Jurăminte sfinte

Iată că mi se dă ocazia să-i șeruiesc pe zelotiștii neolegionari de la Apologeticum, cu care rareori se întâmplă să fiu de acord. Dar în cazul de față avem de-a face cu lucruri cât se poate de clare, fapt care face ca limbajul birocratico-caragialesc al BOR să fie cu atât mai ridicol.

De notat că potrivit teologului grec Georgios Mantzaridis, care face trimitere la sfinții trei ierarhi, Sfântul Iustin Filosoful, Sfântul Grigorie Palama și Cuviosul Isidor Pelusiotul, „părinții Bisericii propovăduiesc unanim absoluta interzicere a jurământului”. Același autor precizează că în Grecia, jurământul oficial a devenit obligatoriu, în ciuda opoziției inițiale a Patriarhiei din Constantinopol și a clericilor fideli tradiției, odată cu formarea statului național elen. Mai mult, în acest context el a pătruns în cele din urmă și în dreptul bisericesc (Georgios Mantzaridis, Morala Creștină, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 384-385). De aici și impresia, când citești astfel de texte solemne, oficiale sau scurse în presă de la clericii care au încălcat „secretul de serviciu”, că ai de-a face nu cu niște părinți spirituali ai unei comunități întemeiate pe adevăr, iubire și libertate, ci cu niște birocrați preocupați de îndeplinirea întocmai a directivelor venite de la centru și de „păstrarea cu sfințenie a confidențialității sarcinilor de serviciu”. Sau, altfel spus, că ai de-a face cu biserică reconfigurată pe modelul statului modern.

Bănuiesc (rog să fiu corectat dacă grehșesc) că, în ceea ce privește originea acceptării (și chiar a practicării) jurământului de către Biserică, cazul românesc este asemănător cu cazul elen. De altfel, ar trebui ținut cont de faptul că modernitatea politică și-a propus să transforme cetățenia sau apartenența etnică într-o religie imanentă, care trebuia fie să-și subordoneze religia tradițională, instrumentând-o și pervertind-o, fie să o elimine complet (cazul iacobinismului sau al bolșevismului). De aici, nu de la tradiția ortodoxă, ni s-au tras o serie de derive teologico-politice în istoria modernă a țării noastre, care altminteri, paradoxal, se conservă în viziunea religioasă a unora precum administratorii site-ului Apologeticum. Avem altminteri de-a face cu niște mutații interesante. Oricum ar fi, în cazul de față oamenii au evidența de partea lor.

Cert este că, în loc să solicite statului român să nu-i mai constrângă pe creștinii ortodocși să jure, ierarhia BOR introduce, din contră, noi jurăminte făcute pe furiș. Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, „niciun om onest și cinstit nu poate fi deranjat de actul acesta.” Poate că un om cinstit, cu toate că lipsit de simțul ridicolului, n-are de ce să fie deranjat de actul acesta. Numai că un creștin e mai mult decât un om cinstit. Sau poate ar trebui să înțelegem din toate astea că Sfântul Ioan Gură de Aur nu era nici el un om cinstit.

Jurământul absolventului de teologie:

„Jur înaintea Atotştiutorului şi Atotputernicului Dumnezeu că, în toată viaţa mea, voi păzi şi voi propovădui învăţătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, aşa cum s-a descoperit de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit şi s-a predat de către Sfinţii Apostoli şi de către Sfinţii Părinţi, aşa cum se păstrează în Biserica Ortodoxă Română şi mi s-a predat de către profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti. Jur că toata viaţa mea voi păstra şi voi apăra bunul nume al acestei instituţii de înaltă cultură teologică.”

Sfântul Ioan Gură de Aur:

“Ce faci, omule? Pui sa jure pe Sfanta Masa! Acolo unde sta Hristos jertfit, acolo il ucizi pe fratele tau? Talharii ucid la drumul mare, tu, insa, ucizi pe fiu inaintea mamei lui [adica pe fiul Bisericii in fata Bisericii], savarsesti o crima mai blestemata decat a lui Cain! Cain si-a ucis fratele in pustie si a adus peste el moartea aceasta de aici; tu, insa, il ucizi pe fratele tau in mijlocul Bisericii si aduci peste el moartea ce va sa fie, cea fara de moarte (…)

Daca nu te temi de altceva, teme-te de Cartea pe care i-o intinzi sa se jure! Deschide Evanghelia, pe care o iei cu mainile si pe care-i poruncesti sa jure, si auzind ce spune acolo Hristos despre juramant, cutremura-te si opreste-te! Ce spune acolo Hristos despre juraminte? Iar Eu va spun voua: sa nu va jurati deloc. Iar tu faci temei de juramant tocmai legea care impiedica juramantul? Ce ocara! Ce nebunie!”

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Jurăminte sfinte

  1. admin spune:

    pe tine vor judeca sfinții legionari, dacă te menții pe această poziție anti-ortodoxă

  2. Donkeypapuas spune:

    În primul rând ar trebui să vedeţi ce se înţelegea prin „jurământ” în lumea antică, atât iudaică, cât şi greco-romană. Cât de echivalentă era noţiunea de „jurământ” cu aceea de „mărturie în faţa judecătorului”? Ceea ce ne trimite la Decalog, pe de-o parte şi la luarea în derizoriu a „jurământului”, pe de altă parte. Să nu uităm şi ÎN FAŢA CUI se depunea jurământul sau, mai precis, CUI îi era dedicat. Au fost serii întregi de martiri creştini care au preferat moartea decât să recunoască – prin forma aceasta vicleană – divinizarea împăratului.
    Pe de altă parte, jurământul este prezent în Biserică de sute şi sute de ani. Uitaţi-vă chiar la slujba Cununiei ce spune spre final preotul către miri: „prin punerea mâinilor pe Sfânta Evanghelie aţi depus jurământ că nu vă veţi abate….”
    Dar cel mai interesant e un lucru de care se uită atunci când se practică „jurământul” – de fapt consfinţirea „contractelor” în faţa Legii civile şi a celei divine. Că acestea erau însoţite şi de apelul la o SANCŢIUNE asupra celor de încălcau prevederile. Nu se adresa doar uneia din părţi, ci tuturor, inclusiv celor ce nu erau incluşi în contract. BLESTEMUL! Şi aceste blesteme erau eficiente, se puneau în practică atunci când erau încălcate. cred că la Ion Ghica se pomeneşte de un astfel de blestem încălcat de un vodă când a pus laba pe moşia unui oraş (Târgovişte, pare-mi-se). Ori în vremea noastră, pentru că Statul e despărţit de cele sfinte şi aici e viclenia – toţi demnitarii pot jura orice pentru că lipseşte sancţiunea divină. Am înţeles că preoţii au fost puşi să jure. Dar realizează anumiţi sinodali (de fapt şeful Sinodului) că un jurământ impune ca ambele părţi să-l respecte, deci intră şi PF Sa sub incidenţa acestuia?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s