Iata aici un articol care da dovada de multa intelepciune crestineasca si curaj (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/02/legionarism-si-ortodoxie-citeva.html).
Urmand domnului Fedorovici, subliniez si eu faptul ca daca pocainta presupune suferinta, suferinta nu implica in mod automat pocainta (aceasta din urma fiind imposibila fara constientizarea pacatului). Spre deosebire de cei care nu doar falsifica, factual, istoria nationala ci si relativizeaza istorist criteriile de judecata („sa nu judecam trecutul cu criteriile prezentului!”, tot repeta Claudiu Tarziu – de parca mai intai s-a scris Carticica Sefului de Cuib si abia dupa o mie noua sute de ani Evanghelia), asezandu-se astfel in compania „elitei amorale” care ne conduce si care si ea schimba tot timpul criteriile in functie de situatie, domnul Fedorovici intelege ca nu exista martiriu fara Adevar (Hristos care ramane acelasi in veac), pentru ca fara Adevar martirul nu are ce sa marturiseasca. In afara Adevarului nu exista martiri ci doar victime, victimele tortionarilor si victimele ratacirilor veacului. Fata de victime trebuie sa avem compasiune, la fel cum trebuie sa iertam pe oricine, asa cum insusi Hristos iarta. Dar distanta ce separa compasiunea de canonizare (si in general de imbisericirea unei mistificari) este la fel de mare ca distanta ce separa nostalgia de trezvie sau crucea de svastica. In acest sens, daca evolutia de la legionar la sfant este posibila si de dorit (lucru care trebuie repetat in mod insistent) dar cu conditia pocaintei reale, canonizarea legionarismului este aberanta. Insa, in mod pardoxal, cele mai putin periculoase erezii sunt ereziile al caror caracter aberant sare in ochi. Gradul de periculozitate al unei erezii este direct proportional cu gradul de subtilitate si „respectabilitate” al acesteia din urma. Drept pentru care, in ceea ce priveste legionarismul, intr-un anume sens, poate ca pericolul cel mare nu vine de la cei care delireaza in raport cu canonul ci de la cei care suspenda elegant aplicarea acestuia din urma atunci cand sunt atinse sensibilitati legionare sau, mai bine zis, cei care il aplica (cu „moderatie”) doar in proportie de 80-90% (cu toate ca la capatul variilor subtilitati sofistice se gasesc, deseori, tot afirmatii complet aberante precum cea a domnului Codrescu cu privire la raportul dintre svastica si cruce).
Cat despre obiectia domnului Fedorovici in ceea ce ma priveste, in principiu sunt de acord cu domnia sa. Libertatea negativa a liberalismului este, intr-adevar, perversa prin definitie (iar din alte scrieiri ale mele rezulta destul de clar ca pozitia mea nu este nicidecum una liberala). Mai mult, la noi, din nefericire, libertatea liberala mai este si cadelnitata sistematic de diversi indivizi care isi zic teologi si care, in calitate de teologi, ar trebui sa adopte o cu totul alta postura teologico-politica. Insa in textul invocat eu am discutat problema la nivelul la care ea era pusa de cei care sugerau ca ar fi cazul sa aduca politia pe capul unui fost legionar de nouazeci si doi de ani, in conditiile in care de douazeci de ani incoace Romania este condusa de fosti comunisti, si in conditiile in care in Romania postdecembrista sunt legalizate atat propaganda comunista cat si avortul. Am discutat problema in termeni liberali pentru ca de facto traim intr-un sistem liberal si suntem confruntati cu niste liberali inconsecventi care apara toate formele perverse de manifestare a « libertatii » in public sau in privat, mai putin libertatea de a face propaganda fascista (singura sperietoare a societatii postmoderne – termenul de propaganda fascista fiind altminteri supus de cele mai multe ori unor interpretari cat se poate de extensive adica, mai bine spus, abuzive).
Altminteri, sigur ca rolul Bisericii nu este acela de a apara „libertatea de exprimare” ci acela de a denunta erezia si pacatul in orice forma s-ar manifesta, fara sa opereze discriminari intre masonerie si Legiune. Si sigur ca o societate ideala este aceea in care cele rele (incepand cu manifestarile fasciste, continuand cu avortul si sfarsind cu manifestarile comuniste) sunt interzise, iar cele bune precum libertatea gandirii si a cautarii sincere a Adevarului (libertate care nu are nimic de-a face cu”libertatea de exprimare” inteleasa ca drept de a comercializa si expune toate mizeriile) sunt incurajate. Pana una alta, nu aceasta este societatea in care traim si nici nu vad prea multi romani sa se miste in aceasta directie politica unde totul depinde in ultima instanta de modul concret in care fiecare dintre noi isi foloseste libertatea (sau mai bine spus liberul arbitru, liberalismul fiind de altfel filozofia politica care reduce libertatea la liberul arbitru). Din nefericire, imi amintesc faptul ca pe 22 Decembrie 1989 unul din tinerii care luptasera la Intercontinental a venit la TVR prezentand o serie de revendicari politice: printre ele atat libertatea gandirii (pentru care merita sa mori si pentru care se cuvine sa-i cinstim pe cei care si-au riscat viata) cat si legalizarea avortului. Faptul cu pricina nu-l face pe acel tanar mai putin curajos, nici nu inseamna ca toti revolutionarii gandeau la fel si nici nu face libertatea gandirii mai putin valoroasa, dar releva destul de clar faptul ca pentru un crestin anticomunismul este un lucru iar sustinerea democratiei liberale este cu totul altceva. La fel ca si in cazul problemei legionare, pozitia Bisericii in raport cu astfel de fenomene nu trebuie sa fie nici „sentimentala „, nici influentata de presiunile ideologice care vin din afara sau care au patruns in interior, nici influentata de spiritul de coalitie (fascista, antifascista sau anticomunista) si nici nu trebuie sa fie o pozitie articulata in virtutea autoamagirii ca avem o istorie „mai ideala” sau mai putin complexa decat a fost in realitate. Pozitia Bisericii trebuie sa fie pur si simplu canonica.
Ca sa rezum, faptul ca „apar” dreptul celor de la Petru Voda sa cante ceea ce canta ocazional nu inseamna nici ca sunt de acord cu ei si nici ca simpatizez necritic cu liberalismul (inclusiv cu Mill). Inseamna doar ca, la capitolul libertate de exprimare, un liberalism coerent (sau, mai bine spus, care macar face cat de cat eforturi sa fie coerent) este mult mai putin nociv decat actuala corectitudine politica sau alte forme de totalitarism. Iar daca in termeni concreti (care tin strict de legislatia seculara) am de ales intre Mill si Soros, sunt fortat sa optez pentru primul, fara ca asta sa insemne ca fac din John Stuart Mill un dascal al Bisericii asa cum din nefericire procedeaza unii cu Corneliu Zelea Codreanu. Nu de alta, dar la felul in care evolueaza lucrurile (in speta definitia fascismului), in viitorul apropiat, convocarea in fata tribunalului antifascist ne paste pe toti (nostalgici legionari, crestini sau doar indivizi normali la cap).
Alexandru Racu
Calea de mijloc 
Raspuns „din veac” la acuzatia, cu adevarat aberanta, ca ar dori cineva canonizarea „ereziei” legionarismului, apropo de cine falsifica de fapt istoria. Nu mai pomenesc de jignirea adusa legionarilor, „convertiti” la sfintenie, insinuind ideologiei legionare, un rol fals, fata de cel petrecut in realitate. Fug insa de polemica referitoare la ideologie, ca acolo ne intilnim la o extrema cu fuga absoluta de ideologie(gnosticism) si la altul cu interpretarea in cheie ideologica( a se citi „ca ideologie”) a distributismului si conservatorismului. Ma itnreb ce om normal vede altfel decit intr-o expresie ideologica, promovarea unui set de valori, altfel intrupate(in zona spirituala) personal si comunitar, crestin.
“Linia istorică este una: aceea, pe care o trăim noi. Căci noi trăim în veac.
Linia Bisericii este cu mult deasupra noastră. Către ea tindem, dar nu realizăm decât puţin. Pentru că trăim sub condamnare şi sub piatra de moară a păcatelor noastre, a lumii şi a moş-strămoşilor noştri.
RECUNOAŞTEM CĂ SUNTEM PĂCĂTOŞI: aceasta este atitudinea legionară faţă de Biserică.”
(Corneliu Z. Codreanu, Circulara din 25. Noiembrie 1936 )
http://www.fgmanu.ro/sentinela.php#s33
Doamne ajuta, frate Racu, poate undeva, in ceva, ne intilnim totusi. In lucrare personala, dar si comunitara, in biserica si in „afara” ei, daca in gind si „ideologie” aparent nu. Si acel ceva si undeva sa fie fireste Adevarul. Zic iar: Doamne ajuta!
Vezi epistola soborniceasca a Sf. Ap. Iuda, care se citeste azi in biserica. In special versetul 9. Te vei bucura. Impreuna cu „noi”.
D-le Racu as fi recunoscator pt. o definitie a fascismului in toate formele sale. Apoi daca aveti timp va rog justificati afirmatia ca definitia evolueaza ingrijorator. Definitia, nu manifestarile de fascism care ar depinde de definitie.
Intr-adevar, atunci cand vorbim de fascism, incadrarea conceptuala este extrem de problematica, mult mai problematica decat in cazul comunismului. In variile sale manifestari, fascismul a dat dovada de o mult mai mare eterogenitate decat comunismul, asta si pentru ca s-a revendicat pretutindeni de la dimensiunea nationala. Desi exista elemente comune (exaltarea natiunii, violenta, cultul tineretii, conducatorul unic, antiparlamentarismul, antipacifismul si anticomunismul) exista insa si diferente radicale care separa un fascism de alt fascism. De aceea, nu exista un consens academic generalizat nici cu privire la ce este fascismul, nici cu privire la care miscari din perioada interbelica sunt fasciste sau care nu. Mie personal imi place definitia lui Nolte care spune ca fascismul este un amestec incoerent de elemente traditionale si elemente radical moderne, iar aceasta incoerenta (vezi caracterul rasisto-duhovnicesc al legionarismului, cel putin in anumite manifestari ale sale) deosebeste potrivit lui Nolte fascismul de formele cele mai flexibile ale conservatorismului.
Cat despre definitie, stanga in general abuzeaza de termen, in sensul in care orice forma de autoritate (a parintelui asupra copilului, a profesorului asupra elevului, a preotului asupra credinciosilor) indiferent de modalitatea de exprimare si de finalitatea ei este etichetata drept fascista; la fel ca si orice obiectie fata de acumularea de noi drepturi individuale sau colective (cazul multiculturalismului) independent de cat de aberante ar fi acestea. Cu alte cuvinte, pentru o anumita stanga, orice judecata normativa este dovada unui caracter fascist.
Pentru mai multe detalii cititi articolul meu despre Contra-Revolutie, Crestinism si Fascism.
Draga domnule Racu,
Aveti dreptate, din fericire nu am vazut pe moment ca vorbeati despre libertatea politica ca despre un factor care inlesneste cautarea si afirmarea libertatii veritabile, a celei crestine. Din fericire, pentru ca acum, citind explicatia dumneavoastra, cred ca am priceput mai bine acest raport. Corectitudinea politica (CP) nu se sinchiseste de critica teologiei crestine, dar s-ar putea sa nu-i convina sa fie denuntata de pe pozitiile liberalismului clasic cu atit mai mult cu cit se revendica de la acesta. Cum ar putea o ideologie neliberala (CP) sa condamne o alta ideologie neliberala (legionarismul)? Nu se cuvenea insa unei manastiri ortodoxe sa demonstreze aceasta contradictie; monahul ar trebui in schimb sa vadeasca falsa libertate a tuturor ideologiilor, liberale sau neliberale.
@ Gheorghe Fedorovici
Corect. Ca si crestini avem o singura lupta de purtat: o lupta integrala si fara „aliantze”. Ca si cetateni ne aparam si noi cu ce putem. Mai ales in conditiile in care toti ne dau la cap si cauta sa ne prinda in cadru cand nu suntem atenti, vorba lui Mircea. Stiti, spunea parintele Rafail ca in Grecia, o revista de scandal, vrand sa compromita pe un parinte, a aranjat ca parintele sa primeasca un telefon in miez de noapte ca moare cineva. Vino parinte sa-l spovedeasti si sa-l impartasesti! Si s-a dus parintele saracu in miez de noapte cu Sfintele Daruri si cand intra in casa, aprind unii lumina, in jurul lui numai femei dezbracate si tronc o poza care apare a doua zi in ziar. Cred ca asa se opereaza si in Romania; la mai multe nivele. Te cheama cu Sfintele Daruri la ospete care sunt de o cu totul alta natura. Intreaga noastra societate a devenit o televiziune de scandal.
Va multumesc, sunt de acord cu caracteristicile enumerate si cu analiza succinta. Despre extinderea mentionata, e vorba atunci despre sofismele incoerente ale corectitudinii politice: daca extindem fascismul la orice norma, atunci orice inclusiv aceasta norma devine „fascism”. E o incoerenta logica, de forma, mult mai grava dar si mai usor de argumentat decat incoerentele de continut ale fascismelor europene.
@Racu si Feodorovici.
Pe linga argumentele pe care le-ati adus impotriva ideologiei legionare, care in mare masura pot fi acceptate, mai ales cind critica este argumentata si detasata, nu pot sa nu am rezerve fata de judecata de valoare, cum ca legionarismul este in primul sau in singurul rind ideologie. Libertatea membrilor ar fi fost puternic alienata astfel, inregimentarea ar fi dus la o evidenta depersonalizare, insa rezultatul se masoara in caractere, in oameni care nu au facut compromisuri, au ramas solidari(intre ei), au marturisit(Adevarul, nu legile legionare), au opus rezistenta si nu au fost frinti. Nici moral, nici in credinta lor. Am rezerve fata de aceasta argumentare si m-as bucura sa aveti si dumneavoastra in aceasta delimitare si ceva rezerve, iar nu convingeri.
Termenul „Rasismul duhovnicesc” nu prea are rost sa fie comentat, este pentru mine un abuz, insa definitia pomenita mai sus si observarea corecta a amestecului eterogen specific fascismului este cit se poate de valida. Si totusi aceea neorinduiala, a fost tinuta destul de bine sub control in Legiune, acolo unde persoana Capitanului si linia legionara, in intelesul de ascultatoare de Dumnezeu si Biserica, a reusit sa se impuna, celorlalte tendinte alienante si secularizante. Si se pare ca in mare masura acelea au ramas.
Dar este binevenita in continuare orice critica, oricit de aspra, dar cu seriozitate, a celorlalte. Trebuie cumva sa ne revenim, sa ne regasim, sa ne intoarcem fata, catre fata Adevarului, sa ne limpezim, ca sa putem rezista si sa fim capabili sa intoarcem spatele relelor veacului, mult mai perverse si contaminante decit fascimsul sau comunismul. Chiar si pentru simplu fapt ca se adreseaza unor pacate mult mai josnice, cum ar fi lacomia si iubirea de arginti, pe cind inainte adresau hula si trufia.
In primul rand, domnul Fedorovici merita toata aprecierea pentru CURAJUL de a-si pune toti filolegionarii si neolegionarii in cap, mai ales din prisma faptului ca filolegionarii pot fi extrem de acizi si de duri in raspunsurile lor. Sa speram doar ca d. Fedorovici va rezista la tavaleala virtuala care i se pregateste.
Domnule Racu, dincolo de aceasta limpeziere a apelor: conservatori vs filolegionari, nu ma pot abtine sa nu va spun faptul ca si dvs ati gresit intr-o buna masura, atunci cand ati crezut ca puteti pune o caramida la refacerea Dreptei cu filolegionarii. Din moment ce ati fost vazut in compania lui Razvan Codrescu ori a lui Claudiu Tarziu, sa va asteptati pe viitor la batut obrazul dupa exemplul Mircea Platon: ,,ai fost de-al nostru, ai scris la noi, te-am promovat si acum ne parasesti”. Probabil ca peste cativa ani cand, daca pune Dumnezeu mana, se va coace o Dreapta in tara asta, acuze de tipul ,,stiti, Racu e de fapt tot neolegionar, dar vrea doar sa se delimiteze, de asta e critic fata de Legiune” sa vina tocmai din tabara de la care nu va asteptati.
In orice caz, important e ca lumea care are o sensibilitate conservatoare (nu poti fi conservator si filolegionar in acelasi timp) sa nu se manifeste ca niste ,,lupi singuratici”, ci sa-si dea mana pentru a coagula un nucleu asociativ, fie si anemic pentru inceput. Altminteri se va continua in aceeasi melodie postdecembrista, in care Dreapta romaneasca se imparte pagubos intre neoconservatori/liberali si neo/filolegionari.
p.s. Exceptional si articolul domnului Platon de pe blogul Cumpana…
Draga Silviu,
Nici eu si nici Mircea Platon nu am scris vreodata un text legionar. Nici nu am scris sub pseudonim, asa cum se zvoneste prin presa ca au facut-o anumiti „cardinali” deveniti intre timp cardinali undercover ai Bisericii Romano-Catolice, nici nu incercam sa ne ascundem trecutul asa cum o face un Mihail Neamtu. Asta nu inseamna ca omul in timp nu poate sa evolueze, sa se maturizeze, sa-si nuanteze anumite pareri sau chiar sa renunte la ele pe deplin. Dar trebuie sa o faca transparent. Nu sa se faca ca (scuzati cacofonia) ploua. Spre deosebire de domnul Codrescu care imi reproseaza cu emfaza postmoderna ca „ma cred unicul detinator al adevarului” (cam in aceeasi maniera in care prietenul sau Baconsky le reprosa ortodocsilor ca se cred „unicii detinatori ai adevarului”) lasand de inteles ca adevarul nu are si el expresie catafatica, eu, parafrazandu-l pe Platon Mircea zic ca adevarul se cauta atunci cand nu-l sti si se marturiseste atunci cand il sti. Evident, trebuie sa fim intotdeauna pregatiti sa raspundem, cu argumente extrase din traditia Bisericii, la noi obiectii. Dar in nici un caz la obiectii de gen: „Da ce ba!? Tu te crezi singurul detinator al Adevarului!? Nu sti ca adevarul e relativ cu a mic!?”
Revenind, faptul ca am scris la ROST nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce s-a scris in ROST, la fel cum faptul ca am scris la 22 (unde a scris si Mircea Platon, la fel cum a scris si in Idei in Dialog) nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce se scrie si s-a scris in 22 (evident ca nu sunt de acord :)). Cred ca aici avem de-a face cu privilegii pe care ti le poate oferi doar activitatea publicistica pe blog. Si tocmai datorita faptului ca nu am fost niciodata de acord cu toate articolele din ROST nu as fi acceptat sa fac parte din Redactie (oferta care de altfel nu mi-a fost facuta).
Dincolo de aceste aspecte, cel putin pe vremea cand am scris eu la aceasta revista, acolo scriau si o serie de oameni care nu aveau nimic de-a face cu legionarismul, distilat sau nu (Platon, Hurduzeu, Fedorovici, P. G. Sandu, etc.). Si desi au existat si exista inca iesiri legionaroide jenante, nu cred totusi ca ar fi corect sa spunem ca asta este, in mod transparent, orientarea revistei. Avem de-a face mai degraba cu un legionarism distilat mormait ocazional (care poate deveni de altfel, asa cum s-a si vazut de curand, cat se poate de problematic). Iar din punct de vedere politic legionarismul e mort. Nu incitarea la rebeliune legionara este problema, ci faptul ca legionarismul faulteaza constant orice articulare teologico-politica crestin ortodoxa in spatiul romanesc. In acest sens, de pe urma legionarismului multa lume traieste bine.
Dupa cum am spus-o si in alte ocazii, exista doua motive pentru care am scris la acea revista. Principalul motiv este ca acolo mi s-au publicat texte in care era atacat neoconservatorismul, ecumenismul si gnosticismul actualei elite, texte care erau refuzate de alte publicatii „de elita” (acelasi lucru l-a patit si Mircea Platon). Aceasta a rezultat intr-un sentiment de fidelitate si respect reciproc. Eu sunt dispus sa public in continuare si la ei si oriunde doar ca nu cred ca ma mai publica ei. In al doilea rand, ROST si-a asumat oficial dimensiunea nationala si crestin-ortodoxa (dimensiuni in jurul carora incerc si eu sa-mi articulez gandirea) si a lasat loc inclusiv pentru critica legionarismului. In acest sens, chiar am polemizat pe tema asta in paginile revistei ROST (ce-i drept, se pare ca aceasta polemica direct pe subiect fost o premiera care a dus curand la o dubla ruptura – am plecat in cele din urma atat eu cat si preopinentul). E adevarat, din momentul in care au inceput aceste polemici, motivate pe de o parte de jena pe care mi-au provocat-o anumite texte in care se spunea, spre exemplu, ca Wehrmacht-ul era o armata „demna si moderna” (inteleg moderna, ca se studiaza la istoria moderna si contemporana, dar demna imi scapa) si pe de alta parte de convingerea ca o critica serioasa a neoconservatorismului nu se poate face din balta unui legionarism difuz si duplicitar, relatiile au inceput sa se strice. Sa nu uitam totusi ca in contextul afacerii Corneanu revista ROST a fost pe baricade si a luptat cat se poate de admirabil. Dupa acel moment memorabil s-a rupt firul pentru motivul ca unii au vrut sa mearga inainte cu dreapta credinta care trebuie asumata pana la capat (inclusiv atunci cand intra in conflict cu legiunea sau cu reziduurile ei) iar altii au vrut sa o abureasca in continuare ba cu legionarii, ba cu neoconii sau cu conii de la NEC, s.a.m.d.
Daca am gresit undeva din lipsa de maturitate (dar vorba aia, cat traim imbatranim) este ca am incercat la un moment dat sa-i iau pe legionari cu binisorul, ceea ce pur si simplu nu merge.
In plus, mai trebuie mentionat ca nu sunt un specialist in subiectul Miscarea Legionara (teza mea de doctorat este alta) si am inceput sa ma preocup de subiectul cu pricina doar cand s-a trecut, cum bine mentiona M. Platon, la instrumentalizarea legionara a Bisericii prin mistificari nesimtite, propaganda agresiva si teroare psihologica exercitata asupra bietei turme ortodoxe datorita rapirilor national-securiste ale unor figuri harismatice ale monahismului romanesc (toate acestea cu complicitatea unor intelectuali subtiri de extractie legionara care de ani buni incoace mormaie jumatati sau sferturi de adevar). Nu ma intereseaza politica ci teologia politica. Cu privire la Legiune, care ramane un subiect extrem de complex, m-am lamurit si eu in timp si continuu sa ma lamuresc (nu inseamna ca nu pot sa demontez niste falsuri grosolane daca nu am citit toata literatura legionara si despre legionari si daca nu i-am cunoscut pe toti legionarii, etc. – aici baietii iar sunt postmoderni). Spre exemplu, intrebarea ridicata de Mircea Platon cu privire la raportul dintre formarea caracterelor si instrumentalizarea lor in cadrul ML solicita o cercetare istorica foarte bine documentata. Eu tot sper ca Sfantul Sinod sa ne onoreze cu un solid studiu istoric si teologic al fenomenului legionar, pe baza caruia sa putem discuta canonic si de eventualele canonizari.
In fine, felul in care vor fi folosite impotriva mea diverse aspecte din trecutul meu nu mai tine de mine. Deja fosti colaboratori de la ROST ma acuza ca „vanez functii” pe la institutii de gen Fundatia Soros cu antilegionarismul meu, cu toate ca apara in mod sistematic diverse personaje din galeria „mari romani” (incepand cu Teodor Baconsky si terminand cu Horia Sima). Probabil ca oamenii astia sunt complet depasiti de ideea ca ar putea exista si oameni cu convingeri (fie ele si gresite); nu doar oameni cu interese. Dar vorba ceea: cainii latra Racu trece. Eu nu le port pica si sunt oricand gata sa ma impac cu ei. Doar ca impreunamarturisirea se va face doar daca marturisim acelasi lucru. Ceea ce, cel putin pentru moment, nu este cazul.
@Alex Racu,
Multumesc pentru largul raspunsul. In ceea ce priveste activitatea ta publicistica la ROST, a publica la ROST sau pe unde mai publici, evident ca nu inseamna automat stantarea cu eticheta legionar. Pe site-ul rostonline am vazut si articole semnate de Adrian Iorgulescu, Cristian Badilita ori Radu Preda, care numai de filolegionarism nu pot fi banuiti.
Am observat ca, in urma articolului domnului Fedorovici, s-a nascut urmatoare idee in mediile neolegionare/ filolegionare: ,,domnul Fedorovici vrea cu orice pret sa se delimiteze de legionarism pentru a nu fi acuzat pe viitor de increngaturi cu extrema-dreapta”. Artificiul rational al ipotezei neolegionarilor e extrem de simplist. Daca domnii Fedorovici si Platon sint sinceri in delimitarea lor, nu vad care e problema ca pun lucrurile la punct in ceea ce priveste miscarea legionara, care nu poate constitui un model programatic al unei ,noi drepte”, cum sugera odata domnul Codrescu pe nu stiu ce blog. Dar ce lasa de inteles insinuarile ,,verzilor” e ca domnii Fedorovici si Platon tin cu totul pretul sa se delimiteze de miscare, desi ei, in realitate ,,ar cunoaste adevarul despre Miscare si ar chiar simpatiza pe ascuns cu Legiunea si doar teama de a fi acuzati de legionarism ar forma imboldul acestei delimitari”.
Mai observ si ca se bate obrazul cu fostii detinuti politici, care ar fi atacati prin cele doua articole de pe blogul Cumpana. Iarasi cred ca se forteaza lucrurile si se intrumentalizeaza suferinta lor. La ce ma refer: atunci cand fostii detinuti politici (trebuie mentionat ca nu AFDPR a dat acel comunicat, ci un grup restrans de fosti detinuti politici, cei legionari) au dat comunicatul cu privire la tevatura Petru-Voda, blogurile de culoarea matasii broastei au marsaluit cu respectivul comunicat drept portdrapel. Cand cu alegerile prezidentiale, aceiasi fosti detinuti politici au dat un comunicat (pe care l-am citit pe site-ul ioncoja.ro) semnat de fostul detinut politic Marcel Petrisor, (despre care vad pe site-ul rostonline ca e presedintele Senatului ROST) prin care isi aratau solidaritatea si sustinerea canditaturii a national-comunistului Ion Coja, aceleasi bloguri au tacut malc. Concluzia e de un cinism greu de imaginat: cand parerile fostilor detinuti politici (legionari) converg cu ale noastre, ii publicam. Cand nu, ne facem ca nu stim de diversele lor comunicate si sustineri publice.
Draga Silviu, punct ochit, punct lovit!
@Racu: ” Nu incitarea la rebeliune legionara este problema, ci faptul ca legionarismul faulteaza constant orice articulare teologico-politica crestin ortodoxa in spatiul romanesc.”
Afirmatia este cel putin hilara. In loc sa ne impiedicam de „mosnegi”, pe deasupra „morti si ingropati”, eu zic ca e momente sa vedem care sint adevaratele motive de necoagulare.
@Silviu: „miscarea legionara, care nu poate constitui un model programatic al unei ,noi drepte””
Aveti dreptate. Este doar o mostenire. Ce facem cu ea e alt subiect, dar categoric nu mai este un model politc, ideologic, social, pt. astazi. Dar cum unele tendinte, mai ales cele intemeiate crestin, sint universale, vor capata cu timpul, coagularea necesara, oportuna acum. Si sigur nu va fi radicala, antisemita ca atunci. Cu certitudine va urma insa doua idei calauzitoare: a lucra personal si comunitar cu masura Adevarului si a nu face compromisuri, rezistind reeeducarii globaliste. Si in plan social si economic se va impleti cu conceptele distributiste de localism, solidaritate si independenta.
PS. Orice critica adusa fenomenului legionar de oriunde ar veni, este binevenita. Atit timp cit nu cade in sentinte de felul: rasism duhovnicesc(care lipseste din lucrarile critice serioase de pina acum), contaminarea ideologica a ortodoxiei(chiar asa?) si un crestin nu poate fi legionar(mai ales ca logic vorbind acum legionarismul e „mort” si legionarii vechi s-au cam dus).
Este la fel de inutil acum sa fii atit filolegionar cit si antilegionar, mai ales ca fenomenul si-a cunoscut si a incheiat toate etapele. Poate doar pricipial sa te delimitezi de ideologia legionara si la cealalta „extrema” sa cinstesti, sa faci cunoscute si chiar sa urmezi modelele. Prin modele intelegind si persoane si fapte si idei. Inclusiv atitudini critice fata de propriile greseli, in nici un caz justificarea lor prin sofisme sau ascunderea lor sub pres. De asta cea mai valoroasa critica adusa fenomenului legionar, va fi cea care se va realiza, in mediul „legionar”.
Si neparat cit mai curind pusa problema raportului dintre biserica si fenomenul legionar astazi, nu doar in trecut. De catre toti: antilegionari(doar conservatorii), cler si filolegionari.
Ca e de discutat sau nu cu filoegionarii, va las sa decideti. Cum va tot trebuie scoasa odata la capat confuzia, dar ma tem ca trebuie sa mai treaca mult timp, poate chiar mai mult, decit pina la cristalizarea unei cristalizari politice, conservatoare.
@Vestitor
N-ai citit cu atentie ce am scris. Citatul pe care-l subliniezi nu-mi apartine ci este o parere a domnului Codrescu.
Nu e vorba a te impierdica de ,,mosnegi”, dupa cum zici, ci de faptul ca prin incercarea de a reabilita legionarismul, dupa cum incearca un Claudiu Tarziu sau Razvan Codrescu, peste care adauga fardul conservator, nu vor reusi sa recupereze legionarismul, dar cu siguranta vor da o mana de ajutor in compromiterea ideii conservatoare (dupa cum bine remarca odata G. Fedorovici).
Desigur ca tendintele intemeiate crestin sint universale, dupa cum remarci, insa miscarea legionara le-a pervertit, le-a redirectionat si amestecat cu tot felul de accente rasiste, eugenice, sincretic-religios. Atitudine critice ale neolegionarilor fata de propriile greseli lipsesc cu desavarsire. Se romantizeaza trecutul sub aura jertfei, nationalismului etc, insa idei programatice, vocea conspirationista si ,,lupta de rasa” din revistele legionare interbelice sint date uitarii. Intr-o vreme cand toata Europa era ingrozita de rasismul lui Hitler, Corneliu Codreanu ameninta ca in 48 de ore de la biruinta legionara, Romania se va alatura Germaniei national-socialiste. Ba mai mult, in alt loc, cerea imperios rezolvarea problemei evreiesti dupa ,,model german”. Rafuielile, crimele, teroarea instaurata in scurta guvernare legionara a lamurit indeajuns de multa lume ca ml nu reprezinta o solutie viabila (vezi remarcile unui Bartolomeu Anania din memoriile sale, de pilda).
Oamenii au fost setati pe niste coordonate false si merita discutata pe larg remarca lui Mircea Platon: ,,daca nu cumva (M.L.) doar a inhamat oameni intregi, formati in satul, familia, scoala si viata romaneasca patriarhala, la niste activitati fundamental antipatriarhale”.
Inca ceva, si cel mai important. Observ pe blogul administrat de Alex Bogdan Duca, ca acesta din urma legitimeaza o idee conservatoare lipsa de fundamentul traditiei (cum ca Romania dreptei interbelice-de la care s-ar revendica paleoconservatorii- ar fi exclusiv Romania dreptei legionare). E oarecum ceva asemanator cu intrebarea aceea retorica ,,care Romania profunda? A lui Stelescu” semnata de alt neoconservator. Lasand la o parte absurditatea ideii de a intemeia o Dreapta conservatoare fara nicio legatura cu trecutul, a incerca sa bransezi o noua dreapta conservatoare la Romania interbelica, de pilda, nu inseamna automat a o lega de legionarism. Mai degraba o vad mergand pe o filiatie national-taranista, aripa distributivista a lui Mihalache, pe care unii diletanti il expediaza abuziv la Stanga. Deci a recupera Romania interbelica nu inseamna automat a te raporta la miscarea legionara.
Te salut!
@Silviu:
Nu stiu in ce masura are vreun ros discutia, dar daca legionarii nu fac confuzie intre crestinism si legionarism, cum insinueaza Feodorovici(printre altele are dreptate ca AZI un crestin nu poate fi legionar, pentru ca fenomenul legionar a trecut – IERI…e alta poveste), multi altii vad ca fac. Prima este incercarea de reabilitare a legionarismului, cu fard conservator.
Incercarea de reabilitare este un nonsens. In primul rind pentru ca nu are nevoie, mai ales ca cei care l-au condamnat nu aveau legitimitate. Apoi pentru ca nu trebuie reabilitat, ci descoperit(tuturor), cercetat si inteles. Nu cu spoieli si nici ascuzind propriile greseli, lucru care nu-l fac legionarii si nici cercetatorii seriosi. E adevarat ca sint multi imbecili, de tip Noua Dreapta sau Apollogeticum, carora le „scapa” astfel de conduita. Dar se compromit singuri.
Pucntul de poticnire: necrestinismul, amestecul, sincretismul feomenului. Ca sinteti de acord sau nu, Legiunea a avut un scop categoric acordat crestin, cu lucrare crestina si aceea intemeiere crestina. Poate tocmai de aceea a ingaduit in rindurile ei si necrestini si intelectuali(sic) si evrei si conservatori si curente de gindire de la traditionalism la eugenism, de la tehnocratie, corporatism, pina la monarhism si misticism(orice in afara de progresism si liberalism), pentru ca dincolo de parerile fiecaruia, lucrarea tot crestina raminea si cui nu-i placea…afara. Doctrina, numita de altii ideologie, nici nu a existat, nu a fost o prioritate si pe parcurs s-a cristalizat intr-o viziune sociala si politica crestina si conservatoare. Esecurile ei, exprimate inclusiv in gloante, s-au converit ulterior in jertfa de oameni intorsi cu fata la Dumnezeu, nu cu pumnul la comunisti. „Icoana” lui Mota, „linia miscarii situata sub linia bisericii”, a lui Codreanu, ca si altele, indica directia si lucrarea predominanta a fenomenului legionar, ca fiind crestina.
Inregimentarea, militantismul, uniformele, propaganda, nu sint altceva decit o trasatura a epocii, careia si legionarii ii vedeau rolul efemer, dar atunci necesar spre a stringe rindurile in sustinerea lucrarii si raspindirea mesajului. Ca altfel ar fi ramas la nivel de paginile revistei si manifestari studentesti sporadice, ca si acum pe blog. Fara acea coagulare, de care vorbiti. Nu au fugit nici de inevitabilul si necesarul ajutor financiar, dar fara a se vinde pe bani si face compromisuri. Ca si cum atitudinea ar fi fost: nu sperati la vreun return of investment.
Bine ca toate cele de care vorbiti: lupta de rasa, eugenism, conspirationism sint date uitarii, ar fi culmea. Daca ati fi citit cu atentie, ati vedea ca erau date „uitarii” chiar si atunci. Codreanu s-a delimitat clar de ideea rasei superioare a nazistilor si de conceptul totalitar de cult al statului la fascistii italieni, culmea tocmai el care in 48 de ore se vedea aliat cu ei. Nu mai spun de neintelegerile dintre Hitler si Horia Sima.(unii ar spune ca e era chiar mai sanatos sa te ingrozesti de pericolul bolsevic de la rasarit, decit de rasismul nemtesc, cel putin ca romani). Nu cred ca legionarii care nu au fost de acord cu desfiintarea cultelor, care au permis infiintarea Teatrului evreiesc, au luptat cu evreii prin comert legionar, ei care ciuruiau tradatori, cereau numerus clausus si stabileau comisari de romanizare, ar fi avut ura rasiala, exterminarea, substiuirea bisericii, milenarismul si eugenimsul, ca linie calauzitoare si scop politic. Legionari se credeau multi, in entuziasmul epocii scriau multi, dar insisi legionarii, nu urmau si nu sustineau modelul oricui. Cind a trecut tavalugul prigoanei si razboiului s-au mai limpezit. Atunci insa erau urgente de rezolvat si PRIMA, era intoarcerea in biserica, rezistenta la individualism, verticalizarea caracterului, atunci mai ales prin disciplina, munca, camaraderie si voluntariat. Acum, ma repet, e altfel.
„Ba mai mult, in alt loc, cerea imperios rezolvarea problemei evreiesti dupa ,,model german” Nu cred ca avea vreo banuiala despre cum vedeau germanii solutia finala. Faptele arata ca el a gasit solutia in rezistenta prin comert.
Mircea Platon remarca intr-adevar ca multi legionari de carcater proveneau din Romania Profunda gata formati, poate tocmai de aceea scoala de caractere a reusit sa nud ea lovituri de stat, sa nu extermine evrei, sa devina crestina si sa aduca prinos, jerfa din inchisori. Linia dominanta a Legiunii, repet, era chiar cea a Romaniei profunde si multi au fost treptat adusi in acea matca, in ciuda tendintelor eterogene si uneori chiar necrestine. Doar ca intr-o vreme care dadea asalt caracterului si chiar mai rau, era nevoie de o enclava, in care sa fie regenerate, cultivate, intelese si promovate. S-a gasit ca disciplina si munca, impletita cu viata duhovniceasca ar fi avut atunci cel mai eficient rol. Si nu toti au fost de acord. Si asta se vede din divergentele lor din inchisoare. Poate unii ar obiecta ca ar fi fost mai potrivita o admonestare ferma a celor straini de duhul, dar totusi dornici de a imbratisa calea legionara, decit de pedepsire a tradatorilor(care in regulament se limita la excludere), dar asta este o autocritica sau o critica intirziata.
Pe scurt legionarii( si cei de bun simt care cerceteaza fenomenul, in nota pozitiva) nu isi ascund greselile si nici nu incearca sa reabiliteze prin spoiala. Sint, in fine, multe de studiat si de cercetat, mai degraba decit de discutat, dar sint multe confuzii care ar trebui sa dispara. Eu vad amestecate multe argumente valide, la Platon, Feodorovici, Racu, cu multe confuzii. Pina la urma ce ne deranjeaza mai mult la fenomen? Felul cum unii compromit acum conervatorismul, incercind sa-l legionarizeze, cum altii incearca sa reabiliteze si cum altii sa-i justifice greselile sau sa le ascunda, sau eterogenitatea si pe alocuri necrestinismul, laolalta cu inregimentarea, misticismul, radicalismul ei(inclusiv antisemit), de atunci?
PS. Normal ca nu se poate raporta numai la ML, dar am dubii in privinta filierei national taraniste. Asta nu inseamna ca cea legionara de atunci, cum spuneam, ar fi acum solutia potrivita. Ca sa nu fiu inteles gresit. Pe mine ma intereseaza sa dispara confuziile, nu vreo reincarnare legionara, tocmai acum cind legionarii fac aproape toti, drumul invers, spre Inviere.
@Vestitor,
In primul rand sint profund de impresionat de modul in care stii sa dialoghezi in calitate de simpatizant al miscarii legionare, cata vreme cu adeptul de rand nu se poate purta o discutie, virtuala sau fata catre fata, fara sa se ajunga la teoria conspiratiei, evrei, masoni si mai stiu eu ce fixatii legionare.
Revenind la perioada interbelica, spui ca doctrina s-a cristalizat cu timpul si ca ar fi ajuns cu timpul la o sensibilitate conservatoare. Ori aici cu siguranta vedem diferit lucrurile. Radicalismul miscarii a ating apogeul in timpul scurtei lor guvernari cand o seama de legionari au ramas ingroziti si s-au delimitat de Legiune. In aceea perioada se cerea in mod imperios in presa vremii implementarea masurilor eugeniste, exterminarea indezirabililor politici, maximul persecutiilor evreiesti (faptul ca Radu Gyr, un legionar, a permis existenta Teatrului Baraseum e un aspect insolit), rafuielile stradale etc.
Imi dai exemplu eseul ,,La icoana”, al lui Mota. Eu iti recomand prefata si comentariile scrise de Mota la Protocoalele Inteleptilor Sionului, care sint de un rasism si o psihoza deliranta naucitoare. Aici nu e ,,contextul vremii” cum fluiera a paguba ,,verzii” de astazi cata vreme indeajuns de multi oameni se aratau socati de extremismul legionar. Din Sfanta Scriptura ne-au ramas niste linii directoare comportamentale care nu pot fi rastalmacite sub degravarea temporala ,,asa era contextul vremii”. Daca absolut toata lumea subscria la psihoza legionara, atunci da, intr-adevar am putea sustine oarecum ca asa erau vremurile. Insa in realitate, o asemenea supozitie nu e valida.
Discursiv, fundamentul legionar era crestin. Insa un crestinism mixat cu moda fascista a vremii. Un pseudocrestinism.
Poti sa asumi fara sa intelegi sau sa intelegi fara sa asumi. Poti sa intelegi si sa asumi. Din pacate, in cazul Miscarii Legionare, nu pot decat sa inteleg fara sa asum. Nu condamn fara sa inteleg, cliseistic, dar consider ca, daca istoria Miscarii Legionare poate fi inteleasa, adica explicata si discutata, in termenii epocii ei, ea nu poate fi asumata ca expresie reusita a rezistentei ortodoxe si romanesti la liberalism. Combina devalmasia doctrinara cu inregimentarea si militarizarea existentei. Adevarul ne face liberi. Nu inregimentarea ne face adevarati. Asadar „caii” legionare ii prefer canonicitatea si libertatea de actiune in virtutea adevarului, definit si marturisit ca atare. E normal ca, incercand sa canalizezi paramilitar niste tineri cu orizonturi existentiale si ideatice heteroclite, sa ajungi la dezastru. Organizezi cuiburi, dar nu stii ce se cloceste in ele. Si apoi te miri ca din oua a iesit, vorba unei poezii vechi, un „pui ce musca”.
Deci ML poate fi inteleasa, dar nu poate fi asumata, ca si concept, nici macar ca „etapa depasita astazi, dar valabila atunci”. Nu era valabila nici atunci, era o fundatura, pentru ca inhama Ortodoxia la elanurile fasciste ale epocii.
Discut aici despre concept, nu despre oameni. Oamenii trebuie luati de la caz la caz. Pan M Vizirescu, poet gandirist, nelegionar, imi spunea ca omul cel mai onest si mai delicat sufleteste pe care l-a cunoscut a fost Radu Gyr. Dar tot Pan imi spunea ca el insusi a devenit crestin-ortodox autentic abia in anii prigoanei comuniste, in cei 25 de ani cat a stat ascuns. Multi, legionari sau de alte convingeri politice, s-au maturizat crestin abia in inchisorile comuniste. Cred ca abia la acest acest mal ne intalnim.
@ Vestitor
1. Eu nu am zis ca lipsa unei limpeziri crestinesti a tulburatelor ape legionare reprezinta unica problema a conservatorismului romanesc in particular si a Romaniei in general. Nici nu am afirmat ca tratarea ortodoxa (eventual prin terapie de soc) a fenomenului legionar ar avea rol de panaceu.
2. In ceea ce priveste lipsa de obiectivitate istorica pe care o afisezi in mod repetitiv, ma tem ca nu am timp sa te urmez intru ale repetitiei pentru ca e clar ca, in ceea ce priveste problema legionara, esti cat se poate de impermeabil. Altminteri esti baiat de treaba. Te trimit doar la alte comentarii pe care le-am postat pe alte bloguri si pe care stiu ca tu le-ai citit, cat si la articolul meu de pe acest blog (Crestinism Contra-Revolutie si Fascism) – nu uita notele de subsol.
3. Din toata insiruirea ta dialectica mi-a atras atentia urmatoarea fraza:
„Pucntul de poticnire: necrestinismul, amestecul, sincretismul feomenului. Ca sinteti de acord sau nu, Legiunea a avut un scop categoric acordat crestin, cu lucrare crestina si aceea intemeiere crestina. Poate tocmai de aceea a ingaduit in rindurile ei si necrestini si intelectuali(sic) si evrei si conservatori si curente de gindire de la traditionalism la eugenism, de la tehnocratie, corporatism, pina la monarhism si misticism(orice in afara de progresism si liberalism), pentru ca dincolo de parerile fiecaruia, lucrarea tot crestina raminea si cui nu-i placea…afara.”
Faptul care merita toata atentia este ca acest format al Legiunii tip Piatza Independentzei pe care o pupa la comun toti oamenii de dreapta (ca veni vorba de afirmatia gresita a lui Noica ca impotriva fenomenului legionar Caragiale nu poate nimic) reprezinta una din persistentele Legiunii cu care m-am confruntat si eu. Mai precis, si eu cand am spus ca anumite lucruri nu se potrivesc cu alte lucruri, atasandu-mi-se concomitent eticheta postmoderna de intolerant si eticheta legionara de jidanit (ce te faci cu coincidentia oppositorum) am fost, pe cale de consecinta, dat afara. Si bineinteles, reprosul principal care mi-a fost adresat a fost acela ca nu sunt bun crestin. Excesiv de ortodox, deci, pe cale de consecinta (urmand imperecherii dialectice a mai multor judecati) protestant. Similitudinile cu politica de front popular antifascist incurajat de Moscova s-ar putea sa nu fie chiar intamplatoare.
@ Silviu
Critica neolegionara a legionarismului exista (cazul lui Razvan Codrescu) dar ea este o critica partiala (ergo incorecta) a simismului de pe pozitiile unui codrenism care este redat de o maniera cat se poate de trunchiata. Mai exact, intre faza Codreanu si faza Sima se subliniaza doar discontinuitatile (care au existat) si se ignora aproape cu desavarsire continuitatile (care au existat si ele). Undeva pe linia criticii leniniste a stalinismului. Adica, sa se revizuiasca primesc dar sa nu se umble la anumite parti esentiale, pe care atunci cand le aduci in discutie sunt automat etichetate ca marginale, accidentale, irelevante, etc. In fine, exista la neolegionari o totala opacitate fata de ideea de responsabilitate crestina care ii impune unui crestin sa spuna: stop! Eu mai departe nu mai merg cu oamenii astia, oricate calitati sufletesti ar avea si oricat de prietenosi ar fi (in raport cu mine deoarece in raport cu altii erau foarte dusmanosi), pentru motivul ca Hristos nu se amesteca cu Veliar. Punct.
In ceea ce-l priveste pe Duca si reductionismele lui istorice, acestea merg mana in mana cu reductionismele lui Tarziu care afirma ca „antisemitismul nu era condamnat in epoca”. Ca sa dau numai un exemplu, la procesul lui Codreanu, Maniu (un anonim din epoca) a condamnat antisemitismul lui Codreanu si ideile lui totalitare, mentionand apoi calitatile personale ale lui Codreanu si faptul ca atat PNT cat si ML aderau, de principu, la ideea nationala si cea crestina (doar ca, evident, le interpretau in mod diferit de la un punct incolo, ceea ce reiese din prima parte a alocutiunii). In apologetica neolegionara, prima parte a discursului lui Maniu (om despre care se spune ca era de o onestitate remarcabila) este ocultata in mod sistematic. Altfel spus: centreaza Claudiu Tarziu, deviaza Duca, lovitura de cap Neamtu iar Goalkeeper-ul care apara Romania Profunda ramane cu ochii in soare.
Eu zic ca avem mare nevoie azi de oameni integrii precum Maniu care sa sublinieze atat ceea ce ne uneste cat si ceea ce ne desparte. Din pacate, avem in schimb experti in decupat: decupat Legiunea, decupat Ortodoxia, decupat Comunismul, etc.
Si trecand de la Maniu la Mihalache, eu cred ca trebuie sa constientizam faptul ca atunci cand discutam in termenii dihotomiei dreapta – stanga (dihotomie de natura strict orizontala) rezultatul este o eterna orbecaiala care rezulta in prostirea multora de catre expertii in manipularea limbajului. Dihotomia dreapta – stanga este o dihotomie a modernitatii care se naste din prabusirea esafodajului teologico-politic occidental care la randul sau se naste dintr-o intelegere gresita a persoanei. Iar asa cum observa un Joseph de Maistre, stanga si odata cu ea modernitatea nu poate fi depasita dialectic si nu poate fi depasita atata timp cat vorbim limbajul politicii moderne. Modernitatea poate fi depasita doar prin ancorarea metapolitica (care nu se traduce printr-o postura apolitica ci printr-o politica definita in termenii realismului ortodox) in Hristos care a creat omul intreg, cu doua maini si doua picioare. Din punctul acesta de vedere, pe mine ma intereseaza prea putin ca potrivit nu stiu carui manual de stiinte politice populismul distrbiutist antioligarhic al taranistilor este definit ca apartinand stangii (mai existau si pe alt blog dobitoci care spuneau ca stanga, in frunte cu Maniu, adept, dupa cum s-a vazut, al ideii nationale si crestine, a reprezentat marele blestem al tarii noastre). Pe mine ma intereseaza compatibilitatea unei doctrine politice si economice cu adevarul crestin despre persoana, adevar care sta la baza credintei noastre ortodoxe. Cu alte cuvinte, atunci cand ma cert cu fanii lui Dinu Patriciu, printre care si Duca (care zice ca statul e rau dar clasa politica antebelica a fost buna pentru ca a construit statul), prefer sa fiu de stanga dar sa fiu drept decat sa fiu de dreapta si sa fiu stramb. Mai mult, marturisesc ca asa cum sunt oameni de stanga cu care pot purta niste discutii foarte interesante, tot asa sunt si oameni de dreapta cu care nu se poate discuta intrucat sunt completamente incuiatzi. In concluzie, o sa incepem sa discutam cu folos atunci cand, curatind Ortodoxia de imbacseala partizan-ideologica o sa-i recuperam limbajul si pe cale de consecinta vom refuza sa ne poticnim in fata intrebarii: „e de dreapta sau de stanga?”, intrebarea pe care o vom inlocui cu: „e drept sau e stramb?”. That is the question! De aici si denumirea blogului meu.
Istorie si legendă
În anul 1954, un legionar condamnat de regimul comunist la 25 de ani muncă silnică, pus în fata eventualitătii rejudecării procesului său, dădea următoarea declaratie:
“Sunt legionar din 1935, am iubit si iubesc Miscarea Legionară pentru că am văzut si m-am convins dela aceasta despre următoarele: sunt sinceri si dispretuiesc perfidul, sunt modesti si dispretuiesc mândrul, stiu să deosebească realitatea de vis, adevărul de minciună, sunt curajosi si perseverenti în fapte bune, răspund de faptele lor, iubesc pe aproapele si mentin demnitatea; deviza lor este: jertfire mereu; jertfire de sine pentru interesul national. Sunt si rămân legionar, pentru care lucru vreau să si ispăsesc pedeapsa ca atare.”
Nu stiu ce valoare au “adevărurile” istoricilor profesionisti care se ocupă de Miscarea Legionară în fata Adevărului pe care-l mărturiseste acest om cu toată fiinta sa, într-o atitudine de o demnitate impresionantă. Un simplu învătător de la tară a trăit si a intuit faptul mult mai adânc al acelui adevăr care îmbracă haină de legendă. Victimă a terorii istoriei, la fel ca atâtia alti camarazi de crez, legionarul Aurel Leucuta a găsit puterea de a o înfrunta, aflându-si un reazem într-o realitate de un cu totul alt ordin. Să fie afirmatiile sale bazate pe o himeră lipsită de orice substantă? Dar cum ar putea cineva aflat într-un moment dramatic al existentei sale să-si adune tăria dintr-o iluzie ce se risipeste ca fumul? Numai cine nu vrea nu realizează că idealul legionar zugrăvit mai sus în câteva fraze scurte si sugestive se bazează pe o temelie cât se poate de reală si solidă ca granitul. Acest simplu legionar, laolaltă cu multi altii, stiuti si nestiuti, si-a asezat propria existentă la temelia acestui adevăr. Astfel de oameni nu erau niste adepti ai unui basm frumos, dar străin de “realitatea” pe care o prezintă “expertii”. Ei au devenit una cu legenda, si-au contopit vietile cu ea, i-au conferit o realitate mai adâncă si mai durabilă.
Această legendă nu este altceva decât un ideal care s-a înfiripat în toti cei care i-au închinat vietile si lupta lor. Odată cu jertfa celor care s-au identificat cu el, ea trăieste si se perpetuează mai departe. Legenda nu moare odată cu moartea oamenilor. Ea nu este o fantasmă tesută în jurul unui “sâmbure de adevăr”, căruia i-au fost estompate în mod voit amănuntele mai prozaice. Nu este asa tocmai pentru că ea poartă în sine dimensiunile unui ideal, ale unei proiectii înspre viitor. Vasile Băncilă spunea într-unul din aforismele sale:
“Legendele nu sunt pure fictiuni, după cum cred cei mai multi. Căci în ele se refugiază ceea ce e mai adânc si mai idealizant în om, tendinta lui spre absolut, spre sens suprem. Asa că, într-un fel, ele contin mai multă realitate decât realitatea imediată si, în orice caz, sunt mai revelatorii decât adevărurile curente. (…) Ele nu contin reminiscente istorice transfigurate sau estompate, asa cum se spune de obicei. Legendele sunt adevărate din punct de vedere metafizic si moral: în ele se consemnează viziunea de ideal a oamenilor, explicarea pe care ei o dau lucrurilor, de aceea legendele oricărui popor au valoare universală si totodată sunt cel mai bun mijloc de a cunoaste spiritul sau psihologia lui.”
Adevărata legendă legionară împlineste cu prisosintă această descriere, spre deosebire de “legenda neagră” care s-a format si circulă în continuare în paralel cu ea. Dar aceasta desfigurează adevărul si nu are o viată de sine-stătătoare, trăind doar prin parazitarea unei realităti. Ea nu este decât o reactie înversunată la trăinicia primeia, fără de care si-ar pierde orice sens si ar cădea în uitare. Diabolizarea perpetuată în mod consecvent de către adversari încă de la înfiriparea fenomenului legionar nu corespunde însă în nici un fel realitătii sufletesti a neamului românesc. În schimb, un fenomen de o asemenea amploare si profunzime, răsărit dintr-o sublimă încordare a sufletului românesc si cultivat prin reprezentantii unei generatii de elită unice până acum în istoria noastră, nu avea cum să nu-si zămislească propria legendă.
În zilele noastre, în epoca manualelor alternative, trăim moda “demistificării” legendelor istorice. Se doreste dezbrăcarea realitătilor trecutului de orice fel de semnificatii superioare, de tot ce ar putea alcătui armătura unei constiinte a identitătii noastre colective. Se practică redarea prozaică si lipsită de orice patos a faptului istoric, după ce acesta a fost golit complet de toate virtutile sale formative. Istoria devine o stiintă ce se universalizează pe zi ce trece, câstigând în “exactitate” în aceeasi măsură în care-si diminuează bogătia de sensuri pe care le cuprinde. Analiza stiintifică abstractă estompează astfel semnificatii care pot fi percepute si valorificate într-o primă instantă doar la nivelul sufletesc al unei comunităti de destin.
Acelasi Vasile Băncilă, strălucit reprezentant al elitei interbelice românesti, scria însă la începutul eseului său “Sensul Revolutiei lui Tudor Vladimirescu”:
“Toate evenimentele istorice mari sunt transformate de urmasi, în ceea ce priveste semnificatia lor, sunt oarecum create încă o dată, când nu se întamplă chiar ca ele să fie continuu create din nou, evoluând odată cu societatea, metamorfozându-se la infinit. Istoria îsi are propria ei istorie – o istorie vie, organică si dinamică. Cauzele acestei transformări sunt unele de natură pur intelectuală, cum ar fi interpretarea ce se dă fenomenelor istorice respective si care variază după cei ce judecă si după perspectiva vremii; dar, mai ales, sunt de natură afectivă: instinctele etnice si sociale, si ambitiile, scrupulele si năzuintele transfigurează trecutul, îl modelează pentru a-l proiecta idealizat în viitor. Astfel, fiecare eveniment istoric de seamă îsi are legenda sa. Si această legendă devine ea însăsi un fenomen istoric. Devine o fortă, care determină pe mai departe evolutia poporului.
Societatea -poporul- creată de istorie îsi crează la rându-i, în chip spontan, propria ei istorie, aceea în care se doreste, prin care ia constiintă de ea însăsi si care-i catehizează sensul evolutiei ulterioare. În acest fel, istoria aceasta de legendă e constiinta societătii, functia ei spirituală creată în chip natural, asa cum e functia constiintei în individ. Există prin urmare două istorii, cea reală, care e chestiune de stiintă pură, si cea creată de spontaneitatea socială. Aceasta din urmă se judecă după valori etice, pragmatice si estetice, nu după adevărul în sine, nu după stiinta propriu-zisă. De obicei cei ce fac istorie confundă aceste două feluri de istorie ori exclud unul din ele, pe câtă vreme ideal ar fi să se tină seama de individualitatea fiecăreia, valorificându-se fiecare în domeniul ei.”
Principii frumoase si cât se poate de firesti pentru închegarea unui sentiment de solidaritate cu trecutul, cu istoria noastră, care ar putea sta la temelia unui proces de constituire a unei constiinte colective a generatiilor actuale. “Stiinta nu trebuie să atace practica, când aceasta e morală ori nu e periculoasă, după cum practica nu trebuie să împiedice înflorirea stiintei adevărate” scrie mai departe Vasile Băncilă, după care constată: “ceea ce, în realitate nu se respectă”.
Din păcate, chiar asa stau lucrurile cu Miscarea Legionară. În ceea ce o priveste, se practică în mod curent nu numai simpla “demitizare”, ci de-a dreptul falsul istoric: o practică ce numai “stiintă” nu poate fi numită. Pentru o judecată corectă e nevoie în realitate de o înmănunchere a celor două moduri de a privi lucrurile. Analiza obiectivă a evenimentelor istorice puse în contextul lor natural trebuie să fie dublată de o aplecare spre ceea ce constituie fondul de valori legionare, trăirea legionară. Aceasta este de fapt dimensiunea care îi conferă caracter de exemplaritate si care constituie principalul izvor de semnificatii care înconjoară ca un halou fin această realitate a istoriei noastre nationale. Dacă nu procedăm astfel, nu putem descoperi nimic în plus decât ne oferă incoerenta teoriilor încropite de acei “specialisti” care privesc Legiunea în mod inevitabil ca pe o sumă de paradoxuri logice si schizofrenii morale.
Fictiuni de acest gen, oricât de răspândite ar fi ele în rândurile opiniei publice, nu au cum să anuleze realitatea acestei legende legionare. Ea a crescut din trupul sănătos al neamului si nu moare odată cu moartea oamenilor. Să poată trezi ea în sufletele celor ce cunosc adevărul doar pură nostalgie? Sau mai degrabă dintr-o astfel de legendă vie ar putea să-si ia zborul idealul îndrăznet al unei misiuni de deschidere înspre lume, purtătoare a valorilor spirituale si a trăsăturilor specifice sufletului românesc? Faptul că acestea au fost întruchipate si conservate în toată plenitudinea lor de către fenomenul legionar este un adevăr care asteaptă să fie descoperit de cât mai multi români capabili să-l simtă si să-l înteleagă.
Bogdan Munteanu „Permanente” Nr. 5/2004
http://www.fgmanu.ro/Atitudini/articol130
Dă clic pentru a accesa Declaratie1.PDF
@ B. Munteanu
„Stiinta nu trebuie să atace practica, când aceasta e morală ori nu e periculoasă”
Pai practica legionara a fost deseori imorala (Sa nu ucizi, Iubeste pe Aproapele Tau ca pe tine Insuti, etc. o serie de porunci incalcate) iar de periculoasa nu mai zic. La fel cum periculoasa este orice ocultare a realitatii trecute sau prezente. Cu atat mai mult atunci cand se invoca implicit motivul ca realitatea creata de Dumnezeu nu este indeajuns de patrunsa de lumina necreata si are nevoie in schimb de lanterna Arhanghelului Mihail. Ce sa mai zic de ideea (ca veni vorba de milenarismul pagubos invocat de Mircea Platon) ca daca scoatem Miscarea din istoria romaneasca inseamna ca nu mai avem cu ce sa ne mandrim, ca in rest totul ar fi, chipurile, putred.
Asa, daca decupam si estetizam, ajungem sa legitimam multe aberatii sangeroase pentru ca Miscarea Legionara nu a fost singura Revolutie din istorie care a estetizat crima. A se vedea in acest sens paginile delirante ale lui Emil Cioran scrise pe cand asista ca student la spectacolul national-socialist care a facut sa vibreze multe suflete cu sensibilitate estetica. Inclusiv sufletul lui Codreanu, care dupa Anschluss i-a trimis o scirsoare lui Adolf (a nu se confunda cu Adolf Crivat Vasile) in care ii spunea ca el (Hitler) este purtatorul unei lumini pe care nicio putere nu va putea sa o franga.
In fine, eu unul observ la fostii legionari sau la actualii vestitori un anume autism impermeabil intepenit in retorica hagiografica care tine loc de orice discutie rationala. Ba mai mult: de orice hagiografie canonica. Autism pentru care au circumstante atenuante, ce-i drept, cei batrani. Sa tinem cont de faptul ca dupa ce au trecut prin inregimentare si inculcarea sistematica a credintei nelimitate de niciun canon al Ortodoxiei si de nicio interogatie cat de cat socratica, a urmat reeducarea; adica dezinregimentarea prin tortura cu scopul unei noi inregimentari. Probabil ca si in reactie la cat s-au chinuit securistii sa le scoata Legiunea din cap si sa-i transforme in reeducatori ai propriilor camarazi, oamenii astia au coborat la un nivel de autism din care nu-i mai scoate nimeni. In fine, mai pui la socoteala si varsta si ai the complete picture. Asa ca poate cel mai bine subiectul trebuie abordat din perspectiva traumei psihologice si a tragediei. Mie unuia mi se pare estrem de dureros ca un om ca Marcel Petrisor, dupa ce a rezistat la atata tortura securista, sa-l sustina la presedentia Romaniei pe un national-ceausist precum Coja. E pur si simplu trist.
Mai mult decat atat, daca reperele de extractie legionara trantesc recurent tot soiul de aberatii, niste tineri deja dezradacinati si amenintati de dezradacinarea totala se chinuie de ani buni fie sa le ascunda sub pres, fie sa le traduca „ortodox” (a se vedea si cazul parintelui Justin) in timp ce batranii legionari care traiesc intr-o lume a legendelor apuse continua fara sfiala si cu o inocenta deconcertanta pe acelasi drum al sfintei tinereti legionare. E un spectacol trist. Si ma tem ca eforturile de ingurgitare facute de acesti tineri terorizati psihologic atat de lipsa de repere cat si de lipsa de simt al realitatii a reperelor invocate, sa nu sfarseasca cu o varsatura de pomina. Adica din credinta nelimitata sa o dea in anticrestinismul nelimitat. Motiv pentru care trebuie sa terminam o data cu prostiile si cu argumentul batranului nostalgic. Acest argument isi are rostul lui la caminul de batrani, dar nu in epicentrul monahismului moldav cu care ne putem mandri si in lipsa aditivului legionar.
Cat despre intelegere care, cum bine spunea Mircea, e altceva decat asumarea, nu intelegem nimic din fenomenul legionar atata timp cat operam cu categoriile simpliste ale psihologiei neolegionare sau neoliberale. Altminteri, cel mai profund analist avant la lettre al totalitarismului, si cel mai mare psiholog, Dostoievski, scria in Jurnalul Unui Scriitor (pe marginea crimei care a inspirat Demonii) ca nenorocirea epocii pe care o analiza consta in faptul ca in epoca moderna, crima abjecta nu mai era doar apanajul individului abject, ci si al idealistul cu elanuri cat se poate de nobile, asa cum probabil ca erau cei patru studenti de la teologie care au participat la hacuirea lui Stelescu. Despre legionari Cioran a zis: „Garda de Fier? Demonii de dreapta, adepţi ai ortodoxiei aflaţi ideologic la antipodul celor pe care i-a denunţat Dostoievski, dar psihologic foarte asemănători. Fenomen neromânesc. Aşa se face că şeful Garzii de Fier era slav. Un soi de Hatman”. Deci repet: sa terminam cu prostiile si nostalgiile si sa nu ne mai jucam cu dracu. Da! Intelegem! Dar tocmai pentru ca intelgem nu asumam!
Ideea aflata la baza activitatii dubletei Adolf Vasile-Claudiu Tarziu e ca daca legionarii s-au putut insela, ca alea au fost vremurile, atunci si trepadusii Fundatiei Crestin Democrate a lui Baconsky, care vrea sa ne bage in UE sclavi la al IV-lea Reich si cu biserica pe post de ONG dedicat drepturilor omului, au dreptul sa se insele. Ieri ne-am inselat cu Fuhrerul, azi ne inselam cu UE. Asa e istoria. Dar noi trebuie sa fim prieteni si sa ne iubim, chiar daca ne inselam „cu ochii larg deschisi” si in deplina (vinovata) constiinta de cauza. „Dreapta” de tipul asta e o dreapta mereu sub vremi, mereu garbovita de”adevaruri” conjuncturale. Marsaluim ghebos in loc sa umblam drepti.
@ stan patitul
Exact. FCD (Fifth Column Deutschland) e coloana a cincea din prea multa inocenta, din prea multa puritate sufleteasca. In cautarea unui ideal pe intortocheatele carari europene.
@ Stan Patitul
Lui Baconsky i s-a cam strambat coloana de la atata cautare soimareasca a idealurilor dreptei.
Nu conteaza, conteaza doar ca si Baconsky e „de-ai nostri”. Nu a publicat el candva, cica, sub pseudonim, la revista aia, aia „a noastra”? Magariile pro-UE le face sub nume propriu. La revistele „alor nostri” a scris insa sub pseudonim, cica. Curat Caragiale, monser! Dar poate odata cu biruinta celui de-al IV-lea Reich isi va scoate la iveala si dosarul, pastrat cu grija, la loc uscat si ferit, cu articole „de-ale noastre”, din anii ’90, ca sa arate ca el, de fapt, a fost tot timpul cu „noi”, dar nu ne-a putut ajuta cu nimic. Dar noua biruinta ii va da aripi, aripi de soim al celui de-al patrulea Reich.
Nici macar numele nu e adevarat la oamenii astia. Parca ar avea nume conspirative, de cuib-loja. Cand Baconsky, cand Baconschi, cand Mihai, cand Mihail, cand Adolf Vasile, cand Razvan Codrescu, cand Toader, cand Theodor, e obositor, si-asa sunt multi si de stanga-dreapta, daca isi mai schimba si numele,chiar ca ne-au inconjurat!
@Alexandru Racu
As incerca sa va raspund „punctual” dar din pacate nu-mi oferiti ocazia. Discursul dvs., cu exceptia insinuarii de la inceput a practicii legionare ca fiind „imorala” si „periculoasa”, este unul perfect simetric cu cel pe care pretindeti ca-l combateti. „Autism” inseamna a ignora realitatile, sau cel putin aspectele ei esentiale. Puterea de convingere a legionarismului (care nu poate fi negata, orice s-ar spune) nu a constat in argumentatie, in dialectica, cat in exemplul concret, in fapta. Am intervenit -ca o exceptie- in discutiile de pe acest blog pentru ca uneori mai e nevoie de „interactiune”, macar cu acele voci critice la adresa noastra, care se raporteaza la randul lor la niste valori de de esenta crestina si traditionala. Intrebarea este: trebuie neaparat sa ne dusmanim, sau putem sa ne respectam unii pe altii, asa cum suntem fiecare? Pentru a putea raspunde la intrebarea aceasta trebuie insa mai intai sa ne cunoastem cat de cat…
Prin postarea unui articol de-al meu mai vechi am urmarit in primul rand sa prezint o realitate. Un fapt exemplar, care nu a fost cu siguranta singular. Vorbeam mai sus de esenta discursului legionar si de puterea sa de convingere. Iata o asemenea marturie. Omul in cauza isi pastreaza intr-un mod impresionant demnitatea si nobletea sufleteasca. Mai mult, el depune marturie despre legionari, asa cum i-a perceput el, la modul nemijlocit. Pentru acest Adevar omul nostru si-a sacrificat libertatea si poate chiar viata. Adevarul sau este unul universal: sinceritatea, modestia, faptele bune, deosebirea duhurilor, curajul, simtul raspunderii, demnitatea, iubirea de aproape, spiritul de jertfa. Marturia acestui om nu poate fi mincinoasa. E o realitate de la care trebuie sa plece orice critica -care se doreste constructiva- la adresa legionarismului.
Desigur, omul acesta nu l-a citit pe Sf. Grigorie Palama si probabil habar nu are ce sunt acelea „energii necreate” sau „indumnezeirea dupa har”. Incat, daca e sa ne luam dupa unii, marturia si suferinta sa n-ar avea nicio valoare din punct de vedere crestin. Judecatile lui Dumnezeu sunt insa altele decat ale noastre, mai ales ale teologiei de blog gata sa-l condamne pentru cine stie ce „erezie”. Marturia acelui om, in simplitatea sa, poate fi la fel de valabila si de mantuitoare in fata scaunului de judecata. Sunt acele insusiri de mai sus ne- sau anticrestine? Nu. A fost acel om impotriva lui Hristos? Cu siguranta nu. Atunci sa luam aminte, sa nu devenim ca acei ucenici zelosi certati de Mantuitor pentru ca incercau sa „opreasca” un om care facea fapte bune, dar nu marturisea explicit Adevarul lor:
„Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi”(Luca 9, 49-50)
Restul sunt vorbe. Masura valorii si a autenticitatii nu o da nici discursul polemic, nici teoretizarea, cat faptele. Aici intelegand inclusiv faptele de creatie. Eu as indrazni sa sugerez ca pe acest teren ar trebui sa ne masuram fortele, sa existe o concurenta fertila intre principiile de la care ne revendicam fiecare. Atat pe plan social, politic, etc, cat si pe cel al creatiei spirituale. Tin sa asigur pe toata lumea ca nu mai exista demult niciun fel de indiciu ca legionarii s-ar mai preta la practici „imorale” si „periculoase” asa cum s-a sugerat. O eventuala discutie in contradictoriu despre acest trecut nu s-ar incheia niciodata si nu cred ca vreuna din tabere s-ar lasa convinsa de cealalta.
Iar in ceea ce priveste creatia: de multi ani de zile eu unul nu folosesc in scris cuvantul „legionar” decat in cate un text comemorativ sau raspunzand atunci cand el este atacat. Asta s-a intamplat foarte des in ultima vreme, dar la urma urmei nu poti si nu are rost sa replici la toate atacurile. Sau, mai bine dai un raspuns indirect, scriind cat se poate de …”conservator”. Asta si pentru ca nu ma consider adeptul unei ideologii inguste. Daca e sa ramana ceva in urma, atunci doar aspectele care transcend orice fel de cadre ideologice si se intalnesc in acelasi Adevar pe care il marturisim cu totii (cel putin prietenii acestui blog).
@Silviu Ma bucur, ca am reusit sa provoc un raspuns atit de concentrat si de virtos.
Efortul spre un dialog cit mai lipsit de prejudecatii si idiosincrazii este acum imperativ. Cantonarea in conspirationionisme si in atitudini asumate, dar fara intelegere(din pacate foarte raspindite) si implicit fals asumate, mai degraba infunda si mai mult posibilitatea limpezirii. Cuiul conspirationist si antismeit, chiar daca va fi scos, lasa inca o gaura adinca si ruginita, care daca la nivel personal s-a vindecat, mai trebuie sa treaca inca mult sa se domoleasca si sa fie macar curatata, la nivel de abordare prezenta(de orice fel). Sensibilitatea conservatoare nu o pun la urma, ci o pun ca punct de plecare, intrucit tocmai acea sensibilitate, traita aievea atunci si atacata nu numai ideologic, i-a facut atit de iritabili si chiar cuprinsi de febra radicalismului paramilitar, care le era destul de familiara cumva si datorita razboiului. In ce priveste conservatorismul, acolo cred ca nu avem motive de neintelegere in ce priveste fondul, care o constituit si filonul ideologic, pe care s-au fixat amestecat si uneori precipitat multe alte directii. Insa a ramas neatins. In ce priveste expresia, argumentele care le aduceti sint destul de puternice siv alide.
De pilda in privinta erorii eugeniste cred ca oricarui simpatizant legionar, i-ar conveni acum ca acelea sa fie admonestate aspru,d e catre conuducere, la momentul respectiv. Din evenimente si scrieri costatam insa ca atit timp cit ramineau la nivel de discurs erau ingaduite, dar oprite sa treaca in lucrare si categoric nerecunoscute ca elemente de „ideologie legionara”. Mota cu adevarat a fost intotdeauna vehement in discursul sau privitor la „problema jidaneasca” si chiar el, nu cei de alta nationalitate recomanda, la o conferinta nationalista internationala, stabilirea unei agende legislative, care sa adreseze hotarit si definitiv aceasta problema. Ca nu o vedea in termeni de Insula Serpilor si exterminare, cred ca e clar. Delirul discursului, este pe masura sensibilitatii acute, resimtita in mediul universitar si in cele economic. Ma tem ca ne apropiem de o sensibilitate similara si in multiculturala Europa in ce priveste „problema” musulmana. Mota isi revendica discursul de la Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu si A. C. Cuza.
In planul actiunii pre-legionare, batai cu „dusmanul” nu au avut loc, in ciuda unei declarate stari conflictuale, ci intotdeauna cu jandarmii sau cu sustinatorii altor partide. Tinerii aceia, acum cetateni ai unei Romanii intregite, dobindita pe cai destul de intortocheate, nu intelegeau sa se culce linistiti, ca a trecut norul, ci considerau ca e momentul potrivit sa fie bine pregatiti si vigilenti.
In ce priveste socul la extremismul legionar, aceasta a fost resimtit intii la Stelescu(care ramine o „lectie” cu aspecte destul de tenebroase, in care sufla si ispita din „Demonii” lui Dostoievski si fondul autohton de „haiducie”, dar si ceva rafuieli de clan de tip „macedonean”, lasind acum la o parte presupozitiile mistice), apoi la Ioraga si Madgearu si la victimele de la Jilava.
Atitudinea fata de cazul Manciu, a fost categoric de sustinere euforica generala a studentimii radicale, cu Duca, nu stiu daca se gasea vreunul care sa se indigneze macar, poate doar o parinteasca tragere de urechi, ca s-ar cuveni altfel adresata problema, iar in privinta lui Armand Calinescu, dupa baia de singe anterioara, cu greu se gasea cineva care sa-i dea ani multi si sanatate prim ministrului.
Argumentele mele nu demonteaza cele pe care le-ati adus, nu invoca numai contextul istoric, ci in mare masura si cel psihologic, intr-o miscare care cultiva extremd e puternic camaraderia si fratia de cruce, in intelesul cel mai autohton(Care e destul de singeros in folcor). Pe caile Evangheliei au mers itnr-adevar sovaitor la inceput, ne-am fi bucurat sa aiba atunci ceva instruire la indemina prin teologii rusi din Exil, Sfintii Parinti, sau chiar simpla cateheza, insa aceasta zona spirituala era profund uscata si plina de lacune, dupa razboiul de intregire. Fiorul nationalist era mult mai puternic si tovarasia de arme, foarte proaspata in minte.
Deschiderea lor insa catre toate clasele sociale, este remarcabila si dorinta sincera de a se apropia cit mai mult de lucrarea bisericii, pe care si-o doreau nu injugata si nici cu sustinere neconditionata, ci sa le iasa calauzitor in intimpinare. Lucru care iarasi a cam lipsit.
Nae Ionescu insusi a avut mult de furca cu tinerii studentii, in timpul „propagandei” lui univesitare a unui nou suflu conservator ortodox, tocmai datorita prejudecatilor liberale, seculare si a lipsei unei educatii superioare, teologice. Mircea Vulcanescu insusi marturisteste regretabile lipsuri, in tineretea si educatia sa.
Probabil deschiderea legionarilor fata de imbratisarea bisericii si fondul autohton, venea dintr-o simplitate spirituala, de vadita origine taraneasca, careia cei mai instruiti, printre care si Nae Ionescu, au tinut cu greu pasul sau chiar au ramas in urma, pe alocuri, si din cauza nefericitelor tulburari din epoca, a unei nelinisti si nemultumiri generale, care s-a precipitat in multe si regretabile momente. Nu numai in tabara legionara.
Punctul insa care vreau sa-l demontez este acela al pseudocrestinismului, prin simplul si banalul argument, ca legionarii insisi nu se vedeau prea lamuriti crestineste si mai ales ca nu vroiau sa se substituie sau sa fure lucrarea bisericii. O considerau atunci complementara, dar primejduita, fara vigilenta lor…in afara. Unii au inteles mai repede, altii mai greu, altii niciodata, ca fara pregatirea interioara(pe linga disciplina, onoare, caracter)in a face voia lui Dumnezeu si a lucra cu masura Adevarului, adica nu doar in lume(printre altele), toata vigilenta este inutila sau pagubitoare, daca nu chiar periculoasa. Sabia Arhanghelului nu se vroia un model de conduita si traire crestina, ci unul de lepadare a naravurilor liberale, de stabilirea unor drepturi clare pentru majoritari, care din lipsa de pregatire in zona economica, erau crunt pagubiti(cu concursul profitorilor din putere a politica). Pedepsire tradatorilor si a virfurilor coruptiei era o naivitate, inteleasa repede de conducatori si s-au vazut curind confruntati cu aproape imposibilitatea de a stavili urmarea propriului exemplu, cu toata disciplina. Din pacate toate acestea necesita o analiza mult prea vasta si comentariile din pacate te risipesc in multe directii, greu de sistematizat.
Pe scurt nu pot sa nu retin o initiativa spirituala, de lucrare crestina in veac, patriotica, cu inerente crize spirituale, care a reusit sa si impuna un model de lucrare sociala, de disciplinare a caracterului fata de asaltul veacului si chiar o asceza spirituala. Acesta este miezul care a rezistat si a sporit intelegator, in formarea unor persoane integrale, angajate comunitar, intr-un mod fascinant, nemaintilnit, o solidaritate exagerata chiar, care a fost singura capabila sa dea ulterior o rezistenta categoric, supusa lui Dumnezeu, sustinind si pe altii, fata de teroare si reeducare prin tortura. Examenul critic a devenit inevitabil in inchisoare si atunci s-au limpezit multi, dar pastrind loialitatea, recunostinta si legatura frateasca. Si vorba lui Bogdan Munteanu, aceasta este de legenda. Nu putem sa nu le recunoastem pe cele regretabile si neplacute, nu putem sa nu le remarcam influenta negativa, dar vedem limpede ce s-a petrecut cu ele, in cursul fenomenului. In timp.
De asta acceptam acuzatii de idiosincrazii, militarism fascist, strain, derapaje ideologice, incoerenta in cele crestinesti, sovaiala doctrinara. Dar niciodata pseudocrestinism, ideologie secularizanta, milenarista, sau inregimentare schiloditoare de libertati. Intrucit nu disciplina fortata era temelia cuibului, ci fratia de cruce(subliniez ambii termeni). Este o lucrare a iubirii crestine, nu a vreunei secte militariste. Asa se vroia si a reusit in mare masura. Sa nu uitam de importanta data iniativei in activitatea legionara. Inclusiv in alegerea unui sef. Si nu in termenii vointei de putere, ci a vredniciei si exemplului personal angajat in lucrare, iarasi o nota crestina, la care se tinea foarte strict.
PS. E o naivitate sa se creada ca cultul discretiei si secretului in cuiburi, presupunea lipsa unei coordonari si supravegheri ierarhice si chiar centrale. Cuiburile nu erau chiar de capul lor, urmind ca ierarhia sa ramina perplexa la ce se „coace” acolo. Un alt aspect legendar este felul cum prin forta unei singure persoane, a fost mentinuta strict aceasta coordonare.
Iertati desfasurarea nemasurata si eventuale scapari ortografice.
Pasărea Măiastră
Radu Gyr este binecunoscut ca un mare poet creştin, cu un dar aproape suprafiresc de a exprima inefabilul în versuri nemuritoare. A făcut-o atât în celebra întâlnire cu “Iisus în celulă”, cât şi în multe alte poeme cu tematică explicit creştină. Adevăratele mărgăritare mistice se află însă în altă parte, bine camuflate în faţa unui cititor mai superficial sau fascinat doar de perfecţiunea metaforei şi a stilului. Căci, într-una din poeziile sale care nu a stat niciodată în prim-plan –practic imposibil la numărul de creaţii ale lui Gyr care pot purta numele de capodopere- se ascund germenii unui pelerinaj mistic de mare profunzime. Este vorba de “Balada păsării măiestre”. Adevăratele semnificaţii ale acesteia nu se deschid celor care sunt doar experţi în “literatură”. Lor le este dat să analizeze numai elementele de stil, să identifice temele poetice, să descopere, poate, goana după un “ideal” transpusă în versuri. Dar cu aceasta poezia amintită a lui Gyr nu e nici pe departe epuizată.
Pentru cine e familiarizat cu misticii Bisericii, în baladă se revelează un adevărat traseu interior care începe cu o experienţă tulburătoare. O pregustare a harului divin: viziunea păsării măiestre avută de un tânăr curtean care participa la o vânătoare princiară. Urmează o adevărată goană încordată pentru a o atinge, alergarea după o nălucă care îl atrăgea mereu prin forţa viziunii ei primordiale. O veritabilă luare cu asalt a Împărăţiei Cerurilor, cu elan tineresc, plin de energie şi nobleţe, cu arme lucii, zăngănitoare. În zadar, căci calea către aceasta se dovedeşte a fi alta. E cea a lepădării de lume, a suferinţei, a ascezei îndelungate, până la o vârstă înaintată. Pentru ca în final, pasărea harului să se coboare singură, nechemată, asemeni unui dar ceresc, pe umărul celui care a urmărit-o o viaţă întreagă.
Pe scurt, acesta se arată a fi miezul autentic al “Baladei păsării măiestre”, susţinut atât de elemente şi motive poetice care nu sunt alese întâmplător, cât şi de comparaţia cu scrierile multor mistici creştini.
În toate descrierile care se fac acestei păsări minunate apar frânturi de cer şi de sfinţenie.
Vedenia păsării este următoarea: “Safire şi mărgeane şi rubine / se răzvrăteau şi se-mpăcau în ea, / vrând izbucnirea flăcării să-i dea / şi liniştea sfinţeniei senine”. Sau, în goana deşartă după ea, nu se mai vedeau “nici verzi crâmpeie dulci de veşnicie”, căci pasărea “pierise fără loc şi fără veac / în miez adânc de taine care tac”.
Iar când, în fine, după îndelungi suferinţe, cu lepădarea de lume, cu o asceză crâncenă, curteanul ajuns moşneag devenea “un chip tăiat de arşiţă şi ploaie / muşcat adânc de vreme şi de vânt. / Se pipăia. Uscate mâini de sfânt / îi şovăiau pe zdrenţe, nu pe straie.” De-abia acum pasărea se coboară, în chip minunat şi neaşteptat. El o vede cum “cu aripi dulci îi da ocol acum, / asemenea sfinţeniei senine”. O vede cum “azi îmi zboară-n faţă tot mai jos, / cu aripi tot mai limpezi şi mai sfinte.”
Smerenia moşneagului atinge o asemenea adâncime, încât se lasă batjocorit şi lovit de toţi locuitorii cetăţii, care îl consideră un simplu nebun, un netrebnic, stăpânit de halucinaţii. Dar pentru el toate acestea nu mai contau. “Închidea ochii şi-o vedea cum vine./ Nici n-o chema şi singură ţâşnea./ Abia clipea şi-i sta pe umeri grea,/ safire şi mărgeane şi rubine”.
E experienţa profundă a harului, care pune stăpânire pe sufletul celui care-L caută, cu mari eforturi, pe Dumnezeu. E darul care vine în mod gratuit şi, în mod paradoxal, după cum vom vedea, nu ca răsplată directă a nevoinţelor şi a eforturilor depuse, ci ca expresie a dragostei şi a bunătăţii nemăsurate a lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii. “Ce mare, ce aproape era azi,/ în raiul lui cu flori ne-nţelese”. E treapta finală a desăvârşirii în sens creştin, a îndumnezeirii, când harul dobândit devine o prezenţă permanentă, trecând dincolo de nivelul unui suflet curăţit, sau a inimii care ajunge să guste experienţa harului, ajungând acum până la sfinţirea întregului trup creat din ţărână. Moşneagul devenit sfânt vorbea cu ea “cu mare glas de dincolo de vreme,/ de dincolo de oameni şi de paşi…/ Ce-i mai păsa că-l ocoleau, trufaşi,/ când el zvâcnea întreg de diademe?”
Iar la final, la capătul unui pelerinaj mistic care i-a marcat întreaga viaţă, moşneagul este alungat de către o lume care nu-l înţelege, plecând cu paşi grei şi stinşi către tărâmul veşniciei. Cu pasărea mereu pe umărul său, nu-i mai păsa de grijile acestei lumi. “El surâdea şi şchiopăta-nainte …/ şi stelele ieşind din scorburi mari,/ l-mpresurau cu zumzet de bondari/ şi luna-i gâlgâia peste veşminte”. Astfel trece lin, către lumea lui Dumnezeu, lăsand în spate urmele sfinţeniei sale, un dar pentru cei care vor şti să le desluşească. “Iar după el, fugindu-i sub călcâie,/ sau fluturându-i zdreanţa uneori,/ vântul venea cu sânul plin de flori,/ punând pe toate smirnă şi tămâie”.
Această experienţă mistică deghizată în versuri coincide pe deplin cu trăirile sfinţilor. Harul lui Dumnezeu nu se dobândeşte printr-o căutare încordată sau chiar numai printr-o asceză exterioară, trupească. Care poate fi şi ea, adesea, prilej de slavă deşartă, aşadar de căutare în van. Harul e urmarea unei transformări sufleteşti, a dobândirii depline a smereniei. Iar aceasta se atinge în primul rând prin conştientizarea neputinţei şi a slăbiciunii proprii, cerând ajutorul lui Dumnezeu acolo unde puterile noastre par a se sfârşi. Nu degeaba spune Sf. Apostol Pavel, în Epistola a doua către Corinteni, că Dumnezeu i-a dat un “ghimpe”, o slăbiciune tocmai ca s¬ă nu se trufească. “Pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul, ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: De-ajuns îţi este harul Meu, căci puterea Mea întru slăbiciune se desăvârşeşte! Aşadar, foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă întru slăbiciunile mele, pentru ca întru mine să locuiască puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare”.
Tot astfel şi curteanul nostru din baladă, în mod paradoxal, ajunge la plenitudinea forţei interioare în momentul când trupeşte nu mai era decât o umbră a celui care fusese odinioară. Slăbiciunea firii noastre este cea care ne deschide poarta smereniei. Nu faptele noastre exterioare sau împlinirea întocmai a unor rânduieli. Fiindcă, spune Sfântul Isaac Sirul, “numai trupul nu e în stare să împlinească tot ceea ce e poruncit şi să-l îndrepteze pe om. Omul se îndreptează din faptele credinţei! Dacă ar spune cineva că poate să dobândească dreptatea potrivit Legii, prin faptele trupului, atunci el ar fi dator cu tot ceea ce porunceşte Dumnezeu să fie împlinit; şi numai atunci ar fi socotit drept”. Aşadar, continuă Sf. Isaac, cei care se încrâncenează doar la nivelul faptelor exterioare ar trebui judecaţi conform acestei concepţii a lor: dacă n-au reuşit să împlinească doar o singură poruncă, să primească pedeapsa rânduită de Lege, indiferent câte la număr ar fi fost cele împlinite. Nu aceasta e calea creştină, care se află la antipodul oricăror concepţii legaliste, căci “nu există dreptate care să nu vină din căinţă, nici conştiinţă fără har. (…) Iar dreptatea care e rod al harului e aceasta: ori de câte ori încearcă cineva să facă un lucru foarte mic după puterile sale şi-l face din voia sa proprie, chiar dacă nu reuşeşte fapta lui, aşadar chiar fără osteneala pentru împlinirea ei, Dumnezeu îi socoteşte prin harul Său plinătatea dreptăţii atribuindu-i întreaga faptă. Cât despre mine, chiar dacă nu pot nimic, lucrez după puterile mele. E un lucru sigur că nu pot fi fără pricină de ruşine şi fără păcat, dar Tu [Dumnezeule], pentru această mică faptă pe care o împlinesc, îmi dai dreptatea. Uneori se întâmplă să nu fac nici măcar această mică faptă, dar de multe ori chiar şi acea voinţă sinceră pentru o dorinţă bună pe care o aveam se abate departe de Tine, se adânceşte în rău şi se desparte de Tine, iar eu ajung gol şi de voinţă sinceră faţă de Tine. Atunci, deşi îmi lipsesc atât faptele, cât şi voinţa, doar prin gândul căinţei pe care-l trezeşti în mine, îmi dai numaidecât plinătatea dreptăţii, deşi sunt departe de fapte; fiindcă nici timpul, nici trupul nu-mi vor câştiga una ca aceasta”. Să nu se înţeleagă de aici, cu făţărnicie, că efortul pentru dobândirea harului este unul minim, că nu trebuie să facem aproape nimic. Căci prima condiţie cerută este cea a sincerităţii şi a inimii curate, dincolo de orice viclenie interesată care duce la cădere, nu la urcuş spiritual. Nu e vorba de lipsa de efort, ci doar de a nu ne lăuda cu faptele noastre. Nu ele aduc harul, ci bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu care este îndreptată către toţi oamenii. “Cine înţelege acest lucru şi îl înţelege cu credincioşie, acela nu se poate veseli de faptele sale, ci numai de bunătatea lui Dumnezeu. Şi cine îşi dă seama că pricina bucuriei sale e într-adevăr bunătatea lui Dumnezeu, acela nu suferă ca bucuria lui să fie doar pentru el însuşi, ci se veseleşte pentru toate făpturile. Atunci bucuria sa e mai întinsă decât oceanul, pentru că lumea întreagă se foloseşte de bunătatea lui Dumnezeu: întreaga creaţie, chiar şi păcătoşii, se bucură de ea.”
Celor care Îl caută cu sufletul deschis, Dumnezeu li-se desoperă. Poate fi la început o viziune fugară, asemeni păsării din baladă, care te urmăreşte apoi toată viaţa. Iar râvna omului vine apoi ca răspuns la această chemare a lui Dumnezeu. De multe ori harul se ascunde, se retrage, îndemnând la căutarea lui, ca într-un joc de-a v-aţi-ascunselea. Astfel se comportă pasărea măiastră faţă de curteanul aflat în floarea tinereţii, plin de el şi încrezător în forţele sale. Numai că astfel se ajunge într-un impas. Nevoinţa necesară vine în primul rând din smerenie, iar aceasta din conştiinţa slăbiciunii proprii. Abia când sufletul este pregătit, se poate bucura cu adevărat de prezenţa harului dăruit de Dumnezeu. Dar şi atunci când căutătorii se simt singuri şi părăsiţi, e doar o impresie, o trăire a unui gol aparent, permisă de Dumnezeu în scop terapeutic. Căci “acest har ne e dat în fiecare zi, şi nu din când în când! Şi dacă toţi primim un asemenea har, să ne veselim în Cel care-l dă şi bucuria noastră va fi şi mai mare! Să I ne închinăm şi să-L lăudăm, şi darul Lui va spori şi mai mult!“ ne asigură Sf. Isaac din adâncimile experienţei sale mistice.
Chiar dacă nu ne dăm seama, pasărea măiastră a harului este prezentă în permanenţă pe umărul nostru, al oricăruia dintre noi. Ne trebuie doar ochii deschişi ai spiritului pentru a-i admira strălucirea culorilor şi pentru a-i vedea fâlfâirea sfântă de aripi. Nu e deloc simplu, dar câte un vers de-al lui Radu Gyr ne poate îndemna să o căutăm, asemeni curteanului din baladă. Poezia lui ne ascute privirea cu care putem scruta tainele existenţei. În cele din urmă, nici un cititor de-al său nu se poate sustrage fascinaţiei irezistibile a unei arte poetice străbătută de un veritabil fior mistic.
Nu ştiu să existe vreun sfânt canonizat exclusiv pentru poeziile sale. Dar dacă se va ajunge acolo, primul dintre toţi ar trebui să fie nimeni altul decât Radu Gyr. Orice vers de-al său este o oglindă a sufletului, un reflex al unei trăiri interioare. Care s-a dovedit că a urcat, în “Balada păsării măiestre” ca şi în nenumărate alte creaţii, pe cele mai înalte piscuri ale unei spritualităţi autentice.
Bogdan Munteanu
@Mircea Platon: Nu stiu in ce masura e oportuna asumarea, pentru noi care nu sintem si nu am fost legionari. Asimilarea, ar fi o abordare mai potrivita. Intelegind prin asta filtrarea confuziilor si falsurilor, lasind libera manifestarea fascinatiei fata de legenda, dar bine sterilizata de caderile, de data aceasta asumate si depasite chiar de catre legionari. Si apoi construirea unui demers critic capabil sa reziste la etichetarile penibile din zona neconservatoare si apoi bineinteles folosirea evidentelor modele si elemente teoretice, capabile sa dea o expresie conservatoare actuala, nelegionara, netaranista, categoric nu anti-traditionalista, pe scurt fara suspendarea unei mosteniri incomode, ci concilierea antagonismelor ei. Conciliere personala si neaparat teoretic-critica.
Insist ca devalmasia doctrina apare asa, in zone marginale, miezul fiind complet strain de astfel de bolmojeli. Chiar si fata de persoanele apropiate ne este mai greu sa retinem din rutina faptelor, a grijii si fidelitatii cotidiene si mai usor sa ne poticnim si sa ne inversunam la o simpla scapare, ispita sau poticnire a lor. Tocmai pentru ca avem pretentia de consecventa si neclintire, ca ne dorim sa ne fie model, sa ne sustina. Cumva egoist, amestecat cu o fireasca grija. La exterior poate parea un amestec confuz.
Militarizarea existentei o puteti reprosa, intrucit se intindea in multe zone ale vietii particulare, dar era in manifestul legionar, o chemare la lupta, o chemare pentru cei care in vremuri tulburi, se cuvine sa se ofere ca ostasi voluntari, cel putin pina cind pericolul se mai atenueaza si putem lucra exclusiv pe cai legale, comunitare obisnuite si personale.
Contrar ce spuneti despre cuiburi, considere ca nici pomeneala de „pui de musca”, ci tocmai coordonarea ierarhica si vigilenta Capitanului, e motivul principal pentru care nu s-a ajuns la lovituri de stat, masacre ale evreilor, sau varsari de singe stupide. Citind „Circulari si Manifeste”, gasim multe puneri la punct si eforturi aproape neincetate nu de canalizare paramilitara, ci de indemnuri spre fuga de ispite, naravuri, iutimi si avinturi entuziaste.
Nu pot fi de acord cu inhamarea Ortodoxiei, este o acuzatia grava si in cele din urma de nesustinut. Desi tot ce spuneti ulterior despre oameni este valid, sint mult prea multe argumente importriva instrumentarii ideologice a Ortodoxiei(cu exceptia cel mult a recursului simbolic la vehementa Arhanghelului si la spada care face lumina), care are evidente corespondente cind e vorba de actiune sociala si politica. Daca vorbim de lucrarea Adevarului, de taine, de virtutile crestine, de libertatea prin Adevar si calea de mijloc a trezviei si smereniei, nu putem vorbi categoric de o astfel de falsificare. Putem insa face o lista cuprinzatoare de pacate, ispite si incercari de dibuire, de conciliere a teologiei cu politica. Fireste nu intotdeauna cu izbinda sau depasire. Pentru noi e foarte usor, la nivel de discutie, insa o miscare conservatoare, chiar de tipul propus aici, nu ar fi avut cum sa ramina straina de ocazionale derapaje, la nivel de discurs, de rezerve(vezi azi Calin Georgescu) si de momente mai radicale, controversate. O Miscare Legionara acum, chiar pe acelasi calapod ideologic, categoric nu ar fi dus astazi la suprimari fizice, pedepsiri, crime, cum vrem sa le numic, la antisemitism, desi de conspirationisme nu sint sigur(fie ele si antiglobaliste, pericolul controlului finantei mondiale, hipercomplexului birocratic etc.). 🙂
Sint convins ca legionarii insisi prefera calea virtutii, in biserica si comunitate, de la liturgic la civic si ecnomic, pe care le-au explorat si intersectat in multe locuri, insa atunci li se parea ca e nevoie de paza la hotar si antrenament urgent, pentru a nu cadea in moleseala si a pierde „bunurile” dobindite pe merit.
Si intr-adevar nu este o reusita rezistentei ortodoxe, ci o reusita a concentrarii unei spiritualitati autohtone, intr-o forma radicala, nu intru totul straina de vremurile de haiducie si adunare de oaste in vremuri de prigoana, capabila sa nu cedeze unor forme degenerate de ura rasiala, varsare de singe pe scara larga, exterminari, lovituri de stat, totalitarism terorist si reeducator. Ulterior adevarat personal, dar tocmai intrucit solidar si cu credinta tare, a dat si o masura exemplara a rezistentei ortodoxe. Totusi sint interdependente. Nu le putem separa, decit conceptual, cum spuneti. Insa una nu ar fi fost asemenea, fara cealalta, asta pare sa fie concluzia, chiar si dincolo de atitudine personala.
@Alexandru Racu: Nu mai indraznesc sa va raspund direct dupa atita debit verbal. Sper ca va veti multumi cu descoperirea unor raspunsuri la comentariile dumneavoastra, in raspunsul catre ceilalti interlocutori.
Imi pare bine ca exista neo/filo-legionari cu care poti discuta civilizat in contradictoriu. Credeam ca toti sint setati dupa calapodul Tarziu-Codrescu. In fine…
@Vestitor, pentru mine e clar ca intre conservatori si adepti ai legionarilor (nu mi-e clar ce termen sa folosesc, poate ma lamuresti tu) exista mari diferente de percepere a realitatii si de raspuns la problemele veacului. Faptul ca unii doresc sa construiasca un vehicul conservator, pe cand altii vor sa puna la temelie mostenirea legionara poate fi acceptat, atata vreme cat nu se amesteca lucrurile. Noi cu noi si voi cu voi 🙂 Insa, raman adesea cu parerea ca neolegionarii vor sa fie prieteni cu anasana fata de conservatori. Iar cand, adepti ai legionarilor se rusineaza de ceea ce sint ei cu adevarat si isi fauresc un vehicul pe care-l denumesc ,,conservator” dam de probleme, deoarece isi asuma o identitate in care nu cred, cu care n-au tangente doctrinare si pe care nu reusesc decat sa-l compromita (vezi unele insinuari mai vechi ale lui Tismaneanu la ,,legionarii verzi”).
Practica si viziunea legionara interbelica asupra lumii nu va putea fi niciodata acceptata in lumea conservatoare. Am o oarecare presupunere ca ,,elitei” de astazi ii convine acest status-quo, adica opozitia la secularism, la corectitudinea politica, ingineriei sociale etc sa vina din anumite nebuloase cu panas legionar, astfel incat fata orice opozitie sa zambeasca cu superioritate ,,a da, legionarii, mai merita sa stam de vorba cu ei?”. Iar eu unul, ma ingrozesc de fiecare data cand citesc pareri politice, sociale, economice, globale ale vajnicilor urmasi verzi, atat in presa cat si pe diverse bloguri. Ca exista si legionari cu care poti discuta civilizat (precum cei de pe acest blog) e, cred eu, un caz destul de singular si contingent.
@Alex Racu
Cred ca aveti dreptate si e otioasa o categorisire/ diviziune a termenilor si persoanelor in dihotomia dreapta-stanga. Foarte buna sublinierea, faptul ca Maniu punea lucrurile la punct in epoca, delimitandu-se atat de antisemitism cat si de totalitarismul Miscarii, arata foarte limpede ca ,NU ,,asa era gandirea epocii” si ca au fost si barbati de stat demni si care si-au pastrat cumpatul in acele vremuri tumultoase. De aceea nici nu mai merita insistat pe aspectul diacronic, cata vreme odata ce Europa era ingrozita de legile de la Nurenberg, de rasismul biologic al national-socialismului etc, in Romania Zelea-Codreanu, care cu siguranta stia de toate aceste lucruri pozitiona viitoarea Romanie legionara in raport cu Germania national-socialista intru ,,apararea Crucii”. Iar pana la urma a dovedit istoria cat de neinspirat politic era, Germania pierzand razboiul.
Despre batranii legionari care mai sint printre noi astazi, nu stiu ce sa zic. De vreme ce au trecut prin Pitesti, Aiud, Gherla, Jilava, beneficiaza de clementa in orice atitudine politica sau civica ar avea, oricat ni s-ar panea noua de aberanta. Deranjanta e instrumentalizarea lor, lucru pe care l-am explicat intr-o postare anterioara. Mai observ insa ca se insista exclusiv pe batranii legionari, de parca doar ei ar fi printre noi. N-am vazut niciodata promovat pe blogurile verzi un comunicat al AFDPR-ului, ci exclusiv al unei mici parti a detinutilor politici desprinde din AFDPR, al celor legionari. Dar, dupa cum spuneam, odata ce oamenii astia au patimit in temnitele comuniste, pentru mine conteaza mai putin daca sint legionari, taranisti, liberali, comunisti ,,eretici” s.a. Atat doar ca nu pot sa iau in serios orice parere politica vine din grupul legionar al fostilor detinuti. Altminteri, votul postdecembrist al Dreptei ar fi fost ba pentru un Vadim, ba pentru un Becali ori Coja. Respect parerea, dar nu asum nici eu.
@Silviu
In lipsa reactiilor d-lor Codrescu sau Tarziu (pe care practic i-ati „redus la tacere”) ne-am gasit, iata, altii, care sa sustinem o cauza. Situatia lor este intr-un fel ingrata: au fost provocati, dar au lasat manusa neridicata. Motivele lor strategice sunt limpezi: ei nu puteau nici sa iasa fatis la inaintare, dar nici sa aprobe pozitiile d-lor Platon-Fedorovici-Racu. O alta explicatie ar fi aceea ca au obosit de atata polemizat pe blogurile lor cu „conservatorii”, incat la acele luari de pozitie nu mai au de adaugat nimic „oficial”.
Pe de alta parte, aceleasi ingrijorari pe care le aratati referitoare la anumite provocari asa-zis „legionare”, trebuie spus ca ele ne sunt familiare de 20 de ani incoace. Chiar daca de la distanta nu se vede nicio diferenta, noi facem o diferenta intre legionarismul „canonic” si tot felul de grupari pseudo-legionare, a caror existenta zgomotoasa e incurajata tocmai pentru a crea confuzie si a bruia sau compromite un mesaj autentic. Toate astea cu mult inainte de intrarea in scena a tinerei generatii conservatoare de azi. Asa ca nimic nou sub soare.
Nu facem confuzia intre respect si „prietenie cu anasana”. Daca dvs. il apreciati pe Iuliu Maniu, foarte bine. Intre Codreanu si Maniu a existat un respect reciproc:
http://www.fgmanu.ro/Istorie/articol206
http://www.fgmanu.ro/Istorie/articol205
In rest, ramanem fiecare cu parerile noastre.
@Alexandru Racu
vrei sa spui ca Miscarea Legionara ar fi un pericol pentru Biserica si credinta? ba dimpotriva, asa ca gresesti fundamental daca gandesti asa
@ Bogdan M.
Eu nu va dusmanesc asa cum cred si sper ca nici dumneavoastra nu ma dusmaniti pe mine. Si stiu ca masura teologiei ortodoxe este sangele si nevointa, caci asa zice: „dai sange, iei duh”. Cred totusi ca nu m-ati inteles (sau nu ati vrut sa ma intelegeti). Fireste ca e o dovada de enorma meschinarie sa triezi sfintii dupa criteriul teologhisrii academice pe tema energiilor necreate sau pe alte teme. Deci nu trebuie sa cunosti teologia Sfantului Grigorie Palama ca sa fi sfant.
Insa aici este vorba de cu totul altceva. Nu doar sfintenia ci si minimul bun simt presupune capacitatea de a sesiza incompatibilitatea dintre cruce si svastica, dintre Hristos si Hitler (in ciuda asemanarilor simbolice sau a faptului ca ambele nume incep cu litera H), incompatibilitate pe care au sesizat-o si au marturisit-o indeajuns de multi oameni „din epoca”, fie ei mai scoliti intru ale teologiei sau mai putin scoliti.
Oricum, mi se pare ca, in ciuda unei reciproce lipse de dusmanie, discutia cu dumneavoastra nu este posibila deoarece, la fel ca si in cazul altor neolegionari, singurul dumneavoastra argument este ca alta e „esenta”. Repet, asa se poate demonstra orice si oricum. In schimb, eu spun ca alta e realitatea. Realitatea contine si partile bune pe care le invocati dar si partile rele pe care le ignorati. Iar amestecarea de bine si rau se cheama pervertire si copromitere a binelui. Iar in ciuda tuturor insistentelor, niciun fel de „dialectica” istorica nu face necesara aceasta amestecare. Pentru ca avem in istorie Cuvantul intrupat cu care suntem toti chemati sa ne impartasim, Cuvant in care nu exista urma de rautate.
Altminteri, si eu cred ca in inchisorile comuniste legionarismul s-a sublimat atat ca practica cat si ca discurs. Din nefericire, in foarte multe cazuri a ramas un rest netratat: memoria. Mai exact, deseori, legionarismul sublimat isi reinveteaza trecutul prin prisma prezentului (poate si in reactie la teroarea istorica si istoriografica comunista), angajandu-se pe panta unei dialectici istorice cu caracter eretic si care, evident, duce intr-o fundatura. Ma rog, pot sa inteleg, omeneste, faptul ca dupa ce au patimit atatea, unii legionari nu sunt capabili sa accepte ca „se trag din maimuta”. Mai grav e ca altii profita pe seama faptului cu pricina si fac comert cu batrani. In realitate insa, noi toti ne tragem din Dumnezeu si spre El ne indreptam prin fire. Dar ca sa ajungem din nou acasa trebuie sa lepadam toate maimutarelile si sa le spunem pe nume.
@ Silviu
Mai mult, partea cea mai importanta este ca exemplul lui Maniu (tinand cont si de asemanarile cu Codreanu pe care tot el le-a subliniat la proces) arata ca se poate si mai ales ca SE PUTEA. Adica puteam si putem sa avem un discurs national, antioligarhic si cu accent pe morala crestina, care sa nu aiba partile negative ale legionarismului. Si am avut.
Pentru a continua astazi pe aceasta linie nu este imperios necesara „redescoperirea” prin decupare a Legiunii (asa cum tot incearca sa sugereze neolegionarii). Trebuie doar sa ne inscriem pe linia unei traditii mult mai respectabile pe care si noi romanii am avut-o intotdeauna. Nu am fost un popor fascist sau un popor antisemit. Nu suntem haraziti unui atare destin. Nu avem nevoie de svastica sau de UE. Societatea romaneasca s-a definit tot timpul prin conflicte si optiuni. Iar optiunile proaste NU AU FOST SI NU SUNT NECESARE. Dumnezeu ne-a creat liberi. „Indrazniti, eu am biruit lumea”. Si sa nu utiam: cei mai periculosi oameni sunt oamenii falselor dihotomii, care astfel cultiva frica si confuzia. Oamenii care ne spun ca avem de ales intre Moscova si Vatican, intre extrema dreapta sau extrema stanga, etc.
Tinand cont ca unii intra in panica pe motiv ca ar fi cenzurati si dupa aia ma injura am decis sa schimb sistemul. De acum toate comentariile trebuie sa fie mai intai aprobate. De asemenea, va rog sa aveti rabdare, nu in ultimul rand si datorita diferentei de fus orar.
„Modernitatea poate fi depasita doar prin ancorarea metapolitica (care nu se traduce printr-o postura apolitica ci printr-o politica definita in termenii realismului ortodox) in Hristos ”
Sustin aceasta afirmatie fara rezerve si neconditionat.
„Puterea de convingere a legionarismului (care nu poate fi negata, orice s-ar spune) nu a constat in argumentatie, in dialectica, cat in exemplul concret, in fapta.”
Aici este punctul pe „i”, mai ales cum sugereaza Bogdan M., cu masurarea fortelor, prin concurenta fertila, de la idei, pina la orice fel de lucrare concreta, chiar si limitata la familie si comunitati restrinse. Intrucit timpul va da defapt verdictul, care deja se scrie in clipa, direct in vesnicie. Si inclin sa cred ca ne intilnim si avem asemanari mai mult decit pare.
„pe cand altii vor sa puna la temelie mostenirea legionara poate fi acceptat” Partial eronat. Nu se vrea a pune la temelie mostenirea legionara(mai ales in vreo forma ideologica anume), ci a asimila forta si onestitatea jertfelnica, a unui exemplu istoric concret si romanesc, impreuna cu invatarea din greseli(poate nu e cea mai fericita formulare, dar se poate deduce, din postarile anterioare, ce anume se constituie model si reper).
In ce priveste asemanatarile redau mai jos, prelucrarea unei discutii recente, relevanta la proiectele viitoare concrete:
„…mai ales in actuala paradigma de natura economica, nu se poate sa nu adaugi, ca expresie actuala, distribuirea proprietatii, localism si sustinerea activitatii productive, cooperatist sau nu. Cooperatismul include dimensiunea solidaritatii si previne dezvoltarea acaparanta si mobila. E ceva care trebuie sa fie permis sa coexiste cu capitalismul, care neaparat trebuie disciplinat cumva etic. Daca criza nu a fost de ajuns, la un moment dat trebuie. Rezistenta cuminte de care vorbea Platon in valorile clasice si in cele conservatoare, se refera in primul rind la caracter(adica fara compromisuri legate de sustinerea traiului) si neaparat de independenta(de ideologii in primul rind).
Conservatorii de acum, vad in flexibilitatea, deschiderea(ideologica) legionara doar eterogenitatea, nu fuga de solutii finale si programe si lipsa de prioritate a ideologiei, in raport cu lucrarea concreta. Din pacate.
In ce priveste satul si taranismul, in Romania nu se mai poate propune un model existentia conceput in functie de vatra satului si nici de „pamint”, cum zice Calin Georgescu, ci mai degraba pornind de la comunitatea(la scara umana) familiei, normalitate in educatie si relatii in comunitate, in sporirea activitatii bisericii in lume, dar nu pentru spor lumesc, ci tocmai pentru atragerea lumii, in vatra duhovniceasca(ca o infuzie). Taranul roman poate fi cel mult o mostenire culturala, dar si spirituala, care sa ne dea semnificatia identitatii noastre, in ce priveste relatia fata de vecini, proprietate si mai ales in ce priveste simplitatea pe care o valorifica Ernest Bernea. E o atitudine existentiala si atit, pe care o mostenim si se cuvine sa o pastram. Restul s-au dus, folclor, traditii, matca sateasca de relatii si conservarea lor e stric muzeala si turistica.
In Economia libertatii se nunateaza mai lamurit aceste proiecte economice si sociale viitoare.
In concluzie cu folos imediat in scrierile lui Mircea Platon, dincolo de miezul „ideologic”, al importantei caracterului si verticalitatii(refuzul compromisului), ar fi, rezistenta la indoctrinare si depersonalizare, completata de cumintenie sociala (in loc de razvratire si nonconformism) si viata duhovniceasca, cu miza comunitara, in primul rind liturgica si apoi in afara.
Formarea caracterului, intruparea persoanei pe criteriile si temeiurile firesti, trebuie neaparat formulata in termenii persoanei in inteles crestin, care lucreaza doar cu masura Adevarului, adica ii urmeaza lui Hristos, agonisind libertatea autentica prin har. Independenta in termeni sociali si caracter.
Constiinta civica, solidaritatea in intelesul distributismului, ramine teren alunecos, daca nu este „inregimentata” comunitar, cit mai restrins, dar si cu o dimensiune de ansamblu, a neamului, cu tot ce presupune in termeni de traditie. O constiinta civica umanista, fara criterii valorice si fara sistem etic, din dogma crestina si traditie, e esec sau ipocrizie. Mai ales cind ia forma parteneriatului public–privat in forma actuala.
Ca altfel liberalismul e plin de constiinta civica si dezvoltarea personalitatii, maimutarind si schimonisind si principiul libertatii crestine si cel al iubirii de aproape. Trebuie doar sa regasim drumul spre casa si spre celalalt, ca teorii, solutii, programe 🙂 avem din plin. Probabil de asta ei formuleaza Romania profunda ca personalista si conservatoare, pentru ca in personalism includ libertatea autentica(in duh si Adevar, adica in cadrul poruncilor si cu masura corecta) si in conservatoare, sistemul etic si valoric traditional. Amindoua cu temelie crestina si orientare eshatologica. La care se adauga nevoia de discernamint si limpede deosebire a duhurilor, devenita o necesitate in postcomunism, din critica framintarile interbelice si nu in ultimul rind amestecul relativist si de reformulare(falsificare) al termenilor, din zona neoliberala. Confuziile sint adevaratul dusman al crestinului acum si sint destui lupi care jongleaza cu ele(agenti imobiliari ai lui Feodorovici), cu o inspiratie sclipitoare(ridicata cu sacrificii pe burse in strainatate). Si astfel cred ca facem parte din aceeasi familie, sintem inruditi spiritual, fara dubii. ”
PS. @Silviu ” Iar pana la urma a dovedit istoria cat de neinspirat politic era, Germania pierzand razboiul.” Nu puteti sustine o asemenea naivitate sau cu atita usurinta, o realitate atit de complexa(vezi Mihail Sturdza – Romania si sfirsitul Europei). Nu ati comentat afirmatia mea, cum ca era mai sanatoasa, in cei priveste pe romani, ingrijorarea fata de opinca bolsevica, decit fata de rasismul cizmei naziste(excluzind de aici solutia finala, dar pastrind realitatile geo-politice). Vezi discutie lamuritoare, pe blogul lui Razvan Codrescu, prilejuita de „tigara regelui Mihai”. Domnul Racu e actor principal acolo. 🙂
M-am uitat peste ping-pong-ul virtual de pe blogul d. Codrescu, semnalat de @Vestitor. Mda, ei vor reface Dreapta. Numai ca au avut la dispozitie vreo 20 de ani sa se lamureasca de faptul ca mesajul lor nu e decat o fundatura. Chit ca au incercat sa-i spuna legionarismului mascat, conservatorism. Lipsa unui vehicul conservator, macar la nivel de fundatie, si-a spus cuvantul. Probabil ca multi din cei cu o propensiune fireasca spre valorile conservatoare au preferat sa stea in expectativa ori sa mearga pe principiul ,,ca pot schimba ceva din interiorul diverselor partide actuale”.
Evident ca principiile care ii anima pe domnii Codrescu si cei de pe langa el nu vor disparea, se vor gasi indeajuns naivi ori care traiesc in afara timpul si care sa graviteze in jurul lor, fara a crea vreodata ceva care sa lase urme. Vor bombani la nesfarsit de pe margine, vor da comunicate, vor face -cine stie?- marsuri cu 20 de oameni pastrand convingerea ca au facut ceva.
Discutia, revenind la problemele noastre, se pune in felul urmator: daca pot conservatorii sa faca ceva, sa influenteze in vreun fel societatea romaneasca? Iar aici, conservatorii, spre deosebire de filolegionari pot avea un mare avantaj. Sint absolut convins ca, spre deosebire de verzi, valorile conservatoare sint imbratisate de un numar semnificativ de oameni care au ceva de zis, care sint conservatori in viata de zi cu zi, fara a se implica in ceva si care stau deoparte. Aici filolegionarii sint in avantaj, deoarece sint mai bataiosi, mai vocali. Niciodata ,,dreapta” lor nu va disparea, se vor gasi mereu oameni care sa creada ca legionarii au fost un fel de sfinti, ca n-au avut nimic cu nimeni, ei fiind cei persecutati, ca actul de la 23 august e o catastrofa, ca evreii ne-au adus comunismul, ca exista o oculta impotriva romanilor avand noroc cu ei sa o poata demantela si cate si mai cate. Vor fi critici accerbi ai comunismului si neocomunismului, doar ca critica lor ve veni de pe pozitiile extremei-drepte. Prin urmare nu-i va lua nimeni in serios.
Mesajul conservator poate avea neindoielnic mult mai mare succes in randurile paturii culte, universitarilor, diversi oameni ajunsi prin propriile puteri intr-o functie respectata in societate. Imi e greu sa cred ca in afara de mediocrii, cineva poate adera la filo/legionari (adeptul generic poate fi vizionat la rubricile de comentarii ale celor doua bloguri). Insa n-ai ce face, cata vreme nu se amesteca lucrurile, fiecare cu crucea lui si viziunea lui.
Nu stiu cum va fi privit de acum incolo Mircea Platon in aceste cercuri verzi. De bine de rau, pana acum l-au menajat, considerandu-l de-al lor iar peste capitolul din ,,A Treia Forta” s-a trecut sub interpretarea ,,ce sa zica si el, trebuia sa se delimiteze cumva, dar noi stim ca…”.
Cat despre afirmatia ta, draga Vestitorule, cum ca era mai sanatoasa ingrijorarea fata de opina bolsevica decat fata de rasismul cizmei germane, mi-e greu sa ma pronunt. Ambele sint ideologii foarte asemanatoare in esenta (nu trebuia vizionat filmul ,,The Soviet Story” ca sa o stim) si fata de care, din fericire, au fost destui oameni politici maturi in epoca incat sa se situeze pe pozitii adverse fata de cele doua totalitarisme.
@Alexandru Racu
Fluiditatii comentariilor dvs. nu pot sa raspund decat prin indemnul „intoarcerii la surse”, altfel intram intr-o morisca a dezbaterii fara sfarsit. Asa incat va pun in fata opiniile a doi dintre doctrinarii de seama a Legiunii, ca raspuns la unele din insinuarile sau asocierile eronate pe care le faceti. Ambitia unui raspuns exhaustiv imi este straina si nu ar duce la nimic.
„Noi cugetam ca succesul nu este o indreptatire suficienta, nici o margine statornica si nestramutata pentru a infrana pornirile unei natiuni.
(…)
La fel ca oamenii, neamurile pot cadea in pacat contra legilor Dumnezeiesti.
Iata ce nu vor sa admita fascistii si national-socialistii.
(…)
Ori in raporturile dintre natiuni, la fel ca in raporturile dintre oameni, legea Dumnezeiasca este dragostea. Ea apara pe cei slabi si pune expansiunii celor puternici hotar de iubire; ea trebuie sa carmuiasca si sa indrume vrednicia noastra.
Acest adevar intreg nu-l prea pricep adeptii lui Nietzsche sau national-socialistii germani sau fascistii.
(…)
O natiune isi urmareste rostul ei dusa de instinctul sau de viata. Dar acest instinct este incatusat de scaderile vietii pamantesti. Un instinct de viata oricat de ascutit ar fi, are o prevedere limitata in timp, o viziune care nu poate cuprinde toata vesnicia unui neam.
Acest instinct el insusi trebuie carmuit.
In gandirea si in simtirea national-socialista si fascista, el este lasat liber.
La noi acest instinct este dirijat. El este calauzit de Dumnezeu. ”
(Alexandru Cantacuzino)
mai multe la http://www.fgmanu.ro/Carti/200/capitol_5
Si
” În România Legionară cel mai legionar dintre călugări va fi acela care-si va tine mai cu străsnicie făgăduintele lui călugăresti, cele trei făgăduinti : sărăcia desăvârsită, omorârea voii proprii, castitatea (În România legionară călugărul, ori preotul de mir în uniformă legionară si cu pistol la centură va fi o sinistră arătare). În mânăstiri nu va mai seca unt-de-lemnul rugăciunii. Atât de fundamental lucru este rugăciunea Bisericii pentru mântuirea neamului omenesc, încât Sfintii părinti nu se opresc a spune că : „Mai bine să înceteze soarele din călătoria sa decât să înceteze cetirea Psaltirii”.”
(George Racoveanu)
mai multe la http://www.fgmanu.ro/Doctrina/articol46
Bun, dupa cate vad eu, daca vorbesti de faptele reprobabile ale ML ti se raspunde ca acele fapte sau acei infaptuitori reprobabili nu erau reprezentativi pentru „esenta” ML. Daca incerci sa mergi inspre „esenta” doctrinara a ML si notezi si acolo o nebuloasa, un amestec vinovat de ortodoxie si fascism, ti se raspunde ca „esenta ML a fost fapta”. Dupa care, incep sa ti se invoce episoade alese din istoria ML, mai ales inchisorile. Apoi ti se servesc fragmente alese din scrierile unor fruntasi sau intelectuali legionari.
Nu neg ca acest tip de demers are valoarea lui: propagandistica. Aici, legionarii se intalnesc cu comunistii, alti mari maestri ai operelor alese: sunt cand cu tanarul Marx, cand cu maturul Marx, cand cu Trotki, cand cu Stalin, cand cu Lenin, cand cu Rosa Luxemburg, cand cu Mao. Oricum, „esenta” lor e „antifascismul”, iar „esenta” ML e „anticomunismul”. Atat timp cat se au unii pe altii, legionarii si comunistii nu mai au nevoie de restul omenirii, de care au si incercat sa se debaraseze, stiintific, unii, mistic, ceilalti: „Se zvârcolesc toti cei misei/ Sub pasii grei/ De legionari./Dreptatea noastra triumfând Strafulgerând/ Pe umeri tari” (IMNUL BIRUINTEI LEGIONARE). Cum poate fi miscare ortodoxa cea care ia tineri curati la suflet si ii spala pe creier in cultul „gloantelor pentru tradatori”. Mai inteleg sa apara asa o miscare dupa ce au trecut comunistii peste noi, in 1989, dar in anii ’20, cand abia se facuse Romania Mare, cand Romania era inca 80 la suta rurala, cand ortodoxia taraneasca era inca vie, cand elitele culturala erau inca nationale, ce rost avea incrancenarea asta? De ce au trebuit tinerii risipiti pe astfel de vendete? In loc de renasterea patristica a lui Staniloae am avut frenezia ortodoxiei fascizate, obsedate de „biruinta” in istorie. Miscarea Legionara a fost o miscare a unei majoritati comportandu-se ca o minoritate, cu o incrancenare de specie pe cale de disparitie. A fost unul din modurile de a rata momentul Romaniei mari.
@ Bogdan Munteanu
Va trimit si eu la multe alte surse indicate (multe dintre ele pe blogul asta si pe alte bloguri): de la sursa unde zice Codreanu ca e bine ca tata popa sa traga cu pusca (si nu doar in iepuri si potarnichi) pana la indemnul aceluiasi doctrinar de seama de a raspandi moarte asupra viesparelor jidanesti (mai avem multe alte referiri la evrei: viermi, insecte, lepra, diavoli, o serie de florilegii curat duhovnicesti). Mai adaugam vocatia teologica a hacuitorilor lui Stelescu, glorificatzi de imnografia legionara, citatele lui C.Z. Codreanu din A. C. Cuza cu privire la necesitatea de a pune capat existentei parazitare a jidanilor, presa eugenista din timpul guvernarii legionare, doxologiile inchinate lui Adolf Hitler in vremea cand Papa de la Roma condamna oficial nazismul. Iar daca ma mai frecatzi mult la creier cu teatrul ala evreiesc, va trimit si eu la legea aia foarte crestineasca din 11 Noiembrie 1940 care dadea afara tot personalul evreiesc de la toate teatrele din tara: de stat sau particulare, subventionate de stat sau nu. Lege care merge pe traditia intemeiata de tanarul Codreanu la Iasi: anume aruncatul cu cartofi, oua, prune si castraveti in „artistii satanei” de la teatrul evreiesc din Iasi (ca tot se intreaba unii de ce-l rumega porcii din anumite medii verzidoxe cu atata pofta pe Puricul care s-a bagat in taratze).
In alta ordine de idei, cu parere de rau sunt nevoit sa marturisesc ca ati inceput sa ma cam plictisitzi si va recomand sa va incercatzi norocul cu cioara vopsita in verde si pe alte meleaguri virtuale pentru ca pe aici consumati curentul degeaba. Nu de alta dar eu nu pot dialoga cu surdo-mutii sau mai bine zis cu surdo-logoreicii. M. Platon a folosit termenul de HETEROCLIT: carevasazica amalgam incoerent (nebuloasa) de elemente care prin fire nu sunt compatibile. Altminteri, in mintea schizofrenicului orice poate sa devina compatibil cu orice la fel cum prin urechea autistului nu intra decat ceea ce vrea autistul sa auda.
@Alex Racu,
Oricat ni s-ar parea de imuni filolegionarii la argumente, e important sa ne pastram calmul in limbaj. Altminteri riscam sa cadem in pacatul suficientei, ca pe blogurile verzi. Si ar fi pacat.
Te salut!
@ Silviu
Ai dreptate in ceea ce priveste calmul, si matrurisesc ca mai am de lucrat la capitolul blandete. Dar oricum am lua-o cred ca a sosit momentul sa punem capat acestei discutii. Intai de toate deoarece e clar ca a devenit sterila. Omul poate sa nu priceapa prima sau a doua oara dar daca nu pricepe nici a cincea oara inseamna fie ca are o problema de gandire fie ca este lipsit de buna credinta. Iar apoi, Duminica seara incepe postul si e pacat sa-l incepem cu suparare. Ii cer iertare domnului Munteanu pentru faptul ca rabdarea pe care mi-a pus-o la incercare a cedat nitel si iti cer si tie iertare pentru ca te-am dezamagit :). Cer iertare tuturor pe care i-am suparat in ultima vreme chiar daca nu pot fi de acord in continuare cu opiniile impotriva carora am argumentat. Ii las domnului Munteanu ultimul cuvant. In fine, in afara de cazuri de forta majora (schisma, razboi civil sau nuclear) intentionez sa nu ma mai angajez in nicio polemica (cu atat mai putin una cu nuante verzi) pana la Duminica Sfantului Apostol Toma. Cum zice un alt amfitrion cu care m-am cam certat in ultima vreme: a sosit vremea sa ne indeletnicim mai putin cu postatul si mai mult cu postitul, in speranta ca aceasta va contribui la limpezirea mintii tuturor.
Urez tuturor un post cu folos!
Ca tot l-a pomenit cineva pe Lavric: nu vi se pare ciudat ca Tismaneanu acuza de antisemitism pe orice conservator roman autentic dar a laudat cartea lui Lavric despre Miscarea Legionara? Oar de ce? ca tot sunt legionarii cu teoria conspiratiei evreiesti. Daca ne uitam si vedem cum legionarii sunt recuperati de Tarziu si Codrescu si pusi in slujba unor interese politice actuale care nu au nimic de a face cu un autentic conservatorism romanesc, daca ne uitam, vorba cuiva de mai sus, la nebuloasa Humanitas, Rost, Tismaneanu, neoliberali, neoconi, Patapievici, Papahagi (care mai ieri se certa la cutite cu Neamtu si astazi e prieten la catarama cu Neamtu in Fundatia lui Baconsky), atunci poate intelegem ceva.
Draga Alex,
Cred ca inainte de a-i da domnului Bogdan Munteanu ultimul cuvant, nu te vei supara daca mai incerc si eu un ultim mesaj.
Nu m-ai dezamagit 🙂 , doar ca intregul schimb de mesaje de pana acum s-a purtat in termeni civilizati si ar fi pacat ca unii dintre interlocutorii nostri sa puna la inima niste cuvinte spuse la iritare. Mai ales cata vreme, opozantii nostri doctrinari (Vestitor si Bogdan Munteanu) au dat dovada, -in ciuda unei atitudini pe care noi o consideram, autista-, de bun simt, lasand impresia unor agreabili convivi pe diverse probleme, nu neaparat cele de istorie a miscarii legionare. Si chiar daca ne despart viziuni diferite atat asupra trecutului cat si a viitorului, in Biserica cred si sper ca ne regasim cu totii.
Acum, la final de lupta :), trebuie sa te felicit pentru blogul pe care-l administrezi si care prin rubrica de comentarii, a furnizat cu siguranta o interesanta analiza istorica de pe pozitii conservatoare a unei sectiuni din istoria noastra. Si poate unii vor intelege mai bine de ce e obligatoriu ca identitatile sa nu se amestece.
@ Alexandru Racu
Si eu voi pune punct aici interventiilor mele. Nu vreau sa va impun dreptatea mea in casa dvs, atata respect pentru ospitalitate trebuie sa aiba toti cei care trec pe aici.
Vreau doar sa amintesc faptul ca aceste comentarii pro-legionare de pe site-ul de fata au fost provocate de articolul dvs. si de al d-lui Fedorovici (intr-un loc unde comentariile nu sunt posibile). Ele nu au aparut ca raspuns la niste critici generale, mai mult sau mai putin justificate (ex. articolul d-lui Platon), cat la pretentia dvs. de a demonstra un asa-zis pseudo-crestinism in cazul „ereziei” legionare. Daca ati lansat o asemenea afirmatie, era si firesc sa va asteptati la replici din partea celor vizati. Nu putea ramane neamendata ceea ce din punctul nostru de vedere reprezinta o enormitate. Tin sa asigur pe toata lumea ca atat eu, cat si cei pe care-i cunosc, stim sa facem deosebirea intre cruce si zvastica. Cel putin in tot ce am scris eu pana acum nu cred ca se poate gasi un singur rand care sa sugereze o asemenea confuzie sau o urma de afinitate personala cu cel de-al doilea simbol.
A arata cu degetul inspre unele pacate sau greseli e una, sunt critici pe care le putem accepta. Dar a tagadui ceea ce a fost un reper fundamental e totusi altceva.
Argumentele au fost puse pe masa, de ambele parti, incat cred ca cine doreste sa traga o concluzie, poate sa o faca, mai ales ca in ziua de azi exista o multime de surse de informare in completarea celor spuse aici.
Ca ultima intrebare, poate ma lamuriti si pe mine asupra intelesului motto-ului acestui blog: „Ortodoxie fara ideologie”. Orice orientare politica are doar o ideologie, nu? Ce este atunci „conservatorismul”? O stare de spirit? O comuniune sufleteasca? O atitudine meta-politica din care s-ar putea cristaliza in viitor si o miscare politica? Ma scuzati ca intreb, caci eu unul, prin „ortodoxie fara ideologie” as intelege ceva in genul Parintelui Galeriu, Arsenie Boca, Rafail Noica, etc. (ca sa numesc doar reperele romanesti in acest sens). Numai ca acest blog are totusi alte aspiratii si viziuni „intemeietoare” decat linia pur spirituala a celor enumerati mai sus. Nu va plasati atunci si dvs. in aceeasi contradictie de care ii acuzati pe altii? Pot exista, desigur, ideologii „bune”, spre deosebire de ideologiile „rele” ale altora, dar intre asa ceva si sintagma „fara ideologie” vad totusi o diferenta.
Mi-ati dat ultimul cuvant si va multumesc pentru asta, dar va returnez favoarea si v-as fi recunoscator pentru lamuriri asupra chestiunii de mai sus.
In final imi cer la randul meu iertare celor carora le-am pus prea mult la incercare rabdarea si puterea de intelegere. Subscriu si eu la faptul ca de acum incolo e mai important postitul (infranarea trupeasca si sufleteasca) decat postatul care poate degnera usor intr-o „desfranare” a spiritului polemic.
@ Bogdan Munteanu
Imi cer scuze pentru intarziere dar azi a fost program lung la Biserica (+ diferenta de fus orar) deoarece imediat dupa masa s-a slujit vecernia iertarii cu care a inceput oficial postul.
Ideologiile sunt religii seculare. Mai exact, daca firescul existentei presupune o dimensiune verticala si una orizontala, elementele de pe orizontala fiind ordonate de catre un principiu ordonator transcendent (daca e sa vorbim in termeni filozofici, altminteri, in mod concret, ne referim la Sfanta Treime), ideologia apare atunci cand, eliminandu-se verticala, un aspect al orizontalei (piata, relatiile de productie, rasa, neamul, istoria, etc.) este transformat in principiu ordonator al orizontalei. Astfel, ceea ce isi avea rolul sau in ordinea firii randuite de Dumnezeu este ridicat la rangul de unic principiu de guvernare a unei lumi care face abstractie de Dumnezeu (sau pur si simplu ii neaga existenta). De aceea, toate ideologiile sunt reductioniste, inumane si urmaresc, cum bine spunea Steve, „biruinta in istorie” (o istorie iesita din iconomia Duhului Sfant si incaputa pe mana unor cu totul altfel de duhuri), biruinta care implica „strivirea miseilor” (evreii, taranii, tiganii, micii proprietari, intelectualii, crestinii, etc., in linii mari, cum zicea Stalin undeva, „oamenii trecutului”).
Acum, daca e sa-mi extind cadrul conceptual, exista pe langa ideologii si erezii teologico-politice (care in modernitate au aproape intotdeauna un efect ideologizant). Acestea le intalnim atunci cand de principiu se afirma un adevar pe care il afirma si Biserica (adica suprematia ordonatoare a principiului transcendent si refuzul de a-i substitui un principiu imanent, pozitie proprie legionarismului) insa in mod concret orizontala este organizata nu dupa randuiala dogmatica si canonica, ci dupa cum il duce capul pe vreun inovator harismatic (care poate fi constient ca inoveaza, mai bine spus bate campii, sau poate sa nu fie constient). In acest sens, o serie de aspecte teologico-politice esentiale (raportul dintre national si universal, dintre istorie si transcendenta, dintre bisericesc si politic, dintre evrei si Biserica, dintre cruce si sabie, etc…) sunt redefinite, deseori prin amestecarea unor invataturi care apartin Bisericii cu alte invataturi care nu-i apartin (care, din nou, deseori sunt importate, constient sau nu, din sfera ideologiei pure – de pe la nazisti, fascisti, etc.). Iar astfel, de fapt si de drept, ne confruntam fie cu o erezie teologico-politica, o erezie care, la fel ca orice erezie, se pretinde ortodoxa, fie cu un complex erezie-ideologie. Acesta din urma (complexul erezie-iedologie) este, in opinia mea, cazul Miscarii Legionare.
In literatura de specialitate se dezbate faptul daca Miscarea Legionara este o secta a Bisericii Ortodoxe sau o grupare fascista. Cioran a spus ca legionarismul nu a fost o miscare ci un complex de miscari iar Nolte spune ca legionarismul a reprezentat cea mai complexa forma de fascism deoarece el reprezinta spatiul unde se ciocnesc mai multe placi tectonice care tin de registre istorice radical diferite. Cu alte cuvinte, termenul de „nebuloasa”, utilizat de Mircea Platon, mi se pare foarte inspirat.
Tot M. Platon a demonstrat mai bine decat mine faptul ca dihotomia monahism sau ideologie este, iarasi, o falsa dihotomie care nu apartine „gramaticii ortodoxiei” (ca sa-l parafrazez pe Neamtu, care si el mai are de lucrat la capitolul acesta) ci tine de o gramatica teologico-politica eretica care reprezinta atat temelia dreptei cocosate (de la prea multe plecaciuni executate la Inalta Poarta si la Poarta celui de-al treilea si celui de-al patrulea Recih, dreapta cocosata care poate fi neoconservatoare sau neolegionara) cat si temelia fenomenului care a fost definit de Dan Ciachir ca „isihasm la bloc” si de M. Platon ca „imbrobodire”. Ca atare, pentru modelul unei politici ortodoxe nonideologice (si, in mod particular, nonlegionare) va trimit la urmatoarele articole scrise de M. Platon:
http://www.rostonline.org/rost/oct2008/pretexte.shtml
http://www.rostonline.org/rost/oct2008/teologia.shtml
Si mai ales:
http://www.rostonline.org/rost/nov2008/ortodoxul.shtml
Dspre raportul dintre Ortodoxie si ideologie (si in mod particular despre conservatorism, care poate deveni si devine deseori cat se poate de alunecos din punct de vedere teologic) am scris si eu aici (vedeti pp. 33-44):
http://rostonline.org/p547-Numarul+91+92+%28septembrie+octombrie+2010%29
Va urez lectura placuta iar daca mai aveti alte intrebari am sa incerc sa va raspund dupa Paste. In rest, las comentatorii sa posteze in continuare doar ca eu ma retrag (ca sa nu se supere nimeni sau sa nu se spuna ca am taiat firul tocmai atunci cand s-au atins anumite puncte nevralgice).
@ Silviu
Cat priveste regasirea si reconcilierea, ma tem ca trebuie sa-i dau cuvantul aceluiasi M. Platon:
http://convorbiri-literare.dntis.ro/PLATONapr10.html
Ca incheiere postez citeva citate.
Primul, indraznesc sa zic ca nu scos din context si nu tendentios, intrucit il sustin si mi se pare stralucit formulat, din articolul lui Mircea Platon, mai sus mentionat: ” Creştinii trăiesc paradoxal, ca persoană, în lume pentru Hristos, a Cărui împărăţie e dincolo de lume. Nu trebui să aşteptăm să ne sfinţim înainte de a face ceva. Pentru că nu ne putem sfinţi decât în timp ce înfăptuim ceva. Nu ne va sfinţi rezultatul politicii noastre. Dar ne va sfinţi exerciţiul nostru de politică creştină. ”
Dureroasa insa aceasta nastere a incercarilor noastre personale si nu numai, de politica crestina. Si intimpina in formare, multe poticniri, confuzii, suferinte si falsificari, de catre cei care o instrumenteaza in scopuri…lumesti(sa nu zic acum hiliaste). Macar atit putem afirma impreuna ca putem multumi legionarilor, ca acum, datorita incercarilor lor, noi putem discerne mult mai limpede, ce este aceea o autentica politica crestina. Unii pe runinele caramizilor puse de ei, care au strivit si deranjat, in graba si tavalugul vremii, pe multi, iar altii, pe bisericile, inteles simbolic sau nu, ridicate cu, prin trupurile si sufletele lor.
Un alt citat, din comentariul lui Racu: „firescul existentei presupune o dimensiune verticala si una orizontala, elementele de pe orizontala fiind ordonate de catre un principiu ordonator transcendent”. Traditional, acest firesc al existentei, in expresie politica, e chiar ideologia. Mi se pare ca se impune cu necesitate distinctia intre doua notiuni: cea de ideologie, cu toate modificarile de definitie suferite si o alta notiune, care sa corespunda fie intelesului secularizant, actual, al ideologiei, fie acelui firesc al existentei. Momentan insumam realitati si expresii diferite, cu acelasi termen. Nebuloasa de acum(mai degraba) a confuziilor, ne impinge la o nevoie de acribie extrema si intransigenta.
Si ca incheiere, iar un citat, dintr-un comentariu anterior, al lui Bogdan M. :
„Restul sunt vorbe. Masura valorii si a autenticitatii nu o da nici discursul polemic, nici teoretizarea, cat faptele. Aici intelegand inclusiv faptele de creatie. Eu as indrazni sa sugerez ca pe acest teren ar trebui sa ne masuram fortele, sa existe o concurenta fertila intre principiile de la care ne revendicam fiecare. Atat pe plan social, politic, etc, cat si pe cel al creatiei spirituale.”….” O eventuala discutie in contradictoriu despre acest trecut nu s-ar incheia niciodata si nu cred ca vreuna din tabere s-ar lasa convinsa de cealalta.”
La care cu greu s-ar mai putea adauga ceva, intrucit este izbitor de…convingator 🙂
Desi a fost tendentios rastalmacit ulterior, cum ca acuzatia de nebuloasa in miezul doctrinar, este intimpinata, cu trimiterea la cultul faptei. Tocmai de aceea este cu atit mai convingator, intrucit pare ca altfel ne invirtim in jurul cozii.
Ca si indemnul la revenirea la pacatele noastre si la depasirea lor(de ce nu si cu gindul la cele apuse), nu de unii singuri, ci numai prin ajutorul lui Dumnezeu, prin rugaciune sustinuta prin post. Post de vorbe si rafuieli, mai mult chiar decit trupesc.
Si El ar trebui sa ne fie de acum interlocutorul principal.
Doamne ajuta!
@ Alexandru Racu
Imi cer iertare ca sunt nevoit sa-mi incalc promisiunea de a nu mai interveni. O incalc insa doar partial, caci nu voi amenda nimic si nici nu voi expune un punct de vedere alternativ.
Consider insa ca acest ultim raspuns pe care l-ati dat (intamplator dupa ce ati venit de la vecernia iertarii (?)) este cel mai bun si mai coerent text al dvs. de pe aceasta pagina, superior pana si articolului propriu-zis care a starnit atatea reactii.
Daca fragmentul
„In acest sens, o serie de aspecte teologico-politice esentiale (raportul dintre national si universal, dintre istorie si transcendenta, dintre bisericesc si politic, dintre evrei si Biserica, dintre cruce si sabie, etc…) sunt redefinite, deseori prin amestecarea unor invataturi care apartin Bisericii cu alte invataturi care nu-i apartin”
venea acum cateva zile, cu totul alta ar fi fost baza discutiilor noastre. Am fi putut limpezi unele lucruri, inclusiv termenul de „erezie teologico-politica”, fara atata patima polemica.
Fie ca asteptarea Invierii sa ne lumineze tuturor mintea si sufletul si, poate pe viitor, vom sti sa fim cu totii mai senini in cautarea Adevarului.
@ Vestitor
Din putinele mele cunostinte de doctorand in filozofie politica, ideologia este un termen specific modernitatii, o planta care creste pe mormantul traditiei si al religiei. Distinctia pe care o solicitati o regasiti in postarea mea: principiu ordonator transcendent (Dumnezeu) = teologie politica (care poate fi ortodoxa sau eretica) / principiu ordonator imanent = ideologie.
Ma rog, chiar daca nu ma incanta termenul de „ideologie ortodoxa”, putem totusi sa comunicam independent de termenii pe care ii preferati insa atata timp cat ii definiti.
Doamne ajuta!
@ Bogdan Munteanu
Amin!
Intr-adevar acceptiunea contemporana a termenului, este de sistem de principii si idei, cu referinta exclusiv imanenta, ordonatoare in spatiul social si politic.
In sens modern, termenul avea o acceptiune mai larga, nu facea inca distinctie intre ideologia exclusiv imanenta si cea ancorata in transcendent si transpusa ontologic(desavirsire, transfigurare) in imanent(sau mai degraba invers, un imanentism impins, vertical, in transcendent, spre vesnicie, eshaton).
Dupa cum stiti notiunea, draga legionarilor, este aceea de doctrina, care poate fi folosita fara teama, si pentru cuplul teologie-politica. Intrucit legionarii de atunci sau simaptizantii de acum, prefera realismul crestin, iar nu idealismul progresist sau istorist, termenul de ideologie suna cu adevarat strain. Fireste nu au lipsit tendintele ideologice sau chiar ispitele raportarii exclusive pe orizontala.
Vroiam doar sa ma asigur ca intelegem prin ideologie acelasi lucru, fara sa mai facem recurs la dictionar si wikipedia si pentru ca acuzatia de „ideologie”, este printre cele mai frecvente si insistente, in tabara conservatoare.
In concluzie, chiar daca considerati nelegitima si abuziva expresia teologico-politica, in intelesul nostru, presupun ca putem sa folosim de acum termenul de doctrina. Mai ales ca acest termen include si se sprijina pe traditie, lege-legitate, invatatura-credinta. Nimic altceva decit expresia coerenta, politica(in sens larg, care include si educatia) a dogmei crestine.
PS. Ma amuza ca am ajuns intr-un punct de felul „you say tomato(tomeitou), I say tomato(tomatou)” 🙂
Ma tem ca niciodata „legionarii” nu se vor descotorosi de conservatori, oricit ar dori acestia din urma si nici nu ii vor privi de sus sau considera lasi, pentru ca nu trec la „fapte”. Si cu atit mai putin se vor trufi pentru ca ei au trecut la fapte. Dar vor avea o fireasca dezamagire cind critica constructiva si avertismentele fratesti ale conservatorilor, se transforma in confuzii, acuzatii de ideologizare si secularism, in loc sa ne ajutam reciproc in limpezirea criteriilor si indepartarea derapajelor.
Va las incheierea, intrucit nu urmaream decit sa raminem intelesi de unde vom relua dialogul in viitor. Cu mai multa seninatate si folos, cum s-a spus.
Doamne ajuta!
Camaradul Tarziu posteaza un raspuns bleg dpdv intelectual si batos dpdv stilistic. Incepe iar cu pendularea intre exemple concrete (ca ala a fost crestin, si ala, si ala), da iar exemple din Mircea Eliade (care spunea ca ML urmareste legatura dintre „neam” si „Dumnezeu”, ca si cum nazistii, care voiau legatura dintre germani si Dumnezeul-Hitler, nu spuneau acelasi lucru), ni-l da apoi de exemplu pe Arsenie Papacioc (legionar care, zice camaradul, de vreo sapte decenii nu a spus nimic legionar!) samd. N-ar fi rau daca Tarziu ar urma exemplul Parintelui Arsenie.
Mda, m-am uitat si eu pe blogul lui Tarziu. Auzi acolo, Mircea Platon &co sint ,,conservatori” de teapa lui Dan Voiculescu. Plus ca nu stiu de unde a scos ineptia cu raportarea la liberalismul interbelic (PNL) a celor care-l critica. Dar dezinformeaza, dezinformeaza, ceva tot ramane.