Capitalismul ca prostitutie universala

de Alexandru Racu

Iata aici un articol interesant ( http://www.contributors.ro/dezbatere/prostitutia-intre-exploatare-si-munca-legala/ ) care, daca nu ar suferi de anumite prejudecati marxiste ar putea face jonctiunea cu o critica de  substanta crestina a capitalismului. Spre exemplu, doamna (domnisoara?) Stoiciu considera ca fariseismul nu este o tradare a adevarului Bisericii, ci adevarata natura a acesteia din urma. Mai mult, iarasi greseste atunci cand socoteste ca nu doar munca de gunoier, ci si cea de prostituata (si implicit pacatul curviei si al preacurviei pentru care, crestineste vorbind, in mai toate cazurile mult mai condamnabil este  clientul) reprezinta o fatalitate. Oricat ar parea de paradoxal, daca o societate fara gunoi este imposibila pana la a doua venire, o societate fara prostitutie (nu doar de tip sexual, ci si de tip capitalist in general) este cu ajutorul harului dumnezeiesc si cu conlucrarea libera a noastra a tuturor posibila, iar daca nu a devenit pana acum reala, vina, ca sa-l pararfrazez pe Dostoievski, este a noastra a tuturor. Intr-o astfel de societate (sau intr-o societate care se apropie in mai mare  masura de modelul Bisericii) si „gunoieritul” ar fi experiat intr-o alta maniera, greutatile firii fiind purtate la comun „implinind Legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Limitati de catre fire, nu suntem insa prin fire sclavi ai altora  care  prin fire ar fi stapani. Nu ar fi rau, in acest sens, ca Victoria Stoiciu sa mai arunce o privire si in ograda lui Dostoievski. In ultima instanta, capitalismul nu poate fi invins decat prin autenticitatea crestina ce presupune inlocuirea fariseismului cu fraternitatea kenotica, dupa model cristic, fraternitate intrupata in coborarea reala in mizeria existentiala  a celuilalt, mizerie pe care Adam (in care am pacatuit toti) si-a atras-o prin pacat, dar care, slava lui Hristos, este tranzitorie. La capat se afla Invierea (iar ea se cere  a fi actualizata, dupa puteri – nu se experiaza ca alienare, ca postura acosmica si ascoiala). Iar in lumina Invierii toate lucrurile se vad altfel. Modelul acestei fraternitati reale care transfigureaza abisul degradarii la care sunt condamnati anumiti oameni il avem de altfel pe aceste meleaguri, daca e sa ne gandim la experienta empirica a crestinilor din inchisorile comuniste. Dupa cum zicea acelasi Dostoievski: „Daca Dumnezeu va fi alungat de pe pamant, noi il vom intalni sub pamant! Atunci noi, oamenii din subterana, vom intona in maruntaiele pamantului un imn tragic Dumnezeului bucuriei”.

Mi se va reprosa de catre Victoria Stoiciu ca gandesc ca Don Quijote fara sa faptuiesc ca el. Ceea ce este adevarat. Lasand la o parte faptul conform caruia, spre dosebire de ceea ce afirma Victoria Stoiciu, rolul sarmanului Don Quijote nu a fost deloc confortabil,  si pornind in ceea ce o priveste pe autoare de la prezumtia de sinceritate, ce altceva as putea sa raspund decat ca daca as gandi precum Karl Marx si nu precum Don Quijote, mai ales dupa experienta socialismului real, si as fi sincer si coerent, mi-ar ramane doua alternative: fie sa ma complac, profitand cinic de pozitia in care m-a asezat mana invizibila, fie sa ma sinucid din exces de constiinta sau de saracie. Pentru ca altminteri nu posed energia de a ma lupta pentru dreptul de prostituata respectabila, la fel de respectabila ca toate celelalte fiinte umane pentru care, in mod fatal, prostitutia nu este cadere ci natura (si nu in ultimul rand etapa istorica necesara, ca sa revenim la Marx). Dincolo de faptul conform caruia constientizarea problemelor invocate de Victoria Stoiciu este necesara, iar  eforturile de a imbunatati conditiile reale de existenta ale semenilor nostri sunt intru totul laudabile, atata timp cat aceste eforturi raman in afara cadrului pervers al ideologiei, autoarea ne trimite implicit catre actualitatea unei forme mult mai perverse de prostitutie. Si ma gandesc aici la acei absolventi de teologie care misuna in jurul actualei administratii prezidentiale neo-liberale, in compania sustinatorilor prostitutiei legale si a tuturor partizanilor „libertatii (selective altminteri) de exprimare”, si care de ceva ani incoace ii tot explica romanului cat de „crestinesc” este statutul de curva la multinationala (sau de prostituata sezoniera la casa „boierului european”, ca sa-l citez pe Mircea Platon). Atunci cand vorbim de prostitutie, nu trebuie sa uitam ca mai imoral decat toti este pestele.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Capitalismul ca prostitutie universala

  1. A.J. zice:

    Draga Alex,

    Eu tare as fi curios ce ai pune tu in locul economiei de piata (capitalismului). Pe hartie sau in spatiul virtual lucrurile par simple. La firul ierbii ele se complica insa teribil.

    Commentariul meu vizeaza pozitia extrem de elitista la adresa capitalismului si nu pozitia referitoare la prostitutie pe care o sustin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s