Câteva rânduri despre actuala criză politică

Criza politică la care asistăm de ceva vreme nu e deloc surprinzătoare dacă ținem cont de faptul că, de la bun început, actuala majoritate a fost una extrem de fragilă. De fapt, a fost o majoritate constituită in extremis de două partide aflate în cădere liberă, în urma unui scrutin la care s-a înregistrat un minim istoric al prezenței la vot, iar dacă alegerile mai întârziau cu o lună, probabil că s-ar fi ajuns la situația în care, matematic, PNL nu ar fi putut să guverneze decât alături de PSD (în ipoteza în care ar fi refuzat, în frunte cu Klaus Iohannis, să aducă AUR la guvernare). Pe de altă parte, dacă privim lucrurile din perspectivă istorică, constatăm faptul că exceptând patrulaterului roșu din perioada 1992-1996, nicio coaliție postdecembristă nu a rezistat mai mult de doi ani. În România postcomunistă, coaliție = instabilitate politică. Drept urmare, soarta actualei coaliții de guvernare nu e deloc surprinzătoare.

Însă în spatele actualei probleme politice se află o problemă socială reflectată în faptul că 25% din electoratul activ din România nu mai votează clientelar, cu PSD și PNL, ci votează ideologic, cu cele două opțiuni antisistem, altfel aflate la cuțite: USR și AUR. Or partidele care nu se bazează pe rețele clientelare, ci pe rețete ideologice cu care își agită electoratul – o țară ca afară, o țară ca soarele sfânt de pe cer – au tendința să nu vadă în politică o artă a compromisului sau dacă ajung să o facă riscă să se compromită în ochii propriului electorat, cum s-a și întâmplat, de altfel, cu USR-ul, nu doar datorită incompetenței pe care au demonstrat-o odată ajunși în funcții publice, ci și datorită asocierii cu PNL, partid care, după cum au descoperit recent useriștii, suferă de aceleași metehne ca și PSD-ul.

Actuala criză a pornit de la faptul că USR-ul (partid care, asemeni celor de la AUR, nu pre are primari) a atacat însuși mecanismul clientelar de funcționare a PNL-ului (bani de la centru pentru primari pentru ca primarii să aducă în schimb voturi pentru partid). Or asta înseamnă că PNL-ul fie pierde voturi și la limită riscă să dispară, pentru că nu mai dă bani pentru primari, fie nu poate să guverneze decât alături de PSD, dată fiind intransigența useristă. E foarte posibil ca AUR să se poziționeze la fel de intransigent într-o eventuală coaliție de guvernare. În plus, vremurile fiind neprielnice, iar actul guvernării fiind cel mai bun mecanism de dezvrăjire a diferitelor tipuri de populism, userist sau aurist, e de înțeles și de ce aceste două partide nu vor să guverneze și preferă să joace, oportunist, cartea intransigenței politice. Or faptul că aceste două partide dețin 25% din mandatele de parlamentari complică extrem de mult ecuația politică, mai ales în condițiile în care e de neconceput ca Iohannis să numească un prim-ministru care ar aduce AUR la guvernare. În aceste condiții, teoretic, rămân trei soluții.

Prima dintre ele e soluția alegerilor anticipate. Dar dacă e să dăm crezare sondajelor, acestea nu vor modifica prea mult actuala ecuație politică. Din câte se pare, doar USR va mai pierde câteva procente în favoarea AUR. Dar chiar și dacă acceptăm ipoteza puțin probabilă conform căreia USR ar putea să își remobilizeze electoratul dezamăgit printr-o relansare a cruciadei anticorupție, de data asta îndreptată împotriva PNL, revenind la scorul maxim obținut la alegerile din 2019, tot nu va putea să guverneze fără PNL. În plus, va accepta oare un PNL umilit și fagocitat în acest mod de USR să guverneze alături de partidul lui Barna și Cioloș, în condițiile în care cel din urmă se va mări și va obține funcția de prim-ministru, iar cel dintâi se va micșora? Dacă acceptăm această ipoteză puțin plauzibilă, mult mai plauzibilă ar fi, pentru PNL, soluția unei alianțe cu PSD-ul. Celelalte soluții sunt excluse, deoarece PSD nu va guverna niciodată cu USR, iar Klaus Iohannis nu va numi niciodată (cred) un premier care ar aduce AUR la guvernare. În plus, dacă privim din nou lucrurile din perspectvivă istorică, alegerile anticipate sunt puțin probabile. Nu am avut niciodată, de la căderea comunismului, alegeri anticipate, în ciuda faptului că am avut crize politice din belșug. Iar asta datorită faptului că odată văzuți cu sacii în căruță, mai toți aleșii vor să își ducă mandatul până la sfârșit. Nimeni nu riscă pierderea mandatului și a beneficiilor aferente.

Cea de-a doua soluție teoretică ar fi soluția unui guvern minoritar PNL susținut de PSD. Dar aici se pune întrebarea: de ce ar susține PSD un guvern minoritar PNL, atrâgându-și ostilitatea electoratului față de o guvernare tot mai impopulară, fără a beneficia, în același timp, de beneficiile guvernării? Din fomism maxim (orice numai să nu își vadă mandatul periclitat de alegerile anticipate aleșii care s-au văzut cu sacii în căruță)? Sau pentru că au ordin de la statul paralel? Posibil. În cazul ăsta, PSD s-ar sinucide politic. Unii au avansat chiar soluția achiziției de parlamentari de la PSD pentru a forma o nouă majoritate după modelul brevetat de Băsescu în timpul guvernării Boc, care s-a bazat pe sprijinul UNPR. Nu e exclus. Dar cel mai probabil lehamitea provocată de o nouă soluție imorală de acest tip se va traduce într-o creștere și mai mare a absenteismului și a capitalului politic pentru AUR (poate și pentru USR, dacă vor reuși cumva să se relanseze).

În fine, cea de-a treia soluție este cea a unei alianțe fățișe între PSD și PNL, o alianță oportunistă a vechiului sistem de partide împotriva noilor partide antisistem, sau refacerea USL. Aceasta pare soluția ce mai logică și deja există, de facto, căci fără complicitatea PSD guvernul Cîțu ar fi fost deja demis de mult timp. După părerea mea, la această soluție se va ajunge în cele din urmă, nu pentru că și-ar dori PSD-ul și PNL-ul asta în mod deosebit, ci pentru că o altă soluție pur și simplu nu există. Sigur, nici ea nu este lipsită de probleme: spre exemplu, s-ar putea ca PSD să nu accepte cedarea postului de prim-ministru în condițiile în care are cele mai multe procente în parlament, la fel cum foarte probabil și această coaliție se va rupe la un moment dat, precum USL-ul și precum toate coalițiile postdecembriste. Totuși, problemele nu sunt insurmontabile și vizează două partide care încă văd în politică o artă a compromisului, iar alte soluții chiar nu se întrevăd, în condițiile în care USR-ul fie îngroapă PNL-ul, fie este îngropat de aceasta (sau alături de acesta) din urmă.

Ce va urma după? Dacă lucrurile vor merge relativ bine, nu ca acum, cel mai probabil coaliția se va rupe în prag de alegeri și cele două partide vor domina în continuare scena politică și din 2024. Dacă lucrurile vor merge prost în continuare (scumpiri, tăieri, îmbolnăviri, restricții), cel mai probabil opțiunile antisistem vor crește îndeajuns de mult pentru ca țara să devină neguvernabilă din 2024. Pentru moment, încă e guvernabilă dacă cele două mari partide acceptă soluția imorală, singura, de altfel.

Ce-i drept, e posibil ca opțiunile antisistem să crească chiar și dacă lucrurile merg relativ bine, doar în virtutea pasiunii anticorupție, așa cum s-a întâmplat în timpul lui Dragnea. Drept urmare, pe termen lung ecuația rămâne foarte complicată, mai ales că în ea intră și covidul, a cărui evoluție rămâne în continuare impredictibilă.

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s