Physis și nomos

Acest grafic care ne prezintă decesele de / cu covid din Marea Britanie, ne arată nu doar faptul că vaccinații și nevaccinații nu sunt egali în fața bolii, chestie care s-a tot spus, ci și că bătrânii și tinerii nu sunt egali în fața bolii, chestie care s-a spus mai puțin. De fapt, inegalitatea dintre tineri și bătrâni se menține chiar și după vaccinare și este mare, chestie care nu se spune mai deloc. Uriașă. Dacă sunt de 2,5 ori mai mulți bătrâni de peste 80 ani care au murit de / cu covid prin comparație cu cei vaccinați din aceeași categorie de vârstă, sunt de vreo 6 ori mai mulți bâtrâni vaccinați de peste 80 de ani care au murit prin comparație cu nevaccinații din categoria de vârstă 50-59 de ani. Nici nu mai are rost să comparăm cu cei de sub 50 de ani.

De reținut că deși împinsă de la spate de valul 4 și de noile restricții impuse de autorități România se apropie repejor de procentul de 40% vaccinați, procentul celor de peste 80 de ani vaccinați, conform Reuters, rămâne de 21% în România.

Care este relevanța politică a acestor date epidemiologice? Adevărul greu de digerat date fiind convențiile democratice ale societății românești contemporane este că nu vom ieși prea repede din actuala criză dacă nu vom traduce – siliți sau de bunăvoie – inegalitatea în fața bolii într-o inegalitate în fața restricțiilor / în privința vaccinării.

Și aici nu e vorba doar de inegalitatea dintre vaccinați și nevaccinați, care deja se aplică într-o oarecare măsură – cu costuri economice și politice majore, dar nu musai cu vreun mare folos – în condițiile în care nevaccinații nu pot să iasă din casă după 8, nu pot să meargă la restaurant și poate, în viitorul apropiat, nu vor putea merge nici la muncă.

Dar problema e că pensionarii oricum nu merg la muncă, nici pe la restaurant nu merg prea des și de regulă se culcă devreme. Iar în condițiile în care eficacitatea vaccinului, pe cifre, este mult mai mică la capitolul infectare și transmisie prin comparație cu eficacitatea sa atunci când vine vorba de prevenirea formelor grave de covid și a decesului, principiul egalității de drept în fața restricțiilor – care nici măcar nu e o egalitate de fapt, căci așa cum am spus, pensionarii, care au cele mai multe motive să se vaccineze, oricum nu merg la muncă, nu prea merg la restaurant și se culcă devreme – va genera pierderi economice, îi va împinge pe mulți tineri spre AUR, însă va reduce prea puțin circulația virusului, care va ajunge și la bătrâni, nici nu va ridica prea mult presiunea de pe spitale dacă rămâi cu românii din categoria 80+ undeva la jumătate prin comparație cu procentul de români de toate vârstele vaccinați. Iar în condițiile în care noile privațiuni nu vor da rezultate și vom vedea în continuare la televizor sute de morți pe zi (dacă între timp nu se imunizează toți bătrâni pe cale naturală / prin selecție naturală), ele vor genera și mai multă nemulțumire, anomie și o tot mai mare răspândire a virusului AUR, dezastrul politic fiind consecința inevitabilă a dezastrului sanitar și a celui economic care rezultă în mare măsură din primul.

Și atunci se pune întrebarea: ce-i de făcut? Desigur, egalitatea în fața legii nu ține cont de inegalitatea în fața bolii. Dar și reciproca e valabilă, în sensul în care nici inegalitatea în fața bolii nu ține cont de egalitatea în fața legii. Că ne place sau nu.

Vorbeam deunăzi cu un prieten, fost coleg de clasă, nevaccinat. Omul îmi spunea că el personal nu se vaccinează pentru că nu i se pare clar că la categoria lui de vârstă riscul vaccinării e mai mare decât riscul nevaccinării. Nu sunt de acord cu el, drept dovadă m-am vaccinat, dar admit că acest raport risc / beneficii e mult mai puțin clar la categoria noastră de vârstă decât la categoria 60+, unde și riscul de efecte adverse pe termen lung e tot mai mic pe măsură ce înaintezi în vârstă, iar omul zicea că dacă ar fi făcut parte din categoria respectivă s-ar fi vaccinat. După care omul mi-a spus-o pe față: bă, eu n-am de gând să merg la sacrificiu, să mă bag în prima linie a riscului de reacții adverse. Dacă mă întrebi pe mine, zicea el, în loc să pună presiune inclusiv pe copii ca să se vaccineze și să bage restricții la tinerii nevaccinați sau chiar vaccinați (nici ăștia nu mai au voie să facă petreceri, nunți, să protesteze sau și ei sunt obligați să își țină copilul în online sau intră în faliment sau șomaj datorită restricțiilor), statul ar trebui să înceapă cu vaccinarea obligatorie a categoriilor de risc, iar dacă așa nu se rezolvă problema, după aia mai vedem, poate extindem măsurile și la alte categorii, mai puțin vulnerabile, până aducem situația sub control. Dar dacă statul nu are îndeajuns de mult sânge în instalație ca să ia o astfel de măsură, eu n-am de gând să mă bag în față benevol și cu atât mai puțin am de gând să îmi bag în față și copilul. Sau, cum s-ar spune, îmi bag și eu picioarele.

Nu prea știam ce să-i mai răspund, asta deoarece oricum nu prea văd cum ar putea statul român să vaccineze cu forța fie și doar o anumită parte din populație. Ce face, intră peste ei în casă cu mascații, îi imobilizează și îi înțeapă? Probabil că s-ar lăsa cu revolte și bătăi de stradă. Le condiționează dreptul la pensie de vaccinare? Ar fi holodomor pe față, ca și în cazul ideii demente a lui Cîțu referitoare la condiționarea accesului în farmacii și supermarketuri de vaccinare și din nou ne putem aștepta la revolte. Dar în condițiile în care statul nu are suficientă putere și legitimitate pentru a lua măsuri dure, targetate pe categoriile de risc, care ar mai da și rezultate, ceea ce face în mod concret e să ia măsuri mai puțin dure (dar tot neconstituționale) care îi afectează pe toți, de drept, iar de fapt îi afectează mai mult pe ăia a căror vaccinare contează cel mai puțin în lupta cu pandemia. Adică să se încalce Constituția, primesc, dar doar în aspectele mai puțin esențiale și pe principiul egalității în fața fărădelegii (sau a măsurilor extraconstituționale – cum preferați). Asta facem acum, ne costă mult, nu e clar cât mai putem s-o ținem așa, iar rezultatele sunt modeste, pentru că covidul discriminează mult mai mult decât o face statul român care se screme să păstreze aparența legalității democratice – covidul îi discriminează pe nevaccinați, dar într-o măsură mai mare îi discriminează pe vârstnici și pe cei cu boli cronice.

E posibil ca următorul pas să fie condiționarea dreptului la muncă de vaccinare (vom vedea dacă se va ajunge și acolo) ceea ce e totuna cu condiționarea accesului la supermarket de vaccinare, dacă dăm vrăjeala la o parte, că dacă nu mai ai loc de muncă și salariu, degeaba ai voie la supermarket, brânza fiind pe bani. Dar chiar și așa, dacă se ajunge acolo, va fi condiționat dreptul la viață de vaccinare (pentru că despre asta vorbim, în ultimă instanță) doar pentru cei care obțin venituri din muncă, nu și pentru pensionari, cu toate că virusul circulă destul de bine și între vaccinați, iar cei mai mulți dintre cei care umplu secțiile ATI și bagă sistemul în colpas sunt pensionari (sunt semnificativ mai mulți pensionari nevaccinați decât pensionari vaccinați, dar și mult mai mulți pensionari vaccinați decât tineri nevaccinați).

Desigur, se va obiecta: egalitatea în fața legii, drepturile omului, Constituția ș.a.m.d. huo fascism, nazism, etc. Toate aceste obiecții sunt legitime în propria lor sferă și se poate construi un argument care să spună că respectarea acestor principii e mai importantă decât victoria asupra pandemiei (mă rog, aducerea situației în niște parametrii relativ decenți, pentru că obiectivul suprimării virusului e o altă aberație utopică). Oricum ar fi și oricare ne-ar fi opțiunile, ceea ce trebuie reținut este că virusului – și naturii în general – nu îi pasă de convențiile noastre culturale și politice și că dacă vrem să avem și rezultate, nu doar să facem vânzare pentru Pfizer, trebuie ca rata de vaccinare să crească întâi de toate în rândul vârstnicilor și a celor cu probleme de sănătate preexistente, iar după aia mai vedem.

Dacă condiționăm accesul copilului la activități sportive și recreative, în timp ce bunicul are exact la fel de multe restricții ca și nepotul, că așa e în democrație, rezultatul concret va fi faptul că va scădea prea puțin ocuparea paturilor ATI și va crește foarte mult votul pentru AUR, pentru care s-ar putea să voteze, într-un final, chiar și părintele vaccinat – de bunăvoie sau nu – al copilului nevaccinat, indiferent dacă va fi motivat direct de restricții (care vor deveni și mai revoltătoare în condițiile în care nu vor fi urmate și de rezultate) sau de situația economică tot mai proastă și care nu prea are cum să fie bună în condițiile în care am ajuns și rămânem în continuare ciumații Europei.

Eu nu răspund la întrebarea ce e de făcut, dar îmi place să ridic probleme grele, de care nu vom scăpa prin wishful thinking.

În orice caz, mă gândesc că pentru început n-ar fi fost rău să avem o campanie de vaccinare cu bunicuțe care își pot îmbrățișa din nou în siguranță nepoțelul, cu împodobește mamă bradul, acum pot să vin din nou acasă că suntem amândoi vaccinați. În schimb, am avut campanie cu tefeliști și oameni frumoși care ne-au spus că vaccinul le dă posibilitatea să călătorească din nou și să se ducă din nou la concerte, fiind bine știut faptul că e plin de babe la Untold și tot ele umplu zborurile low cost ca să mai profite de încă un city break. Cu alte cuvinte, trebuia să faci campanie cu Fuego, nu cu Marius Manole și Tudor Chirilă.

Orice am crede despre restricții și obligativități, totă lumea e de acord că întotdeauna trebuie început cu vorba bună. La noi s-a început cu vorba proastă. Pentru că doar atât au putut să spună unii obișnuiți să facă mișto de proștii și pensionarii care votează PSD.

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Physis și nomos

  1. Charlie zice:

    Dle, in primul rand felicitari ca ati inceput sa va uitati pe lucruri serioase (respectiv raportul PHE).
    Mai aveti lucruri de descoperit.

    Da, colegul dv ar putea sa aiba dreptate desi nu cunosc starea fiecaruia de sanatate (dar cel mai simplu test de stare a sistemului imunitar este un chestionar: cat de des am facut o raceala sau gripa in anii precedenti? Daca aveti raceli anuale si gripe, atunci nu stati bine nici cu sistemul imunitar si nici cu preventia non-farmacologica, adica cu igiena si distantarea de un om cu simptome, pentru ca masca este un accesoriu mai recent).

    „statul ar trebui să înceapă cu vaccinarea obligatorie a categoriilor de risc”
    Statul nu poate face asta pentru ca vaccinarea ESTE INCA FACUTA PE PROPRIE RASPUNDERE. Chiar si cu tot soiul de legi care iti distrug dreptul la munca, vaccinarea tot prin CONSIMTAMANT informat si VOLUNTARA este. Prin urmare, pensionarii nu pot fi constransi, fortati, neexistand „fructele dorite” ci doar OBLIGATI. Si atunci tu stat iti asumi despagubiri pentru toate neplacerile vaccinale.
    https://www.swissmedic.ch/swissmedic/en/home/news/coronavirus-covid-19/covid-19-vaccines-safety-update-7.html
    3000 de efecte adverse serioase, adica o rata de un caz la 2000 de vaccinati. Avem 5 mil de pensionari, minim 2500 dintre ei vor avea sanatatea serios afectata de vaccinarea obligatorie. Instantele civile se vor umple de cazuri si de avocati iar statul va putea plati poate si 50 000 000 euro in total. De ce crezi dumneata ca inca este vaccinarea un act VOLUNTAR prin asumarea singur a riscurilor? Daca patesti ceva, statul te ajuta doar ca un gest dezinteresat, ca platitor de asigurari, in limita posibilitatilor.

    „targetate pe categoriile de risc, care ar mai da și rezultate”
    Aici sunt nuante. Pentru ca v-ati referit la graficul din Anglia, de la PHE, poate stiti ca vaccinarea cu o singura doza pentru grupa 60+ este ineficienta si decesele sunt la fel de multe ca ale nevaccinatilor. Vaccinarea cu J&J este inutila (iar FDA tocmai a recomandat booster la doar doua luni de la doza J&J, asta aratand de fapt cat de ineficient este).
    Pentru categoria vulnerabila si eventual imunodepresiva se recomanda trei doze de mRNA. Asta ar putea eventual da rezultate, daca este facuta, chiar si cu costurile efectelor adverse. Altfel, daca salvezi doar 30-40% dintre varstnici, ce mai conteaza in privinta aglomerarii spitalelor? Care este de fapt problema cu graficul eficientei la grupele in varsta? Tot din raportul PHE al seroprevalentei, se observa ca grupa pensionarilor NU SE INFECTEAZA, adica nu capata
    anticorpi N-IgM (cei care se formeaza doar la capsula virala, nu la proteina spike). Ceea ce inseamna ca ei sunt inca vigilenti. Daca ar fi relaxati ca grupa tanara, am vedea cu totul alte cifre de protectie, mai catastrofale.

    „campanie de vaccinare cu bunicuțe care își pot îmbrățișa din nou în siguranță nepoțelul”
    Asta este o inconstienta criminala. Omule, in UK, Boris J inca indeamna in aceasta ordine la „igiena, masca, ventilatie, .. si apoi la booster”? Bunica aia nu va fi protejata decat in cel mai bun moment al post-vaccinarii doar cam 60%?
    Poate era vorba de o bunica cu masca FFP2 care isi imbratiseaza nepotelul cu o alta mascuta Disney, nu unul care s-a intors vopsit pe fata de la mall unde s-a frecat de alti 20 de copii sau adulti.

    PS: Nu va mai stresati cu AUR. Ii votez din scarba pentru flecarii mincinosi ai pandemiei.
    PPS: Acum ca incepeti cu statistici ale pandemiei mai detaliate, puteti gasi evolutii interesante si in privinta deceselor in exces care apar dupa perioada dulce de cateva luni de la doza a doua. Germania, Scotia, Anglia/UK, apar in multe zone care publica aceste date si nu arata bine.

Lasă un comentariu