Așa cum am afirmat deja, preferința pentru un anumit tip de strategie, mai strictă sau mai laxă, nu ține doar de concluzii diferite la care se ajunge în urma unor analize făcute în spiritul obiectivității științifice, în contextul în care avem foarte multe motive să ne îndoim de însăși posibilitatea unei astfel de analize, date fiind circumstanțele, chestiune asupra căreia voi reveni. Mai degrabă, aceste preferințe sunt explicate prin interesele de grup, conștientizate sau nu, prin diferitele sensibilități, temeri și valori care diferențiază diferitele categorii sociale.
Spre exemplu, persoanele vulnerabile, în vârstă sau cu comorbidități, au, în măsura în care conștientizează situația obiectivă în care se află, toate motivele pentru a opta pentru strategia mai severă de luptă împotriva epidemiei. Diferența se face nu doar între această categorie de persoane și persoanele tinere fără probleme de sănătate preexistente, ci și între persoanele tinere fără probleme de sănătate preexistente care au rude și prieteni în situații de vulnerabilitate și cele care fie au mai puține relații de acest tip, fie au relații mai degrabă superficiale, fără încărcătură afectivă prea mare. Desigur, nu neg că există și situații în care judecata etică, kantiană sau creștină, se impune în fața intereselor de grup și formei concrete de sensibilitate și apartenență socială, dar cred că astfel de exemple reprezintă doar o minoritate.
Însă lucrurile sunt mai complicate decât ar putea să pară la prima vedere, în sensul în care, dacă ne uităm și la alte dimensiuni sociale, constatăm că opoziția dintre vulnerabili și mai puțin vulnerabili nu se suprapune, cu necesitate, pe clivajul ce separă opțiunea unei strategii mai stricte de combatere a epidemiei de una mai laxă. Dacă în ceea ce privește categoriile de vârstă precum și cele delimitate în funcție de starea de sănătate lucrurile sunt clare, situația se schimbă dacă ne uităm la categoriile de venit. După cum am văzut, virusul acesta chiar nu discriminează pe criterii de clasă, dovadă că l-a contacat până și Prințul Charles.
Dar Prințul Charles și Bill Gates își permit să stea mult și bine în carantină, pe care probabil o petrec și în condiții mult mai confortabile, eventual pe moșie. Cu totul altfel stau lucrurile pentru cei care trăiesc de la un salariu la altul, care „locuiesc”, vorba cântecului, „într-o hrubă, la cap de coridor”, și cărora le va fi mult mai greu să înfrunte marea învolburată a viitoarei crizei economice pe care măsurile de carantină o pot agrava (chiar dacă și aici e discuția e mai complicată) decât altora din categorii superioare de venit. La limită, orice om care nu și-a pierdut mințile preferă să se expună riscului de a muri de boală, atunci când alternativa e aceea de a muri sigur de foame. De aceea, aș avea unele rezerve vizavi de lecțiile de epidemiologie predate de Bill Gates sau, la noi, de Andrei Caramitru și fanii săi din clasa de mijloc.
În fine, dată fiind gravitatea situației, nu e exclusă situația în care cele două tabere vor sfârși prin a se lua la bătaie, și cum taberele sunt ele însele amestecate și pestrițe, foarte probabil conflictul social nu va demarca niște linii de separație clare între bogați și săraci, și cu atât mai puțin între buni și răi. Din contră, cei care au știut să se pună cel mai bine la adăpost, contribuind în același timp la degradarea bunurilor și serviciilor publice care ne-ar fi permis să facem față provocării mai bine, s-ar putea să profite de pe urma acestui război orb dintre diferitele categorii de amărâți.
În fine, cu riscurile de rigoare, precizez că am mari rezerve față de expertiza oficială. În general, am încredere în experți atunci când vine vorba de sfera științelor naturii, atunci când discutăm, de exemplu, despre imunologie și schimbările climatice. Am mult mai puțină încredere în ei atunci când vine vorba de sfera științelor sociale. Or, epidemia nu este doar o problemă biologică, ci și una socială, iar a o trata strict ca pe o problemă biologică ar fi catastrofal. Nu știu în ce măsură expertiza care furnizează știința pe baza cărora se iau acum deciziile politice nu este afectată de această perspectivă reducționistă sau doar de o înclinație în acest sens și nu pot să sper decât că oamenii respectivi au o viziune suficient de comprehensivă.
Pe de altă parte, cum nu există experiment repetabil în istorie și în viața societăților, cum acțiunea umană rămâne în mare măsură impredictibilă, chiar nu cred că există în momentul de față rețete garantate, pentru că așa au zis experții. Cu atât mai mult cu cât vorbim de o situație fără precedent în istoria umanității. Ultimul scenariu de asemenea amploare a fost gripa spaniolă, dar de atunci lumea s-a schimbat radical, și nu este deloc clar în ce măsură ne pot fi folositoare lecțiile învățate atunci. Tot astfel, nu poți să aplici fără nicio grijă și cu certitudinea unor rezultate pozitive la scară globală o rețetă care s-a dovedit de succes în combaterea unei epidemii din Africa sau chiar cea care a dat rezultate în China, în faza incipientă a epidemiei și într-un context politic și instituțional cu totul diferit.
Dacă pe de o parte e la mintea cocoșului că măsurile stricte de carantină reduc rata de contaminare și previn astfel colapsul sistemului medical sub presiunea afluxului de pacienți, iar niște măsuri extrem de stricte ar putea să-i vină de hac complet virusului, nu cred că poate cineva să anticipeze cu exactitate care vor fi efectele economice și implicit umane și sociale ale măsurilor de carantină și, de asemenea, ce rezolvare politică va avea criza economică generată de epidemie și eventual agravată de măsurile de combatere a ei, la fel cum nu e deloc clar cum anume și în ce condiții se va împărți factura ce urmează să fie plătită.
Când spun asta, nu spun că dincolo calculele sunt simple, și că alegerea ar fi, dacă nu una simplă, cel puțin o alegere clară între mai mulți morți pe fondul unei economii prospere versus mai puțini morți pe fondul unei economii ruinate. Criză economică va fi oricum. În plus, dacă ești atent la economie nu înseamnă că ești musai un neoliberal care plânge de mila economiei în timp ce oamenii mor. Căci știm din experiență că tot oamenii suportă consecințele umane ale crizelor economice și nu avem nicio garanție că factura se va împărți just, pe principiul de la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi, un astfel de scenariu depinzând de o dinamică politică pe care nu poate nimeni să o cunoască și să o garanteze aprioric.
Criză va fi oricum, și la fel cum prioritatea acordată economiei – cum am spus, nu neapărat capitalului – va genera victime, tot astfel, prioritatea acordată luptei împotriva epidemiei poate genera ulterior, odată cu criza economică, o epidemie de depresii, alcoolism, divorțuri, sinucideri, boli cardiovasculare și decese premature care se vor înmulți atunci când, cel mai probabil, se va tăia din nou de la sănătate în scopul relansării economiei.
Tot astfel, presupunând că epidemia va fi lăsată să scape de sub control pentru ca astfel să fie salvată economia, asta nu înseamnă că pierderile economice și pierderile umane indirecte, cauzate nu de epidemie, ci de consecințele scăpării sale de sub control, nu vor exista. Odată cu morții va dispărea și puterea de cumpărare. Panica generată de scăparea situației de sub control va duce la înmulțirea tulburărilor psihice. Tot astfel, se vor înmulți depresiile cauzate de pierderea celor dragi.
Pe de altă parte, în ciuda a ceea ce cred unii troli care fac pe deștepții, fără să fie, oamenii nu se retrag din activitatea economică – nu mai călătoresc, nu mai merg la restaurant, nu mai merg la teatru, film sau meci – doar atunci când le interzice statul să o facă. E destul de naiv să crezi că odată eliminate aceste restricții va urma o efuziune libertariană de celebrare a libertății de a vinde și de a cumpăra. Oamenii se retrag din activitatea economică și singuri, de frică, iar dacă nu le este frică pentru ei, le este frică pentru părinții lor, în condițiile în care mulți locuiesc împreună cu ei, neavând cum să-i protejeze, în mod efectiv, de boala pe care ar putea să o contacteze dacă încep să iasă din nou în oraș.
Drept urmare, la fel cum e foarte greu să anticipezi consecințele economice – și, indirect, umane – cauzate de carantină, tot astfel, e foarte greu să anticipezi și consecințele economice – și, indirect, umane – cauzate de scăparea epidemiei de sub control. În ambele cazuri, asigurările experților inevitabil depășiți de situație sau ale trolilor oricum iresponsabili mă lasă rece. Realitatea e că știm foarte puțin și, inevitabil, riscăm foarte mult. Dar măcar atât ar trebui să înțelegem: că nu putem separa epidemia de economie, înțeleasă nu ca flux al circuitelor de capital, ci ca totalitate a relațiilor sociale, la fel cum nici economia nu o putem separa de politică. Iar dacă biologia ține, în mare măsură, de domeniul necesității, cel puțin în măsura în care dispunem de tehnica necesară, societatea și politica intră în sfera libertății și a contingenței, unde prea puține lucruri sunt sigure.
Așa cum am spus deja, din punct de vedere practic, România are avantajul de a fi intrat în acest război în urma altora, motiv pentru care poate să observe strategiile pe care alții le-au experimentat deja pe pielea lor înainte de a se fi adâncit cu totul într-o fundătură sau alta. Evident, pentru asta nu îți trebuie doar norocul de a nu fi fost tu primul, ci îți mai trebuie și politicieni lucizi și cu viziune, iar Iohannis, un om care n-a rostit în viața lui o frază originală, e ultimul de la care să ai asemenea pretenții.
În orice caz, dacă cea mai mare parte din Europa încă se luptă să bage duhul înapoi în lampă, pare din ce în ce mai clar că în America situația a scăpat deja cu totul de sub control, și că la finalul următoarei luni vom vedea atât rezultatele strategiei europene, cel puțin cele vizibile pe termen scurt, cât și pe cele ale strategiei americane, în contextul în care, slavă Domnului, cele două continente sunt separate de un ocean. Drept urmare, peste vreo trei săptămâni vom avea nu certitudini, ci posibilitatea de a lua o decizie mai informată.
Tind să cred că până atunci nu ne vom prăbuși economic și că, pe cale de consecintă, pentru moment cel mai bine e să menținem cursul, înarmându-ne cu răbdare și tutun. Peste aproximativ o lună, ne va fi mai ușor să luăm o decizie referitoare la calea pe care o vom urma mai departe. În fine, avantajul strategiei europene e acela că poți trece mai ușor la cealaltă strategie în cazul în care aceasta nu dă rezultate. Per ansamblu, riști, dar riști mai puțin, în timp ce în celălat caz riști mult mai mult, iar dacă drumul e greșit, there is no turning back.
Calea de mijloc 