Despre manele

Eu cred că sunt foarte puțini români cărora chiar nu le place maneaua în sine, ca formă muzicală.

Multora nu le plac versurile, și e adevărat că mai toate versurile manelelor sunt superficiale, iar unele abjecte (din ce am ascultat azi pe youtube, chiar nu pare să fie și cazul lui Babasha).

Alții au avut experiențe mai puțin fericite ale conlocuirii cu minoritatea romă, cum am avut și eu destule, mai ales în copilărie.

La toate astea se adaugă și destul de mult snobism și rasism, plus mentalitatea de turmă middle class. Cred că zilele astea mulți au rămas destul de nedumeriți: Să huidui? Să nu huidui? Or fi înebunit ăștia „de afară”? Sau eram eu „țăran prost” și nu știam? Ce să fac ca să zică lumea bună că sunt om mișto care își merită banii de bilet?

Ceea ce înseamnă că prea puțini detestă muzica, pe care nici nu o ascultă de fapt, simțind în schimb nevoia să își exprime dezgustul față de muzică deoarece detestă stilul de viață al minorității conlocuitoare (inclusiv modul în care unii dintre ei ascultă muzică, cu boxele date la maxim și fără să țină cont de preferințele vecinilor). Mă rog, subiectul e sensibil, nefiind clar cât din ecuația asta se datorează obiceiurilor proaste care pot fi imputate subiecților, respectiv generalizărilor injuste și rasismului.

În ceea ce mă privește, deși unele stiluri muzicale îmi plac mai mult decât altele, iar manelele cu siguranță nu se află în top, sunt puține stiluri care îmi displac fără rest: house-ul, populara proastă de sintetizator, hip-hop-ul (dacă fac abstracție de unele versuri inteligente, dar în cazurile respective îmi plac doar versurile, muzica deloc sau mai deloc).

Le-am mai spus și altora din anturajul meu că pentru mine personal, la un chef, după două, trei pahare, chiar merge și o manea (desigur, nu orice manea). Dar de fiecare dată când le spuneam asta aveau impresia că fac mișto; că nu vorbesc serios.

Cred că asta s-a întâmplat și cu Coldplay. Oamenilor mișto de la noi le-a venit greu să creadă că unor oameni mișto de afară, care compun muzică mișto, pot să le placă manelele. O fi și ideologie progresistă la mijloc. Dar nu cred că e numai ideologie. Și nu cred că numai la ei e ideologie.

Cred că cei de la Coldplay au putut pur și simplu să asculte muzica pentru că nu veneau cu întreg bagajul autohton de prejudecăți culturale, altfel explicabile și până la un anumit punct de înțeles, ceea ce românii din clasa de mijloc rareori pot să facă (și chiar și atunci când reușesc să o facă, deseori le e rușine să admită că au reușit și că le-a plăcut).

Ca să fiu sincer, și mie mi-a fost un pic târșeală când m-am apucat de scris postarea asta, gândindu-mă la cum ar putea fi receptată printre cunoscuți. Și da, îmi place și Coldplay. Și mi-a plăcut în mod deosebit felul în care au gestionat această situație tensionată care putea să se termine foarte urât. Jos pălăria!

PS: Cu siguranță sunt și d-ăia care ascultă manele nu (atât) pentru că le plac manelele, ci pentru că li se pare cool și de bon ton să se identifice cu minoritățile discriminate. Ce-i drept, sunt mult mai puțini. După Coldplay, s-ar putea ca numărul lor să crească. Acapararea muzicii de către ideologie poate opera în ambele sensuri.