Flux și reflux

„Images from the latest tragedy, including the bodies of children, failed to generate the same level of shock.

Fears — that refugees will stage extremist attacks or molest women — threaten to displace compassion. And Europe has yet to find the magic solution to its migrant dilemma.

„The public seems to be kind of immunized. They don’t want to see it anymore,” said Melissa Fleming, spokeswoman for the U.N. High Commissioner for Refugees.” http://bigstory.ap.org/article/ae3bde253f9b4d3396b54c951df9e540/children-die-reaching-europes-shores-empathy-fades

Așadar ospitalitate, solidaritate şi toleranţă. Dar doar de la distanţă. Atâta timp cât nu ne costă nimic, ba din contră, atâta timp cât nenorocirea unora ne oferă posibilitatea de a ne privi admirativ în oglindă. Când se pune problema să mai şi sacrificăm sau măcar să mai riscăm ceva, întoarcem capul şi nu ne mai uităm nici în oglindă, nici la obiectul compasiunii, care de data asta s-a întâmplat să se înece în faza de reflux sentimental.

În condițiile în care compasiunea se bazează pe imagini televizate, atunci se duce cum a venit. Problema e că societatea noastră nu mai are nici rațiune, nici virtuți (care presupun jertfă, fidelitate, asceză, consecvență). Are doar emoții. Care se umflă și se dezumflă precum bulele financiare. Sau care se fac și se desfac precum relațiile din regimul de poligamie succesivă în care trăiesc, de fapt și de drept, tot mai mulți dintre contemporani. Ca atare, isteria solidară, declanșată de imaginea unui copil înecat pe o plajă, poate foarte bine să basculeze în isterie xenofobă, declanșată de imaginea unor atentate teroriste. Pe de altă parte, pe individul contemporan nu-l mai interesează de fapt nici Dumnezeu, nici aproapele, nici adevărul, nici frumosul. Nu îl interesează decât propriul sine sub forma triadei – imagine, securitate, dezvoltare personală. Dacă nevoia altui om reprezintă o ocazie de îmbunătățire a imaginii de sine, profită de ea și se uită apoi satisfăcut în oglindă. Dacă reprezintă o amenințare la adresa siguranței sale și a dezvoltării personale, se uită în altă parte și trece mai departe (sau chiar devine agresiv, mai ales că imaginea tolerantă și solidară se vinde doar pe o anumită piață, altminteri profitabilă, dar pe care mulți nu au acces, drept care nici scrupule foarte multe nu prea au). Altminteri, s-a creat o întreagă industrie în care se fac cariere frumușele prin activism, „voluntariat”, combaterea sărăciei, rasismului, sexismului, ș.a.m.d. Și după aia ne mirăm că, dat fiind un astfel de material uman și instituțiile care se pot construi cu el, nu suntem în stare să gestionăm omenește și rațional o criză umanitară mult mai mică decât altele prin care au trecut generațiile de dinainte și, ce este mai grav, mult mai mică decât cele care se pare că vor urma în viitor. În fine, în aceste condiţii, nici nu e de mirare că, în mare parte, imigranții nu doar că nu se integrează, dar nici măcar nu ne respectă. De fapt, le este foarte greu să ne respecte. Pentru că suntem pur şi simplu dezgustători.

About Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s