În Cetatea Sfântului Ștefan

Până la urmă, se pare că istoria îi dă dreptate doar parțial lui Diderot, în sensul în care ceea ce a început cu sloganul „și cu mațele ultimului preot spânzurați ultimul rege” se termină de fapt cu sloganul „și cu iataganul ultimului soldat al Statului Islamic debarcat în Normandia tăiați-i gâtul ultimului preot”, vârsta și dimensiunea congregației acestuia din urmă fiind altminteri cât se poate de emblematice pentru starea Catolicismului în țara cunoscută cândva drept Fiica mai Mare a Bisericii. Paradoxul devine cu atât mai intens și mai amar când te gândești că oribilul asasinat a avut loc într-o localitate ce poartă numele primului martir al Bisericii, Sfântul Ștefan.

În rest, se confirmă ceea ce ziceam acum câteva zile, anume că am intrat într-o nouă fază a terorismului, cea în care vom avea câte un atac pe zi, cu cuțitul, maceta sau automobilul, genul de atac pe care orice diletant bolnav de ură poate să-l comită iar autoritățile pur și simplu nu au cum să-l prevină. Așa vom afla și cât de mulți sunt de fapt cei dispuși să omoare cu sânge rece, poate că mult mai mulți decât ne place să credem, și cum reacționează mentalul european contemporan la teroarea psihologică întreținută cu perseverență și tenacitate după modelul picăturii chinezești.

Dincolo de asta, privind ce se întâmplă pe întreg mapamondul, din Japonia până în Florida, trecând prin Europa, tind să cred că nici din toți ghețarii de la poli nu vom putea să extragem suficient de multă aghiazmă pentru toate legiunile de draci ce par să ne fi invadat planeta. Așa că mai bine închidem televizorul și ne rugăm: pentru tembelii care ne conduc, pentru demenții care ne omoară, pentru forțele de ordine care fac ce pot să ne apere, pentru victimele junghiate ca animalele la abator, și pentru acest părinte care iată, a avut parte de moartea sângeroasă a primilor creștini în ciuda faptului că se aștepta să moară asistând neputincios la disoluția lentă, pașnică și deprimantă a Creștinismului Apusean. Dumnezeu să-l primească în cetele drepților Săi și să aibă milă de noi toți.

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la În Cetatea Sfântului Ștefan

  1. Ghita Bizonu' spune:

    Qui est Jaques Hamel aussi?!
    ca Charlies am vazut destui!!!

    Insa in loc de aghizama stiu eu o rugaciune buna rau Montjoie Saint-Denis! si una si mai si Deus lo vult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s