O întrebare care îmi dă fiori zilele astea: cum mor oamenii ăia? Are cine să le țină lumânarea la căpătâi, îi au pe cei dragi alături de ei, au preot să-i spovedească și să-i împărtășească? Se asumă, într-o oarecare măsură, creșterea riscurilor epidemiologice, pentru a nu dezumaniza complet moartea? Sau oamenii ăia mor înconjurați de niște oameni care arată ca niște roboți, oameni pentru care, inevitabil, de la un punct încolo fiecare muribund devine doar un număr, și care nu peste mult timp chiar vor fi înlocuiți de roboți, pentru a eficientiza și mai mult lupta împotriva virusului? În mod paradoxal, trăim vremuri lămuritoare nu doar pentru antivacciniști, care au ocazia să (re)descopere ce mișto e viața într-o lume fără vaccin și ce alegeri traumatizante implică ea, ci și pentru seculariștii care visează la o lume în care nu mai există catedrale, ci doar spitale.
PATREON
O vorbă englezească spune că timpul este bani.
Ecuația este simplă: atât redactarea unui text, fie că vorbim de un articol sau de o carte, cât și lectura și documentarea prealabilă din care se naște scrisul de calitate, necesită timp. Din păcate, mare parte din timpul meu este alocat unor activități prin care câștig banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor lunare, dar care nu mă îmbogățesc deloc din punct de vedere intelectual, și, indirect, îi sărăcesc și pe cititorii care simt că au ceva de câștigat de pe urma lecturii textelor mele, și care ar câștiga și mai mult dacă, la rândul meu, aș dispune de surplusul de timp necesar pentru a scrie mai mult și mai bine.
Ca atare, în măsura în care doriți și aveți posibilitatea, mă puteți ajuta să scriu mai mult și mai bine sprijinindu-mi activitatea prin intermediul Patreon.
Vă mulțumesc!
Calea de mijloc 