Un discurs recurent, pe care îl auzi mai ales la o anumită specie de „boieri” ai teologiei, oameni cu doctorate în afară și cu un trecut de implicare politică pedelistă, este cel în care se deplânge soarta elitelor românești: cum nu sunt ele apreciate la justa lor valoare de către vulgul ingrat, cum reflexele egalitare, deci comuniste, au răsturnat adevărata ierarhie a valorilor, cum nu știm să-i prețuim pe sorbonarzii care s-au cufundat în mocirla politicii numai și numai din dorința perfect altruistă de a scoate prostimea din ea.
Trecând peste impostura unora care pe de o parte glorifică piața liberă, iar pe de altă parte deplâng inversarea valorilor și scandaloasa lipsă de recunoaștere cu care se confruntă elita – ceea ce demonstrează că n-au ieșit niciodată realmente pe piață cu un doctorat în umanioare, ca să vadă cât de multă valoare pune piața pe „înalta (lor) cultură” atunci când aceasta nu supraviețuiește, de fapt, la adăpostul mafiilor intelectuale locale, al potentaților politici ce exercită controlul asupra statului, sau atunci când nu se convertește în diverse forme de „discurs motivațional” pentru semidocți de prin corporații -, trebuie precizat că însuși conceptul de elită este marcat, în aceste discursuri, de o ambiguitate deloc inocentă.
Din perspectiva mea cel puțin – de fapt, dintr-o perspectivă autentic creștină, că tot se recomandă prin studii teologice respectiva specie de elitiști – elita nu se definește doar prin competență și cu atât mai puțin prin transferul abuziv de competență de la un domeniu la altul, spre exemplu, de la patrologie la studierea istoriei recente, caz în care vorbim, de fapt, de incompetență cu ștaif. Dincolo de acest aspect, elita creștină este o elită de slujitori. „Fiul Omului”, scrie în Evanghelia după Matei, „n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească” (Matei 20, 28), iar măsura valorii acestei elite preoțești, de slujitori, este măsura slujirii: „care între voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru” (Matei 20, 26). Din acest punct de vedere, există o deosebire fundamentală între o elită slujitoare și o elită mercenară sau spoliatoare. Elita slujitoare lucrează în via Domnului pentru turmă; pentru binele comun și pentru aproapele. Nu lucrează pentru profit spre paguba și nimicirea turmei. Altminteri, la fel cum ești competent într-un domeniu, dar nu într-altul, tot așa poți fi competent și ticălos, caz în care competența nu reprezintă decât instrumentul ce îți dă posibilitatea să jupoi oaia mai bine.
Adevăratele elite sunt preoții, profesorii, medicii, lucrătorii sociali, pompierii, cercetătorii, inginerii, politicienii, funcționari publici, oamenii de cultură și da, inclusiv intelectualii publici, care dau dovadă nu doar de competență și respect pentru propria profesie – ceea ce înseamnă că nu se vor înfige la sinecuri unde pot fenta fișa postului -, ci și de un autentic spirit preoțesc pe care îl imprimă profesiei lor, transformând-o astfel într-o formă de slujire ce extinde lucrarea liturgică în viața societății. Vom ajunge departe ca societate atunci când, ca persoane a) vom învăța să facem bine ceva care contează, care zidește omul întreg, compus din trup și suflet; b) vom renunța la impostura profesională (ne înfigem la sinecură, chiar dacă nu stăpânim fișa postului, și implicit îl lăsăm în ofsaid pe ăla care o stăpânește și pe toți cei care ar fi beneficiat de pe urma competenței lui); c) ne vom transforma profesia într-o formă de slujire.
Toate aceste aspecte trebuie lămurite înainte de a ne plânge că elitele nu beneficiază de recunoașterea, aprecierea și, nu în ultimul rând, beneficiile pe care, chipurile, le merită. Mai exact, trebuie lămurit despre ce elită vorbim de fapt. Nu poți fi elită creștină atâta timp cât ridici în slăvi un sistem economic pentru care contează doar competența de a genera și mai ales de a vinde bunuri și servicii, nu și folosul autentic al acelor produse (și al modului în care sunt produse) atât pentru consumatori, cât și pentru societate în ansamblul ei. Nici dacă te înfigi la sinecuri de stat, pe posturi pentru care nu ai competențele de rigoare. În fine, nu te poți plânge de lipsa de recunoaștere a valorii tale atunci când singur te devalorizezi gudurându-te bălos pe lângă personaje ca Băsescu, Udrea sau Becali. Prin astfel de comportamente, tu singur ai arătat cât (te) prețuiești de fapt.
Dacă în ierarhia valorilor platonic-creștină sufletul este cu mult mai presus de trup, inevitabil, prostituția intelectuală va fi cu mult mai gravă decât cea propriu-zisă, în condițiile în care ceea ce se terfelește prin prostituarea intelectuală, mai exact spiritul, este cu mult mai valoros decât ceea ce se terfelește prin prostituarea propriu-zisă. Din acest punct de vedere, un doctorat la Sorbona chiar nu te situează în mod automat mai presus de zonele sociale cele mai disprețuite. Înainte de a te onora, el te responsabilizează, iar onoarea o meriți cu adevărat doar după ce te ridici la înălțimea respectivei responsabilități. În caz contrar, cazi (mult) mai jos decât cei și cele despre care Hristos a spus că vor intra în împărăția lui Dumnezeu înaintea fariseilor și cărturarilor vremii respective (Matei 21, 31), altminteri și ei tot oameni cu studii strălucite.
Calea de mijloc 