Sadiq Khan și dreapta grețoasă

Ce-mi plac mie ăștia care atunci când mai are loc câte un atentat terorist se grăbesc să blameze întreaga comunitate musulmană din Occident pe motiv că nu e în stare să se integreze, dar când un musulman reușește să se integreze suficient de bine încât să devină primar al Londrei, fiind evident că niciun ratat lumpenproletar sau fanatic religios n-ar putea să realizeze vreodată o astfel de performanță, atunci încep să se plângă că de ce s-a integrat atât de bine. Și dă-i cu denunțul corectitudinii politice și cu suspinul după vechea Anglie creștină, aia de acum sute de ani, când nici un evreu precum Miliband (și ateu pe deasupra), nici un catolic precum Blair, n-ar fi putut să ocupe în veci o funcție publică. Indivizii ăștia se grăbesc cu fiecare ocazie să proclame eșecul multiculturalismului dar uită să ne spună că, în măsura în care eșuează, multiculturalismul o face, măcar în parte, și datorită celor ca ei, care oricum ar fi vrut să-l omoare în fașă, și căruia nu doar că nu-i dau din start nicio șansă, dar se grăbesc să-i denunțe eșecul chiar și atunci când mai raportează câte un succes.

De fapt, ceea ce deranjează la acești așa-ziși creștini, este ceea ce îl deranja foarte mult și pe Hristos, în speță ipocrizia. Faptul că fac pe toleranții și generoșii de a căror toleranță și generozitate se abuzează (nu zic că nu există și fenomene din acestea, dar cu siguranță nu ei sunt victimele unor astfel de abuzuri), când de fapt, cinstit ar fi să recunoască faptul că, în cel mai bun caz, sunt din start dispuși să le ofere oamenilor ăstora cel mult un loc de sclav la marginea societății, unde ar trebui să rămână fără să facă nazuri, și un șut în fund atunci când nu mai au nevoie de munca lor. Și ar mai trebui să recunoască faptul că această atitudine mizerabilă a lor, care n-are nimic în comun cu Creștinismul, se integrează într-o descendență deloc onorabilă. Își permit să facă asta acum cu musulmanii nu doar pentru că islamiștii radicali le furnizează pretextul iar ei furnizează răspunsul blamării colective menit să creeze exact genul de polarizare pe care islamiștii radicali și-o doresc de fapt. Căci nu doar ai noștri semănători de vrajbă, ci și radicalii islamiști, se tem tocmai de conviețuirea normală dintre musulmani, creștini și agnostici/atei, de posibilitatea unui Islam integrat în cadrul teologico-politic al modernității liberale. Revenind, își permit să facă asta cu musulmanii și pentru că după Holocaust nu își mai permit să o facă cu evreii, după Martin Luther King și Nelson Mandela nu își mai permit să o facă (cel puțin nu la fel de pe față) cu negrii, în condițiile în care în fiecare epocă au trebuit să o facă cu unii sau cu alții, scornind în același timp justificări presupus nobile pentru niște atitudini și politici perfect jegoase.

Faptul este cu atât mai comic, în cazul de față, întrucât așa-zisa amenințare musulmană și așa-zisa amenințare a corectitudinii politice par să se anuleze reciproc în cazul noului primar al Londrei care este deopotrivă musulman și susținător al căsătoriei între persoane de același sex. Eu sunt creștin, și creștin fiind, văd căsătoria dintre persoanele de același sex ca pe oficializarea unei relații păcătoase, iar Islamul ca pe o concepție religioasă care, la fel ca și alte concepții religioase altminteri perfect integrate în societatea liberală actuală, este marcată de niște erori teologice fundamentale. Însă asta nu mă împiedică să îmi fie scârbă de tot felul de specimene vechi și noi care îmi compromit credința pretinzând că o apără de imigranți care n-ar putea să o „distrugă” dacă n-ar găsi-o deja (auto)distrusă, în bună parte tocmai de aceiași presupuși apărători ai ei.

În fine, se spune că noul primar al Londrei nici măcar nu e cine știe ce radical socialist. Dar în condițiile în care un studiu recent arăta că între londonezii din cartierele bogate și cei din cartierele sărace s-a ajuns la o diferență a duratei medii de viață de aproape douăzeci și cinci de ani, mă gândesc că, în ciuda numărului mare de musulmani și a dificultăților reale pe care deseori le întâmpină integrarea lor, sunt destui oameni în societatea respectivă care preferă să voteze un musulman de stânga, fie și din „new labour-ul” pe care se lăuda Thatcher că a reușit să-l producă, decât să voteze o „elită de dreapta” ca a noastră care vine să mai aplice creștinește o nouă rundă de tăieri și privatizări. Numai pe noi ne arde grija de islamizarea Occidentului în condițiile în care, în numele imperativului occidentalizării, și cu „elita de dreapta” la cârmă, am transformat țara asta într-un pământ pârjolit de unde pleacă toți și unde oricum n-are de gând să vină nimeni.

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Sadiq Khan și dreapta grețoasă

  1. Donkeypapuas spune:

    Sunteţi naiv, domnule Racu! Dacă i-aţi căuta la puţă pe unii din aceşti vocali „apărători ai Crucii” (dar care nu s-au grăbit să sară în apărarea unui Vilntilă Horia, să zicem!) o să contataţi că o au micşorată. Prin urmare un alt interes îi mână în luptă – unul geopolitic şi foarte apropiat statului Israel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s