Mulți, dar proști

Bun, am auzit care sunt obiecţiile:

1. Sunteţi răi, nu-i lăsaţi pe bieţii oameni să-şi oficializeze amorul.
2. Sunteţi proşti, troglodiţi, retarzi. De ce? Păi pentru că a) vă luaţi de săracii oameni fără motiv. Şi b) în plus, altceva nu ştiţi să ziceţi.
3. Sunteţi ipocriţi. Ziceţi că vă pasă de familie, dar ce altceva faceţi pentru ea ? Ce faceţi pentru oamenii fără adăpost, pentru copiii abandonaţi, pentru cei forţaţi să abandoneze şcoala, pentru femeile bătute, pentru familiile doborâte de greutăţile materiale ale vieţii ?

Cu privire la prima obiecţie în mare am zis ce am avut de zis, inclusiv aseară într-o discuţie din subsolul postării anterioare. Vezi aici :https://www.facebook.com/alexandru.racu.7/posts/10154325320376614?pnref=story Au spus-o şi alţii înaintea mea. Nu ştiu ce vor şti să spună reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie şi ai Bisericii care vor ieşi public, dacă vor şti sau nu să contracareze campania de ridiculizare mediatică menită să contrabalanseze, pe termen mediu şi lung, actualul handicap numeric al taberei opuse iniţiativei BOR.

Cea de-a doua şi cea de-a treia obiecţie sunt mai serioase. Cea de-a treia ne îndeamnă pe fiecare în parte, atât la nivel personal cât mai ales la nivel comunitar – parohii, eparhii, asociaţii – să ne facem cuvenitele procese de conştiinţă. Forţa unei Biserici stă mai puţin în trei milioane de semnături împotriva mariajului homosexual şi mai mult în trei milioane de oameni care pot să declare că, în şi prin parohiile lor, au fost ajutaţi când au avut nevoie şi i-au ajutat pe cei care aveau nevoie. Cea de-a doua problemă e mai vechea problemă a doctrinei sociale. Şi Biserica Catolică se opune căsătoriei între homosexuali, dar prezenţa ei în dezbaterea publică e departe de a se limita la ea, aşa cum deseori lasă impresia BOR, care n-a prea ştiut ce să spună nici despre privatizări, nici despre condamnarea la sărăcie şi subdezvoltare a României medieval-asistate, nici despre cămătăria băncilor, nici despre închiderea şcolilor şi spitalelor, făcându-şi auzită vocea într-o oarecare măsură doar în câteva chestiuni ecologice cum au fost Afacerea Roşia Montană sau exploatarea gazelor de şist. De aici şi impresia de mulţi dar proşti şi ipocriţi care, în loc să-şi valorifice potenţialul numeric printr-un demers public constructiv, insistă monocord pe o temă pe care, din motive pe care le voi menţiona un pic mai încolo, individul liberal, care gândeşte lumea în termeni liberali, nici nu reuşeşte să o înţeleagă. Ca o ironie a sorţii, impresia de tip ţara arde dar ortodocşii se piaptănă, sau mai exact ţara arde iar ortodocşii fug cu torţele după homosexuali, a fost potenţată de faptul că depunerea semnăturilor strânse de Coaliţia pentru Familie a coincis cu poate cel mai sinistru şi mai monstruos scandal de corupţie din ultimii ani, la rândul său indicator al unei prăbuşiri generale a încrederii în instituţii.

Acestea sunt obiecţii legitime, de care Biserica ar face bine să ţină cont. Simptomatice sunt însă numeroasele reacţii care au luat forma etichetării “proştilor”, “troglodiţilor”, “retardaţilor”, ş.a.m.d. Dincolo de clişeul iluministo-obscurantist de tip gândesc ca-n Evul Mediu, nu ni se mai spune ce legătură există între prostie şi faptul de a semna o petiţie precum cea a Coaliţiei pentru Familie. În fond, într-o dezbatere care s-a purtat în Europa întreagă, pe axa Stat/Biserică, oamenii în cauză s-au poziţionat la dreapta, alături de oameni de la noi şi din alte ţări altminteri foarte bine pregătiţi. Şi chiar presupunând că ar fi proşti, ăştia chipurile deştepţi rezolvă ceva dacă, în loc să-i invite pe oameni să dezbată cu argumentele pe masă, aleg în schimb să le taie microfonul de cum au deschis gura, pe motiv că ştiu ei, de deştepţi ce sunt, că oricum n-are rost să discute cu unii care nu pot fi decât troglodiţi? Dacă acceptăm ideea că avem o problemă cu toleranţa faţă de homosexuali, e asta o metodă de a întreţine în România un climat de toleranţă, inclusiv faţă de homosexuali, sau una de a polariza şi mai mult o societate pe cât de dezorientată, pe atât de învrăjbită? Ah, dacă îl inviţi pe om să-şi susţină poziţia iar el răspunde la argumente cu lovituri de bâtă şi onomatopee, atunci da, ai tot dreptul, ba chiar şi datoria, să-l numeşti troglodit şi să-l tratezi ca atare. Simptomatic este faptul că şi atunci când pe un alt clivaj decât cel Stat/Biserică (din cele patru clivaje ale lui Stein Rokkan), anume clivajul Capital/Muncă, marea masă s-a poziţionat atunci la stânga, lumea bună, inclusiv mulţi din cei care îi apără acum pe proşti, tot de proşti (de proşti şi de leneşi) ne-a vorbit, şi tot cu argumentul că ăştia, în loc să fie în pas cu Europa, au rămas cu mintea şi simţirea blocată într-un alt ev întunecat al istoriei, cel comunist. Drept care, se cuvine să le tai microfonul, căci cu proştii nu se discută, ăştia n-au dreptul nici să vorbească nici să voteze. Din păcate, aşa deştepţi cum suntem, avem tendinţa de a simplifica lucrurile de o manieră rudimentară şi de a ignora că simplul fapt de a nu fi de acord cu altcineva nu-l face pe ăla în mod automat nici prost, nici un monstru. Cunosc destui oameni care nu îmi împărtăşesc poziţia pe tema asta, şi destui care mi-o împărtăşesc, oameni care nu sunt deloc proşti. Și nici nu mușcă. E suficient să-i cunoşti ca să te convingi.

Nu, nu obţinerea de drepturi de către cuplurile homosexuale, inclusiv acela de a se căsători, e cauza pentru care familia românească se află în criză. Familia românească se află în criză din două motive, fiind cât se poate de revelator că oponenţii de stânga ai demersului BOR, şi susţinătorii de dreapta ai acestuia, se opresc doar asupra unuia dintre cele două motive, altul în fiecare caz în parte. Primul motiv este într-adevăr precaritatea şi instabilitatea financiară, şi poate nu atât sărăcia materială cât pierderea statutului social pe care o implică transformările economice capitaliste prin care a trecut ţara noastră în ultimii douăzeci de ani, dacă nu regresul cel puţin oprirea ascensorului social şi pierderea din urmă a minorităţii de frumoşi şi deştepţi în raport cu care, oricât te-ai strădui, ajungi să arăţi din ce în ce mai mult ca un untermensch, condamnat să le transmită copiilor, pe care nu îţi mai vine să-i faci, acelaşi statut şi acelaşi sentiment al fiinţei. Este zona despre care stânga vorbeşte, şi deseori o face bine, iar BOR din nefericire nu prea vorbeşte. Dar pe lângă acest motiv, mai există şi un altul, care afectează cu precădere mediile urbane şi pe oamenii care, deşi şi ei se confruntă cu probleme economice destul de serioase – a se vedea patimile datornicilor la bancă ce au dat peste cap numeroase familii -, totuşi, per ansamblu, au o putere de cumpărare cu mult, mult mai mare decât bunicii lor care se căsătoreau la douăzeci de ani şi făceau cinci copii. Dar în mediile astea se răspândeşte tot mai mult o cultură individualist-hedonist-narcisist-carieristă datorită căreia oamenii devin tot mai puţin capabili sau mai puţin dispuşi să se dăruiască şi să-şi asume responsabilităţi, să-şi facă (şi să găsească pe cineva cu care să-şi întemeieze) o familie şi să o menţină unită. Mulţi, în special femeile, suferă din cauza asta poate mai mult decât suferă alţii din cauza sărăciei. Pe de altă parte, nu obţinerea de drepturi de către homosexuali, inclusiv dreptul de a se căsători, este faptul care generează fenomenul cultural individualist în cauză, ci e mai degrabă invers: raportarea contractualist-individualistă la familie (şi, în general la orice altă structură socială), proprie subiectivităţii liberale, explică atât uşurinţa cu care este relativizată noţiunea de familie (deja, oameni cu care polemizez, îşi asumă consecinţele logice ale gândirii exprimându-şi acordul şi cu familia incestuoasă, şi cu familia formată din trei, patru sau mai mulţi indivizi, şi cu orice alt fel de asociaţie contractuală formată din mai mulţi indivizi care este recunoscută ca familie de către stat pentru simplul fapt că indivizii contractanţi solicită să fie recunoscuţi ca familie), cât şi reala incapacitate a indivizilor definiţi de subiectivitatea liberală de a înţelege ce au BOR şi ortodocşii cu familia homosexuală. Cu alte cuvinte, oamenii susţin familia de tip contract între indivizi, oricâţi, oricum, fără reguli proprii instituţiei, anterioare indivizilor şi independente de voinţa lor, pentru că raportarea lor la familie, care generează criza acesteia din urmă, este deseori cea a unor indivizi care contractează relaţii şi le întrerup când ele nu mai corespund intereselor lor, deseori fără să se gândească prea mult la ce lasă în urmă: parteneri daţi peste cap, copii cu atât mai mult. Mă rog, nu putem generaliza, sunt şi destui oameni care poate doar cad în capcana şantajului emoţional referitor la lipsa de empatie sau înapoierea mintală, fără să reflecteze suficient la chestiunea în cauză, esenţial fiind să pari deştept, nu neapărat să fii. Dar cred că trendul de bază, la nivel macro, este cel specificat, anume liberalismul cultural dominant.

Când Louis Ambroise de Bonald, unul dintre ultimii “medievali”, solicita în timpul Restauraţiei abolirea divorţului legalizat în timpul Revoluţiei Franceze, acesta insista că miza indisolubilităţii familiei ţinea de însăşi natura ei: aceasta fie era o unitate ce precede indivizii în ordine ontologică, chiar dacă nu şi cronologică în cazul soţilor, cu normele şi ierarhia ei independente de voinţa indivizilor, printre care şi indisolubilitatea sau, departe ca indivizii să fie părţi ale întregului (principiul holist), întregul, cu tot cu normele sale, rezulta din voinţa indivizilor, care puteau dizolva întregul sau îi puteau schimba normele oricând şi oricum voiau (principiul individualist). Or, la limită, în ciuda duratei necesare pentru finalizarea oricărui proces istoric, acceptarea celui din urmă principiu – manifestat acum, când divorţul e deja mult în urma noastră, prin divorţul familiei de baza ei biologică (universală în toate culturile) şi cea cultural-creştină (valabilă în spaţiul civilizaţiei europene) – implică, în ultimă instanţă, abolirea de facto a familiei. Pentru că într-o astfel de situaţie, orice asociaţie de indivizi este la fel de mult sau de puţin o familie pe cât îşi doresc, astăzi (mâine Dumnezeu ştie ce şi-or dori), indivizii respectivi. Familia, din acest punct de vedere, e tot o firmă/corporaţie, iar firma/corporaţia tot o familie, cum din nefericire e cazul tot mai des în ziua de astăzi. Problema e că atunci când nu mai există familie, în sensul precizat de Papa Leon al XIII-lea, de societate anterioară şi autonomă în raport cu statul, atunci între stat şi individ nu mai există nimic. Cum, în conformitate cu principiul liberal, niciun individ nu poate fi supus altui individ, ci statul reglementează conflictele dintre indivizi, ale căror drepturi tot el le defineşte, înseamnă că şi autoritatea parentală este transferată de la părinte la Barnevernet sau alte instituţii asemănătoare menite să garanteze faptul conform căruia copilului îi vor fi respectate drepturile, pe care tot statul i le atribuie, şi că produsul, biologic doar, al părinţilor, va fi crescut de stat, care va face din el un individ-cetăţean cât mai bun, o replică cât mai fidelă a ideal-tipului antropologic de bază al civilizaţiei liberale. Iată de ce un autor de talia lui John Milbank (şi ăsta tot un prost) a afirmat că, independent de eventualele bune intenţii ale susţinătorilor mariajului homosexual (să fim empatici, să nu fim fundamentalişti, să fim deschişi la minte, să nu fim medievali), în mod concret, orizontul larg pe care îl deschide legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex – ea însăşi consecinţă şi nu cauză a dinamicii culturale a lumii noastre – este cel al unei tiranii biopolitice http://www.abc.net.au/religi…/articles/2013/…/23/3743531.htm. Una care să-i descurajeze să nască şi să crească fii şi fiice şi pe cei care, înotând cum pot contra valului de dezintegrare culturală, continuă totuşi să o facă.

Aşadar, miza actualei dezbateri, dacă e să fie una serioasă şi constructivă, este cum anume îi ajutăm pe oamenii ăştia, dar şi pe cei din medii sociale mai puţin dezvoltate (şi deci confruntaţi poate cu alt tip de probleme), să întemeieze familii, să le păstreze şi să aducă pe lume copii cu un mediu familial sănătos în spate, ca să avem cu toţii nu doar un viitor demografic, ci și un viitor uman. Şi cum facem acest lucru fără să le îngreunăm viaţa homosexualilor cu eventuale blocaje legal-birocratice care le cauzează probleme inutile şi îi împiedică să-şi aducă deplina contribuţie de care sunt în stare la binele comun, manifestând faţă de ei o atitudine autentic umană şi, în cazul Bisericii, autentic pastorală. În fine, cum facem ca să funcţionăm împreună ca societate şi să rezolvăm problemele comune în ciuda diferenţelor noastre. Or, din nefericire, atâta timp cât în loc să discutăm şi să încurajăm participarea politică, preferăm în schimb să înjurăm milioanele de „ştirbi” şi de „asistaţi”, de „troglodiţi” sau de „omuleţi patibulari” care au ales să îşi exercite drepturile garantate de Constituţie, mă tem că nu vom ajunge foarte departe.

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Mulți, dar proști

  1. Gogu spune:

    Chiar daca biserica nu are nici un fel de legatura cu Dumnezeu* , tot are cunostintele necesare ca sa incerce sa intirzie un sfirsit inevitabil al actualei forme de orinduire si trecerea la un model de crescatorie umana, in care oamenii se vor inmultii prin inseminare artificiala si vor deveni niste mici robotei sau niste fiinte fara sare si piper cum sint pui din crescatoriile actuale. Ca doar ce mincam aia o sa ajungem. Biserica chiar si in aceasta forma actuala de venerare a lui ISUS pastorul tot nu poate recunoaste familia homosexuala pentru ca in acel moment ar fi ca si cum si-ar da jos blana si am vedea lupul. Inca nu e momentul. Actul sexual de tip homosexsual este un lucru diavolesc pentru ca inseamna numai placere. Diavol din grecescul diabolos inseamna a separa a divide. Orice act sexua in care luam masuri de contraceptie este un act diavolesc pentru ca noi acceptam numai placerea nu si actul creatiei , nasterea unui copil. Scopul bisericii este religia(din latinescul religae, a lega strins a reuni) , sau ar trebui sa fie. Noi zi de zi facem lucruri diavolesti cind bem un pahar de alcool sau coca-cola de exemplu , este un lucru diavolesc pentru ca il bem pentru placerea gustului si nu pentru a satisface o nevoie a corpului. Separam placerea de necesitate. gestul bisericii cu 3 mlioane de semnaturi este similar cu gestul lui Pilat din Pont care s-a spalat pe maini in cazul lui ISUS invatatorul, sau cel putin asa se este scris in istoria invingatorilor.Noi , biserica v-am spus ,dar voi ati hotarit, e pacatul vostru. ( pacat=acel lucru care ne face sa ne simtim vinovati , fapt care duce la intreruperea legaturii cu divinitatea) . Biserica a ales intodeauna calea mai usoara, calea intereselor si dorintelor umane. Religia este doar pentru citiva. Biserica este o iluzie pentru toata lumea. Dar pina si mai marii bisericii se tem de anumite lucruri si atunci incearca sa-si adoarma constiinta cu astfel de initiative. Nu trebuie sa ne facem iluzii trebuie sa fim atenti la momentul cind va sosi dreptatea lui Dumnezeu , care nu are legatura cu dreptatea omeneasca, sa fim pregatiti. Dupa ce am citit citeva carti despre istoria interbelica a Romaniei , tind sa cred ca venirea rusilor si comunismul a fost dreptatea lui Dumnezeu pentru poporul nostru. Si atunci ca si acum poporul isi injura conducatorii pentru coruptia generalizata. Si a venit pedeapsa pentru conducatori.
    *Daca biserica ar avea vreo legatura cu Dumnezeu s-ar ruga cu „Faca-se voia Ta Doamne in tot ceea ce facem noi , slujitorii tai, chiar si imoptriva vointei noastre.” si „Faca-se voia Ta Doamne in tot ceea ce fac conducatorii tarii noastre si mai marii oraselor , comunelor si satelor , chiar si impotriva vointei lor” . Asta ca tot il invocam toata ziua pe Dumnezeu dar facem numai ce vrem noi si poftele noastre.

  2. Jane spune:

    I could not refrain from commenting. Very well written!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s