1. Seculariștii și-au luat-o în freză rău de tot de la BOR. Sincer, nu mă așteptam la un astfel de scor. Biserica iese mult întărită, la nivel de imagine, din această bătălie. Situația este cu atât mai ridicolă pentru seculariști dacă ținem cont de faptul că nu BOR ci ei au inițiat acest conflict.
2. Dar uneori victoriile pot fi mai periculoase decât înfrângerile. Deci Biserica n-ar trebui să se culce pe o ureche, ca nu cumva să ajungă să se rupă de realitate aidoma seculariștilor care s-au făcut de râs acum. Și, mai ales, nu ar trebui să se raporteze la învinși cu aroganță. Numărul ateilor, agnosticilor sau al adepților spiritualității extra-ecleziale va crește cel mai probabil în următorii ani iar Biserica trebuie să găsească moduri de a comunica, părintește, și cu această zonă a societății, în speranța (re)îmbisericirii ei. Cu atât mai mult cu cât în această zonă (și nu mă refer la cei care au ieșit la rampă în această campanie anti-BOR, deși Dumnezeu știe ce o fi și cu ei) sunt oameni care odată câștigați de Biserică pot face, cu siguranță, foarte multe pentru cauza Evangheliei. În plus, trebuie văzut ce anume se poate îmbunătăți în privința orei de religie, a programei, a pregătirii și selectării profesorilor, și, dincolo de ora de religie, trebuie văzut ce e de făcut pe partea pastorală. Ceva îmi spune că stăm mult mai prost decât ar putea să ne facă să credem cifrele astea, și ar trebui să ne întrebăm și câtă calitate se ascunde în spatele acestei cantități. Firește, nu spun asta pentru a le servi argumentul calității unor seculariști care au picat întotdeauna (doar că acum lucrurile sunt la vedere), și nu oricum, ci într-un mod cât se poate ridicol, la examenul de democrație (cel bazat pe cantitate). O spun deoarece măsura biruinței Bisericii se va vedea abia la Judecata de Apoi iar, la nivel istoric, am putea revendica o oarecare biruință dacă vom fi 90% și peste 90 de ani. Numai că dacă ne uităm la rata natalității, peste 90 de ani o să fim undeva în jur de nouă milioane.
3. Și o chestie referitoare la discursul ortodox. Dacă e ceva care mă enervează în zona asta și care, în mod paradoxal, face (o parte din) discursul ortodox la fel de ridicol în raport cu reușita pe cât de ridicol este discursul secularist în raport cu eșecul, aceasta este retorica victimizării. Vin doi cabotini, pe nume Remus și Emil, dau toată țara peste cap cu obsesia lor ultraminoritară dar girată de CCR, iar ortodocșii încep să zică de Pitești, de Aiud, de urgie, de jale, de prigoană, ș.a.m.d.. Păi Piteștiul și Aiudul s-au făcut nu cu doi astfel de indivizi, ci cu mii de tancuri sovietice în spate. Serios, în vremuri de pace, și în condițiile în care 90% din părinți semnează pentru ora de religie, a folosi terminologie martirologic-apocaliptică este ridicol, contraproductiv și indecent. Am spus de ce e ridicol. E contraproductiv pentru că e ca și cum ne-am așeza noi înșine în marginalitatea unde ar vrea să ne așeze, în mod abuziv, acești indivizi rupți de realitate și care, așa cum s-a dovedit, înainte de a avea o problemă cu religia au o problemă cu democrația. Și e indecent deoarece, în timp ce noi ne dăm de ceasul morții că ne persecută „neobolșevicii” (aiurea, bolșevicii erau o forță, pe când aici vorbim de niște așa-ziși emancipați smiorcăiți care n-au nimic mai bun de făcut în viață decât să se lupte cu o disciplină școlară prezentă în mai toate țările europene), frați de-ai noștri sunt decapitați și decimați în zonele unde cândva au reprezentat majoritatea populației. Dacă la noi e prigoană, atunci la ei ce e?
4. Și încă ceva. Țara în care 90% din părinți au făcut cerere pentru ora de religie tocmai a votat un președinte neamț și luteran (grecii, și ei foarte ortodocși, au votat chiar un ateu) și nu are în parlament niciun partid de extremă dreaptă, într-o perioadă în care, pretutindeni în Europa, acestea cresc precum ciupercile după criză. Asta cred că spune multe, inclusiv despre așa-zisa intoleranță care, potrivit lui Remus Cernea, s-ar trage de la influența pe care Ortodoxia (neaggiornată) o are asupra societății românești. Mai rămâne să ne punem pe picioare și din punct de vedere economic (slabe șanse) ca să infirmăm și paradigma weberiană, în varianta ei rudimentară de uz local.
Calea de mijloc 
Iarăşi trebuie să vă contrazic! La momentul 23 August, bolşevicii erau ultra-minoritari. Siguranţa numărase aproximativ 800 de cadre ale PCdR. Mai erau alte câteva mii de simpatizanţi. Deci, putem vorbi foarte bine de o sectă politică infinitezimală. Aşa stă treaba şi cu grupusculele astea gen ASUR, ACCEPT… Ele sunt tonomatele ALTORA; ale celor care le finanţează. De ce sunt finanţate? Ar fi cazul să ne întrebăm. Ori, de ce erau finanţate din exterior grupări precum „Ajutorul roşu” înainte? Din aceleaşi motive ce ţin de RĂZBOIUL PROPAGANDISTIC. Acela care urmăreşte ca o naţiune, înainte de a fi îngenuncheată militar, să fie demolată spiritual. De aceea putem vorbi în cazl lui Moise & co de grupuscule de extremă-stângă.
Şi mai trebuie să vă contrazic în alt punct. Nu este vorba doar de victoria BOR. În primul rând vorbim de victoria BISERICII, în înţelesul de Trup. Pentru că manifestarea a fost clar – atât prin propagandă, cât şi prin faptă – una a credincioşilor care o constituie. Poate fi un început de renaştere morală a naţiunii iar semne în acest sens există de mai demult. Cum ar fi, protestele din toamna lui 2013 în care grupusculele de extremă stângă (prezente şi ele) au fost depăşite net de contribuţia participanţilor de diverse culori politice şi religioase. Apoi, putem vorbi – şi văd că nu aţi observat – de victoria Bisericilor, alături de BOR mai gâsind şi pe geco-catolici, romano-catolici. Faptul că între judeţele codaşe aflăm Covasna şi Tulcea arată gradul de secularizare pe care-l produce Calvinismul (într-o parte) şi mefienţa (iar aici vorbesc fără date concrete) în rândul lipovenilor ori turco-tătarilor.
Într-adevăr, trebuie să ne punem problema viitorului şi a schimbărilor necesare. Mai ales pe „deal”, unde unii oameni sunt pur şi simplu depăşiţi de situaţie, nu pot comunica eficient. Gen popa Stoica de la biroul de Presă. Se cam împlinesc vreo 10 ani de când acesta spune lucruri trăznite, ca să parafrazez titlul unei emisiuni.
Şi revin la ceea ce nu-mi dă pace de la începutul „crizei”. Mereu m-am gândit la un parallelism cu situaţii din trecut, pentru că lucrurile se petrec într-un context extern tensionat. Dacă nu cumva avem de-a face cu un „examen” pe care trebuie să-l trecem. Chiar dacă voi stârni zâmbete, dar fenomenul de la Maglavit nu s-a petrecut tot într-o perioadă tulbure? Şi cât au fost luate realmente în serios avertismentele ciobanului acela? Dimpotrivă: asasinate ale extremei-drepte în contramăsură c teroarea de stat a lui Carol II. Şi consecinţa a fost dezmembrarea României Mari şi ravagiile aduse de război. Acum iarăşi există ameninţarea unui conflict major în Europa. Că se va petrece peste o zi sau peste 10 ani, aceasta e prea puţin important. Poate această foaie de hârtie a fost modul foarte birocratic în care diavolul a pus la încercare poporul român. Poate a trecut cumpăna sau poate nu. Poate e doar o etapă dintr-un lanţ. Vom vedea ca naţiune la Judecata din urmă.
Cât despre activiştii ateismului, al căror număr a fost redus doar la numele lui Moise şi Cernea, aici ţin să vă contrazic iarăşi. Mai adăugaţi şi acestea, între altele: Smaranda Enache, un tip Andrei Ţăranu (tovarăş la SNSPA) şi, la sfârşit dar nu în cele din urmă, acest turbat CTP (cristian tudor popescu) ale cărui invective spuse la Digi mi-au produs o scârbă efectivă. Moise şi Cernea sunt realmente nişte domni (ha!) faţă de furia lui popiescu-crocodilu’.
Şi cu toate acestea tot atitudinea evahnghelica va trebui să primeze! Dumneavoastră cunoaşteţi rolul major pe care l-au avut 2 preoţi peparcursul vieţii lui Gheorghiu-Dej? Primul a depus mărturie corectă la procesul greviştilor; al doilea a dezvăluit publicului condiţiile inumane din închisoarea în care se afla Gheorghiu-Dej; al treilea – un anume Ioan Marina – la- adăpostit în evadarea sa din lagărul de la Târgu-Jiu. Iată de ce – părerea mea – Biserica a supravieţuit mult mai bine după 23 august, pentru că au existat nişte oameni care au acţionat după modelul Hristos.
Bine, eu mă refeream la bolșevicii din Rusia ajunși la putere.
„Şi mai trebuie să vă contrazic în alt punct. Nu este vorba doar de victoria BOR. În primul rând vorbim de victoria BISERICII, în înţelesul de Trup. Pentru că manifestarea a fost clar – atât prin propagandă, cât şi prin faptă – una a credincioşilor care o constituie (…) Apoi, putem vorbi – şi văd că nu aţi observat – de victoria Bisericilor, alături de BOR mai gâsind şi pe geco-catolici, romano-catolici.”
Aici aveți perfectă dreptate.
Draga domnule
la noi un anume model „cultural” minoritar adoptat prin 1990 a transofrmat in plagaciosi „conservatiri” astei gari si imi estre cam jena adevarul este ca s-au cam j..nit :oi vei holocaust!!
Cand oamenii rezonabili o iau pe ulei – cam asa as numi scandalurile ultimelor luni, cel mai recent din serie fiind cu ora de religie. M-am uitat cum a fost tratata problema de la stanga la stanga (de dreapta mi-am scutit stomacul sensibil) si un lucru e deja clar: se vb despre ora de religie in scoala lasandu-se afara cu desavarsire una dintre partile principale: scoala si profesorii. S-au dezbatut pe rand si la gramada Biserica, societate civila, parinti, copii, indoctrinare, evanghelizare, psihologi, morala etc. Cu alte cuvinte, we are talking big business, nu ne intereseaza niste nenorociti de pioni-profesori. Daca s-au adus in discutie – profesorii cu pricina au fost inregimentati in tabara preotilor sau a sotiilor de preoti, deci automat niste profitori ai sistemului 😀
Fie ca se situeaza pro sau contra religiei in scoala, discursul a fost rostit exclusiv in termeni de putere (a Bisericii), respectiv de castigare sau pierdere a unui camp de batalie – elevii si ratiunea / imaginarul lor.
Doar ca lasarea convenabila pe dinafara a unor actori esentiali: profesorii de religie, si a protagonistului principal: scoala, are si efecte mai putin constientizate.
– Pe langa faptul ca toata telenovela re-reglementarii si re-impunerii unor proceduri aberante in ce priveste ora de religie in scoala a vizat direct ANGAJATII profesori de religie, periclitandu-le locul de munca – un aspect peste care stanga a trecut jenant de discret,
– S-a vorbit stereotipal despre efectele religiei in scoala – ambele parti acceptand ca sigur faptul ca elevii ar fi marcati intr-o mult mai mare masura (decat sunt in realitate) de predarea religiei in scoala. Nimeni nu si-a pus problema verificarii realitatii din teren, ambele parti (daca nu punem la socoteala si oficialitatile; experienta ne invata ca n-are rost sa-i punem la socoteala…) au considerat ca e mult mai profitabil sa emita judecati de valoare pe baza unor ‘realitati’ fabricate: copiii sunt ‘spalati pe creier’ de ora de religie, respectiv sunt ‘evanghelizati’ si adusi pe calea Bisericii de respectiva ora.
Daca s-ar fi apucat sa verifice, rezultatele ar fi fost descumpanitoare pentru cauzele ambelor tabere – ceea ce ne da un indiciu despre valoarea reala a acestora.
– In al treilea rand, nimeni nu s-a obosit sa coreleze datele si sa analizeze utilitatea acestor ‘rezultate’ (mda, cand nu ai chef de sociologie si cercetari stiintifice, dai o lege-fulger si numeri ranitii si supravietuitorii): unii au zis ca cei 90 la suta reprezinta credinciosia populatiei, ceilalti, ca acel procent e dovada clara a fraudei (frauda nu fu si legiferarea fulger?). Si unii, si altii, fara sa-si bata efectiv capul pentru a afla ce s-a putut intampla in realitate.
Pe scurt: a impune obligativitatea cererilor pentru cei care VOR religie in scoala e la fel de abuziv si anti-democratic ca si a impune obligativitatea cererilor pentru cei care NU VOR religie in scoala.
(Si a face asa-numite ‘statistici’ pe baza rezultatelor e inca mai imbecil).
Nu e normal sa fii intimidat daca refuzi ora de religie pentru copilul tau, dupa cum nu e normal nici sa-ti fie puse bete in roate cand vrei sa beneficiezi de ea, o data ce aceasta practica e deja uzuala. Daca discutia s-ar fi purtat acum 17 ani, cand era cazul, problema poate ca s-ar fi pus altfel. Astazi vorbim de o realitate.
O masura anti-democratica si agresiva a determinat un raspuns anti-democratic si abuziv. Ca Biserica s-a mobilizat beton contra amenintarii, facand presiuni asupra directorilor de scoli, sau ca scolile in sine s-au solidarizat cu angajatii profesori de religie – in concluzie in multe dintre scoli dirigintii au primit formularele cu pricina si ordinul ca TOTI elevii sa completeze cererea, indiferent ca vor sau nu religie =)) Un abuz – evident, dar la randul lui consecinta a unui alt abuz.
Prea putine cereri pentru ora de religie la o clasa implica pierderea unei ore si macar profesorii au inteles ca asta inseamna oameni pusi pe liber. E, evident, o crima sa conditionezi angajarea unui dascal de semnaturile elevilor sai, iar asta se intampla in invatamant – nu de azi, de ieri: finantarea per elev e, deja, o masura din aceeasi categorie.
Cat despre cine ar fi vrut sau nu respectiva ora de religie – cei care au vrut sa scape de o ora, sau cei carora nu le conveneau profesoara sau profesorul au refuzat sa mai faca religie. Cei care voiau o medie de 10 usor de luat au optat pentru ora cu pricina. Eventual cei aflati in criza adolescentina a conflictului cu autoritatea au refuzat-o, iar cei usor de intimidat au semnat pentru.