Mircea Platon: Certificate de smerenie (sau [adaugirea mea] despre modul in care ar trebui sa se desfasoare o polemica decenta)

„Smerenia” este ultimul refugiu al ticălosului. Încă din grădina Raiului, minciuna a apărut târându-se. Literatura clasică e plină de personaje, precum Volpone al lui Ben Jonson sau Tartuffe al lui Moliere, a căror decrepitudine morală se ascunde în haină umilă şi ale căror minciuni sunt ocultate de frecarea mâinilor ca într-un soi de pasă magică bombănită, de pantomimă slinoasă. Modul în care, în literatura clasică şi/sau creştină, e scoasă la iveală impostura fundamentală a acestor personaje e raportându-le vorbele de azi la cele de ieri şi vorbele de ieri şi de azi la fapte. Raportându-i, adică, la realitate. Caracteristic orgoliosului, în haină umilă sau neprefăcut, e refuzul raportării la realitate, la evidenţă. Cel care acceptă evidenţa şi se închina în faţa adevărului nu poate fi acuzat de orgoliu de cineva pentru care adevărul nu contează. Cineva pentru care „cuibul” lui e mai important decât evidenţa sau reconcilierea cu adevărul e cineva care preferă propria lui lume, mincinoasă, făcută de el, lumii în care ne-a aşezat Dumnezeu. Creştinul nu are a rescrie lumea, ci a o restaura. Şi nu o poate restaura prin minciună. Şi nici prin „adevăruri”  tactice şi minciuni strategice: prin „adevăruri” conjuncturale şi prin închinarea la idoli falşi.

Din păcate, regimul comunist a cultivat la români tocmai acest tip de virtuozitate, care ţine de refuzul îmbinării cuvântului cu sensul şi al sensului cu viaţa. În comunism, singurul lucru pe care, din punct de vedere oficial, îţi era îngăduit să îl faci individual era autocritica. Îţi făceai autocritica în faţa colectivului, nu se autocritica colectivul în faţa individului. Conştiinţa individuală trebuia racordată la adevărul maselor. Adevărul era o chestiune stabilită doar de organele competente. Adevărul obiectiv era considerat burghez şi trebuia înlocuit cu adevărul ştiinţific, rod al concepţiei înaintate despre lume şi viaţă a Partidului. Astfel, dacă un muncitor vedea că în magazine nu se mai găseşte pâine şi rostea adevărul obiectiv, corespunzător adică realităţii: „În magazine nu e pâine”, el se făcea vinovat de subiectivism burghez, de individualism şi de orgoliu. Adevărul ştiinţific, marxist-leninist, corect, era cel care ţinea cont de lupta de clasă şi de drumul pe care era angajată România, cel al construirii unei societăţi mai bune şi mai drepte. Şi adevărul ştiinţific era că, spunând că la alimentara nu e pâine, el sabota această luptă. Adevărul deci nu era lipsa pâinii, ci sabotajul lui, care trebuia condamnat de toţi oamenii muncii de la oraşe şi sate.

Până la venirea comunismului, adevărul, ca şi basmele, nu era inventat şi impus de sus, ci moştenit. De aceea, orgolios nu era cel care ţinea să păstreze şi să transmită mai departe adevărul, sau basmul, ci doar cel care voia cu orice preţ să inventeze un adevăr potrivit doar pentru el şi ai lui. Aşa se explică şi inaderenţa lumii româneşti la comunism, un mit politic care nu avea nimic în comun cu lumea tradiţională românească. Şi aşa se explică şi succesul, relativ, al Mişcării Legionare, o formaţiune care s-a prevalat de multe elemente creştine sau folclorice româneşti. Dar cel mai bun semn că atât comuniştii cât şi Mişcarea Legionară erau de fapt purtătoare ale unor „adevăruri” inventate, nu ştafete politice ale unor adevăruri moştenite, e organizarea lor alveolară, în celule de partid, respectiv cuiburi, locuri unde membrul avea datoria să îşi facă, după cum spune Cărticica şefului de cuib, „toată şcoala”. Membrul trebuia ferit de contactul cu realitatea, care l-ar fi expus tentaţiei burgheze a adevărului obiectiv, pentru a putea fi educat în cultul adevărului ştiinţific, avansat, venit de sus, de la Comitetul Central sau de la „Şef”. [1]

Desigur că, în realitate, lucrurile se puteau petrece altfel. Primul articol pe care l-am publicat la începutul acestei lungi şi din ce în ce mai tenebroase dezbateri a fost dedicat tocmai relativizării influenţei „educaţiei” legionare în favoarea readucerii în prim-plan o omului şi a mediului său familial de formare. Celor care vedeau o linie dreaptă între „educaţia” legionară şi sfinţenia unor deţinuţi politici, le răspundeam încercând să aduc în discuţie şi alţi factori – cum ar fi familia sau mediul patriarhal românesc – care ar fi putut contribui la educaţia creştină a unuia sau altuia dintre cei care au rezistat sau au murit creştineşte în închisoare. Pentru a centra întreaga dezbatere pe om, trebuie să relativizăm infailibilitatea „şcolii de caractere” legionare şi să aducem şi alţi factori în discuţie. Pe lângă familie, ar putea intra în discuţie, de exemplu, şi prieteniile legate de adolescenţi care s-au întâlnit în „Frăţiile de cruce”. E prietenia lor, mai formativă poate decât lectura literaturii de propagandă legionară, intrinsec „legionară”? Comuniştii de ieri şi apologeţii Legiunii de azi considerau şi consideră că da. Unii, pentru a condamna, ceilalţi, pentru a instituţionaliza un anumit tip de creştere, o anumită tehnologie de formare a „omului nou”.

Din punctul meu de vedere, tocmai pentru că dezbaterea e despre om trebuie problematizată influenţa Mişcării Legionare asupra membrilor ei. Şi unul din modurile de a problematiza această influenţă e de a cerceta literatura folosită la educarea membrilor. Dacă literatura fundamentală a unei mişcări politice voit creştine păcătuieşte de fapt prin distorsionări grave ale adevărurilor de credinţă, dacă organizarea şi multe din acţiunile unei mişcări politice declarat creştine sunt în contrast evident cu ceea ce ar trebui să fie o viaţă creştinească, oare avem dreptul să ignorăm acest lucru? Nu compari ML cu Biserica, dar ai dreptul să judeci măsura în care ML şi-a asumat cu adevărat adevărul de credinţă Ortodox. Oare dacă creştinii se mântuiesc stând în Biserică, Mişcarea Legionară se mântuieşte camuflându-se în sfinţii care i-au călcat la un moment-dat pragul? Poate o învăţătură greşită fi justificată de sfinţenia celor care o îmbrăţişează? Poate un nazist ascetic justifica rasismul? Poate viaţa lui Gafencu salva retrospectiv Cărticica şefului de cuib?

Atunci ar trebui rescrisă nu doar istoria Mişcării Legionare, ci a întregii Biserici, de vreme ce e plin trecutul de „eretici” virtuoşi şi de sfinţi năprasnici. Sau de oameni aparţinând altor confesiuni care au trăit şi au murit consecvenţi cu învăţătura lor de credinţă în Hristos. Două dintre figurile la care mă raportez cu tandreţe sunt, de exemplu, cea a lui Edith Stein, care după o adolescenţă atee s-a convertit la catolicism şi a murit gazată la Auschwitz în 1942, şi cea a Dietrich Bonhoeffer, teolog luteran german, anti-nazist, executat prin spânzurare în 1945, cu doar câteva săptămâni înainte de prăbuşirea totală a regimului hitlerist. Şi măicuţa catolică şi teologul luteran au suferit şi au murit crezând în Hristos. Pot să mă raportez la ei şi să mi-i ţin aproape? Pot. Aţi fi acord să îi trecem în calendarul Ortodox? Nu. De ce? Pentru că există, între noi şi ei, o deosebire de adevăr de credinţă.

Dacă Mişcarea Legionară e o mişcare creştină, dacă în creştinism ceea ce contează e Adevărul, şi dacă un sfânt e cel care se face una cu Adevărul, cât loc mai e într-un sfânt pentru erorile, ereziile şi minciunile propagandei legionare? Cum poate fi sfinţenia rod al minciunii, cum poate fi dreptatea rod al strâmbătăţii? Dacă durerea creştinilor e că nu pot trăi la nivelul lui Hristos, problema Mişcării Legionare e că nu s-a ridicat niciodată la nivelul sfinţilor pe care unii îi revendică în numele ei acum.  A dat Mişcarea Legionară şi ticăloşi? A dat. În ce măsură aceştia au fost excepţia şi în ce măsură regula, rămâne de cercetat. Oricum, nu trebuie pierdută din vedere posibilitatea ca unele persoane să depăşească, în evoluţia lor, momentul aderenţei la Mişcarea Legionară. Legionarismul nu e o genă. Mişcarea Legionară a fost o organizaţie politică. Ca atare, trebuie avute în vedere data înfiinţării şi data dizolvării sau dezarticulării acestei organizaţii politice. Clarificarea acestor lucruri ne permite să evităm ispita ontologică de a face din „legionarism” o „esenţă” a identităţii româneşti şi/sau Ortodoxe. În cazul în care Mişcarea Legionară nu a dispărut, trebuie precizată structura ei ierarhică şi corpusul doctrinar actuale, precum şi legitimitatea actualei structuri ierarhice. Există, de exemplu, un purtător de cuvânt al Mişcării Legionare de astăzi? Dacă există, în ce măsură practică încă ML dublul limbaj?

Acestea sunt întrebări şi consideraţii mult mai relevante pentru o discuţie pertinentă decât „orgoliul” preopinenţilor. Nu doar orgoliul, ci şi beţia, curvia, iubirea de arginţi, lăcomia şi invidia pot afecta şi afectează scrisul unuia sau altuia. Ar trebui oare ca, înainte de a ne apuca de scris, să mergem cu toţii la un oficiu specializat în acest sens pentru a obţine diplome de bună-purtare? Din punctul meu de vedere, onestitatea argumentului e un mai bun indiciu al bunei-purtări decât orice invocare mieroasă a „orgoliului” preopinentului. Lepădarea de sine începe acceptând justeţea unui lucru, chiar când îl înfăptuieşte/spune cineva de care nu îţi place.

 

P.S. Tocmai terminam acest text când s-a publicat şi textul doamnei Emilia Corbu. Înţeleg că doamna Corbu şi-a exersat îndelung, în ani grei de facultate, arta citirii enciclopedice pe diagonală şi că nu are timp. De aceea voi fi scurt. Articolele mele despre ML (3 şi cu ăsta 4) sunt articole de opinie, nu studii istorice. Am precizat acest lucru. Scriu ca un creştin îngrijorat de ce se petrece în Biserica mea. Cam la fel cum a scris şi scrie şi doamna Corbu, deşi nu e absolvent de teologie şi nici inginer, despre miza duhovnicească a cipurilor.

 

Mircea Platon

NOTE:

[1] De exemplu, în 1939, comuniştii europeni şi americani loiali Moscovei au abandonat retorica luptei împotriva Germaniei naziste îndată ce s-a încheiat pactul Ribbentrop-Molotov şi linia Moscovei le cerea de acum comuniştilor să militeze pentru „neutralitate” şi „pace”.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Mircea Platon: Certificate de smerenie (sau [adaugirea mea] despre modul in care ar trebui sa se desfasoare o polemica decenta)

  1. UmbraSerii zice:

    Domnule Platon,
    Desi nu prea am inteles din acest articol cam cum ar trebui dupa parerea dvs „sa se desfasoare o polemica decenta”, constat ca fenomenul pe care tot incercati sa-l apucati mai bine pentru a-l tranti de pamant nu va da deloc pace; asta se vede de departe. Inscriindu-ma in sistemul constructiv pe care l-ati adoptat as putea compara nelinistea dvs cu aceea a unui demonizat „bantuit” de Duhul Lui Dumnezeu …
    Nu ma voi referi insa in continuare atat la continutul si seriozitatea abordarii dvs (au facut-o competent Emilia Corbu la: http://emilia-corbu.blogspot.com/2011/03/avocatul-ideologic.html si Bogdan Munteanu la: http://www.fgmanu.ro/sentinela.php#s38 in articolul Temeiurile fenomenului legionar) cat mai ales la buna intentie de care ar trebui sa dea dovada oricine abordeaza un subiect istoric.
    Spre deosebire de un meci de fotbal sau de un concurs de frumusete unde puteti avea ce opinie vreti, oricat de bizara, fara ca cineva cu scaun la cap sa v-o ia in nume de rau, cand vine vorba de istorie si mai ales de perioade adanc mistificate atat de unii contemporani cat si ulterior de politruci in haine de istorici, lucrurile nu se mai rezuma la „hai sa ne dam cu parerea”.
    Desi ati incercat sa lucrati „cu materialul clientului”, modul in care ati citat anumite pasaje in „gogosica” dvs de articol si constructia argumentatiei arata nu un fir logic dinspre sursa spre concluzie ci din contra, un traseu procustian de la concluzie catre nimerirea/ciopartirea citatelor cu o cat de slaba aparenta justificativa.
    Despre ce „onestitate a argumentului” (atat de clamata de dvs) poate fi vorba, cand aruncati cu cuvinte ca: „erorile, ereziile şi minciunile propagandei legionare”, fara nici un fel de acoperire ? Cu toata risipa de text in articolele dvs legate de fenomenul legionar, cu toata stradania de a „prinde in cuvant” ca fariseii, nu ati dat nici macar un singur citat care sa va confirme irefutabil antepronuntarea.
    Este uluitor de constatat cu cat dilentantism sariti de la o idee la alta si plasati insinuari puerile („Există, de exemplu, un purtător de cuvânt al Mişcării Legionare de astăzi? Dacă există, în ce măsură practică încă ML dublul limbaj?”), pentru ca apoi sa va si „felicitati” pentru cat de „tare” ati fost („Acestea sunt întrebări şi consideraţii mult mai relevante pentru o discuţie pertinentă … etc”).
    Nu cred ca are sens sa dau si alte exemple de „buna purtare” prin care vreti a va demonstra „justetea unui lucru”, cele aratate deja fiind cred suficiente pentru cine are urechi de auzit (ochi de vazut).
    Dati-mi voie sa inchei in aceeasi nota cu dvs: ingrijorarea pe care o afirmati „de ce se petrece in Biserica” dvs, daca nu e fariseica, e cel putin inutila: e(ra) unu’ Gamaliel, care cu dilema lui va cam „inchide gura”:
    Si acum zic voua: Feriti-va de oamenii acestia si lasati-i, caci daca aceasta hotarare sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici;
    Iar daca este de la Dumnezeu, nu veti putea sa-i nimiciti, ca nu cumva sa va aflati si luptatori impotriva lui Dumnezeu.” – (Faptele Apostolilor, Cap. V).

    • alex zice:

      @umbra serii
      din punctul meu de vedere, explicatiile pentru oamenii de rea-credinta si inselati, purtati de duhul politico-corect sau de propria autosuficienta nu-si are rostul….nu mai incercati sa lamuriti „triada” despre Adevarurile pe care si le-au insusit….e evident o „audienta la un demon mut”….
      altfel felicitari pentru postare…..

  2. alex zice:

    @ mircea platon:
    dupa roadele lor ii veti cunoaste!
    dumneavoastra, domnule platon ce rod dati? daca sunteti fara de pacate si deja mantuit…luati piatra si ucideti desfranata!!!…caci aveti caderea morala si puterea coeziunii conservatorismului autentic, crestin-ortodox…nu? Stiti povestea din pateric in care i s-a spus unui avva despre un frate care a cazut in desfranare si l-a judecat avva zicand: Rau a facut! si in clipa urmatoare a venit la el Arhanghelul Mihail purtand sufletul fratelui si i-a zis: Acesta a murit astazi! Trimite-l la harul Domnului sau in Iad, caci tu esti drept judecator peste Hristos! si s-a cutremurat batranul si a incetat a mai judeca, caci judecata este a Domnului Slavei nu a noastra!
    Deci, domnule Platon, dati sentinte ex cathedra, cu autoritatea profesorului. Mortii pe care ii acuzati atat de virulent cu ce se vor apara? Dar cei vii ce inca mai traiesc! Va asigur ca se apara cu roadele lor culese din inchisori si prigoane! Multa sanatate, domnule drept judecator!

  3. zorila zice:

    @alex:

    „Mortii pe care ii acuzati atat de virulent cu ce se vor apara? Dar cei vii ce inca mai traiesc! Va asigur ca se apara cu roadele lor culese din inchisori si prigoane! ”

    Cine a fost prigonit pentru Hristos nu are nevoie de aparare ca nu i-a acuzat de nimic Platon. Iar cine a fost prigonit pentru ereziile legionare vad ca se apara cu securistii incapusati in legionarismul incapusat in sfintii inchisorilor. Ptiu, drace!

    • alex zice:

      dragul meu….inseamna ca nu l-ai citit atent pe platon….si observ ca adori incapusarea…sincer…intelectul meu refuza sa o inteleaga….putem probabil sa folosim inpuricirea, inplosnitirea, inporcirea, inmagarirea etc….de altfel nu stiu daca pot spune: ptiu, Doamne! ce zici: se poate?

    • Vestitor zice:

      „Membrul trebuia ferit de contactul cu realitatea, care l-ar fi expus tentaţiei burgheze a adevărului obiectiv, pentru a putea fi educat în cultul adevărului ştiinţific, avansat, venit de sus, de la Comitetul Central sau de la “Şef”. ” Mircea Platon

      Vorbind despre aparare, cum ar fi sa vin cu citatul din scrierile lui Mircea Platon, care indeamna la rezistenta si la formare in duhul Romaniei patriarhale, departe de influentele, acum neoliberale si educat in cultul adevarului organic, din textele literare clasice, invataturile bisericii si din valorile traditionale locale. Vechi si probate. Degeaba tot dam tare cu adevarul „stiintific” sau „venit de sus”, ca tot nu putem proba prin nicim ca „visul” legionar, ar fi fost lipsit de realism, iar ca ce venea de sus, intr-o miscare ce punea accent pe impunere si initiativa, ar fi fost strain sau potrivnic crestinismului. Dar cine are nevoie de probe? Nu zice Fedorovici si ceilalti, ca adevarul e limpede, se vede cu ochiul liber. Problema e cine e orbul care zice ca vede si cine e orbul care se increde in izbavire si redarea vederii. Noua nu ne pasa. Noi vrem sa mergem dupa Hristos, invatind si din greselile legionare si cinstind o miscare spirituala, nu o gloata turbata, o stare de spirit, nu un manifest ideologic, un realism tragic si dezinteresat, nu o ipocrizie, a unor amagiti de himere. Chiar si Mircea Platon poate admite ca daca in ciuda ideologiei legionare alienante, s-au inregimentat oameni din Romania profunda, chemarea la arme si la impreuna lucrare, intr-o perioada de risipire si confuzii, era totusi o necesitate. Pina la urma daca era vorba de ceva necrestin, am fi auzit o vorba profetica a parintelui Paraian sau Cleopa, Staniloaie sau Steinhardt, mai ales dupa revolutie, sa ne avertizeze de cumplitul pericol al lupului legionar. Lipsa lor de viziune postmoderna, i-a ferit de astfel de preocupari sterile si intre saun inainte-vederi. Sa se fi inselat ei, sa nu fi fost cu bagare de seama, sa nu fi cunoscut acest teribil pericol?

      „Convingerea că eşti situat mai bine decît altul în privinţa mîntuirii nu indică neapărat o conştiinţă fariseică. Cîtă vreme această certitudine („siguranţa mîntuirii”, cum o numesc fraţii reformaţi) nu generează un sentiment de superioritate[sic – nu de superioritate, ci de dreptate -nota mea], ci provine din conştiinţa adevărului, ea este firească.” Gh. Fedorovici

      Cu greu ma abtin sa nu intru cu luminarea, prin acest text. Dl. Fedorovici garanteaza ca convingerea dinsului si a celor ignoranti(care vad limpede adevarul despre legionari), nu genereaza indreptatire de sine si superioritate.
      Imi vine greu sa vad insa o similitudine intre realismul lui Fedorovici si cel al parintelui Noica, intre aceasta „convingere” si vorba parintelui Paraian:
      „Eu sunt sigur ca merg in Rai. Cineva poate sa spuna ca sunt mandru. Dar nu pentru faptele mele cred ca merg in Rai, ci pentru bunatatea lui Dumnezeu. Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol. Trebuie sa ne potrivim cu Raiul, sa ne placa in Rai si sa ne silim sa-l castigam, si-l vom castiga”.”

  4. maria zice:

    Mie, daca as fi concediata in literatura academica pentru „superficialitatea” studiilor mele, mi-ar fi rusine: „Emilia Corbu’s overview is much too superficial” (Uwe Fiedler: http://books.google.com/books?id=_-G1L-9Zec0C&printsec=frontcover&source=gbs_atb#v=onepage&q&f=false).

    • Vestitor zice:

      Stii bancul ala cu Fat-Frumos si Prislea? „Ma, voi vreti sa-mi furati calul”
      Presupun ca ai prefera un post ca al Emiliei Corbu, sau o competenta asemanatoare, ca sa iti fie rusine, in locul ei. Dar iata ca realitatea e cruda.
      Intuitie, nimic altceva. Despre pizma, nu despre observatii academice.

  5. sebastian m. zice:

    Dupa cate vad eu, istoria se repeta. Si Paulin Lecca marturisea ca era sa fie batut de cimagasii legionari pentru ca indraznise sa condamne crimele lui Codreanu. Pentru cei care nu se multumesc cu istoria dupa ureche, care spune ca Ortodoxia romaneasca interbelica nu era echipata dogmatic si canonic sa combata antisemitismul, si ca deci criminalii legionari au fost niste inocenti, vedeti acest studiu. Si nu va mai ascundeti crimele dupa versurile lui Radu Gyr:

    http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10676

    Citez, desi poate ar trebui semnalat direct pe blog:

    „Tratamentul sălbatic aplicat comunităţii evreieşti a stârnit numeroase proteste. Printre protestatari sunt de amintit: regele Mihai I, regina-mamă Elena, patriarhul Nicodim Munteanu, Iuliu Maniu, nunţiul apostolic Andrea Cassulo, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului etc. Acesta din urmă, deşi considerat de Alexandru Şafran un antisemit recunoscut10, se declara şocat de măcelărirea evreilor11.

    Politica regimului Antonescu, Bisericile creştine şi atitudinea Bisericii Ortodoxe Române

    Politica antisemită a guvernelor conduse de Antonescu, urmând linia naţionalistă şi xenofobă anterioară (mult ascuţită, în contextul unei tot mai vehemente propagande a partidelor fasciste, pretins creştine), nu a lăsat indiferente Bisericile din ţara noastră, ale căror intervenţii concrete au fost legate mai ales de interdicţia botezării evreilor. Este vorba despre faptul că, pentru a nu mai fi supuşi persecuţiilor, foarte mulţi evrei se converteau la creştinism, cerând botezul. Bisericile creştine, arătându-se foarte deschise în această privinţă, vedeau în acest fenomen la rândul lor şi un mod de a sprijini comunitatea evreiască fără eludarea cadrului legal.

    Legea pentru regimul general al cultelor stabilea libertatea fiecărei persoane de a trece de la o religie la alta, fără restricţii. Guvernul Antonescu a modificat însă în martie 1941 acest act normativ, precizând că de prevederile art. 44 nu se bucură persoanele aparţinând cultului mozaic12. Hotărârea, mai precis Decretul-Lege nr. 711 (publicat în Monitorul Oficial din 21 martie 1941) afecta deopotrivă libertatea de conştiinţă, de vreme ce evreilor li se contesta dreptul liberei alegeri a religiei, şi libertatea de acţiune a cultelor din România, în condiţiile în care Bisericilor li se interzicea botezarea evreilor. Protestele nu au întârziat să apară.

    Nunţiul apostolic afirma, în mesajul adresat autorităţilor, că această lege nu putea fi impusă Bisericii Romano-Catolice, ale cărei relaţii cu statul român fuseseră reglate prin prevederile Concordatului din 1927. Art. 1 al Concordatului afirma explicit dreptul Bisericii Catolice din România de a boteza necreştini. Provocat, Consiliul de Miniştri a discutat de câteva ori raporturile dintre Biserica Catolică şi statul român, în cele din urmă Ion Antonescu admiţând, din considerente politice şi juridice, ca evreii convertiţi la catolicism să nu fie deportaţi în Transnistria. Regimul preferenţial acordat catolicismului nu se extindea însă şi asupra celorlalte Biserici, astfel încât evreii trecuţi la calvinism şi unitarianism nu erau scutiţi de deportare13.

    Biserica Ortodoxă Română nu a rămas indiferentă în faţa acestor încălcări ale libertăţii conştiinţei. Protestând în privinţa tratamentului preferenţial acordat Bisericii Catolice, dar şi faţă de perspectiva anulării dreptului Bisericilor de a converti necreştini, Patriarhia Română a trimis ministrului culturii, I. Petrovici, o adresă14 prin care cerea respectarea vieţii religioase şi activităţii Bisericilor. La rândul său, mitropolitul de atunci al Transilvaniei, Nicolae Bălan, a avut curajul de a protesta oficial, în 2 aprilie 194115, în condiţiile în care nu se bucura de sprijin extern, cum se întâmpla în cazul reprezentantului diplomatic al Vaticanului.

    În scrisoarea adresată ministrului cultelor, Radu Rosetti (înregistrată la Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia şi Sibiu, cu nr. 4068/1941), mitropolitul ortodox nu folosea argumente juridice sau politice, ci motivaţii misionare, arătând că un asemenea cadru legislativ permite statului, puterii seculare, o intervenţie nelegitimă în viaţa Bisericii, împotrivindu-se vocaţiei şi responsabilităţii pe care Biserica le are faţă de comunitatea umană. Textual, mitropolitul observa că decretul se amesteca în „lucruri de dogmă”. Indirect, ierarhul român sugera că această politică poate fi suspectată de teomahie, acuză faţă de care nimeni nu putea rămâne impasibil (cu atât mai puţin reprezentanţii unei ţări majoritar creştină16).

    Principial – afirma mitropolitul Bălan -, nimenea de pe pământ nu poate opri ca Evanghelia şi harul mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos să fie împărtăşite oricărui om. Fiul lui Dumnezeu s-a coborât pe pământ şi a suferit moartea pe cruce pentru mântuirea tuturor oamenilor care vreau să creadă în El. Cu atât mai puţin este această interdicţie de competenţa statului. El nu se poate face stăpân pe ceea ce nu are, peste harul şi peste voinţa de mântuire a lui Dumnezeu17.

    Mitropolitul solicita explicit retragerea decretului care modifica legea cultelor, ameninţând că, în caz contrar, Biserica ar fi fost obligată să renunţe la respectarea acestui abuziv cadru legislativ, aflat „în contradicţie cu dogma despre Biserică”. Atitudinea mitropolitului Bălan este cu atât mai interesantă, dacă ne gândim că, în finalul scrisorii sale, el afirma că Biserica Ortodoxă nu a înregistrat, în Transilvania, cereri de botezare din partea evreilor, şi că membrii acestei Biserici sunt în totalitate români. De altfel, însuşi mitropolitul fructifica această situaţie prin observaţia că „poziţia noastră devine tare întru a afirma că dreptul ei [al Bisericii] de a boteza nu poate fi prejudiciat prin legi ale statului”18. Ceea ce implică faptul că, în pofida apropierii sale personale de Ion Antonescu (potrivit mărturiei lui Alexandru Şafran), mitropolitul nu pregeta să acţioneze în spiritul Evangheliei – de altfel şi vorbeşte despre „conştiinţa noastră de păstor al Bisericii” -, care deschide uşa mântuirii pentru toţi oamenii, fără discriminări rasiale.

    Punctul de vedere al mitropolitului Bălan a fost asumat oficial de către Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 9 aprilie 1941, care solicita la rândul său guvernului retragerea Decretului-Lege de modificare a Legii cultelor. Cererile venite din partea Patriarhiei au fost însă respinse de generalul Rosetti, ministrul cultelor, „pentru înalte raţiuni de stat”19. Răspunsul negativ al guvernului a fost dezbătut în plenul Sfântului Sinod, în şedinţa din 6 iunie 1941, sub preşedinţia patriarhului Nicodim Munteanu. Iată poziţia oficială exprimată atunci de Biserică:

    Statul are toată libertatea de a aduce îngrădirile necesare apărării ţării şi fiinţei neamului. Biserica însă nu poate abdica de la împlinirea poruncii dată ei de către dumnezeiescul Întemeietor, prin cuvintele: «Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh». Aşadar, Biserica nu poate împiedica botezul celui ce-l cere pentru mântuirea lui, însă botezul nu infirmă întru nimic legile şi dispoziţiile în vigoare20.

    Aceste cuvinte au fost comunicate guvernului ca răspuns ultim al Bisericii Ortodoxe. Era condamnat astfel amestecul autorităţii seculare în problemele duhovniceşti; era, de asemenea, afirmat dreptul Bisericii de a-şi înfăptui necondiţionat activitatea misionară.

    Pentru a reveni asupra atitudinii mitropolitului Bălan, trebuie spus că intenţiile ierarhului român, în pofida vederilor sale personale (i.e. antisemitismul notoriu acuzat de rabbi Şafran), au fost mai mult decât onorabile în ce priveşte evreii, fapt mărturisit chiar de rabinul-şef al comunităţii evreieşti de atunci. În fapt, mărturiile lui Alexandru Şafran indică precis faptul că atitudinea subiectivă a mitropolitului, mai degrabă de pasivitate decât tipică pentru un antisemitism militant, s-a schimbat exact atunci când, în discuţia lor privată, au fost invocate judecata lui Dumnezeu şi situaţia de păstor a ierarhului român. În memoriile sale, Şafran afirmă că, în august 1942, solicitând sprijinul mitropolitului Bălan pentru anularea deciziei de deportare a evreilor din sudul Transilvaniei în lagărele de pe teritoriul Poloniei, ierarhul ortodox nu a pregetat să se deplaseze de la Braşov la Bucureşti, pentru a asculta doleanţele conducătorului religios al evreilor din România, fapt resimţit de rabin ca „început al unui miracol pe cale de a se realiza”21. În urma întrevederii cu mareşalul Antonescu, mitropolitul român a reuşit să oprească punerea în aplicare a ordinului de deportare a evreilor, a cărui împlinire era, în acel moment, chestiune de ore, mărturiseşte Şafran. Prin gestul înaltului ierarh, zeci de mii de vieţi omeneşti au fost salvate de la moartea sigură în lagărele germane.

    Desigur, s-ar putea obiecta că, procedând astfel, mitropolitul Bălan şi Sfântul Sinod nu luau partea evreilor, ci apărau interesele misionare ale Bisericii Ortodoxe (deja dezavantajată prin Concordatul statului român cu Vaticanul). Or, deşi argumentele invocate pretextau respectarea libertăţii religioase în România – singurele pe care statul le-ar fi acceptat -, într-un fel sau altul atitudinea ierarhilor ortodocşi rămânea una fundamental umană şi creştină, mergând de la declaraţii până la oferirea de sprijin concret evreilor. Pe lângă acţiunea personală a mitropolitului Bălan, mărturii numeroase vin în sprijinul afirmaţiilor de mai sus. Ziaristul Tudor Teodorescu-Branişte publica, în Jurnalul de dimineaţă (oct. 1944), următoarele:

    Patriarhul Nicodim a pronunţat, în timpul sălbăticiei legionare, un cuvânt de împotrivire, care a găsit ecou în toate sufletele… După cutremurul de pământ din noaptea de 9 către 10 Noiembrie 1940, a avut loc o neuitată procesiune. Atunci, Patriarhul Nicodim a rostit o cuvântare, pe care radioul a purtat-o pretutindeni, dar a cărei apariţie în presă a fost interzisă de cenzura legionară. Cuvântarea aceea era o nobilă chemare la omenie, în ceasul în care neomenia pusese stăpânire oficială pe tot cuprinsul ţării. După prăbuşirea legionarilor, când regimul Antonescu-Killinger dezlănţuise asupra României prigoana împotriva evreilor, adeseori Patriarhul Nicodim a intervenit cu cuvântul său pentru a obţine ceea ce se putea obţine atunci… În calitatea lui de conducător, a dovedit, în ceasurile cele mai grele, marile virtuţi ale creştinismului şi ale oricărei adevărate religii: bunătate, iubire pentru semenul său, indiferent de credinţa lui, adâncă smerenie şi mare curaj22.

    În faţa unor mărturii de acest fel, credem că nu se mai poate obiecta ceva în privinţa politicii oficiale şi a atitudinii practice a Bisericii Ortodoxe Române faţă de suferinţele experimentate de comunitatea evreiască în România modernă. Pentru confirmare, este bine-venită şi rememorarea altor exemple. Astfel, ziarul Neamul Evreesc a publicat, în martie 1945, amintirile jurnalistului I. Selmo, din anii prigoanei antisemite. Iată un fragment din articolul „Daţi-ne cimitirul”, prin care se solicita retrocedarea cimitirului evreiesc din str. Sevastopol (Bucureşti):

    Avem bucuria s-o spunem, Biserica creştină a înfierat degradarea fizică şi morală, pe care regimul de teroare fascistă îl aplica evreilor. Este suficient, cred, să amintim un singur gest, a cărui semnificaţie nu poate scăpa nimănui.

    Când detaşamentul de evrei, care lucra la cimitirul din Strada Sevastopol, a fost trimis să cureţe zăpada din curtea Patriarhiei, un preot a venit în mijlocul evreilor.

    – Ce faceţi dv. aici?

    – Am fost trimişi să curăţăm zăpada.

    – Dar noi nu avem nevoie de sclavi; duceţi-vă, oameni buni!

    Unul din evrei a cerut să fie primit de Î.P.S. Patriarh Nicodim. L-a primit cu blândeţe şi l-a întrebat:

    – Ce doreşti, fiule?

    Şi evreul a răspuns:

    – Suntem mai fericiţi să facem munca aceasta în curtea Patriarhiei decât pe străzi, în batjocura oamenilor. Este un detaşament care lucrează la cele sfinte, în cimitirul Sevastopol.

    – Dar noi nu suntem egipteni şi nu vrem sclavi.

    La insistenţa evreului că oamenii vor să lucreze totuşi la Patriarhie, Sfântul Părinte a tăcut. A privit cu blândeţe pe omul care-şi plecase fruntea la pământ şi a rostit: ‘Facă-se voia voastră!`.

    Nu trebuia mai mult. Capul Bisericii rostea o sentinţă şi un crez, atunci când înfiera josniciile la care erau supuşi evreii23…

    Atitudinea şi acţiunile amintite sunt simptomatice pentru maniera în care Biserica Ortodoxă Română s-a raportat la situaţia etnicilor evrei din ţara noastră, într-o perioadă tulbure atât pe plan intern, cât şi internaţional. Faptul este confirmat de numeroase alte exemple ale implicării clericilor şi credincioşilor ortodocşi în apărarea evreilor români. Atitudinea patriarhului Nicodim şi aceea a mitropolitului Bălan nu au fost singulare în epocă. A. Gabor şi A.N. Petcu dau exemple de episcopi (mitropolitul Tit Simedrea al Bucovinei, episcopul Andrei Magieru al Aradului) şi preoţi ortodocşi (părintele Şandru, vicarul Mitropoliei Bucovinei, părintele Răzmeriţă din Iaşi) implicaţi în sprijinirea practică a populaţiei evreieşti din România. Arhim. Paulin Lecca mărturiseşte la rândul său că, pe când era student, era să fie bătut de colegii legionari pentru că nu era de acord cu „crimele lui Codreanu”24.”

  6. UmbraSerii zice:

    @Sebastian M
    Mi se pare intructva normal sa aperi punctul de vedere promovat furibund de unii reprezentanti ai etniei tale. Asta nu inseamna ca acesta este si conform adevarului si este impardonabil sa nu cunosti si alte puncte de vedere, total opuse, ale altor reprezentanti coreligionari. Iar daca le cunosti si spui numai ce-ti convine pentru a manipula … cam cum sa te catalogam ?
    Faptul ca te folosesti de un articol scris fara nici un simt de raspundere asupra adevarului istoric si cu misiunea clara de a spala pe maini ierarhia Bisericii Ortodoxe de orice atitudine antievreiasca, nu inseamna ca ai descoperit piatra filosofala si ai reusit sa demonstrezi ceea ce nimeni nu a putut demonstra: faptul ca vre-un legionar ar fi omorat vre-un evreu.
    Pentru ca stimabile, daca macar un legionar ar fi omorat vre-un evreu, asta ar fi fost exploatat cu varf si indesat in epoca si ulterior, cu date si nume concrete, nu cu fabulatii.
    Dar poate va veni ziua cand prin lege va trebui sa spunem ca legionarii au omorat evrei si atunci un comentariu de tipul acestuia ma va face pasibil de inchisoare !
    Pana atunci insa nu mai incerca manipulari roller-iene si lasa-ne-n durerea noastra fara minciunile unor diletanti …
    Cat priveste comentariul tau de aici: https://alexandruracu.wordpress.com/2011/03/13/postmodernism-in-camasa-verde/ nu reusesti decat sa fii penibil, si sa arati ca atunci cand nu ai argumente apelezi la trivialitati.

  7. brother nicholas zice:

    ce argumente, camarade? urmarind polemica asta am vazut ca oricine va aduce argumente e tratat, in cel mai bun caz, cu un „da, ai dreptate, dar si ce daca”.
    pentru secta neolegionara, adevarul e ca sexul pentru secta lui bivolaru: nu e relevant decat daca e „simtit” in grup.
    vrei argumente? pune mana si citeste bibliografia chestiunii.

    • alex zice:

      Nicolae, frate, te-ai inregimentat pe undeva de tot o dai cu camaraderia in sus si-n jos? ba-n „postmodernismul” racu-lui, ba-n „polemica” platon-ului….ia-o mai usor…caci nu cred ca ai lucrat la caramidarie sau la ridicat de manastiri si troite nici cu „umbra serii”, nici cu altii….simti nevoia obsedanta de a-ti trage o camasa verde si o diagonala?….sfatul meu: mergi la academia de politie, scoala de subofiteri etc….si dupa aceea…cere transferul la circulatie….nu o sa ai camasa verde..ci albastra….dar diagonala cu siguranta!

    • Vestitor zice:

      Si pentru apostoleasca si soborniceasca, noastra biserica drept-maritoare, e la fel.
      I se spune comunitate liturgica, in care Adevarul se impartaseste, tuturor si impreuna , numai impreuna, se unesc toti. Dupa ce personal, insa au marturisit si fagaduit sa lepede pacatul.
      Ce rost mai are bibliografia, daca nu putem sterge tina din ochi, frate. Iarta-ma ca pierd timpul cu paiele tale.

  8. Donkeypapuas zice:

    @sebastian m

    De alt articol mai breaz n-ai făcut rost.
    Auzi! Hasizi refugiaţi în secolul XVIII în Moldova şi Bucovina! Păi în secolul ăla nu se aflau perciunaţii nici măcar în Galiţia. În statisticile de la începutul secolului XIX (NOUĂSPREZECE, stimabile) abia dacă se găsesc vreo 3000 de familii pentru toate provinciile româneşti.
    Vorbesc cei trei Costache (or fi familie? Aşa s-o scrie mai nou?) despre „pogromurile din 1918-1919) din… Polonia. Uluitor! Perciunaţii care, părăsind sinagoga, au îmbrăcat cămaşa roşie i vroiau să le aducă fericirea forţat polonezilor u devenit, printr-o jonglerie frazeologică, nişte foarte buni semiţi!
    Pentru că aşa reiese…. că avem de-a face cu o partidă antisemită în România şi prin alte părţi. Că iudaism ar însemna automat semitism. Ce ne facem cu perciunaţii care au ajuns pe aici (prin emigraţie ILEGALĂ – asta era aşa-numita „chestiune evreiasă”) că vorbeau germana (pardon, idiş), erau blonzi sau roşcovani şi mai aveau şi ochi albaştri. Semiţi pur sânge. Unu’ şi unu’. Iar strămoşii odihneau pe Volga, pe-acolo., prin fosta Khazarie, învecinaţi cu goţii din Crimeeaa.
    PS: pentru că cei ce-şi arogă rădăcini semite au o mare problemă cu adevăratele origini khazare, au inventat între timp teoria că aceştia ar fi fost turcici. Ori idiş este idiom germanic. Pur şi simplu uită că mai există un popor ce a avut conducere turcică dar pe fundament slav: bulgarii.

  9. Silviu zice:

    Polemica devine obositoare de citit si cred ca nu mai duce nicaieri. Spectatorul neutru cred ca a cantarit indeajuns argumentele ambelor tabere, cu ,,istoricii de calibru” cu tot. In orice caz, eu in locul domnlui Tarziu (care mai nou foloseste limbaj ironic de ,,Romania Mare”) m-as simti rusinat ca propria galerie sa fie formata din indivizi care cred ca Antonescu a salvat 400.000 de evrei (deci ce Transnistria) ori nauciti de genul articolului lui Fabian Seiche. Cu asemenea oameni vrea domnul Tarziu sa faca o grupare de Dreapta. E dreptul domniei sale sa creada in basme, ca va fi luat in serios si de altcineva decat cei de nisa umana amintita mai sus. Insa, daca e lucid macar doua secunde pe zi, cred ca realizeaza jena in care s-a autopozitionat si al caror personaje a devenit reprezentant.

  10. ninja skinja zice:

    Mda, nu era echipata ortodoxia interbelica pentru a face fata pericolului lelgionar. Probabil ca parintele Lecca n-avea spray paralizant la el atunci cand l-au incoltit batausii legionari. Si e si normal. Ca inca nu se inventase sprayul paralizant.

  11. sherlock holmes zice:

    E straniu dar observ ca renumita vorba a lui Gafencu (nu regret că am fost legionar şi că am purtat haină legionară; dar dacă voi regreta ceva, va fi faptul de a nu fi purtat de la începutul începuturilor o singură haină: haina lui Hristos) pe baza careia unii il scot legionar pana la moarte se bazeaza pe o sursa….anonima….preluata de domnul Razvan Codrescu. Si cica Valeriu n-ar mai fi spus acest lucru nimanui in afara anonimului cu pricina. Hmmm???

    http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/09/l-am-cunoscut-pe-valeriu-gafencu.html

    • Vestitor zice:

      @sherlock wrongs
      Este absolut de nici o importanta, chiar de Valeriu s-ar fi dezis total de legionari, fie si numai in taina, cai marturie nu avem, pentru ca lucrarea lui a fost crestina. Si pe multi a adus la credinta. Nu este nici de vreo mindrie pentru leginoari, ca un suflet ales ca al lui a ales fratiile de cruce, intrucit crestinul se lauda numai in Hristos, cum zice apostolul, insa e motiv de bucurie, pentru cei care impreuna cu el au fost in fratii de cruce sau in Legiune. Pentru ca bucuria in care se regasesc, este bucuria de a pasi IMPREUNA pe o cale, cu indrazneala cu care plecau si apostolii, fara sa isi puna in gind ce sa spuna si sa faca(culmea indraznelii) si iata deci, fara teama fata de cugetarile sau pornirile proprii, pentru ca celor care cred sincer, Dumnezeu le ajuta. Pina la urma. Si in acest fel s-au regasit impreuna, nu doar legionari, ci intr-o mult mai soborniceasca si cuprinzatoare „ceata”, in inchisoare.
      Smerenia lor sta doar in aceea, ca nu se credeau apostoli, ci orbi pe drumul Damascului.

      @ninja
      Ce sa mai zicem de Vulcanescu prea moderatul intelectual roman ortodox, care dintr-o simpla polemica, a ajuns sa provoace la bataie, de competente pugiliste vorbim, pe preopinentul, pe care insa l-a iertat, datorita unui betesug. Dar, na, nu se descoperise elitei intelectualii a vremii, falsa smerenie, care nu se bate pentru Adevar, decit pe blog.
      Si daca ciomagasii legionari erau atit de feroce, cum de parintele Lecca era sa fie batut si nu chiar a fost batut? Iar Paulin Lecca a trecut prin acest episod nu ca arhimandrit, ci cind era student. Oare din cite alte motive, fantastice unele, nebuloase altele, nu se iau la bataie studentii? Si inca aici era vorba de imaginea cuiva, nu pentru propria persoana. Vulncaescu insusi a plecat sa se bata, pentru jignirile aduse profesorului Dimitrie Gusti, nu pentru el insusi.
      Mda, argumente de salon, de club, de adevarati invatatori in ale ereziei.

  12. Vestitor zice:

    Nu ma sfiesc sa ridic nivelul de interes al blogului dlui Racu, inmultind numarul comentariilor.
    Ne spune Fedorvici, ca vamesul smerit, ca „Pentru că, în baza unei minime informaţii, chiar şi un necreştin ar putea vedea cît de întemeiată este pretenţia ML la creştinism.”
    Asemenea lui spun si eu, la fel de smerit, din pacate, ca este la fel de evident pt. oricine, cit de intemeiata este pretentia lui Fedorovici la smerenie. Ca si la deschiderea soborniceasca.
    Hristos insa s-a aplecat si asupra femeii, cu scurgerea de singe si a scos 7 demoni din alta si nu in ultimul rind a dat lumina, orbului din nastere. Care orb, insetat de dreptate, l-a marturisit pe Hristos, inaintea fariseilor, spunind simplu: „tocmai in aceasta sta minunea, ca voi nu stiti de unde vine”.
    Si a patimit pentru asta. Iar parintii lui s-a dezis de el si l-au parasit, de teama sa nu fie izgoniti. Nu din imparatie, ci din sinagoga.
    Acum ca legionarii au avut 7 demoni sau o legiune, ca au fost orbi din nastere sau nu, tot cautindu-l pe Hristos, in cele din urma l-au aflat. Nu persistind in ale veacului, ci pornind de la exemplul samarineanul milostiv. Care in viziunea soborniceasca si mai putin apostoleasca a lui Feodorovici, devine fariseu. Pentru ca pune milostenia, inaintea inchinarii. Pentru ca pune jertfa pentru cel aflat in nenorocire, inaintea rugaciunii smerite.
    Este chiar inedit sa afli ca legiunea e acuzata de fariseism, de institutionalism, de rapire a mintuirii celorlalti, pentru folosire, doar in cerc restrins, dupa ce aceeasi o acuzau de prea multa deschidere, fata de prea multe curente si credinte, inclusiv fata de musulmani, intrucit au fost si tatari, printre legionari. Pina la urma care sa fie?
    Se pare ca legionarii nu intrau in imparatie si tineau si altora usa inchisa sau mai rau o deschideau catre o fundatura. Initierea prin singe, crima si iluminarea masonica, prin soare. Daca „dusmanii” legionarilor, ca sa folosesc limbaj de lupta, nu se apropie in acuzatii, cu siguranta se intrec in fantasticul lor.
    Feodorovici este un fel de Madonna, nu cea catolica, scirbit si ofensat de discriminarea tiganilor. Asta intr-o tara laudata pentru legislatie antidiscriminare, intr-o tara cu programe sociale pentru tigani, ale carei ilegalitati,e rau in trecut trecute cu vederea, pentru reusita programului social. O tara in care ospitalitatea este atit de mare, incit si dupa ce ii lasam alaturi de noi, le dam din ale noastre, ii omenim, nu ezita sa profite de bunatatea noastra. Si aici vorbesc poate de …jidani. Dar asta e un capitol incheiat.
    Cine citeste doinele, proverbele si povestile romanesti, din Romania profunda, despre limitele, dar si puterea ospitalitatii, nu va recunoaste in ospitalitatea fara discernamint, mai ales cind este batjocorita, decit prostie. Iertat fie-mi sofismul.
    Altii insa, darwinisti, spun ca legea celui mai tare e totul. Daca sint mai buni in comert, la studii, asta e, trebuie sa ne dam la o parte. Dupa ce cu soare, singe si sudoare(sa nu uitam sudoarea), am muncit pamintul si ne-am ridicat aici case si lege. Da si lege, a cezarului, a carei legitimitate insa nu o vedem decit in potrivirea cu vointa lui Dumnezeu. Nu avem noi voie sa altoim cele rasarite din semintele ingrijite de noi, dupa ce le-am primit in dar. Ba chiar in sobornicitatea noastra trebuie sa lasam fiarele sa le roada, furtunile sa le rupa si pe cotropitori sa le smulga cu excavatoare, sa construiasca in loc biserica si tirguri proprii. Cu parul si pistolul e fireste o eroare, dar cu fortareata ridicata din solidaritate(a se citi spirit de cuib, nu de turma) si prin comert cinstit, e alta poveste. Egalata in interbelic si de taranistul Mihalache. Un prilej in plus de bucurie. Iata un om care a putut face cooperatism si fara pretentii de crestinism, farieseic(se intelege). Ca daca nu ai „stiinta prea multa” despre teologie, nu se cuvine sa incerci lucrare crestina, ci sa fii smerit, intelegind tocmai virtutea cea mai de pret a urcusului duhovnicesc crestin. Chiar inaintea de lupta cu pacatul. Altii,ceva mai instruiti teologi ar fi zis ca in „fariseismul” unor tineri, care prefera sa puna „cuibul” inaintea propriei persoane, se afla un INCEPUT BUN. CRESTIN.
    Si cum spunea un duhovnic, de ai cazut in pacat, nu deznadajdui, ci mai mult straduieste-te, acum ca ai pornit pe cale. „Pacatul meu inaintea mea este pururea.”
    Nu ca sa ma ingrozeasca spre deznadajduire, ci ca sa ma cutremure spre mai mare nevointa. Orice ar zice cei care osindesc pacatul meu, ca necrestinism. Dar noi crestinii, in afara intiiului crestin, a noului Adam, ce altceva sintem, in afara de pacatosi.
    Deci IUBITI PACATOSI, nu va spun credinciosi, ca sa fim mai aproape de adevar si sa nu parem ipocriti, ca preotii, la predica(e o ironie se intelege), ce ne invata Fedorovici e ca in bancul cu Bula, ca re la inundatii refuza ajutorul tutror trecatorilor, pentru ca avea fagaduinta de la Dumnezeu, ca ii va trimite ajutor.

    Se pare ca fariseul legionar, care nu e persoana, ci grup, deci ideologia legionarismului, conditioneaza mintuirea altora, de „in cuib fa-ti TOATA scoala” si de moartea, NUMAI, moartea legionara”, toate celelalte fiind apriori respinse ca ilegitime si in nici un caz bine-primite.
    Pentru legionar insa departe de a dispretui, scoala si moartea altora, intr-un veac de rataciri si compromisuri, se fereau de „scoala” confuziilor si in sobornicitatea cuibului, cautau sa incropeasca o scoala. In primul rind spirituala. Si spre deosebire de taran care medita cu paiul in gura, ei faceau „spiritualism” prin munca. Dar care taran nu trudea ogorul, pina la epuizare? Cine amesteca lucrurile? Iar in moartea legionara, vedeau nu singura moarte crestina, ci pentru ei, singura moarte posibila. Moartea cu sens, intr-o lume care des-fiinta sensuri, dez-articula mitologii si parasea traditii, moartea pentru o cauza, pentru tara, lasind alte valori deoparte, ca cinstea, onoarea, credinta chiar. Era poate si o agonica(in semnificatia vulcanesciana) a terorii fata de moartea inutila, moartea fara sens, o sete tragica, de moarte cu pretentii de universalitate. Nu vedeau legionarii in moartea omului insignifiant, vitregit de soarta, noblete si sfintenia, celui care se arata in taina, lui Dumnezeu ca posteste.
    Dar de la o sete de unviersalitate, de la o nostalgie dureroasa fata de mit si traditie pierduta, pina la fariseism, e o prapastie de netrecut.
    Nu smerenia, ci indrazneala avea „trecere” in scoala legionara. E adevarat. Nu vorbim aici de camasa verde, ca fie legionarul e fariseu ca prefera sa se arate in camasa, decit sa trudeasca pe ogorului lui in zdrente, fie este fariseu, ca fals smerit, paorta camasa numai in casa, in secret. Nu ajungem nicaieri doar prin mestesugul cuvintului.
    Dar oare cind indrazneala biruieste uneori bunul simt, cumpatarea si chiar omenia traditionala a romanului si se mai si inraieste si se aprinde, pentru cele daruite lui de Dumnezeu, ba chiar pentru cele smulse din sufletului lui, de mirajul a tot felul de nalucirii stralucitoare, sta si smerenia, care pune „cauza” inaintea propriei persoane.
    In smerenia lui Fedorovici, sta numai saminta scandalului si a sabiei Adevarului, pe care o poarta insusi Arhanghelul Mihail, care vrea sa aduca roada noua, nemincinoasa si care saminta nu poate rodi, decit dupa ce indeparteaza buruiana legionara. Chiar de ar fi sa o smulga cu tot cu sol.
    Sa ma ierte Fedorovici, insa daca mi-e greu sa-l acuz de fariseism, pe care insusi il osindeste, mi-e aproape imposibil sa nu remarc intransigenta si cruciada legionara(inca o data, sa ma ierte, pentru indrazneala si provocare) a cuvintelor lui, pentru smerenie si deschiderea portilor Imparatiei pentru, din pacate DOAR pentru, cei care primesc de la dinsul…certificate de smerenie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s