Mai uşor cu crucea pe scări, că e ușor să o invoci, dar mai greu să o duci

Până la urmă nu m-am lăsat și am scris și eu ceva. Care o să supere pe mai toată lumea. Așa cum și trebuie de fapt.

Sincer, nu știu cine mă dezgustă mai mult. Cei care, confruntați cu radicalii islamiști și subsecventul eșec al multiculturalismului (criza doar?), pe care îl invocă doamna Ana Blandiana, se concentrează pe patologizarea și combaterea „radicalilor” pro-life autohtoni http://adevarul.ro/…/radicalizare-1_56f4471e5ab6…/index.html, sau doamna Ana Blandiana însăși, care se plânge de criza demografică și spirituală prin care trece Europa, în condițiile în care tot ea era cea care afirma că interzicerea avortului de către Ceaușescu a reprezentat „punctul cel mai teribil pe care l-a atins naționalizarea în România” comunistă http://www.slideshare.net/Lina59/decretzeii-alina-sima.

Știu că politica natalistă a unui stat totalitar este o chestiune complet diferită (și evident, strict din punctul de vedere al acestor diferențe, perfect condamnabilă) față de garantarea dreptului la viață din momentul concepției, pe care legislația irlandeză, spre exemplu, încă îl prevede, chiar și după ce căsătoria între persoane de același sex a fost legalizată în Irlanda. Însă la noi subiectul nu se discută cu nuanțele de rigoare, și asta deoarece sub umbrela anticomunismului societății civile își găsesc adăpostul o serie de inovații legislative a căror origine, culmea, comunistă (!), este escamotată. Căci ceea ce i se reproșează lui Ceaușescu este faptul de a fi abrogat un drept care a fost legalizat prima oară de către Uniunea Sovietică, în timpul lui Lenin; la noi a fost legalizat prima oară tot de comuniști; la vremea când l-a abrogat Ceaușescu, nu era prevăzut nicăieri în legislația statelor occidentale; iar Polonia l-a abrogat, la rândul ei, după căderea comunismului.

În orice caz, nu prea înţeleg la ce anume se aştepta doamna Ana Blandiana: ca generalizarea achizițiilor revoluției sexuale șaișoptiste să aducă cu sine o epocă de propășire spirituală și o creștere demografică pe măsură? Eu pot înţelege frica europenilor de terorism, mai ales când este potenţată de diletantismul autorităţilor şi imbecilismul politically correct care a permis dezvoltarea, la vedere, a unor focare de extremism pe teritoriul ţărilor europene; la fel cum pot înţelege fricile unui cuplu confruntat cu o sarcină nedorită, şi cu atât mai mult cele ale unei mame singure aflate într-o astfel de situaţie. Dar hai să distingem totuşi ceea ce e doar omenesc, prea omenesc, de ce e creştinesc, mai ales în condiţiile în care Europa, al cărei presupus creştinism îşi găseşte o apărătoare în persoana Elenei Udrea, a declarat singură, în cadrul celei mai mari manifestaţii din istoria ţării numită cândva „fiica mai mare a Bisericii”, că ea nu (mai) este Creştinătatea, ci este … Charlie http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/…/iudaism-cre….

Comparaţi reacţia opiniei publice franceze şi europene la atentatul de la redacţia revistei Charlie Hebdo, cu reacţia la recenta masacrare a creştinilor din Pakistan, ce a avut loc chiar de Paştele catolic şi protestant. Câţi oameni au mai ieşit acum pe străzi să strige că şi ei sunt creştini, că sunt alături de fraţii lor din Pakistan? Niciunul, în timp ce pentru a face profesiune charlistă de credinţă au ieşit milioane. Şi comparaţi şi reacţia multor neoconi cu crucea-n frunte la fenomenul charlist, cu reacţia la fenomenul imigraţionist. Atâta timp cât avortam, blasfemiam, ne eutanasiam la noi acasă şi bombardam peste mări şi ţări, ne făceam că plouă sau încuviinţam. Ne-am trezit însă că suntem ameninţaţi, în fibra noastră creştină, doar când ne-am simţit ameninţaţi de propria noastră milă creştină, încurajată de Papa de la Roma, faţă de milioanele de amărâţi care fugeau din ţări la a căror distrugere am contribuit şi noi românii, cu trupe.

Altfel spus, din câte se pare, conform logicii de neocon, Europa (creştină?) poate supravieţui, la urma urmei, oricărui abuz de libertate, economică, sexuală sau de alt fel, dar cu siguranţă nu poate supravieţui excesului de compasiune. Nu ştiu cum se face că de acesta din urmă ne temem cel mai mult. Asta poate pentru că, de fapt, ne temem mai mult pentru siguranţa noastră decât pentru sufletele noastre. Dar poate că dacă ne-am teme mai mult de Dumnezeu în diversele aspecte ale vieţii noastre, publice şi private, ne-am teme mai puţin de oameni, inclusiv de oamenii de altă religie care ne cer ajutorul.

Ştiu că problema are aspecte politice şi instituţionale mult mai complexe, că nu putem să reducem totul la imperative umanitare, şi cu atât mai mult nu poate fi ea rezolvată prin dictate umanitare, altminteri respinse, cu înverşunare, deseori de aceiaşi oameni care susţineau dictatele austeritare. Oricum ar fi, atâta timp cât îl dezgropăm pe Dumnezeu din lipsă de dispozitiv anti-islamic, şi ca pe simplu alibi al fricilor noastre mic-burgheze, tare mă tem că ne mişcăm în orizontul aceleiaşi „culturi a morţii”, de care pomenea un fost papă polonez, tare iubit de societatea civilă anticomunistă, dar citit în conformitate cu principiile spiritualităţii postmoderne de tip „pick and choose”. De aceeaşi „cultură a morţii”, şi de multiplele ei dimensiuni, continuă să vorbească şi Papa Francisc, şi el citit tot după principiile spiritualităţii de tip „pick and choose”.

Or, în acest context, se pune întrebarea: cine este mai autorizat să vorbească în numele Europei şi al Creştinismului? Papa Francisc? Sau GDS-ul? Sau poate că Papa Francisc vorbeşte în numele Creştinismului, iar GDS-ul vorbeşte în numele Europei, două realităţi distincte, din ce în ce mai distincte, ca urmare a opţiunilor europene, pe care, măcar din decenţă, ar trebui să nu le mai amestecăm, asumându-ne în acelaşi timp opţiunile.

Căci altminteri, mesajul Evangheliei este clar. Pe Dumnezeu îl urmezi întru totul şi până la capăt, iar dacă nu eşti în stare s-o faci, măcar nu încerca să-l târăşti în mlaştina unui „oportunism al valorilor”, că mai rău îţi este să fii căldicel decât rece. Iar dacă tot ne place să discutăm despre invaziile barbare, și să-l reimplicăm pe Dumnezeu în istoria noastră, ar trebui să ne aducem aminte că în veacul al V-lea, creștinii îl numeau pe Attila biciul lui Dumnezeu. E drept, creştinii din vremea respectivă mai ştiau şi că, dintr-o „criză spirituală”, nu se iese prin „redescoperirea valorilor spirituale”, ci prin pocăinţă, care este cu totul altceva.

 

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Mai uşor cu crucea pe scări, că e ușor să o invoci, dar mai greu să o duci

  1. dangabrielontelus spune:

    Într-adevăr, ipocrizia a atins cote inimaginabile. Stabilitatea și siguranța îl preocupă pe europeanul apostat, nicidecum sufletul, înrobit patimilor de care nu se mai poate desprinde. Confortul trupesc surclasează bruma rămasă de conștiință, fapt clamat de mass-media și de mainstream, în general. ,,Războiul nevăzut” rămâne un fenomen underground, în timp ce lumescul cultivă și inventează idoli care să ,,gripeze” discernământul. Opera este desăvârșită de neuroștiințe, care neagă existența liberului arbitru… La colonii, birjar, la colonii!…

  2. Donkeypapuas spune:

    Manipulaţi semnificaţiile cuvintelor, stimabile tov. Racu. Staţi numai cu „neocon”-ul în gură, etichetând pe toată lumea ce nu este (nu se pretinde)… stângistă, după modelul mai vechi utilizat de bolşevici, pentru care toţi cei ce nu slujeau idelaurile măreţei Uniuni Sovietice erau „fascişti”. Social-democraţii compris. Spre buna dumneavoastră înştiinţare, GDS-ul la care faceţi referire nu este nici conservator, nici „neocon” ci, mult mai curând, o rotiţă a mecanismului neokominternist. Deci, de extremă stângă.
    Cât despre distinsa Ana Blandiana, eschivele dânsei în faţa atacurilor recente duse de alţi reprezentanţi ai extremei-stângi faţă de figuri culturale (şi politice) ce au înfundat închisorile comuniste o descriu mai degrabă drept o mică profitoare a unui gheşeft dus pe mormintele celor răposaţi în acele închisori. Spre diferenţă de o Oana Stănciulescu, de exemplu, care-şi ia castane pentru poziţia mult mai verticală.

    • Ghita Bizonu' spune:

      Verifica biografiile neoconilor…
      O sa fi surprins …. trotzkisti!

      • Donkeypapuas spune:

        Or fi fost papa Ioan Paul II, Reagan şi cu doamna Tatcher troţkişti (deci neoconi)? Îndoi-m -aş.

      • Ghita Bizonu' spune:

        Hm .. hm .. hm

        Cauta Krostol. Si Wolfowitz. Am ceva dubii in ce proviveste Kagan …

        Cezi tu Woytina era conservator. Conservatoir conservatior nu neo Asa cum cionservatori erau si RR si lady T.I.N.A.

        Insa la finele anilor 60, dupa Razboiul de Sase Zile o serie de troztchisti marlosci au descoperit ca ar fi „conservatori” ba chiar „anticomunisti” (asta nu reusesc sa pricepe : cum dracu niste tirbati care cpnsidera partidele comuniste de traditie stalinista ca „reformist burgheze” sa fie „anticomunisti”? Ca si dragul de Gucksamn, maoist devenise si el de drepata …) Astora li s-a zis cam in batjocura neoconservtatori. SI astia au „recut cu arme si bagaje dincolo” si au asigurat sucesul curentului cobservator .. care a ajuns sa iubeasca si el corectitudinea politica si sa p lase maole cu „majoritatea morala” si sa foe ptr casatoriile poponare (scuze Racule da io nu sunt corect politic!)
        Cat despre anul 1968 si efectrlele asuopra convingerilor politice .. iti recomand Soljenitin ultima carte tradusa la noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s