Sărmanul Ponta

Sărmanul Ponta se vede că se pierde cu firea. N-a învățat nimic din experiența de la prezidențiale, sau mai precis, n-a înțeles că tocmai prin astfel de ieșiri (poate chiar mai mult prin cele de acum, referitoare la dreptul la liberă întrunire, decât prin cele de atunci, referitoare la dreptul de vot) reușește să mobilizeze middle-classul proeuropean și pururi dornic să-și ia țara înapoi. Iar când ăștia se mobilizează PSD-ul e mort. Punct. Am văzut deja filmul ăsta de prea multe ori. Dar unora parcă pur și simplu nu le intră în cap. Pe de altă parte, nu poate nici să nu te amuze modul în care încep deja să se activeze agenții oranj. Și filmul ăsta l-am mai văzut.

În esență, pe Ponta ar putea să-l salveze, cel puțin temporar, doar electoratul, cu ocazia scrutinului din 2016. Cartea pe care mizează Ponta este prezentarea în fața electoratului, ca prim-ministru care a guvernat bine (cel puțin prin comparație cu alte guvernări postdecembriste, și mai ales prin comparație cu precedenta), cu argumentul: ce vreți, o guvernare mai de Doamne ajută, sau anticorupție selectivă (facem dosar cui trebuie, când trebuie), dubioasă și care, una peste alta, nu ține de foame, ba chiar vine la pachet cu politici de înfometare a populației, în special a celei mai sărace? Că Ponta a guvernat mai bine decât Boc și MRU, mi se pare evident. Că a guvernat suficient de bine, că electoratul a simțit contrastul suficient de mult încât să se mobilizeze ca să-l scape, nu mai e deloc așa de clar (mai ales într-o țară în care, pentru mulți, trasul în țeapă al mai marilor a rămas singura satisfacție). Pe de altă parte, riscurile gamblingului pontist sunt mari, căci dacă Ponta pierde, va trage și PSD-ul la fund după el, drept pentru care, nu este exclus să se confrunte cu o revoltă în propriul partid. Or, tocmai acest gambling, combinat cu ieșirile prea puțin inspirate ale primului ministru, este ceea ce ridică miza alegerilor, iar asta, după cum am spus, și după cum s-a văzut de atâtea ori până acum, nu avantajează deloc PSD-ul, partid care pierde sau câștigă în funcție de prezența la vot. Dacă pe de o parte electoratul lor tradițional este, în general, unul disciplinat, PSD-ul pierde sau câștigă în funcție de mobilizarea clasei de mijloc proeuropene și pururi anticomuniste. Când ăștia se mobilizează, PSD-ul se scufundă.

Din acest punct de vedere, dată fiind actuala situație, lucrurile nu arată deloc bine pentru Ponta. Chiar și dacă își păstrează imunitatea, omul a fost lucrat prin însuși faptul că, deja, dintr-o alegere de tip PSD vs. PNL = aceeași mizerie, scrutinul din 2016 a fost transformat, din nou, într-o alegere de tip clasa politică/corupție vs. DNA/anticorupție. Iar prin genul de reacții precum cea referitoare la mitingul opoziției, Ponta nu face decât să toarne și mai mult gaz pe foc. Și dacă mai adăugăm la asta și chestiunea votului diasporei, lucrurile arată încă și mai rău. Asta deoarece, dacă pe de o parte adoptarea votului prin corespondență ar nenoroci PSD-ul, pe de altă parte, neadoptarea votului prin corespondență iarăși va nenoroci PSD-ul, pentru simplul fapt că se va repeta circul de la prezidențiale, cu cozile de la ambasade și, previzibil, pentru Ponta, rezultatul va fi din nou același. Din nefericire pentru sărmanul Ponta, se pare că, orice ar face, nu prea are pe unde să mai scoată cămașa. Singura lui șansă ar fi o schimbare de mentalitate a electoratului anti-psdist, în sensul unei treceri de la isterizarea mesianică anticomunistă și proeuropeană la o atitudine de tip pragmatic. Prea puțin probabil să se întâmple așa ceva și, până una alta, nici Ponta nu prea favorizează o astfel de evoluție cu atitudinea sa, care, în loc să facă apel la rațiune, alimentează emoțiile atavice și negative. Asta deoarece, chiar dacă, cel puțin în contextul României postdecembriste, Ponta este un prim-ministru bun, în schimb, ca politician nu este deloc strălucit.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Sărmanul Ponta

  1. makarazov zice:

    „Că Ponta a guvernat mai bine decât Boc și MRU, mi se pare evident”
    Asupra acestei păreri m-aș opri și aș încerca să o argumentez cât mai obiectiv, mai ales dacă ai ținut să subliniezi că „evident”. Nu de alta, dar e plin și de păreri, mai rezervate sau mai evidente, pe dos

    http://www.capital.ro/guvernarea-ponta-la-testul-adevarului-cat-a-promis-si-cat-a-facut.html

    http://www.realitatea.net/raport-catastrofal-pentru-guvernarea-ponta-lucrarile-la-autostrazi-i-drumuri-sunt-la-pamant_1680178.html

    Cum aș încerca? Nu doar zicând cum a dat Ponta înapoi ce-a luat Boc – asta anticipează oricine, dar mai ales de unde a luat, dacă a luat (unora li se pare evident), și de ce e bine/înțelept că a făcut-o (sau măcar de ce nu e așa de rău și merită), sau orice analiză cât de cât mai multifațetată. Uite niște încercări:

    http://www.cotidianul.ro/guvernarea-ponta-un-proiect-fara-cap-si-cu-multe-cozi-260903/

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/ROMANIA+MEA+Sanatatea+gripata+in+guvernarea+Ponta+Educatia+un+pa

    Ia-o doar ca o sugestie de discuție mai pragmatică, mai fertilă, cred eu, decât predicțiile electorale, fenomenul facebook, sau analiza activării nu-știu căror intelectuali sau agenții oranj obscure, bazate pe o părere nesusținută de altceva decât de tehnică discursivă. Tu însuți sfătuiești la atitudinea de tip pragmatic, deci cel mai eficace în acest sens ar fi exemplul propriu.

    Succes în ceea ce-ți propui, dacă-ți propui, iar dacă e vorba doar de exprimat păreri, atunci… am luat la cunoștință, și cam atât.

    Mulțumesc,
    cititorul generic (probabil unul din aceia despre care crezi că „parcă pur și simplu nu le intră în cap” și cărora nici nu-mi dau seama dacă li te adresezi sau nu)

    • Wow, domn profesor, ce exigent sunteți! M-am sculat din pat, am deschis laptopul, și când am văzut ce ați scris, mi s-a pus un nod în gât, mai ceva ca în fața comisiei doctorale.

      Acum, lăsând gluma la o parte, cred că ai sesizat că eu am contextualizat afirmația mea și am folosit comparativul de superioritate, motiv pentru care și trimiterile tale la diverse somități, precum Nistorescu, sunt prea puțin relevante. Altminteri, chiar ieri am făcut o criză de nervi la Casa de Asigurări de Sănătate, unde mai erau 58 de concetățeni înaintea mea pe lista de așteptare, și tot nu am reușit să mă dumiresc ce și cum, la fel cum anul trecut pe vremea asta făceam crize de nervi pe la concursurile Academiei Române organizate pe bază de fonduri europene și metode de selecție mai puțin europene, fonduri europene a căror absorpție a crescut în mod destul de spectaculos în ultimii ani. La fel ca și PIB-ul (cea mai mare creștere din UE anul acesta), nivelul de colectare a taxelor, salariul minim, veniturile medicilor și profesorilor, asta în timp ce TVA-ul la alimente a scăzut la 9%. De unde a luat Ponta și unde a dat, asta știm bine, de la Moise Guran și alții: a luat de la oamenii care muncesc și a dat la ăia care stau pe marginea șanțului și beau. O nedreptate strigătoare la cer!

      Acum, putem discuta mult și bine despre ce anume face calitatea unei guvernări, la fel cum putem intra în discuția, admit, mai complexă, a evaluării comparate a guvernărilor prin raportare la condițiile economice de ansamblu în care s-a guvernat în fiecare caz. Acestea fiind spuse, în democrație avem un barometru pe baza cărora se pot face aceste evaluări, și anume votul universal (care, zic unii, ar trebui abolit, ca să voteze numai oamenii deștepți, informați, harnici, ș.a.m.d.) Or, în acest sens, cred că e suficient să comparăm diferența dintre jos Băsescu și nu jos Băsescu la referendumul din 2012, sau cea dintre USL și ARD la parlamentarele din 2012, cu diferența dintre Ponta și Iohannis din 2014, asta în condițiile ruperii USL-ului, sau cu diferența care va exista între PSD și PNL la alegerile din 2016, diferență care, chiar și în condițiile unei mobilizări a tinerilor harnici și deștepți, pariez că nu va fi nici pe departe la fel de mare precum cea dintre USL și ARD și cea dintre jos Băsescu și nu jos Băsescu.

      În fine, să trecem și la chestiunea mai spinoasă a calității analizelor. Aici, sunt nevoit să-mi mărturisesc păcatul de a fi scris, în decurs de o oră, o scurtă analiză postată pe facebook și transformată apoi și într-un articol pe blog. Din acest punct de vedere, da, am păcătuit, și îmi cer spășit iertare, pentru faptul de a nu fi citit toată literatura de specialitate referitoare la analiza comparată a guvernărilor Băsescu și Ponta, inclusiv Nistorescu și Cristoiu, publicată de Harvard, Oxford (Oxford wow! …. cum zicea Mircea Badea când făcea mișto de MRU), Cambridge, ș.a.m.d. University Press. Îmi pare rău că, în condițiile în care nu sunt specialist în economie, precum băieții de la Capital, îmi permit să îmi dau cu părerea despre cum a fost guvernată țara asta, un argument în plus pentru care votul universal ar trebui desființat. Mărturisesc că, în condițiile în care analizele scholarly iau timp și le scriu pe burta goală, în diversele interstiții dintre munca neacademică prost plătită, prestată pentru a-mi plăti facturile, și munca academică neplătită, prestată de dragul artei și în virtutea principiului conform căruia speranța moare ultima, îmi permit luxul să mai trântesc și niște analize insuficient documentate precum cea de față. Oricum, stai liniștit că probabil că în curând mă voi reprofila și eu pe o activitate mai productivă, ca să fie toată lumea mai fericită. Pe de altă parte, nu pot să nu observ că atunci când mai scrii câte o analiză serioasă, chiar și pe blogul ăsta, dar mai ales când mai recomanzi câte o analiză mult mai serioasă scrisă de alții, lumea spune că n-are timp să citească, ceea ce e de înțeles, dar când scrii așa ceva pe fugă încât lumea să aibă timp să citească, imediat oamenii se sesizează cu fraze de gen „adică carevasăzică pe ce se bazează afirmația dumitale!? Păi ce doctor ești dumneata care faci afirmații din ăstea fără să fi parcurs toată literatura de specialitate!?”

      Cât despre agenții oranj, sunt totuși chestii pe care nu le găsești doar pe site-urile cu iz de conspiracy theory, unde n-am timp să triez toată informația http://gulagbound.com/12652/top-5-revolutions-backed-by-george-soros/, ci chestii care au pătruns și în mainstream, și asta încă de mult http://www.theguardian.com/world/2004/nov/26/ukraine.usa Mă rog, aici intrăm în discuții de genul celor care îi plac lui Nașu. Dacă vrei, poți să-l inviți și să continuați discuția la mine pe blog. După cum am zis, din lipsă de timp, eu mă retrag.

      • makarazov zice:

        Nu cred că exigența mă caracterizează (din păcate, aș îndrăzni). Mi se pare că mai degrabă tu pretinzi exigență prin stil, dar mai ales prin fermitatea exprimată a unor convingeri pe care cineva care te citește (și poate nu te cunoaște personal) ar putea deduce că le ai. Nu „m-am luat” de calitatea analizei – fac si eu diferența între un articolaș de tip facebook-post și o analiză cum e cea de acum câteva săptămâni, pe care am și citit-o, by the way, și mi-a și plăcut.
        Pe de altă parte, chiar dacă aș putea fi de acord în principiu (nuanțând, bineînțeles), cu „reafirmarea primatului politicului în raport cu economicul”, asta nu înseamnă neapărat (sau cine știe? 🙂 ) că băieții de la Capital or fi scriind toți numai aberații manipulatoare rău-voitoare și numai la comandă imperială. De exemplu, dincolo de cât de de stânga sau invers ar fi o viziune/strategie/proiect politic probabil acest criteriu nu ar trebui să primeze pur și simplu în luarea deciziilor economice (sau nu a oricarei decizii/politici economice). Pentru că una este dacă Ponta ia de la bogați și relansează educația (dă la săracii de profesori) și alta e dacă Ponta ia de la investiții în infrastructură sau mai știu eu ce proiecte de dezvoltare și dă la asistații de profesie (care se întâmplă să fie și votanți cu drepturi egale, nu sunt dintre acei care le-ar nega dreptul constituțional, dar măcar să nu idealizăm cum că acest fenomen e inventat de Guran și imperialiști ca să ne învrăjbească local ca să poată ei să spolieze. Nu că n-ar spolia, dar orișicât…). Anyway, ce vreau să zic este că discuția mi se pare mult mai nuanțată decât a încastra sau a dezîncastra economicul (măsura încastrării/dezâncastrării). Pe de-o parte spui că nu ești „economist sau specialist în studii referitoare la dezvoltare” deci nu îți permiți o critică asupra volumului analizat, pe de alta de multe ori mi se pare că îți permiți o critică aspră, de pe o poziție aparent clară, asupra unui sistem care e infinit mai complex, atât tehnic dar și uman, decât un volum de istorie economică. Una e critica neobosită pe care o dedici intelectualilor și politicienilor băsiști (pe care o savurez de altfel 🙂 ), a ipocriziei, a dublei măsuri, a folosirii – fără scrupule uneori – a religiei, și alta e ceea ce mie mi se pare o părere, care vrea să pară destul de solidă, pe niște chestiuni asupra cărora mi se pare foarte greu să poată cineva pretinde că are o imagine suficient de completă și corectă (și nici nu sunt convins că există). Dacă-ți place să demaști tot felul de tismăneni, pleși, nemți sau liicheni, n-ai decât, e distractiv și poate fi chiar util în cazul în care de-zombifici vreun fan Humanitas. Dacă însă compari guvernări, și nu prin prisma vreunui aspect particular, ci la un nivel de sinteză care se presupune că-ți permite semnalarea unui dezechilibru atât de „evident” în favoarea uneia, atunci lucrurile devin un pic mai complicate oricât de derizorii ai vrea tu să pară părerile (ușor) diferite de a ta. Mie nu mi se pare ușor de distilat… a fost criză (globală), au fost contracte, investiții, chestii care se petrec pe termen lung, bune, rele care se moștenesc de la o guvernare la alta sau chiar peste mai multe guvernări, etc. Tu îmi dai metricile cu care se laudă Ponta, OK. Doar că nu-sh de ce le-aș înghiți mai ușor decât pe cele cu care defila Băsescu când zicea că austeritatea ne-a salvat de ce-au pățit alții. Încep să cred că nasolia ar fi, de fapt, în faptul că politicienii sunt votați pentru linia lor ideologică pe care trebuie să și-o cam țină în decursul mandatului, și deci să ia decizii mai degrabă în linie cu „credințele” de stânga sau dreapta (pentru că asta sunt, niște credințe) decât cu situațiile economice din momente și locuri specifice. Pe de altă parte, de acord, vedem că votul democratic știe cumva să medieze efectul ăsta, să alterneze forțele astfel încât să nu lase „fanatismul” politicianului să prindă rădăcini (efecte) prea adânci. Problema e cu sincronizarea, cu efectul întârziat și propagarea efectelor care conduce la analize simpliste și concluzii nu tocmai precise (apropo de poporul nu greșește). Dar asta e, nu știm mai bine, nu?

        Pot înțelege și licența poetică, figurile de stil, în cazul în care vrei să te faci înțeles dintr-o chestie condensată. Adică „Fetița cu Chibrituri” e o poveste bună, educativă, îmi place idea politicianului empatic, a politicii „conservării liantului social”, a obiectivului coeziunii. Pragmatic însă, viața (politică, economică și socială) „e complexă și are multe aspecte”, mai ales în contextul globalizării. Iar aici tind să fiu foarte sceptic în ceea ce privește viabilitatea/valoarea acelui „proiect dezvoltaționist comunist” cu a lui discutabilă „largă popularitate”, deci legitimitate democratică (dacă asta vroia să implice aserțiunea respectivă). Discuția despre proiecte dezvoltaționiste naționale care să ne transforme (pe noi, românii) din marginali în nu știu ce (chiar nu știu!), mă depășește, dar cred că te depășește și pe tine, și pe oricine. Și nu cred că aș putea să privesc altfel decât cu scepticism/frică pe cineva care și-ar aroga așa ceva la scară mare (politică națională). Probabil o să mă acuzi de fatalism autocolonialist cinic iar tu te consideri un idealist („munca academică prestată de dragul artei în virtutea principiului speranța moare ultima” la asta se referă, la faptul că scrii (despre) niște chestii care ți se par importante pentru neajunsurile lumii în care trăim, și care „unora parcă pur și simplu nu le intră în cap”, nu?). Dincolo de idealismul care ține de activitatea în sine (adică trecând rapid peste izul de superioritate care transpare din felul în care opui acea muncă academică altor „activități mai productive”) eu aș aprecia mai puțin idealism, nu ca renunțare la idealuri, ci ca fundamentare, susținere a idealurilor, țelurilor, de către detaliile mici, vulgare, mundane, (de exemplu economice) care contează enorm, fără de care acele principii rămân doar combustibil de polemici fundamentale (sau fundamentaliste mai degrabă) fără bază aplicativă. Ca să dau alt exemplu, schimbând clivajul, e ușor să vorbești despre discriminarea etniilor conlocuitoare și de rădăcinile istorice și economice nu tocmai comod de discutat/acceptat ale prăpastiei care există, în cheie CriticAtacantă. Dar dacă vrem să fim pragmatici, și nu doar să scriem și să zicem frumos, ca să avem conștiința (de creștin) curată, trebuie să recunoaștem numaidecât că problema e mult mai spinoasă și mai greu de abordat. La fel și cu „asistații”, la fel și cu metricile și indicatorii ăia economici si sociali pe care fiecare parte îi alege și folosește după cum îi servesc mai bine propriilor credințe/convingeri pentru a îngropa sau a (re)abilita anumite idei, politici, bucăți de istorie, și mai puțin ca martori cât de cât obiectivi ai realității. E ușor să deplângi problema socială pe care o avem din cauza milioanelor de români care nu sunt în România, dar și aici lucrurile sunt mai nuanțate, mai complicate, mai împărțite în multe categorii, cred eu. Nu cred că se pot echivala atât de ușor, fără echivoc, atât de multe probleme și atât de diverse, cu cauze sistemice ale unui sistem politic de un anume fel (sau ale lipsei unui sistem politic de un anume fel, mai ales dacă ne referim la sistemul politic local, și nu intrăm în „liga” celor care vorbesc la alta scara (apocaliptica) de internaționala proletară, adevărații idealiști 🙂 , sau alternativ la izolaționiștii ultranaționaliști – alți idealiști

        Ca să n-o mai lungesc, te asigur că, eu unul, citesc cu interes și plăcere ce scrii, mă mai cultiv și eu, mai aflu puncte de vedere „alternative”, pentru că, tre-să recunoști, nu ești chiar main-stream în peisajul autohton 🙂 De fapt singurul lucru pe care vreau să ți-l reproșez e că urmărești și citezi din Badea 🙂 Cred că mai câștigat ieși dacă investești timpul respectiv în Guran indiferent dacă-ți place de el, sau nu.

      • Ei vezi, se poate și mai rău. E suficient să citești comentariul măgarului papuaș.

      • makarazov zice:

        mai rãu decât…?
        Am observat de mult cã e pãtimas, nu glumã!

  2. Donkeypapuas zice:

    Jivina asta de Racu a devenit şi el un simplu răspândac al ideilor (care or fi alea?) pontace.
    Ia spune, bă mincinosule, da’ când erau manifestaţii în iarna lui 2012, erau legitime au ba? Lăsăm la o parte că Tonta avea griji să-i dea limbi catifelate lui Unguent la votarea Guvernului MRU. Da’ îmi poţi spune ce funcţii avea acest Cazanciuc – soţul verişoarei – în timpul regimului Băsescu? Ca să îţi satisfac curiozitatea: era în subordinea directă a diverşilor miniştri… băsişti de la Ministerul de Extrene. Pesemne făcea opoziţie din interior. Că tot acolo a rămas, până să fie numit Ministru al Justiţiei, în acelaşi post.
    Dar apropo, bă mincinosule, îţi mai aminteşti măcar o doleanţă din cele clamate în timpul manifestaţiilor de atunci, din 2012? Nu cred, că propagandiştii au memoria scurtă pe lângă faptul că nu le intră în urechi decât sloganurile extremiştilor de celulă marxistă. Dar îţi pot spune ce-a făcut Ponta al tău pe ele: s-a pişat! S-a făcut slugă prea plecată practicilor FMI; a impus imediat „management privat” la societăţile de stat româneşti (o hoţie crasă dar „socialistă”, nu-i aşa?); a vrut înstrăinarea pe nimic a resurselor minerale ale ţării (scandalul Roşia Montana l–ai uitat, „socialistul” sculei); agricultura României este în curs de birocratizare totală – dar la javrele marxist-leniniste ce le pasă? ; gheşefturi cu „informatizarea Sănătăţii”, în fapt o măsură prin care majorităţii românilor le va fi împiedicat accesul la servicii medicale. Astea sunt problemele adevărate, mă făţarnicule! Ştii ce eşti, bă Racule, dar nu vrei să recunoşti deschis? Un ins cu comportamentul moral identic propagandiştilor băsişti, al telectualilor care-l aplaudau la orice măsură criminală! Asta eşti, bă! UN NEMERNIC!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s