Adevărata miză

Eu nu știu de unde au scos unii ideea potrivit căreia referendumul acesta este de fapt despre Dragnea, în condițiile în care, exceptând patru senatori care s-au abținut, toți cei de la PNL au votat pentru organizarea referendumului. Din contră, referendumul nu este despre Dragnea, și nici măcar (în primul rând) despre drepturile minorităților sexuale, ci este mai degrabă despre USR, ai cărui senatori au votat toți împotrivă (și prin extensie și despre DEMOS). Îndrăznesc să spun că, în primul rând, referendumul din 7 octombrie reprezintă ocazia unui vot de blam pentru elita liberală care, indiferent dacă este (sau se declară) de dreapta sau de stânga, are alergie la Biserica Ortodoxă Română (și la creștinsim, în general), la obiceiurile oamenilor de rând, neprelucrați în laboratoarele ideologice de ultimă oră din Occident, și căreia îi pute, cu tot cu popor, democrația, pe care o etichetează drept „tiranie a majorității” de fiecare dată când nu îi convine rezultatul votului.

Referendumul din 2012 a oferit șansa unui vot de blam pentru Traian Băsescu și intelectualii neoliberali/neoconservatori care i-au susținut politicile, vot în urma căruia nici primii, nici cei din urmă nu și-au mai revenit, pe deplin, vreodată (în ciuda încercării unora dintre cei din urmă de a se recicla politic, astăzi, prin strategia cățărării pe noul val popular, a cărui amploare se va vedea pe 7 octombrie cât de mare va fi). Referendumul din 2018 oferă poporului român șansa să-și spună părerea și despre verii lor, ce împărtășesc același profil politic și psihologic creionat mai sus – atât cei care le-au fost tovarăși de drum în 2012, cât și cei care la vremea respectivă s-au aflat de cealaltă parte a baricadei. Iar dacă la referendumul din această toamnă se va strânge suficient de multă lume (ceea ce nu este deloc clar, iar în caz că nu se va strânge îndeajuns de multă lume, referendumul va fi un eșec răsunător, iar cei care au insistat cu organizarea lui își vor fi dat cu stângu-n dreptu’ – sau invers), nici ei nu își vor mai reveni prea curând de pe urma acestui nou vot de blam.

Aceasta este de fapt miza reală a referendumului din 7 octombrie, tema familiei fiind doar un paravan (n-o să-i omoare nimeni pe homosexuali, nici n-o să se vindece familia românească de multiplele și gravele ei probleme ca urmare a modificării constituționale propuse de CPF). Și tot ea explică combinația de furie, dispreț și frică ce a caracterizat de la bun început nu doar reacția „lumii bune” vizavi de demersul Coaliției pentru Familie, ci și reacția tuturor aristocrațiilor (privilegiaților) care în decursul istoriei s-au confruntat cu spectrul mobilizării plebei.

Reacția diversionist-flegmatică de tip „e despre Dragnea” sau cea panicat-moralizatoare de tip „e despre sărmanele minorități sexuale” reprezintă doar mecanisme psihologice de apărare prin care se evită conștientizarea, mai mult sau mai puțin anxioasă, a faptului că, de fapt, „e despre noi”, ăștia frumoși și deștepți, care de trei ani de zile țipăm, atrăgând atenția asupra „marelui pericol” pe care îl reprezintă „proștii”, „medievalii” și „fundamentaliștii”.

PS: Fac o paranteză pentru a preciza că sunt și oameni care se opun revizuirii Constituției în sensul dorit de Coaliția pentru Familie, dar care de la bun început au reacționat la demersul respectivei organizații cu calm, rațional, politicos, fără isterie și aroganță, fără calomnii ordinare (precum cea colportată recent de DEMOS, potrivit căreia CPF ar fi atacat de la bun început și familiile fără unul sau ambii părinți), dovedind, prin atitudinea lor, că respectă regulile democratice și pe cei care, deși nu le împărtășesc opiniile, joacă la rândul lor după ele. Tot respectul meu pentru acești oameni de la care nici nu voi pretinde vreodată mai mult decât atât. Cât despre ceilalți, nu pot decât să sper că vor primi pe 7 octombrie cuvenitul vot de blam, așa cum și elita băsistă și l-a primit pe al ei, în vara lui 2012.