Cum am devenit complice al crimelor comunismului – O primă replică la recenzia lui Ninel Ganea

În urmă cu câteva zile, Ninel Ganea a scris o recenzie la cartea mea, Apostolatul antisocial – Teologie și neoliberalism în România postcomunistă. Așa cum am precizat la momentul respectiv, intenționez să revin cu o replică mai amplă, dar, din cauza unui program foarte încărcat, aceasta va fi redactată, cel mai probabil, cândva în luna septembrie, aceasta și datorită faptului că, în recenzia sa, Ninel Ganea ridică foarte multe obiecții. Multe sunt șubrede sau foarte șubrede, deci ușor de combătut. Altele rezultă dintr-o lectură superficială a cărții mele, în sensul în care o lectură mai atentă a cărții ar fi scos la iveală felul în care mă poziționez eu vizavi de astfel de obiecții, dar criticile lui Ninel Ganea îmi oferă pe de altă parte posibilitatea să-mi reiterez și pe alocuri să-mi precizez mai bine poziția, inclusiv pentru alți cititori care este posibil să nu fi înțeles nici ei întru totul ce anume susțin eu de fapt. Mai există o a treia categorie de obiecții, mai complexe și mai subtile, care necesită o argumentare mai elaborată, precum și citirea sau recitirea anumitor cărți și articole, cu atât mai mult cu cât Ninel Ganea face trimitere la foarte multe surse a căror analiză necesită ceva timp. În fine, cu părere de rău o spun, există în recenzia lui Ninel Ganea și critici care sunt pur și simplu absurde sau puerile. Cu promisiunea că voi reveni cu acest răspuns mai amplu, mă limitez pentru moment la a răspunde unei acuzații care, spre deosebire de celelalte critici, mărturisesc că m-a cam iritat. Și mă refer la următoarea afirmație a lui Ninel Ganea:

 

“De multe ori, aceste presupoziții [progresiviste] fac loc unor sintagme de-a dreptul marxiste, iar afirmația cea mai amețitoare apare în epilogul cărții, când Alexandru Racu scrie că „se ignoră progresul generat, în România, cel puțin, de comunism, regimul fiind practic echivalat cu perioada sa de criză din anii ‘80”. Sutele de mii de oameni băgați în pușcăriile lui Dej, milioanele de țărani colectivizați cu forța, „chiaburii” scoși la defilare prin sate, comunitățile distruse de ingineria socială comunistă, nu sunt nici măcar note de subsol pentru Alexandru Racu în istoria progresului realizat de regimul comunist”.

 

Cu alte cuvinte, după ce termină de citit cartea mea, Ninel Ganea afirmă practic că apologia progresului comunist care s-ar regăsi în ea nu este acompaniată nici măcar de o notă de subsol care să menționeze crimele și victimele represiunii comunismului printre care, apropo, se regăsesc și membri ai familiei mele, dar trecem peste asta. Vom vedea în cele ce urmează, cu trimitere la citatele de rigoare, cât de multă legătură cu realitatea are acuzația lui Ninel Ganea. Dar înainte de a lămuri această chestiune, trebuie precizat că și în cazul în care afirmația lui Ninel Ganea ar fi, din punct de vedere factual, adevărată, tot nu mi s-ar putea imputa o culpă morală pentru faptul de a nu fi menționat în cartea mea crimele regimurilor comuniste, în ipoteza în care chiar așa ar fi stat lucrurile de fapt,  iar aceasta deoarece nicăieri în respectivul volum nu îmi exprim în vreun fel vreo adeziune marxistă, și cu atât mai puțin una marxist-leninistă sau stalinistă. Faptul că la un moment dat, în contextul analizei ideologiei dreptei anticomuniste din România contemporană, arăt de ce respectiva ideologie, altminteri deloc inocentă, se sprijină inclusiv pe o serie de teze istorice false, nu poate fi echivalat cu adeziunea comunistă decât de către cineva care dă dovadă de foarte multă rea credință sau de o orbire ideologică într-atât de puternică încât ajunge să se manifeste, după cum vom vedea, inclusiv sub forma negării evidențelor. Că, sub raport socio-economic și al indicilor de dezvoltare, perioada interbelică e departe de a fi fost paradisiacă, iar cea comunistă e departe de a fi fost toată, de la un capăt la altul, una a penuriei, blocajelor economice și a stagnării sau regresului, au arătat-o studii de specialitate cât se poate de serioase (pentru detalii, vezi capitolul 2, Mărirea și decăderea dezvoltaționismului național-stalinist, din cartea lui Cornel Ban, Dezvoltare și dependență – Economia politică a capitalismului românesc, Tact, 2014) care au analizat pe de altă parte maniera diletantă, deloc obiectivă și lipsită de fundamentare istorică, în care dreapta anticomunistă de după 1989 a reprezentat regimul de dinainte de 1989. Că regimul comunist, cu toate păcatele lui, ca de altfel orice orânduire socială, este perceput și memorat diferit în funcție de poziția pe care un individ o ocupă în ierarhia socială, este iarăși o chestiune a cărei recunoaștere necesită doar un minim de onestitate și de educație istorică. Dar nicăieri în cartea mea nu se va găsi o poziționare de tip crimele și abuzurile îndreptate împotriva unor categorii sociale anume se justifică în virtutea progresului de ansamblu al societății (sau, mai degrabă, al marii majorități a oamenilor care compun acea societate). Dimpotrivă, așa cum încerc să demonstrez în carte, acest gen de argument apare de mai multe ori la intelectualii neoliberali postcomuniști care au încercat pe de altă parte să-i ofere neoliberalismului și o temelie teologică. Doar că, în cazul lor, argumentul de acest tip este în favoarea capitalismului, care, așa cum precizez în carte, din nou, cu trimitere la sursele de rigoare, are o istorie ce este departe de a fi pașnică, umană, non-violentă și respectuoasă față de drepturile fundamentale ale omului. De altfel, înainte de a indica numeroasele locuri din carte în care menționez crimele comunismului, sunt nevoit să arăt mai întâi felul în care Ninel Ganea deturnează sensul citatului referitor la progresul realizat în comunism. Iată, așadar, cum arată, în cartea mea, întregul fragment din care Ninel Ganea a extras citatul pe baza căruia își propune să-mi compromită întregul demers prin acuza, nefondată, de complicitate morală la crimele comunismului:

 

„Cel mai deranjant este însă dublul standard cu care este judecată modernizarea capitalistă și cea comunistă, cu atât mai mult cu cât intelectualii aparținând dreptei anticomuniste autohtone reproșează stângii faptul că nu judecă cu o singură măsură (cea a valorii non-negociabile a persoanei umane) crimele fascismului și crimele comunismului. Dacă din punct de vedere al dezvoltării economico-sociale se ignoră progresul generat, în România cel puţin, de comunism, regimul fiind practic echivalat cu perioada sa de criză din anii ’80, pe de altă parte aceiași oameni afirmă că și în ipoteza în care comunismul ar fi fost un succes economic desăvârșit, el tot nu ar fi fost acceptabil din punct de vedere moral, dat fiind faptul că este inacceptabil să omori și un singur om pentru progresul omenirii, deci cu atât mai puţin milioane. Argumentul acesta este, desigur, un argument creștin, perfect valid din punct de vedere creştin, dar ceea ce-i mai puțin creștin este faptul că, în răspăr cu cele mai bune exemple de profetism creştin în cadrul modernităţii, e utilizat strict ca argument anticomunist, nefiind extins în așa fel încât să înglobeze și prețul uman cauzat de dezvoltarea capitalismului: de la dizlocările sociale generate de revoluția agrară și industrială din Anglia zorilor modernității și până la holocaustul colonial de care s-au făcut responsabile statele capitaliste, de la crimele și tortura dictaturilor militare din America Latină susținute de Statele Unite și până la intervențiile militare pacificatoare sau civilizatoare ale acestora din urmă, unele dintre ele foarte recente, care au lăsat în urmă milioane de victime. Atunci când nu sunt în mod explicit justificate, toate acestea sunt trecute sub tăcere de către intelectualii de dreapta  autohtoni ce îmbină ideologia pieţei libere cu conservatorismul religios” (p. 248).

 

Așadar, trebuie precizat întâi de toate că, în paragraful la care face trimitere Ninel Ganea, eu doar am subliniat existența unui progres socio-economic în perioada comunistă, nu legitimitatea întregului arsenal de politici comuniste, precum și ignorarea sau negarea acestui fapt [progresul socio-economic din timpul comunismului], altminteri perfect demonstrabil pe bază de date, în cadrul ideologiei dreptei postcomuniste. Apoi, dacă, scoțând citatul meu din context, Ninel Ganea caută să acrediteze ideea conform căreia, în numele progresului socio-economic realizat de comunism, eu susțin terorismul de stat, încălcarea drepturilor omului și lichidarea programatică a unor întregi categorii sociale, în realitate, întregul context din care Ninel Ganea a extras citatul, cu scopul de a-i deturna complet sensul, arată cât se poate de clar că, dimpotrivă, pentru mine, o astfel de poziționare este complet necreștină, și că, strict din acest punct de vedere, critica intelectualilor anticomuniști (pe care la rândul meu îi critic în carte) îndreptată împotriva acestui tip de argument este, (mă) citez, „perfect validă din punct de vedere creștin”. Dar ceea ce mai scoate în evidență paragraful din cartea mea este faptul că apologia unui sistem economic de pe urma căruia beneficiază unii, dar care îi nenororcește pe alții (cărora, pentru a-l parafraza pe Ninel Ganea, „nu le este rezervată nici măcar o notă de subsol” într-un întreg corp de literatură anticomunistă scrisă în cheie exclusiv „morală”), este caracteristică nu pentru mine, ci pentru Ninel Ganea și camarazii săi de luptă anticomunsită, transformată în consens neoliberal, pe care i-am pus la punct în cartea mea. Din acest punct de vedere, dacă tot vorbim de justiție stalinistă, este remarcabil felul în care, prin falsificarea probelor, atât a celor care îi încriminiează pe acuzați, cât și a celor care îl dezincriminează pe acuzator, Ninel Ganea reușește să-i scoată basma curată pe vinovați și să-l execute simbolic, în calitate de complice al crimelor comunismului, pe cel a cărui unică vină este de a fi demonstrat vina adevăraților vinovați.

În rest, asimilarea automată a criticii capitalismului cu ateismul, și cu atât mai mult cu, ucigă-l toaca, ateismul militant, sau cu un dogmatism colectivist-etatist maximal, lipsit de nuanțe, pragmatism și discernământ față de realitățile economice, nu are nicio legătură cu ceea ce am scris eu în cartea mea ci doar cu răstălmăcirile ce rezultă din grila de lectură simplist-reducționistă și partizan-ideologică a preopinentului care, în mare parte din recenzia sa, preferă să se lupte cu o sperietoare de ciori pe care singur o inventează, în loc să formuleze eventuale obiecții vizavi de teze și argumente care chiar îmi aparțin – ceea ce, evident, ar necesita ca mai întâi acestea să fie prezentate cititorilor așa cum le-am formulat eu, cu toate nuanțele și în toată complexitatea lor, nu răstălmăcite pentru a putea fi combătute mai ușor. Cât privește aceste detalii – ateismul militant sau nu știu ce expropriere în masă pe care mi-aș propune să o aplic peste noapte -,  nu mai încarc această intervenție cu citate, ci îi trimit pe cititorii care chiar sunt interesați să afle ce am eu de spus cu privire la aceste subiecte să se informeze la paginile 74-77, 83-84, 91-92, 277. În fine, iată și ce am scris în carte, în repetate rânduri, cu privire la crimele și victimele comunismului:

 

  1. Dar, după cum afirma Papa Paul al VI-lea în enciclica Populorum Progressio, pentru ca progresul să fie autentic, trebuie să fie „integral”, ceea ce înseamnă că de pe urma lui trebuie să beneficieze atât „fiecare om”, cât și „omul în totalitatea ființei sale”. Astfel, progresul integral presupune atât dezvoltarea armonioasă a tuturor componentelor (materiale şi spirituale) ce ţin de viaţa umană, nu dezvoltarea unor facultăți pe seama regresiunii altora, cât și dezvoltarea societății în ansamblul ei, și nu doar progresul unor categorii sociale, plătit prin regresul, mizeria sau chiar lichidarea altor categorii sociale. În acest sens, pentru Papa Francisc, fie că e vorba de costul uman şi ecologic al comunismului sau de cel al capitalismului, „o dezvoltare tehnologică şi economică ce nu lasă în urma ei o lume mai bună şi în mod integral o mai bună calitate a vieţii nu poate fi considerată progres”. Progresul autentic implică respectul pentru drepturile omului, pentru cultura şi identitatea popoarelor şi „deschiderea faţă de transcendent”. (p. 68)

 

  1. În fine, ceea ce Biserica Catolică respinge de fapt este tipul de conflict social „în care nu intervin considerații cu caracter etic sau juridic” și care reia astfel, la nivelul raporturilor dintre clase, „teoria «războiului total»” din „sfera raporturilor internaționale”. Din acest punct de vedere, „nu pot fi acceptate în nicio circumstanță, indiferent dacă sunt săvârșite de puterea în exercițiu sau de insurgenți, crime precum represalii generalizate la adresa populației, tortura, terorismul și provocările deliberate menite să cauzeze decese la demonstrații”, calomniile [aviz amatorilor – nota mea] şi campaniile de defăimare, precum și orice formă de „recurs sistematic la violență” sau de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. (pp. 79-80)

 

  1. (Notă de subsol la pasajul de mai sus, de la pp. 79-80) Pentru a evidenţia cât se poate de clar genul de poziţionare politică pe care doctrina socială catolică o respinge, este edificator să citim răspunsul lui Troţki la critica lui Kautsky cu privire la violența ce a urmat Revoluției din Octombrie, unde Troţki face apologia terorii bolşevice. Respingând principiul „sacralităţii vieţii” ca pe o aiureală creştino-kantiană lipsită de aplicabilitate concretă în lumea reală, unde lupta de clasă reprezintă mecanismul inexorabil care guvernează istoria, Troţki răspunde la întrebarea referitoare la diferenţa dintre practica bolşevică şi cea ţaristă în felul următor: „Nu înţelegeţi, oameni sfinţi? Vă vom explica. Teroarea ţarismului era direcţionată împotriva proletariatului […]. Comisiile noastre extraordinare împuşcă proprietari de pământ, capitalişti şi generali care se străduiesc să restabilească ordinea capitalistă. Pricepeţi această […] distincţie? Da? Pentru noi, comuniştii, este suficientă” (Lev Troțki, Terorism și comunism: https://www.marxists.org/archive/trotsky/1920/terrcomm/ch04.htm). Evident, categoriile care au căzut victimă comunismului sovietic sunt mult mai largi, incluzând cler, ţărani, intelectuali, muncitori şi diverse persoane care dintr-un motiv sau altul nu erau de acord cu conducerea de partid, incluzându-l, în ultimă instanţă, şi pe Troţki însuşi. (p. 79)

 

  1. Tăcerea Patriarhului faţă de crimele şi abuzurile puterii comuniste şi, mai grav, complicitatea faţă de măsurile represive îndreptate împotriva celorlalte culte, în special cel greco-catolic, reprezintă în mod clar o abdicare de la misiunea profetică a Bisericii şi de la obligaţiile morale ce-i revin conştiinţei creştine (p. 173)

 

  1. De altfel, Papa Francisc, al cărui mod de a gestiona încurcătura diplomatică în care a fost pus de președintele bolivian refuz să-l comentez, știe bine acest lucru, căci în discursul său din Armenia a declarat că alături de Holocaust și genocidul armean, gulagul sovietic a reprezentat una dintre „cele trei tragedii uriașe lipsite de precedent” ale secolului XX (vezi „Turkey anger at Pope Francis Armenian «genocide» claim”: http://www.bbc.com/news/world-europe-32272604) (p. 216)

 

  1. Cu siguranţă, la fel cum menajarea acestor intelectuali se explică în parte prin faptul că Biserica este împinsă spre o alianţă cu ei de atacurile partidei anticlericale, tot aşa, tendinţa Bisericii Ortodoxe Române de a se integra consensului hegemonic neoliberal postdecembrist se explică, în bună parte, în acelaşi fel în care se explică şi orientarea de ansamblu a societăţii româneşti: e vorba, bineînţeles, de o contrareacţie posttraumatică la regimul comunist, ale cărui crime şi abuzuri au fost direcţionate inclusiv împotriva Bisericii Ortodoxe Române (pp. 272-273)

 

  1. A celor întemnițați și uciși nu pentru mărturisirea lor de credință creștină, ci pentru opțiunea politică legionară ce implică de fapt pervertirea acelei credințe. Evident, asta nu justifică în niciun fel numeroasele abuzuri și crime comise de regimul comunist (p. 273)

 

Așadar, contrar afirmației lui Ninel Ganea, potrivit căreia victimele comunismului nu reprezintă „nici măcar note de subsol” în cartea mea, în realitate, există, atât în textul cărții mele, cât și în notele de subsol, nu mai puțin de șapte referințe explicite la crimele și deci la victimele comunismului, plus încă vreo trei referințe implicite pe care nu mă mai obosesc să le redau aici! Repet, într-o carte care din start nu este scrisă de pe poziția unui marxist-leninist, ergo, de pe poziția cuiva care se presupune că ar trebui să dea explicații pentru faptele regimului căruia, fie și retroactiv, îi acordă susținerea sa. O astfel de falsificare halucinantă a conținutului textului meu mă tem că demonstrează un singur lucru: cum era de așteptat, Ninel Ganea recurge la strategia criminalizării oricărei forme de critică socială la adresa capitalismului neoliberal (iar în cazul de față nici măcar a criticii propriu-zise a capitalismului neoliberal, ca sistem economic, ci a încercării de a-l legitima în termeni teologici, scopul lucrării mele, așa cum am precizat clar în prefață, limitându-se strict la clarificarea acestui ultim aspect) prin asocierea automată a acestei critici cu crimele comunismului, strategie al cărei corolar este inocentarea capitalismului, fie el cât de sălbatic, și plasarea sa dincolo de orice critică. Sau altfel spus, vorbim de forma cea mai rudimentară a ideologiei anticomunismului transformat în consens neoliberal, pe care o analizez în cartea mea.

Eu nu am nimic împotriva criticii, cu atât mai mult cu cât chestiunea discutată de mine e într-adevăr complexă, tradiția la care fac trimitere este vastă și se întinde pe două milenii, argumentația unui singur om nu are cum să nu prezinte cel puțin unele fisuri sau să nu necesite completări, iar cartea mea a fost scrisă inclusiv ca o invitație la debzatere intra-eclezială, fie ea și cu accente polemice mai contondente de care volumul meu nu duce lipsă (aspect care mi s-a mai reproșat și poate într-o manieră nu întru totul neîntemeiată). Însă, strict din punctul de vedere al acuzației la care am răspuns în această primă intervenție, ceea ce face Ninel Ganea aici nu se poate numi critică, ci în cel mai bun caz aflare în treabă a cuiva care nici măcar nu s-a obosit să citească cartea, iar în cel mai rău caz linșaj bazat pe tehnicile de luptă ale pc-ului neaoș, de rit anticomunist[1].

 

*

*             *

Probabil că n-aș fi intervenit separat, pentru a lămuri chestiunea acuzației nefondate pe care mi-a adus-o Ninel Ganea, ci aș fi lăsat totul pentru mai încolo, dacă, la câteva ore după ce Ninel Ganea și-a publicat recenzia pe blogul personal, n-aș fi asistat la această discuție suprarealistă de pe pagina de facebook a unei persoane care a dat share la recenzia în cauză, discuție în care în cele din urmă am intervenit. Redau în cele ce urmează schimbul de replici:

 

Radu Iliescu Recenzia lui Ninel Ganea este departe de a fi obiectiva. Omul a fost atins in admiratia lui pentru von Mises, care este denuntat in cartea lui Alexandru Racu ca promotor al avorturilor. Este destul de incongruent pentru un ortodox sa fie libertarian, pentru ca dreptul de proprietate este in optiunea libertarienilor aplicabil si corpului, de unde ei deduc legitimitatea avorturilor. Chiar asa, cum poate un ortodox sa fie concomitent si libertarian? Poate ne explica Ninel Ganea.

Ninel Ganea Nu-mi amintesc ca Alexandru Racu sa fi mentionat problema avorturilor in cartea sa. Sau cel putin nu legata de von Mises, care spunea in Human Action „People resorted to the egregious and repulsive practices of exposing or killing infants and of abortion”. Altfel, exista un argument strict pe linii libertariene foarte impotriva avortului. Ceea ce nu inseamna ca libertarianismul tine, ci doar ca inainte de a psihologiza („omul a fost atins in admiratia…”) sa vedem despre ce e vorba. Cat de cat. Apoi, cel mai importat e sa avem in vedere argumentele din discutie si mai putin etichetele.

Alexandru Racu Ninel, tu esti sigur ca ai citit cartea aia? Serios, deja esti comic. Sau ai o memorie / grila de lectura foarte selectiva, in virtutea careia mie mi se imputa tot soiul de culpe imaginare, in timp ce tu si prietenii tai cadeti tot timpul in picioare. Ma rog, sunt in vacanta si incep deja sa ma enervez. Revin cand ma intorc, cu trimiterile de rigoare, atat la interviul luat chiar de tine lui Comanescu, in care afirma ca The Ethics of Liberty (verifica te rog sectiunea pe avortul pre si post natal) este „Biblia omului civilizat”, cat si la cele vreo sapte pasaje in care pomenesc de crimele comunismului pentru ca dupa aia sa vii tu sa spui ca n-am alocat acestei chestiuni nici macar o nota de subsol, afirmatie care e pur si simplu calomnioasa. Daca exegeza sfintilor parinti o faci cu tot atata rigurozitate, atunci m-am lamurit.

Ninel Ganea Alexandru Racu Etica Libertatii e scrisa de Rothbard, nu de Mises, pe care il mentioneaza Radu Iliescu mai sus

 

Aceste ultime intervenții ale lui Ninel Ganea m-au făcut să înțeleg că, de fapt, în mod conștient sau inconștient, persoana în cauză a reținut din cartea mea doar ceea ce, din start, se potrivea cu preconcepțiile sale, a căror incoerență m-am străduit să o demonstrez în carte cu numeroase argumente și trimiteri față de care Ninel Ganea preferă (sau nu poate decât) să rămână surd. Desigur, nu zice nimeni că autorul recenzei ar trebui să fie de acord cu tot ce am spus în cartea mea, însă nu poți polemiza cu cineva care în loc să ia act de obiecțiile tale și să-și revizuiască sau să-și consolideze poziția ca urmare a acceptării (din lipsă de argumente) sau respingerii lor (cu noi contraargumente), preferă în schimb să răstălmăcească ceea ce ai spus prin citări trunchiate și decupaje stupefiante prin care se elimină lucruri pe care le-ai spus și ți se atribuie lucruri pe care nu le-ai spus. Înainte de a verifica validitatea surselor pe care se bazează un argument și coerența sa, ar trebui măcar să fim în stare să precizăm care argumente chiar se găsesc în textul autorului pe care îl criticăm și care nu. Revenind la discuția de pe facebook, merită subliniat contrastul dintre ușurința cu care preopinentul „înghite cămila” – șapte referințe explicite la crimele comunismului din cartea mea, care pur și simplu s-au evaporat – și scrupulozitatea cu care „strecoară țânțarul” (Matei 23, 24) atunci când vine vorba de o ideologie cu care Ninel Ganea (spre deosebire de mine, atunci când vine vorba de marxism-leninism) chiar este asociat, aceasta din urmă (nu comunismul, pe care nu l-am susținut) fiind de fapt tema cărții mele și mâța cu care elita intelectuală neoliberală a fost prinsă în sac. Dar, după cum am spus, strategia asta este: ascunzi probele care dovedesc vinovăția inculpaților și, ca să fii sigur că-i faci scăpați, muți atenția asupra acuzatorului, căruia îi inventezi o culpă imaginară dar cu impact emoțional sigur asupra unui public învățat să reacționeze pavlovian la strigătul „jos comunismul!”. Revenind, „cămila” nu constă doar în cele șapte referințe explicite băgate sub preș, ci și în alte cinci pagini (!) (154-158) de la finalul capitolului dedicat lui Horia Roman Patapievici în care discut problema avortului în contextul concepției libertariene asupra dreptului de proprietate, înțeles ca drept absolut derivat din dreptul absolut de proprietate asupra propriului corp, concepție individualist-posesivă de la care se revendică și Patapievici. Cât privește „țânțarul”, este adevărat, Radu Iliescu a încurcat un pic lucrurile aici: deși totul se învârte în jurul lui Mises, nu despre Mises este vorba (a cărui poziție vizavi de chestiunea legalității avortului – în măsura în care chiar s-a exprimat public pe acest subiect – nu am reușit să aflu care este), ci despre Murray Rothbard, discipol și mare admirator al lui Mises, la autoritatea căruia face trimitere Dan Cristian Comănescu, președintele Institutului Ludwig von Mises și camard de idei al lui Horia Roman Patapievici (el însuși membru de onoare al Institutului), într-un interviu luat de nimeni altul decât Ninel Ganea, toate acestea fiind discutate de mine în cele cinci pagini ale cărții mele menționate mai sus. În respectivul interviu, acordat lui Ninel Ganea cu ceva ani în urmă, Comănescu afirma că nu vede nicio tensiune între „un Sfânt Părinte ca Maxim Mărturisitorul” și „un liberal consecvent ca Rothbard”, a cărui carte, The Ethics of Liberty, Comănescu o definește drept „biblia omului civilizat”. Or, în pledoaria pentru anarho-capitalism intitulată The Ethics of Liberty, pe lângă dreptul la întrerupere de sarcină, independent de trimestru, Rothbard susține și dreptul legal al părinților de a-și lăsa copiii să moară de foame, boli sau frig, fără ca autoritățile să aibă dreptul să intervină (căci aceasta ar însemna să-i constrângă, abordare care nu doar cu „drepturile individului-proprietar” nu se împacă, ci, nu-i așa, nici cu „iubirea”, propovăduită, chipurile, de sfinții părinți; pe când maltratarea copiilor e perfect compatibilă cu „drepturile individului” iar pasivitatea prin raport cu astfel de practici, și, în general, prin raport cu diversele consecințe sinistre ale „libertății” nelimitate ale individului-proprietar, este, la rândul ei, o manifestare a „iubirii” propovăduite de sfinții părinți), precum și dreptul lor de a-i vinde pe o piață cu adevărat liberă, așadar complet autoreglată. Mai ales în contextul unor dezbateri recente care frământă societatea românească, mobilizând tot felul de apărători ai familiei care se bat cu pumnul în piept cu „tradiționalismul” lor integral, lipsit de jumătăți de măsură, aștept cu mare interes ca partizanii autocrației libertariene (sinteză pe care zău dacă o poate înțelege careva) să-mi explice de ce, în conformitate cu principiile libertarianismului ortodox, cuplurilor homosexuale, sau altor cupluri și comunități sexuale postmoderne, ar trebui să li se refuze dreptul de a participa la un liber schimb civilizat precum cel pentru care pledează Rothbard în a sa „biblie a omului civilizat” (nu mai pomenesc de pedofili, probabil tentați și ei de un astfel de business, ca să nu mă acuze de data asta vânătorii de fasciști că echivalez homosexualitatea cu pedofilia).

Cât despre vânătoarea de bolșevici, reali sau imaginari, care ține loc de reflecție teologică onestă și informată, cred că atitudinea partizanilor lui Rothbard s-ar cuveni să fie mai rezervată, în condițiile în care primul stat din lume care, în conformitate cu aspirațiile anti-coercitive (deci, nu-i așa, patristice) ale lui Rothbard, a legalizat avortul, a fost Uniunea Sovietică, chiar dacă, ce-i drept, nici lui Lenin nu i-a trecut prin cap să-l legalizeze și pe ăla post-natal. Iar în ceea ce privește vânzarea de copii, se făcea la pachet, cu tot satul, în Rusia lui Cicikov, descrisă în Suflete Moarte (și aici lipsesc multe note de subsol), la care probabil că ar trebui să ne întoarcem dacă vrem o rânduială curat-ortodoxă și curat-libertariană, neîntinată de duhul satanic al progresului și de influențele nocive ale Occidentului, evident, cu excepția celor care țin de „liberalismul consecvent”, marca Rothbard, pe care se presupune că și sfinții părinți l-ar fi propovăduit. Dar despre asta și alte teme conexe vom mai discuta atunci când voi avea timp să redactez următoarea replică, în care sper să reușesc să răspund, detaliat, la toate obiecțiile formulate de Ninel Ganea.

[1] Ca o paranteză, ar trebui precizat că Horia-Roman Patapievici, patriarhul libertariansimului românesc, s-a plâns de “teroarea stalinistă” a corectitudinii politice la lansarea cărții lui Traian Ungureanu în condițiile în care cunosc personal oameni care au pierdut contracte cu ICR-ul sau cărora le-au fost respinse texte foarte bine scrise de către publicațiile centrale, iar asta nu datorită faptului că s-au referit la musulmani, în termeni de goat-fuckers, așa cum face TRU, ci după ce i-au criticat, în termeni cât se poate de civilizați, pe boieri minții. Deci da, suprimarea prin diverse mijloace a libertății de exprimare, reprezintă o problemă, dar ceea ce uită să se spună este că vorbim de culturi diferite și, pe cale de consecință, de cenzori și tabuuri diferite, specfice fiecărei culturi în parte.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cum am devenit complice al crimelor comunismului – O primă replică la recenzia lui Ninel Ganea

  1. Ghita Bizonu' zice:

    Aa ca o curizitate – in articolul lui Ganea gasesc multe referinte la teologi rusi. Sunt din cartea ta sau este o preferinta a lui … Karamazov?!

    • În carte, eu fac trimitere la unii teologi ruși, Ninel Ganea face trimiteri (unele greșite, iar altele total aiuristice) la teologii la care am făcut eu trimitere precum și la alții la care nu am făcut trimitere.

      Trebuie să ne întâlnim să-ți dau un exemplar 🙂

      • Ghita Bizonu' zice:

        MUltumesc ptr intentie ….

        Am intrbata fiindca am avut asa o pfldta sa-l ataca ca e sluga Kremlinului .. ceva „f pe linie” dar inaite sa „compilez” vreo 10 exemple de „vigilenti provest” m-ma gandit ca este mai bine sa intreb..

        Cat despre ala eu sunt lamurit cu asta: http://mises.ro/921/
        Cum zicea nenea Kostea (rus , alb si …. din .. ei da Ohrana!* : cu unii nu poti discuta decat cu nagaica si naganu’. Ptr apostolii lu Misers cred ca prima unelata este ineficenta ..(scuze am unele derive fasciste ce se accentureaza cu varsta … vorba cea romanu la 20 este revolutionar, la 30 liberal, la 40 conservatir si eu fac .. 65! )

        * Prin 20-21 a intrat iarna in Romania peste Nistrul inghetat cu mauseru c96 in mana si niste …… ? vreo 20 in urma … Noroc ca a dat peste o patrula de graniceri romani vreo 30 care i-au convins pe aia 20 sa se retraga … Apopoos am o nelamuriele – par4e ce lucra la MI din Chisinau unu ca el ? El cicea „birocratie” insa stii ce e miso? RPR ii platea pensie ptr ca a facut birocratie ! Zic asta cu pensia ca sunt unii TFL isti disperati … caplatesc penzii la bosorogi care sub coomunism .. )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s