Ciobanul din Pipera și antreprenorul din Mahattan

În urmă cu zece ani, Mihail Neamțu publica în Revista 22 un articol despre fenomenul Gigi Becali intitulat „Mântuirea de mântuială și mahalaua politică a României”. La vremea respectivă, pentru tânărul teolog, latifundiarul din Pipera reprezenta un „lămpaș al constiințelor ghetoizate în transhumanța oarbă a ultimelor decenii”. Căci, după cum ne informa Neamțu, rădăcinile sociale ale ascensiunii politice becaliene (meteorică altminteri, așa cum timpul avea să o demonstreze) erau de căutat în „straturile nevăzute ale ‘României profunde'” ce se înfățișau ochiului urban, civic și european sub forma unui peisaj mai mult decât dezolant: „Din aceste locuri antipatice ale periferiei”, scria Neamțu, „din extremitatea insuportabila a cartierelor fara alt stapan decat frica, din fojgaiala pestilentiala a gangurilor rasiste, din ciupercaria vesela a patimilor joase (exemplu: alcoolism si prostitutie), din suprapunerea manelelor mega-bass cu scuipatul in san si horcaitul pe strada, din ghicitul in carti pe icoana sau pe cruce – din toata aceasta topologie dantesca, necunoscuta doctorilor in patristica, din arterele emboliei noastre sociale vin, asadar, cu sutele de mii, voturile lui George Becali”.

http://revista22online.ro/3629/.html

Tot în același an și fără trimitere explicită la George Becali, deși era clar că la el se referea, teologul Radu Preda avertiza asupra faptului că absența unei doctrine sociale ortodoxe lăsa din păcate “locul unor aventurieri care, mobilizaţi de forţa seducătoare a banului, invocă ortodoxia şi valorile ei într-un discurs aberant, confuz, vulgar şi, ca ofertă politică, periculos”.

Au trecut zece ani de atunci iar astăzi, într-o revistă de profil intitulată Lumea Monahilor (!), care poate fi achiziționată aproape de la orice biserică din București, Preda și Neamțu dezbat (vorba vine – de fapt, că tot suntem în lumea monahilor, Preda îi ține isonul lui Neamțu) în jurul recentei apariții editoriale semnate de acesta din urmă, adică volumul intitulat “Fenomenul Trump și America Profundă: Cum a înfrânt un Businessman Sistemul Politic”. Trecând peste contrastul dintre denigrarea României profunde, pe de o parte, și elogierea Americii profunde, pe de altă parte (în fond, prima a generat un “lămpaș al conștiințelor ghetoizate”, pe când cea din urmă a generat un “businessman care a învins sistemul”), trebuie spus că dacă tot ne place să denunțăm „demagogia pioasă”, așa cum făcea Neamțu în articolul din 2007, miliardarul nostru prezintă totuși niște avantaje indubitabile prin comparație cu cel de peste ocean, chiar dacă ambii se disting prin afaceri dubioase, extremism politic, grobianism și gândire și exprimare rudimentară.

Astfel, de bine, de rău, Becali a fost bărbatul unei singure femei (că o fi înșelat-o, nu m-ar mira, Dumnezeu știe, dar omul cel puțin a salvat aparențele). Apoi, desigur, fără să ascundă de dreapta ce a făcut stânga, Becali chiar și-a făcut un nume ca bogat milostiv, pe mulți miluind, pe când Trump, deși vrea și el să se dea mare cu operele lui de binefacere, reale sau doar închipuite, pare să fie mult mai puțin darnic (pentru detalii, vezi acest articol din Washington Post: https://www.washingtonpost.com/…/b3c03106-9ac7-11e6-a0ed-ab…). Tot astfel, Gigi al nostru a fost cu Ortodoxia de când îl știm și, în felul lui, omul chiar crede în Dumnezeu (n-am nicio îndoială cu privire la asta). Despre Trump, inclusiv prin comparație cu alți republicani, chiar nu se poate spune același lucru: omul a zis că nu s-a rugat niciodată la Dumnezeu să-i ierte păcatele; Becali n-ar zice niciodată așa ceva. În încercarea de a-i încolona pe monahi în cruciada anti-sexomarxistă (ca să folosesc termenul inventat de un prieten) condusă de noul atlet al Creștinătății de la Casa Albă, Neamțu amintește că, în campanie, Hillary a declarat că este de acord cu avortul în al treilea trimestru, dar uită să amintească faptul că și Trump, cu ceva ani în urmă, declarase același lucru, ba încă o făcuse într-o manieră ceva mai tranșantă (https://www.youtube.com/watch?v=tsOlXidHXRE).

Dar dincolo de toate aspectele, deși la fel de primitiv ca miliardarul american, echivalentul său român și cioban are măcar avantajul de-a fi de-al locului, de-al nostru, deci, în felul lui, autentic, la fel cum Trump poate fi autentic, tot în felul lui, doar la el în țară, fiind pe de altă parte imposibil de înțeles ce caută el și evanghelia prosperității pe-un picior de plai, pe-o gură de rai și cu atât mai mult în lumea monahilor. De aceea, și Becali și Trump, așa neciopliți, primitivi și grobieni cum sunt, reușesc deseori să fie haioși, sau, mai bine spus, să fie „caterincă”, prin contrastul dintre naturalețea primitvismului lor și eticheta funcției la care aspiră (și pe care Trump a și obținut-o), de unde și scandalizarea savuroasă a unei elite snoabe, ipocrite, împopoțonate și panicate de ascensiunea barbarilor care ajung să-i ia locul. În schimb, Neamțu vrea să-l înlocuiască pe ciobănașul mioritic (fie el mai serafic – ca în varianta originală din balada ce imortalizează o cultură pastorală transhumantă, a cărei dispariție dreapta de mucava s-a străduit din răsputeri s-o accelereze – sau mai grobian, precum cel sedentarizat în Pipera) cu bossul new yorkez și să aducă „etica protestantă” în lumea monahilor. Pe de altă parte, același personaj îmbină ifosele elitist-sclifosite cu disponibilitatea de a linguși bălos orice produs al mahalalei (ineptă în România, dar profundă în America) ce pune mâna pe frâiele puterii. În consecință, spre deosebire de cei doi care măcar reușesc să fie haioși (cu toate că, uneori, cel puțin în cazul lui Trump, nu prea îți mai vine să râzi), Neamțu nu reușește decât să fie ridicol (ca de altfel orice personaj inautentic).

În încheiere, felicitând încă odată publicațiile, televiziunile și editurile ortodoxe, atât pe cele afiliate diverselor scaune episcopale, cât și pe cele independente, pentru faptul de a continua să gireze astfel de „fenomene”, îi dau cuvântul chiar autorului volumului „Fenomenul Trump și America profundă”, care în recentul interviu la care fac trimitere afirmă:

„problema mea nu este cu o doctrină anume, ci cu inautenticitatea, cu falsul, cu ipocrizia unora care profesează niște valori pe care nu le trăiesc”.

Cu siguranță, lui Trump i se poate reproșa orice, mai puțin faptul că „profesează niște valori pe care nu le trăiește”. La fel cum nici lui Neamțu nu i se poate reproșa lipsa de cosecvență atunci când vine vorba de susținerea unui anumit set de valori și a tipului de om politic care le întruchipează.

Neamțu mai spune în interviul respectiv că sistemul comunist s-a bazat pe o treime a răului: crimă, minciună și furt. După părerea mea, edificiul teologico-politic care a produs un Neamțu sau un Corneliu Bârlădeanu se bazează, la rândul său, tot pe o nesfântă treime, compusă din slugărnicie, mediocritate și oportunism. Temelia fiind cum este, adică de mântuială, mă tem că prăbușirea va fi pe măsură.