Așteptându-i pe barbari

Acum, vă dați seama cum ar arăta o întâlnire tête-à-tête între unii care au stat închiși în case douăzeci de ani, ieșind periodic doar la paradă, și talibani, Al-Shabaab, Boko-Haram, Al-Nusra, Isis, Armata lui Mahdi ș.a.m.d. Ne-am lămuri foarte repede care dintre cele două modele culturale e sortit să câștige cursa selecției naturale.

În trecut, lucrurile acestea se lămureau mult mai rapid, decadența marilor imperii fiind pedepsită și stopată prompt de invaziile barbare. Astăzi, acest proces devine mult mai complicat datorită factorului tehnologie, același care i-a permis Israelului să devină o insulă LGBTQ într-o mare de musulmani ostili (desigur, peisajul e mai complex, societatea israeliană, asemeni celei americane, fiind traversată de falii politice adânci care îi separă pe progresiști de conservatori și naționaliști). Pur și simplu, avantajul tehnologic al NATO asupra talibanilor e infinit mai mare decât distanța tehnologică ce îi separa pe goți de romani. Ceea ce înseamnă că procesul care în Antichitate se desfășura mult mai rapid, prin cucerire, va fi mult mai lent în zilele noastre, și poate tocmai de aceea mai dureros și mai spectaculos (pentru că prelungește agonia și permite dezvoltarea unor contraste culturale mult mai pronunțate), cucerirea militară fiind înlocuită cu o combinație de îmbătrânire (tristă) și de migrație semicontrolată.

Asta dacă excludem ipoteza conform căreia barbarii vor fi la rândul lor asimilați. Nu știu. Dar cert este că atâta timp cât creștinismul este înlocuit cu liberalismul sau se adaptează la liberalism până devine de nerecunoscut, iar liberalismul pseudo sau postcreștin e sinonim cu dezintegrarea socială, declinul demografic, degradarea culturală (triumful ultimului om care pretinde tot mai mult „respect”, într-un mod tot mai ridicol și mai isteric, pe măsură ce manifestările sale sunt tot mai stupide, mai de prost gust și mai degradante, adică tot mai puțin vrednice de respect), depresia generalizată și apocalipsa climatică, inevitabil, Islamul, inclusiv în formele sale radicale, își va menține forța de atracție.

E suficient să-i vezi pe penibilii în funcții publice de la USR cum se răstesc la talibanii care totuși au cucerit o țară cu arma în mână, în timp ce penibilii în funcții publice se dau înlăcrimați cu fundul de asfalt pentru că vor o țară (la fel de tristă) ca afară și se simt iarăși ofensați de un nou cuvânt intrat în vizorul corectitudinii politice, pentru ca barbarii să îți devină măcar un pic simpatici.