Despre ură, frică și alte sentimente

1. Eu dacă nu sunt de acord cu consumul de droguri, nici cu legalizarea lui, înseamnă că îi „urăsc” pe consumatorii de droguri? Iar voi, ăștia care îi acuzați de ură pe cei care vor vota da la referendum, sunteți de acord cu orice și anarho-libertarieni? Dacă da, atunci de ce nu vă faceți cunoscută platforma-program, ca să știm și noi cu cine boicotăm? Dacă nu, să înțeleg că și voi îi urâți pe toți cei cu care se întâmplă să nu fiți de acord, inclusiv pe noi, cei care vom vota da la referendum? #boicotămrațiunea

2. Coaliția pentru Familie (sau, conform unora, grupări autonome pro-familie, dacă nu chiar grupări subversive pro-gay, care urmăresc să compromită demersul Coaliției pentru Familie) răspândește mesaje din care reiese, implicit sau explicit, faptul conform căruia „copiii noștri” ar putea fi răpiți de „doi bărbați”. Din formulare, rămâi cu impresia că cei responsabili de răspândirea mesajelor nici nu se opun, de fapt, căsătoriei între două femei, ci doar celei între doi bărbați. Dar, normal, doi bărbați, care mai sunt și bărboși, sunt mult mai înfricoșători decât două femei; în plus, au și organul cu care să penetreze copilul răpit, deci înțegeleți unde vor să bată și pe ce pedale apasă managerii de campanie. Între timp, Sorin Ioniță scrie pe contributors că naziștii sunt și ei pe cale să ne răpească democrația (prin democrație înțelegându-se de fapt ce a fătat autoproclamata „societate civilă” a lui Ioniță&co după douăzeci și ceva de ani de travaliu postcomunist). Mă rog, fiecare cu plozii lui, fiecare cu temerile și fobiile lui.

 

 

Reclame

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Despre ură, frică și alte sentimente

  1. G. F. zice:

    De fapt, primii „răpiți” sînt chiar homosexualii, oameni nesiguri și fragili de multe ori, întotdeauna singuri, păcăliți de tot felul de șarlatani care le promit că singura lor șansă de a se vindeca este să devină „ei înșiși”, adică să se „mărturisească” (coming out), să fie deschiși în legătură cu ei.
    Se lasă răpiți și toți cei care consideră că homosexualitatea nu e decît o opțiune, diferită dar echivalentă moral cu heterosexualitatea. Mă rog, pentru unii homosexualitatea nu ar avea nimic de-a face cu morala, fiind doar o chestiune de biologie.
    Cuplurile de homosexuali nu sunt recomandate nici de domnul Pleșu, care este de părere că este bine pentru copil să aibă și o mamă. Viitorul este chiar mai generos decît domnul Pleșu, oferind copiilor nu una, ci cel puțin două, ca în cuplurile de lesbiene:
    „Recunosc că am o problemă cu adopţia copiilor în familiile gay. Instituţia maternităţii nu există de ieri de azi. Ea ţine de alcătuirea originară a omului şi implică un conglomerat de afecte, valori şi semnificaţii imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranţă”, „orientare” privată. Nu-mi intră în cap că un copil poate creşte ca lumea fără prezenţa feminină a mamei, sau spunînd „mamă” unui domn…” (https://adevarul.ro/news/societate/cum-rateaza-dezbatere-1_575526845ab6550cb8b03360/index.html)

  2. dragoslupascu zice:

    Se investeste bine in boicot:
    http://www.stauacasa.ro/

    Au buget sanatos asociatiile pro LGBT…

      • Între timp, văd că se îngroașă gluma. Deja nu mai vorbim de boicot, ci de sabotaj – de sabotare a democrației și a ordinii de drept.

        http://www.stiridesibiu.ro/?p=75597

      • Am scris pe facebook câteva cuvinte și despre filmuleț, care este complet imbecil – nu doar din pucntul de vedere al conținutului, când vine vorba de cei care mai și gândesc, ci ca strategie de comunicare. Efectul va fi exact invers decât cel urmărit, iar reacțiile deja se văd.

        Iată comentariul meu de pe facebook:

        Acum, e drept că și pe mine m-a amuzat clipul. Ca formă de caricaturizare bazată pe exagerarea până la absurd a anumitor trăsături ale celui caricaturizat sau pe scenarii pe cât de absurde, pe atât de comice – sau comice tocmai pentru că sunt absurde -, clipul este chiar haios. Mai comice sau mai tragice (depinde din ce perspectivă priviți lucrurile) sunt însă comentariile: tinere corporatiste care se declară cutremurate, mărturisesc că li s-a făcut pielea de găină, etc. Adică oameni care chiar iau în serios scenariul, pentru care clipul nu reprezintă o caricaturizare smart a Coaliției pentru Familie, ci un avertisment vizionar și cutremurător asupra unui pericol cât se poate de real. Ca atare, comicul se mută pe un alt plan. E comic faptul că parcă îți este la fel de greu să crezi că astfel de oameni chiar există printre noi, aici și acum, pe cât îți este să crezi în posibilitatea adeveririi scenariului cutremurător asupra căruia avertizează spotul de campanie.

        LATER EDIT: Mda, se pare că oamenii chiar se iau în serios. Cam ăsta este nivelul de inteligență. Speechless. Tocmai ce am primit un mesaj de la Comunitatea Declic ce include filmul și următorul mesaj:

        „Mă numesc Antoniu și până nu demult credeam că fac parte dintr-o familie tradițională. Acum nu mai sunt așa sigur. Cineva încearcă și reușește să pervertească cuvântul tradiție. Cuvânt, de altfel, drag mie.

        De referendum o să stau acasă, cu familia mea. Nu o să votez. M-ar întrista prea mult să mă întâlnesc pe stradă cu oameni care merg să voteze crezând că protejează viitorul copiilor lor. Eu, când privesc spre un viitor care începe cu un succes al referendumului ”pentru familie” văd ceva sumbru, înfricoșător. Exact ca în filmul acesta (atenție, sunt imagini care pot schimba viitorul):

        După ce vezi filmul, te rog să te întorci la acest mail, mai sunt câteva lucruri pe care doresc să le împărtășesc cu tine. Este important (…)

        Nu, nu am cum să merg la un referendum care încercă să-mi impună o altă definiție, mult prea îngustă, pentru familie. E un non-sens, un abuz, o meschinărie. Cum să crezi că poți să stabilești granițele iubirii prin referendum? Ar însemna să ne întoarcem într-un ev mediu mult prea întunecat. Un ev în care oamenii erau arși pe rug pentru că erau altfel decât cei mulți. Sau pentru că unii aveau puterea de a arde alți oameni pe rug. Cine sunt eu să impun limite celor diferiți de mine? Cine sunt eu pentru a vota asupra fericirii altora?

        Despre asta este filmul pe care te rog să-l urmărești și să-l trimiți spre cât mai mulți prieteni. Haide să nu punem pe rug ceea ce este diferit de noi, să nu ne condamnăm copiii la un viitor cu miros de ruguri aprinse. De fiecare dată când o majoritate s-a ridicat împotriva celor mai puțini s-a ajuns la suferință. De multe ori chiar la moarte. Dacă și tu crezi asta, dă mai departe filmul despre un viitor pe care nu ni-l dorim. Speranța mea este că acest film poate schimba viitorul, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să-l vadă cât mai mulți.”

  3. Pingback: Dacă Pleșu e cu noi, cine poate fi împotriva noastră? | Calea de mijloc

  4. Pingback: Radiografia unui dezastru | Calea de mijloc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s