Postmodernism în cămaşă verde

Într-o postare recentă de pe blogul său (http://c-tarziu.blogspot.com/2011/03/ortodoxie-si-legionarism-de-la-stinga.html), Claudiu Târziu ne calomniază pe mine, pe Mircea Platon şi pe Gheorghe Fedorovici, atunci când insinuează că, alături de „oamenii de stânga”, noi i-am include automat în categoria „legionari” pe cei care „resping ecumenismul, se opun încălcării libertăţilor civile, propagandei gay şi pe cei care-şi iubesc ţara”, adică „pe ortodocşii autentici”. Acuzaţia trădează lipsa unei minime onestităţi, ţinând cont de faptul că, nu doar că nu am făcut niciodată aşa ceva ci dimpotrivă, unul dintre noi, mai exact Mircea Platon, a fost acuzat în mod aberant de legionarism tocmai datorită poziţiei sale ortodoxe şi conservatoare. La fel cum aberantă este includerea în categoria conservatori marca Dan Voiculescu a celor ca noi care punctează pozitiv (conform criteriilor lui Claudiu Târziu) la rubricile de mai sus dar negativ la rubrica legionarism. În acest sens, nu văd nicio diferenţă între Mihail Neamţu care deducea legionarismul lui Mircea Platon din ataşamentul acestuia pentru România veche şi Claudiu Târziu care deduce „voiculescianismul” lui Mircea Platon din distanţarea elegantă (şi argumentată teologic) de legionarism a acestuia din urmă. Ţinând cont de toate cele de mai sus, nu pot decât să concluzionez că, potrivit lui Claudiu Târziu, cine critică legionarismul (sau, mai exact, cine-i contestă „esenţa” creştină, cine contestă capacitatea acestei „esenţe” de a rămâne pură în ciuda amestecării ei cu diverse esenţe sau reziduuri cu caracter obscur) nu este „ortodox autentic” şi, pe cale de consecinţă, nici bun român. Mai mult, nu ştiu cum se face că de fiecare dată, tributul pe care Mircea Platon trebuie să-l plătească pentru cerbicia sa dogmatică este acuzaţia de complicitate la crimă. Din fost complice al „Decemvirilor”, Mircea Platon a devenit, ca să parafrazez un vers socialist al lui George Bacovia, complice la „crimele burgheze”.

Mai mult, Claudiu Târziu susţine că eu critic legionarismul când de pe poziţii creştine când de pe poziţii antifasciste, de parcă poziţia creştină nu ar fi prin definiţie atât antifascistă cât şi anticomunistă, iar poziţia legionară nu ar fi prin definiţie profascistă şi pronazistă (intersectându-se ideologic cu fascismul italian şi naţional-socialismul german din mai multe, necreştineşti, puncte de vedere), adică pseudocreştină. Dacă preopinentul susţine că anticomunismul legionarilor era fundamentat teologic, îmi poate răspunde pe ce fel de teologie se fundamenta pronazismul legionarilor (care, în opinia tuturor „istoricilor de calibru” pe care îi invocă Claudiu Târziu, fără să-i citeze, şi a oricărui om cât de cât obiectiv care a citit texte fundamentale de doctrină legionară, se justifica nu doar printr-un calcul geopolitic ci întâi de toate prin afinităţi ideologice mărturisite şi asumate ca atare de doctrinarii Legiunii)? Pe teologia intersectării preferenţiale dintre svastică (simbol stângist conform lui Claudiu Târziu dar de dreapta conform lui Răzvan Codrescu, ambii autori tratând de altfel în mod reducţionist un fenomen politic a cărui complexitate îi depăşeşte) şi cruce? Atât cuplul Răzvan Codrescu/Claudiu Târziu cât şi actuala elită neoconservatoare, cu care se interesectează ocazional, cultivă, după cum îmi spunea Mircea Platon, libertatea de a acţiona fără criterii. Astfel, azi contează ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne desparte, iar mâine e invers: contează ceea ce ne desparte, nu ceea ce ne uneşte. Contează ceea ce ne convine. Privirea de ansamblu a realităţii care clarifică atât ceea ce ne desparte cât şi ceea ce ne uneşte nu contează. Când, năzuim (dar nu la fel ca legionarii) să ne suim şi noi pe un pisc de unde se poate vedea întreaga panoramă, suntem acuzaţi că flegmăm pe morminte. Legionarii în schimb flegmau pe placa comemorativă a lui I. G. Duca de la Sinaina şi „călcau pe mişei”. Aşadar, contează decupajul. Iar de decupat, decupăm după cum ne convine.

Noi (eu, Gheorghe Fedorovici şi Mircea Platon) nu am zis că, la capitolul creştinism, legionarii stăteau bine în teorie şi prost în practică. Legionarii au stat prost atât la capitolul practică cât şi la capitolul teorie. Mai mult decât atât, erorile practice ale legionarismului sunt intrinsec legate de viziunea lor religioasă eronată.

În ciuda celor afirmate de Claudiu Târziu, legionarii nu s-au aflat nici în legitimă apărare şi nici în stare de război. Pentru Claudiu Târziu, nu este nevoie de nicio instanţă legitimă obiectivă, politică sau religioasă, care să decreteze starea de război sau să confirme starea de legitimă apărare. Este suficient ca legionarul „să se considere într-un război sau în legitimă apărare”. Dacă e să mergem pe principiile acestui subiectivism anomic, că tot veni vorba de lipsa de criterii (subiectivism care se transformă automat, urmând logica proprie oricărui totalitarism, în autoritate infailibilă a Căpitanului) atunci orice paranoic, precum a fost Corneliu Zelea Codreanu, poate decreta cu de la sine putere că „fiinţa neamului este ameninţată”, poate face o listă neagră cu duşmani ai poporului (aşa cum au făcut legionarii care plănuiaau să asasineze rabinii, politicienii şi bancherii din Bucureşti, pe baza probelor extrase din Protocoalele Înţelepţilor Sionului) şi poate acţiona în consecinţă. Atât eu cât şi Claudiu Târziu, ca şi oricine pe lumea asta, putem, teoretic, să devenim ţintele unor astfel de indivizi, care sunt ferm convinşi de faptul că noaptea ne transformăm în vârcolaci şi intrăm prin casele oamenilor cu scopul de a consuma carne şi sânge de creştin. În astfel de condiţii, orice stat are nu doar dreptul ci şi datoria să ia măsuri de protejare a cetăţenilor săi precum şi a reprezentanţilor statului. Că în relaţia cu Mişcarea Legionară statul român de la acea vreme a dat deseori dovadă de lipsă de înţelepciune şi de exces de zel (mergând până la samavolnicie), fiind motivat deseori nu (sau nu doar) de dorinţa de a proteja drepturile democratice ale cetăţenilor ci de interese oligarhice, acesta este un fapt pe care s-ar putea să-l nege conservatorii lui Dan Voiculescu. Dar nu eu. Nu m-am revendicat niciodată de la liberalismul interbelic (singurul lucru pe care îl afirm este că a fost în cele din urmă mai puţin nociv decât alternativa legionară, deşi liberalismul a reprezentat teza care a împins întreaga Europă interbelică către antiteza fascistă[1]) şi am criticat în mod sistematic liberalismul. Nici nu am afirmat că istoria PNŢ-ului ar fi neîntinată. Este doar mult mai puţin necreştină ca istoria Mişcării. Distincţia simplistă – stat democratic interbelic bun/legionari răi – nu îmi aparţine. În schimb, este evident faptul conform căruia Claudiu Târziu operează cu reversul acestei distincţii care este la fel de simplist. Potrivit lui Claudiu Târziu, legionarii buni (de esenţă creştină) au fost ,,împinşi către nişte accidente sângeroase” (Doamne ce mai seamănă cu discursul lui Lenin!) de către nişte democraţi care nu erau cu adevărat democraţi pentru că nu îi lăsau să se manifeste pe „paşnicii” legionari care mărturiseau deschis că vor să desfiinţeze democraţia românească interbelică (atâta câtă era) şi să „îndepărteze primejdia jidănească”.

Situându-se pe terenul aceloraşi reducţionisme istorice la care adaugă şi reducţionismele teologice, Claudiu Târziu nu înţelege că obiecţia creştină faţă de legionarism nu ţine de violenţă ci de condiţiile canonice în care aceasta are loc. Confuziile lui Claudiu Târziu nu sunt străine de un antisemitism teologic siropos cu tentă marcionistă (a se vedea insultele la adresa reginei Estera, cinstită de Biserică şi în  care părinţii Bisericii văd o prefigurare veterotestamentară a Maicii Domnului, insulte postate pe blogurile domnilor Codrescu şi Târziu anul trecut cu ocazia zilei internaţionale a femeii[2]), care îmbină pacifismul antiveterotestamentar cu toleranţa faţă de extrem de agresivul antisemitism legionar. Ca atare, rânduiala canonică e înlocuită de sentiment şi de şantajul sentimental (aceeaşi dispoziţie retorică pe care o întâlnim şi în discursul ecumeniştilor), iar sentimentalismul a convieţuit întotdeauna foarte bine cu formulele autoritare aberante. Însă Vechiul Testament şi Noul Testament nu se exclud ci se completează (mai exact, primul se desăvârşeşte prin cel de-al doilea). Astfel, Noul Testament conţine pe lângă îndemnul lui Hristos de a întoarce obrazul celui care îţi trage o palmă şi acest text al Sfântului Pavel din Epistola către Romani: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul” (Romani 13, 1-4).

Ca atare, nu este nimic păcătos în faptul că autoritatea politică (şi cu atât mai mult cea care a conlucrat cu Biserica în cadrul simfoniei bizantine) foloseşte forţa pentru a pedepsi fărădelegea, pentru a apăra suveranitatea legitimă în faţa uzurpatorilor şi pentru a apăra hotarele ţării. Păcatul apare doar atunci când violenţa suveranului este îndreptată împotriva unor oameni nevinovaţi din punct de vedere legal şi moral sau când este folosită într-un război de agresiune. Iar dacă e să vorbim de politică creştină, distincţia între om vinovat şi om nevinovat, între război legitim şi război ilegitim se face după canoanele Bisericii, nu după cum îl taie pe fiecare capul sau după cum rezultă din Protocoale.

Aceste principii au fost întotdeauna afirmate de Biserică. În acest sens, contrar celor crezute de relativistul de dreapta Claudiu Târziu, în Biserică nu s-a schimbat nimic (chiar dacă în „civilizaţia creştină”, pe care atât Teodor Baconsky cât şi Răzvan Codrescu o confundă cu Biserica, rânduielile Bisericii nu au fost întotdeauna respectate). Nu am fost cândva medievali iar acum suntem „europeni”. Am fost tot timpul şi vom rămâne creştini ortodocşi, independent de faptul că în Evul Mediu aveam pedeapsa cu moartea iar acum nu o mai avem, pentru că, în ciuda a ceea ce crede Răzvan Codrescu, continuitatea tradiţiei nu ţine de continuitatea pedepsei cu moartea, ci de continuitatea limitelor prin care Biserica circumscrie sfera de autoritate a statului (apărându-şi astfel contituţia dogmatică, deturnată în mod pervers de cei care, asimilând Biserica civilizaţiei, deviază implicit de la hristologia ortodoxă şi o iau pe calea pseudoeshatologiei)[3].

În măsura în care Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a recurs la violenţă în neascultare faţă de Biserică sau pentru satisfacerea unor porniri păcătoase (vorbesc la nivel ipotetic deoarece nu sunt expert în subiectul Ştefan cel Mare), sfinţenia voievodului trece în mod inevitabil prin focul curăţitor al pocăinţei, pocăinţă care presupune şi să recunoşti, ortodox, păcatul ca păcat şi nu să-l asimilezi jertfei, aşa cum făceau în logică gnostică legionarii. Trebuie să ştii cum să te pocăieşti iar Biserica trebuie să te înveţe. Nu să tacă. Altminteri, aşa cum bine sublinia domnul Gheorghe Fedorovici, păcatul nepocăit rămâne păcat în veci, iar într-o astfel de ipoteză atât Ştefan cel Mare cât şi orice alt creştin, nu numai că nu poate deveni sfânt dar nici nu se poate mântui. În fine, aspectul esenţial care îl diferenţiază pe Ştefan cel Mare de Corneliu Zelea Codreanu este faptul că primul acţiona în interiorul paradigmei teologico-politice bizantine în timp ce cel de-al doilea acţiona în interiorul unei paradigme teologico-politice care a fost caracterizată în mod inspirat de Mircea Platon drept „nebuloasă” (în care se îngrămădesc de-a valma elemente ortodoxe, catolice, fasciste, naziste, gnostice, etc.). Există aşadar o diferenţă radicală între un suveran creştin care acţionează cu binecuvântarea Bisericii şi un terorist, adept al unei doctrine cel puţin bizare, care, pe fondul vidului de legitimitate teologico-politică al democraţiei moderne şi în baza fixaţiior lui maniacal-paranoice, porneşte fără binecuvântarea Bisericii, o cruciadă îndreptată împotriva sistemului democratic şi a „jidanilor”, cruciadă al cărei scop final este instaurarea unui regim ultramodern. Această diferenţă nu este anulată de faptul conform căruia Corneliu Zelea Codreanu se revendică de la Ştefan cel Mare. Ea există dincolo de bunele intenţii (bune intenţii cu care, spun englezii, este pavat drumul către iad) ale lui Codreanu şi dincolo de calităţile lui personale. Nu este nimic necreştinesc în a a face politică, dar nu orice politică este creştină. Iar pentru ca o politică să fie creştină, ea trebuie să pornească din deplinătatea Bisericii şi să sfârşească în aceeaşi deplinătate; nu de la o icoană abţibild, decupată din întregul Ortodoxiei (dogmatic, canonic şi liturgic)  şi ataşată ca „logo” creştin pe corpul unei gnoze a cărei finalitate este ingineria socială totalitară.

Despre natura criminală a antisemitismului legionar, care a debutat cu asimilarea cuzistei „ştiinţe a antisemitismului” de către Corneliu Zelea Codreanu şi a sfârşit cu apelul lui Traian Herseni la „purificare rasială a poporului românesc” prin eugenie, am scris şi nu am de gând să mai repet[4]. La fel ca în multe alte cazuri, în loc să demonteze argumentele oponenţilor săi cu eventuale contra-argumente, Claudiu Târziu (ca de altfel toţi neolegionarii cu care am avut ocazia să polemizez) se face că nu aude (sau poate chiar nu aude?) şi contiună să-şi repete mantrele extrase din Cărticică. După cum bine a subliniat Mircea Platon, nu ştiu ce dezbatere intelectuală s-ar putea purta cu cineva care face referire la „istorici de mare calibru” dar citează doar de pe mişcarea.net. La fel, deşi i s-a tot repetat (cu trimiteri precise) faptul conform căruia condamnările interbelice ale antisemitismului legionar nu au fost nici puţine şi nici irelevante, Claudiu Târziu continuă să repete faptul conform căruia antisemitismul legionar nu era condamnabil „în epocă” şi, pe cale de consecinţă, nu este condamnabil nici în sine. De unde ar putea rezulta că sunt condamnabili oameni ca Maniu care au condamnat „în epocă” ceea ce potrivit criteriilor lui Claudiu Târziu nu era condamnabil. Condamnabili sunt doar oamenii care refuză să meargă cu valul. De aici şi până la dispreţul faţă de fraierii care nu ştiu să se descurce nu mai este decât un pas.

Claudiu Târziu mă (ne) acuză că aş suferi de scenarită atunci când indic faptul că Fundaţia Creştin Democrată a lui Teodor Baconsky primeşte sprijin din zona Asociaţiei ROST. Nu sufăr de scenarită şi nici de hipermetropie, astfel încât să nu pot să citesc pe blogul domnului Răzvan Codrescu faptul că acesta declară că „îl susţine necondiţionat pe Teodor Baconsky”[5]. Evidenţele vorbesc de la sine. Nu mai trebuie să speculez eu. Ajunşi la acest punct, mi se va spune din nou că Răzvan Codrescu îl susţine pe Teodor Baconsky deoarece sunt prieteni şi mi se va reproşa că n-am cunoscut niciodată sublimul sentiment al prieteniei, că am o inimă de piatră, că nu sunt duhovnicesc, etc. Mă rog, aceeaşi miorlăială penibilă.

Nu am făcut o statistică cu legionarii din Biserică. Ceea ce a semnalat domnul Gheorghe Fedorovici a fost o lipsă de reacţie din partea Sinodului şi a multor creştini care sunt datori să spună lucrurilor pe nume. Fapt care nu echivalează cu aderarea la legionarism. Oricum ar fi, cert este că în Biserică, legionarii au fost întotdeauna o minoritate. Pe de altă parte, argumentul numeric (fie că vorbim de mulţi sau fie că vorbim de majoritatea, atât în ceea ce priveşte numărul clericilor care au aderat la Legiune cât şi în ceea ce priveşte proporţia de legionari dintre preoţii arestaţi de către comunişti) nu spune nimic despre creştinismul Mişcării Legionare (la fel cum irelevant este celebrul argument al „intelectualilor”), întrucat nu există nicio relaţie necesară între număr şi adevăr, nici nu a fost teoretizată o astfel de relaţie în învăţătura Bisericii Ortodoxe. Adevărul nu se află neapărat acolo unde este majoritatea şi cu siguranţă nu se află acolo unde este minoritatea care ţipă mai tare. De altfel, au mai existat şi alte mişcări care s-au dedat la acţiuni criminale (şi pe o scară mult mai largă) în care au fost implicaţi mulţi clerici, ca de exemplu mişcarea ustaşilor din Croaţia, mişcare ai cărei membrii au fost la rândul lor persecutaţi de regimul comunist. Dar cum comuniştii i-au persecutat atât pe creştini, cât şi pe democraţi, cât şi pe fascişti/legionari (iar în contextul de după război, principalele victime ale represiunii comuniste au fost mişcările de extremă dreaptă), arestarea unui mare număr de preoţi legionari nu implică automat (desigur, nici nu exclude) faptul că acei preoţi au fost arestaţi pentru mărturisirea creştină şi nu pentru activitate legionara (lucrurile trebuie cercetate de la caz la caz). Şi chiar dacă ar fi fost arestaţi sub pretextul aparteneţei la Mişcarea Legionară, dar în realitate pentru mărturia lor creştină (aşa cum s-a întâmplat deseori), sau dacă au fost arestaţi pentru ambele motive (care în mintea cominterniştilor şi falangiştilor de ieri şi de azi se reduc la unul singur, căci nu-i aşa, svastica însăşi este o cruce, doar că un pic mai întortocheată?), eventualitatea acestor cazuri nu presupune nici consubstanţialitatea şi nici compatiblitatea crezului creştin şi a crezului legionar. Avem de-a face cu o evidentă eroare de logică. Ceea ce nu neagă faptul că tratamentul aplicat legionarilor de către comunişti a fost unul criminal, nici nu neagă faptul că mulţi dintre legionari, independent de relaţia lor cu creştinismul şi sfinţenia, au făcut proba unui caracter deosebit în timpul represiunii comuniste. Iar în noile condiţii, când nu se mai punea problema impunerii unei guvernări legionare ci doar a rezistenţei naţionale (armată, duhovnicească sau doar psihică) în faţa totalitarismului impus de o armată invadatoare, sigur că legionarii care au ales calea rezistenţei (în condiţiile în care mulţi alţii au ales să intre în structurile represive ale regimului comunist) se cuvine să fie consideraţi eroi ai neamului (aşa cum de altfel sunt consideraţi, în ţările lor, şi comuniştii din mişcările de rezistenţă din ţările ocupate de Axă, comunişti printre care s-au găsit de altfel şi multe caractere).

Există însă o mare diferenţă între o şcoală a caracterelor şi Biserica lui Hristos (diferenţă care este ocultată prin înlocuirea criteriilor ortodoxe cu criterii care aparţin, în cel mai bun caz, unui pietism de tip protestant). Biserica nu e nici şcoală a caracterelor şi nici nivelul trei al iniţierii masonice, în care intră cei care au parcurs cu succes experienţa iniţiatic-formatoare legionară, continuându-şi ascensiunea către marele secret al Căpitanului care se va revela în ceasul biruniţei legionare. În Biserică se curăţă păcatele pentru a se putea îndumnezei omul. Diferenţa dintre o şcoală a caracterelor şi Biserică este normal să se reflecte în diferenţa dintre felul în care ne cinstim eroii şi felul în care ne cinstim sfinţii. Şi asta pentru că, dacă pe de o parte caracterele se pot forma în multe locuri (au existat şi există caractere şi la budişti, şi la hinduşi, şi la musulmani la fel cum au existat şi comunişti, nu doar legionari, care au făcut probă de caracter), şi dacă de suferit suferă toată suflarea omenească, mântuirea nu poate avea loc decât în Biserică. Nici caracteul şi nici suferinţa nu-ţi garantează mântuirea. Îmbisericirea nu reprezintă o prelungire automată a formării caracterului, nici nu reprezintă un drept pe care ţi-l conferă caracterul sau suferinţa personală, ci reprezintă darul lui Hristos pe care noi nu-l merităm în niciun fel şi pe care îl putem primi doar în smerenia lepădării necondiţionate de tot ceea ce în noi nu este compatibil cu Duhul lui Hristos, adică doar în smerenia ascultării depline de Biserică. În Biserică nu poţi intra dacă pui condiţii, nici nu poţi impune ceva sau pe cineva conştiinţei Bisericii în virtutea meritelor personale (ale tale sau ale persoanei pe care vrei să o impui) care pot fi titanice, dar care, merite fiind, întotdeauna coabitează cu defectele şi, mai presus de toate, nu mântuiesc. La fel cum nici părintele Justin nu va reuşi să ne impună, nouă tuturor care formăm trupul lui Hristos, fixaţiile sale legionare, în ciuda meritelor şi harismei sale indiscutabile (care, în treacăt fie spus, îl face mult mai agreabil, chiar şi atunci când greşeşte, decât legionarii de a doua sau a treia generaţie). Va reuşi (dacă va continua pe aceeaşi linie) în schimb să provoace nişte tragedii în rândurile unor oameni curaţi la suflet dar slabi şi să ajungă instrumentul unor oamenii rău intenţionaţi şi care în sinea lor socotesc curăţenia sufletească drept o dovadă de prostie. Adică va reuşi să perpetueze tragedia legionară.

Pe de altă parte însă, Biserica „impune” condiţii (termenul fiind impropriu pentru că, în fapt, Duhul Sfânt nu impune nimic ci invită doar şi se retrage de îndată ce este respins, de îndată ce o dată cu smerenia dispare şi dragostea) celui sau celei care devine fiu sau fiică a ei. În fapt, impune o singură condiţie: ascultarea desăvârşită manifestată prin lepădarea completă şi necondiţionată a orice este în tine (concepţie sau atitudine) care nu este compatibil cu Duhul lui Hristos şi cu tradiţia Bisericii, aşa cum nu este compatibil legionarismul integral (adică legionarismul real) sau restul de legionarism care rămâne după ce decupăm din acesta din urmă experienţa temniţelor comuniste sau munca voluntară şi acţiunile caritabile din perioada interbelică (metoda istorică a lui Claudiu Târziu şi a tuturor neolegionarilor pe care i-am întâlnit). Hristos spune că acela care „pune mâna pe plug şi se uită înădrăt nu este potrivit pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9, 62), la fel cum acela „care iubeşte pe mamă sau pe tată” (Matei 10, 37) mai mult decât pe El nu este vrednic de dragostea Lui. Deseori, însăşi familia căreia îi datorăm cei şapte ani de acasă sau, mai exact, adevărata formare a caracterului, ne lasă drept moştenire lucruri care nu sunt compatibile cu învăţătura Bisericii şi poate deveni piatră de poticnire pe calea către Hristos. Iar dacă aşa stau lucrurile cu familia, care este o comunitate organică şi baza oricărei existenţe umane, cu atât mai mult ne putem aştepta la efecte pernicioase clocite în cuib, cuib care nu este o comunitate organică, fiind în schimb o invenţie sectantă (după cum bine a subliniat Mircea Platon) a lui Corneliu Zelea Codreanu.

Acest adevăr fundamental (deplina smerenie, tradusă în deplina lepădare a sinelui, care include lepădarea rătăcirilor veacului de care se întâmplă să ne fi ataşat) l-au înţeles şi l-au pus în practică toţi sfinţii. Altfel nu ar fi fost sfinţi. Iar pentru ca faptul cu pricina să poată căpăta transparenţa mărturisitoare ce i se cuvine, avem nevoie de o Biserică ce mărturiseşte şi de o ierarhie ce îşi apără turma de rătăcire, nu de o Biserică care ştie să se acomodeze la „spiritul epocii” şi să condamne cam ceea ce condamnă şi epoca. Nu avem nevoie nici de o biserică trendy, nici de o biserică „nostalgică” (şi cu atât mai puţin de duhovnici nostalgici), ci de o Biserică ancorată în „veacul ce va să vie”. Ca atare, canonizările se pot complica şi pot deveni smintitoare, deseori nu din vina unor suflete sincere gata să renunţe la tot, ci din vina unei Biserici (în primul rând a unei ierarhii) care nu le învaţă la ce anume trebuie să renunţe. Care nu le învaţă la timp, iar atunci când le spune, ei deja s-au mutat dincolo. De lucrul acesta trebuie ţinut cont şi nu trebuie uitat că, într-adevăr, Dumnezeu caută la inima omului. Pe de altă parte, românii, inclusiv Biserica Ortodoxă, trebuie să înveţe să-şi asume atât responsabilitatea colectivă cât şi responsabilitatea istorică. Iar concepţia unei istorii segmentate foucaltian în paradigme incomensurabile, nu doar că ne absolvă de orice responsabilitate (ceea ce mulţi îşi doresc) ci ne şi deconectează de la orice comuniune autentică pe care o putem avea cu sfinţii din trecut.

Recurgând la un şantaj psiho-emoţional care nu ar avea niciun efect dacă aş fi un „voiculescian” care a) nu respectă caracterul, b) nu respectă suferinţa, c) nu se teme ca nu cumva să socotească drept sfânt un om care nu a fost sfânt sau, dimpotrivă, să nu acorde cinstirea cuvenită unui sfânt (în ciuda a ceea ce ar putea să creadă Claudiu Târziu, aceasta este altminteri singura mea temere, care nu este de dată recentă şi se trage direct din frica de Dumnezeu), Claudiu Târziu mă acuză că aş fi un educator care urmează tradiţia reeducatorilor din anii ’50. Atacul este brutal. Mai mult, aici intrăm într-o zonă pentru a cărei parcurgere mărturisesc că nu mă simt pregătit duhovniceşţe şi nici măcar psihologic, ţinând cont de faptul că sunt confruntat cu oameni trecuţi la cele veşnice sau oameni foarte bătrâni (nişte bătrâni care sunt instrumentaţi sistematic în lipsa argumentelor teologice şi de bun simţ) care au îndurat zeci de ani torturi la care eu este foarte posibil să cedez în câteva ore. Dacă punem problema în termenii aceştia, dar nu văd în ce măsură este îndreptăţit Claudiu Târziu să o facă (mă rog, Dumnezeu cunoaşte măsura fiecăruia), lupta este inegală iar eu nu pot să o port. Va trebui să mă retrag într-o sihăstrie (ceea ce nu intră în planurile mele) iar, cu ajutorul lui Dumnezeu, după vreo patruzeci de ani să revin asupra subiectului. Pentru moment nu pot să spun decât atât (şi consider că, în ciuda neputinţelor şi păcatelor mele, este de datoria mea să o spun). Biserica Ortodoxă Română (şi nu mă refer aici doar la ierarhie, nici nu judec ex-cathedra, aşa cum am mai fost acuzat) poartă responsabilitatea faptului că încă nu abordează transparent şi canonic, printr-un studiu teologic şi istoric extrem de bine documentat şi de riguros, o problemă pe care trebuia să o abordeze de acum şaptezeci de ani (dacă ar fi făcut-o, ferm şi părinteşte, poate ar fi prevenit tragedia multor oameni care au vieţuit pe parcursul ultimelor două generaţii) şi de care nu se poate eschiva la nesâfrşit: problema Mişcării Legionare.

În momentul în care B.O.R. va face acest lucru, implicit va putea să abordeze în mod transparent fenomenul legionar cu criterii dogmatice şi canonice (criterii care să înlocuiască autoritatea lui Mircea Eliade sau a unor filozofi talentaţi şi sinceri, dar care altminteri ne mărturisesc cu candoare că relaţia lor cu Tainele Bisericii este „sublimă dar lipseşte cu desăvârşire”). Astfel, pe baza acestor criterii (nu pe baza teoriei lui Claudiu Târziu conform căreia „Mişcarea e creştină”) se vor putea începe cercetările de la caz la caz pentru a se putea stabili în mod clar unde anume a fost Duhul desăvârşitei lepădări de sine (care implică lepădarea de tot ceea ce este necreştinesc în legionarism) şi a desăvârşitei ascultări de Biserică. Acest Duh, cred eu, trebuie dibuit, dincolo de afirmaţiile mai mult sau mai puţin conjuncturale, mai mult sau mai puţin clare, mai mult sau mai puţin informate sau a căror autenticitate este mai mult sau mai puţin chestionabilă, afirmaţii cu care altminteri pot să jongleze toţi oportuniştii.

Personal, eu cred că mai trebuie să avem răbdare până la acest ceas al maturităţii ecleziale româneşti, care ne va elibera definitiv de timpul mitic al biruinţei legionare şi va inaugura timpul înţelegerii episodului legionar, care coincide cu timpul asumării păcatelor noastre colective, ca neam creştin ortodox confruntat cu dificultăţile sau chiar aporiile inerente modernizării. Cert este că în Biserica Ortodoxă Română nu se poate încă discuta despre Mişcarea Legionară cu calm şi cu cărţile (de teologie) pe masă. Nu se poate discuta cu oameni care mai întâi afirmă că singura miză este adevărul iar apoi când li se spune, documentat, adevărul (care unora le provoacă inevitabil durere iar altora doar le strică socoteala), în loc să îţi demonstreze unde ai greşit (îţi spun de fapt că ai greşit pentru că ai spus prea mult adevăr, că ai aprins becul în miez de noapte în camera în care dorm copiii sau bătrânii) te flegmează pe motiv că, ţinând morţiş să ai dreptate (a se citi: ţinând morţiş să spui adevărul) răneşti sentimentele bătrânilor. Nu se poate discuta atâta timp cât se schimbă tot timpul criteriile de judecată şi se amestecă în continuu conceptele, atâta timp cât, asemeni Mitropolitului Corneanu, neolegionarii nu fac distincţie între sentiment şi adevăr. Motiv pentru care consider că trebuie să mai aşteptăm niţel şi să ne rugăm. Se spune că bufniţa Minervei zboară în amurg dar noi încă ne găsim în plină forfotă a amiezii. Ba mai mult, o forfotă care în ultima vreme tinde să degenereze în atmosferă de balamuc. Blogosfera ortodoxă se fărâmiţează pe zi ce trece şi vibrează de injurii scrâşnite, pe anumite bloguri au început deja să se posteze demisii din B.O.R. de către anumiţi abolvenţi de teologie, a reînviat stilismul iar unele obşti se refugiază în Grecia, iar duhovnicul neamului îndeamnă la ruperea căsătoriei pe motiv de cip. Adăugăm la acestea criza economică şi presiunea tot mai accentuată (şi care va continua să se accentueze) a globalizării precum şi faptul că în ultimii ani s-au mutat la Domnul o serie de duhovnici renumiţi. În fine, Patriarhia pare mai puţin interesată să abordeze în mod temeinic tema legionară (şi să apere turma de minciună pentru a putea canoniza ulterior sfinţii care au lepădat acea minciună) care în ultima vreme a provocat dezbateri atât de pătimaşe, atât în societatea civilă cât şi în Biserică, şi mult mai interesată de chestiunea creditului menit să finanţeze construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Este adevărat pe de altă parte că trebuie ţinut cont şi de faptul că, în ceea ce priveşte chestiunea legionară, ierarhia are de dezamorsat o bombă. Drept pentru care, trebuie să dea dovadă şi de multă atenţie pastorală şi, mai presus de toate, de multă dragoste.

Închei aici asigurându-i pe cititori de faptul că am fost bine intenţionat în cele pe care le-am scris şi cu speranţa (însoţită de rugăciune) că efectul va fi pe măsura intenţiei. Îi asigur de asemenea pe cei cu care am polemizat că, dincolo de dezacordurile noastre, nu există, în ceea ce mă priveşte, resentimente de ordin personal. Cred sincer că ne-ar prinde bine tuturor o pauză în care să ne concentrăm mai mult pe post, rugăciune şi slujbele Bisericii, mai ales că vedem şi cum bate la uşă Apocalipsa japoneză (că tot veni vorba de torpilele japoneze îndreptate împotriva Apocalipsei). Eu îi întind prieteneşte mâna fratelui Claudiu Târziu (deşi voi fi acuzat fie de ipocrizie, fie de naivitate) invitându-l nu să se supună judecăţilor mele, invitându-l nu la o împreună-supunere faţă de judecăţile vreunui Căpitan, ci la smerită ascultare comună faţă de judecata Bisericii, care, prin intermediul Sfântului Sinod, este mult mai îndreptăţită decât noi doi să lămurească chestiunea care face obiectul polemicilor noastre de ceva vreme. Inevitabil, va veni şi ziua în care lucrul acesta se va face după care se va trece la următoarea etapă. Însă nu se pot sări etapele. Mai mult, trebuie să înţelegem faptul conform căruia consecinţa inevitabilă a încercării de a eluda ordinea firească a lucrurilor este dezordinea generalizată. Atâta timp cât se înlocuieşte raţiunea ortodoxă cu isteria sentimentală, atâta timp cât se cultivă în numele iubirii ecumenice (fie ea internaţională sau naţională) libertatea de a acţiona fără criterii, atâta timp cât se operează cu mistificări istorice jenante şi se recurge la tehnica autismului în lipsă de contra-argumente, atâta timp cât subiecte extrem de delicate încap pe mâna unor grupuri de oameni care au vieţuit toată viaţa în amestecul obscur de teoria combinaţiei şi teoria conspiraţiei, atâta timp cât incultura dogmatică şi cultura antidogmatică îşi dau mâna, rezultatul nu poate fi decât smintitoarea repetare la nesfârşit a tragicomediei legionare.

Alexandru Racu

 

 

 

 


[1] Acesta este modul în care Karl Polanyi interpretează fascismul: o reacţie instinctivă de autoapărare a societăţii în faţa propriei dezintegrări, reacţie ce ese cauzată de revoluţia capitalistă care duce la dezintegrarea societăţii. Altminteri, o reacţie „neinspirată”, dacă e să privim realitatea sociologică a fascismului cu ochi creştini.

[3]Pentru mai multe detalii, vezi şi articolul meu intitulat Hristologia Ortodoxă şi Ideologiile Politice ale Modernităţii: http://rostonline.org/p547-Numarul+91+92+%28septembrie+octombrie+2010%29 pp. 33-44

[4]A se vedea pentru mai multe detalii, notele de subsol 27, 30, 34 de la articolul meu „Creştinism, Contra-Revoluţie şi Fascism” ( https://alexandruracu.wordpress.com/2011/01/15/crestinism-contra-revolutie-si-fascism-eseu-despre-virtutile-dinamica-istorica-si-limitele-dreptei-4/ ), în care abordez cu exemple de citare trunchiată şi chestiunea „obiectivităţii” unor „istorici de mare calibru” ai Legiunii de pe la noi.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

113 răspunsuri la Postmodernism în cămaşă verde

  1. jean-claude zice:

    Tuturor celor care vor sa inteleaga combinatia postmoderna, dupa cum spune dl Racu, de cinism si „crestinism” care sta la baza terorismului de tip ML, le recomand acest film:

    http://www.imdb.com/title/tt0412042/

  2. curat postmodern zice:

    Nu pot sa ma abtin. Postmodernismul asta e prea savuros ca sa-l ratez. Poate nu ati observat, dar e un domn pe nume Fabian Seiche care va face, pe dumneavoastra si pe dnii fedorovici si Platon, albie de porci pentru ca atacati „Ortodoxia” Miscarii Legionare. Atacul e aici:

    http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/03/13/noii-urlatori-de-serviciu-articol-de-fabian-seiche/

    Bun, sa trecem mai departe. Printre altele, dnul Seiche e foarte antiecumenic. E suparat, de exemplu, pe catolici. Iata, de exemplu, ce spune despre sfintii catolici:

    „BM – Se spune ca si catolicii au sfinti. Chiar sunt sfinti Padre Pio, Sfantul Antonie, Maica Teresa? Ce e cu stigmatele care apar la catolici? Ei sustin ca si Sfantul Apostol Pavel le avea.

    FS – Despre astia au vorbit deja Parinti cu viata imbunatatita si au aratat ca sunt inselati si inselari. Sf Ignatie Briancianinov vorbea in sec XIX despre Francisc de Assisi, Anton de Padova si altii, ca fiind asa („Despre inselare”). Pe cine sa credem? Pe Sfintii si Parintii nostri care zic asa sau pe acei inselati? Oare se insela Sf Ignatie? In viata lui Francisc de Assisi se spune ca a venit Dumnezeu Tatal si l-a luat in vedenie pe „alesul” Sau si l-a pus de-a dreapta Sa in locul Fiului Sau. Deci Francisc a ajuns in locul lui Dumnezeu, Care i-ar fi zis: „Fiul meu preaiubit esti tu” si apareau niste semne ciudate de sange pe trupul lui, cum ca ar fi manifestarea dragostei carnale a lui Dumnezeu. Astea sunt de fapt stigmatele, ca la alta inselata – Teresa de Lisieux sau altele, la care apareau pete de sange, urme de lovituri, oboseala si stari euforice de transa in care faceau dragoste „spiritualizata” cu Isusul lor… in nici un caz cu Hristos. Am citit cartile lor, deci vorbesc in cunostinta de cauza si asa este si cu Anton de Padova. Limba lui a ramas neputrezita pentru ca a trait dupa Schisma, sau ruptura catolicilor de la 1054 de la Biserica Ortodoxa, iar Anton a propovaduit cu fanatism contra acesteia (Bisericii Ortodoxe), prin sec XII. Daca intr-adevar este neputrezita, atunci este semn de blestem. Mana care si-a lovit parintii nu mai putrezeste. Cel ce a fost afurisit de preot sau episcop ortodox nu mai putrezeste…”
    (Interviul intreg, aici: http://sceptik.wordpress.com/2008/07/06/interviu-cu-teologul-si-jurnalistul-fabian-seiche/)

    Dl Seiche e absolvent si master in teologie. Retineti, pentru ca e important. Deci Sf Anton de Padova era un indracit. Bine, am inteles. Dar iata ce spune „sf” Corneliu Zelea Codreanu, in mult celebratele sale Insemnari de la Jilava:

    „Am gustat câteva linguri din borsul cald, dar slabiciunea trupului si durerile din suflet nu-mi permit sa manânc.
    Asa ca se usuca ceas cu ceas carnea pe mine. Creste însa în inima mea credinta în Dumnezeu. Ma rog în fiecare
    zi Maicii Domnului si Sf. Anton de Padova, prin ale caror minuni am scapat la 1934 […]În fata marei nedreptati care ma loveste, sunt linistit, cu constiinta împacata.
    Deschid la întâmplare carticica de rugaciuni a Sf. Anton. Se deschide la pag. 119. Citesc: «Fa ca sa primesc cu
    liniste orice trimite Dumnezeu, pricepând ca este vointa Lui.»”

    Deci Corneliu Zelea Codreanu ne spune ca in 1934 a scapat din inchisoare datorita „minunilor” unui „sfant” pe care dl Seiche il considera frate cu dracul. Curat postmodern!

    • vasilion zice:

      Bun, ce am aflat strict de aici, de la @curat postmodern? Am aflat aşa:
      1. Că unul, Fabian Seiche, e antiecumenic (deci necreştin, înţelegem).
      2. Că altul, Corneliu Zelea Codreanu, dimpotrivă, se ruga (şi) unui sfânt catolic, el fiind ortodox (asta, e drept, nu o ştim de aici, ci de aiurea). Pricepem logic, cumva, că al doilea personaj (deşi „paranoic”) are o mai bună înţelegere a credinţei creştine decât primul, dar, din păcate, nu-i ajută la nimic, azi.

      Dar contează toate astea de mai sus? Nu. Noi ştim, indiferent că aflăm sau nu ceva nou sau că aflăm ceva ce contrazice convingerile noastre, că Corneliu Zelea Codreanu era un mâncător de oameni şi niciodată nu o să ne schimbăm opiniile. Şi punct.

      Ştim, de asemenea, că n-are nici o legătură legionarismul cu creştinismul, deşi unii încearcă să ne convingă în continuare să nu credem vreodată altfel. Tot aceştia vor să ne asigure că niciodată un legionar nu are voie să fie creştin, bagă ei mâna în foc că un legionar nu va fi niciodată mântuit, şi nu mai este mult până când uşile bisericilor nu le vor fi închise în nas legionarilor, ca să se înveţe minte odată.

      Să fie clar pentru totdeauna: liberalul are voie să fie creştin, măcar uneori; aşijderea ţărănistul, liberal-democratul, ecologistul, chiar şi comunistul. Mai puţin legionarul – el nu are voie, el nu are acest drept; dacă a ales să fie legionar, nu mai are nici o scăpare. S-a stabilit deja aici în blogosferă că îl va mânca focurile Gheenei.

      Înţelegem că marele păcat al legionarilor este că nu au fost toţi nişte sfinţi. Ei, atunci da, atunci era altă treabă. Îi mai înţelegeam şi noi. Dar aşa…

      • nita zice:

        Ca sa fii crestin trebuie sa te lepezi de Satana si sa te impreunezi cu Hristos. Doctrina legionara le cerea legioanrilor sa se impreuneze cu Capitanul si sa se apuce de asasinate. Ca or fi fost si unii legionari crestini, se poate. Da’ nu era vina Capitanului, ci a mamicilor lor.
        Si mai aflam, din cele de mai sus, si ca dl Seiche nu stie la ce idoli se inchina. Ceea ce pare a fi o constanta legionara.

  3. Silviu zice:

    Probabil ca acest Fabian Seiche, alaturi de Daniel Focsa reprezinta istoricii ,,de mare calibru” la care facea referire domnul Tarziu.
    In rest, imi pare bine ca datorita acestui Fabian Seiche am aflat cine-i sponsorizeaza pe Racu-Fedorovici-Platon:

    ,,Ei desigur au studii în străinătate şi nu oricum, ci cu burse evreieşti şi cu profesori atei, cosmopoliţi şi necredincioşi.” http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/03/13/noii-urlatori-de-serviciu-articol-de-fabian-seiche/

    Observ ca absolut toti neolegionarii se leaga de suferintele unor oameni din inchisori, suferinte prin care ei n-au trecut dar se cred in masura sa vorbeasca in numele lor. Critica legionarismului de pe pozitii conservatoare se reduce in principal la legionarismul interbelic, inchisoarea reprezentand pentru multi legionari gasirea potecii crestinismului. Insa neolegionarii actuali tin cu tot dinadinsul sa-i scoata ba pe parintele Arsenie Papacioc, ba pe parintele Adrian Fageteanu la inaintare aratand nervos cu degetul ,,uitati legionari, ce aveti cu ei?” Ce rost are sa le spui ca n-are nimeni nimic, ca-i respecti si-i iubesti. Ca parintele Arsenie si-a vazut de lupta lui duhovniceasca, pastrand legionarismul de tinerete pentru sfintia sa, fara sa indemne la ,,torpile japoneze” ori la divorturi pe motiv de cip.
    Nu poti discuta cu oameni fixati si autisti in sectarismul lor. Cartile argumentatiei au fost intinse pe masa. Oricine poate sa analizeze argumentatia lui Tarziu in comparatie cu argumentatiile lui Mircea Platon si ceilalti. Cei dinainte setati cu legionarism nu pot fi convinsi. Asta e, n-ai ce sa le faci.

  4. Vestitor zice:

    Oricum ati da-o, dle Racu, dupa razboiul de intregire, intreaga lume s-a confruntat cu o criza in biserica, religioasa, o nevoie de redefinire a raporturilor dintre teologie si politica, devenite nebuloase(motiv pt. care binecuvintarea bisericii era greu de obtinut-vezi miscare nationala din Ardeal), o criza sociala, generata de industializare si urbanizare, care a dus la o nevoie acuta de normalitate. De lupta pentru frumusetea pierduta. Intrucit nu psihoza si paranoia unuia o reclama, ci insasi evidenta realitatii cotidiene, marcata crud si tragic, prin razboi mondial, multi s-au mobilizat la lupta. Unii vedeau, nu chiar fara un simbure de adevar, inclusiv coruptia bisericii si slabirea mediului monastic. Sa nu mai zic de un raspuns crestin, ortodox, in cazul nostru, dat atacului modernismului. Atunci ca si acum, liberal.
    Ina cest talmes-balmes, neavind nici unde sa se educe normal, nici vreo calauza printre elitele intelectuale, nici vreo solutie prin batrini si nici povata inteleapta si binecuvintare dintr-o biserica, din care teologii disparusera, si-au luat inima in dinti si aun incercat sa faca ceva, nadajduind, ca toate se vor limpezi din mers, daca ramin tari in credinta, sinceritate si solidaritate.
    Altii au vrut pentru glorie si bravada tinereasca si doar cu asta au ramas. Chiar la nivel de grup. Cum au fost nazistii. Altii vroiau sa rupa legaturile firii si sa sfarme asezarile omenesti din temelii, slujind constient sau mai putin constient(cunoscind insa ca au ales refuzarea lui Dumnezeu), diavolului. Cum au facut comunistii.
    Acum ca sintem lamuriti, care anume e miza condamnarii legionarismului ca erezie milenarista, incadrarii lui doctrinare ca fascism pur si criticii textelor legionare, ca manuale de spalare pe creier si religie politica?
    Nu va fereste de acuzatia de legionarism, nu lamuriti nimic cu talibanii neo-legionari, nu aduceti vreun spor sau delimitare suplimentara, miscarii conservatoare si categoric, teologic vorbind, nu scoateti pe nimeni din nalucirea psihotica legionaroida.
    Cei care nu vor, ramin asa, cu cit aduceti argumente mai valide, iar cei care inteleg ce spuneti si va recunosc si apreciaza preocuparea pentru limpezirea mesajului teologic in lume si indreptarea politicii, catre lucrarea fireasca, transfigurata crestin, oricum nu vor renunta la cinstirea a ceea ce considera vrednic si biruitor(teologic vorbin), in legionari si in fenomenul legionar.
    E pierdere de timp, dar totusi un bun si providential prilej, de precizare si confirmare a criteriilor de abordare a realitatii, precum si de lamurire personala, la nivel de atitudine si lucrare.
    Sa multumim deci parintelui Iustin Parvu si Domnului nostru Iisus Hristos, care a facut toate aceastea posibile. Cite sint intru slava Lui sa se adune, cele rele, sa se spele.

  5. curat postmodern zice:

    Impotriva lui Racu/Fedorovici/Platon, dl Munteanu zice:

    „Există o echivalenţă între adevăr şi sfinţenie. Adevărul nu se declamă, adevărul se trăieşte:
    “Cine a gustat adevărul, nu se mai sfădeşte pentru el. Cine se aprinde pentru adevăr n-a învăţat încă adevărul aşa cum este el; când îl va fi învăţat cu adevărat, atunci va înceta să se mai aprindă pentru el. Darul lui Dumnezeu şi cunoaşterea Lui nu sunt motiv de tulburare şi ridicare a vocii, căci acolo unde sălăşluiesc Duhul, iubirea şi smerenia, acolo domneşte pacea”. (Sf. Isaac Sirul)”

    Cu alte cuvinte, nu ai voie sa te sfadesti pentru adevar, dar ai voie sa ucizi pentru el. Pentru ca asta se numeste „traire” a adevarului. Curat postmortem/postmodern!

  6. Donkeypapuas zice:

    În textul dumneavoastră aveţi mai multe erori din care voi culege doar câteva, cele care mi-au sărit în ochi.
    1. Vă referiţi la Corneliu ZELEA Codreanu. Fals! Numele său era doar Corneliu CODREANU. Românii bucovineni au fost supuşi (şi ei) unei crunte campanii de deznaţionalizare iar una dintre măsuri era rutenizarea numelor. Metoda aceasta de a sublinia un nume (care nu exista) pentru a „dovedi” că răposatul conducător al Mişcării Legionare n-ar fi fost român este tipică metodelor de dezinformare utilizate de bolşevicii şi de prietenii URSS.
    2. Din textul dumneavoastră ar reieşi că problema jidovească nu ar fi existat şi mai înainte. În fapt antiiudaismul a fost reacţia românească la dictatul marilor puteri prin care România era obligată să încetăţenească o comunitate emigrată ilegal. Vă reamintesc: la începutul secolului XIX abia de existau 5.000 de familii mozaice pe teritoriul tuturor provinciilor româneşti însumate. După primul Război Mondial se găsesc pe aici PESTE 1.000.000 de iudei. (800.000 cu cetăţenie şi restul ALŢI ilegali).
    Şi de aici pornind:
    3. Nu pomeniţi nici măcar un cuvinţel despre uneltele BOLŞEVISMULUI din România. Iar acestea şi-au dat arama pe faţă la 1940, odată cu cotropirea Basarabiei. Iar acest sprijin în teroarea roşie îl văzuseră românii şi în Ungaria sfaturilor, se loviseră şi în Rusia revoluţionară şi iudeo-atee.
    4. Cereţi (ba chiar porunciţi) Bisericii să ia atitudine, să „clarifice” poziţia faţă de Mişcarea Legionară. E drept că şi legionaroizii ar vrea asta, dar în alt sens. Dar răspunsul de bun simţ ar fi: De ce numai faţă de legionari? Cu ce ar fi legionarii mai îmbisericiţi decât ucenicii lui Nichifor Crainic (ideolog al Partidului Naţional Creştin)? Sau faţă de admiratorii Mareşalului? Or Biserica NU ascultă nici de dumneata, nici de Târziu, nici de diverse personaje care par mai degrabă îndrăcite decât mânate de duh sfinţitor (precum „teologu’ ” lu’ Peşte). Biserica NU se grăbeşte pentru că ea se află în cuprinsul altui fel de temporalitate. În plus, unii din aceşti grabnic făptuitori de canonizări slujesc altui scop, dictat de Moscova, o provocare dificilă prin care, de se acceptă. ROMÂNII (generalizat) vor fi acuzaţi de… fascism, iar dacă nu se va accepta va veni acuza din partea „pravoslavnicei Rusii” că ierarhia românească e vândută… ecumeniştilor.

    • nita zice:

      Din moment ce pana si legionarii ii spun Corneliu Zelea Codreanu (http://www.codreanu.ro/), prevad ca aceasta noua dezbatere postmoderna despre „CC” versus „CZC”va fi mai complicata decat cea referitoare la filioque. Cred ca, intr-adevar, aici e miezul chestiunii. Sau „esenta” ei!

      • Donkeypapuas zice:

        Asta-mi dovedeşte cât de „deştepţi” sunt. Dar văd că domnia ta 8sau tovărăşia?) nu se preocupă de altceva şi mai important: deznaţionalizarea românilor prin rutenizare (cazul Bucovinei), rusificare, maghiarizare, grecizare. Dar pentru postmodernii dreptaci ăsta nu este un lucru de care să se preocupe. Sau pe care să-l aibe în vedere atunci când se referă la întâmplări de mult trecute.

  7. nita zice:

    Dom’le, am si eu o intrebare: de cand e Gafencu seful legiunii? Ca vad ca il tot citati. Mai usor cu Gafencu pe scari si dati mai multe citate lamuritoare din Capitanul, bre. Ca istoria ML nu a inceput la Pitesti. Iar crestinismul lui Gafencu nu se datoreste imbecilitatilor din Carticica, acea „lege peste veacuri” a „Neamului”.
    Iar pentru adevar nu trebuie sa te sfadesti, dar trebuie lamurit si reafirmat cand e pus in pericol.

  8. Vestitor zice:

    @curat p(r)ostmodern: Autorul articolului cu citatul din Isaac Sirul, dezvaluie o masura, fata de a carei inaltimi sintem cu totii departe. Sa o legi de crima este reavointa sau prostie, cum este si replica mea inutila, fata de un om incapabil de dialog.
    Era o reamintire valabila si pentru unii si pentru altii, ca sa nu cadem mereu in aceleasi greseli sau in discutii sterile.
    Iar Adevarul se traieste, da, iar punerea in practica ne maninca. Unii il traiesc independent si la siguranta protectoare a catedrei, altii fara teama, dar cu nadejde in mila lui Dumnezeu si frica de Dumnezeu, nu ezita sa intre pina la briu si se murdaresc de noroi, incercind sa scoata pe cel cazut in nenorocire sau din necaz. Sau pur si simplu sa mai si curete din noroi. Alteori sa-l apere de tilhari. Impreuna cu alti camarazi, nu doar prin incondeieri mestesugite, la adapostul camerei de lectura, din mansarda.

    Vezi iubirea lucratoare de aproape a Sf. Nicolae, fata de cea care vrea doar sa fuga de intinaciune si contaminare, a Sf. Cassian.
    „http://modeleromanesti.blogspot.com/2011/01/sfantul-ierarh-nicolae-care-dimpreuna.html”

    Nu greseste decit cel care-l dispretuieste pe celalalt, ca merge pe alta cale.

    „Ajuta-ti fratele cazut in nenonorocire, nu-l lasa” Corneliu Zelea Codreanu, din infama „Carticica…”

    Si iata cum am facut o „blasfemie” din a compara fenomenul legionar, cu sfintenia Sf. Nicolae, cel putin ca model de urmat si chiar pus in practica.

  9. Fiecare isi da cu mucii in fasole,pe cuvant,parca sunteti atotstiutori,si va certati degeaba in fond si la urma urmelor.

  10. UmbraSerii zice:

    Vad aici o colectie de „bagatori de seama” si de „ajutoare de bagatori de seama” toti cu pretentii docte, de oameni cititi, perspicace cat incape si evident experti in domeniu.
    Uite ce zic eu: incepand cu trioul de mascarici Platon – Fedorovici – Racu si continuand cu unii comentatori infatuati care le tin trena, HABAR NU AVETI DESPRE CE VORBITI ! Si cu cat mai multa bibliografie inghesuiti ca sa vedem noi ce destepti sunteti, cu atat aratati ca nu mai vedeti de mult padurea din cauza copacilor.
    Daca a fost o vreme cand pareati a apartine unei noi generatii de intelectuali cu scaun la cap, iata ca in urcusul ce ar fi trebuit sa va lumineze v-ati atins nivelul de incompetenta (vezi principiul lui Peter) si ati dat tare cu batzul in balta … exact ca niste mascarici, spre deliciul oricarui gura-casca.
    Pacat ! Daca tot n-aveati nimic onorabil de zis, de ce ati ratat aceasta ocazie de a tacea ?

    • greul pamantului zice:

      Stai asa, ca daca imi spui de principiul lui Peter deja folosesti bibliografie si nu se face. Ca orice legionar adevarat, trebuie sa vorbesti doar daca ai capul gol. Sau plin de Carticica. Ceea ce e acelasi lucru.

  11. nita zice:

    Pai il ajuti: ii arati ca nu se va ridica niciodata din nenorocire atat timp cat nu intelege pe ce lume traieste si care sunt „punctele cardinale”. intre sfada pentru adevar a unora si asasinatele fara dubii ale legionarilor e o distanta mare: cam ca de la legitima aparare la terorism. si e o distanta care isi are originea in punctul de plecare.

  12. Dl. Codrescu, acest honnête homme al dreptei romanesti contemporane, ii acuza pe Platon si pe Racu de lipsa de cinste sufleteasca ( http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/03/claudiu-tarziu-despre-legiune-si.html#c5656640245132098821). Din comentariul sau, inteleg ca cei doi sint lipsiti de cinste sufleteasca intrucit spun adevarul cu orice pret. Importanta este linistea viilor, nu pacea mortilor. La ce bun ca mai consulti sursele primare si secundare in discutarea unui fenomen, daca nu ai integritate (umana si profesionala). Din fericire, mai exista inca jurnalisti integri, care, fiind integri, nu mai trebuie sa demonstreze nimic. Iar cind o fac, totusi – noblesse oblige! – isi construiesc demonstratia pe baza argumentelor zdrobitoare din categoria lui „dupa cum se stie” si a lui „in genere istoricii …”

  13. legionari, ardeti cartile! zice:

    @ umbra serii: vezi ca atunci cand vorbesti de principiul lui peter deja folosesti bibliografie. si, dupa cum sustii tu, datoria de baza a legionarului e sa vorbeasca din capul gol, pe dinauntru.

    de aceeasi parere pare a fi si dl codrescu, care considera ca e un semn de mare cinste sufleteasca sa arunci cu vorbe goale de genul „marii istorici au spus ca…” si apoi, luat la bani marunti, sa te scapi in pantaloni. saracia cu duhul nu are nimic de a face cu ignoranta ticaloasa si manipulatoare. daca ar juca poker, s-ar chema bluff. asa, se cheama escrocherie intelectuala.
    dl badilita a facut apel la bibliografie, in chestiunea lui filioque, si a fost combatut tot cu bibliografie.

    @ ala de-l apara pe seiche:

    ce am aflat a fost si ca seche habar nu are la ce idoli se inchina. ceea ce pare a fi o constanta a legionarilor. Daca unii legionari au fost si ortodocsi, asta nu s-a datorat Capitanului, ci mamicilor lor. Care i-au crescut frumos pentru ca apoi sa fie acrosati, in adolescenta, de idoli de mucava.
    ML a avut priza la adolescenti? Asa au si drogurile. Oare de ce?

    • vasilion zice:

      Dacă eu sunt „ala de-l apara pe seiche”, vreau să-ţi spun că nu îl apăr nicidecum. Ai înţeles greşit, dacă nu taman pe dos.
      Faza cu „mamicile” văd că se repetă, deja. E bine să ai idei bune, mai ales când ele sunt şi fixe. Dacă unii cred că eşti ortodox pentru că aşa te-a făcut mămica, mai rămâne să dezbatem rolul berzei în nevoinţa duhovnicească a omului…
      Comparaţiile astea autosuficiente cu „priza adolescenţilor la ML ca la droguri”, care vor să spună totul, nu spun de fapt nimic. Pe acelaşi calapod, orice gogomănie e posibilă: poţi să asociezi pe oricine cu orice, atunci când ai nevoie de o comparaţie trăsnet care să ia gura târgului.

  14. UmbraSerii zice:

    Hei, baieti … baieti … nu va ambalati mon cher ! Am inteles-o pe-aia cu capul gol si-mi cer scuze ca am tupeul sa cometez pe un blog de ‘telectuali rasati c-alde matale.
    Ce nu ma lasa capul meu gol sa pricep este ce aveti voi cu bibliografia saraca ? Odata ca eu nu m-am inghesuit sa dau o lista de carti mai lunga decat aticolul pe care il sustine (nu ca asta ar fi neaparat ceva rau, dar arata chestia cu padurea si copacii … la baiatu’ Platon ma refer in special), iar apoi ca a face referire la un principiu (in fine … o teorie de fapt) nu cred ca inseamna a face exces de bibliografie (desi iaca ma dau un pic destept sa vedeti si voi ca stiu cum vine treaba cu principii si chestii). Da’ sa nu mai lungesc vorba, vedeti aici, ca poate nu stiati: http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=bibliografie

    Nenea @Philibert ! te-i gandit oare ca a spune ce-ti trece prin cap si a interpreta evenimente si fapte „la mishto” nu inseamna si a spune adevarul, chiar daca crezi in ceea ce spui ? In plus, ia uite ce zice aici un semidoct din gasca celor pusi de voi la zid: http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/03/14/mentalitatea-francmasonica-mircea-eliade-vremea-1936/

    WOW, ala de arzi cartile: esti tare cu adolescentii si drogurile, nene ! Te mai pot ajuta si eu: de exemplu unu’ zicea ceva de religia si opiul popoarelor … Vrei sa zici ca nu esti de aceeasi teapa cu ala ? … Ei, nici eu nu cred ca esti, dar poate vrei sa fii si nu stii cum … Un mic sfat (asa, ca de la cap gol ca cap plin): nu cu insinuari de kkt se demonstreaza un punct de vedere, iar aici unde te-ai bagat sa-ti dai tu cu parerea, crede-ma ca esti pe teren extrem de alunecos pentru un ego asa de mare ca al tau !
    Dasfidania, tavarisci !

  15. Mircea Platon zice:

    Dl Codrescu si anonimii domniei sale – probabil istoricii de la care isi ia informatiile pe care apoi le prelucreaza cu „simtirea” legionara – scriu:

    „Anonim spunea…

    @Alexandru

    Asta chiar ca e tare: nu am stiut ca dl Mircea Platon a scris el insusi in „Puncte Cardinale”! Atunci cum poate sa le reproseze insinuant unora de la FCD ca si ei au scris candva acolo?! Acest amanunt ma face sa cred ca intr-adevar dl Platon nu e cinstit nici cu sine, nici cu ceilalti.

    Razvan Codrescu:

    Pentru Anonimul de la 8.39 AM:

    Scrie omul în multe locuri şi are de-a face cu mulţi oameni. Asta nu înseamnă că şi le/şi-i asumă fără rest pe toate şi pe toţi.
    Sigur că ar fi fost mai elegant ca d-l Platon să evite să se prevaleze de un asemenea „argument”. Dar eleganţa nu este punctul tare al d-lui Platon, iar lucrurile trebuie luate ca atare.
    În ce priveşte revista”Puncte cardinale”, cred că am toată căderea să spun, ca unul ce i-am fost redactor-şef timp de 20 de ani, că n-a fost nicidecum „oficina legionară” pe care au socotit-o unii, ci o revistă creştină şi de dreapta care nu putea să nu-şi pună şi problema legionară, găsind cu ea şi puncte de acord, şi puncte de dezacord.”

    Observ ca „simturelul” dlui Codrescu si al ciracilor ii impinge constant catre masluirea criteriilor.
    1. Faptul ca cineva ignora ca au aparut articole de-ale mele in Puncte Cardinale nu inseamna ca eu am ascuns acest lucru. Numele meu apare in bibliografia Puncte Cardinale compilata de dl Codrescu si aparuta pe website-ul revistei si pe blogul domniei-sale.
    2. Nu am protestat niciodata fata de includerea mea in acea bibliografie, asa cum am inteles de la dl Codrescu ca au facut unii fruntasi ai FCD.
    3. Daca nu e nimic rusinos in a publica la Puncte Cardinale, de ce nu ni se spune cati fruntasi FCD au colaborat la Puncte Cardinale? Observ ca si colaborarea la Puncte Cardinale, ca si uniforma legionara (in anii 30) sau imnul (acum), trebuie purtata sau cantata mai ales pe langa casa/chilie. E ceva de genul: daca-i anonima, semnez si eu.
    4. Nu am scris pentru Puncte Cardinale, ci dl Codrescu mi-a cerut prin 2007, acordul de a prelua anumite articole deja publicate in alta parte. I-am dat acest acord. Articolele mele care au aparut in Puncte Cardinale nu erau legionare, si se inscriau tocmai in incercarea de a pune umarul la construirea unei drepte crestine in Romania. De aceea am scris si la Rost, si la Idei in dialog. Pe parcurs insa, m-am lamurit ca lucrururile stateau altfel decat sperasem/crezusem eu. Rezultatul acestei constatari au fost luarile mele de pozitie din ultimii trei ani, luari de pozitie prin care m-am distantat atat de „dreapta” FCD/PDL (in jurul careia graviteaza si blogul dlui Codrescu), cat si de Rost. Si ma simt foarte bine.

    • Vestitor zice:

      Daca tot dintr-un scrupul, ati simtit nevoia sa va justificati, ce rost are acest cinism:
      „Observ ca si colaborarea la Puncte Cardinale, ca si uniforma legionara (in anii 30) sau imnul (acum), trebuie purtata sau cantata mai ales pe langa casa/chilie. E ceva de genul: daca-i anonima, semnez si eu.”
      Cu siguranta un cap luminat(care isi vede si pacatele, nu va acuz de indreptatire), iar nu unul de otel, ca al meu, vede in recomandarea Capitanului de a purta in taina camasa verde, nimic altceva, decit un indemn la cumpatare, o frina pusa bravadei tineresti, care cu siguranta ii tenta pe multi si in sfirsit o hotarire de a fugi de provocari. In ingustimea masurii lor crestine, legionarii cautau afirmarea identitatii, inainte de toate, in fata lui Dumnezeu si apoi in fata lumii. Si asta includea „dizolvarea”(in realitate o slujire impreuna, fara anularea vointei proprii) identitatii proprii, in cea a comunitatii(cuib, Legiune, Neam, Biserica) Cel putin asa reiese din textele Capitanului si din marturisirile legionarilor si nu avem motiv sa-i acuzam de minciuna. In nici un caz de asa ceva.
      Cred ca se poate discuta despre secretomania legionarilor si in alti termeni si cu ceva mai multa seriozitate.

      Altfel ne ramine sa concluzionam, ca ceea ce faceti, impreuna slujind cu Racu si Feodorovici, in curatirea ograzii conservatoare, seamana mai degraba cu atitudinea falsilor teologi, care critica babele ce isi pleaca capetele, la auzul chemarii: „Cei chemati capetele voastre Domnului sa le plecati”, pacatuind saracele prin ignoranta faptului ca acolo e vorba de cei nebotezati.
      Sau judecind un biet preot sau biserica de tara, pentru niscaiva icoane stridente sau chiar necanonice, inaintea carora, bietii oameni, aduc inchinare cuviincioasa si evlavie autentica, Celui Intrupat si inviat, pentru mintuirea lor.

      Este intr-adevar necinstit, sa acuzi de erezie niste oameni sinceri, hotariti, dar totusi supusi bisericii(culmea foarte multi indreptindu-si prima oara pasii spre biserica, la propiu sau figurat, dupa cele ce le-au aflat in „aventura” legionara), ca din lipsa unei consistente educatii catehetice, chiar si din familie, nu prea intelegeau ei la modul care se cuvine, lucrarea bisericii in lume, afirmarea crestinilor in politica si celelalte.

      Oricit l-am citi pe Nolte, Heine, Traian Pop, Arendt, pina la urma chiar si pe multi doctrinari legionari si mai nou pe Iordachi, Ilarion Tiu sau altii, tot nu putem aplica o grila interpretativa reductionista, nici macar un criteriu generic, ci ne vom lovi mereu de paradox, eterogenitate si complexitate. Cind ne lovim de marturii si oameni, se incurca si mai rau nu numai mintea ci si inima noastra, cintarind si cumpanind procentul de crestinism, eroism ieftin sau justificat, fanatism de bravada sau de loialitate, din jertfa lor.
      Clasificarea si dihotomiile cu care ne lucram, ne ajuta sa intelegem ceva tendinte generale, limitele fenomenului, influente predominante si posibilitati depasite, abateri, originalitati si intersectii, dar cam atit. Categoric daca nu putem trece de stabilirea caracterului ideologic, misticism, militantism, radicalism politic si altele, sigur nu ajungem nici la hiliasm, nici la erezie, necrestinism, indobitocire alienanta, prin militarism, si substituire a „sefului” din cer, cu cel al miscarii. Nu ne putem bate cu dvs., care aveti competente in istorie, la nivel academic, dar fireste nu putem nici sa ne plecam iobageste capetele, in fata autoritatii boierului, cind acesta e nedrepte.
      Cum zicea un razes, in filmul Stefan cel Mare: „Acum, daca or veni altii asupra noastra ne-om inrai si noi” 🙂 Atunci ca si acum. Adica ne iesim din fire(tocmai ca multe ne dorim sa revina in fire), luptam in continuare cu neputintele firii, cum ne cere Hristos, dar nu ne ajungem niciodata sa facem lucruri contra firii(chiar daca unii dintre noi au calcat si aceasta masura, noi osindim calcarea, dar pretuim totusi iesirea din fire, ca fiind reactie fireasca, nu violenta dementa si criminala), suparind pe Dumnezeu, decit poate fara voie. Macar 3 sensuri diferite, ale „firii”, tot gasim in limba noastra. 🙂

  16. Donkeypapuas zice:

    Cei care îşi măsluiesc biografia dau mereu senzaţia că ar fi escroci (cel puţin „intelectuali”). Cam aşa stă cazul şi cu domnul (sau camaradul?) Răzvan ADOLF Codrescu. Îi subliniez numele de botez al acestui domn (sau camarad?) pentru că şi domnia sa (sau camaraderia sa?) are grijă să introduc acel nume de familie (ZELEA) despre care am mai făcut referire. Hmmm. „Naţionalism” ce aprobă măsuri de deznaţionalizare…
    Revenind. Prin preajma morţii lui Adrian Păunescu, din motive pe care nu le pot pricepe, devenise stânjenitoare asocierea pentru unii cu publicaţiile etichetate de stângo-dreptacii noştri (gen Tismăneanu, Manolescu & Co.) drept „protocroniste”. Aşa că pentru o vreme a dispărut menţionarea debutului său la revista „Luceafărul”. Între timp s-a revenit.
    Dar mai hilară ste atitudinea pe care a avut-o înTârzi(u)atul de la rost când a retuşat – şi bag mâna în foc că fără ştirea celei vizate – biografia şefei sale de la Formula As, Sânziana Pop făcând şi dânsa într-o vreme parte din redacţia Luceafărul. Genul ăsta de măsluire a vieţii tale sau a altora aduce aminte de pattern-ul jidovesc de camuflare. L-am trăit în anii ’50 din plin.

  17. Securitatea s-a spart in 1989 in zeci de gasti mafiote,asa incat,unii au bani,insa prea mult timp liber.De aici vin si comentariile pentru audienta,

    PS: Stati linistiti, ca nu faceti bani din bloguri si nici nu vindeti Miscarea Legionara.

    Trairea legionara nu e de vanzare.NOT FOR SALE.

    Sunt nenumarati camarazi care TRAIESC in spiritul Miscarii Legionare,si a credintei in Dumnezeu,neam si Tara.Va spun doar cateva nume: Nicolae Bojin,Mircea Nicolau, Virgil Totoescu,Florin Dobrescu, multi din Noua Dreapta,multi din ASCOR,multi din Partide Politice(chiar daca NU au curajul sa o spuna),si asa mai departe.

    Lista e prea lunga pentru a va insira toate numele.Oricum ii cunoasteti,ca acea Securitate sparta in 1989,se regaseste in zeciile de Servicii Secrete,care toaca banii statului roman,si care au prea mult timp liber.

    Cititi-ascultati declaratiile lui Mihai Razvan Ungureanu(oare ce nume are la sinagoga?)

    http://www.youtube.com/watch?v=NXpqBwNaavs Cu asa SEFI la serviiciile secrete post SECURITATE, e clar ca Legionarii,FDC-istii,Nationalistii Romani,(pana pe Nistru),nu vor putea sa se exprime,fara a fi compromisi cu ceva(cu inventii calomnioase)

  18. alex zice:

    citind foarte multele discutii, tind sa cred ca multi dintre cei ce se cearta prin blogosfera o fac special pentru a epata prin cunostintele lor asupra diverselor curente, ideologii, care s-au intersectat, mai ales dupa 1789 prin lumea asta larga….iar unii nu au loc sa se miste din cauza legionarismului
    observ pareri pro si contra….pentru cei ce „posteaza” pro…cateva idei: daca va considerati bine informati asupra ML: 1. legea tacerii din infama „carticica”; 2. spiritul polemic….nu se intra in astfel de subiecte….legionarul nu polemizeaza….ibidem; 3. spiritul national se traieste, nu se afirma pe la colturi si prin cafenele..inclusiv internautice; 5. bazati-va mai mult pe insemnarile de la jilava..acolo se gaseste ultima faza de conceptualizare a lui codreanu; 6. cititi-l atenti pe Horia Sima veti intelege destule despre spiritul legionar; 7. rugati-va frateste pentru cei ce va judeca si plangeti pentru buna lor vedere din partea lui Hristos; 8. nu uitati ca dragostea imbina libertatea si autoritatea….deci iubiti-va vrajmasii…
    pentru cei contra….Dumnezeul Treimii sa va imbucure cugetul si sa va ajute in toate….
    Doamne ajuta!

  19. old russian zice:

    Observ ca dl Codrescu se vrea un fel de „duhovnic al neamului”. Zavorat in subsolul blogului dlui, bombane, ca betivul in beci, despre ce se petrece in sufletul lui Racu, Platon, Fedorovici si altele de acelasi fel. Atat timp cat nici macar unul din cei de mai sus nu se spovedeste la dl Codrescu, dl Codrescu nu are cum sti despre ce vorbeste.

  20. ionica zice:

    Tarziu se burica si citeaza cativa fosti si actuali camarazi pe post de „mari istorici” care sustin ca ML nu e fascista. In plus, ca orice lautar, canta dupa ureche si nu stie ce citeste atunci cand citeste un istorice serios. A spune, ca Weber, ca ML e spiritualista si originala nu inseamna a nega fascismul ei. Era un fascism cu elemente romanesti, desigur.

  21. ancuta zice:

    1. Constat ca neolegionariii se pitesc in spatele „sfintilor inchisorilor”. Cine da in ML da in „sfintii inchisorilor”. Ciudat, pentru ca, cu ocazia interzicerii expozitiei Rost la Iasi, dl Claudiu Tarziu se chinuia sa demonstreze ca sfintii inchisorilor nu au fost legionari, ba chiar ca Parintele Calciu si altii nu au fost nici ei legionari. Iata aici textul lui Tarziu:

    „În a doua parte a frazei, „acuzatorii” susţin că „personajele cheie”, recte Părintele Arsenie Boca, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Daniil (Sandu) Tudor, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Valeriu Gafencu şi Ioan Ioanolide, ar fi fost alese să fie evocate în expoziţie pentru că au fost legionari. Întâi, sunt dovezi clare că Pr. Arsenie Boca şi Sandu Tudor nu au avut de-a face cu mişcarea legionară, ultimul fiind chiar un adversar redutabil al ei, ca publicist. Doi, Gheorghe Calciu, Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide au fost membri ai “Frăţiei de Cruce”, nu ai mişcării legionare, şi, după cum s-ar cuveni să ştie istoricii ale căror păreri apar în acest articol, “Frăţia de Cruce” era o organizaţie de educaţie pentru elevi, fără acţiuni politice propriu-zise. Acum, dacă dl Dorin Dobrincu şi dl Adrian Cioflâncă au fost pionieri în timpul comunismului, înseamnă că ei sunt şi astăzi nişte comunişti feroce?

    Le amintesc şi dumnealor, ca şi altor suferinzi de “corectitudine politică” pe bani, că Părintele Calciu a fost închis de comunişti în anul 1979 pentru că a protestat contra dărâmării bisericilor din România (a fost singurul preot care a ridicat glas în public în această problemă), că a fost scos din închisoare în anii ‘80 la intervenţia SUA, că a devenit cetăţean de onoare al SUA (unde a emigrat), că a fost primit cu onoruri de doi preşedinţi americani, Ronald Reagan şi George Bush (sn.) – or fi fost şi aceştia promotori ai extremei drepte?

    Iar Părintele Daniil (Sandu Tudor) a avut moarte martirică, la Aiud, unde a fost bătut până la ultima suflare. El şi Valeriu Gafencu sunt propuşi pentru canonizare.

    Părintele Arsenie Papacioc este singurul care a făcut parte din mişcarea legionară, dar de câteva zeci de ani s-a dedicat exclusiv slujirii lui Dumnezeu, iar astăzi este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ortodocşi români în viaţă.”

    http://c-tarziu.blogspot.com/2008/08/despre-falsul-scandal-din-jurul.html

    2. Weber a scris multe despre Miscarea Legionara ca miscare fascista (vezi, de exemplu articolul „The Men of the Archangel”, unde se foloseste de ML ca sa analizeze caracteristicile miscarilor fasciste).
    Dl Tarziu se comporta ca un elev repetent care, scos la tabla, repeta aproximativ ce ii sufla altii din banca. Penibil!

  22. charles zice:

    Se vede ca Claudiu Tarziu habar nu are de deosebirea dintre un istoric si un jurnalist. Motiv pentru care nu poate pricepe nici deosebirea dintre fascism si Ortodoxie.
    De exemplu, invitat sa citeze istoricii care contesta fascismul ML, vine cu doi jurnalisti fascisti din anii ’40 pe care ii boteaza istorici. Dle Tarziu, nu tot ce e istoric – adica vechi – e istoric – adica se ocupa cu elucidarea si scrierea istoriei. Paul Giraud si Alfonso Panini Finotti, jurnalisti fascisti din anii ’40, pot fi considerati doar surse primare, care trebuie judecate cu impartialitate de istoric.
    Paul Giraud, de exemplu, era un mare si vocal antisemit sustinator al regimului de la Vichy si al lui numerus clausus. Ce scris el despre ML nu e istorie, ci doar marturie (sau propaganda).
    La fel stau lucrurile si cu italianul Finotti. despre care Argetoianu (un fel de Plesu interbelic, cinic si uns cu toate alifiile, stiind multe) scria in insemnarile sale:

    „Un italian tâmpit, sau numai plătit, a scos la Verona în aprilie 1941 o carte intitulată:
    «Da Codreanu a Antonescu, România di ieri e di oggi». Cartea, cu fotografii, face apologia legionarilor şi a lui Antonescu, pozat în cămaşă verde… Cum se vede, omul era înapoi cu evenimentele şi probabil că şi-a scris cartea pe vremea lunii de miere dintre Antonescu şi Sima. Treaba lui, a celor care au plătit-o şi a celor care au tolerat pe Vojen la Roma şi după «rebeliunea» din ianuarie. Ceea ce este însă de necrezut e că sunt tratat eu într-însa de «massacratore»! Boul cu pana între copite mă confundă cu Argeşanu… nume probabil cu totul necunoscut lui, pe când de al meu mai auzise! La pag. 178, bestia scrie:«L’ex-Presidente del Consiglio Argetoianu, et massacratore…» şi apoi mă dă ca mort, în ispăşirea păcatelor mele… Cu o pagină mai înainte mă tratează de general şi de succesor al lui Călinescu! Iată cum se scrie Istoria… Era să uit numele autorului: Alfonso Panini Finotti!”

    E comic, dar cu propagandisti fascisti si cu vreo doi istorici autentici (cum Weber) a caror pozitie fata de fascismul ML Tarziu o distorsioneaza nu se face o bibliografie serioasa. Tarziu si altii ca el nu inteleg ca faptul ca ML legionara avea elemente crestine sau un specific romanesc nu o face o miscare crestina. Nici faptul ca era o miscare spiritualista nu o face o miscare nefascista. Toate miscarile fasciste au avut specific local si au fost „spiritualiste”. ML poate fi ne-Fascista in sensul ca nu era o miscare identica Fascismului italian, dar e o miscare fascista in sensul ca se incadreaza tipologiei fasciste.

    De la bun inceput Platon a folosit termenul „nebuloasa”. Tarziu si ciracii nu fac decat sa ciupeasca ceea ce le convine din nebuloasa. E ca si cum ai spune ca „spiritualitatea” New Age e crestina. ML e un fenomen sincretic. Si fascist.

    Inca un lucru. Toata disputa a pornit de la faptul ca Parintelui Iustin i s-au cantat imnuri legionare in chilie. EVZ si hotnews – oficinele elitei NEC si ale presedintelui Basescu, sustinut de Tarziu – s-au folosit de ocazie pentru a trage in Ortodoxie. Si neolegionarii si neocominternistii vad o legatura organica intre Ortodoxie si ML. Unii o aproba, altii o dezaproba.

    Racu, Fedorovici si cu Platon au scris ca sa conteste aceasta legatura. Asta e tot. A spune ca nu exista legatura organica intre Ortodoxie si legionarism nu convine nici celor care traiesc de pe urma legionarismului si a detinutilor politici, nici celor care traiesc de pe urma vanatorii de legionari. Dar convine oamenilor cinstiti, care nu vor sa isi vada Biserica fie confiscata de huligani fascisti pentru care nu conteaza adevarul, ci doar apartenenta la trib, fie de comisari anticrestini, pentru care adevarul conteaza doar ca sa fie prigonit.

    • Din nefericire, si eu nu pot decat sa constat faptul ca domnul Tarziu a facut risipa de cerneala (energie electrica) doar ca a) sa demonstreze ca ML nu este o replica fidela a fascismului italian si a national-socialismului german (ceea ce era evident si nu a fost contestat nici de Platon nici de vreun istoric serios) si ca b) (in fapt, acelasi lucru) Miscarea Legionara are incontestabile elemente ce tin de niste realitati locale, aparent intr-o masura mai mare decat alte „varietati de fascism” (ceea ce iar era evident si nu a fost contestat de nici un istoric serios, si nici de M. Platon). Din nefericire insa, din insiruirea de citate expusa de Claudiu Tarziu pe blogul sau lipseste exact citatul extras din scrierile unui istoric „de calibru” in care sa se indice clar ca Miscarea Legionara nu a fost fascista. Mai exact, ca ML nu intra in categoria generala numita fascism. Argumentatia ar functiona doar daca eliminam (cu trimiteri la istorici de „calibru”) complet categoria generala numita fascism. Altminteri, este evident ca intre exemplul concret al fascismului italian si alte forme de fascism (inclusiv Miscarea Legionara) exista diferente mai mult sau mai putin considerabile.

      In afara de un anume Walter Hagen (l-am cautat cu google dar n-am gasit decat un jucator de golf) si doi jurnalisti fascisti din anii 40′, mai nimc.

      Cat despre compatibilitatea cu Ortodoxia, compatibilitate care intr-adevar reprezinta problema esentiala, nimic nou pe frontul de Vest. Iar aici, dupa cum am spus, Claudiu Tarziu poate avea penultimul sau antepenultimul cuvant. Ultimul cuvant o sa-l aiba Sfantul Sinod. Pana la momentul respectiv se discuta liber. Ba mai mult, teoretic, discutia ar putea fi chiar constructiva.

      • Vestitor zice:

        Ma intreb daca ardelenii ar fi asteptat binecuvintarea mitropolitului(viitor patriarh)-cel care a zis ca va sparge cu cirja episcopala capul primului soldat roman, care intra in Ardeal-, ca sa se infrateasca cu restul romanilor, cum ar fi fost?
        Doar un exemplu mai recent.
        Ca sa nu mai zic de cel al lui Stefan cel Mare. Totusi biserica din vremea lui, nu avea cum sa nu binecuvinteze actiunile domnitorului. Asa cum le-a binecuvintat si ale unor domnitori rai sau vinzatori de tara. Dar poate tocmai ca biserica nu s-a schimbat si nu facea in perioada interbelica, decit ce facea si inainte. Anume sa binecuvinteze oficial DOAR actiunile puterii(care atunci era liberala sau intrupata de persoana regelui).

        Oare conservatorii de acum, umbla cu tolba plina de ascultari si binecuvintari de la duhovnici, cumva cum facea Horea, cu scrisorile de la Imparatu’? Le-a dat Patriarhul dezlegare de remoralizat, localizat si recapitalizat, crestinatatea romaneasca, sau sint incercari „din biserica”, dupa puteri, de a da un raspuns potrivit veacului, o rezistenta la indoctrinarea anticrestina si deopotriva o marturisire de credinta?

        Dar nu, ei nu pot face nimic, ca nu ii lasa fantomele legionarilor, devenite acum zombie, reincarnati, neolegionari. Si se impiedica de ei, ca nu solutiile in intereseaza(nu cele propuse, ci scele dobindite lucrind), iar fapta, nu e altceva decit „politique d’ábord”, ci doar apararea Adevarului, pus in pericol de ideologia si erezia legionara.

      • cazacu zice:

        In primul rand, analiza Miscarii Legionare necesita competente diverse, cel putin: istorie, stiinte politice, sociologie si teologie. A face apel numai la parerea unor istorici, ignorand celelalte aspecte, risca sa conduca la rezultate partiale.

        In al doilea rand, incercarea de a analiza o miscare politica in raport cu un concept pentru care nu exista o definitie general acceptata, poate conduce la rezultate necredibile.

        In al treilea rand, ideile multor autori straini trebuie luate cu anumite rezerve, dat fiind ca au avut probabil un acces foarte limitat la bibliografia de baza, esentialmente in limba romana.

        Si, nu in ultimul rand, Miscarea Legionara fiind in evidenta contradictie cu conceptul de corectitudine politica, va avea inevitabil parte de o analiza ostila in cea mai mare parte a lucrarilor editate, acestea supunandu-se cel putin in parte „regulilor jocului” pentru a avea sanse sa fie acceptate. Asa ca este foarte normal ca peste 90% dintre autorii academici sa acuze Miscarea de toate relele, reale sau nu.

        Trecand mai departe la autorii citati de dl Tarziu si ignorati de catre criticii acestuia, gasiti mai jos cateva informatii:

        Walter Hagen – pe numele lui real Wilhelm Höttl, este doctor in istorie al Univ din Viena (1938), membru din studentie al NSDAP si agent secret in RSHA, ocupandu-se in ultima parte a razboiului de Europa Centrala si de Sud-Est. Atunci cand a depus marturie despre crimele lui Eichmann, a fost considerat credibil. Avand atat nivelul academic necesar cat si o cunoastere a zonei noastre, parerea lui in privinta Miscarii Legionare poate fi considerata ca pertinenta.

        Neagu Djuvara – cred ca este un istoric suficient de credibil pentru a tine cont de observatiile lui.

        Andreas Hillgruber – doctor in istorie in 1952 al Univ din Göttingen, participant la luptele de pe frontul de est. Este considerat un istoric „conservator”, de aceea ideile lui vor fi vesnic contestate de stangisti.

        Corneliu Ciucanu si Cristian Sandache: amandoi sunt doctori in istorie, specializati in istorie contemporana. In mod sigur, ambii vor fi acuzati ca sunt pro-legionari (de fapt, au si fost deja, prin diverse publicatii), pentru ca s-au aplecat in studiul lor si asupra istoriei Miscarii Legionare.

    • Vestitor zice:

      Nu cred ca exista vreo persoana normala la cap, care sa confunde fascismul cu ortodoxia sau legionarismul cu ortodoxia, cum se insinueaza.
      Lucrarea ei era in lume, a celor care nu isi propun sa fie sfinti si apoi sa asctioneze, ci sa devina sfinti, actionind. Cum s-au priceput si cum au inteles. Evident nu doar la un moment dat, ci si ca proces, in timp. Chiar daca alegerile initiale pot sta sub semnul osindei, conteaza alegerile ulterioare.
      Nu se paote stabili ca Legiunea nu a fost crestina, doar pentru ca a avut pacate. E totusi un raspuns crestin, dat unor probleme anticrestine: liberal, bolsevic si celebra „problema jidoveasca”. Nu poti spune ca fost religie politica, pentru ca imprumuta bisericii(nu ca sa se substituie sau sa capete credibilitate, ci pentru ca ii era familiar si acolo isi vroia radacinile) un limbaj mistic, dihotomii specific crestine, ale binelui-raului, luminii-intunericului, dreptatii-nedreptatii, printre nenumarate altele(jertfa, juramintul-apropo de ce zicea un alt mare teolog pe aici, ca crestinii nu se jura, le amintesc de juramintul botezului „Ma lepad de satana”, urmat de „M-am unit cu Hristos”). Iar in analiza stiintifica, asocierea generica cu fascismul, are cel mult, un rol, operativ, structural, oportun studiului si comparatiei, nu descifrarii esentei fenomenului legionar, a carui incarcatura de personalism si in acelasi timp de comunitate, unita printr-o fanatica loialitate, nu poate fi redusa prea usor, decit poate la caracterizarea de „eterogenitate”. Pina sincretism si nebuloasa, insa e mult, dar se rezolva printr-un salt categoric in SUBIECTIVISM. Sa nu pornim o discutie despre elementele eterogene din distributism, sau chiar din conservatorism, care nici el nu e strain de unele oportunisme(in sens bun, cum altfel) in plan imanent. Ca orice lucrare in lume, care are de-a face nu numai cu genii intelepte, ci si cu oameni mai putin instruiti sau mai putin retinuti.

      Lucrurile sint mai simple. Nu poate fi acuzata Legiunea de erezie, intrucit nu isi propunea sa propovaduiasca si sa se substuie lucrarii bisericii si nici nu cred ca a contestat vreun adevar dogmatic al bisericii. In cel mai rau caz poate fi acuzata de pacate strigatoare la cer. Cum zicea cineva sinceritatea nu e de ajuns, trebuie sa si intelegi ce este placut lui Dumnezeu si cum trebuie sa actioneze un crestin in lume. Nu repet concluzia mea sau a unor legionari vechi, in privinta asta, ci insist ca numai Dumnezeu poate decide daca au reusit, in sens de biruinta crestina sau daca de la bun inceput au pornit cu gindul asta. Restul e tacere, intrucit fiecare se raporteaza cum il lasa sau cum ii cere inima.

      Eu personal nu vad care sint acesti huligani fascisti, care ar vrea sa confiste biserica. Sint unii huligani fascisti, dar aceia se cam dezic de crestinismul(pacatos, ca al oricarui om sau initiative omenesti) legionar. Ma alatur dumneavoastra in condamnarea acelora. Restul de apologeti, se roaga pentru iertarea pacatelor, proprii sau legionare, se straduiesc sa faca voia lui Dumnezeu, sa asculte de biserica si sa participe cum se cuvine(dupa masura la care reusesc, dupa puteri, sa o atinga) la tainele ei.

      DAR, necesar acest dar, se vede ca tot din atitudine tribala si spalare pe creier, multi asa zisi conservatori, „vad limpede” satanizarea bisericii, de catre huligani fascisti. Tonul lor e identic, cuvintele asemenea si seamana izbitor de mult cu ale politrucilor comunisti, chiar daca ii pun la colt si pe acestia. Unii au demersuri critice serioase, insa vin imediat niste sclavi, care sa le ridice trena, sa se gudure si sa le transforme mesajul, in latraturi si batai cu pumnul in piept. Bine, nu e exclus sa fie si alter-ego virtuale ale primilor. 😉

      Sa dea Dumnezeu sa faceti numai voia Lui! Asta e tot ce va pot ura.

  23. Donkeypapuas zice:

    Acest Eugen Weber scrie în cel mai pur stil marxist. Renunţaţi, pentru numele lui Dumnezeu, la toate reziduurile marxiste de gândire, la toate şabloanele marxizante. Reacţiunea (de orice fel ar fi ea) NU este o „secreţie” a burgheziei după cum nici bolşevişmul („socialismul” – ca să nu folosesc termeni prea tari) NU este o manifestare politică a maselor muncitoare. Lăsai la o parte şi toate MINCIUNILE spuse de o anumită propagandă: problema „evreiască” din România nu a fost o fabulaţie ci rodul intrării în ţară ÎN MOD ILEGAL a unei imense mase de alogeni. Scoteţi-vă din cap pe acest Weber şi pentru ERORILE flagrante care se iţesc din lucrările sale. De fapt felul în care caracterizează acest istoric realităţile sociale şi politice din România se apropie ciudat de mult cu fabulaţiile din diversele „istorii socialiste”: România – stat multinaţional etc.

  24. E binevenita propunerea de canonizare a Sfantului Mucenic Valeriu Gafencu,a Mitropoliei Moldovei.

    Daca si parintele Iustin Parvu s-a bucurat de acest lucru,e clar ca e de la Dumnezeu.
    Daca Patriarhul Daniel nu se gandeste la asa ceva,bine ca se gandesc cei din Chisinau.

    Trinitas TV ar trebui sa faca emisiuni despre Sf.Mucenic Valeriu Gafencu.

  25. Silviu zice:

    @Vestitor, diferenta intre acest blog si cel al lui Tarziu e aceea ca Alex Racu accepta sa fie si criticat aici, lasand sa treaca atat mesaje pro- cat si contra. Acelasi lucru nu e valabil pe blogul lui Tarziu. Atunci cand i s-a atras atentia lui Tarziu pe blogul personal, ca ,,istoricii de calibru” sint de fapt 2 jurnalisti fascisti din interbelic, a instuarat cenzura. Degeaba folosesti un limbaj civilizat, il contrazici cu argumente, pe domnul Tarziu nu-l intereseaza. Si-a dat seama ca a facut-o de oaie si acum incearca sa scape cat mai ieftin. Asta cu jurnalistii atasati regimului de la Vichy care sint porecliti drept ,,istorici de calibru” e de toata jena. Evident, la neolegionari si daca le-ar fi spus ca Leonardo da Vinci a scris favorabil despre Miscare si ca e ,,istoric de calibru’ si atunci l-ar fi felicitat pentru ,,lamuriri”. Faptul ca Tarziu cenzureaza pe blogul personal orice lamurire la ,,istoricii de calibru” vadeste faptul ca e constient de gafa ce-a facut-o.

  26. Donkeypapuas zice:

    Acea propunere este făcută de către PS Vladimir, arhiepiscop al Chişinăului de obedienţă moscovită. Rusia (deloc întâmplător ci cu toată ştiinţa) i-au dat titulatura de „mitropolit al ÎNTREGII MOLDOVE”. S-o fi desfiinţat de la Alexandru cel Bun Mitropolia Moldovei şi nu ştim? O fi fost nevoie de ruşi ca să se refacă? Scopurile sunt geopolitice, aşa cum şi propunerea de canonizare NU slujeşte scopuri sfinte ci interesele SACREI RUSII. Iar smintiţii români pun botul….

  27. Silviu zice:

    Unii pe aici posteaza doar ca sa se afle in treaba. Astia sint setati pe aceeasi minte, vorbesc fara sa aiba habar de subiect, ca si jurnalistii fascisti din interbelic botezati drept ,,istorici de calibru”.
    Pentru necunoscatori, Sandache e foarte critic la adresa Miscarii si e unul din cei care a subliniat asemenarile dintre fascism si legionarism. Vedeti numai ultima carte cu subiectul ML, numita ,,Ingerii cazuti”. A aparut anul trecut. Nici vorba de pro-legionar dupa cum scrie un antepostator.

  28. robert zice:

    Mai nou, dl Munteanu il lamureste si pe Nolte cum sta treaba cu „esenta” ML. E bine. „Esenta” lui Munteanu, ca si „adevarul” lui Tarziu, e undeva acolo sus, neintinata de istorie. Doar ca, acolo unde „adevarul” lui Tarziu nu se cere aparat, ca se apara singur, „esenta” ML trebuie sa aiba onoarea „reperata” cu orice pret. Nu e nici o diferenta intre „esenta” ML, care se manifesta doar la anumite momente, bine alese, din istorie, si „esenta” marxismului, care se manifesta la fel.

    Ambele au fost ideologii totalitare violente care isi justifica existenta reciproc si care se legitimeaza prin „suferinta” adeptilor lor si prin „dragostea” fata de neam/umanitate care trebuie convertit(a) la legionarism/comunism.

  29. @ Vestitor

    Cred ca trebuie sa facem o diferenta intre caderile ierarhilor (de ieri si de azi) si politica religioasa (in sensul definit de Mircea Platon: politica ce vizeaza interesele temporale ale Bisericii) pe de o parte, si chestiunea unei gnoze cu finalitate totalitara care se reclama de la Ortodoxie sau cel mult isi reclama compatibilitatea cu Ortodoxia. Caci altminteri cunoastem celebra expresie a lui Codreanu cu cele doua linii situate la mii de kilometrii distanta. Cand insa linia Legiunii ia altitudine ocazional pe la aniversari si se manifesta, propagandistic si/sau doar nostalgic prin manastirile patriei, lucrurile se complica si incep sa ma deranjeze. Daca Legiunea ar ramane la mii de kilometrii/zile distanta de Biserica, credeti-ma ca eu nu m-as preocupa prea mult de ea. Dar din nefericire, eu vad ca lucrurile nu se desfasoara chiar asa. Deci din doua una: ori legionarul ramane la mii de km distanta de Biserica si nu ne mai bate la cap (si nici noi pe el), ori, atunci cand intra in Biserica, leapada tot ce nu e al Bisericii si se supune tuturor exigentelor canonice (nu supune el restul Bisericii exigentelor lui, fie si reduse la exigenta coabitarii postmoderne intr-o nebuloasa fascisto-ortodoxa).

    Cat despre cetateanul Cristea, el putea sa zica orice voia, indiferent de motivatiile sale, iar romanii sa creada tot ceea ce voiau dat fiind faptul ca aveam de-a face cu un conflict national in care luptau romanii cu ungurii, problema fiind la data respectiva maghiarizarea romanilor si nu catolicizarea lor (asa cum se intampla doua secole mai devreme). Altfel spus, oricat mi-ar displace maghiarizarea si sovinismul maghiar, cred ca ideea de cruciada nationalista tine de logica filetismului, cu toate ca un razboi pentru apararea drepturilor nationale este legitim. Nu cred ca e treaba Bisericii sa ia partea vreunei nationalitati intr-un razboi ce tine strict de logica nationalismului modern. Ce ne facem atunci cu razboiul romano-bulgar? Dar cred ca e de datoria ei sa se distanteze de tot ceea ce nu-i apartine sub raport doctrinar, spiritual sau moral si care se pretinde ortodox sau compatibil cu Ortodoxia. Iar in momentul cand se discuta despre canonizarea unor legionari (fosti legionari sau legionari pana la moarte) lucrurile acestea trebuie lamurite cat se poate de clar.

    In fine, ma tem ca nu ati inteles natura demersului meu. Nu am nimic impotriva faptului ca raposatului Corneliu Zelea Codreanu i se face parastas in fiecare an la finele lui noiembrie. Dar ma deranjeaza extrem de mult faptul ca parastasul sfarseste cu un ritual legionar in care preoti si monahi din B.O.R., impreuna cu idioti de pe la Noua Dreapta, se saluta in Romania de inceput de secol XXI cu salutul importat din tara svasticii rasare (si toata tarasenia incape si pe mana presei). Si da, simt ca astfel Biserica ortodocsilor este confiscata de fascisti si ca ierarhia B.O.R. trebuie sa lamureasca lucrurile si sa ia masuri. Nu vreau o Biserica liberala in locul Bisericii legionare, nici o Biserica in care sa dicteze criteriul „ecumenicitatii” nationale sau eruopene. Vreau o Biserica fara ideologie. Si spre deosebire de altii care socotesc ca Adevarul nu trebuie aparat dar care se manifesta precum closca razboinica atunci cand este atacat „cuibul”, consider ca este de datoria mea sa spun ceea ce imi dicteaza constiinta crestina, indiferent de pacatele mele (care nu sunt putine). Judecata finala nu-i va apartine nici lui Racu, nici lui Tarziu, ci Bisericii.

  30. @ cazacu (probabil Claudiu Tarziu, care altminteri poate posta si sub semnatura deoarece eu oricum nu cenzurez opiniile cu care nu sunt de acord, asa cum face el)

    1) Walter Hagen – eixsta o diferenta intre marturia depusa cu privire la niste fapte concrete (mai ales in contextul in care au mai marturisit multi altii la fel) si analiza unui fenomen politic. Altminteri, e de asteptat ca baietii din NSDAP, dupa ce pierdusera pe toate fronturile, sa caute sa salveze ce se mai putea salva, acordandu-le o mana de ajutor camarazilor lor verzi ca sa se poata recicla. In fine, nu stiu cat de obiectiv poate sa fie un nazist in general si cu atat mai mult in chestiunea ML. Spre deosebire de Tarziu, M. Platon chiar nu l-a adaugat pe Roller la bibliografie.

    2) Djuvara citat in O istorie povestita celor mici. Cam subtire! E nevoie de oameni care s-au specializat pe fascism, interbelic sau ML. Plus ca nu reiese clar din citat ca ML nu e miscare fascista. Se poate foarte bine interpreta ca ML nu e acelasi lucru cu fascismul italian.

    3) La fel poate fi interpretat si citatul din Hillgruber. Nu zic ca asa si este dar ar trebui totusi mai multe detalii

    4) Si am ramas cu doi tovarasi de drum dintre care unul intre timp a dezertat si infiereaza legionarismul.

    Aaaaa….era sa-l uit pe Bogdan Munteanu de la miscarea.net….s-a adaugat pe lista bibliografica aseara.

    Pe de alta parte, daca operam in baza axiomei legionare conform careia cei din afara cuibului (inner circle) fie nu stiu fie nu spun ceea ce stiu pentru ca traim in vremuri in care camasa verde se poarta inca doar prin case si pe la terase, orice se poate demonstra iar diaolgul devine imposibil. Nu poti dialoga cu adeptii teoriei conspiratiei. Dar atunci nu mai vad de ce trebuia sa se mai faca apel la istoricii de calibru si nu se putea spune din prima ca dezbaterea academica e oricum irelevanta deoarece mediul academic e controlat de iudeo-masoni. Asa ramanea fiecare cu poezia lui si nu ne mai certam degeaba.

    Cred ca in virtutea celor enumerate mai sus putem intelege si de ce oamenii astia au de ales intre a abera in mod transparent (precum cei de la Apologeticum, care macar par mai sinceri) si a practica dublul limbaj ezoteric/exoteric. Intelegem si de ce legionarilor „marturisitori” li se pune pata ocazional pe legionarii dilematici si invers. In fine, cert este ca, dilematici sau marturisitori, legionarii nu vor accepta niciodata ca exista si oameni normali la cap care resping legionarismul pentru caracterul aberant si sinistru al acestuia din urma si nu pentru faptul ca „nu stiu”, „sunt vanduti masonilor”, sau „respecta exigentele unei cariere diplomatice” (altminteri fiind mare nevoie in politica romaneasca de oameni cu interior legionar si cu aparenta europeana, singura aparenta posibila in lumea de azi, controlata de iudeo-masoni).

    • cazacu zice:

      Nu faceti pacatul sa-l acuzati degeaba pe dl Tarziu, mai ales acum, in postul Pastelui.

      Am plecat de la urmatoarea afirmatie a dumneavoastra: „In afara de un anume Walter Hagen (l-am cautat cu google dar n-am gasit decat un jucator de golf) si doi jurnalisti fascisti din anii 40′, mai nimc.” si am incercat sa vad daca eu am mai mult succes la cautarile pe google.

      Si se pare ca am avut: intre autorii citati in articolul incriminat, exista 5 doctori in istorie, dintre care 3 contemporani cu evenimentele si 3 specializati in istorie contemporana. Dar probabil ca nu ii veti considera „istorici de calibru”, asa cum desigur sunt cei care au viziunea opusa.

      Restul sunt simple comentarii si, oricat ati incerca sa le impingeti spre ridicol, raman perfect valabile, pentru ca altfel le-ati fi combatut cu argumente.

      Problema este cu totul alta: asa cum sunt si eu, exista un numar de romani care se simt apropiati de conceptele conservatoare, de demodatele „credinta, familie, natie”. Ce le oferiti dumneavoatra, intelectualii conservatori, acestora ?
      Eu unul am identificat cel putin 4 grupuri de astfel de intelectuali, care aproape toti par sa aiba ca ocupatie predilecta combaterea celorlalti. Vad ca discutiile in contradictoriu, pe subiecte irelevante pentru ziua de azi, continua pana in panzele albe. Vad ca multi aveti un discurs care nu poate fi urmarit decat de cei care au extrem de multa rabdare si un nivel intelectual si cultural extrem de ridicat. Asa ca nu pot trage decat doua concluzii:
      – Ori suferiti, cu totii, de pacatul trufiei in cel mai inalt grad (ca si mine, probabil, pentru ca altfel nu m-as fi apucat sa caut pe google date despre respectivii istorici),
      – Ori scopul unora dintre voi este nu cristalizarea unei miscari conservatoare puternice, ci, dimpotriva, impiedicarea aparitiei unei astfel de miscari.

      V-ati gandit vreunii ca ar trebui sa va adresati si taranului roman care, cu toate pacatele lui, inca tine la valorile traditionale si, cu toata agresiunea la care a fost si este supus, inca reprezinta o forta de luat in seama ? V-ati gandit putin ca, in timp ce voi discutati discutii despre sexul ingerilor, permanenta agresiune a non- si anti-valorilor impotriva fiintei nationale continua zi de zi, ceas de ceas si in proportii de masa ? V-ati gandit vreodata ca ajungerea la o concluzie in privinta caracterului fascist al Miscarii Legionare nu are nicio relevanta si nu aduce nicio valoare adaugata in aceasta privinta ?

      Sa nu va intrebati apoi de ce romanii conservatori fie nu vor vota cu nimeni, fie vor vota cu caricaturi ale conservatorismului.

      Toate cele bune.

      • @ cazacu

        Ce le ofer (ma rog, nu le ofer eu ca sunt de la Dumnezeu)? Pai simplu: credinta, natie, familie doar ca fara svastica, inregimentare, simpatii hitleriste, asasinate, cultul Capitanului, spiritualitate paraecleziala, derive rasiste, antisemitism, ura, teoria conspiratiei, razbunare, bizarerii gnostice, etc…Cunosc faptul conform caruia cele trei categorii invocate mai sus sunt atacate. Dar consider ca legionarismul nu e parte a solutiei ci a problemei. Si consider ca o orientare politica crestina, nationala si conservatoare este posibila si fara Legiune. Si tocmai pentru ca tin la aceste categorii le vreau aparate de pervertirea legionara, pervertire care ridica mingii la fileu globalizarii si stangii globale. Ba mai mult, mai am si speranta ca multi tineri de calitate se vor orienta in aceasta directie daca nu se vor lovi pe parcurs de toate aberatiile care se cer ingurgitate „din dragoste de neam si biserica”.

        In fine, ca tot veni vorba de cele trei categorii, va si marturisesc ca un legionar simpatic pe care l-am intalnit la Petru Voda, coleg de temnita al parintelui Justin, mi-a spus un lucru foarte frumos si extrem de adevarat pe care l-am retinut si l-am pus la inima. Asa, cu cuvinte simple: „Cat va fi lumea, si cat va ramane lumea cu adevarat lume, vor exista trei valori: familia, patria si Dumnezeu!”. Deci, sa fim intelesi: pana aici ne intelegem. Dar dupa ce incepe aia cu teoria conspiratiei, cu indepartarea primejdiei jidanesti, cu Adolf si Benito, cu tradatorul Stelescu, m-ati pierdut. Daca oamenii pastreaza cele trei categorii si sterg cu buretele pocaintei tot ce a fost rau (adica isi asuma ei greselile ca greseli si responsabilitatea pentru ele si nu ne cer noua fie sa ocultam, fie sa asumam trecutul lor si sa-l eternalizam) lucrurile se rezolva automat fara tambalau. Caci, in ciuda a ceea ce cred unii si altii, eu nu am nimic cu oamenii si cu atat mai putin cu oamenii batrani care si-au platit cu varf si indesat pacatele. Iar daca unii sunt prea batrani ca sa se poata discuta deschis cu ei, ii las, cu incredere, in grija lui Dumnezeu.

        In sensul acesta draga Vestitorule eu nu fortez (si nici nu pot forta) nici un fel de condamnare. Nu cred ca B.O.R. trebuie sa se ocupe de istoria Ku-Klux-Klan-ului atat timp cat nu devine teritoriul negrofobiei ritualice. Cred ca condamnarea este fortata tocmai de legionarii care nu se potolesc si, in loc sa-si vada de pravila lor, asa cum o face cu atata har parintele Arsenie Papacioc, fac tot felul de tulburari pe internet si prin presa. Deci, daca vor isihie sa stea linistiti. Si Dumnezeu sa-i ierte pe toti legionarii si pe noi toti caci suntem cu totii pacatosi.

        Cu asta chiar ca am incheiat (iar daca voi reveni voi reveni, daca va vrea Dumnezeu, cu o carte foarte bine documentata, peste cativa ani) subiectul asta. Nu de alta, dar (ca tot veni vorba de fostul coleg al lui Claudiu care a decedat) tocmai am aflat si eu ca cineva apropiat va avea, se pare, cat de curand aceeasi soarta. Sfantul Sinod va socoti daca e mai bine sa o lase balta sau sa ia atitudine intr-un sens sau altul. Dumnezeu nu va lasa sa se scufunde corabia sa.

        Iertati-ma pentru tulburare si post cu folos!

  31. Vestitor zice:

    @Racu. Va cam incurcati in propriiile vorbe si vi se mai intimpla sa si amestecati relativist, prin risipire in argumente marginale sau lipsite de importanta. Cum sint cele cu istoricii. Daca nu pe alocuri chiar incoerent(vezi: „inner circle”).
    Daca va deranjeaza nostalgiile, puteti lua atitudine. Daca va deranjeaza cintarile legionare la parastase, puteti sa va indignati. Dar pina la a cere osindirea sinodala a acestor manifestari „anticrestine” si „fasciste”(termen de altfel neelucidat, pe aici pe blog). Apropo de fascism Vasile Marin are chiar o teza de doctorat despre fascism.
    Se prea poate ca sursele lui Tarziu sa fie irelevante, dar ceva coerent tot a zis. Anume ca acei istorici fascisti, in plin triumf al fascismului, nu avea nici un motiv sa conteste fascismul legionar, ba chiar sa-l imbratiseze pe criterii de afinitate.
    Puteti de asemenea osindi conspirationismul si bine faceti.
    Dar nu puteti acuza legionarismul de anticrestinism si sa cereti osindirea sinodala, doar dintr-un simplu deranj personal.

    Acei mii de kilometri, arata 2 lucruri:
    -ca legionarii intelegeau ca lucreaza in lume si, cu toata impotrivirea fata de pacat, nu au cum sa-l inlature complet si nici nu se pot substitui lucrarii bisericii, cea liturgica, ci sa asigure cumva perimetrul, aparind posibilitatea acelei lucrari liturgice, amenintata din mai multe motive. Printre altele cautau sa aduca pe multi tineri inapoi in biserica, inclusiv pe linia eroismului politic, calauzind treptat, catre jertfa crestina, dar niciodata substituind educatia din biserica. Ii aducea in pragul bisericii pe multi si de acolo se ocupa biserica. O alta confirmare a acelor mii de kilometri, nu intelesi ca prapastie sau „parere contrara”, ci o afirmare simpla a unei realitati, dar cumva din interior. Fiecare cu lucrarea ei, legioanrii nu putea face educatie crestina, decit tangential, caci educatia crestina insemna in primul rind participare la taine si liturgica, abia apoi cateheza. Insa nu considerau ca fara acestea, nu poti practica si lurarea crestina, marturisitoare, in lume, in ceea ce considerau pe buna dreptate, stare de necesitate, situatie de razboi spiritual. S-a vazut repede ce au patit taranii cu sederea, copiii cu alergarea si burghezii cu promenada. Ce era mai alienant: marsul legionar, VOLUNTAR, al celor care vor sa apere ce trebuia aparat, sau sederea comunista(temnita) si plimbarea comunista(cap-ul) ?
    -ca legionarii tineau sa lucreze potrivit invataturilor crestine, ca crestini, „dupa puteri” . Eventualele greseli sa le indrepte si derapajele sa le evite, dar categoric sa nu renunte la lupta(din motive de „smerenie”) sau sa se „cuminteasca” fatarnic, in vremuri de criza.

    Ma tem ca imi confirmati ceea ce ironizam mai devreme. Care legionarism bate la cap biserica? Sa fim seriosi. Plus ca acel continut ideologic „nebulos”, a fost demult lepadat, intii pentru ca este complet inutil acum, apoi pentru ca inca din perioada interbelica sau cristalizat niste elemente doctrinare legionare, care lepadasera multe mode si importuri conjuncturale.
    Nu e vorba de esenta care se manifesta ocazional, cind nu e sugrumata de cei care o pervertesc, cum insinueaza cineva, gasind paralele cu comunismul, ci este o esenta care se manifesta consecvent in vadul principal, dar care scapa mici scurgeri, din exces de zel sau chiar de disperare, pe de laturi. Tocmai pentru ca era SI o miscare conservatoare, chiar daca asta nu se vede la exterior(e ca si cum ai deduce ca razesii lui Stefan sint o casta razboinici, daca ii vezi in vreme de razboi si nu atunci cind isi lucreaza pamintul in vreme de pace). Totalitarismul ei era mai degraba conjunctural.
    A disparut starea de necesitate, s-a vazut cosnervatorismul ei, solidaritatea ei de origine crestina, aratata inclusiv in rezistenta la torturi si la presiunile de tradare si inchinarea crestina, adusa prin jerfa.
    Cei care fabuleaza despre latura ideala a comunismului, oculteaza doua amanunte esentiale: ca in sine comunismul e anticrestin si utopic si ca acea latura ideala, nu s-a manifestat niciodata, „in vadul principal”, ci doar ca posibilitate, saraca posibilitate, prigonita de rautatea oamenilor, a practicantilor, care s-au manifestat predominant totalitar(nu pe alocuri, intr-o pedepsire a tradatorilor sau intr-o „foaie”)
    Pe cind legionarismul nu a fost nici utopic: nu venea cu programe si revolutii sociale, ci isi dorea sa restaureze o normalitate(nu tocmai coerent la inceput) si nici anticrestin, chiar daca avea unele deficiente de intelegere, a raporturilor dintre teologie si politica. Invatate insa pe propria piele si dezamagind si pe cei care se asteptau la ceva mai multa „perfectiune”(dar asta de pe margine, fara sa incerce sa le sara in ajutor, cu vreun sfat binevoitor) si ceva mai multa smerenie si recunoastere a proprie neputinte. Chiar si Stefan cel Mare ar fi ris la astfel de pretentii impotente. Neputinta si marturisirea ei este pentru propria constiinta si pentru spovedanie, la limita, fata de apropiati, camarazi, nu pentru public, ba chiar ar fi „moartea pasiunii” si eventual banuita pe drept de fatarnicie.
    Pe cind legionarii sint acuzati de violenta si prefer asta, decit acuzatia de oportunism si fatarnicie.
    Iar simpatiile fasciste, cu anii s-au lamurit simplu: s-au dezis de rasism si de cultul rasei(chiar daca unii camarazi mai fantazau la asta), de cultul statului si de totalitarism politic, preferind caile onoarei, recursul la legitimitate si cistigarea „electoratului” prin exemplu si fapte, iar nu prin promisiuni, problema jidoveasca, de la palestina si bataie, a devenit comert legionar, pedepsirea tradarilor, a devenit indurarea cu resemnare(Care nu inseamna parasirea luptei si a „crezului de generatie”) a loviturilor, dar mentinind totusi coeziunea legionara si solidaritatea(adica rezistind cu aceasi intransigenta, dar neviolent) , asteptind judecata lui Dumnezeu si multe altele.
    Este un proces dinamic, care se cuvine cintarit si cronologic si ma tem ca putine miscari fasciste sau nu numai, au dovedit o asemenea flexibilitate in indreptarea doctrinara si lepadarea greselilor, daca nu au mers chiar in directie contrara. De aici „complexitatea” si „paradoxul”.
    Si tocmai acesta este crestinismul legionar, acela al invatarii din greseli si parasirii lor. Dincolo de orice alte aspecte esentiale sau elemente de „netagaduit” de milenarism, totalitarism si anticrestinism.
    De ce nu va limitati deci la a fi altfel, la a va indigna, la a condamna cele ideologice, si sa nu mai stirniti confuzie, insinuari si incropind falsuri, prin care sa fortati obtinerea unei condamnari inutile, abuzive si neconcordante cu realitate? Cine se substituie aici lucrarii bisericii si judecatii lui Dumnezeu? Oare nu mi-e mie usor acum sa va acuz de rasism duhovnicesc? Chiar cu argumente, fara sa ma chinui sa rastalmacesc prea mult.
    Dar e adevarat ca ar fi o rastlamacire si ma feresc. Va sugerez asemenea. In nici in caz sa renuntati la scirba de ideologie si conservatorism sterilizat de elemente legionare. E alegerea dvs. si v-o respect.
    Doamne ajuta!

  32. UmbraSerii zice:

    @ Alexandru Racu, dar si alti comentatori:
    Ma intreb cum de nu gasiti obositor acest dialog al surzilor. E clar ca fiecare dupa baricada isi sustine ideile proprii si nu are nici cea mai mica intentie sa ia in seama punctul de vedere al celuilalt altfel decat pentru a-l contra (mai doct sau mai din topor, dar la fel de neconstructiv).
    Am incercat asadar un exercitiu de a vedea lucrurile prin alta prisma … sa zicem prin cea a d-lui Racu.
    Am ajuns la concluzia ca da, mi-ar placea si mie, cum si dumnealui, sa ma situez intr-un cadru „conservator”, in care notiuni ca „credinta, natie, familie” (cam subtire, dar hai cu astea deocamdata) sa pluteasca diafan in jurul meu, sa fie mereu soare si toti sa ne iubim crestineste de sa nu mai putem unul de dragul altuia.
    Numai ca m-am trezit repede la realitate: credinta ne e tot mai slaba si infiltrata cu tot felul de idei straine de ortodoxie, natia ne e in degringolada cu valori si antivalori in totala confuzie, iar familia e supusa la atatea presiuni incat cu greu isi mai pastreaza functia traditionala. Cum raspunde conservatorismul d-lui Racu&comp. la aceste (si multe alte) provocari ? Cu teorii din carti ?
    Cred ca si numai pentru atat, pentru ca a creat o cale de afirmare specifica neamului nostru ortodox si a demonstrat ca poate face din oameni obisnuiti eroi crestini (unii considerati sfinti), Miscarea Legionara merita macar respect. Nimeni nu va cere sa o imbratisati si puteti sa o si ignorati (daca o piatra unghiulara poate fi ignorata), dar luati seama ca Dumnezeu va va judeca pentru orice vorba spusa/scrisa.
    A vedea un „caracter aberant si sinistru” al Miscarii numai pentru cele cateva episoade violente in care a fost atrasa in totala opozitie cu linia ei fundamentala este echivalent (pastrand proportiile) cu a dezavua crestinismul ortodox pentru uciderea lui Lie de catre Sf Nestor, pentru palma incasata de Arie de la Sf Nicolae, sau chiar pentru alungarea violenta a zarafilor din templu de catre Mantuitorul. Asta ca sa nu cautam si la catolici elemente sinistre …
    Gasesc insa cu adevarat sinistru ca oameni care de altfel au ceva carte si-si dau cu parerea destul de competent in alte domenii, devin atat de puerili cand e vorba de Miscarea Legionara si se ascund dupa fustele unor „istorici cu greutate”, cand au langa ei istorie inca vie …
    Dar probabil ca numai Dumnezeu ne mai poate lumina …

  33. tom bombadil zice:

    Tarziu ii acuza pe Fedorovici, Racu si Platon de cardasie cu Voiculescu, dar camaradul Codrescu il da ca exemplu de atutidine pozitiva fata de legionarism pe Ovidiu Hurduzeu. Intamplator, Hogea, om de baza al lui Voiculescu, e sef pe la o publicatie care ii ia interviu lui Hurduzeu aici: http://www.business-point.ro/news/images/articles/bp57.pdf
    Acelasi Hogea, implicat in scandaluri antisemite, apropiat de Vadim si de Becali inainte de a deveni omul lui Voiculescu, e si un infocat admirator al lui Ionel Mota:http://vladhogea.wordpress.com/2010/06/07/restituiri-ion-mota-cranii-de-lemn-1933.
    Am inteles. Cine se aseamana se aduna.

  34. tom bombadil zice:

    Dl Codrescu iar raspunde unui articol cumpanit si elegant, desi precis in argumentare, cu o marlanie neaosa. Dl Codrescu scrie ca dl Fedorovici e un om „uscat sufleteste/arid” si ca ar fi putut fi si altceva decat „bodyguardul” lui Platon.

    1. E in firea oricarui om fetid, obisnuit cu mlastina deznadejdii, sa se teama de orice adie a asanare. Deci si de cinstea altora, pe care o boteaza „ariditate”. Sau orgoliu.
    2. Daca dl. Fedorovici ar fi putut fi si altceva, dl Codrescu nu ar fi putut fi nimic altceva decat feciorul de odaie al lui Baconsky.

  35. iancu jianu zice:

    Dupa cate vad eu, nici Fedorovici nu e bodyguardul lui Platon, nici Platon nu e bodyguardul lui Racu, nici vitavercea. Oamenii, pur si simplu, au vazut ca ceva e putred in Danemarca si au spus ce cred. Dar Codrescu, saracul, obisnuit sa functioneze in regim subaltern, ii judeca pe toti cu masura lui. Vorba proverbului, ca tot ii plac lui Codrescu zicerile populare: „Tot tiganul dupa iapa lui ghiceste.”

  36. Vestitor zice:

    @iancu jianu. „Da-te prins Jiene”. 🙂 Doar o gluma. Continui.
    Aveti dreptate apropo de bodyguarzi. Cu totii ne intrecem in a vedea ce e putred in Danemarca. Atit de mult ne intrecem in adulmecare, incit satui de atita imputiciune, in loc sa cautam sa ne ridicam spre/ca mireasma de tamiie, ne mirosim unii altora dosurile, intocmai ca ciinii. Ajungem ca Patapievici, sa vedem numai spurcaciune, in timp ce, pe nesimtite, ne indepartam de cele pe care le aparam sau chiar de Adevar.

    Nu toti se apropie de Adevar cum isi doreste Adevarul. Nu toti au capacitatea de a se apropia de Adevar, asa cum prea bine si profund intelege Dl. Fedorovici, in ultimul sau articol. Sinceritatea nu ajunge, e o realitate. Dar nici cunoasterea si vigilenta fata de sofismele putrede ale ereticilor, nu cred ca e suficienta. Cunoasterea pacatelor proprii si ascultarea de invataturile bisericii, iarasi nu garanteaza paza fata de pacat.
    Tot ce stim este ca trebuie sa ne ducem crucea, dar sa si indraznim, ca nu putem fi buni(ca numai Dumnezeu e bun), dar trebuie sa avem nadejde.
    Stim ca nu putem fi sfinti, doar din sinceritate, dar stim ca Dumnezeu ii iubeste, pe cei care, asemnea Sf. Nicolae, isi sufleca minecile si se afunda in noroi, sa isi ajute un aproape cazut in nenorocire. Stim ca rugaciunea si icoana sint ferestre spre cer, dar mai stim si ca acestea trebuia sa le facem, dar pe „acelea” sa nu le lasam. In „acelea” intra si apararea Adevarului, fara sa cadem intr-o nesimtire, indiferenta, ipocrita si lasa, ca Adevarul se poate apara si singur.
    Toate aceste cuvinte sint in functie de darul „intrevederii” celui care le citeste, atit marturisiri, cit si sofisme, daca nu chiar gnosticism si ezoterism ieftin. Poate si banala palavrageala. Sa nu spuneti ca nu am avertizat.

    In ton postmodern Feodorovici ne avertizeaza ca a parasi polemica e semn de lasitate si de neputinta de a mai sustine minciuna veche, pentru a nu primejdui compromisul nou. E adevarat ca si o planta daca o ignori, poate muri de singuratate si parasire, pe cind una maltratata, chiar si intunecata si diforma, ramine inca pe pozitii de lupta. Calea cea mai sigura de a parasi si ingropa legionarismul e deci ignorarea lui, daca imi este permis sofismul. Sau ironia. E valabil intocmai si pentru Feodorovici. Dar e o certitudine ca asa ceva nu este deloc crestin, precum nu este nici sfada. Chiar pentru Adevar. Marturisirea, jertfa sint. Minia impotriva pacatelor proprii si a minciunii sint si ele crestine.
    Imi aduc aminte de umanistii atei care foarte crestineste sint ingrijorati de spalarea pe creier aplicata „mielutilor” in biserica, lipsindu-i de „adevarata” libertate si ingropindu-i in prejudecati. Si avertizeaza de pericolul pentru societate ale unei religii care lipseste oamenii de libera alegere(sic). Foarte asemenator cu ce spun criticii legionarismului, despre bietii mielusei, indepartati de adevarata libertate si de biserica, prin indoctrinare si spalare pe creier…legionara.
    Am si eu o vorba romaneasca: „ciinele moare de drum lung si prostul de grija altuia”. Oare sa fi fost necrestini romanii care au scos astfel de blasfemie, ironizind de grija de aproapele? Sau de aici reiese un zdrobitor si aspru realism, care exclude atit compromisul, cit si nesimtirea fata de aproapele? Dar pe acela il gasim in alte proverbe.
    „Prietenul la nevoie se cunoaste” Tot in ton postmodern am putea spune ca si legionarii mureau(oare numai la figurat) de prea multa grija „altuia”.
    Iata inca unul „Omul invatat si necinstit e ca belciugul de aur la ritul porcului.” Dar si „omul sfinteste locul”.
    Din pacate(nu din nefericire), „nebuloasa” este chiar o trasatura esentiala pentru mintea noastra cazuta, care este un biet si tocit instrument mijlocit, o cirja strimba, dar totusi singurul prin care putem ajunge la o nemijlocita intilnire cu Facatorul, prin taina iubirii. Si nu o putem dispretui pentru asta ci sa cautam sa o adincim tot mai mult in inima. Culmea noi vrem cu aceasta nebuloasa, sa ordonam si sa limpezim alte nebuloase. Poate mai folositoare decit intrebarea „legionarismul a fost crestin?” este „ameninta legionarismul biserica?”

    Daca ceva din ce scrie Feodorovici sau altii ne apropie de Hristos, sa nu le lepadam. Daca ceva ne sminteste, sa nu intram intii in polemica, ci sa confruntam ale noastre, cu acelea si cu gindul la Adevar, sa parasim ce ne indeparteaza de Adevar. Cu mintea, dar si cu inima. Nu ne putem increde prea mult in ce ne arata una si ne incredinteaza cealalta. Dar ne putem increde in mila lui Dumnezeu, daca se intimpla sa gresim.

    Sa lasam in grija lui Dumnezeu judecata lui Ionel Mota, Valeriu Gafencu si Radu Gyr. Nu cred ca il suparam daca ii cinstim ca sfinti si le cerem sa se roage pentru noi, iar noi ne rugam pentru iertarea pacatelor lor. Oare daca stam sa le contabilizam greselile, despre cine ne aducem aminte, ca este un neobosit si vigilent contabil? Sa punem la indoiala crestinismul jerfei lor? Sa gindim ca si un fir de pacat, intr-o mare de credinta crestina, e suficient ca sa zicem ca acea credinta nu mai e crestina? Petru nu avea doar un fir, ci chiar a taiat urechea pacatosului si s-a lepadat de Invatator? Asta il facea necrestin? Plinsul cu amar nu covirsea oare pacatul, desi Petru stia ca nu chinul plinsului si al caintei ii va da iertarea, ci insusi Dumnezeu. Unii ar spune: da, dar totusi dupa ce a plins cu amar a lepadat sabia si s-a cait de lepadare, pe cind legionarii nu. Totusi parca Gafencu nu facea propaganda prin Inchisoare sau scoate revolverul, ci ierta gardienii si renunta la propriile medicamente.
    Capitanul insusi cind Legiunea a fost interzisa si mai tirziu a fost intemnitat, a gindit ca e pentru pacatele legiunii si a primit cu bunavoie loviturile. Si asa ii indemna si pe altii. Iar „biruinta legionara”, adica triumful Adevarului, avea sa se arate in curind, in muceninicia din temnitele comuniste. Pe care insa o primim cu rezerve. Sau nu o primim deloc. Asa cum nu primim nici ratacirile veacului, de orice fel ar fi. Dumnezeu insusi, prin sfintii parinti, spunea ca de s-ar arata inger de lumina in vedenie sau aievea si noi sa fugim del, ca poate e aratare mincinoasa, ca de va fi Dumnezeu insusi, nu vom mai avea puterea sa-l respingem. Deci nu gresesc nici cei care fug de vedenii.

    Poate ar trebui sa ne rugam si pentru discernamint si deosebirea duhurilor, decit pentru osindirea (dreapta) pacatosilor. Unii au pasit prima oara in biserica, raspunzind „chemarii” Capitanului. Acolo in biserica, nu pe Capitan, ci pe Hristos l-au intilnit. Sa se lepede atunci de Satana(Codreanu), ca altfel nu se pot uni cu Hristos, daca tocmai „Satana” le-a indreptat pasii spre biserica. „Cu domnul demonilor scoate demonii”.
    „Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade.
    Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul.”

    Inainte de a sti despre credinta, ca e moarta fara fapte si ca fapta goala nu mintuie, stim ca toate vorbele sint vinare de vint, sint nori si umbre in vazduh, care intuneca lumina, daca nu vestesc si nu marturisesc Adevarul. Ce ne da insa certitudinea ca e intr-adevar asa? Sinceritatea? Se pare ca nu. Smerenia? Dar aceea ne pune mai degraba straja gurii. Increderea in Dumnezeu ca ne va pune el in gura ce sa rostim? Dar cum stim ca nu ne insala totusi parintele minciunii? Nu trebuie sa fim sfinti, ca sa ii sarim in aparare Adevarului, dar putem sa ne temem de judecata noastra. Exemplul personal e mereu mai tare ca orice judecata a altora, iar rugaciunea face mai multe decit vorbele. La un alt pol si fapta face mai mult decit vorbele. Pe scurt, totul devine nebuloasa, cum este de fapt viata dupa cadere si pina la Inviere. Dar Adevarul poate face lumina si ne poate face liberi. Cum?
    Poate ceva mai mult cind ungem ranile aproapelui ranit, decit cind aruncam cu piatra in dusmanii bisericii si Adevarului. Asta o stiau si legionarii si o stiu si acum, asta o stie si Fedorovici. Ca fara sa vrem, acei dusmani, pe nesimtite, putem deveni chiar noi. Din exces de zel.
    Sa staruim mai mult in aceasta grija de aproapele, nadejde in mila si incredere in ajutorul lui Dumnezeu, decit in dreptate si sfada( chiar si pentru Adevar). Ca atunci cind ni se va cere marturisire si jertfa, il rugam pe Dumnezeu sa ne dea puterea sa o dam. Nu putem zice dinainte, ca sigur vom da raspuns bun. Dar putem sa ne rugam pentru asta. Deocamdata sa punem inceput bun. In fiecare clipa. Macar asa ramasi doar cu inceputul bun, stim totusi ca nu am cazut.
    Sf. Isaac Sirul spunea ca dreptatea lui Dumnezeu, e pentru mila sau iubirea Lui, asemenea unui graunte de nisip, intr-o mare de apa. La noi sint in cel mai bun caz, la egalitate. Sa luam deci seama.
    Si putem nadajdui sa dobindim macar o picatura din acea mare de mila, de care vorbeste Sf. Isaac Sirul, desi ne cutremuram de grauntele de nisip al pacatelor noastre, care tot creste sau nu se micsoreaza.

    Doamne ajuta!

  37. Ultimele comentarii de pe blogul lui Razvan Codrescu, in special cele ale lui Iulian Capsali, sunt menite sa te faca sa ramai „speechless”. Daca oamenii astia nu pot sa raspunda cu argumente la argumente, nu le ramane decat sa rastalmaceasca ceea ce am spus si sa-l transforme pe Mircea Platon, in mod incredibil, in inamic ireductibil al Ortodoxiei babelor.

    Iti trebuie Dogmatica parintelui Staniloae ca sa nu il susti pe Adolf Hitler si sa nu amesteci crucea cu svastica sau iti trebuie un minim bun simt taranesc si cateva lecturi din Evanghelie (sau macar o privire aruncata catre Roma Papei, nu a lui Mussolini, daca, doar atat ducandu-te capul, iti rasare Soarele sfant de pe cer de acolo)? Ce om sanatos la cap pune pe acelasi plan viziunea lui Codreanu asupra lumii si o eroare de tinerete a unuia dintre cei mai mari teologi ortodocsi din secolul XX? Oricine i-a citit pe Arsenie Boca sau Valeriu Gafencu pe de o parte, si pe Corneliu Zelea Codreanu pe de alta parte, observa ca acolo avem diferente de la cer la pamant. Aici nici macar nu mai e vorba de dogmatica ci de bun simt.

    Insa camarazii (tovarasii) stiu una si buna: dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine. Daca pentru Bogdan Munteanu Legiunea ramane neintinata in ciuda faptelor facute de reprezentantii ei, asemeni Bisericii (de parca caracterul divinouman al trupului lui Hristos se transmite si la „corpul Capitanului” sau la alte „corporatii”), pentru un alt anonim de pe blogul lui Razvan Codrescu omul politic crestin poate sa fie foarte bine si musulman, ca el nu trebuie sa apere adevarul de credinta (fireste, atata timp cat Biserica nu s-a pronuntat are circumstante atenuante, dar repet, chiar e nevoie de Lossky pentru a fugi ca de dracu de asasinii lui Stelescu?). Nu trebuie sa apere acest adevar nici jurnalistul crestin, nici poetul crestin. Doar teologii de la FCD care exceleaza prin tacere! Iar aia din America trebuie sa taca pentru ca nu au mancat salam cu soia!

    Pentru Iulian Capsali un sfant pur si simplu ESTE…asa, ca primarul lui Vanghelie. Nu mai trebuie sa fie printre altele si un marturisitor, cu sau fara diploma (intrucat poti apara icoanele si fara sa fii Sfantul Ioan Damaschin, la fel cum le poti compromite asociindu-le, macar si doar simbolic, cu svastica – pentru mai multe detalii uitati-va aici si va „cruciti” – http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/nunta-lui-zelea-codreanu-un-exemplu-marketing-politic) al dreptei credinte. Iar pentru acelasi Iulian Capsali comparatia dintre Biblie si Carticica este un simplu exercitiu intelectual, irelevant. Ce-i drept, mai putin solicitant decat comparatia dintre tratatele Sfantului Grigorie Palama si Summa lui (Sfantul?) Toma d’Aquino, exercitiu intelectual si duhovnicesc care n-a facut decat sa tulbure pacea si unitatea dintre fratii europeni, asa cum tulburam noi acum unitatea Bisericii/Neam.

    Cine se substituie judecatii Bisericii? Eu care zic:

    „Eu îi întind prieteneşte mâna fratelui Claudiu Târziu (deşi voi fi acuzat fie de ipocrizie, fie de naivitate) invitându-l nu să se supună judecăţilor mele, invitându-l nu la o împreună-supunere faţă de judecăţile vreunui Căpitan, ci la smerită ascultare comună faţă de judecata Bisericii, care, prin intermediul Sfântului Sinod, este mult mai îndreptăţită decât noi doi să lămurească chestiunea care face obiectul polemicilor noastre de ceva vreme”.

    Sau Claudiu Tarziu care imi raspunde la invitatie cu acuzatia ca sunt un posedat care face spume la gura? Cine, asadar, substituie Bisericii „grupusculul”? De cand e marturisirea adevarului totuna cu a socoti ca grupul tau este masura adevarului? Dar asta nu mi se aplica mie, lui MP si lui GF ci celor care nu fac deosebire intre prieteni si adevar.

    Cine cauta nod in papura? Eu care scriu:

    „Astfel, pe baza acestor criterii (nu pe baza teoriei lui Claudiu Târziu conform căreia „Mişcarea e creştină”) se vor putea începe cercetările de la caz la caz pentru a se putea stabili în mod clar unde anume a fost Duhul desăvârşitei lepădări de sine (care implică lepădarea de tot ceea ce este necreştinesc în legionarism) şi a desăvârşitei ascultări de Biserică. Acest Duh, cred eu, trebuie dibuit, dincolo de afirmaţiile mai mult sau mai puţin conjuncturale, mai mult sau mai puţin clare, mai mult sau mai puţin informate sau a căror autenticitate este mai mult sau mai puţin chestionabilă, afirmaţii cu care altminteri pot să jongleze toţi oportuniştii.”

    Sau camarazii care extrag din context si dintr-o viata de om „citatul” din care extrag apoi esenta Legiunii?

    Cand a zis vreunul dintre noi ca nu poate fi sfant cineva care a trecut prin Legiune, sau ca pocainta (si evident, trebuie vazut ce a facut fiecare in mod concret ca legionar sau ca simplu frate de cruce, ce a inteles din legionarism, ce a vrut sa spuna, etc.) trebuie sa fie cu placutza atarnata de gat, nefiind in schimb suficienta (in ceea ce ma priveste), spre exemplu, aceasta afirmatie a lui Ianolide (cel mai de incredere biograf al lui Valeriu Gafencu: acesta din urma cand e legionar pana la moarte, cand nici n-a fost vreodata legionar, dupa cum ne convine noua) care le-a spus anchetatorilor: „datorita unor procese sufletesti de care nu sunt dator sa va dau socoteala, eu nu ma gasesc pe pozitie legionara” (Intoarcerea la Hristos, p. 105)?

    In fine, si cu asta inchei. Am o singura intrebare pentru voi: daca prin absurd (ceea ce nu se va intampla) ati reusi sa bagati legionarismul pe gatul BOR prin sofismele voastre, peste douazeci de ani, cand noile generatii vor deschide cartile legionare si le vor citi in mod obiectiv, nu in mod selectiv, la ce sofisme credeti ca se va mai putea recurge pentru a fi spalata pe creier inca o generatie? Iar „dacă sarea se va strica, cu ce se va săra?” (Matei 5, 15). Dar vorba lui Fedorovici; detonam totul cu o singura incarcatura ca ne e draga moartea pentru Capitan! Nu e mai normal frati crestini sa lamurim mai intai in Biserica chestiunea legionara, ca dupa aia sa putem canoniza pe cei care se cuvine sa fie canonizati, cu argumente (extrase din traditia Bisericii noastre, care nu este nici irationala nici rationalista), nu cu argumentul ca un sfant este pentru ca este? Iar dupa aceea vom putea discuta cu nuantele de rigoare si despre caile intortocheate ale istoriei moderne romanesti (discutie pe care au purtat-o in mod fertil si rusii din exil si grecii, adica ortodocsii pe care nu i-a batut comunismul si postcomunismul in cap, si pe care am fi purtat-o si noi demult daca nu venea comunismul peste noi). Oricum ar fi, Sfintele Taine au fost si raman ale noastre atata timp cat ramanen madulare supuse ale Bisericii universale.

    Despre asta este vorba. Nu despre a-i inchide talharului usa raiului in nas.

    • Valerian zice:

      http://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/la-inceputul-secolului-xx-zvastica-aparea-extrem-de-des-pe-echipamentele-sportivilor-232717.html

      Asta apropo ca unii se „oripileaza” ca simbolul a fost purtat si la nunta Capitanului in 1925 (desi dupa aceea n-a mai fost utilizat deloc).

    • UmbraSerii zice:

      Domnule Racu,
      Cred ca e cam ultimul mesaj pe care il scriu aici intrucat imi dau seama ca nu un schimb de argumente este tinta ci o propaganda antilegionara ce devine absurda si cu reflexe halucinante de creiere spalate dintr-un univers kafkian.
      Vreau sa va raspund totusi la ceea ce numiti dvs „o singura intrebare” in finalul comentariului de mai sus, dar care de fapt e un stufarish ce introduce tot felul de raspunsuri sugerate pe directia pe care vreti sa o impuneti. Abordarea este dealtfel simptomatica atat pentru dvs cat si pentru ceilalti sustinatori de serviciu ai „adevarului istoric” ultim si de netagaduit si ai „puritatii bisericii noastre” asa cum si-o imagineaza ei:
      1 – In primul rand faceti o confuzie nepermisa pentru un om cu ceva carte si care mai si merge la biserica: BOR nu e totuna cu Biserica. BOR e forma de organizare administrativa a Bisericii, aceasta din urma fiind o entitate divino-umana care il are pe Hrisots ca Domn si Stapan iar pe noi astia mici si neinsemnati drept trup. Asadar este absurda insinuarea: „ati reusi sa bagati legionarismul pe gatul BOR”, pe de o parte pentru ca nu cred ca legionarii au ca target sa-i incadreze in Miscare pe cei din staff-ul BOR (si deci n-au de ce sa le „bage pe gat legionarismul”) si pe de alta parte pentru ca, cu sau fara permisiunea dvs, majoritatea covarsitoare a legionarilor, ca romani botezati si practicanti ai crestinismului ortodox, se afla deja in Biserica (luptatoare sau triumfatoare), cu tot cu legionarismul lor.
      2 – Nu prea am inteles ce vreti sa spuneti mai departe cu sofismele si „noile generatii”, dar va ofer urmatoarea provocare: gasiti-mi un singur sofism (daca aveti mai multe dati-l pe cel mai „tare”) in textele de baza (CSC si PL ca idee) ale Miscarii Legionare, pe care sa-l argumentati ca atare, iar eu va voi contraargumenta dupa putere (daca o fi cazul) … Daca gasiti acest sofism si-mi „inchideti gura” prin evidenta lui sunt de acord sa fiu numit IDIOT si ma retrag umilit de pe acest blog. Dar daca nu-l gasiti …
      3 – Daca tot luati texte de la Fedorovici, luati ceva destept de gasiti, faza cu „detonatul” nefiind de natura a da greutate rationamentului ci de a trimite in derizoriu tenta de seriozitate pe care vreti sa o dati intregii constructii.
      4 – Cam cum vedeti dvs „lamurita” chestiunea legionara in Biserica ? Cine sa sustina, ce si in fatza cui, pe baza carei legitimitati ?
      5 – Canonizarea sfintilor e un act de recunoastere a unui fenomen deja existent: sfintenia. Nu prin canonizare si nici prin dezbateri se fac sfintii ci prin viata si moartea lor, proslavite de Dumnezeu si prin evlavia poporului credincios.
      6 – Nu stiu al carei Biserici universale sunteti dvs madular; eu sunt mai putin umblat prin univers, asa ca nu stiu decat de Biserica Ortodoxa Romana, ca biserica a neamului nostru.

      Iar in incheiere, cum „pasarea pe limba ei piere” va voi demonstra ca, fie va lipseste o anumita perspicacitate si de aceea cam incurcati lucrurile intre ele, fie aveti o agenda nedeclarata, care va cere sa incercati cu orice pret (chiar acela de a deveni ridicol) sa manipulati (in sensul de a va impune opiniile iniferent cat de absurde ar fi acestea).
      Episodul nuntii lui Codreanu este relevant in acest sens: afirmati intr-un mesaj scurt ca „Evident, Codreanu si-a pus-o in frunte pentru ca era micrbobist, nu pentru ca era hitlerist”, cu referire la simbolul cunoscut drept „svastica”, aparent aplicat si pe coroanele de cununie ale sotilor Codreanu, in paralel cu observatia cuiva cum ca in epoca acest simbol era destul de intalnit (mai ales pe echipamentele sportivilor) si nu avea nicidecum o conotatie negativa.
      Inteleg din afirmatia pontoasa pe care o faceti urmatorul rationament: Codreanu purta svastica; unele echipe sportive purtau svastica; Hitler purta svastica. Cum Codreanu e putin probabil sa fi fost microbist, rezulta ca Codreanu era hitlerist. Wow, ce splendoare de sofism ! Si ce neglijent folosit pentru a manipula:
      > la ce data a avut loc nunta lui Codreanu ? Rapuns: 14 iunie 1925
      > cand ajunge Hitler fuhrer ? Raspuns: in 1934
      Mai e nevoie de alte comentarii ?

      • ora exacta zice:

        > la ce data a avut loc nunta lui Codreanu ? Rapuns: 14 iunie 1925

        Semnificatia svasticii in 1925? Iata ce spune AC Cuza, in 1925:

        „“Svastica este in legatura cu cultul solar si apare in acele tari in care a trait rasa pelasgica pe care o gasim la inceputuri in tarile noastre.
        Svastica este, in genere, semnul distinctiv al rasei arice si, in special, al ramurei Tracice, de care ne tragem prin Daci (…). Cu vechimea ei, la noi, Svastica este, dar, in primul rand, a noastra, romaneasca, prin descendenta din arii, tracii (…).
        Liga Apararii Nationale Crestine a luat ca semn al ei Svastica, pentru ca este semnul de legatura a natiei romanesti cu trecutul ei cel mai indepartat. Ca semn al pastrarii noastre stravechi, svastica este simbol al vointei, pe care o afirma L.A.N.C. de a ne pastra si pe viitor”. (A.C. Cuza, Invatatura lui Isus. Iudaismul si teologia crestina, Editura “Ligii Apararii Nationale Crestine”, Iasi, 1925, pp. 33-34.)

        In 1925, Codreanu era inca membru al Ligii lui Cuza. Deci semnificatia svasticii era pagana, legata de un „crestinism arian”
        tipic, chipurile „rasei noastre”.

      • UmbraSerii zice:

        @Ora exacta:
        Foaie verde stalp
        Curge apa-n beci …

  38. Evident, Codreanu si-a pus-o in frunte pentru ca era microbist, nu pentru ca era hitlerist.

  39. Iulian Capsali zice:

    Draga Alex. Racu, faci cateva afirmatii rauvoitoare, altele de-a dreptul stupide. Nu esti cinstit in cele ce le afirmi. Vad ca te infunzi singur in propriile obsesii corect-politice, care nu fac decat sa rastalmaceasca si sa faca din alb, negru. Printre altele, vad ca ma faci nesanatos la cap. Numai pentru asta si ar trebui sa iti ceri iertare, ca un bun crestin ce te afli. Niciodata nu mi-am permis sa-ti spun astfel de insanitati tembele. Ce am afirmat eu, despre Corneliu Zelea Codreanu? Tu ai citit cele scrise de mine, de raspunzi cu acest tremur delirant in cuvinte? De ce ma rastalmacesti? Da-mi un singur rand in care fac apologia Miscarii Legionare. Ca ti-ai facut din minciuna o profesie, asta am vazut si in cele ce ai afirmat despre Claudiu Tarziu, anume ca sprijina FCD. Este o gogorita infecta: niciodata Claudiu nu a facut asta. Toti cei care sunt in conducerea fundatiei Rost stiu ca nu exista nici cel mai mic sprijin al lui Claudiu sau un document al fundatiei care sa stipuleze asta. Insa membrii sunt multi. Fiecare poate, individual, sa simpatizeze ce doresc. Arata-mi un document al Rost in sprijinul minciunilor tale! Iti spun eu, nu exista. Iar Claudiu este chiar un om care nu simpatizeaza deloc cu FDC. Daca imi arati contrariul, imi cer iertare. Insa nu ai cum, decat prin deductii bolnavicioase. ROST nu este Razvan Codrescu. Are o functie onorifica in fundatie si i se permite, ca in orice cadru normal, sa aibe ce simpatii doreste. Nu exista disciplina de partid, ca la sfanta mica treime pura a ortodoxiei intelectuale romanesti. Inca o data repet, daca imi dai un document, un act al ROST prin care sprijina FDC, imi cer iertare. Sunt suficiente si cateva randuri din sprijinul dat de Claudiu Tarziu, presedintele ROST. Vad ca si tu, si Fedorovici, ati devenit experti in manipulare. Dar poate doar naivii pot sa creada asta. Mergeti tovaraseste pe principiul: calomniati, calomniati, ca ceva tot o sa ramana ceva… Patetic!

    Dar sa spui, ignar, ca „pentru Iulian Capsali un sfant pur si simplu ESTE…asa, ca primarul lui Vanghelie. ” asta este o proba de mizerie sufleteasca. Ai deschis gurita rotunda ca un pestisor si ti-a iesit o basica care miroase urat. (sic) Pai, draga treime intelectuala, Sfantul este, si atat, ce ai vrea? Sa-i dai tu voie, impreuna cu Fedorovici, care emite asemenea asertiuni: „Este posibilă canonizarea vreunuia dintre legionarii ucişi de comunişti, fie chiar şi a unui Valeriu Gafencu, fără o cumpănire prealabilă a legionarismului? Poate fi canonizat cineva rămas ‘legionar pînă la moarte’?” Este posibila, sigur ca este, dragi farisei care loviti in sfinti cu buchea cartii pe care o dospiti in laborator, o combinatie intre ideologia corectitudinii politice si carticica bunului ortodox, editia 2011. Am afirmat urmatoarele: „Este natural ca Legiunea sa nu fie considerata normativa pentru ortodoxie, iar cine face asta (si sunt destui, mai ales in zona de influenta Petru Voda, care forteaza aceasta imbricare) consider ca nu fac decat tulburare, si atat. Pe de alta parte, a considera ca Legiunea este eretica, pentru ca asa spune o citire paralela intre cartea „Pentru Legionari” si Biblie, mi se pare, din consideratiunile aratate mai sus, doar un exercitiu intelectual.” Ce consideratiuni erau mai sus? Faptul ca nu poti judeca ML cu masura adecvarii la credinta actuale pentru ca toata lumea din epoca facea greseli, neavand posibilitatea de acces la principalele carti ale ortodoxiei si, mai ales, la Sfintii Parinti. E simplu, sau vrei sa-ti desenez ca sa pricepi? Nu existau cartile astea in epoca. Nu aveau mari duhovnici. Rugaciunea isihasta, pe care acum o stiu toti copii, a fost readusa in Romania de un parinte rus, Ivan Kulaghin, venit la Antim si integrat „Rugului Aprins” dupa razboi. Care este marturia unui sfant (inca nu are acceptul vostru pentru ca a fost legionar, dar eu asa il consider) ca parintele Arsenie Papacioc: „Acolo, la Antim, se discuta foarte mult despre rugaciunea lui Iisus. Aveam „Sbornicul” adus de un ieromonah rus, Ioan Kulaghin. Noi ii spuneam „Ioan cel strain”. Eram foarte influentati de el, caci era un mare traitor. (…) Si a venit un tanar la mine, a batut la usa la chilia mea si a zis smerit: „Saru mana, parinte! Vreau sa-mi dati si mie Sbornicul.” Iar cartea nu exista decat in doua-trei exemplare in tot Bucurestiul. A aparut acum, dar atunci nu era de gasit. ” Nici Sbornicul, pe care il aveti toti crestinii in biblioteca, nu exista in 1946! Despre asta vorbeam, micule manipulator de circumstanta. Nu exista nici rugaciunea definitorie a ortodoxiei, nici cartile. Ortodoxia noastra era cu totul alta atunci, iar explicatia mea era ca inca se resimtea lovitura brutala a masoneriei prin Cuza, ale carei ecouri inca se mai resimt si astazi. Ce am scris limpede pentru orice om cinstit, este faptul ca nu poti judeca faptele si vorbele de atunci cu masura de acum. Unde vorbesc eu, emanatule sfertodox, de obsesiile tale cu svastica? Pastreazati-le! Am spus limpede ca nu poti citi Pentru Legionari cu Biblia langa, pentru ca este un exercitiu (intelectual) necinstit. Nu am nicio admiratie pentru nicio scriere legionara si nu poti sa-mi pui in carca stupiditatile care iti afecteaza discernamantul. Nu ai cum, decat proferand in continuare mici infamii care pot sa tina la secta adevaratilor ortodocsi. Nu vreau sa bag pe gatul nimanui nimic despre legionari, pentru care nu am nicio inclinatie. Asta o faci tu, cu o fervoare .
    Pe aceeasi pagina de blog am spus clar: „Spiritul sectar, delimitarea, excluderea care a existat, incontestabil, si in cuiburile legionare, si care se observa limpede la neolegionarii „ortodocsi”, le vad acum perfect intrupate in Fedoplaton. Cu alte premise, evident, cele ce tin de acuratetea, de puritatea dogmatica, de litera. ” Ma simt oblgat sa te introduc in formula fedoplatoniciana, desi este complicat. Racufedoplaton suna ca Strutocamila. Si tare mi-e teama ca asta si sunteti: jumatate ortodocsi calare pe jumatate de farisei, plini de pene. Un grupuscul cu pretentii de dreapta credinta.
    In incheiere, vreau sa-mi cer iertare lui Gh. Fedorovici. I-am pus in gura tovarasescul: „după cum bine a subliniat Mircea Platon…” (ma mananca degetele sa nu scriu „tovarasul”), care citat, de fapt, iti apartine. Si nu l-ai scris o data, ci de doua ori in aceeasi postare. Ceea ce imi spune ceva, ca ai niste reflexe neconditionate de care este dificil sa te dezbari. Ai o buna pornire. Ti-ai facut din legionari un soclu pe care este posibil sa avansezi rapid. Uita-te la carieristul M. Neamtu, care vedea, ca si tine, legionari acolo unde nu era cazul. Poate ca, dupa ce o sa-ti dai doctoratul in stiinte politice, o sa ai sansa unei cariere majore in tara, ca si el. Chiar daca te cunosc si stiu ca, spre deosebire de Neamtu, mai ai resurse de cinste, nu pot sa stiu cum o sa te arati peste ani.
    Sa dea Dumnezeu sa cresti asa cum trebuie.

    • iancu jianu zice:

      Capsali, in plin delir. Oare asa delirau si legionarii inainte de a-si rapune victima? Sa ne fereasca Dumnezeu si Maica Domnului.

      • Iulian Capsali zice:

        Tu esti Iancu Jianu cum sunt eu hotentot. Tu esti un amic. Fiind amic, o sa-ti raspund ca domnul din Caragiale (Caldura mare) : Amice, esti idiot!

  40. Vestitor zice:

    @Alexandru Racu: E adevarat ca nu trebuia sa ai studii teologice sa fi socat, de grozavia uciderii lui Stelescu si a felului in care a fost savirsita. La fel de adevarat e ca nu iti trebuie prea multa lectura legionara, ca sa iti dai seama ca savirsirea acelei ucideri nu era inspirata de invatatura legionara. Si daca Decemvirii au fost ridicati in slavi pentru curajul de a pedepsi un tradator, care incercase sa compromita prin scandaluri si sa otraveasca NU un idol, un fals Mesia, ci un simbol omenesc, obisnuit(tocmai de aceea mai pretios), al unei lupte drepte, nu era ca legionarii erau ostili crestinismului sau vroiau sa se foloseasca de el. Nici ca nu ar fi fost lamuriti ca uciderea este un pacat, ci tocmai subtirimea educatiei lor teologice, le facea cam nebuloasa(sa ma exprim in limbaj platonician) intervalul dintre ucidere si legitima aparare. Pornind de la aceeasi sete de dreptate, atit de intilnita in zile noastre…pe bloguri.

    Si treaba cu zvastica e ca si cum ai bate apa in piua. Zvastica nu era un simbol al exterminarii rasiale, nu era un simbol al fascismului. Nu a ajuns pe cununii pentru ca ar fi fost un simbol hindus al norocului sau unul neolitic sau trac al eu stiu ce, ci reprezenta lupta unita a crestinatatii(ecumenica am zice azi) impotriva iudaismului(a celui militant anticrestin-in epoca numit sionism). Codreanu il numeste in PL, pe scurt, simbolul antisemitismului mondial. Tocmai datorita asemanarii cu crucea, si-a permis sa-l puna pe cununii. Cu adevarat un prilej de propaganda, intrucit nunta, ca mare taina crestina, zvastica, asemanatoare material crucii, ca simbol al luptei crestine antisemite(atunci nu era o contradictie in termeni) si transpunerea in public a unei taine crestine, parea ca se intilnesc sub acelasi acoperis. Al bisericii. Pina la urma propaganda pentru ce era. Pentru apararea crestinatatii, a normalitatii unei vieti crestine contaminate de liberalism si invadate de agitatie sionista, si exploatare „jidaneasca”. Jidan nu era in epoca un termen peiorativ, ci era numele dat etnicilor evrei, pre propria lor limba. Ei insisi si-au dat acest nume. Cine are chef sa caute explicatii suplimentare.

    Acum vedem ca nu e tocmai cuviincios sa te porti astfel cu aceasta taina crestina si ca ii diminuezi din insemnatate, folosind-o pentru cauze efemere. Nu a fost neaparat din neintelegerea tainei, ci mai degraba dintr-un elan exagerat, dintr-o convingere de moment, ca toata acea adunare si vestire, chiar sarbatorire a unei nunti in public, era toata unita sub o cauza crestina. Nu era o confuzie a planurilor, nici o diminuare a celui religios, ci poate o investire exagerata a planului lumesc, cu atribute religioase. Ca in vremea cruciadei. Si am cumva o banuiala ca lecturile acelor tineri, nu era nici din Grigorie Palama, nici din Ioan Scararul, ci din Eminescu, Alecsandri, povesti cu haiduci, poate chiar cu cruciati, propaganda de razboi si cauze nationale…sfinte.

    E adevarat nu ajunge sinceritatea, mai trebuie si discernamint. Intrebarea este a venit la un moment dat discernamintul? Raspunsul este categoric ca da. Nu doar la citiva indivizi, fireste ca nu la toti, insa a „transfigurat”, chiar si doctrina ML, i-a dat directia potrivita, dupa o lunga perioada, in care singura doctrina oficiala, era aceea a faptei legionare, adica a tuturor activitatilor si iniatitivelor legionare. In care din zelul luptei, se mai strecurau si exagerari. Pentru legionari, a fost scrisa abia in 1936, deci cu ani inainte de disparitia compelta a legionarilor si la multi ani de la inceputurile legionare si desfasurarea activitatii legionare. Singura propaganda era deci verbala si a cotnaminarii prin exemplu.

    Daca vrem sa dam neaparat o sentinta nu de pacat, ci de anticrestinism(ca aceasta este si hula si erezia si instrumentalizarea), putem gasi tocmai in cazuri exceptionale, cum ar fi la decemviri, dar nu o putem forta de la caz particular, fenomenului in generalitatea lui. Desi si acolo, s-ar putea sa avem surprize. Inclusiv aceea ca nu suferinta si chinul inchisorii il considerau decemvirii ispasire, ci tocmai cainta, spovedania si lepadarea pacatului. Nu pentru ca au adus daune Miscarii, cum au si marturisit printre altele(in nici un caz glorie), ci pentru ca l-au suparat pe Dumnezeu, pentru ca si-au osindit sufletele. O singura nadejde aveau: ca mila lui Dumnezeu nu poate fi coplesita de grozavia faptei lor. Chiar daca fapta lor avea un scop justitiar, nu criminal.

    Ma intreb: daca nu scriau in presa nici un rind, daca nu faceau propaganda, ci doar se ascundeau prin paduri, mereu calare pe cai si din cind in cind mai atacau cite un politician corupt sau un afacerist evreu si ii dadeau chioris la punga, alteori il mai si ucideau pentru ca opune rezisntenta sau executau scurt prin aruncare un prapastie, un tradator dintre ei, i-ar mai fi considerat cineva o miscare eretica si sectara? Sau ar fi facut filme romantice, cu accente de legenda, despre ei?

    Tocmai peste secole, cind se va citi despre ei, vor recunoaste aceste caracteristici asemanatoare, doar ca acordate pe particularitatile epocii si daca nu tocmai ascultatoare de biserica si cuviincioase, in nici un caz eretice si necrestine

  41. @ UmbraSerii

    My beloved shadow,

    Partidul lui Hitler si-a luat svastica drept simpol in 1920 iar al lui A.C. Cuza in 1922 (daca nu ma insel). Nu e foarte clar daca avem de-a face cu un import nemarturisit sau cu o sursa comuna (ca se pare ca o foloseau si alti antisemiti arianoizi inainte de Hitler), dar asta conteaza mai putin. Ceea ce conteaza este ca atat pentru Hitler cat si pentru A.C. Cuza ea era un semn al luptei „traco-ariene” impotriva jidanilor. Deci in mod clar avem de-a face cu o chestie ideologica si neopagana care ii pe Corneliu si Adolf dar care, potrivit unora specializati in „unitatea transcendenta a religiilor”, sedea altminteri foarte frumos pe cununa insurateilor datorita asemanarilor dintre svastica si cruce. Un fel de cruce careia i-au crescut niste coarne.

    Nu prea am timp de calambururi logice cu Biserica universala, B.O.R., Biserica Neamului, etc…Oricum, cu ecumenismul nu ma prinzi asa ca incearca altceva. Bisericile ortodoxe locale fac parte din Biserica Ortodoxa Universala, una sfanta, soborniceasca si apostoleasca…

    Cat despre sofisme, pana sa mai vin eu cu unul vad ca a asternut Vestitorul inca o duzina. Iar daca te apuci sa cauti prin arhiva acestui blog ai ce sa rumegi. Dar ma tem ca, dat fiind faptul ca esti atat de sigur pe tine in fatza bataliei, degeaba ma repet ca tot vei gasi (alaturi de Vestitor) o talcuire ortodoxa. Asa ca nu prea vad de ce sa-ti mai pierzi tu timpul cu mine si eu cu tine. Ma rog, ca sa nu zici ca dau bir cu fugitii, redau aici preferatul meu, de la Razvan Codrescu (expertul in materie de relatii dintre cruce si svastica) citire. Lectura placuta:

    De la citarea pasajelor din A. C. Cuza (caracterizat de către Codreanu în Pentru Legionari drept « unul dintre cei mai străluciţi cunoscători ai probemei jidăneşti din lume » şi, drept urmare, « cel mai mare noroc al nostru şi deci al românilor ») privitoare la necesitatea « eliminării jidanilor din mijlocul popoarelor în rândul cărora trăiesc , punând capăt astfel existenţei lor nefireşti, parazitare », până la alte remarci, de data asta cât se poate de personale, cu privire la « focarele de infecţie jidănească » şi « ochii satanici ai evreului; de la aruncatul în actorii de la teatrul evreiesc din Iaşi cu « tot ce le cădea în mână » tinerilor antisemiţi (actori socotiţi de Codreanu « artişti ai satanei », motiv pentru care Codreanu aprobă şi încurajează astfel de comportamente huliganice) la pocnirea în nas a tuturor evreilor care le ieşeau legionarilor în cale, în replică la faptul că un evreu îl pocnise în nas pe A. C. Cuza (acest gen de « justiţie legionară » le-a fost chiar şi fatal, recent, unor români din Italia) până la îndemnul la haiducească « răspândire a morţii asupra viesparelor jidăneşti ». În ceea ce priveşte acest ultim exemplu, consider binevenită semnalarea modului în care domnul Răzvan Codrescu epurează (prin intermediul citării trunchiate) doctrina legionară de pasajele incorecte, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere creştinesc, cu preţul sacrificării unei elemntare corectitudini ştiinţifice. Domnul Codrescu încearcă să acrediteze ideea că, în cărţile lui Corneliu Zelea Codreanu, « violenţa este mai degrabă dezavuată, iar de îndemnuri la asasinat nu poate fi vorba ». Pentru a-şi susţine această afirmaţie, domnul Codrescu citează următorul pasaj din Pentru Legionari: « Ce vom face dacă ne vor mai provoca? Vom scoate din nou pistoalele şi vom trage, pentru ca să ne putrezească oasele în închisori şi planurile noastre să se sfarme?(…)Decît să ni se usuce trupurile şi să ne sece sîngele din vine în închisorile urîte şi triste, mai bine să ne terminăm viaţa murind cu toţii în munţi, pentru credinţa noastră (…) Vor trimite să ne prindă şi să ne omoare. Vom fugi; ne vom ascunde; vom lupta; iar la urmă vom fi, desigur, răpuşi » (http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/codreanu-si-fenomenul-legionar.html). Peste ce pasaj a sărit domnul Codrescu atunci când a citat din Pentru Legionari ? Mergând la sursă descoperim (suprize, surpize!) că afirmaţiile lui Codreanu nu par deloc a fi afirmaţiile unui om care mai degrabă dezavuează violenţa şi care în ruptul capului nu ar îndemna la asasinat. Iată aşadar citatul întreg: «Decât să ni se usuce trupurile si să ne sece sângele din vine, în închisorile urâte şi triste, mai bine să ne terminăm viaţa murind cu toţii în munţi, pentru credinţa noastră. Respingem, aşadar, umilinţa de a ne vedea din nou în lanţuri. Vom ataca de acolo, coborând, în toate viesparele jidăneşti. Sus, vom apăra viaţa copacilor şi munţii de pustiire. Jos, vom împrăştia moarte şi milă. Vor trimite să ne prindă şi să ne omoare. Vom fugi; ne vom ascunde; vom lupta; iar la urmă, vom fi desigur, răpuşi » (http://www.miscarea.net/pentru-legionari7.html – toate citatele din Pentru Legionari sunt luate de aici).

    • UmbraSerii zice:

      Stimate domn,
      Nu vreau sa va las fara o replica fie si numai pentru faptul ca apreciez deschiderea dvs de a posta fara cenzura comentariile care va sunt defavorabile. Pe de alta parte insa este extrem de obositor si fara fair-play jocul dvs la offside, de aceea este putin probabil ca voi mai avea o interventie viitoare aici.
      Asadar:
      a. Legat de svastica si Hitler deviati sensul argumentarii: e absurd sa credem ca cineva putea fi „hitlerist”, adica adept al lui Hitler, inainte ca acesta sa aiba notorietatea si realizarile care sa ii aduca fani. Ori asta e putin spre deloc probabil sa se fi putut intampla (mai ales vazut dintr-o tzara straina) cu mult timp inainte de o crestere serioasa a popularitatii, adica in preajma momentului cand a devenit fuhrer Sa-mi aratati drept argumentare ceea ce v-a dat google legat de A.C. Cuza etc … e oricum frivol si nerelevant fatza de insinuarea anterioara clara la care am raspuns zic eu la fel de clar.
      b. Nu am inteles care e sofismul la care faceti referire in textul lung pe care mi-l serviti, dar se pare ca nu doriti sa ridicati manusa pe acest subiect. Eu oricum nu am gasit acolo elementele distinctive ale unui sofism si de aceea nu pot sa consider ca mi-ati raspuns satisfacator.

      In final as conchide ca oricum fiecare dintre noi va ramane cu parerile lui, dar v-as sugera sa dati dovada de mai multa maturitate (poate asta va veni pe masura ce veti mai inainta in varsta) cand va expuneti puncte de vedere la care nu ati avut timp sa va documentati suficient.
      Nu intotdeauna un search pe Internet ofera raspunsul cel mai pertinent.

  42. @ Iulian Capsali

    Draga Iulian,

    Intai de toate, nu am zis ca Asociatia ROST il sprijina pe Baconsky cu toate ca ii mai arunca baietii cate un colac marinarului atunci cand sta sa se scufunde corabia intelectualilor. Am zis doar faptul conform caruia, citez, „Teodor Baconsky primeşte sprijin din zona Asociaţiei ROST”. Cum Razvan Codrescu in zona aceea se afla si nu e chiar un nimeni prin zona, nu vad ce am spus gresit. Am mai auzit eu si altele de pe la prieteni, dar fiind baiat finutz nu fac uz de conversatii particulare. Ca atare, nu prea vad pe unde e calomnia dar vad ca in schimb tu imi faci proces de intentie cu Neamtu, corectitudine politica, etc…Probabil ca pentru unii oameni e greu de crezut ca mai sunt oameni care au doar convingeri, nu si interese. Cel putin pana la proba contrarie. Probabil ca tot „zona” e de vina…

    In rest, ai facut mult zgomot fara sa raspunzi la obiectiile mele care se rezuma la ideea ca nu-ti trebuie nici Filocalia si nici un „mare duhovnic” ca sa nu te asociezi cu o secta de asasini care vor o Romanie ca Soarele Sfant de pe cer integrata in frontul cruciadei hitleriste. Iti trebuie doar putin bun simt crestinesc (pe care l-au avut destui in epoca) si un duhovnic normal. Altfel spus, de la o Ortodoxie zdruncinata de secularizarea lui Cuza (teza altminteri corecta) pana la o Ortodoxie cu svastica in frunte (la propriu si la figurat) e o cale lunga si care sunt ferm convins ca nu era inevitabila. Dovada si faptul ca doar un segment din ortodoxia romaneasca a fost contaminat. Si mi se pare cel putin hazardat sa sugerezi ca aberatiile sangeroase ale lui Codreanu s-ar scuza prin deficitul de duhovnicie al lui Arsenie Boca.

    Cat despre marii duhovnici care lipseau, ma tem ca mai degraba sa nu fi fost cautati de intelectualii legionari care preferau sa leviteze prin Tibet, caci altminteri noi avem o lunga traditie de levitatie intelectuala in (vorba lui M. Platon) „eterna adulmecare a unitatii transcendente a religiilor”, unitate in care se pupa svastica si crucea. In ceea ce priveste prezenta/absenta duhovnicilor, eu unul am inteles altceva din scrierile parintelui Cleopa sau din cele despre parintele Cleopa, si nu prea vad cum niste mari duhovnici precum Cleopa Ilie sau Paisie Olaru sa fi fost formati de niste mici duhovnici. Nici nu am auzit ca ei sa fi fost formati de niste duhovnici fugiti din U.R.S.S. Mai mult, cert e ca pe vremea parintelui Cleopa nu prea se auzea de aniversari monastice cu cantec (legionar), si poate ca nu doar datorita lipsei internetului.

    Altfel spus, la o prima lectura, tezele tale istorice mi se par exagerate si periculoase, cu tenta reductionista. Insa nu are rost sa incepem o noua polemica deoarece acesta este un subiect care solicita o cercetare minutioasa si foarte bine documentata, ceea ce nu se poate face pe blog. Pana una alta, eu unul ma regasesc in Staniloae, Vulcanescu, Arsenie Boca (cel putin atat cat am citit eu din ei caci nu i-am citit integral) dar nu ma regasesc in Corneliu Zelea Codreanu.

    Deci sa lasam asta pe seama cercetatorilor manati de dragostea fata de adevar, clarificarile doctrinare si canonizarile in seama Sfantului Sinod (unde avem multi ierarhi luminati) iar mica noastra altercatie in seama judecatii lui Dumnezeu. Altminteri imi cer iertare daca am folosit termeni prea duri intr-o atmosfera deja excesiv de otravita.

    • Gheorghe Fedorovici zice:

      Da, românii „ortodocşi” din interbelic erau legionari nu pentru că nu aveau Sbornicul, ci pentru că aveau deja o Cărticică cît o evanghelie. După cum unii dintre românii „ortodocşi” de astăzi sînt legionari pentru că, avînd Sbornicul, regăsesc în el Cărticica.
      Prima condiţie a creştinului, nu mai vorbesc de sfînt, este mărturisirea adevărată, nu viaţa curată. Acesta este criteriul evitat de escrocii sentimental.

  43. Bogdan M. zice:

    Am recitit cartea lui Vulcanescu despre Nae Ionescu saptamana trecuta, gandindu-ma chiar sa prezint reflectiile sale despre fenomenul legionar – lucide si suficient de juste (cel putin raportate la o anumita faza a legionarismului)- drept modelul unei critici oneste, pentru a constitui o posibila baza de discutie.

    N-am mai facut atunci referire la ea pentru ca dezbaterea luase deja o alta turnura, care facea imposibil orice fel de schimb de idei. Ma bucur ca ne-o reaminteste acum dl. Platon (extinzand paleta si cu un articol al lui Vulcanescu din 1934) si ca imi ofera astfel prilejul sa pun in evidenta distanta de la cer la pamant care ii separa pe preopinentii nostri de azi de cineva ca Vulcanescu, strain oricaror fobii, autoindreptatiri sau pretentii inchizitoriale la “osandirea” cuiva, fie si de catre Biserica. Ar fi bine daca acesti “conservatori” de astazi l-ar lua pe Vulcanescu drept model in toate si nu ar cadea in ispita instrumentalizarii sale in interes propriu.
    As sugera sa ramanem la analiza mai ampla din volumul dedicat lui Nae Ionescu, caci articolul din 1934 se refera mai degraba la curentele din cultura romaneasca, iar un Noica sau Eliade in 1934 nu e chiar acelasi Noica si Eliade dintre anii 1937-40. O oarecare evolutie a celor doi nu poate fi tagaduita, apropierea celor doi de Legiune fiind un proces treptat, care la Eliade in 1934 era abia la inceputuri iar in cazul lui Noica nici nu era vizibil.

    Da, in epoca interbelica Vulcanescu s-a manifestat drept un intelectual profund ortodox, incluzandu-se pe sine drept reprezentant al unui curent care ii mai cuprindea pe … legionarii Nae Ionescu si Gh. Racoveanu, sau pe un Nichifor Crainic. Nu ma apuc sa citez acum din Crainic texte apologetice la adresa fascismului sau sa prezint „Programul statului etnocratic” pe care il preconiza el. Curiosii pot consulta volumul „Ortodoxie si etnocratie” sa vada acolo cat de „pura” era ortodoxia lui Crainic atunci cand o vedea pusa la baza politicii. Curat „rasism duhovnicesc”!

    Pentru legionari, adevaratul reper l-a constituit insa Nae Ionescu. Insusi Vulcanescu ii datoreaza in cea mai mare masura formarea sa in spiritul unui crestinism ortodox autentic. Oare care ar fi fost devenirea ulterioara a lui Vulcanescu fara aportul lui Nae Ionescu? Cititi sau recititi cartea sa despre Nae Ionescu, caci merita. In orice caz, in carte Vulcanescu nu il acuza in niciun fel pe Nae Ionescu de “erezie” sau de faptul ca ar fi cautionat “erezia” altora.

    In dezbaterea asupra problemei legionare ar fi insa interesant de stiut: care din cei doi are dreptate, studentul sau profesorul? Parerea mea este ca fiecare are o dreptate partiala, adevarul despre crestinismul legionar al anilor 30 (care nu avea de unde sa fie unul de rigoare dogmatica) fiind circumscris foarte pertinent de comentariile d-lui Capsali. In ce ma priveste, i-am transmis (in particular) d-lui Platon, cu ceva vreme inainte de a-si scrie pamfletul despre “gogosi”, niste observatii absolut similare. Cu adaugirea ca principalul „responsabil” pentru revirimentul unei ortodoxii pe baze patristice din Romania interbelica este … Nae Ionescu, adica tocmai mentorul legionarilor, dar in acelasi timp si al unui Mircea Vulcanescu.

    Daca tot dezbatem tema raporturilor dintre Vulcanescu si legionari, amintesc articolul sau din 1933 „O cruce pe mormantul eroului necunoscut”, in care el chiar simpatiza fatis cu dinamismul tineretului nationalist:

    „Asadar, tineretul romanesc inscris in Garda de Fier a avut gandul sa puna o cruce la Mormantul Eroului Necunoscut si a fost impiedicat sa o faca. Stranie impiedicare … Stranie, pentru ca tineretul Garzilor de Fier a avut gandul cel bun, gandul adevarat al oricarei CONSTIINTE CRESTINESTI (s.n.) in fata unui cult strain, adus din tari ce nu mai cred in Dumnezeu si care au simtit totusi, in primii ani dupa razboi, nevoia unui substitut, a unui simulacru de credinta. Caci fara cruce la mormant, cultul „eroului necunoscut” nu e un cult crestinesc! (…) Si iata ca tineretul acestei tari simte INSTINCTIV (s.n.) aceste lucruri. Preotii merg alaturea de el sa-nfiga o cruce la capataiul Eroului Necunoscut, spre a-l cuprinde si pe el in nadejdea mantuirii crestinesti universale, prefacand astfel in locas adevarat de rugaciune locul unde zace semnul viu al jertfei romanesti.(…) Oprirea asezarii crucii face parte din cortegiul nemarginit de jigniri la care e supusa constiinta crestineasca a acestei tari, din partea celor ce nu mai cred in nimic si care cred ca pot strica, pe nesimtite, sufletele celor slabi de suflet. (Cine se roaga astazi fara cruce face la fel maine, si-or fi zis!) Din fiecare, tineretul a-nteles lucrul pe care OFICIALITATEA BISERICEASCA AR FI TREBUIT SA-L INTELEAGA. (s.n.) E un semn bun. Ca lucrul nu poate fi facut, in chip deschis, printr-o procesiune a credinciosilor? Prea bine. Lucrul poate fi inceput din nou, pe furis. Si sa vedem cine va mai indrazni atunci sa smulga crucea care se va gasi infipta intr-o zi acolo, la Mormant. SA AVEM INCREDERE IN TINERET. (s.n.)”

    Revin indata si la fragmentul lui Vulcanescu din cartea despre Nae Ionescu, in care autorul se distanteaza de legionari, cu siguranta datorita acelei spirale a violentei in care acestia s-au lasat din pacate atrasi (iar nu din cine stie ce motive de „erezie”). In 1933 insa, crestinismul lor era inca pentru Vulcanescu unul sincer si indubitabil, chiar daca nu cel mai riguros, el chiar sustinandu-i in fata pasivitatii oficialilor bisericesti (vezi majusculele de mai sus).

    Intai: Sper ca e clar pentru toata lumea ca fraza

    „…crescut fără şapte ani de acasă, smuls din mediul său familial şi ajuns să-şi dispreţuiască părinţii care s-au jertfit să-l facă om, adolescentul care nu are nimic sfânt, care nu mai crede-n nimic şi nu mai respectă pe nimeni şi, care, aruncat în calea tuturor ispitelor, fără putinţa de a şi le-mplini, crede că totul i se cuvine, şi e gata de orice!”

    NU se refera la studentii legionari, ci la „studentii obisnuiti”.

    Mai incolo, Vulcanescu se refera la o anumita mistica a tineretului legionar, care imbina elemente nationale si crestine. Sigur ca nu era o mistica exclusiv contemplativa. Remarca „închipuindu-şi că postesc pentru idealul lor” contine si o doza de subiectivism. O fi si adevarata in unele cazuri (poate in multe cazuri), dar nu cred ca se poate generaliza cu atata usurinta.

    Mistica legionara din interbelic era mai degraba una a „eroismului” (oare Biserica condamna „eroismul” drept erezie?), un eroism menit sa … apere valorile Bisericii. Eroism pe alocuri „cugetat”, pe alocuri „necugetat”, ne spune Vulcanescu pe un ton echilibrat.

    (Despre raporturile dintre teologie si „eroism” ar sti si dl. Platon sa ne povesteasca cate ceva 🙂 )

    Cand ma batea si pe mine gandul sa-l citez pe Vulcanescu, ma gandeam sa pun in evidenta critica sa lucida si nepatimasa, care lipseste cu desavarsire celor care acum vor nici mai mult nici mai putin aruncarea completa la lada de gunoi a istoriei a unui intreg fenomen, cu bunele si cu relele sale. Pentru ei, aceasta inseamna „dreptate” (Vulcanescu fiind insa departe de o asemenea conceptie justitiara). Doar “treimea” noastra vajnica se erijeaza intr-un fel de „congregatie pentru puritatea credintei”, adica o denumire up-to-date a „inchizitiei”.

    Apropo: pe langa fostii detinuti politici legionari, conform recentului proiect de lege initiat de deputatul Raymond Luca nici unul ca Mircea Vulcanescu nu ar putea fi reabilitat, el fiind condamnat drept „criminal de razboi”, drept “fascist”, de catre Tribunalul poporului. Iata ca, din acest punct de vedere, „la pachet”, destinul unui Vulcanescu nu poate fi disociat de destinul unui … Radu Gyr.

    Singurul lucru care il opripileaza pe Vulcanescu sunt intr-adevar crimele legionare, mai ales cea impotriva lui Stelescu (a se vedea insa aici ce „hram” purta acesta: http://www.george-damian.ro/panait-istrati-de-la-kominternist-la-cruciada-romanismului-963.html ) Dar tot el adauga observatia ca aceste crime „au dezlănţuit apoi, prin prostia conducătorilor politici ai ţării, neînţelegători cumpliţi ai cazului, represalii în acelaşi stil, represalii care n-au făcut decât să-nvenineze răul.”
    Realitatea este ca in acele vremuri tulburi, unii intelectuali de vaza s-au distantat de legionari datorita crimelor acestora (Vulcanescu) iar altii mai degraba s-au apropiat de ei, datorita crimelor (mult mai numeroase) impotriva lor (Noica). Nu putem noi acum sa judecam delicatele procese de constiinta care s-au petrecut in sufletul fiecaruia. Stim cu totii ca persoana este un intreg unic in felul ei, inzestrata mai ales cu liber arbitru si constiinta morala. Iar aceasta constiinta morala a putut actiona la unii intr-un fel, la altii in alt fel. La Noica de pilda, prin finalizarea unui proces mai lung de “convertire”, datorita solidarizarii cu martirii legionari. Pe Vulcanescu, care initial simpatiza cu legionarii, l-a facut sa ia distanta, dar cu siguranta nu datorita “solidarizarii” cu victimele legionarilor. O mica mare diferenta.
    Concluzia lui Vulcanescu:

    „Prin aceşti tineri, societatea românească ajunsese să fie abătută de la efortul ei constructiv, printr-o adevărată psihoză, ispititoare în începuturile ei idealiste, dar spăimântătoare în consecinţele ei ulterioare, tenebroase şi poliţieneşti.”

    Nu stiu care ar fi fost eforturile constructive ale epocii de la care s-ar fi abatut societatea romaneasca. Scrise sub regim antonescian, in randurile lui Vulcanescu (membru al guvernului) e posibil sa fi existat si o anumita autocenzura. Daca ne aplecam fara partinire, vom putea gasi si in legionarism destule eforturi constructive, care in buna masura au avut parte tot de … represalii. Cu adevarat tragica a fost insa acea spirala a violentei, care a pornit de la aceste represalii, a dus uneori la rapunsuri, care au provocat la randul lor alte represalii. Caci cam acesta a fost mecanismul.

    Nu cred insa ca putem pune nici acest text al lui Vulcanescu sub semnul unei opinii definitive si irevocabile asupra fenomenului legionar. Cu siguranta ca spirala dialectica inceputa cu simpatia initiala si continuata cu distantarea (dar nu anatemizarea) ulterioara, si-a aflat rezolvarea in destinul comun al puscariei Aiudului. Probabil ca Vulcanescu si-a dus in mormant raspunsul sau final asupra problemei legionare, dar e imposibil ca intre acei detinuti care impartaseau destine similare sa nu se fi infiripat o solidaritate si o dragoste crestina reciproca. Ironia sortii face ca in ziua de azi si legionarii si Vulcanescu sa figureze deopotriva la categoria celor care nu pot fi „reabilitati” datorita orientarii lor politice. Iata cum ajung pana la urma si unii si altii sa impartaseasca aceeasi soarta!

    Sa concluzionez. Da, Vulcanescu are o doza de dreptate, insa analiza lui a „misticii legionare” nu se dorea una cu caracter de sentinta teologica iar el nu s-a erijat in „luptator pentru puritatea credintei” cum fac altii prin zilele noastre. (Un Nae Ionescu de pilda si-a pastrat in continuare acea „incredere” in tineret pe care o avea la un moment dat si Vulcanescu, el considerand ca impulsul lor sincer spre credinta poate fi educat, iar dinamismul lor, tributar in mare masura varstei, „strunit” si dirijat).

    Iata cateva mostre despre cum stia Vulcanescu sa duca o polemica pe teren teologic, vai cat de departe de intransigenta si formalismul rigorist al „judecatorilor” actuali, care aduc mai mult ca stil cu adversarul sau, cu … legionarul Gh. Racoveanu, si in care Vulcanescu lua apararea … „necrestinului” … Mircea Eliade!

    „Las la o parte azi, problema libertatii Harului -discutata pe larg in articolele mai noi ale lui Gh. Racoveanu- si ma opresc exclusiv la parerile lui asupra „osandei de veci” pe care le da drept ale bisericii. Dupa ce lamureste, mai intai, ca <>, Gh. Racoveanu are curajul sa scrie: <> (parca ar fi un citat din Gheorghe … Fedorovici! n.n.)
    (…) Nu poate fi asadar vorba, asupra acestor materii, de o invatatura definitiva si fara gres a bisericii -cum pretinde dl. Racoveanu- intemeiata pe criteriul ecumenicitatii; ci numai de pareri teologice, mai mult sau mai putin impartasite, pentru care nu raspunde biserica, ci … autorii lor. Cu ce autoritate vorbeste atunci Racoveanu, in numele bisericii? Si pe cine crede ca prosteste? (…) Sa fi voit sa infunde cu orice pret pe Mircea Eliade? S-ar putea. Dar cum ramane cu parerile lui Tudor Vladimirescu despre cinstea in polemica?”

    Paralelele cu situatia actuala nu sunt deloc intamplatoare, fiind vorba in ambele situatii despre “osandirea” cuiva (a pacatosilor, respectiv a legionarilor). Las pe fiecare sa identifice „personajele” (continutul dezbaterii de atunci fiind fireste altul, paralela referindu-se mai degraba la stil, metoda si argumentatie). Iata mai departe fragmente din articolul urmator al lui Vulcanescu pe aceeasi tema:

    „Racoveanu asta e, desigur, un baiat bun si inimos, de vreme ce-si pune adevarul in cap, numai ca sa apere pe Nae Ionescu de o erezie pe care acesta, mai subtil, nu a comis-o! (…) Alta e intrebarea litigioasa. Anume, daca Racoveanu a avut dreptate sa arunce fulgerele bisericii in cap lui Eliade, fiindca a nesocotit <>? (…) Nu, fireste. Racoveanu stie ca acest criteriu este insusi Duhul Sfant vadit in unitatea ecumenica a invataturii bisericesti. Si mai stie, deci, si ca acolo unde acest criteriu suprafiresc nu se manifesta, n-avem de-a face decat cu pareri omenesti, respectabile, fireste, in ceea ce afirma, pentru ca nu sunt vorbe de claca, ci rodul unei lungi trairi crestinesti, dar pentru care nu da seama biserica in intregul ei; ci fiecare din cei ce le sustin. Si asta, pentru bunul motiv ca fiecare vede numai O PARTE din adevar, in loc de Adevarul intreg; si, prin urmare, daca nu greseste, afirmand ca ceea ce spune este adevar, greseste afirmand ca acesta e tot advarul!”

    Mutatis mutandis, cuvinte valabile si in contextul de acum. Vulcanescu n-a osandit pe nimeni, niciodata.

    In final nu pot decat sa le urez celor care-l arunca in focul acestei polemici pe Mircea Vulcanescu sa aiba parte de seninatatea si de luciditatea sa, lasandu-si la o parte resentimentele mai mult decat evidente si fervoarea lor iconoclasta.
    Vor vedea atunci ca negatia radicala si totala a unui fenomen atat de complex nu poate echivala cu „Adevarul”. Cel mult, poate tine loc de „adevar” in mintile unora.

  44. Bogdan M. zice:

    @ alex racu
    va rog stergeti/blocati comentariul de mai sus si cel de fata. Se pare ca scriptul nu a preluat unele citate. Il voi reposta imediat.

  45. Bogdan M. zice:

    Am recitit cartea lui Vulcanescu despre Nae Ionescu saptamana trecuta, gandindu-ma chiar sa prezint reflectiile sale despre fenomenul legionar – lucide si suficient de juste (cel putin raportate la o anumita faza a legionarismului)- drept modelul unei critici oneste, pentru a constitui o posibila baza de discutie.

    N-am mai facut atunci referire la ea pentru ca dezbaterea luase deja o alta turnura, care facea imposibil orice fel de schimb de idei. Ma bucur ca ne-o reaminteste acum dl. Platon (extinzand paleta si cu un articol al lui Vulcanescu din 1934) si ca imi ofera astfel prilejul sa pun in evidenta distanta de la cer la pamant care ii separa pe preopinentii nostri de azi de cineva ca Vulcanescu, strain oricaror fobii, autoindreptatiri sau pretentii inchizitoriale la “osandirea” cuiva, fie si de catre Biserica. Ar fi bine daca acesti “conservatori” de astazi l-ar lua pe Vulcanescu drept model in toate si nu ar cadea in ispita instrumentalizarii sale in interes propriu.

    As sugera sa ramanem la analiza mai ampla din volumul dedicat lui Nae Ionescu, caci articolul din 1934 se refera mai degraba la curentele din cultura romaneasca, iar un Noica sau Eliade in 1934 nu e chiar acelasi Noica si Eliade dintre anii 1937-40. O oarecare evolutie a celor doi nu poate fi tagaduita, apropierea celor doi de Legiune fiind un proces treptat, care la Eliade in 1934 era abia la inceputuri iar in cazul lui Noica nici nu era vizibil.

    Da, in epoca interbelica Vulcanescu s-a manifestat drept un intelectual profund ortodox, incluzandu-se pe sine drept reprezentant al unui curent care ii mai cuprindea pe … legionarii Nae Ionescu si Gh. Racoveanu, sau pe un Nichifor Crainic. Nu ma apuc sa citez acum din Crainic texte apologetice la adresa fascismului sau sa prezint „Programul statului etnocratic” pe care il preconiza el. Curiosii pot consulta volumul „Ortodoxie si etnocratie” sa vada acolo cat de „pura” era ortodoxia lui Crainic atunci cand o vedea pusa la baza politicii. Curat „rasism duhovnicesc”!

    Pentru legionari, adevaratul reper l-a constituit insa Nae Ionescu. Insusi Vulcanescu ii datoreaza in cea mai mare masura formarea sa in spiritul unui crestinism ortodox autentic. Oare care ar fi fost devenirea ulterioara a lui Vulcanescu fara aportul lui Nae Ionescu? Cititi sau recititi cartea sa despre Nae Ionescu, caci merita. In orice caz, in carte Vulcanescu nu il acuza in niciun fel pe Nae Ionescu de “erezie” sau de faptul ca ar fi cautionat “erezia” altora.

    In dezbaterea asupra problemei legionare ar fi insa interesant de stiut: care din cei doi are dreptate, studentul sau profesorul? Parerea mea este ca fiecare are o dreptate partiala, adevarul despre crestinismul legionar al anilor 30 (care nu avea de unde sa fie unul de rigoare dogmatica) fiind circumscris foarte pertinent de comentariile d-lui Capsali. In ce ma priveste, i-am transmis (in particular) d-lui Platon, cu ceva vreme inainte de a-si scrie pamfletul despre “gogosi”, niste observatii absolut similare. Cu adaugirea ca principalul „responsabil” pentru revirimentul unei ortodoxii pe baze patristice din Romania interbelica este … Nae Ionescu, adica tocmai mentorul legionarilor, dar in acelasi timp si al unui Mircea Vulcanescu.

    Daca tot dezbatem tema raporturilor dintre Vulcanescu si legionari, amintesc articolul sau din 1933 „O cruce pe mormantul eroului necunoscut”, in care el chiar simpatiza fatis cu dinamismul tineretului nationalist:

    „Asadar, tineretul romanesc inscris in Garda de Fier a avut gandul sa puna o cruce la Mormantul Eroului Necunoscut si a fost impiedicat sa o faca. Stranie impiedicare … Stranie, pentru ca tineretul Garzilor de Fier a avut gandul cel bun, gandul adevarat al oricarei CONSTIINTE CRESTINESTI (s.n.) in fata unui cult strain, adus din tari ce nu mai cred in Dumnezeu si care au simtit totusi, in primii ani dupa razboi, nevoia unui substitut, a unui simulacru de credinta. Caci fara cruce la mormant, cultul „eroului necunoscut” nu e un cult crestinesc! (…) Si iata ca tineretul acestei tari simte INSTINCTIV (s.n.) aceste lucruri. Preotii merg alaturea de el sa-nfiga o cruce la capataiul Eroului Necunoscut, spre a-l cuprinde si pe el in nadejdea mantuirii crestinesti universale, prefacand astfel in locas adevarat de rugaciune locul unde zace semnul viu al jertfei romanesti.(…) Oprirea asezarii crucii face parte din cortegiul nemarginit de jigniri la care e supusa constiinta crestineasca a acestei tari, din partea celor ce nu mai cred in nimic si care cred ca pot strica, pe nesimtite, sufletele celor slabi de suflet. (Cine se roaga astazi fara cruce face la fel maine, si-or fi zis!) Din fiecare, tineretul a-nteles lucrul pe care OFICIALITATEA BISERICEASCA AR FI TREBUIT SA-L INTELEAGA. (s.n.) E un semn bun. Ca lucrul nu poate fi facut, in chip deschis, printr-o procesiune a credinciosilor? Prea bine. Lucrul poate fi inceput din nou, pe furis. Si sa vedem cine va mai indrazni atunci sa smulga crucea care se va gasi infipta intr-o zi acolo, la Mormant. SA AVEM INCREDERE IN TINERET. (s.n.)”

    Revin indata si la fragmentul lui Vulcanescu din cartea despre Nae Ionescu, in care autorul se distanteaza de legionari, cu siguranta datorita acelei spirale a violentei in care acestia s-au lasat din pacate atrasi (iar nu din cine stie ce motive de „erezie”). In 1933 insa, crestinismul lor era inca pentru Vulcanescu unul sincer si indubitabil, chiar daca nu cel mai riguros, el chiar sustinandu-i in fata pasivitatii oficialilor bisericesti (vezi majusculele de mai sus).

    Intai: Sper ca e clar pentru toata lumea ca fraza

    „…crescut fără şapte ani de acasă, smuls din mediul său familial şi ajuns să-şi dispreţuiască părinţii care s-au jertfit să-l facă om, adolescentul care nu are nimic sfânt, care nu mai crede-n nimic şi nu mai respectă pe nimeni şi, care, aruncat în calea tuturor ispitelor, fără putinţa de a şi le-mplini, crede că totul i se cuvine, şi e gata de orice!”

    NU se refera la studentii legionari, ci la „studentii obisnuiti”.

    Mai incolo, Vulcanescu se refera la o anumita mistica a tineretului legionar, care imbina elemente nationale si crestine. Sigur ca nu era o mistica exclusiv contemplativa. Remarca „închipuindu-şi că postesc pentru idealul lor” contine si o doza de subiectivism. O fi si adevarata in unele cazuri (poate in multe cazuri), dar nu cred ca se poate generaliza cu atata usurinta.

    Mistica legionara din interbelic era mai degraba una a „eroismului” (oare Biserica condamna „eroismul” drept erezie?), un eroism menit sa … apere valorile Bisericii. Eroism pe alocuri „cugetat”, pe alocuri „necugetat”, ne spune Vulcanescu pe un ton echilibrat.

    (Despre raporturile dintre teologie si „eroism” ar sti si dl. Platon sa ne povesteasca cate ceva 🙂 )

    Cand ma batea si pe mine gandul sa-l citez pe Vulcanescu, ma gandeam sa pun in evidenta critica sa lucida si nepatimasa, care lipseste cu desavarsire celor care acum vor nici mai mult nici mai putin aruncarea completa la lada de gunoi a istoriei a unui intreg fenomen, cu bunele si cu relele sale. Pentru ei, aceasta inseamna „dreptate” (Vulcanescu fiind insa departe de o asemenea conceptie justitiara). Doar “treimea” noastra vajnica se erijeaza intr-un fel de „congregatie pentru puritatea credintei”, adica o denumire up-to-date a „inchizitiei”.

    Apropo: pe langa fostii detinuti politici legionari, conform recentului proiect de lege initiat de deputatul Raymond Luca nici unul ca Mircea Vulcanescu nu ar putea fi reabilitat, el fiind condamnat drept „criminal de razboi”, drept “fascist”, de catre Tribunalul poporului. Iata ca, din acest punct de vedere, „la pachet”, destinul unui Vulcanescu nu poate fi disociat de destinul unui … Radu Gyr.

    Singurul lucru care il oripileaza pe Vulcanescu sunt intr-adevar crimele legionare, mai ales cea impotriva lui Stelescu (a se vedea insa aici ce „hram” purta acesta: http://www.george-damian.ro/panait-istrati-de-la-kominternist-la-cruciada-romanismului-963.html ) Dar tot el adauga observatia ca aceste crime „au dezlănţuit apoi, prin prostia conducătorilor politici ai ţării, neînţelegători cumpliţi ai cazului, represalii în acelaşi stil, represalii care n-au făcut decât să-nvenineze răul.”
    Realitatea este ca in acele vremuri tulburi, unii intelectuali de vaza s-au distantat de legionari datorita crimelor acestora (Vulcanescu) iar altii mai degraba s-au apropiat de ei, datorita crimelor (mult mai numeroase) impotriva lor (Noica). Nu putem noi acum sa judecam delicatele procese de constiinta care s-au petrecut in sufletul fiecaruia. Stim cu totii ca persoana este un intreg unic in felul ei, inzestrata mai ales cu liber arbitru si constiinta morala. Iar aceasta constiinta morala a putut actiona la unii intr-un fel, la altii in alt fel. La Noica de pilda, prin finalizarea unui proces mai lung de “convertire”, datorita solidarizarii cu martirii legionari. Pe Vulcanescu, care initial simpatiza cu legionarii, l-a facut sa ia distanta, dar cu siguranta nu datorita “solidarizarii” cu victimele legionarilor. O mica mare diferenta.

    Concluzia lui Vulcanescu:

    „Prin aceşti tineri, societatea românească ajunsese să fie abătută de la efortul ei constructiv, printr-o adevărată psihoză, ispititoare în începuturile ei idealiste, dar spăimântătoare în consecinţele ei ulterioare, tenebroase şi poliţieneşti.”

    Nu stiu care ar fi fost eforturile constructive ale epocii de la care s-ar fi abatut societatea romaneasca. Scrise sub regim antonescian, in randurile lui Vulcanescu (membru al guvernului) e posibil sa fi existat si o anumita autocenzura. Daca ne aplecam fara partinire, vom putea gasi si in legionarism destule eforturi constructive, care in buna masura au avut parte tot de … represalii. Cu adevarat tragica a fost insa acea spirala a violentei, care a pornit de la aceste represalii, a dus uneori la rapunsuri, care au provocat la randul lor alte represalii. Caci cam acesta a fost mecanismul.

    Nu cred insa ca putem pune nici acest text al lui Vulcanescu sub semnul unei opinii definitive si irevocabile asupra fenomenului legionar. Cu siguranta ca spirala dialectica inceputa cu simpatia initiala si continuata cu distantarea (dar nu anatemizarea) ulterioara, si-a aflat rezolvarea in destinul comun al puscariei Aiudului. Probabil ca Vulcanescu si-a dus in mormant raspunsul sau final asupra problemei legionare, dar e imposibil ca intre acei detinuti care impartaseau destine similare sa nu se fi infiripat o solidaritate si o dragoste crestina reciproca. Ironia sortii face ca in ziua de azi si legionarii si Vulcanescu sa figureze deopotriva la categoria celor care nu pot fi „reabilitati” datorita orientarii lor politice. Iata cum ajung pana la urma si unii si altii sa impartaseasca aceeasi soarta!

    Sa concluzionez. Da, Vulcanescu are o doza de dreptate, insa analiza lui a „misticii legionare” nu se dorea una cu caracter de sentinta teologica iar el nu s-a erijat in „luptator pentru puritatea credintei” cum fac altii prin zilele noastre. (Un Nae Ionescu de pilda si-a pastrat in continuare acea „incredere” in tineret pe care o avea la un moment dat si Vulcanescu, el considerand ca impulsul lor sincer spre credinta poate fi educat, iar dinamismul lor, tributar in mare masura varstei, „strunit” si dirijat).

    Iata cateva mostre despre cum stia Vulcanescu sa duca o polemica pe teren teologic, vai cat de departe de intransigenta si formalismul rigorist al „judecatorilor” actuali, care aduc mai mult ca stil cu adversarul sau, cu … legionarul Gh. Racoveanu, si in care Vulcanescu lua apararea … „necrestinului” … Mircea Eliade!

    „Las la o parte azi, problema libertatii Harului -discutata pe larg in articolele mai noi ale lui Gh. Racoveanu- si ma opresc exclusiv la parerile lui asupra „osandei de veci” pe care le da drept ale bisericii. Dupa ce lamureste, mai intai, ca “dl. Eliade nu e, nicidecum, lamurit asupra criteriului adevarului in Biserica”, Gh. Racoveanu are curajul sa scrie: “Vom aminti deci, d-lui Eliade ca Biserica (nu subsemnatul, sau dl. Nae Ionescu sau dl. Mircea Eliade) are o invatatura despre viata vesnica si osanda vesnica.” (parca ar fi un citat din Gheorghe … Fedorovici! n.n.)
    (…) Nu poate fi asadar vorba, asupra acestor materii, de o invatatura definitiva si fara gres a bisericii -cum pretinde dl. Racoveanu- intemeiata pe criteriul ecumenicitatii; ci numai de pareri teologice, mai mult sau mai putin impartasite, pentru care nu raspunde biserica, ci … autorii lor. Cu ce autoritate vorbeste atunci Racoveanu, in numele bisericii? Si pe cine crede ca prosteste? (…) Sa fi voit sa infunde cu orice pret pe Mircea Eliade? S-ar putea. Dar cum ramane cu parerile lui Tudor Vladimirescu despre cinstea in polemica?”

    Paralelele cu situatia actuala nu sunt deloc intamplatoare, fiind vorba in ambele situatii despre “osandirea” cuiva (a pacatosilor, respectiv a legionarilor). Las pe fiecare sa identifice „personajele” (continutul dezbaterii de atunci fiind fireste altul, paralela referindu-se mai degraba la stil, metoda si argumentatie). Iata mai departe fragmente din articolul urmator al lui Vulcanescu pe aceeasi tema:

    „Racoveanu asta e, desigur, un baiat bun si inimos, de vreme ce-si pune adevarul in cap, numai ca sa apere pe Nae Ionescu de o erezie pe care acesta, mai subtil, nu a comis-o! (…) Alta e intrebarea litigioasa. Anume, daca Racoveanu a avut dreptate sa arunce fulgerele bisericii in cap lui Eliade, fiindca a nesocotit “invatatura acesteia”? (…) Nu, fireste. Racoveanu stie ca acest criteriu este insusi Duhul Sfant vadit in unitatea ecumenica a invataturii bisericesti. Si mai stie, deci, si ca acolo unde acest criteriu suprafiresc nu se manifesta, n-avem de-a face decat cu pareri omenesti, respectabile, fireste, in ceea ce afirma, pentru ca nu sunt vorbe de claca, ci rodul unei lungi trairi crestinesti, dar pentru care nu da seama biserica in intregul ei; ci fiecare din cei ce le sustin. Si asta, pentru bunul motiv ca fiecare vede numai O PARTE din adevar, in loc de Adevarul intreg; si, prin urmare, daca nu greseste, afirmand ca ceea ce spune este adevar, greseste afirmand ca acesta e tot advarul!”

    Mutatis mutandis, cuvinte valabile si in contextul de acum. Vulcanescu n-a osandit pe nimeni, niciodata.

    In final nu pot decat sa le urez celor care-l arunca in focul acestei polemici pe Mircea Vulcanescu sa aiba parte de seninatatea si de luciditatea sa, lasandu-si la o parte resentimentele mai mult decat evidente si fervoarea lor iconoclasta.

    Vor vedea atunci ca negatia radicala si totala a unui fenomen atat de complex nu poate echivala cu „Adevarul”. Cel mult, poate tine loc de „adevar” in mintile unora.

  46. Mai baieti,daca cel din umbraserii

    vine si va da argumente,de ce raspundeti in 2 peri? Daca vrei sa combati atunci hai si tu cu argumente!

    Ce acuzatie aduci Miscarii Legionare?Esti comunist?Mason?Platit de asociatiile Gay?

  47. Iulian Capsali zice:

    Draga Alex,

    Poate ca am mai imbatranit, insa mi-am pus ochelari si vad cu ei destul de bine. Ai dat doar o parte din citat. Cel complet este acesta: „Fundaţia Creştin Democrată a lui Teodor Baconsky primeşte sprijin din zona Asociaţiei ROST.” Repet: este o minciuna… Am demonstrat-o; nu cred ca este cazul sa insist. Ca TB are parte de simpatia lui Razvan Codrescu, asta este o cu totul alta discutie. Nu controlam simpatiile personale ale nimanui din cadrul fundatiei ROST. Ar fi si absurd sa faca cineva asta. Doar grupul din care faci parte este format solidaritatea constituita pe antipatii comune. Si pe iubiri asisderea (nici macar in raspunsul dat mie nu te poti abtine ca sa nu-mi dai un citat din Mircea Platon…)
    Nu am teze istorice, ci constatari bazate pe realitatea acelei epoci. Dar, intr-adevar, nu este locul si nici cazul sa le dezvoltam intr-o asemenea atmosfera otravita, cum bine zici, care ofera un spectacol intristator. Se schimba lumea, cutremure distrug orase, un val de revolte in Africa si Peninsula Arabica pot fi inceputul (speram sa nu fie) unui razboi extins, si noi ne preocupam de svastica de pe cununa lui CZ Codreanu de la nunta… Suntem de rasul lumii, nu te supara. Eu nu pot sa ma regasesc selectiv – asa cum o faci tu si Fedorovici, care, cu superficialitate si aroganță, le si contesta sfintenia – exclusiv in sfinti care nu au facut parte din Legiune (Staniloae, Vulcanescu, Arsenie Boca). Mi se pare un criteriu cel putin bizar pentru un crestin neideologizat. Pentru mine inseamna enorm, pe langa cei mentionati de tine, parintele Arsenie Papacioc (la care m-am si spovedit), Valeriu Gafencu, parintele Calciu. Nu pot sa fiu selectiv in privinta sfinteniei. Marcel Petrisor, dom’ Profesor, care ma bucura cu amicitia sa si om care a facut ani multi de puscarie din prietenie pentru altii (ca si Steinhardt, de altfel), spunea despre legionarii intalniti in puscarie ca „trageau a sfinti”. Om care nu a avut legaturi cu legionarii pana atunci. Sunt prea multe marturii despre comportamentul legionarilor din inchisori, care a fost unul jertfitor. Degeaba te zbati incercand sa-i faci o „secta de asasini”. O secta de asasini nu poate sa se comporte asa in greutati, acolo unde se descopera cu adevarat caracterul unui om – in situatii limita.
    Ai un aer ciudat, tot repetand monocord acelasi refren, ca un patefon stricat dat la maximum. Hai sa temperam putin tonurile, sa nuantam si sa incercam un dialog. Daca tu strigi in gura mare refrenul cu „secta de asasini fascisti”, pe mine personal ma duci cu gandul la Ion Iliescu, ce vedea in Piata Universitatii numai „steaguri verzi” (sic!) si legionari. Brucan avea parte tot de asemenea vedenii. Bun, pe ei ii putem intelege, ca vechi stalinisti ce se afla(u). Dar tu nu ai inca nici 30 de ani. Ce te mana in lupta?
    Exista si reprezentanti in extrema cealalta, care vad in legionari o exclusivitate a sfinteniei si a suferintei din inchisori. Am auzit si am combatut cat am putut sintagma periculoasa si nefericita de „sfinti legionari”. De aceea cred ca nu se poate trece, momentan, la canonizarea individuala a celor numiti generic „Sfintii inchisorilor”, pentru ca aceste doua extreme o sa faca un imens tambalau. Ori Dumnezeu ne-a dat Sfintii spre pace, nu spre tulburare. Ca sa te parafrazez, postmodernismul nu este in camasa verde, ci in camasa de forță… Spui ca iti plac Staniloae, Vulcanescu si Arsenie Boca. E foarte bine. Si mie imi plac. Chiar ii iubesc. Organizez de cateva luni de zile Conferintele „M. Vulcanescu” la MTR. Poate imi propui o tema pe care ai vrea sa conferentiezi. Dar, revenind, as vrea sa-mi arati numai un rand in care Staniloae, Vulcanescu sau Arsenie Boca (l-as adauga aici si pe Steinhardt) au lipsa de calm si rigiditatea ofuscata cu care tratezi subiectul de la care a pornit aceasta atmosfera beligeranta. Ne-ar trebui o baie strașnică in buna lor cuviinta, in intelegerea si amenitatea lor profunda.
    Cred ca am fost nedrept sa iti fac incriminari (desi as fi preferat, pe alocuri, sa fie asa…) in ceea ce priveste buna ta credinta. Imi cer, la randul meu, iertare.
    Chiar daca prietenii tai s-ar putea sa-ti spuna ca este un cantec de sirena, cred sincer ca daca va mai domoliti propensiunea de a va crede caimacul intelectual al „ortodoxiei neindoielnice”, (cum zice teologul Gheorghe Fedorovici) , putem avea si raporturi normale. Stiu, acelasi Fedorovici o sa spuna ca ar fi o tradare a lui Hristos, iar guru Platon ca ar insemna sa dati mana, de fapt, cu „elita”, ceea ce, pana la urma, devine tot o tradare a lui Hrisos… (Eu, iti spun sincer, mor de ras cand citesc astfel de trufandale iscate de o neindoielnica fervoare intelectuala!)
    Sa incercam sa redevenim firesti. Nadajduiesc ca este posibil. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne venim in fire.

    Un Post cu pace si bunavoire!

    • Gheorghe Fedorovici zice:

      Asa este, nu Rostul sprijina FCD. Mircea Vulcanescu sprijina si Rostul, si FCD. Vorba aia, nu stim noi care a fost ultimul gind al lui Vulcanescu. Poate ca nu o stie nici el. E destul ca o stie dl Codrescu.
      Altfel, e bine ca ne monitorizati citatele. Nu se stie niciodata, dupa cum au dovedit-o comunismul si nazismul/fascismul, cind sint bune inregistrarile cu caracter divers. In afara de asta, asa, ca de la inchizitor la inchizitor, intreb si eu cit de crestina este judecarea inimii cuiva si cit de crestine sint masuratorile curente ale pacatelor lui, respectiv ale orgoliului. Cel putin Alexandru Racu, Mircea Platon si cu mine am vorbit despre pacatul heterodoxiei ML, deci al unei credinte deformate. Persoanele le-am lasat in seama lui Dumnezeu. Daca am vorbit despre crimele legionarilor, nu a fost pentru a-i judeca pe ei, ci pentru a arata ca ele deriva dintr-o credinta deviata. In schimb, Codrescu et al. au nevoie de orgoliul nostru pentru a sugera o credinta tulburata (de umorile virstei, de patimile sufletului).

      • Vestitor zice:

        S-a observat din tribune foarte clar ca dati sentinte si pentru persoane. Ca e vorba de legatura cu FCD, de asocierea cu Hurduzeu etc.
        Multumim pentru semnalarea heterodoxiei. Stiam si noi cite ceva despre nebuloase si alte constelatii. Doar ca nu ni s-au parut atit de grave pentru biata noastra ortodoxie. Si nici nu am vazut oportunitatea sau mai rau, necesitatea unei osindiri, pentru bunul mers al Ortodoxiei. Am vazut doar necesitatea unei abordari critice, pentru o mai buna intelegere, nu a unei reingropari, ca masura preventiva.

        Ultimul gind al lui Vulcanescu e limpede si are o semnificatie speciala pentru legionari. „Sa nu ne razbunati!” E acolo testamentul unei intregi generatii. Nu ne razbunati, caci noi am biruit si am lasat razbunarea in seama lui Dumnezeu. Drumurile divergente ale unei generatii zbuciumate si sfirtecate, s-au intilnit in jertfa comuna, revenita(sau poate chiar pentru prima oara dobindita la acest nivel, constient, in istoria romaneasca) in matca trairii crestine atutentice. Oare de ce a spus „ne”, in loc de „ma”? Nu insinuez ca ar fi avut vreo legatura cu legionarii, dimpotriva. Poate acolo a aflat bucuria ca legionarii au vazut si ei, ce a vazut si el.
        Credinta ce o numiti deformata, eu o numesc, in anumite momente si ipostaze, neformata sau insuficient formata.
        Poate ar trebui sa ne apropiem si sa ne temperam, chiar pornind pe urmele lui Vulcanescu. Chiar daca nu si la nivel de criterii de judecata.

      • Iulian Capsali zice:

        Faci o figura trista, de Savonarola dambovitean. Este foarte interesant sa vad cum acea parte negativa, sectara, a legionarismului, se regaseste atat de pregnant la tine, un ortodox atat de autentic si de pur. Ma duci cu gandul la carturarii si fariseii pe care-i atins Domnul in celebrul cuvant: „Vai voua, cărturarilor si fariseilor faţarnici!” (Matei 23). De asta si ai iesit, ofuscat, din barlog.
        Tu nu iubesti oamenii, ci conceptele. Iti gasesti motive canonice ca sa scuipi orice mana ti se intinde, tie, sau altuia din grup, asa cum se vede si aici. La dorinta mea de a redeveni firesti, raspunzi plin de fandaxie „ortodoxa”. Este drumul tau. Acum din tine iese un râu de acreala si te indrepti catre Oceanul cel Mare al Sarbezimii. Sper sa te poticnesti intr-o piatra, ca sa mai rasufli nițel. Poate acum, la sfarsitul Postului…

  48. un cititor zice:

    Oricine citeste cartea despre Nae a lui Mircea Vulcanescu vede ca Vulcanescu nu il considera pe Nae legionar, ca nu il voia pe Nae legionar. Vulcanescu discuta despre posibila adeziune a lui Nae la ML ca despre o „alunecare” de la Ortodoxie.

    Vulcanescu afirma clar ca se separa principial de ML, chiar daca are legaturi afective cu unii oameni incadrati in ML. De unde o scoate Codrescu cu „respingerea afectiva”? Respingerea e principiala: Vulcanescu nu vede in ML un fenomen crestin. Ci un fenomen care doar confisca si deturneaza crestinismul.

    Faptul ca Vulcanescu respinge legionarismul in doua texte diferite publicate la distanta de 10 ani nu infirma, ci confirma parerea lui proasta despre ML. Se poate ca Aiudul sa-i fi adus prietenia unor legionari. Dar prieten cu unii legionari era deja si asta nu inseamna ca aprecia „duhul” ML. Si nici nu inseamna ca toti cei inchisi la Aiud au murit ca legionari. Sau acum si Vulcanescu e legionar pentru ca a murit la Aiud? In curand vom avea calendare bisericesti in care nu se va mai vorbi de sfinti, martiri si mucenici, ci de „legionari”. Ca vad ca legionarul devine, din categorie istorica precis delimitata, o categorie ontologica vaga si atotcuprinzatoare, cam in sensul in care o foloseau comunistii, pentru care orice opozant era un „legionar”.

  49. Vestitor zice:

    Sa stabilim niste premize, pentru dezvoltarea ulterioara a vreunui sofism:
    1.Da, Vulcanescul nu a fost legionar si avea parere proasta despre legionarism.
    2.Da, legionarii nu intelegeau destul de simplist, dar nu pe dos, crestinismul, desi pornisera o lupta impotriva inamicilor crestinismului.
    3.Da, Vulcanescu a identificat clar aceasta intelegere gresita si critica si cultul nationalismului integral, daca acesta pune mistica neamului inaintea celei a tainelor crestine. Acest cult este definitoriu pentru A. C. Cuza si LANC si indreptat apoi in ML.
    4.Da, Vulcanescu nu accepta nici o forma de viata crestina sau lupta crestina dusa cu fanatism, ci doar cu seninatate, cumpatare, buna cuviinta. Nu discut si cum vedea viata crestina la nivelul cultural si la cel religios, ci raminem deocamdata la acesta al actiunii sociale si politice.
    5.” Ci un fenomen care doar confisca si deturneaza crestinismul.” Asta NU. Interpretati abuziv ce a scris Vulcanescu. Una este un fenomen strain de crestinism sau un crestinism neinteles decit superficial, grosier si alta confiscarea si deturnarea. Cel putin dati un citat. Nici chiar alunecarea, nu devine anticrestina, ci ratacire.
    Si acum sa vedem citeva aspecte analizate tot de Vulcanescu:

    Iata ca in textul recent publicat de Platon pe Cumpana, se vadeste, o perspectiva critica, mult mai decenta si onesta, comparativ cu ce s-a publicat pina acum sau cu ceilalti critici ai legionarismului.
    Vulcanescu este rezumat, cit se poate de corect si fidel, in articolul lui Mircea Platon. Viziunea lui despre legionarism intocmai. Cea din „Nae Ionescu asa cum l-am cunoscut” si din cele citeva studii in jurul tematicii generatiei, spiritualitatii sau tinerei generatii.
    In atmosfera epocii Vulncaescu, descrie perfect maladiile care au insotit legionarismul. Si nu numai legionarismul.
    Nu avea cum sa cunoasca decit in inchisori…partea a doua a lucrarii legionare. Prima parte incepuse si ea sa dea semne, chiar de prin 1936, prin toate initiativele legionare mature: comert, interzicerea recursului la forta, spitale, cooperative, cantine, tabere de munca etc.
    Vorbind despre cultura generatiei lui:
    „Daca cei mai multi dintre tineri sunt inca departe de a fi creat opere „definitive”, lucrul este explicabil prin faptul ca tanara generatie nu a ajuns inca la maturitate”
    In textele respective ale lui Vulcanescu este impresionanta acuratetea diagnosticului, pentru un contemporan, nu doar al legionarismului, ci maladiilor unei intregi epoci. Maladii care au intunecat si pe legionari, care ASEMENEA lui Vulcanescu, s-au intors impotriva „parintilor”(generatia care a facut razboiul), dar NU impotriva Romaniei patriarhale(amanunt esential), pentru ca idealismul PROST al acelor parinti i-a tirit in razboi mondial.
    Vulcanescu insusi fara a face confuzie intre planuri si pastrind ordinea fireasca, crede in efortul de universalitate al culturii(tocmai in infuzia ei crestina), dar si in rodul unei natiuni si al unei generatii providentiale.
    „Exista totusi nadejdea ca generatia tanara, FORMATA in vremuri anormale si care in vremuri obisnuite se risipeste zadarnic, in momentul in care i se va cere acest sacrificiu, va fi o generatie mare si la inaltimea misiunii ei. E aici mai mult o nadejde si o chemare pe care le-as dori profetice decat un fapt castigat.
    d) In sfarsit, pentru unii, aceasta generatie mai are o misiune universala. Aceea de a pregati ivirea omului nou. De a se integra in ritmul creatiei universale omenesti si de a contribui la pregatirea omului de maine, catre care se indreapta nadejdea si eforturile creatiei omenesti.”
    Si in legatura cu vremurile anormale:
    „Generatia tanara urmeaza imediat generatiei de foc. …e generatia celor pe care razboiul i-a gasit adolescenti

    a) Cea dintai si cea mai importanta dintre aceste influente e aceea a razboiului. Razboiul a surprins generatia tanara in perioada ei de formatie si i-a rasturnat complet criteriile, prefacandu-i mentalitatea……Prin razboi generatia tanara a suferit o spartura interioara.Intr-adevar ea a fost crescuta intr-o anumita ierarhie de valori: respectul vietii omenesti ca suprem bine si libertatea ca mijloc desavarsit, pe care le-a vazut dezmintite de acei care o crescusera in ele. Razboiul i-a relevat apoi legaturile – ascunse in vremile de mare bunastare – ale omului de grup.

    Prin razboi generatia tanara a suferit o spartura interioara.Intr-adevar ea a fost crescuta intr-o anumita ierarhie de valori: respectul vietii omenesti ca suprem binesi libertatea ca mijloc desavarsit, pe care le-a vazut dezmintite de acei care o crescusera in ele. Razboiul i-a relevat apoi legaturile – ascunse in vremile de mare bunastare – ale omului de grup.


    Si iar despre influente:
    „Al doilea fapt care a contribuit la constituirea generatiei tinere este influenta a doi oameni:Vasile Parvan si Nae Ionescu. Influenta lui Vasile Parvan a inlocuit, in aceasta generatie, influenta luiNiculae Iorga; iar influenta lui Nae Ionescu pe aceea a lui Titu Maiorescu. Incrucisare bizara, careintroduce universalismul in istorie si autohtonismul in filozofia romaneasca! Vasile Parvan a dattinerilor de azi gandul universalitatii si al veciniciei, le-a deschis ochiul launtric asupra prezentei necontenite a mortii in starea omului si asupra precaritatii oricarei creatii omenesti. Dar le-a dat, inacelasi timp, si lectia de eroism nascuta din contemplarea frmusetii omului, a icoanei pe care acesta opoarta in el, de dincolo de el, si pe care o straluceste in istorie: nostalgia spiritualitatii si pesimismul eroic.
    Nae Ionescu le-a dat, dimpotriva, dorinta de concret, de autenticitate organica, de incercare directa,de indrazneala, dorinta de nu se lasa furati de vorbe – precum si lectii concrete deduse din premisele pe care le-a sintetizat in termenii: realism, autohtonism, ortodoxie, monarhism.”

    Nae Ionescu a ramas atasat legionarilor si poate punerea nationalismului integral in slujba lucrarii crestine si a eroismului, treptat spre o autentica viata duhovniceasca, e datorata, in parte, sfaturilor si indemnurilor lui.
    Putem vorbi si despre marturisirea lui Vulcanescu despre propria nebuloasa si deficienta de cultura teologica(in timp ce ducea o intesa activitate in ASCR) si perspectiva duhovniceasca corecta, care caracteriza o intreaga generatie. Aceasta nebuloasa(proprie) a fost risipita de insusi Nae Ionescu, incepind cu cursurile de filosofie a religie, dupa cum ne marturiseste iar Vulcanescu.
    Exemplul lui ca om, intelectual, functionar public, crestin este vrednic de urmat si poate de preferat(daca nu chiar cel mai potrivit acum) legionarilor.
    @Racu: Cine zice acum ca modelul legionar al epocii, e de preferat?
    In epoca insa s-au intilnit in mod tragic setea de concret si afirmare, cu cea de reforma, aparare si redescoperire a unor valori si a unui mod de viata, aflat in pericol. Putem judeca daca dincolo de asasinate, solutia muncii si disciplinei, construita pe solidaritate, a fost una potrivita, daca ideologia care promova aceasta solutie avea dintru inceput ceva esential corupt, sau nu. Putem sa vedem chiar si din analiza lui Vulcanescu daca putem da sentinta de erezie, sectarism si religie politica, facind abstractie de ce a urmat in inchisori si de scrierile legionare. Si in cel mai rau caz gasim un crestinism insuficient inteles, dar nu un anticrestinism sau o erezie. O regretabila nebuloasa in aceasta privinta, iar nu o falsificare si primejduire a invataturii crestine. Timid pe parcurs si apoi mult mai strins, legionarismul s-a intersectat cu „planul” crestin, dupa ce a trecut prin tendinte, care uneori au facut drumurile paralele, dar niciodata opuse.
    Daca cineva se sminteste sau nu gaseste inspiratie in PL, in vreo alta scriere legionara sau in orice altceva legat de ML si prefera Arsenie Boca si Vulcanescu, cine ii contesta aceasta preferinta? Neolegionarii? E hilar. S-ar putea sa fiti surprinsi ca legionarii prefera si ei Vulcanescu sau Staniloaie, fara insa sa clocoteasca pentru osindirea legionarismului si decontaminarea bisericii. Nici nu a existat o atare contaminare si cu atit mai putin acum. Domeniul de activitate era diferit. Episodul Petru Voda, in scurt timp, va fi complet uitat, pentru ca eu un caz singular, care tine de persoana parintelui Iustin. Nu cred ca maicutele acelea sau altele, vor merge la parintele Arsenie cu cintari similare. Si nu crede ca Sinodul intra in panica, tematori pentru soarta dogmelor ortodoxe, daca la un parastas, se gasesc cite unii care sa cinte „sfinta tinerete”, chiar si in biserica. Cel mult vor delega responsabilitatea catre preotul respectiv. De fapt este la fel de smintitor, ca si prezenta tricolorului in unele biserici. La asta se reduce.
    Dupa cum si sarcina principala a neolegionarilor trebuie sa fie predarea exemplului unui Gafencu sau Maica Mihaela, in loc de purtarea uniformei si Nicadori, nu intrucit acestia au fost legionari, ci pentru ca in Legiune au gasit un loc, un inceput, inclusiv spiritual, in care sa descopere pe Hristos. Nu cred ca daca in Legiune gaseau elemente necrestine si eretice, aveau cum sa ajunga la ceva contrar. Poate ar fi sfirsit ca un fel de calvini sau un fel de fundamentalisti sau mai stiu eu ce. Contestabil sau nu, e o realitate.

    Vulcanescu nu contesta asocierea acestor tineri, de principiu, ci maladiile care tindeau sa puna cultura(in speta Legiunea sau mai degraba neamul) inaintea lui Dumnezeu, lucru de care avertiza si Capitanul, cind se straduia sa tina faca ordine in tendintele eterogene.
    Putm insa sa ne bucuram de sfintii iesiti din legionarism(cu siguranta nelepadarea lor de legionarism, nu se refera la ideologie si la greseli, ci e vorba de imposibilitatea tradarii unei comunitati de destin si a unui crez), impreuna cu cei care contesta legionarismul. Si tot impreuna cu ei sa combatem acele maladii, care pare ca si azi mai afecteaza pe cite unii si sa descoperim unii virtutile conservatorismului vindecat de maladii, iar altii, pe bolnavii din timpul maladiei, care au stiut sa rabde pina la urma si sa astepte iertarea si vindecarea. Ca mostenitorii adevarati nu sint ai maladiei, ci cei care urmeaza virtutilor bolnavului, pentru slava Celui care ii vindeca pe toti. Pentru ca acei bolnavi in virtutile lor se aseamana chiar cu Hristos cel chinuit pe cruce. Nu doar pentru ca sufera, ci pentru ca cred in Imparatie, manifestind aceasta credinta si prin iubirea de aproape, la modul cel mai concret.
    Vorbim de acea nostalgie a unei spiritualitati, care sparta in curente diferite, s-a regasit pina la urma intr-un destin spiritual comun. Nu datorita comunismului, ci la maturitate, dupa prabusirea amagirilor, dupa sporirea in realism si o mai buna intelegere a lucrarii crestine.
    Neolegionarii(din pacate nu toti) se bucura de un critic ca Vulcanescu, pentru ca si ei se straduiesc sa pastraze mostenirea legionara curatita de viermii acelor boli, ca sa poata fi predata cum se cuvine urmasilor.

    Noi nu sintem ca aceia, care in lupta lui Horea si Closca, vad revolutia proletariatului, fata de exploatarea burghezo-mosiereasca, dar nici nu vedem doar o orbire si o nebunie temporara, regretabila. Pe scurt cam asta e ideea, daca tot facem analogii cu stinga. Si intr-adevar, in maladiile veacului, legionarismul se asemana cu stinga. In „solutii”, scopuri si lucrare, nu. Unii vroiau sa stearga trecutul cu buldozerele, altii vroiau sa-l apere, e adevarat chiar si cu pieptul gol(eroismul cugetat), alteori cu pistolul(eroismul necugetat). E de ajuns sa analizam putin ce intelegea fiecare prin „omul nou”. Si cu atit mai mult cum au pus in practica. Trecind si prin regretabile caderi.

    Practic toata discutia se reduce la daca legionarismul a avut trasaturi conservatoare sau nu, in toata nebuloasa ideologica si daca acestea au fost au avut un rol marginal sau esential. Apoi daca nebuloasa in intelegerea misiunii crestine in lume, a devenit vreodata anticrestina si eretica sau doar ratacita(atit de influentele trecutului, cit si de tendintele seculare, cele fasciste, ale epocii), urmind apoi exemplul fiului risipitor. Cu amendamentul ca ei nu au cheltuit pe distractii ca fiul risipitor, ci s-au straduit sa fie de folos neamului si sa nu cada sub osinda lui Dumnezeu.

  50. un cititor zice:

    Mircea Vulcanescu despre falsificarea grosolana de catre legionari a legaturii lui Nae Ionescu cu ML. Nu e vorba de Nae aici, ci de modul in care opera ML si inca opereaza neolegionarii pentru indoctrinarea discipolilor si mintirea publicului (vezi si exemplul acelui copilandru exaltat, mintind inca de mic; o fi vreunul din batranii venerabili de astazi, care povestesc tinerilor despre cat de „legionar” era Vulcanescu de vreme ce le-a fost lor profesor si nu le-a dat un sut in fund):

    „S-a convertit Nae Ionescu?
    Urmaşii lui la redacţia “Cuvântului”, condus, după moartea lui, de mediocrul P. P. Panaitescu, au lăsat să se acrediteze – chiar în ziarul său – ideea unei “conversiuni” a lui Nae Ionescu la gardism. După ei, Nae Ionescu, eternul peregrin, ajuns în contact cu mişcarea legionară, s-ar fi fixat şi înregimentat definitiv în cadrul ei. Lucrul acesta a fost prezentat, printre gardişti, în forme foarte deosebite, unele chiar amuzante în simplificarea lor excesivă.
    O imagine din Epinal
    Astfel, în toamna anului 1940, în vremea în care Mişcarea Legionară era la putere, am fost invitat să asist – ca unul ce eram cunoscut a fi fost dintre elevii săi -, fără nici o obligaţie din parte-mi, la o şedinţă de întemeiere a Familiei legionare “Nae Ionescu”. “Familia” era, în cadrul legiunii, un grup de cuiburi cu vocaţie comună. În această şedinţă mi-a fost dat să aud cum un copilandru exaltat – care-mi fusese cândva elev la seminarul de etică -, după ce a înfăţişat lumea ca o luptă între îngerii întunericului şi-ai luminei, n-a şovăit să răstălmăcească o butadă a lui Petre Ţuţea şi să vorbească grav de “frivolitatea” lui Nae Ionescu, frivolitate la care acesta ar fi renunţat prin convertire! […] Acest chip de a vorbi de Nae Ionescu mi se pare cu totul caricatural.
    Că Nae Ionescu a avut legături cu Garda de Fier, că a fost îndrumător direct al unora dintre gardişti, în unele din faptele lor în cadrul Mişcării, ca şi în afara ei (vorbesc de Ion Moţa, de Vasile Marin, de Alexandru Constant şi de Mircea Eliade); că pe alţii i-a îndrumat spre scopuri de care Mişcarea s-a lepădat apoi oficial, nu însă fără ca pe urmă să-i preamărească (vorbesc de ucigătorii lui Duca); că a fost închis în lagăr împreună cu ei, suspendat din învăţământ, urmărit, ca îndrumător politic şi spiritual al lor, fără să se lepede de ei – nu încape îndoială.
    Care va fi fost însă natura adevăratelor sale legături cu aceşti oameni, de care se deosebea fundamental, cred că este o problemă mult mai complicată.
    Germanii
    Cei dintâi care au încercat să-i folosească au fost germanii, al căror contact cu Mişcarea a fost permanent şi puternic. Nu numai pentru afinităţi ideologice. Dar pentru că tendinţele celui de al IlI-lea Reich aveau nevoie de un pivot în ţară pentru politica lor de pregătire a războiului. (Lucru acesta e cunoscut la noi din secolul al XV-lea!)
    Legăturile germanilor cu Garda au mers crescând, până în 1938, în clipa în care Codreanu a făcut declaraţiile sale cunoscute de politică externă, prin care semnala ca principal obiectiv al politicii externe româneşti lupta anticomunistă şi declara că, a doua zi după luarea puterii, Garda de Fier va trece România în tabăra puterilor Axei.
    De atunci, legăturile Gărzii de Fier cu nemţii au fost directe şi continue. Nemţii au primit pe gardişti la ei, pentru formarea spirituală. Le-au dat directive de luptă conforme cu interesul lor, mergând până la uneltiri directe, le‐au procurat situaţii, atunci când – din cauza sentimentelor lor – organizaţia oficială a statului nu-i primea decât cu rezerve; în sfârşit, i-a primit în Germania în refugiu, atunci când conflictul avut cu organizaţia de stat oficială i-a silit să se expatrieze.
    Apropieri şi diferenţe
    Că, în Garda de Fier, Nae lonescu va fi găsit ideea naţiunii înţeleasă ca o comunitate de destin, opusă atomismului aritmetizant al democraţiilor carteziene de care avea oroare, nu încape îndoială. A spus-o deschis în conferinţa lui despre Naţiune şi naţionalism, unde putem afla substanţa ideilor lui în această chestiune.
    Că Nae lonescu frecventase pe Peguy, acest precursor socialismului naţional, în toate valorile lui esenţiale, care fusese, în acelaşi timp, creştin, naţionalist şi socialist şi care încercase o soluţie sui-generis a problemei comunităţii spirituale, nu prea streină spiritului ortodoxiei – iarăşi e adevărat.
    Nae Ionescu era însă prea la curent cu teologia, ca să nu ştie ceea ce s-a numit în literatura chestiunii “păcatul lui Dostoievski” – triumful Bestiei, care naşte orice confuzie de planuri, în acest punct: confuzia comunităţii sociale de aci cu comunitatea spirituală absolută: naţiunea cu biserica -, pentru a putea admite că soluţia lui putea fi un totalitarism elementar ca acel al atâtor alţii!
    Conferinţa lui despre Naţiune şi naţionalism şi ultima convorbire cu el despre “naţional-socialismul german”, cu puţin înaintea morţii, arată că, totuşi, spre o asemenea contopire a Bisericii şi Naţiunii se-ndrepta gândirea lui […]
    Dar, justificarea politică a “căpitanului”, Nae Ionescu o făcea exclusiv pe temei religios, de sus, în chip biblic, pornind de la decepţia lui faţă de Rege şi de politica lui. Ea stă toată în cuvintele cărţii lui Samoil: “Când Regele este nevolnic, Dumnezeu scoală din mijlocul norodului un Căpitan” – Este o fundare ortodoxă – pe linia perfectă a gândirii lui Nae Ionescu. Întrebarea era numai: cine avea să fie căpitanul adevărat, pe care avea să-l scoale Dumnezeu, ca să ţie locul regelui nevolnic?
    Aci, Nae Ionescu răspundea – de acord cu teoria germană a conducătorului -: Nu-l face nimeni. Se face singur şi îl scot împrejurările. Aşa fuseseră cândva “căpitani”: Mihai, şi Horea, şi Cloşca, şi Crişan, şi Tudor, şi Iancu. Aşa fuseseră mareşalii carolingienilor majordomii, aşa fuseseră Brătienii, tatăl şi fiul, la răscrucile monarhiei româneşti. La fel, ar fi fost să fie Maniu, Carol, Gheorghe
    Brătianu şi n‐au fost! Avea‐va să fie Codreanu? Aceasta e toată-ntrebarea? întemeiată, independent de Gardă, pornind de la teoria monarhiei, avea să-şi găsească oare în “Gardă” un răspuns, teoria lui? Nu cred, deci, că Nae Ionescu alunecase la credinţa în mântuirea politică. Şi, în acest punct, văd stăruind, confirmată chiar de eşecul lui Codreanu, şi – prin aceasta, fără putinţă de acoperire – o deosebire categorică, reziduală, faţă de gardism.” (Mircea Vulcanescu, Nea Ionescu asa cum l-am cunoscut)

    Asadar, daca abia in 1936 ML e „matura”, dupa cum spune Vestitor – grabit sa se dezica de criminalii de care, dupa cum precizeaza si Vulcanescu, ML s-a dezis oficial pentru a-i proslavi ulterior -, atunci inseamna ca in 1938, o ML matura a facut pactul cu nazismul. Deci legionarismul matur nu avea nimic impotriva nazismului.
    Dupa cum se vede si din aceste citate, Vulcanescu socoteste aderarea la ML o „alunecare la credinta in mantuirea politica”. Vulcanescu nu neaga ca crestinismul trebuie sa se manifeste si social, dar precizeaza ca a adera la ML inseamna a adera la un crestinism redus la un instrument politic. Convertirea lui Nae la legionarism se face, pentru Vulcanescu, sub semnul alunecarii lui Nae inspre „confuzia de planuri” national-socialista.
    Nu e vorba aici cat de crestin sau necrestin a fost Nae, nici cat de legionar. E vorba ca, prin intermediul lui Nae vazut de Vulcanescu, putem sa ne facem o idee despre ceea ce Vulcanescu gandea a fi legionarismul: o expresie a trimfului Bestiei. Ca si nazismul.
    Daca Vulcanescu putea sa opereze in epoca o asemenea analiza crestin-ortodoxa, atunci cu siguranta puteau si altii. Ca doar erau „de elita”.

    • Bogdan M. zice:

      “Un cititor” al lui Mircea Vulcanescu posteaza noi fragmente din carte, in care acesta s-ar indoi despre “inregimentarea” lui Nae Ionescu. Ele cred ca nu fac decat sa intareasca ideea unei autocenzuri, caci acele pagini erau doar menite sa fie publicate candva. Vulcanescu incearca o recuperare a memoriei lui Nae Ionescu, incercand sa-i cosmetizeze oarecum relatiile cu cei care la momentul scrierii erau “proscrisi”, prigoniti si huliti in Romania sau inchisi in lagare in Germania. Vulcanescu incearca intr-un fel o “albire” a mentorului sau, care insa nu stiu cat se sustine prin fapte. Vulcanescu sustine acolo ca Nae Ionescu era cu siguranta suficient de ancorat in teologie pentru a nu aluneca din Ortodoxie in „mantuirea prin politica”. Numai ca din scrierile legionare fundamentale se desprinde o delimitare neta a celor doua planuri, ele nu s-au confundat niciodata. Daca citim brosura „Fenomenul legionar” care contine rezumate (se pare ca nu stenograme) din conferintele lui Nae Ionescu tinute in lagarul de la Miercurea Ciuc (oricum incomplete) se vede mai degraba ca tocmai… Nae Ionescu a alunecat inspre o asemenea confuzie. Dar tocmai acesta este si argumentul prefatatorului, legionarul Constantin Papanace, care il „corecteaza” cumva pe Nae Ionescu de la aceasta cadere in confuzia de planuri, filosoful vazand natiunea sub un semn expansiv si imperialist, care „strange de gat” pe cei care i-ar sta impotriva. Papanace spune insa ceea ce in mod firesc cred toti legionarii, anume ca natiunea nu poate trece inaintea valorilor spirituale, inaintea lui Dumnezeu, acesta fiind pacatul fundamental al fascistilor sau national-socialistilor.

      Realitatea e asadar complexa. Iata ca ne trezim pe de-o parte ca un Vulcanescu incearca sa tagaduiasca legaturile lui Nae Ionescu cu legionarismul, in vreme ce legionarii (Papanace) incearca sa tempereze unele elanuri ale profesorului care-l aruncau mai degraba in zona fascista si a mantuirii prin politica, la care Vulcanescu il cosidera totusi … imun, cu toate ca vede semne ingrijoratoare in acest sens: „ conferinţa lui despre Naţiune şi naţionalism şi ultima convorbire cu el despre “naţional-socialismul german”, cu puţin înaintea morţii, arată că, totuşi, spre o asemenea contopire a Bisericii şi Naţiunii se-ndrepta gândirea lui”. E semnificativ ca pana si prefatatorul Papanace incearca intr-un fel sa „spele” memoria lui Nae Ionescu, sau cel putin adeziunea sa la aceste teorii, care sunt in flagranta contradictie cu conceptia legionara canonica. Explicatii pot fi multe, incepand cu faptul ca nu avem textul exact si complet al conferintelor si mergand pana la intelegerea faptului ca toate prelegerile lui Nae Ionescu erau expresiile vii si spontane ale gandurilor si preocuparilor sale de moment, a universului de idei in care era tocmai cufundat, si ca e foarte posibil ca o asemenea teorie sa nu fie considerata nici macar de Nae Ionescu drept una definitiva, ci doar o ipoteza de lucru, nascuta din asocieri spontane de ganduri izvorate din sfera preocuparilor sale momentane. Ideea este ca legionarii insisi s-au distantat de asemenea idei „necanonice”, fie ele emise si de un Nae Ionescu.

      Sa mai spun ca niciun „pro-legionar” care comenteaza pe aici pe blog nu este adeptul „mantuirii prin politica” si nici nu confunda planurile? Cred ca e inutil.

      • un cititor zice:

        Draga Bogdan M., Papanace arata acolo ca ce spunea Nae despre imperialism era in acord cu groaznicele idei ale lui Zelea Codreanu pe acelasi subiect. Idei de care, chipurile, CZC s-ar fi distantat mai apoi. Papanace, ca toti legionarii din exil, se face ca ploua si ca nici usturoi n-a mancat… Ca si Horia Sima, cu chemarea la alegeri libere in 1945, cand sovieticii erau deja in tara si apelul lui la alegeri libere era doar o incercare de a face ca si prapadita de ML sa participe la alegeri. Cand era la putere, Sima nu voia alegeri libere. Voia doar sa calce pe umeri de dusmani zdrobiti de biruinta legionara.
        Gata, termina cu „operele alese” dupa cum vreti voi. Nu mai umblati cu foarfeca cenzurii prin istorie, Ca asa au facut si fratii vostri comunisti.

    • Vestitor zice:

      „o expresie a triumfului Bestiei”.
      Sincer nu am ramas cu aceasta impresie din lectura acelei carti. Ba chiar daca as accepta sentinta de „mintuire prin politica”, „politique d’abord”, cultul nationalismului integral, inteles mistic, identificate de Vulcanescu si chiar daca as ignora faptul ca Codreanu a avertizat despre greseala confuziei planurilor sau ca s-a dezist de cultul rasei pure, al nazismului(dar nu si de politica externa a Germaniei), tot nu as gasi o sentinta de „expresie a triumfului Bestiei”.
      Veniti cu citate, din care fortati o sentinta, vi se raspunde cu argumente, eventual cu citate si indrazniti sa acuzati de umblat cu foarfeca cenzurii.
      Dar iata ca cenzura nu exista si aveti acces la informatii si noi va stam in fata si asteptam sa ne loviti cu ce citate doriti, tocmai pentru ca am trecut senin, critic si nepatimas prin toate. Si la urma s-a asezat in noi calm, nu doar o concluzie, ci o intelegere folositoare, roditoate.

      Lasind rastalmacirile patimase, sa mergem catre dezinformare: Horia Sima a cerut alegeri libere in 1940. Aveti nevoie de citate?

      Iata in plin post, o expresie a triumfului…relei-credinte. Vreti sa ne vindecati pe noi de amagirea Bestiei? Rugati-va pentru noi. Loviti-ne cu exemplul personal. Propuneti interpretare nesmintitoare si nemincioasa a caii celei strimte. Si veti fi surprins ca nu vom sari cu spume la gura, indraciti, la auzul sau vederea lor. Dar cind atacati, in ignoranta si rastalmacind cu rea-credinta, daca nu chiar cautind dreptatea, prin rasism duhovnicesc(ex: cine vede macar un graunte de nisip de adevar sau ceva bun in doctrina legionara, sa fie anatema), vreti sa va sarutam mina ca celui care ne scoate din nenorocire?

      Ginditi-va bine ca de la „un cititor”, la „un invatator” e cale destul de lunga si anevoioasa. Luati seama.

  51. Donkeypapuas zice:

    Nichifor Crainic… legionar! Mai este puţin şi or să înceapă să spună, ştiu şi eu, Iorga -legionar… Maniu – legionar… Vaida-Voevod – legionar. De ce nu, Mareşalul – legionar! Tovărăşeii băgau la grămadă dar să facă acelaşi lucru şi ROST-uiştii? Sau o fi valabilă vorba cântecului: „UTC-iştii de ieri, ROST-uiştii de astăzi”? În mod cert sunt de actualitate cele ale lui Eminescu: ” Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici”
    Ţuţea dixit: „În tinereţe profesam un marxism imbecil”.

  52. @ Iulian Capsali

    Draga Iulian,

    Iubirea se manifesta in taina (asa e si decent). Tot in taina suntem si dojeniti de duhovnicii nostri. Pocainta poate fi publica sau tainica, iar la vremea randuita Duhul Sfant va revela toate tainele. In public in schimb se separa adevarul de minciuna. Sau nu se mai iese de loc in public si se iubeste privat. Am mai discutat noi pe tema asta.

    Si daca tot veni vorba de iubirea fata de oameni, imi spui in ce masura este ea compatibila cu « eliminarea jidanilor din mijlocul popoarelor în rândul cărora trăiesc , punând capăt astfel existenţei lor nefireşti, parazitare »? Eliminarea jidanilor poate fi compatibila cu iubirea de neam sau cu iubirea de prieteni. Dar in niciun caz cu iubirea de oameni. Pentru ca inainte de a fi o rasa abstracta, „jidanii” sunt si ei oameni concreti. Nici nu mi se pare compatibila cu iubirea de oameni tolerarea unor astfel de afirmatii pe motiv ca „alta e esenta”. Mi se pare o dovada de lasitate. Asa ca, nu e vorba doar de dreptate aici ci si de iubire, care ambele sunt de la Dumnezeu. Iar de fariseism au voie sa acuze doar cei care respecta legea, atat legea statului cat si legea lui Dumnezeu. Daca nu implinesti legea si nu-i aperi integritatea in fata ideologiilor ticaloase, dar acuzi in schimb de fariseism, devi superfariseu.

    In alta ordine de idei, ma regasesc in cineva doar in masura in care, printre altele, acel cineva nu se regaseste in conceptii precum cea de mai sus privitoare la „eliminarea jidanilor” si in masura in care nu tolereaza astfel de conceptii antiumane pe motiv ca „alta e esenta”. Si asta nu pentru ca sunt mai bun ca altii ci pentru ca imi este frica de un Judecator care nu ia mita de la prieteni, indiferent de faptul ca prietenii se numesc Mircea Platon si Gheorghe Fedorovici sau Claudiu Tarziu si Razvan Codrescu. De aceea e important sa lamurim cine in ce se regaseste ca sa ne regasim cu totii la final in Hristos si nu pe altundeva (in Capitanul, in Ion Coja, etc.).

    Fireste, exista pocainta, si numai Dumnezeu stie ce e in inima fiecaruia, dar parca nu pot sa trec asa usor peste ce spunea, referitor la deriva legionara a lui Eliade, prietenul sau Eugen Ionescu (in Rinocerii gasesti mai mult crestinism decat in toate operele spiritualistilor lui peste): „Dupa Judecata nu vom fi impreuna. Daca el se duce in rai eu am sa ma duc in iad si viceversa”. Si erau prieteni. Eu nadajduiesc, vorba parintelui Cleopa, sa ne vedem cu toti la Poarta Raiului, pentru ca e loc de pocainta, iar dintre pacatosi cel dintai sunt eu. Dar nu exista pocainta fara constiinta. Iar pe mine asta ma tine in loc. Si crede-ma ca nu imi este deloc straina ispita de a pune armele in cui si de a ma impaca cu prietenii.

    Ma rog, ma poti socoti arivist sau ma poti socoti nebun. La urma urmei, nici eu nu stiu ce e in inima ta, nici tu nu sti ce e in inima mea. Numai Dumnezeu stie. Roaga-te pentru mine si am sa ma rog si eu pentru tine. Nu cred ca putem sa facem mai mult in momentul de fata.

    PS: Daca ma inviti sa conferentiez eu vin, dar doar daca ma lasi sa conferentiez pe tema: „Rolul simbolic al svasticii la nunta Capitanului” :)….Era o gluma 🙂 Nu serios, daca ajung in Romania si reusesc sa pun ceva cap la cap raspund cu placere la invitatie. Dar nu cred ca am sa ajung prea curand.

  53. Bogdan M. zice:

    @ Un cititor
    Nu stiu cine din noi doi manipuleaza. Ma vad nevoit sa redau referintele:

    http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/FENOMENUL-LEGIONAR8112155.php

    Trebuie sa relevam, însa, ca sunt si câteva idei care n-ar concorda cu linia Capitanului. Pe una dintre acestea am vrea sa o relevam în mod deosebit, fiindca se exalta spiritul imperialist. „Caracterul natiunii – spune Nae lonescu – e ofensiv si imperialist prin excelenta, adica un organism care nu poate trai decât în expansiune, viata, dinamism. Sar pu-tea obiecta: care e pozitia fata de alte neamuri? Ireductibilitatea natiei.
    a) Nu ma intereseaza pe mine, natiune vie, în ofensiva, ci pe ele, Sa se aranjeze ele, cum pot, cu mine.
    b) Noi traim în istorie, unde este pacat, vesnica lupta, unde trebuie sa ne cucerim dreptul la existenta, prin vred¬nicia noastra. (Daca nu exista dreptul de existenta, am fi în acest caz îngeri, si nu sub pacat si în istorie!)
    Aici este adevarata întelegere a lumii în istorie. Apune altfel problema este o dobitocie, cei ce o sustin sunt sau prosti, sau imbecili. Prin urmare, cel care vrea sa-1 reali¬zeze pe Dumnezeu nu o va face decât cucerind în afara, strângând de gât pe altul, deci natiunea e dinamica, este viata ofensiva si imperialista. Nu exista, altfel zis, cumintenie si defensiva în nationalism, caci neamurile care se pun pe o astfel de tema, pozitie, cad în robie…” (Conferinta a IV-a, pag. 31).
    Aceasta idee a luptei necrutatoare o gasim exprimata de Capitan în niste rânduri trimise Congresului Studentesc tinut la Berlin, în toamna anului 1930. Scria atunci Capitanul:
    „Respingeti cu îndaratnicie toate falsele teorii ale falsilor apostoli umanitaristi si pacifisti, care tind sa va dezarmeze sufleteste. Nu uitati ca dreptul este o proprietate care se sprijina pe forta. în lume oamenii se lupta. Din adâncul marii si pâna în înaltimile vazduhului, nu-i decât o lupta în care animalele se devoreaza unele pe altele. In lumea plantelor, în natura, în paduri si pe câmpii, acolo unde oamenii se duc sa guste pacea, nu este în realitate decât o lupta surda si necrutatoare pentru viata. Voiesc sa spun ca nu exista în natura „pacea” pe care o cânta toti poetii si literatii, nu exista decât o singura realitate, mare, cruda, superba: RĂZBOIUL Neamurile care înteleg acest adevar traiesc. Celelalte pier. Românii, înconjurati pretutindeni de vrajmasi cu pofte mari si invadati înauntru de dusmani care îi slabesc si le macina sistematic puterile de rezistenta si de viata, nu vor putea rezista în viitor decât daca vor întelege ca pe pamântul lor trebuie sa creasca soldatii ca brazii în padure. De la acest adevar fundamental si în aceasta directie spirituala trebuie sa porneasca întreaga noastra activitate. Viata acestei Patrii milenare va fi asigurata…” (Circ, pag. 14)
    In „Pentru legionari”, sase ani mai târziu, Capitanul, fara a renunta la principiul luptei nationale active, îi da, totusi, o mai mare viziune crestina, care formeaza partea cea mai originala si patetica a doctrinei legionare.
    „Ţelul final al Neamului – scrie el – este viata? Daca este viata, atunci nu intereseaza mijloacele pe care neamurile le întrebuinteaza spre a si-o asigura. Toate sunt bune, chiar si cele mai rele. Se pune deci problema: Dupa ce se conduc natiunile în raport cu alte natiuni? Dupa legea pestilor din mare sau a fiarelor din padure? Ţelul final nu este viata. Ci învierea. învierea neamurilor în
    numele Mântuitorului lisus Hristos. Creatia, cultura nu-s decât un mijloc, nu un scop, cum s-a crezut, pentru a obtine aceasta înviere. Este rodul pe care Dumnezeu l-a sadit în Neamul nostru, de care trebuie sa raspundem. Va veni o vreme când toate neamurile pamântului vor învia, cu toti mortii si cu toti regii si împaratii lor. Având fiecare neam locul sau înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, „învierea din morti”, este telul ceî mai înalt si mai sublim catre care se poate înalta un neam.”
    In lumina citatului de mai sus, teoria imperialismului si a expansionismului, de esenta amorala, vine în vadita contradictie cu linia crestina adoptata de Capitan pentru Miscarea Legionara.
    Fara îndoiala, mai mult ca oricare, Nae lonescu trebuie sa fi observat aceasta disonanta. Ar fi extrem de interesant de stiut ce anume explicatii a gasit el pentru a ramâne nu numai atasat de Miscarea Legionara, dar si pentru a marturisi o nestramutata încredere în destinul legionar. înca din 1936, probabil dupa aparitia cartii „Pentru legionari”, marturisea unui discipol al sau: „A crede ca o data cu disparitia lui Corneliu Codreanu se va narui si opera lui, ar însemna sa ne facem o slaba idee despre adâncimea acestei opere. Minunea pe care a facut-o Corneliu Codreanu e asa de mare, ca de-acum îl depaseste si pe el”.
    Poate Nae lonescu sa fi dat aceasta explicatie în conferintele despre „fenomenul legionar” ce au urmat si care, din cauza încetarii aparitiei „Buletinului informativ”, nu s-au mai publicat.

    Etc.

    (Doritorii pot citi continutul intregii brosuri sub linkul de mai sus. )

    –-

    Si referitor la Horia Sima:

    http://www.fgmanu.ro/Carti/336/capitol_10

    9. Noua Constitutie
    Prima chestiune ce-am dezbatut-o în sedinta de Luni cu Colonelul Dragomir a fost Constitutia noului Stat. Nu cunosteam punctul de vedere al Generalului în elaborarea legii fundamentale a Statului si de aceea mi-am permis sa-i prezint conceptia noastra sub forma unei alternative:
    – Domnule Colonel, nu ne putem întoarce la Constitutia din 1923, fiind depasita de evenimente. Aceasta Constitutie a fost calcata în picioare chiar de partidele care au guvernat tara, prin abuzurile lor nesfârsite, si a fost suspendata în 1938 de Regele Carol. În 6 Septembrie s-a creat o situatie revolutionara, care reclama o modelare a Statului în spiritul acestei revolutii si în conformitate cu aspiratiile poporului:
    Miscarea legionara ar fi fost foarte bucuroasa sa se procedeze în cel mai scurt timp la alegeri. Procesul democratic din 1938, care ar fi adus miscarea pe cai legale la putere, a fost întrerupt prin violenta de Regele Carol. Nu am vrea sa cadem sub aceeasi acuzatie, ca am cauta sa guvernam contra vointei poporului, prin metode dictatoriale. Alegerile sunt necesare pentru a legaliza revolutia. De aceea propunem alegeri libere, cu participarea tuturor partidelor. E în afara de orice discutie ca vom obtine majoritati zdrobitoare în aceste alegeri, batând partidele pe propriul lor teren de lupta. Noul parlament ar avea si misiunea sa revizuiasca Constitutia de la 1923 sau sa o înlocuiasca cu alta noua.
    În ipoteza ca Generalul Antonescu ar vrea sa continue actualul regim autoritar, considerând alegerile inoportune în acest moment, atunci trebuie sa i se acorde miscarii o pozitie privilegiata în Stat si anume sa fie încorporata în sistemul lui constitutional. Repet ca nu sunt partizanul acestei solutii, ci prefer sa mergem la alegeri. Dar daca Generalul Antonescu vrea sa conduca tara pe baza puterilor depline ce le-a primit de la Regele Mihai, si, în acelasi timp, sa obtina si colaborarea miscarii legionare, atunci trebuie sa proclame Statul Român, Stat Legionar. Oferindu-i Domnului General sprijinul fortei noastre politice, care e, în afara de orice discutie, cea mai puternica din tara, îi cerem în schimb sa ne asocieze la zidirea noului Stat cu numele nostru propriu. Miscarea legionara trebuie sa figureze în Constitutia ce se pregateste.
    Principiul democratic nu ar fi abandonat nici în acest caz, ci doar exprimat într-o alta forma. Miscarea legionara reprezinta în acest moment imensa majoritate a poporului român; e logic atunci ca Statul sa-i poarte emblema. Statul se va umple atunci de un continut, de o substanta spirituala si politica. Poporul român se va recunoaste în noul Stat si îl va sprijini din toate puterile, pentru ca miscarea este purtatoarea idealurilor si aspiratiilor lui. Generalul Antonescu nu ar avea decât de câstigat, caci ar dispune si de o baza populara. Pozitia lui s-ar consolida. În afara de încrederea ce-a obtinut-o de la Majestatea Sa Regele Mihai, prin acordarea puterilor depline, ar avea, deci, o dubla acoperire: sus, prin aprobarea Suveranului, iar jos, prin vointa poporului.
    Colonelul Dragomir a luat nota cu multa atentie de declaratiile mele si a plecat la General. La întâlnirea urmatoare n-a venit nici un raspuns la aceasta chestiune si nici cel putin n-a mai deschis-o. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Generalul Antonescu a fost speriat de îndrazneala cererilor noastre si i-a dat ordin Colonelului Dragomir sa lase chestiunea constitutionala în suspensie. Generalul Antonescu ar fi vrut sa obtina colaborarea miscarii la guvern, dar fara sa-i faca concesiuni pe plan constitutional. Puterile depline vroia sa le pastreze exclusiv pentru sine, fara sa accepte vreo limitare a lor, prin introducerea miscarii în Stat. Miscarea putea participa la guvern împreuna cu alte forte politice, cu care trata în acel moment, dar trebuia tinuta în afara de cadrul constitutional, pentru ca pozitia lui de Conducator al Statului sa nu fie alterata. Mi-am dat seama de pericolul acestei combinatii minore, în cadrul strict al guvernului, din care noi am fi putut fi oricând expulzati, si n-am încheiat acordul cu Generalul pâna ce n-am obtinut recunoasterea miscarii ca factor constitutional al Statului.

  54. Maresalul Antonescu a fost cuzist(alaturi de Goga-Cuza),si a imbracat camasa verde in 1940 din respect pentru prietenia care a avut-o cu Zelea Codreanu in trecut.

    Toata tara era pentru un regim national-legionar antibolsevic si patriotic. Romania si-a salvat statalitatea in 1940!

  55. Silviu zice:

    Ce mi se pare interesant e faptul ca Razvan Codrescu/ClaudiuTarziu accepta doar acele comentarii in care se arunca cu noroi in Racu-Fedorovici-Platon. Daca incerci sa ai alta parere, oricat ai fi de civilizat, argumentat, rational…degeaba.
    In rest, devine de-a dreptul obositoare de citit cum se ascund unii in spatele sfintilor inchisorilor, uitand ca nimeni nu-i contesta pe ei, ci viziunea Legiunii asupra lumii din interbelic, o viziune necrestina, mancatoare de evrei si subsumata fascismului. Aici e toata problema, la ideologia legionara, nu la oameni selectionati pe spranceana, altminteri, cine stie, poate am gasi si la nazistii germani oameni de isprava.

  56. Catavencu zice:

    @ Silviu:
    Faceti, dimpreuna cu domnii Racu, Platon si Fedorovici, o flotarea logica demna de analele Academiei Catavencu. Deci, avem o Miscarea Legionara interbelica fascista si necrestina, care totusi si-a selectionat oameni foarte buni, „pe spranceana” (intelectuali straluciti, crestini autentici care mai tarziu au umplut inchisorile comuniste si unii dintre ei s-au sfintit, oameni crescuti in duhul patriarhal al familiei, dupa cum ne asigura dl Platon), care insa nu erau chiar atat de destepti, patrioti si crestini daca s-au lasat prostiti de Codreanu si Sima sa intre in acea miscarea, care era o coloana a cincea germana si cam pagana. Realizati absurdul? O miscare necrestina da martiri si sfinti, care totusi au trecut prin scoala „deformatoare” a acelei miscari? O miscare fascista, deci cu un duh strain si oricum supusa unui imperiu, Reich-ul sau poate republica lui Mussolini, capaciteaza aproape toate energiile nationaliste ale vremii? O miscare de mediocri si prosti, caci daca n-ar fi fost asa ar fi ras si ei cu superioritate de Carticica Sefului de Cuib, precum dl Platon si ceilalti „conservatori”, si l-ar fi trimis la plimbare pe Codreanu, deci o astfel de miscare de trogloditi inregimenteaza aproape cea mai mare parte a elitei intelectuale interbelice?
    Domnilor, toate articolele „teoretice” pe care le-ati scris pe aceasta teza defecta da capo al fine si toate comentariile care le-au urmat nu pot schimba realitatea. V-ati facut de ras destul. Opriti-va! Daca nu de teama ridicolului, macar de frica lui Dumnezeu, ca acum, in Postul Mare, ati vorbit de rau si ati nedreptatit o multime de sfinti, martiri si eroi.

  57. Silviu zice:

    Cred ca oamenii care doar au observat de pe margine aceasta polemica au reusit sa cantareasca argumentele fiecarei tabere si exceptandu-i pe neolegionarii pe care nici Hristos nu i-ar putea lamuri, cei rationali cred ca s-au lamurit. Orice polemica trebuia blocata de la ,,istoricii de calibru”, care erau doi jurnalisti subsumati Reichului si o carte scrisa de Neagu Djuvara pt copiii de pana-n 13 ani (dupa propriile-i vorbe). Important e ca apele s-au limpezit. Iar daca unii mai incearca sa apere Legiunea care-si propunea ,,eliminarea jidanilor din mijlocul popoarelor în rândul cărora trăiesc , punând capăt astfel existenţei lor nefireşti, parazitare” si sa vada in acest lucru sambure crestin, nu stiu cine i-ar mai putea lamuri. Nu-mi fac iluzii ca tabara verde va disparea. Se vor gasi mereu oameni smuciti, doar ca nu mai trebuie bagati in seama.

  58. @ Silviu

    Ei, draga Silviu. Intelege-i si pe ei. Pe blogurile lor „se restaureaza adevarul”, drept pentru care nu pot fi tolerate opiniile „neadevarate”. Si orice bun fascist stie ca adevarul nu se restaureaza prin intermediul discutiei burgheze ci cu pumnul.

    @ Catavencu

    Ma tem ca fie nu ati inteles ce s-a scris, fie (ipoteza spre care inclin) nu ati vrut sa intelegeti. Faptul ca la Miscarea Legionara au aderat oameni inteligenti este un lucru cat se poate de clar pentru orice om cat de cat informat. Ca in Miscarea Legionara au fost multi oameni bine intentionati si cu sufletul curat o recunoaste chiar si un adversar ireductibil al legionarismului precum Zigu Ornea, care spune printre altele (mai mult sau mai putin inspirate) ca legionarismul a reprezentat „tragedia” unei generatii. Dumneavoastra insa va incapatanati in refuzul de a intelege ca nici bunele intentii, nici inteligenta si nici buna crestere nu reprezinta criterii exhaustive de verificare a adevarului de credinta crestin. Altminteri, nu doar fenomenul legionar a captat oameni inteligenti si bine intentionati ci si fenomenul comunist, la fel ca multe alte fenomene interesante si complexe dar neconforme cu adevarul crestin invocat mai sus.

    Faptul ca un om a trecut printr-un proces de ideologizare nu ne spune nimic despre proportia in care a reusit acea ideologizare. Mai mult, lucrurile variaza inevitabil de la caz la caz si chiar de la cuib la cuib. Pe langa aceasta, tinerii supusi la tratament ideologic au ramas in contact in mai mica sau mai mare masura (fiind influentati) cu lumea normala din afara cuibului, in ciuda faptului ca unii voiau ca „sa li se faca toata scoala in cuib”. In fine, faptul conform caruia cineva a trecut printr-un proces de ideologizare nu inseamna ca ulterior persoana respectiva nu si-a limpezit mintile (in mai mica sau mai mare masura) si nu a trecut la o noua etapa de viata. In ce masura lucrurile chiar s-au petrecut asa, in ce masura a fost procesul constient ramane de vazut cercetandu-se fiecare caz in parte. Si e drept, cercetarea se complica datorita faptului ca pe de o parte perversitatea legionarismului a constat tocmai in amestecul de fascism si crestinism (orice erezie perverteste adevarul; doar nihilistii il neaga) iar pe de alta parte, atat pentru ideologii legionari cat si pentru cei comunisti, fascismul si crestinismul erau compatibile daca nu chiar consubstantiale. Asftfel incat, dat fiind tot talmes-balmesul creat de nebuloasa legionara, deseori nu mai e clar cine ce apara si cine de ce se leapada. Iar pe acest fond vin camarazii si ataca cu „citatul” (deseori „o nota prizarita sub o pagina neroada”, de provenienta mai mult sau mai putin dubioasa, care esueaza penibil sa se integreze in ansamblul personalitatii invocate).

    In concluzie, exista intotdeauna o distanta intre dezideratul oricarei ideologii de transforma viata intr-un grafic (cum bine zicea M. Platon) si implinirea acelui deziderat. In ciuda a ceea ce vrea „fratele cel mare”, viata care pastreaza pecetea Duhului Sfant opune chiar si in mod inconstient rezistenta la ideologizare si inregimentare. In fine, Miscarea Legionara nu „a dat” nimic. Miscarea Legionara a dat gres. Atata tot. In schimb, Miscarea Legionara a luat. A luat din crestinism, astfel incat tot ceea ce este bun in ea nu-i apartine de drept. Miscarii nu-i apartine decat rastalmacirea unui limbaj si a unor concepte pe care si le-a apropriat in mod ilegitim. Mai mult decat atat, Miscarea a luat si de prin alte parti, in special de pe la miscarile fasciste din Occident. Ca atare, Miscarea a luat de pe ici pe colo si lucruri bune si lucruri proaste. In schimb, contributia propriu zis legionara a fost 100% proasta.

  59. un alt cititor zice:

    Hopa! Vad ca don Adolf Zelea Codrescu insira acum pe blogul domniei sale variile comentarii din ultima vreme, reflectand variile sale oscilatii psihosomatice. Cand mai zice o vorba duhovniceasca de pe la Sfantul Efrem, cand mai ia o dusca si mai trage o injuratura. La fel ca si eternul lui Capitan care cand o baga p-aia cu Evanghelia principiu de drept international, cand o baga p-aia cu lupta pe viata si pe moarte cu jidanii care „au incalcat principiu’ teritorial”. Cand mai zicea de prin Evanghelie, cand ii canta in struna lui Adolf Hitler.

    Pai daca popoarele trebuie sa relationeze dupa Evanghelia lui Iisus Hristos atunci intrebarea care se pune este de ce s-a mai aliat Codreanu cu Hitler care zicea ca popoarele trebuie sa relationeze dupa „evanghelia” lui Charles Darwin? Un prim raspuns ar fi acela conform caruia „cine se aseamana se aduna”, ergo Codreanu era fie ipocrit fie adept schizofrenic al crestinismului darwinist. Iar daca in schimb se invoca pericolul sovietic ca unic argument al lui C. Z. Codreanu, inseamna ca de fapt Codreanu se ghida dupa principiul supravietuirii cu pretul sacrificarii principiilor, postura care este la antipodul exemplului concret al lui Iisus Hristos si al tuturor martirilor. Asa ca ma tem ca raspunsul e tot acelasi: fie era un ipocrit care tara numele lui Hristos prin mizeria argumentatiei sale, fie era un christian-darwinist schizo.

    Deci schizofrenici sau ipocriti, astia au fost legionarii da capo al fine nea Catavencu! Cu doua fete! Una evanghelica care sa atraga tinerii curati la suflet dar fara darul deosebirii duhurilor si alta (fata pe care o mentioneaza si Radu Preda de la Bartolomeu Anania citire pe blogurile bicefalului Claudiu Codrescu, dar vad ca de Preda si de IPS Bartolomeu nu se mai iau) cu care se prezentau prin cancelariile puterilor fasciste. Acelasi dublu limbaj rinoceric, cand pietist cand agresiv dar niciodata normal se regaseste si la neolegionarii de azi, carora altminteri le turuie gura in continuu pe tema „sfintii inchisorilor” dar tot in continuu opereaza cu sfertul de masura: „Sa nu provocam ca nu stie lumea istorie, ca ne ia politia, ca ii inchide lui don Codrescu Lumea Credintei (pardon, Lumea Copiilor). De parca pe vremea comunismului lumea stia istorie si nu te vana politia pentru ca erai legionar. Asadar, avem neolegionari de aceeasi speta ca si anticomunistii lui Tismaneanu.

    Cat despre convertirea revolutionara a legitimitatii electorale si revolutia lu’ Conu Leonida de la 6 septembrie, sa ne mai scuteasca simoizii. Heinen spune clar ca in toamna lui 40′ Legiunea („legiunile”, ca se tot bateau intre ei) mai avea popularitate din partzi. A venit la putere datorita contextului geopolitic in care Romania avea de ales intre a deveni pronazi sau a disparea de pe harta. Si fireste ca s-a optat pentru solutia darwinismului crestin. Si era cat pe ce sa ramana la putere iar noi sa devenim protectorat german. Nu de alta, dar probabil ca tot din solidaritate crestina ii sustinea S.S.-ul (in cele din urma a castigat argumentul pragmatic al Wehrmacht-ului) in ajun de rebeliune.

  60. alex zice:

    Domnilor, imi pare rau, dar nu va mai pot urmari….ma plictisiti de moarte….mai schimbati subiectul sau mai cititi si altceva……va „certati” de o saptamana si ceva: domnule, in rai sunt numai greci sau mai sunt si altii……..gasiti-va o viata activa…….domnule alexandru racu….mai mergi pe la biblioteca si citeste pentru teza…lasa povestile nemuritoare……..ai trecut la o etapa mai elevata….teza nu ti se scrie singura in timp ce mataluta te dai pe bolg….roata roata ca o „lopta”….iar cand termini de citit si scris pe ziua de azi…mai zi o rugaciune..zi mersi Domnului ca te-a invrednicit cu inca o zi si sporeste-ti talantul/talentul! lasa glumele pentru cei mai in varsta..care au vreme sa le si faca….fiind mai in varsta! Si in stil fariseic actual ortodox politico-corect: Doamne ajuta la toti! fratilor!

  61. sebastian m. zice:

    Sunt bucuros ca dnii Adolf Vasile (a.k.a. Razvan Codrescu), Iulian Capsali, Claudiu Tarziu publica, aplauda si se extaziaza in fata unor apologii ale crimei de genul celor publicate de ideologul legionar Bogdan Munteanu, afiliat Fundatiei George Manu:

    „Nu cu mult timp în urmă, la niveluri mai elevate, aceste chestiuni care ţineau de noţiunea patriarhală de „onoare” se tranşau prin… duel. Adică tot violent, dar cu respectarea unor reguli. Dar această cale era valabilă oricum doar în ceea ce priveşte onoarea personală. Dacă a fost terfelită onoarea de grup, dacă a fost jignită o întreagă colectivitate, tinerii macedoneni au făcut ceea ce i-a îndemnat vocea sângelui şi a strămoşilor care clocotea în ei. Cultul eroilor şi al haiducilor care şi-a pus pecetea pe începuturile legionare nu a fost altceva decât o reminiscenţă a „României patriarhale”. Sau nu? Încât nu ştiu dacă mai are rost să ne întrebăm cine se situează ontologic mai aproape de aceasta: legionarii de atunci, mai ales cei cu origini aromâne, sau un Mircea Platon al zilelor noastre?

    Afirm şi acum, deşi nu este aici loc pentru o dezvoltare mai largă, că nici o crimă legionară nu a avut decât un caracter justiţiar şi nicidecum „ideologic”. Legionarii nu au ucis nici un om nevinovat, sau doar pe motiv că victima era de altă părere cu ei. Dar la fel de adevărat este şi faptul că impulsivitatea unora şi setea lor de dreptate a făcut ca păcatele lor să apese în mod constant şi asupra marii majorităţi a legionarilor, care personal nu pot fi făcuţi responsabili de crimele altora. Oricât ar părea de straniu, dar de regulă crucea oricărui legionar este mai grea decât a unui creştin obişnuit, tocmai pentru că îl apasă păcate care nu sunt ale lui!”

    http://c-tarziu.blogspot.com/2011/03/ce-romaniei-profunda-apara-dl-platon-si.html

    Masacrarea unui om aflat pe un pat de spital e, desigur, un „duel,” eventual un „duel haiducesc”. Ca si pentru Mihail Neamtu, pentru apologetii neolegionari Romania profunda fie nu exista, fie e „Romania lui numerus clausus” (Mihail Neamtu). Intr-adevar, Fedorovici, Racu, Platon, „silviu” si altii trebuie condamnati pentru ca au aratat ca Ortodoxia si Romania traditionala nu sunt Romania crimelor legionare. Si cei care traiesc de pe urma ML, si cei care traiesc de pe urma vanarii ML isi dau mana cand vine vorba de biata Romanie traditionala, pe care ar vrea-o asfaltata pentru BMW-ul sau „camioneta” lor, care deschidea drumul Panzerelor. Aplaudand o apologie a crimei de genul celei a dlui Munteanu, publicandu-l repetat pe dl Munteanu, care vad ca e insarcinat cu raspunsurile pe care jurnalistii inculti nu pot sa le dea, dnii Tarziu, Capsali, Adolf (Heil!) Vasile si altii si-au dat camasa verde (de noapte) pe fata. Macar daca si-ar mai da-o din cand in cand la spalat!

    • alex zice:

      sebastian….iti place sa citezi des din fatu si spalatelu?….incearca si altceva..nu numai chestii cu coloana a V-a care se scriau in epoca draga a aurului….te rugam…

  62. ion georgescu zice:

    Bogdan Munteanu: „Legionarii nu au ucis nici un om nevinovat.”

    Saracul Nicolae Iorga, Era „vinovat” deci, si a fost executat corespunzator „sangelui care clocotea”, ca si acneea, in tinerii justitiari legionari. Cine stie ce va clocoti maine in sangele justitiar al altor machidoni neolegionari.

    • lady justice zice:

      Nici Stalin n-a omorat nici un om nevinovat. Doar „dusmani ai clasei muncitoare”. Tot asa si legionarii la rebeliune, n-au omorat evrei nevinovati ci jidani/dusmani ai „crucii si civilizatiei crestine”.

  63. UmbraSerii zice:

    @ sebastian m, @ion georgescu si alti „escu”
    Stimabililor
    A fabula despre asazise „apologii ale crimei” in ceea ce-l priveste pe Bogdan Munteanu (caruia ii faceti marea cinste de a-l numi „ideolog legionar”) este mai mincinos decat a va numi eu pe dvs promotori ai atitudinii tortionare bolsevice sau urmasi ai tovarasilor patati si in mormant de sangele celor pe care i-au schingiuit in inchisorile comuniste.
    Daca nu ati uitat sa cititi romaneste si cu o minima decenta de a nu scoate fraze din context, ati putea vedea ceea ce orice om de bun simt intelege din articolul respectiv:
    – in primul rand BM arata ca impulsul justitiar al tinerilor din perioada interbelica era mai probabil sa vina dintr-o mentalitate stramoseasca mult incercata de vitregiile veacurilor (pe care dl Platon o gaseste a priori fara pata), decat din educatia legionara (asa cum speculeaza dl Platon), care avea la baza dragostea crestina.
    – de fapt dl Munteanu numeste „pacate” acele actiuni impulsive si regretabile, ceea ce-l soate definitiv din orice sfera de apologie a vre-unei violente de orice fel. Pentru ca, stimabililor, la noi in crestinism „pacat” e ceva ce este condamnabil si trebuie evitat a fi savarsit.
    Faptul ca v-ati bagat ca musca-n lapte in disputa dintre Platon si Munteanu n-ar fi deranjant, daca ati aduce ceva constructiv de o parte sau de alta.
    Deranjant este ca scoateti concluzii false construind pe premise mincinoase si scuipati trivialitati ca sa va aratati eruditia.

    • brother nicholas zice:

      Camarade, gramatica iti este la fel de aleatorie ca si justitia legionara. Adevarul gramatical, indiferent de analfabetismul vostru de grup, e ca se scrie: „vreunul”, „vreo” s.a.m.d.. Daca tot esti patriot, nu mai stalci atat de consecvent limba stramosilor. Nici Donici, nici Antim Ivireanul, nici Caragiale nu scriau „vre-una”. Ne ucideti si cu gramatica, nu va ajung pistoalele?

      • alex zice:

        Frate Nicolae….ai ajuns cumva in Rai si de acolo ne transmiti mesaje? Altfel nu inteleg cum „esti ucis” [la prezent] cu pistolul [lingvistic?…eventual]? Domnule, sta cineva cu pistolul la capul dumitale in acest moment? Sa stim si noi anagramati de grup sa mergem sa ne cumparam pistoale…probabil umbra serii te-a nimerit cu vreun glont de forma substantivala in moalele capului si te simti vexat?

  64. fascismul a ucis distributismul zice:

    Bogdan Munteanu afirma pe blogul lui Claudiu Tarziu ca „legionarii nu au ucis nici un om nevinovat sau doar pe motiv ca era de alta parere cu ei”. Zau? Cum ramane cu Virgil Madgearu care nu s-a facut responsabil de nici o actiune de reprimare a legionarilor? Era in schimb un oponent extrem de ferm al fascismului. Sau poate ca pentru „elita” de la Rost marele economist Madgearu era „nimeni”?

    Atunci cand minerii erau sa-i omoare in bataie pe fratii Munteanu pe motiv de anticomunism, Ion Iliescu a afirmat si el ca minerii nu au ucis nici un om nevinovat ci doar au eliberat Bucurestiul de sub „teroarea legionara”. Cat despre „perciunatii” din 40 si „coloratii” din 90, acelasi Ion Iliescu ne informa ca minerii au venit la Bucuresti ca sa planteze flori.

    PS: Sotia profesorului Madgearu a fost deportata in Baragan de comunisti iar nepotul acestuia afirma ca daca bunicul lui ar fi scapat de legionari cu siguranta nu ar mai fi scapat de comunisti. In ceea ce priveste elita Romaniei vechi, comunistii au continuat treaba pe care au inceput-o legionarii. Capitane nu fi trist…

    • Bogdan M. zice:

      Regret scaparea, nu pretind ca sunt infailibil si n-am omis cazul cu rea credinta. Exceptia aceasta trista nu face insa decat sa confirme regula care ramane in picioare.

      Iata mai jos si un punct de vedere legionar (V. Blanaru-Flamura).

      http://www.miscarea.net/blanaru-blastamele.htm

      Uciderea lui Virgil Madgearu, îmi amintesc foarte bine, m-a surprins si m-a indignat. M-a surprins pentru cã nu-i gãseam nici o explicatie, nu numai politicã, ci si nici o explicatie logicã. De asemenea tin minte cã la vremea aceea, conducerea Miscãrii s-a grãbit sã dezavueze acest fapt, si inutil, si nedrept. Iar in scrisoarea adresatã lui Iuliu Maniu (Virgil Madgearu fãcuse parte din conducerea Partidului National-Tãrãnesc), Horia Sima îsi exprima „profundul regret pentru marea pierdere suferitã de PNT prin tragica moarte a celui ce a fost Virgil Madgearu.”.

      Este adevãrat cã acest eminent economist român, in partidul tãrãnesc situat in fruntea grupului de stânga (N.Iorga n-a pierdut nici un prilej sã-l denunte ca marxist, „marele preot al conglomeratului”) s-a manifestat intotdeauna ca un înversunat dusman ideologic al Gãrzii de Fier, facând tot ce i-a stat in putintã ca sã atâte pe guvernanti contra miscãrii (citat din, ,,Cazul Iorga-Madgearu”, carte scrisã de Horia Sima în exil. Editura ,,Carpatii” Madrid pag. 20).

      Dar aceasta, oricat ar fi fost de grav, nu putea sã determine catalogarea lui Virgil Madgearu printre asasinii de la Jilava. Si, in consecintã, secretarul general al PNT din 1940, nu trebuia, in nici un chip, sa aibã un sfârsit asemãnãtor cu acela al acestora.

      De aceea, am socotit atunci (astãzi dupã 44 de ani de la tragicul eveniment am aceeasi pãrere) cã tinerii din echipa inginerului Traian Boeru au comis o farãdelege strigãtoare la cer, un pãcat de moarte, pe care nu numai ei, ci întreaga Legiune îl va purta ca pe o cruce a ispãsirii spre Golgota izbãvirilor din urmã. Pãrerea de mai sus am avut-o si o am ca om, ca român si crestin. Ea este personalã si nu angajeazã cu nimic opinia oficialã a Miscãrii, dupã cum nu încearca sã schimbe sensul real al adevãrului istoric.

      Iatã de ce in cazul Madgearu ne oprim aici. Ni se pare de prisos a adauga la dosarul asasinatului alte probe incriminãtorii acolo unde damnatorii si sicofantii antonescieni si comunisti s-au depãsit pe sine, spunând mai mult decât a fost in realitate.

      • Donkeypapuas zice:

        Cei de la Jilava au fost ASASINAŢI, domnule Bogdan M. Camarazilor lui Sima le ardea de ASASINATE şi de RĂZBUNĂRI în vreme ce URSS se pregătea de desfiinţarea României (şi a Europei). Excepţională dovadă de „clarviziune” politică. Întrebaţi-vă, domnule Bogdan M, de ce românii l-au pus pe Mareşal pe locul al treilea în rândul personalităţilor noastre în ciuda campaniei virulente cu rădăcini iudeo-bolşevice. Ar trebui să mi se pară ciudat că legionaroizii simişti se alătură corului iudeo-bolşevic, dar nu e aşa. Se confirmă că „rebelii legionari” făceau jocul Moscovei în ianuarie 1941.

      • Modrea zice:

        @Donkeypapuas

        Nu ca ar mai conta foarte mult, dar „Maresalul” dumneavoastra se face vinovat de crime de razboi si participant activ la holocaust …. adica regimul sau se face vinovat de progromul de la Iasi, de deportarea evreilor si tiganilor in Transnitria, unde multi dintre acestia au murit, de crime de razboi in zona Odessa, sau de uciderea a numerosi tineri pe frontul de est, acolo unde acestia s-au oferit sa lupte in linia intai, dar in loc sa moara de glontul sovietic, au murit de glontul soldatului roman pus sa-i impuste pe la spate fiindca nu aveau aceleasi opinii politice cu „Maresalul” …. asa ca mai usor cu pianul pe scari … cat despre cei 64 de la Jilava, asa cum explica si Bogdan Munteanu, nu au fost actiuni ideologice ci justitiare …. guvernul „Maresalului” tocmai se pregatea sa-i faca scapati pe stimabili, iar atunci cand sti in ce mod au fost asasinati Capitanul, nicadorii si decemvirii si cum au fost aruncati intr-o groapa comuna cu acid, var si beton, plus cei asasinati in lagare si capitale de judet, e foarte posibil sa ti se faca negru in fata si sa nu mai vezi alta dreptate decat cea pe care o faci tu …. nu trebuie sa li se gaseasca scuze, de altfel ei si-au asumat pe deplin actiunea, dar trebuie judecati prin prisma contextului 27 noiembrie 1940 si nu prin fariseismele aparent morale cu care ne place sa jonglam in 2011 …
        P.S.
        Si inca o clarificare, nu exista legionari simisti asa cum nu exista legionari codrenisti … e o mare aberatie … nici formula cu neolegionarii nu e foarte fericita …. exista legionari si atat …

      • UmbraSerii zice:

        @Donkey
        Esti penibil d-le Hociung si-ti bati singur cuie in talpa.
        Pentru cine n-a inteles ca exista un context, care nu absolva dar explica anumite fapte si fenomene sa dea o fuga la surse, de exemplu pe aici:
        http://www.miscarea.net/1-cine-au-fost-victimele.htm

  65. brother nicholas zice:

    pai, ionel mota nu voia stat corporatist, bazat pe bresle. il combatea pe manoilescu spunand ca, pana la stat pe baza de bresle, trebuie purificata etnic tara. abia apoi se pot face bresle. curat crestin!

    • fascismul a ucis distributismul zice:

      Asa e. Tot in duhul Capitanului graieste si Mota: „Procesul acesta de pieire a natiunii noastre poate fi înca oprit prin lupta de eliminare totala a Jidanilor si a influentei lor în mijlocul natiunii noastre. Prin aceasta lupta ne vom mântui si vom regasi toate comorile pierdute, ca si altele noi mai pretioase, care vor veni sa ne ridice mai sus, spre Dumnezeu. În locul cântecelor care au pierit, prin lupta aceasta vom ajunge sa avem altele noi si mai frumoase. Iar drumurile de fier nu ne vor mai fi un dusman, ca astazi…” (Ionel Mota, CE NE DATI ÎN LOCUL „CÂNTECELOR CARE PIER”? – in volumul CRANII DE LEMN). Cu alte cuvinte, nu va mai canta ciobanul din bucium ci va canta Hans la mitraliera. Curat revolutionar!

  66. Donkeypapuas zice:

    Încă şi încă odată se confirmă că legionaroizii (îndeosebi SIMIŞTI – puteţi să urlaţi cât vreţi domnilor Modrea şi UmbraSerii) au fost şi sunt trâmbiţele sovieticilor pe la noi, p-aci. Toate năzbâtiile împrăştiate de slugile lui Stalin sunt repetate, din nou şi din nou, de către aceşti papagali ideologici. Luaţi-vă, dragi „camarazi”, de mână cu dragul vostru tov Elie Wiesel şi spuneţi în cor: „Românii au ucis, au ucis, au ucis!” Că cin se-aseamănă, se-adună. Iar domniile voastre sunt copia perfectă a gunoaielor iudeo-bolşevice. Despre care „holocaust” vorbiţi, băi, ăştia? Unde vă trezişi! Credeţi că aici este mândra voastră Uniune Sovietică? Ori ce nouă clădită pe malul Mediteranei? Ce primiţi pentru gunoaiele pe care le scoateţi din tastatură? Ruble? Dolari? Şekeli? Vedeţi să nu primiţi nişte scuipaţi în faţă! Sau nişte picioare-n dos. Voi şi bolşevicii! Amândouă găştile cu „holocaustul” în gură! Da’ puneţi atunci, că tot sunteţi aşa „mărinimoşi” şi pe cei ale căror trupuri au fost găsite în clădirile şi puşcăriile NKVD-iste din Basarabia. Puneţi-i şi pe cei arşi de vii la Tiraspol tot pe seama românilor. Puneţi! Că ne-am obişnuit!
    De ce uitaţi domnilor camarazi să precizaţi că victimele rebeliunii legionare nu au fost iudeii ci, în principal, soldaţii români. Aceiaşi soldaţi care, cu 8 luni mai înainte, fuseseră agresate de către bandele iudeo-bolşevice. Acei iudeo-bolşevici pe care, cu ipocrizia vulpii, îi deplângeţi pentru că „ar fi fost masacraţi de români”. Foarte „naţionalistă” atitudine, mersi.
    Hai, domnilor ce vă lăudaţi ACUM (nu mai înainte) cu cămăşile verzi, începeţi să plângeţi şi trimiterea în prima linie a camarazilor. Că dumneavoastră „muriţi pentru Căpitan” doar atunci când defilaţi cu marşuri, nicidecum nu v-aţi propus să muriţi pentru ţară.

    • Modrea zice:

      Amestecati planurile mai ceva ca un proletcultist … perverse metode de manipulare domnule Hociung … dati-i inainte cu al dumneavoastra „Maresal” criminal, ca le ziceti bine …. adevarul e ca faceti o ciorba in care e greu sa discerni elementele compozite …. amestecul de Elie Wiesel, URSS, legionari, NKVD, iudeo-masoni, simisti nu face altceva decat sa va ridice dumeavoastra nivelul de testosteron si cam atat …. iar cliseele cu soldatii agresati de legionari sunt de foarte multa vreme expirate si demontate, mai ales cand o buna parte din corpul ofiterilor era legionar …. binenteles ca dupa ianuarie ’41 acei ofiteri au fost fie scosi din armata, fie dupa izbucnirea razboiului in est, au fost trimisi in prima linie unde au fost decimati si de „frati” si de sovietici …. Haig Acterian cred ca s-a impuscat singur pe frontul de est ca sa se dovedeasca inca o data, daca mai era nevoie, ca legionarii agresau si chiar ucideau soldati …nu? …dumneavoastra ce credeti? … si e doar un singur exemplu dintr-o sumedenie … si nu, domnule Honciug, nu romanii la modul generic au trimis evrei si tigani sa moara de diverse boli si inanitie in Transnistria … acest lucru l-a facut regimul „Maresalului” …. acesta este un fapt istoric demonstrat cu documente asa ca sa nu mai batem campii aiurea …. in plus nimeni nu se lauda cu nicio camasa verde, cat despre marsuri legionare cu atat mai putin…nu a existat asa ceva in Romania postdecembrista … Atata „au plans” legionarii ca au fost trimisi in prima linie, incat cei din inchisori i-au scris lui Antonescu ca vor sa place pe front jurand ca dupa razboi cei care supravietuiesc sa se intoarca in puscarie … doar ca s-ar fi asteptat sa lupte cu inamicul si nu sa primeasca un glont in spate sau sa fie trimisi buluc spre un cuib de mitraliera inamic fara nicio importanta militara si nu intr-o actiune comuna de front, ci doar asa de dragul de a fi decimati … si de „frica” ce le-a fost desi constientizau ca merg la moarte sigura si inutila, totusi s-au dus … mari „fricosi” legionarii astia …. dar dumneavoastra continuati cu argumentatia hilara, fiindca le ziceti ca la carte si noi cred ca va cam incurcam la crosetat elucubratii ….

      • Donkeypapuas zice:

        Aţi început să aiuraţi până şi despre „cum erau camarazii asasinaţi mişeleşte pe front”. Partizanat dus la absurd. La absurdul de a-l avea coleg de idei (ca să nu spun direct minciuni) pe Elie Wiesel.
        Cum vă potriviţi unii cu alţii, legionaroizii şi profitorii iudeo-bussinessului numit „mitul holocaustului”! Împreună nu vă mai săturaţi să aruncaţi cu noroi asupra românilor! Inventaţi guverne criminale! Inventaţi „holocausturi”! Inventaţi „asalturi sinucigaţe” ca tactică a armatei române! Inventaţi „pogroame pe la Iaşi”! Parcă vă şi văd cu lopăţica prin pădurile Iaşilor c’utând cai verzi pe pereţi. Asta doar din ură faţă de Mareşal. Că a luat unor dezaxaţi jucăriile, că i-a lăsat fără trufia pe care le-o dă puterea. Să vină lucrul ăsta şi din rădăcinile iudaice pe care le au unii membrii Rost-uişti? Un membru de-al vostru îmi promitea, cu ceva vreme în urmă, că,dacă m-ar prinde Paul Goma, mi-ar da vre-o două. Asta pentru o afirmaţie pe care Goma însuşi o făcuse în dese rânduri. (aste e tipic pentru partizanatul celor de-s mai catolici decât papa). Eu bag mâna în foc pentru altceva: dacă vă prinde pe voi Paul Goma vă bate cu parul. Mulţumesc lui Dumnezeu că au descoperit ai noştri primii gropile comune din Chişinău şi din Tiraspol, din Vinniţa ori Tătarca. Altfel ne trezeam cu nişte iubitri ai „adevărului” istoric (tradus – pravda) precum ai voştri. care ar fi fost întru gând cu sovieticii şi iudeo-manglitorii.

  67. Donkeypapuas zice:

    @UmbraSerii
    Eşti un impostor, domnule! NU aveau aşa cum nici dumneavoastră NU AVEŢI, NU DEŢINEŢI, NU SUNTEŢI INVESTIT cu nici o autoritate judecătorească.
    Acei indivizi dezaxaţi şi-au arogat nişte sarcini în dispreţul total al legii.
    Asemeni bolşevicilor.

  68. Marakazov zice:

    Pot sa inteleg nevoia de apartenenta la un grup ai caror membri impartasesc acelasi crez. Problema cred ca apare in momentul in care incercam sa detaliem acest crez, sa-l facem tot mai cuprinzator. Pe ortodocsi ii uneste Crezul. Dar acest Crez traseaza niste coordonate, contine cateva enunturi si atat. Omul simte nevoia fundamentala de mai mult. Dorul de rai al omului se manifesta in moduri care mai de care mai neortodoxe. Nu pot sa nu am intelegere in acest sens pentru miscarea legionara asa cum o descriu si inteleg aparatorii ei infocati si bine intentionati, care se doresc in definitiv oameni de bine si de actiune in acelasi timp, nu simpli contemplativi. Apar doua probleme, însă, care cred eu, sunt de asemenea principiale:
    1. In jurul organizatiilor, indiferent de natura lor, se vor aduna intotdeauna oameni egoisti, rau-intentionati, cu scopul de a profita de pe urma celor mai naivi, mai de buna credinta, etc. Fie ca vorbim de partide politice, miscari legionare, asociatii studentesti, de revolutionari, sau chiar biserici. Cred ca niciun grup organizat (de la cativa indivizi in sus, sau, ca sa nu exagerez, de la cateva zeci) nu este ferit de acest fenomen. In orice asociatie de studenti vor aparea oportunisti, in orice partid politic exista lichele, in orice asociatie de pensionari exista cei care vor sa ia bani de la stat fara sa fie batrani sau bolnavi, asa cum capitanul era „consolat” de Pastorel: „Capitane, nu fi trist! Garda merge inainte, prin partidul comunist!”. Asa cum sunt convins de valoarea si bunele-intentii ale marilor legionari, sunt convins ca printre ei existau si submediocri, si probabil semnificativ de multi (care ar fi facut parte din orice miscare sau trend al vremii, asa cum mai tarziu au fost primii comunisti, asa cum dupa revolutie, cei mai mari dizidenti anticomunisti au fost nea’ Nelu si ai lui). BOR? Sunt convins ca dincolo de mizeriile presei si ale ONGistilor ateo-stangisti care incearca prin orice mijloace sa discrediteze atat institutia cat si insele fundamentele fenomenului religios in general, exista scursura… sa ma ierte Dumnezeu, dar cred ca fiecare dintre noi am avut contact cu fenomenul, si am incercat sa ne tinem tari in credinta clatinati fiind de exemplele venite din zona clerului. Noi totusi avem acea credinta (fie ea zgaltaita constant de necuratul si la care pun umarul atatia oameni din interiorul bisericii, inclusiv noi insine prin exemplul negativ al lipsei noastre de sfintenie de care dam dovada zi de zi majoritatea dintre noi), ca in Biserica se afla totusi o putere superioara, cea a Duhului Sfant, care chiar daca ingaduie pacatului sa existe in interiorul ei, intr-un mod subtil, nestiut, prevaleaza pana la urma. Bineinteles, aceasta putere a Duhului Sfant, noi nu stim pe unde mai lucreaza, daca nu cumva lucra si in martirii de alte confesiuni, sau lucreaza in aceste momente in sufletul acelor oameni de la Fukushima care poate n-au auzit de Hristos decat din filmele americane.
    2. Personal, nu cunosc doi oameni sa impartaseasca in detaliu acelasi crez, poate mai putin sfintii (dar iarasi, nici macar nu stiu sa-i deosebesc pe acestia dintre cunoscutii mei). Eu nu impartasesc in totalitate credintele si ideile parintilor mei, prietenilor, colegilor mei, nici ale nevestei mele, probabil nici cele ale duhovnicului meu, iar asta nu neaparat la nivel strict rational, ci pur si simplu… pur si simplu suntem atat de singuri de fapt in universul cazut, incat nici un om sau nicio organizatie nu ne poate alina aceasta suferinta adanca, nu poate umple golul lipsirii de Dumnezeu, de care suntem majoritatea lipsiti, chiar ortodocsi fiind, in aceasta lume (sau poate imi permit sa afirm prea multe in numele majoritatii, dar asta este ceea ce cred, ceea ce vad, ceea ce simt ca simt majoritatea oamenilor)… cea mai adanca suferinta. Ortodoxul, dupa umila mea parere, nu face altceva decat sa creada in risipirea acestei singuratati in cealalta lume, cea vesnica, unde vom avea intr-Adevar cu totii acelasi crez, aceeasi simtire, acelasi Dumnezeu, iar in lumea aceasta se bucura intuind activ acea stare, si oglindind-o in gandurile si actiunile sale nesemnificative si neputincioase la scara cosmica.
    Ca sa nu ma lungesc prea mult, crezul pe care vroiam sa-l exprim este ca oricat de mult ne-am „lipi” cu sufletul de o organizatie, acest demers este sortit esecului prin insasi natura lumii cazute. Singura alinare poate sa vina la nivel personal, de la persoana la persoana, de la Duhul Sfant catre fiecare dintre noi, de la duhul fiecaruia (caci duh este sufletul omului) catre fiecare. As concluziona cu intrebarea (catre „proprietarul” bloglui sau a prietenilor) ce sens are, in acest context, „politca crestina”? Are sens asa ceva? Eu nu pot sa cred in organizatii cu adevarat crestine, asa cum tot aud de exemplu despre ML, sau despre partide „crestine”, sau fiecare despre biserica lui. Pot sa cred totusi in sfinti (canonizati sau nu) a caror putere (in sensul ingaduintei divine castigate de nevointa si dragostea lor) poate sa sustina un filon indestructibil a ceea ce imi place mie sa cred ca inseamna de fapt biserica. Acea structură de rezistenta care lucreaza tainic, si mai putin institutia BOR (multi zic ca e cea mai profitabila companie din romania, si cred ca sunt multi care au facut seminarul in aceasta idee), implicarea politica, scandalul averilor, al spagilor, al „mantuirii neamului”, si cate si mai cate…

  69. @ Marakazov (care rimeaza cu Karamazov)

    1. Nu stiu la cine anume te referi exact atunci cand vorbesti de marii legionari si de bunele lor intentii, dar daca ai fi citit comentariile de la articolul asta ai fi vazut ca marii legionari intentionau, printre altele, sa-i „elimine pe jidani” din mijlocul poporului roman. Asta ca sa dau doar exemplul cel mai penal, dar mai sunt o gramada mentionate pe acest blog. Asa ca, in ceea ce ma priveste, intentiile or fi fost bune doar ca binele, atat ca finalitate cat si ca maniera de a actiona era prost definit. De aceea, definitiile conteaza. Pentru mai multe detalii cu privire la intentiile marilor legionari (unele bune, altele mai putin), cel mai bine e sa-i citesti. Ii gasesti la miscarea.net: Pentru Legionari, Carticia, Cranii (Patrate) de Lemn, etc. Intre noi fie vorba, iti marturisesc ca si eu inainte sa-i citesc aveam o impresie mai buna despre ei (asa cum erau ei prelucrati de autori precum Codrescu sau Lavric).

    2. Singuratatea pe care o resimtim atunci cand nu ne regasim in altii este un indicator al pacatului sau al unei „nevointe eretice”, ca sa-l parafrazez pe parintele Rafail Noica. Mai exact, ne vom regasi cu adevarat unii in altii atunci cand ne vom regasi cu totii in Hristos. Iar aici, din nou, dogmele si definitiile conteaza. Deoarece in Ortodoxie dogmele nu sunt niste teorii abstracte ci repere pe drumul unei experiente de viata (crestina). Dogma nu este principiul abstract pe baza careia se fundamenteaza o organizatie ci este o linie de demarcatie prin care Biserica separa adevarata iubire de falsa iubire, adevarata unitate de falsa unitate, etc…In acest sens, exista o diferenta radicala intre Biserica si orice alta organizatie deoarece Biserica nu este organizatie ci Trupul lui Hristos. Si esti madular al trupului lui Hristos in masura in care te faci partas iubirii lui Hristos, care nu este compatibila cu „eliminarea totala a jidanilor”, cu prohitlerismul sau cu „transfigurarea” imnografica a unei crime de genul celor care se mai intalnesc doar pe la reprezentantii balck metalului scandinav.

    3. Altfel spus, legionarii nu sunt judecati abstract ci concret cu masura iubirii lui Hristos care se daruieste tuturor oamenilor. Iar daca problema Bisericii este ca reprezentantii ei, de cele mai multe ori, nu se conformeaza principiilor crestine, problema legionarilor este ca in buna masura s-au conformat principiilor legionare. Altminteri, e drept ca deseori ne certam si ne insinguram datorita unor lucruri irelevante. Mai mult, e drept ca in anumite aspecte e loc de nuante care nu se exclud reciproc ci se completeaza (lucru de care devenim constinenti daca sunte indeajuns de intelepti). Oricum ar fi, niciodata nu ne vom insingura deoarece ne certam pentru ca aparam adevarul. Apararea adevarului nu este suficienta pentru mantuire (trebuie sa si traiesti ceea ce aperi) dar este necesara. Suntem singuri fie pentru ca ne eschivam de la la apararea adevarului (ceea ce inseamna ca nu-l traim), fie pentru ca aparam minciuna si cultivam astfel singuratatea in comun, fie pentru ca nu ne asumam pe deplin, prin traire, adevarul pe care il marturisim prin cuvant. Insa in mod inevitabil, atunci cand aparam Adevarul pe care il traim suntem in comuniune cu Hristos si cu toti sfintii. Atunci suntem, in adevaratul sens al cuvantului, in Biserica si atunci nu mai suntem singuri oricat de instrainati am fi in raport cu lumea. Aceasta este taina Bisericii, o taina care, nu mai are rost sa o spun, se traieste doar in Biserica si in nicio alta organizatie. In concluzie, in institutia BOR ai toate sansele sa te simti extrem de singur; in comuniunea sfintilor, in masura in care te deschizi harului ce-l primesti prin sfintele taine, nu ai cum sa te simti singur (fiind inca in lumea aceasta).

    4. Despre chestiunea extrem de complexa a politicii crestine a scris Mircea Platon mult mai bine decat mine. Vezi urmatoarele articole:

    http://www.rostonline.org/rost/oct2008/pretexte.shtml
    http://www.rostonline.org/rost/oct2008/teologia.shtml
    http://www.rostonline.org/rost/nov2008/ortodoxul.shtml

    • Marakazov zice:

      Eu cred ca ai cum sa te simti singur… pentru ca harul, fie el si in Biserica, unde, spre deosebire de alte locuri, noi credem ca lucreaza activ, lucreaza tot tainic si nevazut, iar oamenii, desi uniti intr-un Crez fundamental pe care toti il afirma intr-un glas, nu sunt uniti de fapt, ci anticipeaza acest lucru, pentru ca se afla fiecare la nivelul lui, mai mult sau mai putin, lucru care nu se poate masura sau cunoaste de catre noi, intr-o stare cazuta, de pacat. Daca ne uitam numai la cata „schisma” este intre clerici, intre clerici si credinciosi de multe ori, ce sa mai zicem de categoria cea mai numeroasa, intre credinciosi si credinciosi, cineva din exterior, pe buna dreptate ar putea zice ca n-are de ce sa se faca ortodox. Noi credem si traim launtric acea „comuniune” de care vorbesti, dar fiecare la masura lui, si poate foarte putini au revelatia care ii schimba cu adevarat, care revarsa harul peste ei si-i schimba ca in marile convertiri. Este ceea ce „spiritul protestant” rezolva poate de multe ori mai spectaculos, prin pretuirea inainte de orice a datoriei individului fata de „infaptuirea” celor bune fata de aproapele. Oricat de mult am intelege din punct de vedere teologic, dogmatic, eroarea, oricat de mult am fi citit de prin Filocalie „despre cei ce-si inchipuie ca se indreptatesc din fapte”, trebuie sa recunoasetem ca e o ispita in care multi am cazut. Pe de alta parte, judecand dupa numarul credinciosilor care umplu bisericile ortodoxe si care compun cozile (imbulzelile) de pe la hramuri mari, nu putem sa nu gandim ca daca ei ar fi uniti de „iubirea cea adevarata” de care zici, atunci lucrurile in jurul nostru ar arata altfel (nu cred ca e vreunul dintre noi care poate spune ca e beton p-aici, pe-aceste plaiuri ortodoxe mai pline de har si de iubire adevarata (cum bine zici, in stilul formulei AS) – sau poate tocmai pentru ca asa e, este greu sa-ti faci un doctorat in stiinte politice (lumesti) pe aceste meleaguri). Probabil pe undeva pe aici se afla radacinile protestantului care se afla in omul modern, fie el ortodox, inclusiv cel care are nevoie de ML ca sa simta ca infaptuieste ceva, ca sa nu se mai simta „singur”. Aici ader si eu la retorica ta: daca te afirmi ortodox, la ce-ti mai trebuie si eticheta de legionar, cand tot ce e de folos credem ca se afla in ortodoxie? Nu am cum sa ader la ideea deplasata ca a fi legionar si a fi ortodox sunt de fapt lucruri complementare. Extrapoland fortat termenul, e tot o forma de protestantism, asa cum cred ca multi ortodocsi sunt de fapt protestanti, ca sunt instrainati nu in raport cu lumea, cum zici tu, ci in raport cu biserica insasi, sau, poate mai bine zis, cel putin cu anumite dimensiuni ale bisericii (care insa se doreste un intreg bine definit, un organism viu pe care nu poti sa-l separi pe dimensiuni asa cum te taie capul). Cativa oameni sa fie in Biserica, si tot nu cred ca in sufletul lor vor fi toti de acord dupa Liturghie la felul in care preotul s-a raportat in predica la cine stie ce actualitate a vremii, la felul in care tocmai a anuntat ca se vor cheltui banii credinciosilor, la felul in care a venit fata aia imbracata la biserica si cat de smintitoare e, si ca de ce nu-i zice preotul nimic, ca lu’ cutare i-a zis desi poate n-ar fi fost cazul, etc, etc. Si atunci, reiese natural impulsul de a scapa dintr-o astfel de stare, iar solutia evidenta pentru multi, este de a „protesta” intr-un fel, si de a se organiza complementar pe langa biserica sau in afara bisericii, devenind protestanti, legionari, sau mai stiu io ce: vor sa infaptuiasca pentru ca sunt frustrati. Periculoasa ispita, ce-i drept, dar ceea ce vreau sa spun este ca are totusi substanta, problema e mai complicata decat tind unii ortodocsi „fundamentalisti” 🙂 sa o transeze prin adoptarea discursului pe care nu e nevoie sa-l exemplific in contextul de fatza. Asa cum dpdv ortodox nu pot emite judecati despre potentialul de mantuire al unui legionar sau altul, nu pot nici pentru ortodocsii din biserica. Mi-e greu sa cred pur si simplu ca pacatul ortodoxului este mai „iertabil” decat pacatul protestantului, legionarului, paganului, doar pentru ca el are cumva acces la adevarata credinta in interiorul bisericii. De multe ori asta mi se pare o circumstanta agravanta pentru ortodox: vii la biserica, te spovedesti, te impartasesti, si totusi pare ca toate acestea nu fac altceva decat sa te ajute sa te complaci in starea de pacat din care se pare ca nu vrei sa iesi. Ar fi greu sa convingi pe cineva din exterior, ca nu este asa. Eu ma consider ortodox (desi prin ceea ce am afirmat poate ca multi dintre voi m-ati exclus definitv deja din aceasta categorie, pentru ca folosesc si eu aceleasi argumente probabil cand sunt eu in locul fundamentalistului iar interlocutorul e omul „de bun simt” care ajunge usor sa ma compatimeasca pentru conceptiile mele inguste), si tot mi se pare ca n-as fi sincer cu mine insumi daca n-as marturisi despre acest fenomen care mie mi se pare evident. Oricum, nu despre asta era vorba, ci despre concluzia la care vroiam sa ajung: daca exista protestanti, legionari, sau alte categorii, secte, organizatii, „derivate” din biserica sau „complementare” bisericii, care in mod normal (ideal) n-ar avea de ce sa existe, este un lucru pe care chiar si un ortodox ar putea sa-l inteleaga si sa-si asume o parte din vina pentru fenomen. Problema grea a autosuficientei exista si in interiorul biericii, si mi se pare ca multi ortodocsi tind sa fie ortodocsi in primul rand pentru a rezolva usor aceasta problema. Parerea mea e ca nu se rezolva atat de usor. Nu pot sa zic despre cutare legionar ca nu se va mantui doar pentru ca in carticica de capatai a legionarilor se afla printre altele niste principii absolut aberante, asa cum nu pot sa zic despre un (asa-zis) ortodox ca se va mantui doar pentru ca nu e legionar sau protestant, pagan sau eretic. Cred ca poate exista sfintenie si har si in afara bisericii (in sensul oficial al termenului), iar asta nu cred ca loveste in ortodoxie sau in biserica ortodoxa. Mi-ar fi placut, in acest sens, ca un ortodox mai „fundamentalist” ca mine (da, oricat de hilar, este usor sa fiu catalogat astfel de catre alti ortodocsi (nepracticanti)) cum simt ca este autorul blogului, sa comenteze ceea ce unul dintre comentatori ne-a extras din Luca 9-49: „Invatatorule, am vazut pe unul care in numele Tau scoate demoni, si l-am oprit, pentru ca nu-Ti urmeaza impreuna cu noi. Iar Iisus a zis catre el: nu-l opriti, caci cine nu este impotriva voastra este pentru voi”. Personal nu-mi amintesc o talcuire de referinta a acestui moment, important zic eu, dar de multe ori mi se pare evidenta: cati n-am vazut printre ortodocsi, sau n-am fost printre cei care, am infierat chestii pe care poate noi am fi fost primii in masura sa le facem din pozitia de ortodocsi „care suntem”, doar pentru ca cel luat in colimator nu era un adevarat ortodox, deci asta-i cam anuleaza si simtirea, si trairea, si fapta, din moment ce in inselaciune se afla. Despre aceasta ispita am vrut sa vorbesc, pentru ca asa mi-a placut mie sa-i inteleg pe cei care ii apara pe unii legionari in aceasta polemica (luand doar ce e bun de acolo, „legendarizand” fenomenul – lucru care mi se pare nociv in esenta) si pe unii ortodocsi care minimalizeaza, discrediteaza de pe o pozitie pe care poate o cred mai solida decat este, orice se intampla in afara bisericii (nu cred ca este cazul, am subliniat extrema doar pentru a fi mai evident ceea ce vreau sa zic). Asta nu inseamna ca simpatizez cu ML, sau ca exista in mine personal o atractie deosebita pentru fenomen. Prin firea mea (euro)sceptica pacatoasa, tind sa fiu rezervat in exaltarea pe care ar putea sa mi-o provoace anumite chestii „catchy” ale diferitelor fenomene printre care si ML. Din pacate, aceeasi chestie as putea sa o zic si despre multe aspecte ale bisericii din care vreau si sper ca macar tind (si nu doar ma amgesc) sa fac parte (iar aici ma refer in acest context, in primul rand la acea autosuficienta „linistitoare”). Sper sa se inteleaga ca nu apar ML si nu sustin in general initiative de genul asta, ci am vrut sa aduc circumstantele atenuante care pentru unii pot fi suficiente intelegerii, concilierii si iertarii nu intre multiple adevaruri paralele si contradictorii in sensul prost postmoderno-ecumenist, ci mai degraba in cel Steinhardtian. Sa privim cum noi, cei de fatza, desi ortodocsi, cred, suntem atat de dezbinati totusi, fiecare cu rafinamentele lui despre ceea ce inseamna sa fii ortodox, chiar daca suntem de acord asupra sfintilor din calendar si ce scrie prin cartile de baza. Ceea ce e pe de-o parte de inteles… ar fi o greseala (de tip protestant 🙂 ) sa ne batem in litera dogmei… credinta, e traire, nu e matematica (unde chiar si acolo exista credinte si polemici)

  70. Anonim zice:

    Domnule Racu, sunt in principiu de acord cu dvs.
    Miscarea legionara a facut 2 mari greseli din punct de vedere crestin.
    Prima : a avut o atitudine filetista, privind religiosul prin prisma nationalismului, ba chiar a sovinismului.
    A doua : a promovat un cult al mortii care este anticrestin si antiromanesc.
    A crede ca te mantuiesti pentru ca lupti impotriva dusmanilor neamului, chiar ucigandu-i, asta nu e o conceptie crestina.
    S-ar mai putea adauga si o a treia gresala: au incercat sa realizeze sacrul cu mijloacele politicului, conform dictonului ” Sa facem o tara ca soarele sfant de pe cer”.
    Au uitat astfel ca imparatia lui Dumnezeu nu e din lumea asta.
    De fapt, eu ii vad pe legionari ca pe niste tineri exaltati, fanatici, utopici si numai asa s-ar putea explica si actele de violenta comise de ei.
    Cat despre unii legionari care in inchisori s-au purtat ca niste sfinti, cred ca se face o confuzie de planuri. Valeriu Gafencu nu e sfant pentru ca a fost legionar, ci pentru ca in conditii extreme, cand cei mai multi oameni isi ascut la maxim instinctul de conservare, el a procedat invers, daruindu-si viata semenilor sai.
    Asta e esenta. Restul sunt baliverne. Orice om, indiferent ca e legionar, taranist, liberal, sau om fara apartenenta politica, cand se sacrifica pentru aproapele din iubire si credinta e un sfant. Iar iubirea si credinta nu sunt monopol legionar si nici nu au legatura directa cu legionarismul, ci cu Hristos.
    Asta am vrut sa spun si eu.

  71. brother nicholas zice:

    Radu Preda, la Cluj, in prezenta lui Tarziu si Codrescu, tacand atunci, si crosetand ulterior pe blog:

    „Sunt multe voci bune, dar plasate prost. Poti face un enorm deserviciu unei cauze corecte laudand-o anapoda: sfintii nostri legionari! Pai las-o… moarta, ca nu legionaristii au creat sfinti! E ca si cum ar veni taranistii cu sfintii lor taranisti, sau Ponta, daca mai are cativa colegi care intra la puscarie, va veni si el cu sfintii lui social democrati, Severin fiind un model de martir! […]”
    http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/04/cluj-expozitie-conferinta-si-lansare-de.html

    Oare ce-o mai fi spus Preda? Si cum de nu i s-a reprosat ca scuipa pe morminte si ca toti au fost „legionari pana la moarte”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s