermeneutic in orice caz proaspat. E extrem de erudit, are o cultura asimilata si poate spune simplu lucruri extrem de complicate. E subtil si simplu deopotriva.

      Liiceanu, cu Dragul meu turnator, face ceea ce nici preotul, nici invatatorul de lege din parabola n-au facut: are curajul sa ne dezvaluie si sa se atinga de prorpriile noastre rani.

      Cine a trecut prin comunism stie ce spun. Toti am fost mutilati atunci, dar cei mai multi nu vrem sa recunoastem, ne ascundem ranile. Ne facem ca nu exista. Daca vreti o formula pentru el nu mi se pare nepotrivita cea a samarineanului, mai ales daca privim felul in care cei din categoria dvs il categorisesc.

      Patapievici este intelectualul cel mai nedrepatatit de la noi.

      Si-a facut treaba asa cum se cuvine la ICR, lucru certificat de lumea culturala internationala, si a primit ca rasplata oprobiul celor ca dvs. (Il numiti intr-un mod cu totul nedemn lingaul recent).

      Este unul dintre cei mai buni vorbitori pe care i-am ascultat, erudit, subtil si imprevizibil.

      Asta pe scurt.

      Nimeni nu spune, cu atat mai putin ei insisi, ca ei sunt cei mai mari, ca sunt singurii. Pur si simplu se manifesta, scriu, au opinii. Cei ca dvs. manati de invidie, de ura de rea credinta nu pot intelege ca pe scena culturala e loc pentru oricine are cu adevarat ceva de spus.

      In ce priveste relatia cu presedintele lucrurile sunt extrem de simple. Singurul gest al acestuia pe care cei trei l-au girat a fost condamnarea comunismului. Care a semanat la vremea aceea, cel putin in Parlament, cu o exorcizare. Asadar care le e vina?”

      • Donkeypapuas zice:

        „condamnarea comunismului, care a semanat la vremea aceea, cel putin in Parlament, cu o exorcizare”

        Şi atunci de ce respectivul Raport este considerat „operă de tip stalinist” de către istoricii serioşi? Dumneavoastră aţi încercat să-l citiţi, de îl citaţi cu aşa patos? Îmi explicaţi şi mie cum de imaginea Anei Pauker apapre aproape ca a unei democrate pur-sânge, în vreme ce un Dumitru Stăniloae este descris drept colaboraţionist? Cum se face că surse de încredere sunt considerate rubedeniile lui Volodea şi năzbâtiile lui Pacepa?
        Deci, dumneavoastră aţi luat măcar o clipă contact cu cărămidoiul scos de ecipa lui Volodea sau vă exprimaţi opiniile numai pe cele cinci pagini citite de Băsescu în Parlament? Măcar Băsescu a afirmat că „a parcurs cu atenţie toate paginile raportului”, ceea ce cred că în realitate este încă una din minciunile politicianiste de pe la noi.

      • Donkeypapuas zice:

        Mutilarea la care faceţi referire se observă imediat, din chiar modelul agitprop pe care-l urmaţi, dar am o mare nedumerire asupra vârstei dumneavoastră. După felul în care vă esprimaţi îmi păreţi a fi avut maxim cinci, şase ani la momentul Rivoluţiei. Şi atunci, de unde această contaminare cu stilul de discuus propagandistic practicat de vechii (chiar foarte vechii!) activişti? Doară nu cumva… Chiar aşa? De la odraslele neokominterniste ale bătrânilor kominternişti?

  20. SSAT zice:

    @DCC: „Lingai recenti”: foarte buna descriere a triadei.

  21. Pingback: Naţionalismul antipopor | Calea de mijloc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s