Curaj și inconștiență

Eu nu cred că liderii marilor puteri sunt complet izolați de societățile în care trăiesc și că acțiunile lor nu răspund, cel puțin într-o anumită măsură, așteptărilor create sau impulsurilor transmise prin presă, organizații ale societății civile, universități sau social media. Mai mult, toate aceste medii sunt mediile de formare ale elitei politice. Nu cred că elitele politice sunt crescute în niște medii complet izolate de mediul social în care se mișcă partea activă și educată a societății. De aceea, cred că avem cu toții o responsabilitate pentru ceea ce spunem și ce facem, pentru ideile pe care le culitvăm sau le rostogolim mai departe, responsabilitate care sporește odată cu gradul de vizibilitate publică și capacitatea de a influența opinia publică, care la nivel de societate sunt distribuite inegal.

Cei care bagatelizează riscul nuclear generează risc nuclear, mai mic sau mai mare în funcție de influența directă sau indirectă pe care o au asupra puterii politice. Se întâmplă la fel și în alte aspecte ale vieții. Spre exemplu, șansele ca să faci accident cresc odată cu convingerea că n-ai să faci pentru că gândești pozitiv, pentru că pe tine te apără Dumnezeu, atunci când prin asta se înțelege că Dumnezeu îți garantează că o să scapi cu bine deși acționezi iresponsabil, pentru că tu ești masculul alfa care îi face pe ceilalți fraieri de pe șosea, dar lui nimic rău nu i se poate întâmpla, ba îți și place să te dai bărbat. Ca o paranteză, își au și studiile de gen rostul lor. 90% din psihopații care vin cu flashuri în spatele tău pe banda a doua de pe autostradă și te presează să te reintegrezi mai repede pe prima bandă (cu riscul de a face accident și chiar cunosc un caz) ca să le faci lor loc sunt de sex masculin.

Creșterea riscului nuclear nu înseamnă că șansele ca un astfel de război să aibă loc sunt de acum mai mari ca șansele ca el să nu aibă loc. Înseamnă doar că riscul de război nuclear e azi mai mare decât era înainte de începerea războiului din Ucraina, de activarea retoricii nucleare a Kremlinului și de agitația din jurul Taiwanului, care e și ea strâns legată de ce se întâmplă în Ucraina. Și date fiind potențialele consecințe, chiar și o creștere relativ mică a riscului nuclear e extrem de gravă și implică o culpă criminală pentru toți cei care ridică riscul prin bagatelizare, iresponsabilitate, șantaj nuclear mai mult sau mai puțin explicit, în cazul elitelor politice, sau orbire morală în cazul fanilor care le țin isonul.

Firește, nu doar apetitul pentru risc, ci și toleranța scăzută la risc are costurile ei. D-aia se și spune în popor că cine nu riscă nu câștigă, iar cedarea în fața șantajului nuclear implică la rândul ei costuri și riscuri. Ca la poker, cu cât cedezi mai târziu, cu atât costurile sunt mai mari. E mult mai costisitor să cedezi după ce adversarul a scos nucleara la intimidare sau chiar a folosit-o, decât să eviți, cu prețul unui compromis mult mai mic, declanșarea conflictului care dacă continuă să escaladeze pentru că nimeni nu dă înapoi ajunge, inevitabil, la brinkmanship nuclear și poate chiar la război nuclear.

Și ne întoarcem la începutul conflictului. Eu pot să înțeleg că la un moment dat oricărui popor îi ajunge cuțitul la os, simte că nu mai are nimic de pierdut și preferă să moară de gât cu inamicul decât să accepte să se supună. Poate că după ce Putin a trecut Rubiconul, pe 24 februarie 2022, poporul ucrainean a ajuns la acest punct. Cu siguranță însă nu ajunsese la acest punct în februarie 2014. Bineînțeles, au fost multe cauze ale conflictului: unii din Occident voiau să facă bani, politicienii locali așteptau să le vină rândul la furat și voiau să-i scoată de la pușcărie pe ai lor și să-i bage la pușcărie pe cei din partidul rival, aveai extremiști de dreapta care erau niște demenți cu care nu se putea discuta ș.a.m.d.

Partea mai tristă e că ai avut și un număr mare de oameni, mulți dintre ei de bună credință, care nu erau pur și simplu curajoși. Putem vorbi de curaj doar în prezența lucidității, când știi la ce să te aștepți și îți asumi înfruntarea pericolului sau sacrificiul. Problema e că mare parte din tefeliștii ucraineni și occidentali, din funcții de conducere sau din societatea civilă, care au optat pentru conflict de sumă zero de la bun început și au continuat să-l alimenteze de-a lungul timpului erau și continuă să fie inconștienți. Ceea ce e cu totul altceva. La fel cum inconștienți sunt și mare parte din fanii lui Putin, având impresia că idolul lor toarnă apă pe foc și îi face pe fraieri, când de fapt toarnă gaz și se afundă, împreună cu noi toți, într-o mlaștină din care e tot mai greu să ieși.

La momentul respectiv, mare parte din categoriile sociale care au făcut și au susținut Maidanul de la fața locului și de la distanță chiar n-au crezut că Putin va avea curajul să facă tot răul pe care l-a făcut și pentru a cărui prevenire occidentalii au refuzat să-i dea lui Ianukovici câteva zeci de miliarde în plus, considerând că asigurarea era prea scumpă – acum plătesc deja de sute de ori mai mult. Tot astfel, nici acum nu cred că Putin va avea curajul să facă și mai mult rău, în condițiile în care nu îi oferă nicio altă opțiune, nicun exit, sau că dintr-o înfrângere dezastruoasă a Rusiei, fără bubuială nucleară, s-ar putea ridica lideri mult mai răi decât Putin, așa cum din tranșeele Primului Război Mondial, pe care Germania l-a pierdut, s-a ridicat Hitler. Nu zic că astfel de evoluții sunt certe. Zic doar că sunt pericole reale pe care mulți pur și simplu nu le conștientizează, pentru că sunt inconștienți.

Poate și datorită educației politice precare (efectul bacului pentru tâmpiți integrați pe piața muncii) care îi face să creadă că în România, în Ucraina sau în Rusia e nevoie doar de aplicarea unei rețete democratice tefeliste pentru ca totul să iasă bine, așa cum a ieșit bine în anii 90 în Rusia sau pe unde au mai încercat americanii să democratizeze cu forța, și că singura piedică ce stă în calea implementării acestei rețete e Putin. Scăpăm de el, democratizăm Rusia și nu are cum să meargă rău. Și în Teleorman, ne spunea cu ceva în urmă fostul lider USR Nicușor Dan, era sărăcie din cauza corupției și era corupție din cauza lui Dragnea. Scăpăm de el, am rezolvat problema. Nici rușii nu au cum să își dorească altceva. În fond, ei nu pot fi altceva decât suntem noi: niște agenți raționali care caută să maximizeze profitul și care eventual doar încearcă să profite de noi jucând la cacealma. Aceeași educație precară face imposibilă și înțelegerea alterității. De aici și entuziasmul fără rest pentru exportul de democrație și importul de multiculturalism. Și în general, tot asta explică entuziasmul emoțional de ansamblu care ajunge să domine în totalitate aparatul cognitiv.

În rest, Dumnezeu cu mila. Nu ne mai rămâne decât să sperăm că o să ne apere Dumnezeu dacă noi nu suntem în stare. Și nu pentru că l-am ispiti printr-o credință temerară, lispită de discernământ și în ultimă instanță demonică. Ci deoarece nu mai credem decât în noi înșine, în puterea magică a activismului și oengismului. Că doar atât ne duce capul.