Drept, drepturi, recunoaștere

1. Obiecția conform căreia menționarea în Constituție a faptului că familia se întemeiază pe căsătoria dintre bărbat și femeie ar duce la implicita eliminare din cadrul definiției a familiilor monoparentale sau de alt tip (copii aflați sub tutela bunicilor), și deci la discriminarea acestora, nu ține, aceasta deoarece, conform actualei definiții, familia oricum „se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre soți” (Art. 48, alin. 1), ceea ce ar însemna că, teoretic, această definiție deja ar exclude și discrimina familiile formate, spre exemplu, din copil și mamă care nu a fost niciodată căsătorită cu tatăl copilului. Or, după cum bine știm (dacă greșesc cu ceva, rog juriștii să mă corecteze), conform actualei legislații, nu există deosebire între drepturile pe care o mamă singură le are în raport cu copilul ei, și drepturile pe care mama și copilul le au în raport cu statul și societatea, pe de o parte, și drepturile pe care o mamă văduvă le are în raport cu copilul ei, și drepturile pe care cei doi le au în raport cu statul și societatea. Poate tocmai de aceea alineatul 1 al Art. 48 prevede faptul conform căruia familia nu „se întemeiază” doar „pe căsătoria liber consimțită dintre soți”, ci și pe „dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, iar alineatul 3 al aceluiași articol stipulează faptul conform căruia „copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie”.

2. Mai interesant, atât pentru cei care pretind că apără drepturile Bisericii de intervenția abuzivă a autorităților seculare, cât și pentru cei care pretind că apără drepturile indivizilor de intervenția abuzivă a unui stat insuficient de independent prin raport cu Biserica, este ceea ce precizează aliniatul 2 al articolului menționat mai sus, chestiune pe care pare să nu o observe nimeni. Citez:

„Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”.

Ce înseamnă aceasta în mod concret? Păi înseamnă că dacă, spre exemplu, Biserica Luterană din România ar dori să urmeze exemplul confraților luterani din Suedia și să-i căsătorească pe homosexuali, nu ar putea să o facă deoarece statul român nu recunoaște căsătoria între persoane de același sex. Sau ar putea să o facă, dar doar noaptea, în taină (ce romantic!), și cu riscul de a intra sub incidența codului penal, într-un mod oarecum similar cu felul în care își botezau unii activiști de partid copiii pe vremea comunismului. Cu alte cuvinte, amicii seculariști care se plâng de faptul că BOR se amestecă, ilegitim, în treburile statului, ar trebui să pornească de la constatarea că întâi de toate statul este cel care se amestecă în treburile, sau mai exact în tainele, Bisericii Ortodoxe Române.

3. Mai există și obiecția că prin interzicerea/nerecunoașterea căsătoriei între persoane de același sex se încalcă drepturile omului, dreptul de a te căsători cu o persoană de același sex fiind, conform acestei definiții, un drept universal și inalienabil al omului, care ar avea, drept consecință, prioritate prin raport cu voința suverană a poporului și cu ordinea constituțională derivată din această voință. Ideea în sine a raportului dintre dreptul natural și dreptul pozitiv este cel puțin discutabilă și cât se poate de complicată, dar hai să vedem totuși cum tratează Constituția României problema în cauză. Articolul 20 prevede următoarele:

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Să vedem acum ce anume prevede Articolul 16 al Declarației Universale a Drepturilor Omului:

„Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie”.

Deci, conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, bărbatul și femeia, nu bărbatul și bărbatul sau femeia și femeia, au dreptul de a se căsători. Ceea ce înseamnă că, deși, conform alineatului 2 al Articolului 20, am putea în principiu să introducem în legislația românească prevederi mai favorabile (a se citi mai postmoderne) decât cele din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nu înseamnă că încălcăm drepturile fundamentale ale omului dacă nu o facem. Punct. Dimpotrivă, dacă ne uităm la ce prevede Art. 16, alin. 1 – „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” – și Art 4. alin. 2 – „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială” – constatăm că, de fapt, cei care cochetează cu ideea încălcării drepturilor fundamentale ale omului sunt tocmai cei care, într-un fel sau altul, contestă dreptul constituțional de inițiativă legislativă ce vizează revizuirea Constituției (Art. 150) unor persoane ale căror opțiuni politice se bazează (cel puțin în cazul unora și cel puțin în parte) pe convingerile lor religioase, aceasta în condițiile în care, nici Constituția României, nici Curtea Constituțională (singura instanță abilitată să decidă asupra chestiunii constituționalității) și nici tratatele internaționale la care România este parte nu consideră că aceste convingeri religioase sunt anticonstituționale sau contrare drepturilor omului.

De altfel, caracterul secular al statului nu înseamnă că cetățenii nu pot participa la procesul politic în condițiile în care deciziile lor, deși conforme cu ordinea constituțională, sunt influențate de concepțiile lor religioase (cu toate că, după cum am spus, sunt și foarte mulți atei sau agnostici care nu sunt de acord cu căsătoria între persoane de același sex). În cazul de față am avea de-a face, din contră, cu o negare a caracterului democratic al statului. Caracterul secular al statului, în România europeană de astăzi cel puțin (în aia comunistă era altfel), înseamnă doar că Bisericii nu îi este îngăduit să impună, în mod direct, statului, anumite legi, făcând abstracție de cadrul constituțional și scurtcircuitând procesul democratic. Adică exact ce încearcă să facă biserica lgbtq, fasciști fiind tocmai ăia care urlă cel mai tare împotriva fasciștilor. Dar știm cum e: când nu ne convine rezultatul meciului, o băgăm p-aia cu „Dumnezeu nu face politică”.

4. În fine, omenește (ba chiar creștinește) vorbind, sunt de părere că odată ce politicienii noștri dau curs inițiativei de revizuire a Constituției a Coaliției pentru Familie – ceea ce Constituția nu îi obliga să facă (Art. 151) -, echitabil și frumos ar fi să găsească o soluție legală și pentru cuplurile formate din persoane de același sex, în așa fel încât și acestea să beneficieze de drepturile concrete (moștenire, acces la creditare, acces la informațiile referitoare la sănătate, posibilitatea de a-ți trece partenerul pe asigurarea medicală) de care beneficiază și majoritatea heterosexuală. Eu personal, chiar nu văd cui folosește sau ce este creștinesc în acest gen de discriminare, aplicat doar unui anumit tip de păcat (cu caracter minoritar, important de subliniat), în condițiile în care la starea civilă te poți duce să te recăsătorești (eventual și de cinci ori) cu o tânără frumoasă și liberă, după ce ți-ai lăsat, creștinește, nevasta cu doi sau trei copii, pe motiv că nu mai e îndeajuns de sexy, fără ca asta să îți afecteze cu nimic dreptul de a te recăsători și toate drepturile care decurg din respectiva căsătorie. Ne face pe noi mai creștini această abordare? Îi face pe homosexuali mai puțin homosexuali? Sporește șansele ca aceștia, sau cei care îi simpatizează, să se apropie pe viitor de Biserică? Sau, din contră, le alimentează ostilitatea față de Biserică? În fine, contribuie o astfel de abordare la cultivarea unui climat de echitate și armonie socială? Sau efectul este tocmai invers? Sper că respectul clasei politice față de convingerile unei majorități conservatoare, din care mă mândresc să fac parte, nu se va transforma în frica față de o majoritate obtuză.

În ceea ce mă privește, susțin egalitatea în materie de drepturi civile, politice, sociale și mi se pare ipocrit, inuman și, pe termen lung, contraproductiv, să o condiționezi de adoptarea unui anumit stil de viață până la urmă privată. Nu mi se pare normal să mă opun la așa ceva. Resping însă ideea unui drept la copil, care ar lua locul obligației societății de a le oferi copiilor pe care îi are în îngrijire cea mai bună viață și educație cu putință, indiferent dacă, în cazul de față, minoritățile sexuale se simt lezate de opțiunea democratică și, sper eu, matură, a societății, la fel cum resping încercarea de a dobândi de la stat, prin scurtcircuitarea procesului democratic, recunoașterea caracterului pozitiv al unui stil de viață pe care societatea respectivă nu îl recunoaște ca atare. În acest din urmă caz, problema nu mai ține atât de familie, cât de reprezentativitatea statului și de ce anume înțelegem prin democrație. Inevitabil, orice sistem de drept operează cu niște definiții pre-juridice ce aparțin unei culturi: ce anume este o familie sau, la rigoare, ce anume este un bărbat sau o femeie (pentru că vedem că, în ultima vreme, conform anumitor concepții, pot exista și bărbați cu organe sexuale feminine și femei cu organe sexuale masculine, fapt care ar face ineficientă chiar și revizuirea propusă de CPF – ne lămurim ce e familia dar rămâne să ne lămurim ce sunt bărbatul și femeia). Or, o situație în care astfel de definiții nu se bazează pe cultura majorității, ci pe cultura minorității de dată recentă, nu mi se pare nici normală, nici democratică și, la limită, nici realistă – nu mi se pare rețeta unei societăți funcționale.

Deci depinde despre ce anume discutăm: despre drepturi sau despre recunoaștere? Recunoașterea ține de un proces cultural, de durată, care poate evolua mai rapid sau mai lent și în direcții diferite. Dacă încerci să forțezi acest proces, în direcția în care îți convine, prin manevre nesportive, s-ar putea să iasă urât, inclusiv din perspectiva drepturilor. Dar dacă ai o cultură tolerantă – și aici este examenul pe care îl va da majoritatea conservatoare și în special cea ortodoxă -, poți avea drepturi fără recunoaștere. Iar aici nu vorbesc, bineînțeles, de recunoașterea faptului că homosexualii, asemeni celorlalți oameni, pot fi înzestrați cu multiple calități umane, inclusiv cu atributele genialității, ci de acceptarea unei metafizici deterministe (așa sunt de la natură și sunt constrâns să acționez în consecință și, mai mult, să mă și mândresc cu ceea ce fac) și a unei etici hedoniste (ceea ce îți vine să faci este automat și ok – dacă îți place, nu-i păcat, dacă e dragoste, nu-i păcat, ș.a.m.d.) pe care unii încearcă să le-o bage altora cu forța pe gât, până la punctul la care recurg inclusiv la încălcări ale drepturilor politice și civile (nu pe la noi, dar prin alte țări da).

Depinde și de majoritate și de minoritate dacă vom avea o coexistență decentă sau un conflict urât și contraproductiv. Căci excesele alimentează excese și abuzurile dau naștere la resentimente, ură și agresivitate.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s