Flori, fete și simpleți

An de an, în loc să profite de ocazie pentru a dărui sau a primi un buchet de flori, anumiți ortodoxiști și anumite ortodoxiste întâmpină cu spume la gură sărbătoare „numită 8 Martie”, care „face mult rău credinței noastre ortodoxe.” Spre exemplu, un articol postat ieri pe site-ul activenews, înfierează de-a valma fenomene perfect eterogene precum dreptul de vot pentru femei, concursurile de miss și floricele aduse în dar mămicii, și dă de înțeles că Postul Mare (din câte se pare, articolul a fost scris anul trecut, când 8 martie a picat în post) ar fi fost spurcat prin „orgii” (!?) feministe (!?).

Mărturisesc că mie personal, sărbătoarea de 8 martie îmi este mai degrabă indiferentă. Unii/unele vor trage din asta concluzia că sunt misogin (sau „sexist”, că așa se zice acum), alții/altele vor trage din asta concluzia că nu sunt suficient de vigilent față de atacurile masoneriei la adresa Ortodoxiei, sau mai grav, că m-am dat cu (iudeo)masonii. Poate să creadă fiecare ce vrea, eu spun doar că a percepe sărbătoarea de 8 martie ca pe o „mare amenințare”, de dureroasă actualitate, la adresa credinței ortodoxe, într-o vreme în care lumea și Biserica chiar se confruntă cu probleme infinit mai grave, nu ține decât de talentul unora de a nu rata nicio ocazie de a fi penibili. Ba cu cipurile, ba cu Colectivul, ba cu 8 martie, ș.a.m.d.

Dar dincolo de aceste aspecte stilistice mai degrabă comice, ce caracterizează un anumit tip de habotnicie ortodoxistă, mai grav, deși nu mai puțin comic, mi se pare un anumit tip de argument teologic cu substrat antisemit care este adus în discuție de fiecare dată când este atacată, „creștinește”, ziua internațională a femeii. Or, din câte se pare, o victimă colaterală a insurecției ortodoxiste împotriva zilei de 8 martie este și Regina Estera, pe care, dacă e să dăm crezare unor speculații ortodoxiste, activista socialistă Clara Zetkin (conațională a Esterei) ar fi asociat-o cu ziua de 8 martie. Cu alte cuvinte, sărbătoarea de 8 martie ar fi asociată și cu comemorarea dejucării planului de exterminare a poporului evreu sub domnia împăratului persan Artaxerxe, din care, bineînțeles, habotnicii și antisemiții noștri nu rețin lucrarea lui Dumnezeu de izbăvire a neamului ales prin care s-a înfăptuit mântuirea lumii, ci doar bucuria sadică cu care evreii ar comemora soarta tristă a 75000 de persani, care au căzut ei în groapa pe care Aman o săpase pentru întreg neamul evreiesc.

Și bineînțeles, respectivii se întreabă retoric ce fel de oameni sunt ăia care prăznuiesc uciderea a 75000 de semeni de-ai lor. Dar atunci întreb și eu: voi care prăznuiți, la 20 iulie, de Sfântul Ilie, nu biruința adevărului asupra idolatriei, ci, sadici fiind, prăznuiți uciderea celor 450 de profeți ai lui Baal, ce fel de oameni sunteți!? Dar Iisus Hristos, care a prăznuit împreună cu apostolii Paștele evreiesc, adică eliberarea din robia Egiptului, eliberare care, drept urmare a cerbiciei lui Faraon, s-a lăsat cu moartea tuturor întâilor-născuți din Egipt și cu înecarea unei armate egiptene, ce fel de om a fost!? Cântările pre-pascale ale Bisericii din care faceți parte spune că nu a fost doar om, ci și Dumnezeu, același Dumnezeu care i-a izbăvit pe evrei din robia egiptenilor.

Pentru părinții Bisericii, izbăvirea din robia egiptenilor este o prefigurare a izbăvirii din robia morții și a păcatului, precum și baza istorică a evenimentului Întrupării care a adus lumii această libertate. Și aceiași sfinți părinți văd în persoana Esterei o preînchipuire a Maicii Domnului, dată fiind mijlocirea ei pe lângă împărat care a dus la izbăvirea întregului popor al lui Dumnezeu.

Nu cunosc în detaliu felul în care evreii, după Hristos, prăznuiesc momentele cheie ale istoriei mântuirii noastre, mântuire care, după cum subliniază însuși Hristos, vine de la iudei (Ioan 4, 22). Și, vorba lui Sandu Tudor, nu mă consider nici antisemit, nici filosemit. Însă frați creștini, ideea este următoarea: dacă vreți să fiți creștini, și nu cretini, nu mai loviți în Vechiul Testament, că vă tăiați singuri craca de sub picioare. Nu vă mai masacrați propria tradiție, în lupta cu modernitatea, care și ea (nu-i așa?), tot de la evrei vine (ca urmare a unei sinistre conspirații). Și nu mai atacați probleme teologice foarte delicate (ați văzut ce s-a întâmplat în cazul Colectiv) cu învârtoșare mărturisitoare de simplet duhovnicesc. Sau, mai grav, cu prostie agresiv-resentimentară care duhnește de la o poștă a rasism duhovnicesc, de sorginte cuzistă.

Pentru că dacă îi întrebi pe ăștia care atacă pervers Vechiul Testament, pe motiv că ar fi excesiv de violent, și pe turma de berbeci mărturisitori care se iau după ei, ce cred despre Ionel Moța, Zelea Codreanu sau Antonescu, îți vor răspunde că aia sunt adevărați creștini, care, mai mult, n-au făcut și n-au avut de gând să facă rău niciunui evreu, ci evreii au fost cei care i-au prigonit pe ei, pentru niciun alt motiv decât acela că erau buni creștini și iubitori de neam. Adică îți vor relata o istorie a României din prima jumătate a secolului XX care seamănă teribil de mult cu varianta prelucrată/trunchiată a episodului biblic relatat în Cartea Esterei. Prietenii știu de ce.

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Flori, fete și simpleți

  1. Intrigat spune:

    O veche legenda evreiasca, povestita de Richard Wurmbrand intr-una din cartile sale, spune ca atunci cand evreii au traversat Marea Rosie (dac-o fi fost intr-adevar vorba despre Marea Rosie, pentru ca exista, daca nu ma insel, cercetatori care spun ca expresia „Yam Suph” a fost tradusa gresit si c-ar fi vorba de fapt de o alta mare) si Miriam, sora lui Moise, i-a condus in cantarea unui imn de slava a puterii Dumnezeului lor, ingerii au cantat si ei, impreuna cu evreii, spre slava Domnului. Zice legenda ca Dumnezeu le-ar fi spus ingerilor: ” Evreii sunt oameni si se pot bucura ca au scapat. Dar de la voi astept mai multa intelegere. Egiptenii care au murit nu sunt si ei copiii Mei? Nu-i iubesc oare si pe ei? Cum se face ca nu simtiti tristetea Mea pentru soarta lor tragica?” Biblia e plina de episoade oribile. Sa ne gandim numai la secventa absolut infioratoare din Judecatori, daca nu ma-nsel, care aproape a dus la extinctia neamului lui Beniamin. Niciun om sanatos la cap, dac-ar fi scris din mintea lui si nu sub influenta duhului Altcuiva, n-ar fi inclus un astfel de lucru in cartea de capatai a unei religii.

    Astfel de lucruri nu pot fi ignorate. Nici moartea intailor nascuti ai egiptenilor la vremea Exodului, nici pierirea armatei egiptene, nici genocidul amalecitilor sau a celorlalte neamuri canaanite, nici uciderea persanilor de pe vremea lui Artaxerxes, nici asasinatele comise de David pe vremea cand se ascundea de Saul si multe, multe altele. Dumnezeu este Dumnezeul Ostirilor si acest lucru nu poate fi negat. Insa nu poate fi negat nici ca Domnul Ostirilor este si Fiul Omului. Dumnezeul care a poruncit exterminarea canaanitilor care traiau in Palestina inainte de venirea Israelului din Egipt este acelasi Dumnezeu care, secole mai tarziu, moare pe o cruce romana in Palestina, rugandu-se pentru iertarea calailor Sai. Sau, in fine, Substanta este aceeasi, pentru pastrarea rigorii privind Treimea. Christos a spus ca El si Tatal sunt una. Deci Vechiul Testament si Noul Testament tot una sunt. Cum impaci cele doua lucruri? Pur si simplu prin faptul ca noi oamenii nu putem vedea imaginea intreaga. Parerea mea personala e ca istoria nu s-a oprit acolo pentru nimeni din cei de mai sus. Povestea lor a continuat, intr-un alt plan, intr-o alta lume….Cum? Habar n-am cum. Dar stiu ca Dumnezeu a iubit lumea atat de mult incat a trimis pe Singurul Sau Fiu la moarte pentru a da lumii o sansa. Ergo, Dumnezeu va da acestor oameni sansa pe care mi-a dat-o si mie. E exclusiv treaba Lui cum, cand si in ce fel o va face. Eu atat stiu deocamdata si mai stiu ca intr-o zi voi sti mult mai multe. As dori doar ca toti sa ne amintim ca in Christos nu mai e nici Iudeu, nici Grec, nici rob, nici slobod sau, in cazul de fata, nici ortodox, nici neoprotestant. Toti suntem una in Christos care ne e Cap tuturor.

    • După cum am spus, este o chestiune teologică foarte delicată, pe care nici eu nu știu întotdeauna cum să o abordez, cu atât mai mult cu cât se pune problema să o fac într-un simplu comentariu de blog. M-am gândit și eu mult la cele spuse de dumneavoastră, și am ajuns la unele concluzii, rămânându-mi în schimb multe întrebări. Știm că Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, iar atunci când pedepsește o face pentru a opri acțiunea răului, care îl afectează întâi de toate pe cel care îl săvârșește. De altfel, știm că moartea a fost lăsată, ca urmare a căderii, pentru ca răul să nu se înveșnicească și că moartea, oricât ar fi ea de traumatică, nu este cel mai mare rău care i se poate întâmpla omului, ci moartea sufletului e răul cel mai mare, care se petrece atunci când Dumnezeu își ia mâna de pe om și îl lasă să se autodistrugă. În Vechiul Testament vedem și comemorăm întâi de toate purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru poporul ales, prin care s-a înfăptuit mântuirea lumii, dar partea represivă nu o sărbătorim, și de la un punct încolo nici nu o înțelegem. Sigur că lui Dumnezeu nu îi face plăcere să-și pedepsească fiii, așa cum nu îi face plăcere niciunui părinte, și sigur că unii se pot limita la o perspectivă vindicativă de gen Dumnezeu e cu noi, în condițiile în care Dumnezeu nu e rasist și este al tuturor. Alegerea lui Israel s-a făcut în perspectiva unei misiuni universale, iar fără această perspectivă, alegerea regresează în etnocentrism și xenofobie. Eu tocmai perspectiva asta vindicativă am detectat-o în subtextul celor care au atacat problema într-un mod rudimentar și ideologic, nicidecum în duhul în care ați făcut-o dumneavoastră. Și este foarte grav, foarte dăunător din punct de vedere spiritual, să atacăm chestiuni teologice complicate și tulburătoare de o manieră rudimentar-vindicativă, subordonându-le unor partizanate politice deplorabile și meschine. Una e să-ți pui problema asta, așa cum o faceți dumneavoastră, și alta e să o folosești ca mijloc de atac la adresa evreilor, asta în timp ce te ocupi cu cultul lui Codreanu și al altor antisemiți cu intenții genocidare. Una este să vezi partea sângeroasă a Vechiului Testament și să te tulburi, și alta e să o arăți cu degetul, în timp ce te faci, culpabil, că nu vezi partea sângeroasă a secolului XX, și toată rețeaua aferentă de complicități.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s