O lămurire cu privire la noţiunea de intelectual public

Cu doar câteva zile în urmă, domnul profesor Tismăneanu urla ca din gură de şarpe împotriva „iresponsabilităţii”, „inculturii”, „cinismului” si „insensibilităţii” lui Ponta, care arunca în derizoriu tragedia victimelor nazismului comparându-l pe Băsescu cu Adolf Hitler. Pentru ca acum, la rândul său, domnul profesor Tismăneanu să-l compare pe Ponta cu Kim Jong-un http://www.contributors.ro/politica-doctrine/contre-vents-et-marees-monica-macovei-%C8%99i-resurec%C8%9Bia-speran%C8%9Bei/. Şi atunci întrebarea se pune: ce anume îl face pe domnul Tismăneanu mai puţin iresponsabil, incult, cinic sau insensibil decât Victor Ponta? Dacă Victor Ponta aruncă în derizoriu tragedia victimelor nazismului din postura unui politician demagog de Dâmboviţa, Vladimir Tismăneanu aruncă în derizoriu tragedia victimelor comunismului din postura de reputat profesor universitar, făcut responsabil, prin decret prezidenţial, cu gestionarea memoriei acestora. Ce ar fi fost ca afirmaţia cu privire la caracterul nazist al regimului Băsescu să fi fost făcută de un (fost) şef al Institutului Wiesel? S-a transformat Ponta, obiectiv vorbind, în Kim Jong-un doar pentru că l-a făcut pe Băsescu nazist? Sau, coborât în cetate de pe înălţimile analizei ştiinţifice a totalitarismului, domnul Tismăneanu funcţionează intelectual în logica lui „ba p-a mă-tii”? Din două una: fie domnul Tismăneanu ne scuteşte de reacţiile moralist-expert-dramatizante la declaraţiile lui Victor Ponta, fie domnul Tismăneanu încetează să-l mai plagieze pe Victor Ponta în materie de caterincă politică.

În realitate, oameni ca Vladimir Tismăneanu sunt mult mai nocivi decât Victor Ponta. Pentru că, dacă pe de-o parte deriva demagogică reprezintă o tentaţie la care regimul parlamentar este expus prin natura lucrurilor, de cealaltă parte, principalii responsabili cu păstrarea proprietăţii termenilor sunt reprezentanţii comunităţii academice. În acest sens, cred că ar fi necesar să lămurim ce anume înţelegem prin intelectual public. O persoană care se distinge prin cunoaştere, în cazul de faţă cunoaşterea fenomenului politic, şi care se coboară în cetate pentru a face lumină în dezbaterea publică, şi pentru a o arbitra, prevenind astfel degenerarea ei? Sau, dimpotrivă, cineva care îşi trădează vocaţia de arbitru imparţial, dedicat adevărului şi numai adevărului, cineva care se prostituează punându-şi intelectul în slujba unor interese partizane? Or, realitatea este că dacă demagogia politică generează ceaţă, adevărata beznă („noaptea minţii”, cum ar zice un angajat al lui Dan Voiculescu) începe abia în momentul în care în jocul politicianist intră cei care se pretind licurici purtători de lumină intelectuală şi conştiinţe morale care „trăiesc în adevăr” după modelul lui Havel, dar care schimbă conţinutul adevărului de la o zi la alta, şi care astăzi fac acelaşi gen de caterincă politică la care ieri reacţionau cu dramatism de operetă. Odată cu intrarea pretinşilor licurici în arenă, degradarea limbajului, nu atât din punct de vedere al „civilităţii”, pe care îndrăgesc atât de mult să o invoce „reprezentanţii societăţii civile”, ci din punct de vedere al logicii, ajunge la un nivel la care oameni ca Victor Ponta, care altminteri nu s-a pretins niciodată „intelectual” (ba mai mult, s-a declarat dispus să renunţe la titlul său de doctor, arătând prin asta cât de multă valoare pune el însuşi pe propria sa expertiză), şi nici nu citează din Havel (sau dacă o face, nu-l ia nimeni în serios, la fel cum nu se ia nici el îserios), n-ar putea niciodată să ne aducă, pe noi toţi, ca societate. De-abia de la acest punct începe drumul către lumea lui Orwell. Însă din fericire pentru noi toţi, intelectualii, cum probabil că se va vedea şi la aceste alegeri, au prea puţină putere asupra lumii româneşti. Din fericire, la popor nu ajunge otrava lor, ci mult mai inofensivii mici electorali.