Începutul sfârșitului unei iluzii

Se poate discuta mult și bine despre greutățile economice care vor rezulta din actuala decizie a britanicilor, despre efectul de domino, despre forțele politice nu neapărat foarte simpatice care sunt pe cale să profite de actualul faliment al clasei politice europene. Dar un lucru este cert: Anglia a oferit lumii guvernarea reprezentativă. UE, în schimb, este o tehnocrație nereprezentativă. Anglia a optat, conservator, pentru propria ei tradiție, nu pentru un viitor (din ce în ce mai) nebulos.

Din ce ne arată istoria până acum, guvernarea reprezentativă nu a fost posibilă decât în cadrul statului național, nu și în cadrul structurilor (federațiilor) supranaționale. Abandonarea statului național, și odată cu el a reprezentativității, în favoarea UE, s-a făcut pe baza argumentului că UE, așa nereprezentativă cum e, poate rezolva problemele pe care statul național nu le poate rezolva. Nu știm cât de rău ar fi fost fără UE și cât de rău va fi fără ea, dar cert este, și nu este greu de înțeles de ce, că popoarele europene nu sunt mulțumite de felul în care UE le rezolvă problemele după ce le-a izbăvit de povara responsabilității de a se autoguverna. Una peste alta, lucrurile merg din ce în ce mai rău.

Dacă structurile transnaționale îți promit marea cu sarea, izbăvirea de vitregiile sorții și, odată cu ea, de necesitatea actului politic, avantajul statului național și al regimului reprezentativ este acela de a genera o clasă politică responsabilă în fața electoratului pentru felul în care gestionează vitregiile sorții, de care (realitate cu care trebuie să te împaci) nu te poate izbăvi nimeni printr-o soluție magică. Eventual, poți progresa, încetul cu încetul, pe baze sigure, fiind actorul propriului tău progres, atât cât este acesta posibil. Pentru a folosi o comparație, e ca și cum UE ți-ar promite că dacă devii membru al ei n-o să mai fie inundații, că are Comisa o soluție magică de transformare radicală a climei, iar atunci când vin inundațiile iar Comisia te lasă să te îneci, dacă nu cumva te afundă și mai rău, iar tu cauți responsabili pentru proasta gestionare a crizei, tot Comisia îți spune că lipsa reprezentării, și deci a responsabilității politice, e parte inerentă din procesul de transformare radicală a climei care se va desăvârși cândva, în viitor, eventual când vor prelua puterea adevărații progresiști în toate statele Uniunii Europene. Și atunci nu îți mai rămâne decât opțiunea să crezi mai departe în povestea asta, cam în același fel în care se aștepta desăvârșirea socialismului în URSS, sau să-ți faci bagajele și să pleci, așa cum au plecat în cele din urmă și popoarele din URSS, fiecare să-și vadă de viața lui, care chiar dacă nu e mai confortabilă, e, oricum ar fi, în propriile sale mâini.

Astfel, în cadrul statului național (bineînțeles, dacă acesta este democratic, lucru care nu este de la sine garantat), nu îți mai promite nimeni marea cu sarea, ci ți se dă dreptul să-i alegi și să-i dai jos pe cei mandatați să gestioneze probleme care apar, chiar să-ți faci și rău, dar să ți-o faci cu mâna ta, cu posibilitatea de a trage concluziile și de a te corecta. Uniunea Europeană este, așadar, produsul hybris-ului și expresia dorinței iluzorii de a evada în paradisul post-istoric în care politica a fost înlocuită de administrație. Acum că dezmembrarea UE a început, nu știu dacă ne vom întoarce, pas cu pas, la normalitate, sau dacă, din contră, evadarea din UE va iniția o dinamică politică de tip catastrofal, într-atât de dureroasă încât, abia din ruinele ei să se nască varianta finală a Turnului Babel. Cert este că eu, ca cetățean român, nu mai vreau la Cotroceni și Parlament aplaudaci care umblă cu sărut-mâna pe la ambasade, ci politicieni care să înceapă să gândească soarta României pe termen lung, a unei Românii pregătită să stea pe propriile picioare, așa cum o putea, luând în calcul toate vitregiile sorții, printre care și din ce în ce mai plauzibila dezmembrare a Uniunii Europene.

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Începutul sfârșitului unei iluzii

  1. Pingback: INCEPUTUL SFARSITULUI UNEI ILUZII! | Octavpelin's Weblog

  2. Pingback: Începutul sfârșitului unei iluzii -SOIM Press

  3. Vlad Soare spune:

    Comparația are sens numai în condițiile unui stat național funcțional.
    În cazul unei țări complet defecte, ca a noastră, toate dezavantajele unei structuri transnaționale pălesc în fața alternativei.

    • Acum sigur, dacă ești Siria, mai bine să te guverneze căștile albastre decât să continui cu războiul civil. Nu știu dacă și în cazul României, mai ales dacă judecăm pe termen lung. Oricum, întrebarea fundamentală nu este dacă, la un moment dat, o structură transnațională funcțională este preferabilă unui stat defect. Ci dacă pe termen lung, tutela acelei structuri transnaționale va genera un stat funcțional, sau, din contră, ne va menține într-un minorat perpetuu, care la final să se dovedească mai costisitor decât efortul dureros de a construi ceva pe baze sustenabile. În orice caz, fără să pretind că am răspunsurile la toate aceste întrebări complicate, ceea ce mă amuză în mod deosebit este că aceleași argumente care păreau rezolvate doar românilor, în speță nevoia lor de a fi eliberați prin colonizare, ajung acum să se folosească și cu privire la englezi, cei care au pus bazele statului reprezentativ pe vremea când strămoșii unora ca Mixich, Tăpălagă și Pantazi (presupunând că gena lor românească chiar coboară până în adâncurile zorilor Evului Mediu românesc) nici nu aveau stat, și care au civilizat prin colonizare (cu toate brutalitățile și ororile aferente) jumătate de planetă. Asta arată că, indiferent de cum judecăm starea statului român (statelor înainte de unire), care, una peste alta, a rezistat aici, în calea „răotăților”, aproape o mie de ani, e clar că ceva e foarte putred în Europa. Și că ar trebui să ne pregătim de ce e mai rău. Pot accepta că alternativa europeană a fost cea mai bună la momentul la care am aderat. Dar nu mai accept politicieni incapabili să gândească dincolo de eșecul tot mai probabil al proiectului european, politicieni pentru care singura alternativă la Uniunea Europeană e sinuciderea în masă.

      • Vlad Soare spune:

        România a dovedit în întreaga sa istorie că nu este capabilă să facă nimic singură. Chiar și vremurile de glorie, care ni se par atît de roz astăzi (de exemplu anii interbelici), au fost un dezastru. Întregul aparat administrativ al țărilor române fost întotdeauna, dar întotdeauna, în toată istoria lui, putred de corupt. Chiar și în timpul regatului. Regele și poate cîțiva apropiați ai lui erau singurii oameni cinstiți, sub ei aflîndu-se niște partide la fel de murdare și de corupte ca cele de azi.
        Să speri că România ar putea, pe termen lung, să se ridice singură, este o atitudine lăudabilă, dar din păcate nimic din întreaga noastră realitate trecută sau prezentă nu oferă nici măcar cea mai mică speranță în acest sens.
        Or fi într-adevăr unele lucruri putrede în Europa. Europei însăși îi lipsește experiența și încearcă și ea din mers să facă acest concept să funcționeze, învățînd și improvizînd pe parcurs. Nu zic că Europa e raiul pe pămînt. Totuși, privind în ansamblu, este cel mai bun lucru care ni s-a întîmplat în ultima sută de ani.
        Că englezilor le va fi mai bine singuri decît cu UE, nu știu. E posibil. Dar că statul român ar putea vreodată să facă ceva bun pe cont propriu, pe-asta n-o cred nici în ruptul capului. Fără intrarea în UE am fi fost și astăzi la nivelul lui 1990.

  4. Donkeypapuas spune:

    @Vlad Soare
    De unde scoţi tâmpeniile alea? Din scrierile bolşevicului neokominternist Boia? Uite, îi dau eu un subiect să reflectezi: Ion Ghica remarca, fiind ministru al României la Londra, că adesea găseşte în ziare cum pe străzile capitalei Angliei sunt găsiţi unii morţi. „Starved, adică morţi de foame”. Şi tot foamea i-a făcut pe elveţieni, dar şi pe italieni, să emigreze. În massă! În URSS – o foamete care a ucis milioane de ucraineni. Iar românii, chiar şi în condiţiile din 1946, au ştiut să treacă peste dezastre. Spre diferenţă de Basarabia aceluiaş an, unde – pentru că aveau fericirea de a fi conduşi de alţii, românii ajunseseră la canibalism.
    De unde ştii tu, bă ăsta, cât de corupţi sau de incoruptibili erau boierii români, elita care a făurit România Mare? Din manualele marxist-leniniste? Din propaganda stalinistă? Din fiţuicile unora din Vest care se vânduseră intereselor fie maghiare, fie ţarist-bolşevice? Din scrierile unor imbecilizaţi care se închinau dogmei luptei de clasă? Tu ştii, bă, câţi români – din toate clasele sociale – au murit pentru România Mare? Şi-au dat viaţa, au ţinut cu dinţii de poziţiile din tranşee, fie că erau ţărani, dăscălime sau feciori de boieri? 800.000! OPTSUTE DE MII! Cu astea se cuantifică nivelul de „coruptibilitate” al unei naţiuni. La care se adaugă indicele de inteligenţă, unde toate mijlocele sunt permise pentru păstrarea neamului. Iclusiv MITA, inclusiv CRIMA, inclusiv MINCIUNA, dar ca mijloace folosite împotriva adversarilor. De aia noi, ăştia care „nu am fost capabili să facem nimic de unii singuri”, am reuşit să păstrăm EXISTENŢA statului în condiţiile cele mai grele. În condiţiile în care aliatul de la Răsărit ne-a trădat în Primul măcel mondial, în condiţiile în care toate alianţele se destrămau pe la 1939-40, în condiţiile în care un petec de hârtie ne juca la mezat la Yalta, în condiţiile în care URSSul ne dorea doar o colonie agricole, dezmembrată conform planului Valev. Nu ţi le spune Boia astea. Nu-l plăteşte Soros pentru aşa ceva.

    • Vlad Soare spune:

      Și ce legătură au toate astea cu gradul de funcționalitate și de corupție al aparatului politic și administrativ? Faptul că printre românii de rînd au existat întotdeauna oameni cinstiți, culți, patrioți, etc. n-are nici o legătură cu ce ziceam eu. Da, poporul român a avut multe elite și a avut mulți eroi. Dar eu nu despre asta vorbeam.
      Eu vorbeam despre clasa politică română, care în toată istoria a fost fie coruptă, fie incompetentă, fie și una și alta. Românii n-au avut niciodată un stat funcțional.
      Restul e cancan și îndoctrinare á la Vadim. Faptul că urli și insulți în stilul lui Vadim nu îți dă neapărat mai multă dreptate.

      • Ghita Bizonu' spune:

        Ei bine aflca ca in operioada lui Ion Anroescu a fots o administratie relativ cinstita.

      • Donkeypapuas spune:

        Nu, stimabile. E abjecţie anti-românească á la Băsescu. Plus incoerenţă logică ceva de speriat. Pe de-o parte „clasa politică română, care în toată istoria a fost fie coruptă, fie incompetentă, pe de altă parte – „poporul român a avut multe elite și a avut mulți eroi”. Păi ori e elită, ori nu mai e elită? Limpezeşte ceva în căpuşorul dumitale mai înainte de a comenta în dulşele şi perfidul stil Boia.
        Şi ce4 înţelegi, bă ăsta, prin „stat funcţional”? Că eu înţeleg că dumneata înţelegi să foloseşti nişte clişee verbale venind din direcţia pomenită mai sus – propaganda infect-băsistă, a unui regim venal până în vârf, după cum o arată chiar anchetele DNA. Adică ale unei structuri de stat ROMÂNEŞTI.
        Când a fost, băi ăsta, clasa politică romnească „incompetentă”. Atunci când a realizat PAS CU PAS, programul politic al Partidei Naţionale (adică al boierimii româneşti), program îndeplinit în răspăr (oare ştii ce înseamnă cuvântul?) cu interesele marilor imperii din jur, începând cu molohul ţarist. Vino, mă, cu date şi fapte istorice, nu cu frazeologie găunoasă luată din tolba cu mitomanii sorosist-boiste. Cât de „corupt şi incompetent” o fi fost Vladimirescu? Dar Bălcescu? Dar Brătienii (uzez de numele lor pentru că prin aceştia se înţelege o generaţie întreagă)? Ai auzit, băi ăsta, de Lascăr Catargiu şi al său „aiasta nu se poate, majestate”? Cât de „incompetenţi” or fi fost liderii români când reuşeau să administreze în doar câţiva ani regiuni cu regimuri absolut contrarii (foste ţariste şi foste chesaro-crăieşti)? Cât de „incompetentă” o fi fost o elită politică ce a evitat (cu pierderi dureroase dar a evitat) ştergerea de pe hartă a statului român. Cât de incompetentă o fi fost o armată ce a ajuns cel mai adâng în inima bolşevismului, iar apoi – în direcţia cealaltă, până la Viena şi la porţile Pragăi? Cât de „incompetenţi” or fi fost oamenii lui dej, cei care au reuşit un fapt singular în tot lagărul comunismului sovietic – scoaterea trupelor şi consilierilor străini din ţară?
        Cât de incompetentă o fi fost o elită care a reuşit ca în doar câteva generaţii să scoată populaţia din marasmul fanariot? Apropo, regimul acesta fanariot se înscrie PERFECT în tiparul atât de drag dumitale al conducerii românilor de către atotcunoscătoarele „elite străine”. A mai ajuns cineva la sublima fiscalizare adoptată de fanarioţi? Poate doar Boc şi programul său de guvernare impus de FMI în aplauzele lui Băsescu! A mai ajuns vreo guvernare la nivelul atât de larg al analfabetismului precum în aceeaşi perioadă fanariotă? Poate doar în acelaşi regim Boc, de fapt Băsescu, cu siniştrii miniştri de tip Funeriu! A mai ajuns armata ţării vreodată în prag de dispariţie precum în cadrul aceluiaşi tip de guvernare „tehnocrat”-alogenă. Niciodată! Sau poate doar în 1948.

  5. Vlad Soare spune:

    Vadime, tu ești? Te lasă să scrii și de-acolo? Ia un extraveral, să nu-ți plesnească vreo venă.

    @Ghiță: dacă te referi la Antonescu, a fost una dintre cele mai negre perioade din istoria noastră recentă. Degeaba era administrația „cinstită”, dacă ți-era frică să mergi pe stradă, putînd fi bătut sau chiar împușcat dacă i se părea cuiva că ai mutră de evreu. Să nu mai vorbim de crimele politice și de justiția care funcționa cam ca astăzi, în funcție de interesele puterii.
    Antonescu în sine a fost un om cinstit, dar asta nu înseamnă că regimul lui ar fi fost demn de vreo laudă.

  6. @ Donkeypapuas (nepostat) – Dacă vreți să vă postez comentariul vă rog să-l reformulați fără apelative de tip „bă boule”, „bă idiotule”, ș.a.m.d. Puteți polemiza, cu ironii cu tot, și fără să recurgeți la insulte. În orice caz, cel puțin atunci când insultele vin doar dintr-o direcție, din respect pentru toți cei care comentează aici este de datoria mea să le cenzurez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s