Educația sexuală

Chiar nu știu ce știu sau cred adolescenții din ziua de astăzi despre sex. În chestiunea educației sexuale, nu pot să mă rapotez decât la mine cel ce am fost. Oricum ar fi, noțiunea de educație sexuală mi se pare o tâmpenie. Și nu cred că școala trebuie sau poate să-ți facă educația sexuală.

De ce spun asta? Există două dimensiuni ale educației sexuale. Una simplă și alta mai complexă.

Să începem cu cea simplă.

Educația sexuală din acest punct de vedere se referă la informațiile de bază despre sarcină, avort, metode de contracepție, boli cu transmitere sexuală. Eu, în perioada liceului, fără să am acces la internet precum adolescenții din ziua de astăzi și fără să-mi facă cineva educație sexuală știam toate chestiile astea. Nici nu mai țin minte cum le-am aflat. Cred că de la prieteni de vârsta mea sau ceva mai în vârstă ca mine. Vreau să spun că în cercul meu de prieteni erau common basic knowledge înainte ca vreunul dintre noi să își înceapă viața sexuală.

Ca să aflii chestiile astea nu îți trebuie oră de educație sexuală. Poate cel mult niște pliante. Îți trebuie doar îndeajuns de multă maturitate și educație, la modul general, ca să te poți informa și singur.

Ideea e simplă. Dacă îți începi viața sexuală înainte de a te lămuri cu privire la chestiile astea înseamnă fie că suferi de sexualizare precoce, fie că suferi de retard educațional sau chiar mintal. Sexualizarea precoce e o anomalie psiho-comportamentală, datorată probabil unor cauze familiale, care ar trebui tratată de un specialist, dar nu văd de ce și copiii normali ar trebui să ia parte la tratamentul unor copii cu probleme. Retardul educațional, pe de altă parte, nu se tratează prin educație sexuală, ci pur și simplu prin educație, înțeleasă ca instruire care îți oferă instrumentele necesare pentru a te informa corect cu privire la lucrurile importante din viața ta. Oricum ar fi, punctul 1 al oricărei educații sexuale ar trebui să fie tocmai ideea că nu te apuci de sportul ăsta înainte de a te lămuri pe ce lume trăiești. Și tocmai d-aia e bună morala tradițională: că te ține departe de sex până apuci să te maturizezi și să devii un om cât de cât informat.

Să trecem acum la partea mai complexă. După ce într-o primă fază unele feministe au pus umărul la legalizarea pornografiei, ulterior, altele au ajuns să se opună reducerii femeii la statutul de obiect sexual prin intermediul pornografiei, intersectându-se astfel cu bisericile și organizațiile religioase. Din acest punct de vedere, rostul educației sexuale de care ar dori să se ocupe, cel puțin indirect, organizațiile feministe (printre altele) ar fi acela de a-i scoate elevului pornografia din cap. Nu zic că un profesor bun nu poate avea o influență pozitivă asupra unui elev, la modul general, dar mi se pare o naivitate patetică să crezi că profesoara feministă sau profesorul de religie ar putea să contrabalanseze cumva educația sexuală pe care adolescentul zgâlțâit de hormoni și-o face prin pornografia accesibilă astăzi printr-un simplu click. Cred că impactul pornografiei poate fi contrabalansat, cu greu, s-o recunoaștem, doar printr-o întreagă rețea de influențe pozitive.

De fapt, educația sexuală bună, capabilă să contracareze proasta educație sexuală făcută azi prin intermediul pornografiei, nu poți să o dobândești decât alături de persoana de care te îndrăgostești. Ce înseamnă să te îndrăgostești? Înseamă eros (atracție) + filia (prietenie) și agape (iubirea creștină față de omul de lângă tine care imită iubirea lui Dumnezeu față de om). Acestea două din urmă ridică calitatea eorsului. Fără ele, totul e doar pornografie.

Când ai această experiență a iubirii, te lămurești, tot din experiență, cu privire la ce anume vă face fericiți. Din acest punct de vedere, dincolo de niște informații practice pe care orice om cu un nivel decent de educație ar trebui să le cunoască înainte de a își începe viața sexuală, dacă nu e bătut în cap sau dacă nu se apucă de activitatea asta de la vârsta la care se uită încă la desene animate, educația sexuală făcută în școală este în cel mai bun caz un demers plictisitor și steril. Cel mai probabil însă este un demers ideologic cu un obiectiv clar, în speță subminarea concepției creștine cu privire la homosexualitate și avort, și înlocuirea ei cu un neopuritanism penibil și o estetică a urâtului care pe unde a prins rădăcini nu a făcut decât să submineze fondul cultural care face posibilă experiența iubirii, singura care poate contracara influența pornografiei devenită ubicuă.

Așadar, adevărata „educație sexuală” este educația care face posibilă experiența iubirii în cadrul căreia are loc și educația sexuală în doi, o chestie care chiar nu se poate preda la școală, decât eventual ca subiect de caternică. Ce anume face posibilă experiența iubirii? Întâi de toate experiența unei familii care s-a bazat ea însăși pe același tip de experiență. Apoi, celealte influențe formatoare, fie că e vorba de profesori sau de anturaj; vecinătatea oamenilor care știu și pot să scoată ce-i mai bun din tine. În fine, o educație de calitate: muzică bună, literatură bună, filme bune ș.a.m.d. Abia aici intervine rostul școlii.

În concluzie, atunci când nu contribuie direct la abrutizarea elevului, educația sexuală predată în școală nu e decât un simptom al eșecului educației în general, atât cea școlară, cât și cea familială. În cel mai bun caz, e eșecul de a cultiva acele influențe care favorizează singura experiență de viață în cadrul căreia poate avea loc educația sexuală. Este, așadar, un eșec cultural. În cel mai rău caz, e un eșec al alfabetizării, din pricina căruia la vârsta începerii vieții sexuale – presupunând că e o vârstă cât de cât normală – ești atât de prost încât nu știi ce e ăla un prezervativ și la ce folosește sau încă crezi că pe copii îi aduce barza.