Strategii de înhățare a banului public

Semnatarii Scrisorii Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, înaintate primului ministru Viorica Dăncilă în vederea implementării strategiei naționale de educație parentală afirmă că „își doresc să își crească copiii astfel încât să înlăture stereotipurile de gen, care influențează traseele diferite ale fetelor și băieților”, formulare care a stârnit reacțiile de ostilitate ale mediilor conservatoare ce au dus, în cele din urmă, la abandonarea proiectului de către guvern. Acum, „stereotip de gen” poate să însemne orice de la ideea că femeia n-ar trebui să aibă permis de conducere, aplicată până de curând în Arabia Saudită, până la ideea că băiatul ar trebui îmbrăcat de mic în fustiță, aplicată tot mai mult în țările cu cel mai avansat nivel de combatere a „stereotipurilor de gen”. La fel și „eliminarea violenței” din educația copiilor poate să însemne orice de la a nu îți snopi copilul în bătaie până la permisivitate absolută. În ciuda denigrărilor ordinare la care se dedau diverse cadre universitare (cică) progresiste (ba chiar, forțând un pic limbajul în conformitate cu propriile lor uzanțe, am putea să calificăm repsectivele denigrări drept „profund rasiste”), în ambele cazuri, opoziția societății civile creștine față de cea de-a doua extremă (modernistă) nu se traduce prin susținerea primului tip de extremă (autoritar-misogină).

Inevitabil însă, în spatele ambiguității limbajului ce lasă loc de multiple interpretări se ascunde o problemă fundamentală de încredere. Or, e de înțeles de ce ăștia duși la Biserică precum și reprezentanții bisericilor nu sunt dispuși să dea educația părinților și indirect pe cea a copiilor pe mâna unora de la Accept, Mozaiq, ASUR, Active Watch. Este totuși o dovadă de mult tupeu ca unii care nu doar că își retrag copii de la ora de religie (în cazurile, destul de rare, când chiar au copii), ci militează activ pentru scoaterea religiei din școală chiar și pentru copiii din familii cu convingeri religioase, să zbiere, pe de altă parte, scandalizați, la cei din urmă pe motiv că nu le acceptă „strategia de educație parentală”. Să înțeleg că membrii ASUR sau ai altor oengeuri unite cu aceștia în cuget și simțiri ar accepta să le fie educați copiii în conformitate cu o strategie educațională elaborată de ong-urile grupate sub umbrela Coaliției pentru Familie? Sau ideea, pe cât de tupeistă, pe atât de antidemocratică, de la care pornim este că în timp ce unii nu au dreptul să-și educe nici propriii copii, alții au dreptul să-i educe pe toți, inclusiv pe ai altora? Doar că este ușor de anticipat și de înțeles felul în care va fi întâmpinată o strategie de educație, ce pornește de la respectiva premisă, de oamenii care chiar cred în noțiunea de egalitate, cu care onor oengeurile defilează altminteri zi și noapte, falsificând-o la modul cel mai tupeist cu putință.

Iar dacă tot am ajuns la subiectul „ora de religie”, merită notat că atunci când ASUR&friends au reușit să impună obligativitatea înscrierii la ora de religie, în speranța că astfel vor reuși să obțină eliminarea ei, peste 90% dintre părinți au optat pentru ora de religie, nu împotriva ei. Statisticile arată că în România un sfert din populație merge săptămânal la Biserică și aproape jumătate din populație merge la Biserică cel puțin odată pe lună. Iar în timp ce Coaliția pentru Familie a strâns trei milioane de semnături pentru revizuirea Constituției, organizațiile secular-progresiste nu au fost în stare să strângă nici măcar 100000 de semnături pentru parteneriatul civil.

Așadar, dincolo de fireasca lipsă de încredere, altminteri reciprocă (insist asupra termenului „reciprocă” pentru cei convinși că lor li se cuvine totul iar celorlalți nimic, adică pentru cei care nu și-ar da în veci copiii pe mâna „fundamentaliștilor”, dar dau ochii pe spate și emit schelălăieli euro-progresiste atunci când și „fundamentaliștii” refuză să-și dea copiii pe mâna lor), aici avem și o problemă de reprezentativitate. De fapt, atâta timp cât educația parentală nu este obligatorie, singura problemă reală este cea care privește dreptul de a emite pretenții la banul public. Căci, dacă așa cum am arătat, bisericile și organizațiile creștine au în spate o largă reprezentativitate socială (chiar dacă aceasta nu se traduce fără rest în toate pozițiile respectivelor biserici și organizații creștine), dincolo de aroganța civilizatoare, oengeurile secular-seculariste stau mult mai prost la acest capitol, reprezentându-și mai degrabă și aproape exclusiv finanțatorii, preponderent externi (George Soros, Erste, BRD, etc), pe care, așa stând lucrurile, e normal să se bazeze și de acum înainte în măsura în care vor să se ocupe de „educația parentală” a maselor de troglodiți și fundamentaliști.

Altminteri, e cât se poate de fermecător să vehiculezi teza că, cel puțin cu privire la anumite teme „strategice”, poporul primitiv și homofob are doar dreptul să tacă, în timp ce bagi adânc mâna în buzunarul contribuabilului ca să-ți implementezi strategia de educație parentală, evident, scurtcircuitând „strategic” principiul consultării democratice (no taxation without representation).

În fine, s-ar putea obiecta că dincolo de ambalajul strategiei de educație parentală și de câteva puncte menite să dea naștere la conflicte, ea conține și destule aspecte pozitive, pe care orice om de bun simț, capabil să ia din când în când o pauză de la conflictele ideologice, le-ar considera ca atare. Posibil să fie așa, dar atunci când îți asociezi constant și sistematic agenda socială cu anticlericalismul și radicalismul feministo-elgebetist de ultimă generație, e cât se poate de inteligibil și de previzibil faptul că vei întâmpina reacții de respingere de acest tip.

În mod cert, capacitatea de a dialoga și de a conlucra într-un climat de respect reciproc, dincolo de diferențele de vederi, e o probă de maturitate a societății civile pe care probabil că bisericile și organizațiile creștine nu o trec, cu ușurință, întotdeauna. Dar e clar că și tabăra cealaltă, mai ales dat fiind deficitul ei de reprezentativitate, trebuie să-și facă temeinic temele sau, în caz contrar, să-și asume opțiunile. Căci, atâta timp cât nu țineți cont de cultura locală și de problemele reale ale țării din care derivă, în mod firesc, o anumită ordine a priorităților, e de așteptat să vă loviți în continuare de anticorpii societății civile majoritare.

Poate că dacă ați face asta v-ați confrunta, drept urmare, cu o problemă de finanțare. E problema voastră: voi știți cum o rezolvați. Oricum ar fi, atâta timp cât românii sunt ceea ce sunt iar în țara asta mai rămâne o brumă de democrație, nu se poate și cu banii lui Soros (și ai altora, nu e singurul) și cu banii statului român. Stiu că sentimentul că vi se cuvine e puternic impregnat în mentalitatea voastră și invers proporțional cu evidența și consistența doctrinelor de la care vă revendicați, dar din păcate aceasta este realitatea cu care va trebui să învățați să trăiți. Vă ajustați în funcție de ea sau vă dați cu capul de ea. Alegerea vă revine. În orice caz, prima variantă, în cazul în care optați pentru ea, implică, inevitabil, o strategie pe termen lung de auto-re-educare.

Reclame

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s