Noi scene dintr-un război murdar

„Mihaela Biolan Întrebare: Al Treilea Reich a fost o democrație? [cineva întrerupe discursul oponentei, dar vorbele lui nu se aud clar] Pentru că majoritatea a decis atunci discriminarea și exterminarea evreilor. România între 1939 și 1944 a fost o democrație? Antisemitismul de stat practicat atunci a fost un act de democrație.

Reacția (căci ar fi impropiu să spunem „răspunsul”) domnului Iancu a reprezentat unul dintre cele mai șocante derapaje ale discursului public recent:

Gheorghe Iancu Doamnă, nu mai ocoliți istoria! Nu în ’39 (sic) a decis Hitler să facă treaba asta (sic); de-abia în ’42 s-a-ntâmplat treaba asta, când a început să înnebunească…”

Niște cetățeni profund îngrijorați de incontestabila ascensiune a fascismului, al cărei vehicul contemporan este Coaliția pentru Familie, adresează „onoraților membri ai Comisiei de etică” a Universității București o petiție prin care solicită disciplinarea profesorului Gheorghe Iancu, care, conform semnatarilor, s-ar face vinovat de negaționism.

Ce se înțelege însă din răspunsul confuz al profesorului Iancu la intervenția doamnei Biolan, intervenție care, în treacăt fie spus, conține o eroare istorică cel puțin la fel de grosolană precum cea care îi este imputată lui Iancu (comparația cu România anilor 1939-1944 este complet deplasată, pentru că politicile antisemite din România acelor ani nu au fost votate, nici direct, nici indirect, de nicio majoritate, România fiind, încă din primăvara anului 1938, o dictatură instaurată prin lovitură de stat de către Carol al II-lea, dictatură căreia, până în 1989, aveau să i se succeadă altele – legionară, antonesciană, comunistă -, niciuna dintre acestea nefiind validată prin alegeri libere și corecte)? Trecând cu vederea, pentru moment, teza discutabilă referitoare la originea democratică, sau, mai precis, majoritară, a puterii dobândite de Htiler în 1933 (teză contestată, pe vremea când „băsiștii” denunțau „tirania majorității”, chiar de către unul din colegii de echipă ai doamnei Biolan, „pucist” și el, acum cinci ani, conform criteriilor „antifasciștilor” și „anticomuniștilor” patapieviciano-macovisto-tismăneni de la vremea respectivă http://voxpublica.realitatea.net/…/hitler-democratia-si-dic…), se poate spune că Iancu surprinde în mod corect o confuzie a doamnei Biolan și introduce, la rândul său, o altă confuzie.

Confuzia pe care Iancu o surprinde în mod corect este cea dintre ansamblul programului hitlerist de persecutare și exterminare a evreilor, care s-a desfășurat în etape și în urma unei serii de decizii, unele dintre ele – și mai ales cea mai dementă și mai criminală dintre ele – secrete, care n-au fost supuse, fiecare în parte, votului populației germane, pe de o parte, și, pe de altă parte, ceea ce au votat alegătorii lui Hitler în 1933 când, după știința mea, soluția finală nu a făcut parte din platforma electorală a lui Adolf Hitler. Desigur, cele două aspecte nu pot fi separate unul de celălalt, deoarece alegătorii lui Hitler au votat un partid și un lider rasist și antisemit, dar nici nu pot fi reduse unu la celălalt, deoarece implicațiile ideologiei naziste aveau să se lămurească pe deplin abia la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când aliații au descoperit camerele de gazare și crematoriile din lagărele de concentrare naziste. Invers, confuzia pe care Iancu, la rândul său, o introduce, este cea dintre soluția finală (cea mai dementă decizie a lui Hitler, de unde și asocierea, iarăși, confuză, a anului 1942 cu momentul în care acesta ar fi înnebunit) și ansamblul persecuțiilor și măsurilor discriminatorii la adresa evreilor, care încep odată cu preluarea puterii de către naziști, în 1933, și pe măsură ce trece timpul devin din ce în ce mai extreme

Cum se poate explica răspunsul lui Iancu? Pentru un om de bună credință, se poate explica în mai multe feluri: a) Domnul Iancu, asemeni doamnei Biolan, e confuz în exprimare (vezi confuzia stupidă dintre 1939, anul pe care, în mod greșit, doamna Biolan îl identifică drept an în care debutează politica antisemită a statului român, și 1933, anul în care Hitler preia puterea în Germania), asemenei preopinentei nu își structurează argumentația (doamna Biolan amestecă discrimnarea cu exterminarea în afirmația ei, domnul Iancu le amestecă și el în răspunsul său la afirmația doamnei Biolan), nu înțelege obiecția doamnei Biolan, pe care ar fi trebuit să o corecteze și apoi să o trateze cu rigoarea necesară, sau doar se face că nu o înțelege, preferând să recurgă la ironii ieftine, trădând, drept consecință, una sau mai multe maladii ale spiritului altminteri foarte prezente în platourile de televiziune din România unde, din păcate, de foarte multe ori nu sunt invitați cei mai inteligenți și cei mai articulaţi oameni; b) Domnul Iancu, asemeni doamnei Biolan, nu ştie istorie (la urma urmei, nici nu este domeniul lui de specialitate) şi, din nou, asemeni multor invitaţi din platourile de televiziune din România, îşi dă cu părerea, în doi peri, despre subiecte şi teme pe care nu le stăpâneşte; c) Iancu este un negaţionist sau, mai bine zis, un semi-negaţionist, care neagă persecuţia evreilor de până în 1942, nu şi soluţia finală.

Evident, cea de-a treia interpretare a răspunsului lui Iancu nu este deloc evidentă şi, după părerea mea, mult mai puţin plauzibilă decât primele două, căci, presupunând că în adâncul sufletului Iancu chiar este un negaţionist, ar trebui să fie chiar din cale afară de idiot ca să îşi dea arama pe faţă tocmai într-un asemenea context. Solicitând eventual clarificări, nişte interlocutori oneşti ar fi pornit de la premisa de nevinovăţie, de care ar trebui să beneficieze fiecare om într-o societate normală bazată pe dialog social, nu pe denigrări, calomnii, demonizări, denunţuri de inspiraţie stalinistă, procese de intenţie şi insinuări delirante, precum cele îndreptate de ceva vreme împotriva acestei Coaliţii pentru Familie. Iar aici ajungem, cred eu, la cheia explicativă a acestui incident, aceasta deoarece, în discursul oponenţilor ei, Coaliţia pentru Familie a fost oricum, de la bun început, Coaliţia pentru Fascism, Nazism, Tiranie a Majorităţii, etc. Iar acum, când onorabilii apărători ai democraţiei l-au prins pe Iancu cu mâţa în sac, evident că nu au mai stat să verifice despre ce fel de mâţă e vorba de fapt, ci, juisând de bucurie că judecăţile lor apriorice (sau mai bine zis paranoice) „atât de bine întemeiate” au fost, într-un final, confirmate, nu-i aşa, de o probă „irefutabilă” (a cărei adevărată natură numai cei orbiți de convingerile lor fascist-homofobe nu pot să o sesizeze), au început să urle deopotrivă panicați și entuziaști prin cetate: „a hulit, a hulit, ce altă dovadă ne mai trebuie!”, după care „pac și la războiu’!”, sau, altfel spus, se duc repede și-l denunță pe Iancu la „onorabila comisie de etică a Universității”.

De ce? Păi deoarece în instituțiile în care se reproduc (în sens social, nu neapărat biologic) elitele unei societăți trebuie menținut un climat de frică și intimidare care garantează că aceste elite vor fi conformiste, fricoase, oportuniste și nevertebrate, incapabile de judecată autonomă și originalitate creativă, adică se vor reproduce în continuare ca batalioane stupide și disciplinate de stormtrooperși gata oricând să apere „democrația” de poporul homofob și fascist, sensul agitației elgebetiste ținând doar în mică măsură de problemele efective ale minorităților sexuale și în mult mai mare măsură de imperativul consolidării unor astfel de ierarhii și diviziuni sociale. Este important ca omului să-i fie frică să deschidă gura, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când o deschide ca să se apere de o etichetare infamantă și ca oamenii cu personalitate și coloană vertebrală să fie rejectați prin astfel de mecanisme de selecție. Căci dacă se dovedesc „flexibili” într-o situație, se vor dovedi și în altele. Vor fi „tovarăși de nădejde”. Așa se impune disciplina și așa se consolidează puterea.

Și dacă tot veni vorba de „prestigiul internațional” al Universității București invocat de semnatarii petiției (acum câteva zile semnalam faptul că, potrivit clasamentelor oficiale, nu se află nici măcar în primele 1000 de universități din lume), emblematică, pentru fenomenul formelor fără fond, este diferența dintre maniera tranșantă și promptă în care a răspuns filozoful (fost) tehnocrat Mircea Dumitru (în doar câteva ore de la lansarea petiției) la afirmațiile vagi, confuze și mai mult decât interpretabile ale lui Gheorghe Iancu și modul vag, confuz și mai mult decât interpretabil în care a răspuns la verdictul suprarealist, curat postmodern, al CNATCDU, în cazul, clar ca bună ziua, al plagiatului șefei DNA Laura Codruța Kovesi.

Acum: “Rectorul Universității din București, profesorul Mircea Dumitru, a solicitat conducerii Comisiei de Etică să ia în discuție declarațiile domnului profesor Gheorghe Iancu. „Cred că suntem datori față de generația actuală și față de cele viitoare să respectăm adevărul istoric și să fim consecvenți în combaterea antisemitismului, a urii și a rasismului”, precizează rectorul Mircea Dumitru pe contul său de Facebook.”

https://www.facebook.com/Universitatea.din.Bucuresti/posts/10154709189958100?pnref=story

Atunci: „În referatul tehnic, decizia a fost exact aceasta: 4% reprezintă o copiere după surse care nu sunt menţionate în corpul tezei şi 1% plagiat, copiere care a fost preluată din surse generale din domeniul jurisprudenţei. (…) Propunerea făcută atât de comisia tehnică, cât şi de comisia juridică a fost ca pedeapsa să fie proporţională cu frauda. Şi au insistat că la această proporţie de 5%, dânşii nu pot să recomande retragerea titlului”, a afirmat Dumitru (…)

„Într-o astfel de situaţie, la universităţile care au toleranţă zero de copiat, recomandarea care se face este să se refacă teza şi nesusţinerea tezei”, a insistat ministrul Educației.”

http://www.euractiv.ro/…/cnatdcu-procurorul-sef-al-dna-laur…

Una din cauzele pentru care, din punct de vedere academico-intelectual cel puțin (dar nu numai), suntem zero pe plan internațional, ține de faptul că manifestăm toleranță zero față de o „intoleranță” cu înțeles tot mai larg pe zi ce trece, deci suntem la zi cu tembelismul de dată recentă și terorsimul intelectual practicat, ocazional, în cele mai prestigioase universități din afară, dar, pe de altă parte, suntem foarte flexibili atunci când vine vorba de normele elementare de etică personală și profesională, pe care nu reușim să le asimilăm, asta și deoarece, din varii motive (nu doar cele expuse mai sus), ne bucură compania nulităților ticăloase pe care le și promovăm în funcții de responsabilitate și vizibilitate publică.

Pe de altă parte, sunt încrezător că „tacticile murdare” la care recurg detractorii Coaliției pentru Familie vor da rezultate contrare celor urmărite, în sensul în care, în ochii opinie publice, cel mai probabil îi vor discredita pe cei care le utilizează. Cine va câștiga credibilitate și capital politic de pe urma acestei abordări este deja o altă poveste, nu neapărat liniștitoare, dar în orice caz, cred sincer că de pe urma unei astfel de opoziții, „fasciștii”, reali sau închipuiți, nu au decât de câștigat.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Noi scene dintr-un război murdar

  1. G. F. zice:

    Am urmărit emisiunea (http://coalitiapentrufamilie.ro/2017/06/04/dezbatere-gazduita-de-tvr-pe-tema-referendumului-pentru-casatorie-3-iunie-2017/) în seara asta. Iancu a fost penibil, mă tem că a fost invitat anume pentru a le da nominaliștilor ceva în care să-și înfigă colții. Dna Corina Pantelimon a fost o surpriza plăcută.
    Din păcate, în ochii opiniei publice nu apar tacticile murdare, în ciuda încercărilor lăudabile, precum cea de aici, de a le dezvălui. În ochii opiniei publice nu apar decît niște tineri care vor și ei să (se) iubească, dar niște oameni răi, lăbărțați pe scaun precum Iancu, nu-i lasă. Evident, este o ocazie bună de a asocia Biserica, creștinismul, cu personaje ca Iancu. Asta va ajuta opinia publică să înțeleagă cît de mult s-a îndepărtat Biserica de vocația ei. Iată și mecanismul: „The irony, of course, is that the Modern drive in the name of compassion and the alleviation of suffering, is something that was first taught by the Church. And now the Church will seem to be arguing against it.” https://blogs.ancientfaith.com/glory2godforallthings/2015/02/12/sex-moral-imagination/

  2. G. F. zice:

    „bătălia de acum nu e între conservatori şi progresişti, sau între religioşi şi atei, sau între oameni de stânga şi oameni de dreapta. E între democraţi şi anti-democraţi.

    Iar pentru anti-democraţi am o veste proastă: democraţia a învins de fiecare dată, din 1789 încoace. Şi va învinge în continuare!”
    http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/false-pante-alunecoase–163992.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s