O nouă listă neagră cu ‘oamenii rușilor’

Totuși, ce o fi așa de greu să acceptăm că alți oameni au idei diferite de ale noastre fără să fie plătiți sau tocmiți de cineva, că bune sau proaste, alea sunt ideile lor, atât îi duce pe ei capul? Sau ce o fi așa de greu ca, în lipsă de probe, să ne abținem de la acuzații și insinuări referitoare la astfel de motivații obscure? Sunt ideile lui x sau y mai puțin nocive (în ipoteza în care chiar sunt nocive) dacă sunt sincere? Sau ce o fi așa greu de crezut că, în mod sincer, alții gândesc altfel decât gândim noi?

De altfel, dacă facem abstracție de operațiunile securiste (desigur, există și d-astea, doar că prin natura profesiei și a fenomenului, rareori pot fi dovedite), mă tem că cel mai adesea astfel de acuzații și denunțuri nici măcar nu denotă atât ticăloșie, cât mai degrabă prostie. Cel mai ușor îl recunoști pe prost prin intoleranța la incertitudine și incapacitatea de a spune nu știu (că n-am cum și n-am de unde). Și prin faptul că nu ratează nicio ocazie pentru a da în vileag nu știu ce manevră tenebroasă, firește, fără dovezile de rigoare, în condițiile în care explicația mult mai simplă (nu e nicio uneltire la mijloc, e doar o părere diferită de a ta) e cel puțin la fel de plauzibilă.

În fine, e deja mult să ceri să mai fi și citit și citat înainte de a fi acuzat de nu știu ce atentat la adresa securității naționale. De aceea, nu mă scandalizează și nu mă afectează recenta listă neagră care îl include și pe subsemnatul, alcătuită, dacă am înțeles eu bine, sub coordonarea unui rector universitar și inclusă într-un volum colectiv la care, sincer, mi-ar fi jenă să contribui, dar în care semnează „nume grele” ale științelor politice autohtone, dintre care unii mi-au fost și profesori. Mă limitez doar la a constata, parțial amuzat și parțial deprimat, starea jalnică a mediului academic autohton.

Când scrii alături de Cristian Preda, Ioan Stanomir și Radu Carp ca oricare alt retard care mă trolează la rubrica de comentarii a paginii mele de Facebook, nu se mai miră nimeni de ce n-avem nicio universitate în top 1000, deși suntem pe locul 1 în topul fidelității canine față de partenerul strategic.

LATER EDIT: Văzând că anumiți ‘prieteni’ (private friendship, public shaming – relația mea preferată) simt nevoia să se solidarizeze nu cu mine, nu că aș avea nevoie, ci cu demersul eminențelor cenușii de la Universitatea Petre Andrei din Iași, considerând că îmi merit cu prisosință locul pe lista neagră alcătuită de domnii Bocancea și Ilaș, revin cu o serie de precizări:

Dacă tu mă consideri un „vector al propagandei ruse”, adică un individ care scrie cu scopul asumat de a contribui, prin cuvânt, la realizarea obiectivelor militare și geopolitice ale Rusiei, atunci înseamnă că:

a) fie n-ai citit ce am scris și te-ai luat după ce au scris despre mine Papahagi și alți idioți

b) fie ai citit ce am scris, dar nu ai înțeles, pentru că ești idiot

c) fie ești paranoic, în sensul în care vezi agenți și acoperiți ruși pretutindeni

d) fie consideri propagandă rusă concepția potrivit căreia deși invazia Ucrainei e ilegală și criminală, a reduce cauzele războiului la vinovăția exclusivă a lui Putin e infantil, iar a apăsa în continuare pe pedala escaladării e foarte periculos și la limită iresponsabil, căci altminteri eu altceva nu am spus despre subiect; altfel spus, consideri că orice abatere de la linia oficială a liderilor UE și NATO e propagandă rusă, teză care, din nou, e cât se poate de tembelă și nu doar tembelă, ci și complet iliberală.

Mă rog, e bine de știut ce fel de „democrație” trebuie apărată de Putin; vorba lui Caragiale, o democrație „ca-n Rusia”, o democrație care seamănă destul de mult cu regimul de care se zice că ar trebui apărată.