Scurtă incursiune lămuritoare în mocirla ideologiei legionare

În Evanghelie, Hristos spune că „din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 37)

Una dintre problemele pe care o întâmpin atunci când mă trezesc, în mod recurent, cu pagina de facebook invadată de susținători și apărători ai legionarilor, ca urmare a intervențiilor mele critice referitoare la Mișcarea Legionară, este faptul că, din neștiință sau din rea credință, interlocutorii mei prezintă legionarismul ca fiind cu totul altceva decât a fost de fapt, de preferință o formă de viețuire și mărturisire creștină, anti-comunistă și anti-corupție, în cea mai mare parte pașnică și pură în esența ei, chiar dacă punctată ocazional de unele derapaje violente, care n-ar avea nicio legătură cu substanța doctrinară a Mișcării, ci ar fi doar accidente ocazionale provocate mai degrabă de agresiunile constante la care au fost supuși niște legionari cu intenții cât se poate de curate și de lăudabile.

Ca atare, atunci când afirm că Mișcarea Legionară a fost o organizație (extrem de) antisemită, pogromistă, pro-nazistă (nu doar în virtutea unor calcule geopolitice ci, deseori în răspăr cu aceste calcule, din afinități ideologice conștientizate și asumate, în principal datorită unei uri comune față de evrei, cu carcater visceral și bazată, în ambele cazuri – legionar și nazist -, pe justificări delirante), teroristă (fără vreo urmă de „remușcare creștină”), violent anti-democratică (dispusă, în principiu, să răstoarne ordinea democratică prin mijloace violente, chiar dacă deseori și-a ascuns intențiile, din rațiuni tactice, în spatele unui discurs ambiguu) și pe alocuri rasistă, sunt acuzat că îi calomniez pe legionari și că denigrez substanța creștină și patriotică a Mișcării lor.

Dar pentru a ne lămuri cine erau de fapt legionarii, care era crezul lor și care erau intențiile lor, cel mai bine este să le dăm cuvântul fruntașilor legionari înșiși, care au fost în același timp principalii ideologi ai Legiunii.

Dar înainte de a face asta, mai trebuie făcute două precizări:

a. Sunt unii camarazi contemporani, mai insidioși, care pretind că Mișcarea Legionară nu a avut de fapt o identitate doctrinară, ci fiecare legionar era legionar în felul lui și după capul lui. Dincolo de absurditatea și falsitatea istorică a acestei teze, și dincolo de deosebirile de nuanță care există în cadrul oricărei organizații politice sau religioase, chiar și în cadrul uneia cu caracter totalitar, o organizație de acest tip care nu setează, în mod mai mult sau mai puțin explicit, limitele dezacordurilor legitime, pur și simplu nu există. Spre exemplu, în absența unei mărturisiri comune de credință, Biserica încetează să existe. Ea nu este doar o coagulare de indivizi uniți de o stare de spirit comună, sau mai degrabă confuză, ci o comunitate care conștientizează și își asumă o mărturisire comună. Doar așa există și poate fi luată în serios ca instituție și comunitate. Dacă fiecare s-ar apuca să spună crezul după cum îl taie capul, atunci nu mai putem vorbi de fapt de Biserică. Invers, dacă ideologia Căpitanului, șeful suprem al Legiunii, și a celor mai apropiați tovarăși (camarazi) de drum ai săi, era irelevantă pentru identitatea legionară, atunci nu putem decât să concluzionăm că Mișcarea Legionară a fost o adunătură de bezmetici plecați cu sorcova sau drogați care nu pot fi luați în serios nici ca legionari și nici ulterior ca „sfinți ai închisorilor”. Iar dacă legionarul de rând avea convingeri diametral opuse convingerilor antidemocratice, antisemite, teroriste, pogromiste, pro-naziste și pe alocuri rasiste ale liderului Mișcării, atunci întrebarea la care cel dintâi trebuie să răspundă, înainte de orice discuție referitoare la mărturisirea sa creștină, este ce anume căuta în organizația lui Codreanu. Căci mărturisirea de credință creștină, și comportamentul întemeiat pe această mărturisire, este incompatibilă cu mărturisirea de credință legionară, care merge până la incitarea la genocid, și comportamentul întemeiat pe această mărturisire. Cine afirmă altceva nu se închină la același Dumnezeu la care mă închin și eu, ci la altul, inventat de imaginația bolnavă, intoxicată de ură și de minciună programatică, a unor rătăciți cu mintea care au pretins că Dumnezeu însuși i-a luminat și le-a binecuvântat acțiunile demente. Cine afirmă altceva, fie nu știe despre ce vorbește, fie este un fascist infiltrat în Biserica Ortodoxă, care contribuie activ la pervertirea tradiției spirituale a acesteia din urmă și a învățăturii sale de credință. În acest caz, chiar dacă persoana respectivă este victima unei manipulări emoționale, neolegionarii fiind experți în astfel de proceduri, Biserica Ortodoxă are datoria de a-l lămuri pe respectivul individ cu privire la eroarea în care se află si de a-l informa că persistența în această eroare îl așază în afara Bisericii.

b. Alți camarazi, tot așa, subtili în gândire, vin și îți spun că Legiunea a fost fluidă în devenirea ei, că ea a evoluat, regăsindu-și adevărata esență abia în pușcăriile comuniste, adică în „sfinții închisorilor”. Dar dacă legionarii au fost ceva iar sfinții închisorilor altceva, atunci cei din urmă nu pot fi utilizați nici pentru a-i justifica pe cei dintâi, și cu atât mai puțin pentru a-i redefini / reinventa retroactiv. Legionarii rămân cei care se regăseau în ideile exprimate de Corneliu Zelea Codreanu, sau care cel puțin nu vedeau vreo problemă în a face parte dintr-o organizație a cărui lider exprima astfel de idei și deseori acționa în consecință. În plus, dacă legionarismul este un păcat și o rătăcire (iar „creștinii” care nu recunosc faptul cu pricina își asumă implicit ideile și convingerile pe care le voi cita în cele ce urmează), în creștinism, de la păcat și rătăcire la sfințenie nu se trece decât prin pocăință, adică prin conștientizarea rătăcirii și păcatului de mai înainte și lepădarea lor. Dintr-o rădăcină stricată nu pot crește roade bune și nu poate rămâne într-un sfânt ceva dintr-un legionar, astfel încât esența celui din urmă să se regăsească și să se realizeze în cel dintâi. Mai degrabă, se ajunge la situația în care aparența înșelătoare a sfințeniei servește de paravan în spatele căruia persistă, nevindecate, păcatul și rătăcirea legionare, care sunt apoi servite, spre închinare, poporului „drept-credincios”, dar în realitate atras în înșelare. Iar asta nu face bine nici Bisericii, nici lumii și, în ultimă instanță, nici legionarilor și contemporanilor care continuă să fie manipulați de ideologia lor mincinoasă și criminală. După cum bine spunea un prieten de-al meu, „din punct de vedere creştin, Mişcarea Legionară nu poate fi declarată un subiect încheiat doar pentru că aparţine trecutului, pentru că este un „capitol de istorie”. Pentru un creştin trecutul nu poate fi încheiat decît prin iertarea păcatului acelui trecut. A crede că legionarii au primit această iertare doar pentru că au suferit, cei mai buni dintre ei, în temniţele comuniste înseamnă a rata înţelegerea creştină a suferinţei şi a iertării, înseamnă a le refuza, practic, iertarea (…) Suferinţa, în sine, nu izbăveşte pe nimeni. Ci doar acea suferinţă, acea viaţă în care străluceşte deja Învierea Domnului. Iar o astfel de viaţă suferă oricum din cauză că lumea respinge Învierea, iubind mai mult întunericul.” http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2011/02/

Sigur, discuția personalizată, aplicată fiecărui caz în parte, poate fi complexă și delicată. Un om nu poate fi redus la un episod din viața lui (cu toate că, pe de altă parte, nici nu se poate presupune în mod automat că și-a propus vreodată sau a reușit să-l depășească cu adevărat – lucrurile trebuie lămurite de la caz la caz). Dar problema este că această discuție nici măcar nu poate fi inițiată atâta timp cât nu i se oferă cadrul general, atâta timp cât, din nepăsare, lașitate, ignoranță culpabilă sau oportunism, ierarhia Bisericii alege să nu-i tulbure cu lumina adevărului pe cei care preferă să orbecăie în continuare în bezna mistificărilor legionare. Ba uneori le mai și ține isonul. Nu e treaba lui Racu să-i lămurească pe toți rătăciții care îi invadează, în haită, pagina de facebook, încercând prin diverse pseudo-argumente, sofisme și forme de presiune să-i închidă gura, ca să nu mai rostească „hule” la adresa „sfinților legionari”. E treaba episcopilor Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv a celor care îi omagiază, în pastorala de Paște, pe Vasile Marin și Ionel Moța, cu ale cărui idei vă veți familiariza în cele ce urmează (dacă nu ați făcut-o deja) http://www.episcopiaspanieiportugaliei.es/…/1342-cuvant-pas…

Acestea fiind spuse, să le dăm cuvântul lui Ionel Moța și Corneliu Zelea Codreanu, care ne pot lămuri cel mai bine cu privire la adevărata natură a crezului legionar, perfect compatibil cu faptele reprobabile pe care istoricii care s-au ocupat de subiect le atribuie legionarilor. În lumina acestor scrieri, rezultă cât se poate de clar că acele fapte nu sunt devieri de la o învățătură de credință bună și curată în esența ei, ci exemple de aplicare consecventă ale respectivei doctrine, legionarii acționând, cum s-ar spune, ca la carte. Tot astfel, nu cred că poate fi separată influența toxică a unei mișcări de masă, care a obținut milioane de voturi la ultimele algeri libere din istoria României interbelice, de dezvoltarea cadrului cultural și instituțional care a făcut posibilă exterminarea în masă a unei mari părți din populația evreiască din România, în perioada celui de-al doilea război mondial. Prin cuvintele și faptele lor, legionarii au făcut rău. Mult rău.

Precizez de asemenea că prin această colecție de citate, precedată de o scurtă introducere, mă limitez doar la a evidenția aspectele morale ale legionarismului care contravin întru totul moralei creștine. Multe alte aberații teologice, legate de această mișcare, au fost analizate în acest articol: http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/…/mircea-plat…

1. „Cel mai mare noroc al nostru şi deci al românilor a fost profesorul Cuza, unul dintre cei mai străluciţi cunoscători ai problemei jidăneşti din lume, căruia îi datorăm puterea noastră de a ne orienta faţă de toate manoperele jidăneşti (…)

La 1 Aprilie 1922 apare revista bilunară „Apărarea Naţională”, sub conducerea profesorilor Cuza şi N. C. Paulescu. Oricine îşi poate da seama ce a însemnat pentru noi, în mijlocul gândurilor şi frământărilor noastre, apariţia acestei reviste. În ea găseam tot ce ne trebuia pentru o perfectă lămurire şi înarmare a noastră. Articolele profesorilor Cuza şi Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul şi aveau pretutindeni în rândurile studenţilor, şi la Bucureşti şi la Cluj, un mare răsunet.

Cred nimerit să dau aici câteva articole ale profesorilor Cuza şi Paulescu apărute în acea vreme.”

Iar apoi Codreanu citează din articolul „Știința Antisemitismului”, de A. C. Cuza:

“După această teorie, a noastră, în alcătuirea antisemitismului trebuie să deosebim trei momente: instinctul, conştiinţa, ştiinţa. 
Instinctul a făcut ca întotdeauna mulţimea, care se preocupă în primul rând de interesele sale materiale imediate, să se împotrivească parazitismului jidanilor, prin mişcări populare, adeseori sângeroase, şi generale, precum a fost între altele multe, pretutindeni, teribila mişcare a cazacilor, din Ucraina, condusă de Bogdan Hmelnischy şi în care au pierit peste 250.000 de jidani în 1649. 
Conştiinţa pericolului jidovesc se trezeşte treptat, mai întâi în clasele culte, şi apoi se întinde la tot mai mulţi, care se unesc cu mulţimea, sprijinind revendicările ei, ele însele devenind conştiente. Ştiinţa începe cu cercetări parţiale, până când ajunge – abia în zilele noastre – la determinarea obiectului ei, cercetând iudaismul ca fenomen social, despărţit de mediul în care caută să se confunde şi constatând că el este o problemă umană, şi cea mai mare, a cărei soluţie trebuie găsită (…)

Pe constatările obiective ale diferitelor ştiinţe speciale – deosebite de dânsa, ştiinţa antisemitismului – îşi bazează concluziile ei, care toate duc, cu necesitate, la aceeaşi soluţie: eliminare jidanilor din mijlocul celorlalte popoare, punând capăt existenţei lor nefireşti, parazitare, datorate unor concepţii anacronice, contrară civilizaţiei şi liniştii tuturor naţiilor şi pe care ele nu o mai pot tolera (…)
Instinctul antisemitismului: poate fi însoţit uneori de sălbăticie şi ură. Pentru că instinctul e orb – cum se zice – deşi e aşa de sigur în apărarea vieţii. Conştiinţa antisemitismului se adaugă, însă, instinctului, întărind pornirile lui, oricât ar fi de „sălbatice”. Căci pentru a fi „civilizat”, trebuie mai întâi să exişti. Ştiinţa antisemitismului: vine, în sfârşit, şi explică fenomenul, luminând tot mai multe conştiinţa mulţimii şi dând satisfacţie deplină instinctului ei, cu izbucnirile lui violente, pe care le legitimează, dezvăluind cauza lor, în parazitismul jidanilor. Astfel, ea ne dă formula soluţiei ştiinţifice, a problemei iudaismului – pe care nu ne mai rămâne decât s-o punem în funcţie, pentru a o realiza.” (Citat în Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

2. “Vara anului 1922 n-a trecut în linişte. Pe scena teatrelor naţionale româneşti sau comunale din oraşele moldovene încep să se joace în idiş piese jidăneşti de către trupa Kanapof. Tineretul nostru a considerat aceasta ca o primejdie, pentru că a văzut un început de înstrăinare a acestei instituţii menite să facă educaţie naţională şi morală poporului roman (…)

Era de datoria altora, a guvernului, a oricărei autorităţi, a profesorilor, să ia atitudine în faţa acestui nou atac antiromânesc. Absenţă totală. Numai tineretul, riscând lovituri, acoperindu-se de nenumărate insulte şi negăsind nicăieri nici un sprijin, a reacţionat aşa cum a putut.

Această luptă a fost continuată în toate oraşele: la Huşi, Vaslui, Bârlad, Botoşani, Paşcani etc., de grupul studenţilor ieşeni ajutaţi pretutindeni de elevii de liceu. Ei pătrundeau în sălile pline de jidani, aruncând peste artiştii satanei cu tot ce le cădea în mână şi alungându-i astfel de pe scena românească.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

3. „„Numerus clausus” însemnează limitarea numărului jidanilor până la proporţia dintre numărul lor şi numărul total al românilor. „Numerus clausus” este numai o formulă de repartiţie a jidanilor în sânul naţiilor, dar nu o formulă de rezolvare a problemei. Această formulă nu rezolvă aproape nimic, căci ea se ocupă de respectarea proporţiilor, dar nu atacă proporţia în sine. Dacă jidanii sunt 3 milioane, îi lasă 3 milioane. Mai ales nu se ocupă din cauza acestei proporţii şi nu arată mijloacele prin care s-ar putea micşora această proporţie, adică nu cuprinde în sine mijloacele de rezolvare a problemei jidăneşti.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari) – Cu alte cuvinte, nu e suficient ca evreii să fie reprezentați în universități și alte instituții în conformitate cu procentul de evrei din totalul populației din România, ci trebuie luate „măsuri” pentru reducerea numărului de evrei din totalul populației din România.

4. „Noi credem că sunt în România între 2-2 1/2 milioane de jidani”. (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari) – Conform recensământului din 1930, în România erau 730000 de evrei, adică de vreo trei ori mai puțini evrei decât credea Corneliu Zelea Codreanu. Delir.

5. Iarăși delir: „Deci, încă odată: nu ne aflăm în faţa unor bieţi indivizi veniţi la întâmplare, de capul lor, după adăpost aici la noi. Ne aflăm în faţa unui stat iudaic, a unei armate care vine la noi cu planuri de cucerire. Mişcările de populaţie jidăneşti sunt împinse spre România după un plan bine stabilit. Probabil, marele stat iudaic urmăreşte crearea unei noi Palestine, pe o porţiune de pământ care pleacă de la Marea Baltică, cuprinde o parte din Polonia şi din Cehoslovacia, jumătate din România până la Marea Neagră, de unde uşor ar putea avea legătură pe apă cu cealaltă Palestină”. (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

6. “Ce va zice străinătatea de mişcarea antisemită din România care s-a întors la barbarie? Ce vor zice oamenii de ştiinţă, ce va zice civilizaţia? Oamenii noştri politici ne vor repeta nouă la fiecare pas argumentul jidănesc, tipărit în toate foile şi în fiecare zi. Când în sfârşit, după 8 ani de zile, Germania, cu toată civilizaţia şi cultura ei, se ridică împotriva jidănimii şi biruieşte hidra prin Adolf Hitler, argumentul cade.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

7. “COMPLOTUL STUDENŢESC DIN OCTOMBRIE 1923 O ÎNCERCARE DE RĂZBUNARE CARE SĂ SERVEASCĂ DREPT PILDĂ VEACURILOR VIITOARE

La Câmpulung a venit Moţa ca să mergem la schitul de pe Rarău al lui Petru Rareş, muntele pe care îl iubesc eu cu deosebire. Urcând Rarăul, Moţa începe să-mi spună frământările lui sufleteşti:

– Studenţii nu mai pot rezista până la toamnă şi decât o capitulare ruşinoasă, a noastră a tuturora, după un an de luptă, mai bine să-i îndemnăm să intre la cursuri, iar noi, care i-am condus, să terminăm frumos mişcarea sacrificându-ne, dar făcând să cadă alături de noi toţi acei pe care îi vom găsi mai vinovaţi de trădarea intereselor româneşti. Să ne procurăm revolvere şi să tragem în ei, dând un exemplu groaznic care să rămână de-a lungul istoriei noastre româneşti. Ce se va alege după aceasta de noi, vom muri sau vom rămâne toată viaţa în închisoare, nu mai interesează.

Eu am fost de acord, că actul final al luptei noastre să fie, cu însuşi preţul prăbuşirii noastre, un act de pedepsire a pigmeilor care, dezertând de la posturile de mare răspundere pe care le deţineau, au umilit şi au expus tuturor primejdiilor naţia românească.

Şi am simţit în momentul acela clocotind în noi sângele care cerea răzbunarea nedreptăţilor şi a lungului lanţ de umiliri suportate de neamul nostru. 
În scurt timp după aceea, ne găseam adunaţi la Iaşi, în casele d-lui Butnaru din str. Săvescu 12, următorii: Ion Moţa, Corneliu Georgescu şi Vernichescu de la Cluj, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Leonida Bandac şi eu de la Iaşi, Tudose Popescu de la Cernăuţi.

Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovaţi pentru starea de nenorocire în care se zbate ţara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi şi mai mari vinovaţi sunt românii ticăloşi, care pentru arginţii iudei şi-au trădat neamul. Jidanii ne sunt duşmani şi în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se aşează pe aceeaşi linie cu ei, sunt mai mult decât duşmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi şi cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului şi în al doilea rând duşmanului.

Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.

Ne-am pus de acord asupra câtorva elemente aflate pe linia trădării şi am ales şase miniştri în frunte cu George Mârzescu. În sfârşit, venea şi acel ceas în care, cei cu atitudini de canalie, care niciodată nu şi-au imaginat că vor răspunde pentru faptele lor, într-o ţară în care se considerau stăpâni absoluţi, peste un popor incapabil de orice reacţiune, aveau să răspundă cu viaţa lor. 
De data aceasta naţia îşi trimitea, prin firele nevăzute ale sufletului, răzbunătorii. 
Am trecut apoi la a doua categorie: jidanii. Pe care să-i luăm din cele două milioane?

Am stat, ne-am gândit, am discutat şi la sfârşit am găsit că adevăraţii comandanţi ai atacului iudaic asupra României sunt rabinii, toţi rabinii din toate târgurile şi oraşele. Ei conduc masa jidănească la atac şi oriunde cade un român, n-a căzut la întâmplare. El cade ochit de rabinul respectiv. În dosul fiecărui om politic cumpărat, există un cap de rabin care a studiat şi a ordonat Cahalului sau bancherului jidan respectiv, să plătească. În dosul fiecărui ziar jidănesc şi a fiecărei metode: calomnia, minciuna, aţâţarea, există planul unui rabin.

Noi eram însă puţini şi i-am luat numai pe cei mari din Bucureşti. Dacă am fi avut însă posibilitatea numerică, i-am fi luat absolut pe toţi”. (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

8. În legătură cu același eveniment: „Onoarea studentimii ne impunea sa nu primim aceasta pângarire a sufletelor noastre curate. Si astfel, goniti de autoritati, în congresul tinut astavara în padurile de lânga Iasi am hotarât ca nu încetam lupta, ca nu ne parasim neamul si ca mergem înainte cu toate ca simteam bine ca organismul nostru nu mai putea rezista mult loviturilor ce nu mai conteneau.

Si – deoarece, consecventi acestei hotarâri, am mers înainte – am ajuns azi sa vedem dati în judecata juratilor pe conducatorii miscarii. Acestia întrunindu-se în taina, din cauza ca erau urmariti, la Bucuresti spre a se consfatui au fost arestati, în urma denuntului unui student tradator, în seara zilei de 8 Octombrie 1923 si depusi la închisoarea Vacaresti acuzati fiind de complot împotriva sigurantei Statului. Totul se reducea la niste discutii avute si în care s-a pus chestiunea unei reactiuni violente împotriva prigonitorilor ca ultim gest de protestare si aparare a drepturilor si a onoarei tinerimii române, martirizate pentru credinta ei româneasca. Dupa ce conducatorii miscarii au fost aruncati în temnita stapânirea jidovita a tarii noastre crezu ca a înabusit focul care o înspaimânta atât de mult.

Peste câteva zile juratii vor judeca acesti studenti pentru ca ar fi vrut „sa atâte razboi civil ridicând si înarmând pe locuitorii români împotriva celor evrei si savârsind omoruri în mai multe orase – crima pedepsita de articolele 79 si 81 din Codul Penal”.

Asa spune actul de acuzare.

Nu tot asa spunem însa noi!

Caci lupta pentru a asigura neamului românesc o clasa dirigenta nationala româneasca, cu excluderea Jidanilor, nu e atentat împotriva Statului român! Miscarea nationala a studentilor, de asemenea, nu e razboi civil! Nici apararea unui neam amenintat de pieire nu e o crima pe care vreo lege sa o poata pedepsi!

Iata de ce la 29 Martie nu se judeca numai cei 6 studenti inculpati! Acest proces va fi al întregii miscari studentesti de aparare nationala împotriva primejdiei jidanesti. Alaturi de cei 6 vor fi judecati toti studentii si miscarea noastra, sfânta, întreaga!” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

8. “Puterea iudeo-liberală a auzit de blocul nostru, de legământul făcut la Văcăreşti. Ea îşi dădea seama că în jurul acestui bloc studenţimea se va ridica unitară. Nici nu înspăimântă mai mult pe jidani decât unitatea perfectă: blocul sufletesc al unei mişcări, al unui popor. De aceea ei vor fi necontenit pentru „democraţie” care are un singur avantaj şi acela pentru inamicul naţiei. Pentru că democraţia va sparge unitatea şi blocul sufletesc al unui neam şi în faţa unităţii şi solidarităţii perfecte a iudaismului din ţară şi din întreaga lume, naţia, divizată în partidele democraţiei, se va prezenta dezbinată şi va fi înfrântă.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

9. „Anul acesta fusese un an greu şi pentru el [A.C. Cuza – nota mea]
După 30 ani de apostolat la Universitatea din Iaşii, guvernul făcuse nemaipomenita nelegiuire de a-l scoate de la catedra sa. 
La ancheta sumară făcută, acuzat fiind că instigă spiritele, profesorul Cuza a răspuns:

– Sunt un instigator al energiei naţionale.

O viaţă de luptă şi de cursuri strălucite în slujba naţiei româneşti se termina cu această recompensă din partea neamului condus de iudeo-politicianismului român.

La această lovitură s-a mai adăugat şi faptul că, fiind singur pe stradă, a fost provocat şi lovit de un jidan cu pumnul peste faţă. Când s-a auzit de această infamă îndrăzneală, studenţii au pătruns în toate localurile, lovind la fel în faţă pe fiecare jidan pe care-l întâlneau [justiție legionară – nota mea]. Cu prilejul manifestaţiei au fost arestaţi 10 studenţi, în frunte cu Moţa, Iulian Sârbu, etc. şi condamnaţi la o lună închisoare, pe care au executat-o la Galata. Studentul Urziceanu a tras mai multe focuri de revolver, dar fără rezultat, asupra aceluia care era bănuit ca autor moral al agresiunii săvârşite.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

10. „După o călătorie lungă prin Cehoslovacia şi Germania, după o întrerupere de câteva zile la Berlin şi la Jena, am intrat în Franţa şi am poposit la Strasbourg. Ceea ce m-a impresionat peste măsură, a fost faptul de a vedea acest oraş, în contra tuturor aşteptărilor mele, transformat într-un adevărat cuibar de infecţie jidănească.

Coborându-mă din tren, aşteptam să-mi apară în faţă tipul rase galice, care a luminat cu vitejia ei neegalată veacurile istoriei.

Mi-a apărut însă, tipul coroiat şi ahtiat după câştig al jidanului care mă trăgea de mânecă să intru, fie în prăvălie la el, fie în restaurant. Majoritatea restaurantelor de pe strada gării erau jidăneşti. În Franţa jidanilor asimilaţi, toate erau cuşer. Am intrat din restaurant în restaurant, pentru ca să găsesc unul creştin. În fiecare însă, găseam tăbliţă scrisă în idiş: „Restaurant cuşer”. Cu mare greutate în sfârşit am găsit unul francez, unde am luat masa.

Între jidanii din Târgul-Cucului şi cei din Strasbourg n-am găsit nici o deosebire; aceeaşi figură, aceleaşi maniere, acelaşi jargon, aceiaşi ochi satanici în care citeai şi descopereai, sub privirea curtenitoare, pofta de a te jefui.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

11. “Cel mai mare rău pe care ni l-au făcut jidanii şi politicianismul, cea mai mare primejdie naţională la care ne-au expus aceştia, nu stă nici în acapararea bogăţiilor solului şi subsolului românesc, nici chiar în tragica desfiinţare a clasei de mijloc româneşti, nici în numărul mare al lor în şcoli, profesiuni libere etc., şi nici chiar în influenţa pe care o exercită asupra vieţii noastre politice, deşi fiecare în parte sunt primejdii de moarte pentru neam. Cea mai mare primejdie naţională stă în aceea de a ne fi diformat, de a ne fi desfigurat structura noastră rasială daco-romană, dând naştere acestui tip de om, creând această căzătură, această stârpitură morală: politicianul care nu mai are nimic cu nobleţea rasei noastre; care ne dezonorează şi ne omoară.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

12. “Ce vom face dacă ne vor provoca? Vom scoate din nou pistoalele şi vom trage pentru ca să ne putrezească oasele în închisori şi planurile noastre să se sfarme? În faţa acestor perspective ce ni se deschideau, ne-a încolţit în minte gândul retragerii în munţi. Acolo unde Românul a primit lupta cu toate puhoaiele duşmane. Muntele e demult legat de noi, de viaţa noastră. El ne cunoaşte. Decât să ni se usuce trupurile şi să ne sece sângele din vine, în închisorile urâte şi triste, mai bine să ne terminăm viaţa murind cu toţii în munţi, pentru credinţa noastră.

Respingeam, aşadar, umilinţa de a ne vedea din nou în lanţuri.

Vom ataca de acolo, coborând, în toate viesparele jidăneşti. Sus, vom apăra viaţa copacilor şi munţii de pustiire. Jos, vom împrăştia moarte şi milă.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

13. „În ultima vreme, în Germania, a învins Adolf Hitler, în luptă cu hidra iudeo-masonică din toată lumea. Poporul german, cu o extraordinară hotărâre şi unitate, se luptă şi pune la pământ puterea iudaică.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

14. „Existau în Germania mai multe organizaţii politice şi doctrinare antisemite, cu multe foi, cu manifeste, cu insigne, toate însă şubrede. Studenţimea de la Berlin şi cea de le Jena era împărţită în societăţi şi număra foarte puţini antisemiţi. Masa studenţească cunoştea vag problema. De o acţiune studenţească antisemită sau măcar de o orientare doctrinară similară celei de la Iaşi nu putea fi vorba. Am avut multe discuţii cu studenţii de la Berlin, în 1922, care desigur astăzi sunt hitlerişti şi mă mândresc să le fi fost eu profesorul în antisemitism, ducându-le acolo din adevărurile învăţate la Iaşi. 

De Adolf Hitler am auzit pentru prima dată pe la mijlocul lunii octombrie 1922. Mă dusesem în Nord-Berlin, la un muncitor care fabrica „zvastici” şi cu care legasem bune relaţiuni. Numele său era Strumpf şi locuia în Salzwedeler Strasse 3. Acesta mi-a spus: „se aude de o mişcare antisemită pornită la München de un tânăr pictor de 36 de ani, Hitler. Mi se pare că acesta este acela pe care îl aşteptăm noi, germanii”. Viziunea acestui muncitor s-a împlinit. Eu am rămas cu admiraţie pentru puterea lui de intuiţie datorită căreia el a putut desprinde cu antenele sufletului lui din zeci de oameni şi fără să-l cunoască, cu zece ani înainte, pe acela care va birui în 1932, unind sub o singură mare comandă întreg poporul german.” (Corneliu-Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

15. „Aceasta reactiune nu se poate înjgheba decât pastrând cu gelozie si fanatism cadrele sanatoase nationale, adica o clasa conducatoare româneasca.

Nu ne putem supune mai bine învataturilor crestine decât luptând pentru ridicarea morala a natiunii.

Nationalismul radical trebuie sa ne fie calauzitorul.

De aceea pentru noi e o fala iubirea de neam, e vrednic de lauda eroismul celui ce moare aparându-si neamul si credem ca nu ne calcam datoria de crestini adevarati aparându-ne natiunea cu cea mai mare ardoare.

Pe cei care contravin acestui nationalism radical, fie abuzând de el, fie lepadându-se de el, fie uneltind împotriva lui, îi socotim ca vrajmasi si vom întrebuinta în lupta contra lor armele necesare.

Asemenea vrajmasi ne sunt astazi toti Jidanii, iar alaturi de ei dusmanii nostri nationali: magnatii unguri si Românii cei cu sufletul stricat de înstrainare, în interiorul tarii, – iar în afara de granite, toti cei care îndraznesc sa se atinga de ele.” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

16. “Procesul acesta de pieire a natiunii noastre poate fi înca oprit prin lupta de eliminare totala a Jidanilor si a influentei lor în mijlocul natiunii noastre.” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

17. “Iata felul cum stie un arian, un German adevarat, sa apere ceea ce am spus ca este criteriul fundamental al orânduirilor sociale: ideea nationala (în cazul de fata cea franceza primejduita în dreptul ei de existenta independenta). În consecinta iata cum stie sa asculte acest arian de scânteia divina din profunzimile cele mai curate ale sufletului omenesc.

Din nenorocire, daca Germania de la 1914 a fost o vinovata abatere (si nadajduim, trecatoare) de la poruncile adevaratului spirit german, arian si crestin, jupânul-lord de la Londra nu e de loc în contrazicere cu spiritul satanic jidovesc, cu caracteristica vesnic dovedita în cursul istoriei, a acestei funeste rase.” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

18. “Am mai spus ca nu dorim un conflict cu Ungaria. Fara a renunta la niciunul din drepturile noastre nationale si gata de a le apara oricând, dorim o înfratire cu toate natiunile împotriva Jidanilor si vom lucra pentru ea.

Iar Cahalul jidovesc sa-si noteze bine ca orice s-ar întâmpla, cel dintâi gând al nostru, al tuturor si dintr-o tabara si din cealalta, va fi de a curma mai întâi dominatia poporului jidanesc, cel mai apropiat si mai mare dusman al fiecaruia dintre noi! Iar tesaturile lor pentru stricarea fratiei crestine nu le vor aduce nici-un folos doar, cel mult, pe acela al omului care sapa groapa altuia sau care se joaca cu focul. ” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

19. „Ne veti spune ca nu se gaseste o solutie practica actuala? Pentru ca este primejdie de razboi dinspre Rusia si Ungaria, sau apoi Liga Natiunilor s-ar opune? Dar sunt acestea motive de renuntare la viata (caci nesolutionarea problemei jidovesti e egala cu moartea), când nimic nu ne garanteaza ca în viitor presiunea externa va fi mai mica? Noi asa ceva nu admitem. Chiar fara perspective clare, fara sistem de solutii imediat vizibile (daca ar fi sa fie asa), noi vom merge totusi înainte. Vom urca Golgota, oricât de grozava ar fi, vom cauta sa urcam întregul Neam pe Ea, siguri fiind (caci credinta ne e neclintita) ca vom învia, biruind desavârsit, chiar de-ar fi sa „murim”. Caci de nu va fi asa, n-a avut rost învierea lui Isus, de nu va fi asa, însemneaza ca cerul e gol de atotputernica forta divina.

Astfel atitudinea studentimii, chiar daca studentii n-ar putea raspunde invitatiei D-lui profesor, chiar de n-ar vedea nici studentimea clar în viitor nimic afara de fulgeratoarea porunca a sângelui revoltat si a sufletului dornic de eliberare – aceasta atitudine nu poate fi decât lupta pâna la moarte contra dusmanului, nu poate fi decât luarea crucii noastre spre a merge pe caile de lupta si jertfa pentru apararea nevinovatei multimi nenorocite.

Dar, credem, avem o solutie „practica”, „posibila”, alta decât cea extrema de mai sus (care de altfel e si ea „posibila” – o garantam noi – si rodnica – ne-o garanteaza credinta noastra). Aceasta solutie este: NUMERUS CLAUSUS.
Formula aceasta (natural tranzitorie, pâna când vor veni vremurile realizarii adevaratei solutii: NUMERUS NULLUS) era si este cum nu se poate mai practica: ea curma o buna parte a primejdiei (…)

Dar „numerus clausus” nu e o solutie decât pentru Universitati. Care ne este solutia pentru întreaga problema jidoveasca? Deocamdata, proportionalitatea, adica o serie de masuri preparatorii si tranzitorii, pentru a limita stapânirea vrajmasa, si a o reduce, pregatind în acelasi timp o purificare totala ulterioara.” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

20. “Dar avem noi oare nevoie de conservarea actualei structuri etnice a Statului ba chiar de întarirea ei prin organizarea mai superioara, mai perfecta a Statului corporativ? Profesiunile libere, comertul, industria, presa, sunt în proportii inadmisibile, adesea majoritati si chiar unanimitati, în mâini straine, în deosebi jidanesti. O permanentizare a acestei situatii, fie chiar în noua haina simpatica a unei Românii corporative, nu este o solutie a acestei grave probleme de structura. Caci nu se vor mai putea, ulterior, româniza viitoarele corporatii daca nu precedem aceasta organizare corporativa de împlinirea unor masuri de modificare a structurii etnice a Statului, a profesiunilor, a categoriilor sociale (sau în orice caz daca nu ne marginim a realiza din corporatism numai atât, în faza initiala cât nu prejudiciaza rezolvarea acestei probleme prealabile).

Noi nu dorim un continut identic, cel de azi, într-o forma noua. Înainte de a proceda la alcatuirea noilor forme de viata pentru viitor, sau cel putin în acelasi timp cu aceasta operatiune, trebuie sa ne vindecam ranile grele care ne-au sfârtecat vitalitatea, ne-au cangrenat trupul, adica trebuie sa procedam la reformarea structurii de baza, a structurii etnice a Statului. Dupa împlinirea acestei epuratii în corpul si spiritul populatiei alcatuitoare a României de azi, atunci da, e binevenita haina de drum nou a corporatismului si numai atunci va putea fi ea definitiv si util închegata.” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

21. “Da, noi aplaudam cu franchete pe Cancelarul Hitler, pentru darâmarea marxismului si a filozofiei liberale a revolutiei franceze. În noul veac în care intram, lepadând ideia unei unitati politice mondiale cât si falsele idei de libertate si egalitate democratica, pentru a le înlocui cu ideea Statelor cu adevarat nationale si independente traind între ele printr-un echilibru de forte”. (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

22. „„Complotul studentesc” din toamna lui 1923, prima manifestare a „marii noastre rupturi” de lumea veche, înstrainata, ne-a asezat astfel la o mare departare de profesorii si parintii nostri nationalisti – atât de adânc si mult iubiti. În prima faza a evenimentelor au avut cu totii un recul în fata gestului nostru pe care… nu-l întelegeau: nu-l întelegeau pentru ca le lipsea ceva din sufletul nostru: le lipsea tocmai acest „duh al marilor rupturi” care era esenta sufleteasca a luptei noastre. Unul dintre acesti foarte vrednici profesori universitare si îndrumatori ai nationalismului nostru (altcineva decât D-l Cuza) a declarat chiar ca „pâna când judele instructor nu va gasi neîntemeiata acuzatia de complot, nu mai pot sta de vorba cu acesti tineri”. E departe de noi gândul de a pastra suparare acestui distins si bun Român, dar fraza aceasta caracterizeaza întreaga generatie a D-lui Cuza care nu pricepe volbura acestui „must care fierbe” în sufletul nostru. Caci doar, daca e vorba sa luptam contra Jidanilor, trebuia – ziceau dânsii – sa luptam „cu întelepciune”, sa luminam masele, iar când vor fi fost luminate si ne vor vota, urma sa avem majoritati parlamentare, rezolvând problema jidoveasca fara focuri de pistol si jertfe inutile, ci printr-un simplu joc de bile în urnele parlamentare (în asteptarea carui joc prefectul Manciu deocamdata ne sfarâma, din ordinul guvernului, în beciurile politiei, fara ac logica luptei cuziste sa fi avut vr-o putere de ane apara).

Nu cred ca va nega cineva aceasta situatie de acum 10 ani, care concretizeaza doua lumi deosebite, în germen: lumea reformei nationale de metoda caldicica, pe cale democratico-parlamentara, incapabila de a face fata volniciilor guvernamentale si incapabila de zgudui adâncurile sufletesti ale neamului spre a-l ridica la lupta decisiva, si lumea eroica a revolutiei spirituale si morale a natiunii luptatoare, pornite pe calea fara întoarcere care n-are decât doua iesiri: moartea sau victoria.

Marile procese studentesti urmatoare, „complotului” n-au facut decât sa accentueze aceasta distanta între spirite de formatiune deosebita. E adevarat ca D-l prof. Cuza si alti reprezentanti ai generatiei vechi – cu formula: „nu aprob, nu dezaprob, ci constat” – au venit, cu multa parinteasca solicitudine, sa ne apere în aceste procese la care, în adâncul sufletului nostru, noi nici nu mai doream, cu orice chip, achitarea: ne ajungea ca ne vedem porniti fara întoarcere împotriva temeliilor antinationale, binisor dizlocate în spiritul public si asteptam, cu constiinta multumita, un viitor personal de care nu ne sinchiseam prea mult. Si le vom fi totdeauna recunoscatori ca au contribuit a ne reda libertatii si luptei. Dar aceasta parinteasca asistenta si aparare nu înfatisa o intima si totala întelegere si aprobare a spiritului nostru de lupta „nebuneasca”. Si în loc sa recunoasca în acest spirit nou al nostru forta de actiune si de victorie de mâine (caci acest spirit revolutionar „al marilor rupturi” se vadeste a fi esenta biruintei lui Mussolini, a lui Hitler si, mai mult sau mai putin copiat, e azi imperfect însusit si de „batalioanele” cuziste), în loc sa lase liber si sa stimuleze spiritul nostru, o nemultumire tot mai surda se tot accentua la batrânii nationalisti fata de faptul ca noi tinerii nu intram cu usurinta în matca veche si nu mai încetam o data cu pretentiile fascisto-militare.” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

“Noi credem ca, fara a avea dreptul sa interzicem Sasilor o participare sufleteasca, limitata si conditionata, al renasterea germana din Reich – totusi nu putem admite un hitlerism în plina forma a Sasilor si Germanilor din România.
Desi prevedem o accentuare a apropierii politice viitoare a României si Germaniei – iar viitoarea rezolvare mondiala a problemei jidovesti ca si reconstructia fascista a Statelor va da nastere unei strânse colaborari si fratii a tuturor Statelor fasciste – totusi e incontestabila posibilitatea nasterii unor conflicte de interese româno-germane. Chiar si azi asemenea conflicte nu sunt cu totul evitabile si, principial, e exclus ca ele sa nu se iveasca în viitor, mai grave (…)

De aceea am spus ca nu se poate concepe si nu se poate admite un adevarat „hitlerism” Germanilor de la noi. Hitlerismul din Reich e înainte de toate o disciplina admirabila, o unitate de comanda care se executa fara discutie din partea „Volksgenossen”-ilor Reichului. În cazul nenorocit când ar izbucni un asemenea conflict româno-german, noi nu concepem ca Sasii sa sovaiasca macar o clipa de a se atasa hotarâti de partea Românilor, contra Reichului (de exemplu daca Reichul ar sustine revizionismul ungar, pot fi Sasii din Ardeal altceva decât adversari ai lui Hitler, alaturi de noi Românii?). Din acest motiv nu poate exista nici un adevarat hitlerist în România, adica nici-un soldat desavârsit si total supus Führer-ului german atât de simpatic noua tuturora, atât de stimat si de apreciat de noi toti, pâna la limita intereselor românesti.” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

„Alături de întreg poporul italian, alături de întreg poporul german, alături de Roma și Berlin, legionarii Români (…) salută cu elan nemărginit întâlnirea istorică a Ducelui Mussolini cu Fuhrerul Adolf Hitler. 
Nici o putere din lume nu va înfrânge puterea lor și nici o umbră nu va adumbri gloria lor” (Corneliu Zelea Codreanu, Circulări și manifeste, 1937)

„Eu sunt contra marilor democrații ale Occidentului, eu sunt contra Înțelegerii Balcanice și n-am nici un atașament pentru Societatea Națiunilor în care nu cred.

Eu sunt pentru o politică externă a României alături de Roma și Berlin. Alături de statele revoluțiilor naționale. În contra bolșevismului (…)
În 48 de ore după Biruința Mișcării Legionare, România va avea o alianță cu Roma și Berlinul, intrând astfel în linia misiunii sale istorice în lume: apărătoarea Crucii, a culturii și a civilizației creștine” (Corneliu Zelea Codreanu, Circulări și manifeste, 1937)

Telegramă trimisă de Codreanu lui Hitler cu ocazia Anschluss-ului:

„Cu nespusă bucurie, salut victoria adevărului în Austria germană. 
Toate puterile iudeo-francmasonice sunt înfrânte înaintea luminii triumfătoare a adevărului.

Dvs. [Hitler] sunteți purtătorul acestei lumini și nici o putere nu va putea, vreodată, s-o frângă” (Corneliu Zelea Codreanu, Circulări și manifeste, 1938)

 

Și în final, câteva cugetări „duhovnicești”…

“În strânsa legatura cu urmarile acestui congres studentesc, Ion I. Mota, în calitate de doctorand în Drept, da acel document si inspirat raspuns la invitatia prof. Gh. Bogdan-Duica, de a-i recita formula studenteasca solutionatoare a problemei jidanesti. Dupa cum, în legatura cu minunea cereasca întâmplata la închisoarea Clujului, în care chipul lui Isus a aparut unui grup de 11 studenti arestati, într-o chilie a acelei închisori, Ionel Mota scrie, în numarul de la 15 februarie 1928, a revistei „Pamânt Stramosesc”, articolul „Isus apare-n închisori”:

„Aparitia aceasta înseamna începutul interventiei active a Divinitatii în problema apararii omenirii, în problema dezrobirii pamântului de sub stapânirea Satanei. Deocamdata interventia se reduce la asemenea fenomene emotive. Deocamdata Isus începe prin a aparea în închisori, spre mângâierea luptatorilor antisemiti, strânsi în chingile de fier ale democratilor comisari regali. Ce veti face însa Dv., arbitrii puterii politice, când puterea Celui ce v-a aratat ca e cu noi, va aparea împotriva dumneavoastra si a prietenilor vostri buni, în manifestari active si invincibile? Ce veti face? Caci noi, acestia, noi stim ce vom avea de facut. Ce arme si forte represive veti mai putea opune Supremei forte Atotputernice?”” (A. Vântu, Introducere la Ionel Moța, Cranii de Lemn)

„Înainte de a proceda la dovedirea celor spuse în titlu, trebuie sa aratam cititorului care e actiunea noastra si pozitia pe care o ocupa ea în manifestarile noastre de viata.

Noi pornim în judecarea Jidanilor de la un adevar de netagaduit: jidanimea din toata lumea e un corp compact, un popor strain, unitar, având un acelasi program izvorât din acelasi talmud. Acest program al lor este stapânit de un egoism salbatec, propovaduit chiar în religia lor si în virtutea caruia ei râvnesc la un singur scop: stapânirea lumii întregi pe seama lor, robindu-si pe crestinii nedemni de a fi „poporul ales” al lui Dumnezeu, adica stapânitorii lumii (…)
Ca oameni de constiinta si dotati cu simtul raspunderii morale a faptelor, sa ne întrebam daca aceasta actiune a noastra e dreapta ori nedreapta, e o fapta buna ori un pacat. Sa întrebam morala crestina daca ne-am supus ei ori nu când am pornit pe calea aceasta.

Dat fiind principiul fundamental al moralei crestine, iubirea aproapelui, e evident ca morala mozaica e tocmai contrariul ei; iubirea de sine si de ai sai si persecutarea strainilor. Se pune acum întrebarea: ce ne sfatuieste si ne permite morala noastra sa facem fata de cel ce ne loveste si vrea sa ne doboare? Sunt doua cai urmate de Isus: cea aratata prin vorbele „daca-ti da cineva o palma, întoarce-ti si celalalt obraz si lasa-l sa te mai loveasca o data”. Prin aceasta Isus propovaduia toleranta.

A doua cale e aceea pe care a urmat-o Mântuitorul atunci când a gonit cu biciul afara din biserica pe negustorii care se vârâsera pâna si acolo, în ciuda tuturor legilor morale. Aceasta cale ne arata ca, atunci când se trece peste o limita, toleranta trebuie schimbata cu masuri energice de îndreptare imediata (…)
Toleranta am avut asadar, chiar prea multa. Acum trebuie sa luam biciul si sa urmam pilda a doua a lui Cristos (…)

„Numerus clausus” al nostru e moral si totodata serveste progresul societatii românesti (…)

Cauza noastra e asadar dreapta si sfânta. Sfinte ne vor fi si sacrificiile. Lupta trebuie s-o ducem înainte cu perseverenta apostolatului si cu vitejia sufletelor alese care stiu ca nu este nimic mai nobil decât de a te uita pe tine si a te jertfi pentru aproapele napastuit.

Asa a facut Cristos!” (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

“Întunericul patimilor nu va putea niciodata cristaliza un focar de lumina salvatoare. Iar ceea ce cautam si dorim noi din toata fiinta noastra, e lumina, e înstapânirea din nou a vietii asa cum a voit-o Dumnezeu: viata de adevar, dreptate, virtute. În aceasta consta mântuirea, cu scaparea de Jidani si de toate plagile ucigatoare care ne mistuie: readucerea rodului în via dumnezeiasca, azi bolnava si stearpa, în natiunea noastra (macar în ea) cazuta în ghiarele satanice stârpitoare ale sufletului si aducatoare de pieire. Aceasta noua fecundare a sufletului pierdut al unei natiuni nu se face decât prin cea mai pura esenta de lumina, de virtute.

De pregatirea si cultivarea acestei esente am cautat noi a ne îngriji înca de mult, de când prevedeam ceasul deziluziei amare (vom dovedi la timp ca am prevazut acest ceas). Si am ajuns la crezul ca ea nu poate fi creata, pastrata, cultivata si apoi întrebuintata la operatia de regenerare decât în mediul ei creator. Ea nu poate fi gasita si captata decât la izvorul ei: la picioarele Mântuitorului, sub iubitoarea obladuire a lui Dumnezeu”. (Ionel Moța, Cranii de Lemn)

“Mişcarea legionară nu se întemeiază exclusiv nici pe principiul autorităţii şi nici pe acela al libertăţii. Ea îţi are temeliile înfipte în principiul dragostei. În el îşi au rădăcinile, atât autoritatea, cât şi libertatea (…)

Dragostea este cheia păcii pe care Mântuitorul a aruncat-o tuturor neamurilor din lume. Până la sfârşit, ele se vor convinge, după ce vor fi rătăcit, cercetat şi încercat totul, că în afară de dragostea pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletele oamenilor, ca o sinteză a tuturor însuşirilor omeneşti şi trimiţându-ne-o prin însuşi Mântuitorul Isus Hristos, care a pus-o deasupra tuturor virtuţilor, nu există nimic care să ne poată da linişte şi pace.

Toate celelalte îşi au rădăcina în dragoste: şi credinţa şi munca şi ordinea şi disciplina.

Ce minunat şi ce înţelept vorbeşte Apostolul Pavel:

„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi dragoste nu am, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, dacă dragoste nu am, nimica nu sunt.” (…)

Tot în legătură cu activitatea de educaţie în cadrul cuibului, extrag din „Cărticica Şefului de Cuib”, punctul 53: Rugăciunea ca element decisiv al victoriei. Apelul la strămoşi:

„Legionarul crede în Dumnezeu şi se roagă pentru biruinţa Legiunii Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi binecuvântarea Bisericii Creştine. În jurul altarelor bisericilor s-au adunat laolaltă de mii de ori, în vremuri de bejenie şi restrişte întreaga suflare românească de pe acest pământ, cu femei, copii şi bătrâni, cu conştiinţa limpede a ultimului refugiu posibil. Şi astăzi stăm gata să ne adunăm – poporul român – în jurul altarelor ca în vremurile de mari primejdii, pentru ca îngenuncheaţi să căpătăm binecuvântarea lui Dumnezeu”

 

Pe de altă parte…

“DRAGI CAMARAZI,

Vouă celor ce aţi fost loviţi, huliţi sau martirizaţi, vă pot aduce vestea, care doresc să treacă dincolo de valoarea şubredă a unei fraze oratorice ocazionale: în curând vom birui.

În faţa coloanelor noastre vor cădea toţi asupritorii noştri. Să iertaţi pe cei ce v-au lovit din porniri personale. Pe cei ce v-au chinuit pentru credinţa voastră în neamul românesc, nu-i veţi ierta. Să nu confundaţi dreptul şi datoria creştină de a ierta pe cei ce v-au făcut vouă rău, cu dreptul şi datoria neamului de a pedepsi pe cei ce l-au trădat şi pe cei ce şi-au asumat răspunderea de a i se împotrivi. Să nu uitaţi că săbiile pe care le-aţi încins sunt ale neamului. În numele lui le purtaţi. În numele lui, deci, veţi pedepsi cu ele: neiertători şi necruţători.

Astfel şi numai astfel veţi pregăti un viitor sănătos acestei naţii.” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)

PS: Din toate acestea rezultă că ideologia legionară a avut un caracter criminal și că legionarii erau ferm convinși că ideile și acțiunile lor criminale erau binecuvântate de Dumnezeu și justificate de învățătura de credință creștină. Cine neagă o astfel de evidență este fie profund pervertit în fibra sa morală, fie spălat pe creier. Așa stând lucrurile, n-ar fi rău ca ierarhia ortodoxă să le explice credincioșilor ei cu simpatii legionare și ce a fost legionarismul, și ce este creștinismul, și de ce cele două, în ciuda convingerii legionarilor, sunt de fapt incompatibile. Din câte știu eu, aceasta este misiunea păstorilor în Biserică: să apere Adevărul de credință și turma încredințată lor spre păstorire de minciunile lupilor îmbrăcați în blăni de oaie, care caută să o ducă în rătăcire. Miza nu este doar fidelitatea Bisericii față de Evanghelia lui Hristos, ci și capacitatea ei de a-și îndeplini misiunea evanghelizatoare în societatea contemporană, precum și credibilitatea ei ca actor dominant al societății civile din România.

Sursele utilizate:

Ionel Moța, Cranii de Lemn, http://www.miscarea.net/mota-ion-cranii-de-lemn-iun1.htm

Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari, https://foaienationala.files.wordpress.com/…/pentru_legiona…

Corneliu Zelea Codreanu, Circulări și manifeste, Editura Blassco, București, 2010

 

PPS: Acest articol a fost scris în urma valului de comentarii negative postate de diverși camarazi în subsolul unei postări anterioare, în care făceam trimitere la un articol scris de un autor ortodox din America, care aborda problema rasismului în contextul adeziunii la Ortodoxie a lui Matthew Heimbach, organizatorul manifestației rasiste și neonaziste de la Charlottesville, în urma căreia o persoană și-a pierdut viața și alte nouăsprezece au fost rănite.  Redau aici și această primă postare cu tot cu trimiterea la articolul menționat:

După cum sugerează tricoul purtat de Matthew Heimbach, Căpitanul este (încă) prezent. Chiar și în America. În schimb, episcopatul Bisericii Ortodoxe Române rămâne în continuare absent. Este o rușine pentru BOR faptul că nici până astăzi nu s-a delimitat în mod oficial și lipsit de echivoc de aberația sinistră numită legionarism, cu care s-au identificat și continuă să se identifice, într-o măsură mai mare sau mai mică, un număr semnificativ de clerici și credincioși ai ei, și pe care acum am ajuns să o și exportăm. Ex Oriente lux.

„It is the responsibility of the priesthood to distinguish between what is holy and what is profane, what is good and what is evil, the benign spot and the malignant tumor, what is clean and what is an infectious disease. Racism and ethnic nationalism is just such a malignant tumor and an infectious disease that has no place among the holy people of God.

It is, then, the task of the Orthodox Christian priesthood to make the necessary distinctions in order to preserve the holiness of the Church. Let us not find that the world is holier than Christ’s Church, that the world distinguishes and cleanses itself of racism and ethnic nationalism to a greater extent than God’s holy people”.

https://blogs.ancientfaith.com/…/is-racial-nationalism-com…/

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Scurtă incursiune lămuritoare în mocirla ideologiei legionare

  1. psimona1 zice:

    Din pacate va luptati cu un sistem care nu tine cont de parerile dvs. si care asta urmareste: sa castige cat mai multi adepti indiferent de sectorul social din care provin.
    In fond orice om normal poate sa isi dea seama cand este vorba de o anomalie, de aceea intentia neolegionarilor de a ascunde adevarul si de a prezenta realitatea in mod falsiicat nu poate sa fie decat o intentie vinovata si in cunostinta de cauza.

  2. G. F. zice:

    Apologeții români ai legionarismului se folosesc și de silogismul următor: comunismul a fost ateu și anticreștin, comunismul i-a persecutat pe legionari, deci legionarii au fost creștini. De fapt, în dimensiunea sa religioasă legionarismul a fost a gnoză, și de aici și importanța mișcării Rugul Aprins atît pentru neolegionari, cît și pentru neognosticii de la NEC. Din păcate, am impresia că Biserica nu a făcut nimic pentru a evita confiscarea evenimentului marcat de mișcarea de la Sf. Antim.

    • psimona1 zice:

      De unde atata gnoza? Din cate stiu Codreanu era impotriva culturii. Iar religia la el, dupa ureche. El studia fascismul, Balila, era discipolul lui Hitler.
      Faptul ca in grupul Rugul Aprins au existat si legionari nu are absolut nicio legatura cu ignoranta si fanatismul(anticrestine) care au stat la baza ideologiei legionare. Daca spiritul Rugului Aprins a fost atins de lipsa de spirit a ML atunci nu pot decat sa ma bucur ca RA nu a avut continuitate.
      In ce priveste importanta Rugului Aprins pentru neolegionari, aceasta tine de transferul de imagine prin care neolegionarii considera ca vor capata destula credibilitate. si nu are legatura cu gnoza. Neolegionarii nu studiaza si nu fac nimic altceva decat apologia lui Codreanu, a ML si a sfintilor inchisorilor.
      O chestie ilara este faptul ca Radu Preda este nevoit – atunci cand propune la canonizare pe „sfintii inchisorilor” – sa puna numele lui Mircea Vulcanescu alaturi de numele legionarilor care niciodata nu s-au dezis de ML.

    • „In January 1934, Hitler had appointed Alfred Rosenberg as the cultural and educational leader of the Reich. Rosenberg was a neo-pagan and notoriously anti-Catholic.[26][105] In 1934, the Sanctum Officium in Rome recommended that Rosenberg’s book be put on the Index Librorum Prohibitorum (forbidden books list of the Catholic Church) for scorning and rejecting „all dogmas of the Catholic Church, indeed the very fundamentals of the Christian religion”.[106] During the War, Rosenberg outlined the future envisioned by the Hitler government for religion in Germany, with a thirty-point program for the future of the German churches. Among its articles: the National Reich Church of Germany was to claim exclusive control over all churches; publication of the Bible was to cease; crucifixes, Bibles and saints were to be removed from altars; and Mein Kampf was to be placed on altars as „to the German nation and therefore to God the most sacred book”; and the Christian Cross was to be removed from all churches and replaced with the swastika.[26]”

      „Da, noi aplaudam cu franchete pe Cancelarul Hitler (…) atât de simpatic noua tuturora, atât de stimat si de apreciat de noi toti” (Ion Moța, Cranii de lemn, 1936)

      „We live in an era of the ultimate conflict with Christianity. It is part of the mission of the SS to give the German people in the next half century the non-Christian ideological foundations on which to lead and shape their lives. This task does not consist solely in overcoming an ideological opponent but must be accompanied at every step by a positive impetus: in this case that means the reconstruction of the German heritage in the widest and most comprehensive sense”. (Heinrich Himmler, 1937)

      „Eu sunt pentru o politică externă a României alături de Roma și Berlin. Alături de statele revoluțiilor naționale. În contra bolșevismului (…)

      În 48 de ore după Biruința Mișcării Legionare, România va avea o alianță cu Roma și Berlinul, intrând astfel în linia misiunii sale istorice în lume: apărătoarea Crucii, a culturii și a civilizației creștine” (Corneliu Zelea Codreanu, Circulări și manifeste, 1937)

      „The Anschluss saw the annexation of Austria by Nazi Germany in early 1938.[78] Austria was overwhelmingly Catholic.[79] On April 9 in Vienna, Hitler, speaking before a vote to endorse the Nazi annexation, told the Austrian public that it was „God’s will” that he led his homeland into the Reich and that the Lord had „smitten” his opponents.[79] At the direction of Cardinal Innitzer, the churches of Vienna pealed their bells and flew swastikas for Hitler’s arrival in the city on 14 March.[80] However, wrote Mark Mazower, such gestures of accommodation were „not enough to assuage the Austrian Nazi radicals, foremost among them the young Gauleiter Globocnik”.[81]

      Globocnik launched a crusade against the Church, and the Nazis confiscated property, closed Catholic organisations and sent many priests to Dachau.[81] The martyred Austrian priests Jakob Gapp and Otto Neururer were beatified in the 1996.[82] Neururer was tortured and hanged at Buchenwald and Jakob Gapp was guillotined in Berlin.[83] Anger at the treatment of the Church in Austria grew quickly and October 1938, wrote Mazower, saw the „very first act of overt mass resistance to the new regime”, when a rally of thousands left Mass in Vienna chanting „Christ is our Fuehrer”, before being dispersed by police.[84]

      A Nazi mob ransacked Cardinal Innitzer’s residence, after he had denounced Nazi persecution of the Church.[79] L’Osservatore Romano reported on 15 October that Hitler Youth and the SA had gathered at Innitzer’s Cathedral during a service for Catholic Youth and started „counter-shouts and whistlings: ‘Down with Innitzer! Our faith is Germany'”. The following day, the mob stoned the Cardinal’s residence, broke in and ransacked it—bashing a secretary unconscious, and storming another house of the cathedral curia and throwing its curate out the window.[85] The American National Catholic Welfare Conference wrote that Pope Pius, „again protested against the violence of the Nazis, in language recalling Nero and Judas the Betrayer, comparing Hitler with Julian the Apostate.””

      „Cu nespusă bucurie, salut victoria adevărului în Austria germană.

      Toate puterile iudeo-francmasonice sunt înfrânte înaintea luminii triumfătoare a adevărului.

      Dvs. [Hitler] sunteți purtătorul acestei lumini și nici o putere nu va putea, vreodată, s-o frângă” (Corneliu Zelea Codreanu, Circulări și manifeste, 1938)

      https://en.wikipedia.org/wiki/Nazi_persecution_of_the_Catholic_Church_in_Germany

      https://en.wikipedia.org/wiki/Priest_Barracks_of_Dachau_Concentration_Camp

  3. psimona1 zice:

    Nu, Daniil Sandu Tutor a fost legionar convins, ii ura de moarte pe evrei, spre deosebire de Mircea Vulcanescu cu care la inceput a fost in conflict, ulterior impacandu-se.
    D.S.T. a fost calugarit de pr. Ilie Cleopa la man.Sihastria. Paraseste manastirea pentru a nu produce neplaceri acolo, fiind cautat de securitate. Este arestat ulterior in Bucuresti.
    In miscarea RA au fost si alti legionari, insa Daniil S.T. nu i-a demascat niciodata in anchetele in care a fost interogat. El insa a fost „turnat”, motiv pentru care a fost si arestat, insa au avut de suferit si alti membri ai RA, care, desi nu impartaseau aceleasi vederi legionare, au fost de asemenea arestati.
    In ancheta, D.S.T. a recunoscut afinitatea lui la ML.

    • „Nu, Daniil Sandu Tutor a fost legionar convins, ii ura de moarte pe evrei”. Această afirmație nu are nicio legătură cu realitatea. O spune chiar și Ornea în Anii 30′: Extrema Dreaptă Românească.

      • psimona1 zice:

        Eu nu am spus nimic de la mine. Nu de mult am vazut o emisiune pe Trinitas despre D.S.T. in care au vorbit mai multe persoane, dintre care si pr. Gheorghe Holbea.
        Din acea emisiune pe Trinitas mi-am notat cateva cuvinte pe care le redau mai jos:
        Parintele Sofian Boghiu despre D.S.T.: a fost un om de lume, a trait experienta raului. Intoarcerea la Hristos a fost vijelioasa, abrupta si definitiva. A inceput sa cerceteze depozitarii trairii in Hristos si i-a cautat la M. Athos incepand cu rugaciunea inimii”.
        Despre Mircea Vulcanescu si D.S.T.: prieteni, apoi ruptura, apoi iar prieteni.
        Unul dintre cei care au povestit despre D.S.T a mai spus ca acesta cand a fost anchetat a recunoscut legatura sa cu ML, respectiv activitatea sa de felul acesta. Poate nu a fost un legionar cu acte, nu a specificat.
        Daca am inteles gresit, mea culpa.
        în 1953 a primit schima mare și numele de Daniil de la alt mare duhovnic român, părintele Ilie Cleopa.
        Alte lucruri le gasim pe net.
        Initial D.S.T a fost de stanga alaturi de comunsti, suferind detentie pentru propaganda comunista.
        Era greu de suportat ca jurnalist fiind foarte impulsiv si violent verbal.
        Devine ulterior de dreapta,
        El a martirisit in fata a mai multi companioni (părinții Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, Adrian Făgețeanu, Felix Dubneac și mirenii Andrei Scrima, Valeriu Străinu și Stancovici Virgil) ca „intenționează să înjghebeze o mănăstire cu monahi intelectuali pentru a-i pregăti în scopul luptei pentru combaterea concepției materialiste”.
        Anume cand s-a intamplat sa-i urasca pe evrei, in ce perioada, nu stiu, cert este ca am citit in urma cu cativa ani o afirmatie a domniei sale in sensul acesta. Se stie ca era o fire impulsiva, colerica, drept urmare trece prin mai multe convingeri politice contrare.

      • Da, dar numai că nu există nicio dovadă referitoare la legătura sa cu ML, nici referitoare la o presupusă ură față de evrei. Dumnezeu știe, poate că sub tortură, omul a recunoscut vrute și nevrute, cum de altfel se întâmpla deseori în cadrul anchetelor staliniste. Pe de altă parte, mai e și moda asta printre neolegionari de a-i face pe toți legionari post-mortem. Fac așa și cu Mircea Vulcănescu. De fapt, e un întreg demers mistificator de reinventare a istoriei în care ML este curățită de toate monsturozitățile și ororile, iar pe de altă parte, adeziunea legionară și antisemitismul devin trăsături generalizate la nivelul ortodoxiei. În fine, e ideea mai veche a unei națiuni pe deplin legionare în care există o singură concepție, cea legionară, și un singur șef, Căpitanul.

  4. psimona1 zice:

    Chiar daca se vehiculeaza termeni ca „biserica”, „cruce”, „neam”, „tara” in limbajul legionar, toate aceste cuvinte sunt vidate de continutul intelesului real. De aceea am si spus ca ML era dezspiritualizata, „avand infatisarea dreptei credinte, dar tagaduind puterea ei”.
    Orice ratacire este o inchipuire a credintei si nu o credinta adevarata. Spiritul ML era in alt duh decat in Duhul lui Hristos.

  5. ostapbender zice:

    un alt argument adus de nostalgicii legionari este acela ca Legiunea cea adevarata a fost cea din perioada 1927 – 1938, cea de pina la arestarea lui Codreanu, iar ceea ce a urmat, Miscarea Legionara de sub conducerea lui Horia Sima fiind o cu totul alta organizatie, altceva decit versiunea initiala, o denaturare si o pervertire a nobilelor idealuri ale Capitanului si ale celorlalte brute din preajma lui … pentru acestia Codreanu l-a impuscat pe prefectul de politie Manciu pe scarile Tribunalului Iasi in legitima aparare (desi expertiza criminalistica a demonstrat ca prefectul Manciu a fost impuscat in spate … evident, expertiza este un fals … ); episodul oribil cu uciderea lui Mihail Stelescu in spital, urmata de ciopirtirea cadavrului acestuia cu topoarele este in cel mai rau caz un incident regretabil dar perfect justificat de faptul ca Stelescu a atentat la imaginea Capitanului, prezentindu-l in adevarata sa lumina; crimele din perioada guvernarii legionare si a rebeliunii au fost justificate de represiunea din perioada 1938 – 1940, etc, etc, etc, pentru toate oribilitatile au explicatii si justificari … din pacate, cu acest gen de persoane nu se poate discuta, pur si simplu sunt fanatici in ultimul grad, nu ii poti scoate din ale lor … ce mi se pare intristator si profund regretabil este impostura jalnica la care se deda Biserica Ortodoxa Romana … mistificind pur si simplu realitatea istorica, si-a anexat ierarhia ce a activat in Miscarea Legionara si a suferit represiunea, atit in perioada antonesciana cit si in cea comunista, omagiindu-i in calitate de aparatori ai Ortodoxiei in timpul regimului comunist, desi acestia, in imensa lor majoritate si-au ispasit pedepsele primite pentru activitatea politica si nu pentru credinta religioasa … de o buna perioada de timp evolutia BOR in spatiul public este absolut abulica, in special dela episodul COLLECTIV, cu stiuta gafa a Patriarhului, urmata de penitentele penibile de dupa … iar cooptarea grupului Voinescu – Baconschi – Neamtu & Comp, pe post de teologhisitori de ultima ora ai ortodoxiei romanesti imi pare de rau augur semnificind un periculos derapaj catre extrema dreapta si elucubratiile acesteia …

    • Da, în mare, ceea ce spuneți e trist dar adevărat.

    • psimona1 zice:

      Uciderea lui Stelescu este justificabila intr-un fel, deoarece a fost tradator. Orice regim politic pana la acea vreme folosea aceasta manevra. Dar ciopartirea cu toporul a fost un act de barbarie specific ML, care imprumutase obiceiul de la daci chipurile, respectiv de la niste bresle de aromani stabiliti inafara tarii si care perpetuau acest obicei. Am citit ceva despre asta, dar nu mai tin minte toate amanuntele.
      In unele cantece legionare se vorbeste despre acest obicei specific legionarilor de a ucide cu toporul, deci erau foarte „crestini”.
      O adevarata secta, cine stie ce fel de juraminte aveau (sau au), caci nu aveau voie sa vorbeasca de rau pe camarazi, indiferent ce ar fi facut acestia, fiind sub juramant.
      Sa ne fereasca Dumnezeu de credinta nebuna!
      Foarte multi au cazut in plasa lor, capitanul avea o carisma care fascina mai ales pe tineri, se baza mult pe adrenalina. O ideologie studiata psihologic care a cuprins intreaga lume. Pe un om care este labil in credinta il poti foarte usor manipula daca il faci sa creada ca este un erou. Ispita mandriei exacerbate, care genereaza fanatism.

      • ostapbender zice:

        stimata doamna, oricum am lua-o, episodul este de o barbarie si un primitivism ce nu au nici o legatura cu spiritul si litera crestinismului, pe care multi l-au descoperit abia dupa ce au intrat in puscarii … e bine si asa, dar asta nu justifica nostalgia si insistenta cu care este agitata si falsificate amintirea ML …

      • Ghita Bizonu' zice:

        ĂăăăUciderea lui Stelescu este justificabila intr-un fel, deoarece a fost tradator?! Îîîî!!

        Numai Statul in virtutea legilor sale si in baza unei sentinte poate aplica pedeapsa cu moartea. In Romania nilor 30 nu se puta aplica pedeps cu morte decat in conditii de razboi …. Si „tradarea” ca infractiune nu exista decat fata de Stat.

        Cat despre „tradarea” fata de partid – ati auzit de unu Argetoianu?

    • psimona1 zice:

      In ce priveste raspunsul Bisericii cu privire la ML el este unul -desi concis- foarte clar. Mai departe intram in ceata, deoarece insusi purtatorul de cuvant, Vasile Banescu, face declaratii (consider ca personale)ulterioare iesite din contextul comunicatului IPS Patriarh.
      In legatura cu devierea continutului comunicatului eu am scris un comentariu ca raspuns la un articol din ziaul „Lumina” care monopoliza continutul comunicatului Patriarhiei, printr-o transpunere preponderenta in plan politic.
      (http://ziarullumina.ro/memoria-comunismul-si-constiinta-eclesiala-118784.html)

      Citez din comentariul meu la articolul respectiv:

      „Articolul creaza confuzie si este nevoie de lamurire:

      In „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, va fi evidenţiată personalitatea şi moştenirea misionară a Patriarhului Justinian la împlinirea a 40 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, precum şi jertfelnicia unor ierarhi, preoţi şi mireni din toate eparhiile care au mărturisit şi apărat credinţa creştină ortodoxă în timpul regimului comunist (prin înţelepciune şi tact pastoral, prin curaj şi fermitate în transmiterea credinţei, prin mărturisire jertfelnică în timp de prigoană) „.
      Asadar este vorba de „jertfelnicia unor ierarhi, preoţi şi mireni din toate eparhiile” – fara a se mentiona si cei din inchisori – si care au „apărat credinţa creştină ortodoxă în timpul regimului comunist prin înţelepciune şi tact pastoral”, ceea ce ne face sa intelegem ca marturisirea prin bravism, ori impunerea credintei prin politica, nu tine de marturisirea si conduita crestina.
      Este ceea ce sublinia si Sfantul Vasile cel Mare : ” Dumnezeu nu iubeşte ceea ce se face din constrângere, ci ceea ce rezultă din virtute’.
      Dumnezeu, pentru iubirea Lui de oameni, ia totdeauna initiativa lucrarii de mantuire a omului. De aceea, cand Iisus este rugat sa judece lucruri lumesti, El raspunde :”Omule, cine M-a pus pe Mine judecator sau impartitor intre voi”?(Luca, 12) „caci n-am venit sa judec lumea, ci ca sa mantuiesc pe om”( Ioan, 12).
      Apostolul spune, de asemenea:”Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”.
      De aceea este de mirare ca mai auzim in mileniul III cantandu-se in bisericile ortodoxe cantece cu conotatii de revolta politica, cu versuri care ameninta: „Domnilor de astazi sa v-apuce frica, leru-i ler”.
      Datoria de a ne supune stapanirilor a instaurat-o Hristos.
      Sfantul Vasile avea convingerea ca „Domnul ii pune pe imparati si ii schimba si nu este putere decat de la Dumnezeu randuita”.Tot Sfantul Vasile cel Mare spune:”Noi suntem intelegatori si mai smeriti decat oricine, deoarece asa zice porunca; si nu doar la atata putere, dar nici cu unul oarecare noi nu ne purtam cu mandrie”.
      Vedem insa ca invatura din carticica legionara,cantecele legionare, discursurile capitanului, nu erau in concordanta cu Evanghelia, desi ei se declarau crestini.
      Aceste lucruri nasc multe semne de intrebare, deoarece dupa credinta crestina jerfa nu cere sa fie razbunata, fiind benevola si asumata, iar Codreanu a cerut in doua randuri sa fie razbunat. Credinta crestina ne invata sa nu ucidem, iar deputatul Codreanu a cerut introducerea pedepsei cu moartea.
      Conform carticelei legionare, ei studiau afinitatile si asemanarile ML cu fascismul si nazismul. De asemenea studiau Ballila, o organizatie militara fascista ce impunea inscrierea minorilor cu varsta cuprinsa intre opt si paisprezece ani.
      Politica instituita de Codreanu nu avea nimic comun cu traditiile si cutumele stramosesti. Ea viza o politica militara de depersonalizare a populatiei si impunere a cultului personalitatii capitanului.
      Camasile verzi cu diagonala imitau „cămăsile negre” fasciste-italiene si „cămăsile brune” ale SA din Germania.
      Uimitor este faptul ca si in ziua de azi sunt multi care se lasa manipulati de aceasta tehnica politica de manipulare bazata pe transferul de imagine. Scribii legionari nu se jeneaza sa-l puna pe militarul Codreanu in rand cu Muhatma Gandhi, analogie ridicola si nefondata. Muhatma Gandhi,indianul care a copiat modelul lui Hristos si l-a transpus intr-o miscare pacifista care a strabatut lumea, a fost propus la premiul Nobel pentru pace, pe care din pacate nu a mai ajuns sa-l primeasca, fiind asasinat. Gandhi este numit parintele independentei nationale a Indiei, amintirea lui este omagiata prin zi de sarbatoare nationala. De asemenea a fost numit al doilea om dupa Einstein, iar chipul lui este infatisat pe toate bancnotele Indiei. Constantin Galeriu este cel care a facut recurs la personalitatea lui Gandhi, in ce priveste intelegerea oricarei lupte crestine prin atitudine pacifista.
      Radu Gyr, intr-o poezie de-a dreptul idolatra, il pune pe Codreanu in locul lui Iisus Hristos, aceasta fiind a doua imagine transferata legionarilor, anume cea de sfinti, necunoscandu-se principiile dupa care se apreciaza sfintenia , considerand ca daca o masa de oameni, condusi dupa principii profane, cer canonizarea cuiva, aceasta ar insemna indubitabil voia lui Dumnezeu si a Bisericii.”

  6. psimona1 zice:

    Nu stiu ce sa zic in legatura cu D.S.T.
    Dumnezeu stie. Dar nu cred ca ar fi recunoscut ce nu a facut deoarece se spune despre el ca nu i-a tradat de ceilalti legionari care faceau parte din Rugul Aprins, desi el fost tradat. Imi inchipui ca nu ar fi cedat la tortura, din care cauza a si murit.
    Spun legionarii ca si Benedict Ghius ar fi fost legionar.
    Ei, dar ei spun si despre pr. Sofian ca ar fi facut parte din Fratia de Cruce si despre parintele Cleopa ca ar fi simpatizat cu legionarii, deoarece ar fi fost, cica, prieten cu un fost legionar care s-a calugarit la Sihastria, desi asta nu este un argument.
    Despre D.S.T. si Benedict Ghius se pare ca ar fi niste dovezi in legatura cu viata lor din manastire, unde ar fi organizat niste adunari si s-ar fi dat ajutor legionarilor in diferite moduri, dar despre parintele Sofian Boghiu si parintele Cleopa nu pot sa cred, Erau prea induhovniciti si emanau prea multa pace, in special parintele Sofian. Ori duhul legionar lasa urme, orice s-ar spune, asa cum s-a intamplat cu D.S.T. care si din declaratii dadea dovada de un spirit mai mult agitat, nu ardent ca Galeriu, ci in alt fel.
    Important insa este faptul ca a urmat calea lui Hristos. In rest nu putem noi judeca slabiciunile umane cu care toti ne confruntam, mai ales eu.
    De aceea nu avem dreptul sa-i judecam nici pe legionari, eu una nu stiu daca s-au mantuit sau nu, tot ce pot sa-mi dau seama este faptul ca aveau o credinta straina de duhul Bisericii., de care duh ar trebui sa fugim ca de iad.

    • psimona1 zice:

      Erata: in loc de „aveau o credinta straina de duhul Bisericii., de care duh ar trebui sa fugim ca de iad” a se intelege ca aveau o credinta al carei duh era strain de duhul Bisericii si de acel duh strain de Biserica trebui sa fugim ca de iad.

    • Ghita Bizonu' zice:

      Si ma rog de ce nu as avea drepul sa ii „judec” adica sa am o parere ?!
      Una f proasta. Am cunoscut 2 .legionari „pe bune” (adica nu copii car au [us 2 luni camasa verde ca era la moda…. din astoia naiba stie cati erau ..) Doi, pe bune .. nascuti in 1908-1910/ Scoliti, vorbeau mumos da cam in dodii .
      Familia mea avea o parere cam proasta . Taqtal meu le repropsa liosa de metoda si gandore (nici cu dosul nu gandeau!) . Hm .. poa stoa ceva – a lucrat la Romanizarea legionara .. adus de 2 care aveau nevoie de unu care stie ce face … Unchi mei , adica fratii tatei, aveau un zambet subtire ceva de genui „:saracu asa este el mai prost din nastere” Nasul meu era de parere ca erau buni de ;lustruit incaltari dar curatul pistoalelor le depasea capacitaile .. de restu nu mai zic!

      Cat despre astia noi , juniorii neo ….. vorbeste gura fara ei …. habar nu au ce zic . Imi este frica ca imi trezesc niste porniri „fasciste” (vasectomia find cea mai umanista solutie ..)

      • psimona1 zice:

        Vedeti, cand judecam pe cineva inseamna ca ne dorim sa-i si condamnam, adica sa decidem noi in locul lui Dumnezeu ce trebuie sa se intample cu trupurile si sufletele lor, ceea ce nu este crestineste.
        Noi avem voie sa judecam doar faptele lor si sa decidem daca au facut bine sau nu, nu sa-i judecam, pentru ca nu cunoastem foarte multe aspecte din viata lor, din intimitatea lor.
        E greu sa judecam pe cineva, de aceea Dumnezeu ne cere sa nu judecam pe nimeni.
        Pur si simplu sa facem ce trebuie, dupa voia lui Dumnezeu.
        Dar cand spuneti ca vasectomia este cea mai umanista solutie in cazul lor, nu prea va deosebiti de ei.

  7. psimona1 zice:

    http://www.fericiticeiprigoniti.net/daniil-sandu-tudor/46-daniil-sandu-tudor-un-sfant-al-gulagului-romanesc

    La aceasta adresa puteti regasi o parte din cele relatate de mine, dar cu unele deosebiri. Astfel, in emisiunea de la Trinitas, persoanele care vorbesc despre el spun ca in timp ce se afla la Sihastria el stia ca este urmarit, motiv pentru care pleaca in Bucuresti. Pe „Fericiti…” scrie insa ca nu a stiut nimic si a cazut ca musca in lapte. Arestarea lui a venit ca urmare(se pare) a unei scrieri a lui Andrei Scrima, in strainatate si felul in care a fost descris in acea scriere a dus la arestarea lui de catre Securitate.
    Insa atitudinea lui D.S.T fata de incidentul pe care l-a povestit el insusi conform caruia a fost injurat in detentie de un tanar anchetator(el avand 61 ani) nu are nicio legatura cu smerenia de care au dat dovada Staniloae si Sofian Boghiu in aceleasi conditii. D.S.T. spunea ca nu va permite sa i se incalce demnitatea, etc.
    Un crestin in duhul lui Hristos nu vorbeste asa, stiind ca Hristos a suferit in tacere batjocura unei multimi de oameni. Iar Hristos este Dumnezeu.

  8. G. F. zice:

    Dintr-o sursă secundară înțeleg că dl Răzvan Codrescu consideră că mișcarea Rugul Aprins este derivată din fenomenul legionar (Cartea mărturisitorilor, Rost, 2014, p. 632, cf. Totok și Macovei, Între mit și bagatelizare). Dimpotrivă, dl Vasileanu, expertul în domeniul Rugului Aprins, vede în orice încercare de asociere a Mișcării Legionare cu fenomenul Rugului Aprins o manipulare (http://convorbiri-literare.ro/?p=6529), în ciuda faptului că această asociere este posibilă, cel puțin prin prezența lui Făgețeanu și Papacioc. Pe de altă parte, „Intelectualitatea română de atunci era mai interesată de spiritualitatea orientală decât de tradiţia creştină ortodoxă şi, potrivit unei vorbe de duh de largă circulaţie, ea era „hindusă în eroare“ de o modă a culturii occidentale. Însuşi marele nostru istoric al religiilor, Mircea Eliade, recunoaşte în memoriile sale că, deşi expert în yoga şi hinduism, habar nu avea de tradiţia isihastă, de spiritualitatea creştină ortodoxă, domenii pe care le descoperă datorită lui Mircea Vulcănescu.” (http://ziarullumina.ro/rugul-aprins-universitatea-filocalica-de-la-manastirea-antim-43919.html).
    Dar prin Andrei Scrima și mai ales prin posteritatea sa asigurată de guru Pleșu & discipolii, nu doar că Rugul Aprins este salvat de o întemeiere creștină, ci spiritualitatea ortodoxă în întregul ei este redată viziunii pluraliste și modelor occidentale urmate de intelectualitatea română de ieri și de azi. Diferența este că intelectualii de astăzi știu ceva în plus despre isihasm față de intelectualii de atunci. Știu, bunăoară, că isihasmul este o formă de meditație transcendentală, o practică spirituală comună tuturor tradițiilor religioase respectabile. Bibliografia o găsim la avva Pleșu, cel care, astăzi, ne „hinduce” în „adevăr” (http://www.humanitas.ro/humanitas/parabolele-lui-iisus).

  9. G. F. zice:

    P.S.
    @ Simona:
    Nici o ucidere nu este justificabilă în nici un fel. Nici măcar cele justificabile în vreun fel.

    • psimona1 zice:

      G.F. Pai ati inteles, era vorba de „cele justificabile în vreun fel” din punct de vedere politic la acea vreme, toti faceau la fel( a se vedea explicatia din DEX, punctul 2, la cuvantul „justifica”, deci a nu se intelege cu sensul de dezincriminare). Deci, fiind o miscare politica, crima se petrece in interiorul politicului, pe care nu il judeca Biserica.
      Dar pentru faptul ca ML se declara si crestina, atunci trebuie judecata ca atare pentru crima in cadrul Bisericii.

      • G. F. zice:

        Tocmai pentru că legionarii și simpatizanții lor aduc crima în cadrul Bisericii este cu atît mai important pentru BOR să respingă revendicările creștine ale Mișcării Legionare. La vreme de război, domnii țărilor românești topeau plugurile pentru a face tunuri, săbii și sulițe. Legionarii l-au topit pe Arhanghelul Mihail pentru a-l turna direct în plumbi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s