Se limitează niște drepturi și libertăți fundamentale dată fiind starea de urgență: libertatea religioasă, libertatea de circulație și de asociere, dreptul de a protesta etc. În același timp, trebuie spus că oameni din sectorul privat și cel public care ar putea să lucreze de acasă merg în continuare la muncă.
În anumite situații, e vorba de posibile probleme ce țin de protecția altor drepturi, precum protecția datelor personale, dar chiar nu văd de ce aceste drepturi sunt mai importante decât cele care au fost deja suspendate. În alte cazuri, și mă refer aici la exemple din sectorul bugetar, e vorba pur și simplu de imbecilitatea birocrației de stat autohtone, nicidecum de periclitarea anumitor drepturi sau de funcții de utilitate publică ce nu pot fi îndeplinite muncind de acasă. Pur și simplu, același stat român care suspendă drepturi și libertăți fundamentale, invocând starea de urgență, continuă să-și cheme la muncă angajați care ar putea bine mersi să lucreze de acasă, indiferent dacă e sau nu stare de urgență.
Ce pretenții să mai ai de la un astfel de stat atunci când se pune problema să pună cu botul pe labe privații care își văd mai departe de afaceri cu riscul periclitării sănătății publice? Creștinii nu mai au voie să se împărtășească, ierarhii ne vor spune că trebuie să renunțăm și la acest drept – până când, nu e clar – pentru a limita efectele epidemiei. Între timp, privații din sănătate, de la care își ia Costache salariul, testează la cerere pe oricine sare cu banu’, în afara oricărui cadru de reglementare rațională, că așa vor mușchii lor antreprenoriali.
Calea de mijloc 