Dezintegrarea lentă dar sigură a contractului social

Pe măsură ce, constrânși de vigilența diverșilor activiști pc și antifa, unii migrează către Vkontakte, este de așteptat ca pe termen lung să vedem și o migrație doctrinară către ceea ce se cheamă putinism, sau cel puțin o pasivitate vizavi de eventuale articulări politice locale care vor căuta să le limiteze/suprime libertatea de exprimare (și eventual mai mult decât atât) celor care astăzi susțin, tacit sau explicit, din oportunism sau din fanatism, hărțuirea și reducerea la tăcere a vocilor cu care se întâmplă să nu fie de acord (carevasăzică fasciste dacă nu se conformează standardelor lor “democratice”), indiferent dacă astfel de tentative vor veni, pe viitor, din zona naționalismului conservator sau a centrului liberal, și indiferent de subiectele care vor deveni ținta unei astfel de abordări.
 
Pe scurt, când transformi dezbaterea publică într-un joc de sumă zero și când nu mai aperi principii universal valabile, ci, călcându-le în picioare, aperi doar ineresele taberei tale, e de așteptat ca, cu prima ocazie, să fi tratat în aceeași manieră de cei pe care îi tratezi acum astfel, la fel cum e de așteptat ca aceștia din urmă să-și piardă orice fel de loialitate față de o democrație constituțională golită gradual de conținut prin practica unor astfel de mici mizerii, care le erodează puțin câte puțin drepturile, transformând noțiunea de egalitate în fața legii într-o glumă proastă. Altfel spus, e de așteptat ca oamenii din această zonă ideologică a) să se radicalizeze; b) să nu mai reacționeze principial și conciliant atunci când din zona lor cultural-politică se va ridica o mișcare cu adevărat fascistă (în speță una care include printre politicile sale cenzura și reducerea la tăcere a adversarilor de idei, adică ce practică acum fasciștii civici și corect-politici); c) să nu miște un deget atunci când o terță mișcare va lua măsuri pentru a le băga pumnul în gură ăstora care recurg astăzi la astfel de metode (iar semnele unei astfel de dinamici politice se văd deja dacă ne uităm spre exemplu la fenomene precum orbanismul sau la diversele tipuri de exportare a putinismului către vest).
 
Oricum ar fi, principiul nu sunt de acord cu tine dar voi lupta până la moarte pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine se aplică doar atunci când persoana pentru al cărui drept lupți, deși nu îți împărtășește convingerile, nu se numără, pe de altă parte, printre cei care urmăresc, în mod activ, suprimarea dreptului la dezacord al persoanelor care se întâmplă să nu fie de acord cu ea. Sau, altfel spus, la un nivel mai fundamental, deși se află în dezacord cu tine pe o multitudine de subiecte, îți împărtășește totuși convingerea referitoare la legitimitatea dezacordului. Câci altminteri, nu poți susține un principiu, în cazul de față libertatea de exprimare, atunci când ajuți să supraviețuiască o persoană care urmărește în mod activ suprimarea acelui principiu. Iar contractul social se menține atâta timp cât toate părțile contractante își manifestă, dincolo de interesele și convingerile personale, atașamentul față de respectivul principiu. Când unii invocă principiul ca mască a propriilor lor interese sau covnigeri intolerante, adică doar atunci când le convine, ceilalți vor fi tentați să acționeze la fel. Pentru că nu poți să iei pe cineva de fraier la nesfârșit, nici să te aștepți ca acela să rămână veșnic un gentleman. Iar atunci când toată lumea ajunge să acționeze conform acestei logici, contractul social se rupe și se trece la războiul tuturor împotriva tuturor, fără reguli și cu orice mijloace, sau, altfel spus, se intră în logica lui care pe care (sigur, vor rămâne, până la capăt și oameni principiali, dar mă tem că aceștia vor fi prea puțini și prea izolați unii de ceilalți pentru a mai putea schimba ceva).
 
Or acesta este climatul cel mai propice pentru tiranie, puterea tiranică revenindu-i, într-un astfel de context, celui ce are cele mai multe resurse necesare și cele mai puține scrupule. Așa stând lucrurile, merită să ne întrebăm care sunt forțele care vor profita, în cele din urmă, de pe urma actualei degradări a spațiului public, sectarizări a societății civile și dezintegrări a regulilor democratic-liberale clasice și de bun simț, și dacă nu cumva respectivele forțe sprijină deja acest proces, folosindu-se de idioți utili (dacă nu chiar de acoperiți) pe care nu-i va mai băga nimeni în seamă atunci când actuala lor utilitate va dispărea și se va trece la suprimarea lor.
 
Pe de altă parte, nu e neapărat nevoie de un plan mai mult sau mai puțin coerent (chiar dacă e greu de crezut că într-o lume atât de monitorizată ca a noastră acționăm toți la fel de „orbește”). Pentru că o dinamică internă, dezintegratoare, a culturii noastre, tot acolo ne va duce, iar semnele, inclusiv la nivel politic, se văd deja. Numai că nu sunt prea mulți care pot sau vor să le înțeleagă.
Reclame

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s