Fără corupție și fără milă – România ideală a Alinei Mungiu Pippidi

Conform Alinei Mungiu Pippidi, avem două categorii iresponsabile : a) poporul iresponsabil care, datorită unui deficit de mentalitate europeană, continuă să trăiască cu impresia că tot ce zboară se mănâncă şi şi-o face cu mâna lui (te întrebi oare de ce s-o mai fi dus cu mâna întinsă la ghişeul băncii); şi b) autorităţile iresponsabile care, invocând mila faţă de popor, dar în realitate motivate de interese necurate, pun acum mâna de dărâmă grinda de rezistenţă a casei noastre comune.

E fascinant modul în care Alina Mungiu Pippidi înţelege noţiunea de (i)responsabilitate. Pe de o parte, (i)responsabilitatea nu se împarte între debitor şi creditor. E doar a debitorului. Şi cum nu se împarte, debitorul singur trebuie să suporte consecinţele iresponsabilităţii ce îi aparţine numai lui. Pe de altă parte, iresponsabile sunt doar autorităţile care tratează/miluiesc victimele caritasului, nu şi autorităţile care au permis funcţionarea caritasului de la bun început.

De fapt, impresia pe care ţi-o lasă Alina Mungiu Pippidi este că totul ar fi bine în România dacă n-ar mai fi corupţie şi milă, cel puţin nu în versiunea haiducească. Aşa am putea s-o punem şi de un caritas cu acte-n regulă şi tot am trăi ferciţi până la adânci bătrâneţi, cel puţin ăia dintre noi care sunt cinstiţi, responsabili şi nici nu se lasă duşi de nas de toţi milogii. Adică ăia dintre noi care sunt buni europeni.

Dar dacă tot ne este milă, că na, firea milostivă şi coruptă (carevasăzică ortodoxă) a românului greu se schimbă, atunci Alina are o soluţie. Nu se pune problema să tragem la răspundere autorităţile care au girat toată tărăşenia. Iar despre creditori numai de bine. Rămâne aşadar ca poporul responsabil (mai precis, cei care n-au avut nevoie de credit şi cei care degeaba au avut că oricum n-au putut să-şi ia, plus restul de chivernisiţi şi abstinenţi) să (mai) plătească (încă odată) pentru poporul iresponsabil. Sau, parafrazându-l pe Caiafa, mai bine să piară jumătate din popor pentru popor, decât să piară tot poporul. Cam la asta se rezumă soluţia Alinei Mungiu Pippidi.

Cât despre riscul de a transfera riscul (sistemic) de la sistemul bancar la bugetul de stat, n-avem de ce să ne facem griji. Grinda sistemului bancar este şubredă, pentru că poporul este iresponsabil. Pe când grinda bugetului de stat e ţeapănă şi ţine. Pentru că stă pe umerii poporului.

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s