În contextul recentelor dezbateri stârnite de propunerea cultelor din România ca religia să devină materie opțională la bacalaureat, un bine-cunoscut activist, lider al Demos și cadru universitar la SNSPA se declară revoltat de faptul că elevii de clasa a șasea învață la religie că „Dumnezeu i-a salvat pe ruși de armatele lui Napoleon”. Mai exact, Claudiu Crăciun e indignat de următorul pasaj dintr-un manual de religie pentru clasa a șasea, referitor la Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova, pe care îl șeruiește pe pagina sa de Facebook:
„Decretul de ridicare a acestei catedrale”, scrie în manual, „a fost semnat în 1812 de către Țarul Alexandru I, ca semn de mulțumire pentru purtarea de grijă dumnezeiască ce a salvat Rusia de armata franceză condusă de Napoleon. Din cauza unei ierni foarte geroase, soldații francezi au fost nevoiți să se întoarcă, iar campania de cucerire a Moscovei a eșuat”.
Pasajul cu pricina îl face pe Claudiu Crăciun să concluzioneze că „toată discuția despre religie în școlile publice inclusiv de la Bacalaureat [sic!] este de fapt despre putere”, puterea Moscovei, din câte se pare, „nu despre moralitate sau cultură”.
Totuși, nu reușesc să înțeleg ce îl deranjează, de fapt, pe Claudiu Crăciun? Faptul că la ora de religie copiii învață că Dumnezeu salvează indivizi și / sau popoare? Păi ăsta e ABC-ul teologiei și al istoriei biblice. Dumnezeu își izbăvește poporul din mâna egiptenilor și apoi îl izbăvește în repetate rânduri de asupririle, cotropirile și uneltirile neamurilor. Legământul e extins apoi la întreaga comunitate creștină care întotdeauna și pretutindeni s-a rugat să fie păzită de „năvălirea altor neamuri” și i-a mulțumit lui Dumnezeu de fiecare dată când a fost izbăvită din mâinile cotropitorilor. Pentru asta s-au rugat și Ștefan cel Mare și toți principii creștini înaintea fiecărei bătălii cu turcii sau cu alți necredincioși, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru fiecare biruință, iar asta datorită faptului că atât evreii, cât și creștinii au crezut întotdeauna că nimic nu e întâmplător în istorie și că istoria nu o fac doar oamenii, ci mai degrabă Dumnezeu face istorie prin oameni, aranjează lucrurile în așa fel încât rezultatul final al acțiunilor omenești, altfel libere, coincide cu scopul lui Dumnezeu.
De altfel, se poate discuta mult despre providență, care nu e doar o dogmă fundamentală a Bisericii, ci și un concept teologic fără de care nu poți să înțelegi mare parte din gândirea modernă. E un exercițiu intelectual care nu dăunează nimănui și care, în plus, ne poate scuti de penibilul unor indignări inculte.
Așa stând lucrurile, nu prea înțeleg ce ar trebui să învețe copiii la ora de religie ca să nu se supere Claudiu Crăciun? Versurile Internaționalei: „Sculați, nu este mântuire, în regi, ciocoi sau dumnezei”? Să învețe după catehismul tefelist al Sfinților Remus Cernea și Claudiu Crăciun? Altfel spus, eu înțeleg că unii nu sunt de acord cu religia și cu ora de religie și bineînțeles că ora de religie nu mai are niciun sens odată ce credem că doar oamenii fac istoria, iar dincolo de istorie nu mai este nimic. Dar e complet stupid să le reproșezi profesorilor de religie că la ora de religie predau (ce să vezi!)… religie, adică învățătura bisericească despre pronia / providența dumnezeiască care guvernează, „in mysterious ways”, întreaga istorie omenească de la Adam și până la Judecata de Apoi. E ca și cum le-ai reproșa profesorilor de matematică faptul că predau teorema lui Pitagora.
Sau poate că problema lui Claudiu Crăciun nu e atât învățătura ortodoxă despre providență, cât intențiile care îi sunt atribuite divinității în cazul de față; nu atât faptul că Dumnezeu salvează pe x sau y, ci credința că Dumnezeu i-a salvat pe ruși de Napoleon. Poate că dacă în manual ar scrie că Dumnezeu îi va izbăvi pe ucraineni de Putin sau că Dumnezeul iubirii și al toleranței a izbăvit comunitatea LGBT din ghearele Coaliției pentru Familie, Claudiu Crăciun nu ar mai fi (așa de) supărat.
Dincolo de substratul teologic / filosofic foarte confuz și șubred al postării – ne supărăm pe ora de religie pentru că e oră de religie, nu ce ne-ar plăcea nouă să fie – gândirea lui Claudiu Crăciun prezintă și asemănări paradoxale cu gândirea medievală care îi stârnește indignarea. Mai exact, e o formă degradată a acesteia din urmă, așa cum, în general, conspiraționismul e o formă degradată de providențialism. Căci așa cum creștinii văd în toate evenimentele istorice mâna lui Dumnezeu, și Claudiu Crăciun vede mâna lui Putin în cam tot ce mișcă în România de ceva timp încoace. În urmă cu câteva săptămâni, tot Claudiu (care în tinerețe a jucat la FC Uniți Salvăm) ne informa că Putin lucrează prin activiștii ecologiști preocupați de soarta Deltei. Acum aflăm, tot de la el, că lucrează și prin manualul de religie.
Calea de mijloc 