Extazul ce prevesteşte agonia – Reflecţii despre criza ucraineană

Iulia Timoşenko a fost eliberată printr-o decizie a parlamentului, şi tot printr-o decizie a parlamentului a fost suspendat Ianukovici. Întrebare: se prevede în Constituţia Ucrainei posibilitatea ca o majoritate parlamentară să voteze eliberarea unei persoane încarcerate în urma unei hotărâri judecătoreşti? Dacă da, înseamnă că nu se prevede separaţia puterilor în stat în Constituţia Ucraineană, sau, altfel spus, înseamnă că în Ucraina nu există stat de drept, că majoritatea parlamentară este deasupra legii şi poate orice. Dacă nu (cum cred că este cazul), înseamnă că ordinea de drept tocmai a fost abolită printr-un act revoluţionar (aşa cum cel mai probabil stau lucrurile şi cu suspendarea lui Ianukovici). Din câte se pare, în momentul de faţă Constituţia a picat, fără să fie supusă voinţei populare exprimate prin referendum o nouă Constituţie, deoarece opoziţia s-a grăbit, încălcând astfel acordul semnat aseară. Prin aceasta, răul de care mă temeam de la bun început s-a produs: s-a ieşit din cadrul instituţional şi s-a plonjat în vidul revoluţionar. Ca atare, din momentul acesta ne putem aştepta la orice.

Să remarcăm şi reacţia halucinantă a lui Barroso: „Salut eliberarea Iuliei Timosenko. O justiţie independentă este esenţială pentru o Ucraină democratică”. La noi, referendumul recunoscut ca valid de către Curtea Constituţională a fost etichetat de către înalţii oficiali ai UE drept lovitură de stat parlamentară. Acum, suspendarea statului de drept trece drept justiţie independentă. Aşa că trebuie de fapt să ne punem următoarea întrebare: justiţie independentă în raport cu cine? Şi, pe cale de consecinţă, dependentă de cine? Pentru că, aşa cum subliniază Carl Schmitt, domnia legii reprezintă iluzia în spatele căreia se ascunde realitatea suveranului care decide asupra stării de excepţie. În momentul de faţă, majoritatea parlamentară a aruncat mănuşa revendicându-şi cu de la sine putere acest statut. În realitate însă, decizia acestei majorităţi doar a dizolvat corpul politic, generând astfel starea de excepţie, ce se manifestă prin năvala la bancomate, prăbuşirea ordinii publice şi izbucnirea războiului dintre facţiunile rivale, şi din care se iese doar prin violenţa suverană care transformă anarhia într-o nouă normativitate.

În momentul de faţă, dacă e să ţinem cont şi de declaraţiile şefului armatei, aceasta din urmă, spre deosebire de criza egipteană, nu pare să reprezinte deloc terţa forţă capabilă să pacifice ţara, menţinându-i astfel unitatea. S-ar părea mai degrabă că aceasta riscă la rândul ei să se divizeze odată cu corpul politic, ceea ce, evident, este extrem de grav. Ca atare, singura alternativă la un război civil cu consecinţe catastrofale pentru întreaga regiune pare să fie pacificarea externă. Însă Ucraina, după cum bine ştim, este terenul geopolitic al luptei dintre două mari puteri, iar una dintre ele tocmai i-a dat binecuvântare facţiunii pe care o susţine să dinamiteze cadrul instituţional al ţării şi să şi-o revendice, pentru sine, printr-un act de forţă brută, tradus în limbaj eurocrat ca „justiţie independentă … pentru o Ucraină democratică”.

În esenţă, nici la noi nu s-a întâmplat altceva, în vara lui 2012, doar că, dat fiind statutul nostru geopolitc radical diferit (ne aflăm pe deplin în ograda euroatlantică), aparenţele au fost salvate şi, slavă Domnului, nu a curs sânge. În Ucraina a curs sânge iar acum, după fuga lui Ianukovici, Kievul trăieşte febra electrizantă a revoluţiei, acel sentiment sublim al democraţiei directe, al puterii restituite poporului. Experienţa istorică ne învaţă însă că acest sentiment este, la fel ca şi sentimentul sublim de dinaintea unei crize de epilepsie, pe cât de intens, pe atât de scurt şi de rău prevestitor. Pe acest fond, nu poate decât să-ţi dea fiori absenţa cvasicompletă a vocilor din mainstream care să facă apel, în aceste momente, la raţiune şi, vorba unor textieri de pe contributors, la „moderaţie”. Aparent, Occidentul a jucat cartea diplomatică brutal, punându-l pe Putin în situaţia de alege între o replică şi mai brutală (care ar ieşi probabil din sfera diplomatică, intrând, într-o formă sau alta, în cea militară) sau retragerea cu coada între picioare, fapt care nu doar că ar dăuna reputaţiei sale de mascul politic feroce, dar ar da clar de înţeles că cruciada democratică globală poate de acum să avanseze, cu aceleaşi mijloace, până la cucerirea Moscovei. Cum este prea puţin plauzibil ca Moscova să se dea bătută atât de uşor, am putea să sperăm mai degrabă că Rusia şi UE au ajuns de fapt, în prealabil, la o înţelegere politică în privinţa Ucrainei. Dar, presupunând că aşa stau lucrurile, atunci de ce au mai trebuit să se întâmple toate grozăviile care s-au întâmplat până acum? Iar dacă nu s-a ajuns în prealabil la o înţelegere, cum am mai putea spera că se va ajunge la una de acum înainte, văzând că până acum negocierile au fost într-atât de constructive încât s-a ajuns pe buza prăpastiei? Când şi cum se va termina toată această nebunie?

PS: Ideea e că, în condiţiile ascuţirii luptei geopolitice dintre două blocuri care par tot mai mult să fi revenit la logica războiului rece, un stat precum Ucraina nu poate fi viabil decât dacă există un consens naţional cu privire la procedurile prin care se iau deciziile politice (astfel încât ele să fie acceptate de fiecare parte, chiar dacă nu sunt agreate decât de una), mai puternic decât diviziunile alimentate cinic şi, aparent iresponsabil, de către cele două blocuri geopolitice rivale. Nimic din ce s-a întâmplat până acum nu ne dă motive să credem că aşa stau lucrurile de fapt. Dimpotrivă, ultimele acţiuni ale opoziţiei, binecuvântate fără rezerve de înalţi oficiali europeni, parcă par concepute special pentru a dizolva tot ceea ce rămăsese din acest consens naţional care face viabile statele. În aceste condiţii, pacea la graniţa de nord a României nu poate fi menţinută decât în trei moduri posibile: Rusia (şi nu doar ea, ci şi ucrainenii din est) se dă bătută, se cade de acord asupra unei împărţiri paşnice a ţării după model cehoslovac sau, dincolo de retorica belicoasă a zilelor acestea şi chiar de o eventuală împărţire paşnică, se constituie un bloc continental ruso-franco-german, în mijlocul căruia ar continua să existe un spaţiu ucrainean pacificat. Fapt care, aşa cum remarca într-un articol recent şi Immanuel Wallerstein, ar putea să explice acel „fuck the EU” al Victoriei Nuland.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Extazul ce prevesteşte agonia – Reflecţii despre criza ucraineană

  1. Donkeypapuas zice:

    Cred că nimeni nu are habar unde se va termina. Bun. Sunt unii care, utilizând explicaţii ce ţin de „teoria conspiraţiei”, au totul la degetul mic al intelectului lor. Realitatea însă nu se rezumă le explicaţiile simpliste şi violenţele de până acum ne-au trezit cât de cât la realitate. Nu numai pe noi ci şi pe ceilalţi europeni – inclusiv Rusia – care se credeau instalaţi comod în fotoliile de păpuşari. Dacă tensiunile în societatea ucraineană sunt extrem de puternice, atunci ne paşte la graniţe un conflict serios cu iz de război civil spaniol. Sau o radicalizare tot mai accentuată care implică riscul de a se extinde nu numai spre est (adică spre etniile din Rusia) ci şi spre… Vest.
    PS: privind retrospectiv în urmă cu „secole”, cu o zi adică, şi dacă acordul negociat de troica europenilor a fost o încercare disperată de a amâna alungarea lui Ianucovici?
    PPS: cât de legală a fost constituirea trocii miniştrilor de externe UE?

  2. bg1952 zice:

    De fapt este vechea noua constitutie,iar actiunea revolutionara s-a proidus asupra constitutiei anulate si nu mai este nevoie de un referendum.Ai preluat de la Vocea Rusiei.Cine-i inpiedica pe ukrainieni sa gandeasca asa?Cert este ca sunt doua puteri in Ukraina,rada si presedintele,dupa parerea mea ambele cu un dram de legalitate,La o ora dupa inchiderea olimpiadei trupele ruse vor fi la Kiev,cu presedinte cu tot,pentru a-l reinstala.Opozitia poate va riposta,poate nu,occidentalii vor da din gura,America la fel.Rusia nu va ceda nimic,Ukraina este prea inportanta pentru ei si va risca orice.Nu va fi un razboi pentru Ucraina.Ucraina va fi lasata in mana Rusiei.

  3. Ghita Bizonu' zice:

    ba pardon Iulia nu a fots eliberata prin decizie a parlamentului adica ceva noi decidem ca sa fie libera .. ci prin modficarea a vreo 2 articole de CP : se abroga art N si art W!! Cau adaugiorea ca toti cari care pana azi s-au facut vinovatai la fel ca si Printesa Gazelor sunt curti si uscati si devreme acasa

    • Evident, doar că există un principiu fundamental în drept. Legea nu se aplică retroactiv, nici atunci când vorbim de sancţiune, nici atunci când vorbim de achitare. În plus, condamnările şi achitările sunt pronunţate de instanţele judecătoreşti. Parlamentul doar stabileşte cadrul legal. Asta înseamnă separaţia puterilor în sta. Că Timoşenko nu e singura puşcăraibilă (sincer, nici nu cunosc detaliile cazului penal, dar nu asta contează în momentul de faţă) mi se pare şi mie destul de clar, cum nici Năstase&friends nu sunt singurii puşcăriabili. În niciun stat occidental aşa zis democratic nu vei pomeni însă ca un tribunal să condamne pe cineva iar a doua zis o majoritate parlamentară să decidă scoaterea din codul penal a respectivei infracţiuni şi, pe cale de consecinţă, eliberarea întemniţatului. Ia imaginează-ţi că majoritatea USL ar proceda la fel în cazul Năstase. Cum ar reacţiona Barroso? Fireşte, asta nu înseamnă că actul de justiţie în virtutea căruia a fost condamnată Timoşenko nu a fost politizat. E doar o invitaţie să reflectăm asupra faptului dacă nu cumva, în ultimă instanţă, orice act de justiţie este politizat, iar în partea asta de lume politizarea asta îmbracă o formă foarte rudimentară, cu participarea lipsită de scrupule inclusiv a celor care dau lecţii de civilizaţie şi despre statul de drept.

      • bg1952 zice:

        Ai uitat de principiul legii celei ma favorabile? S-a aplicat la introducerea noului cod penal in Romania.In plus la un regim parlamentar,parlamentul poate schimba presedintele..Cam din burta si partinic articolul.Esenta la ce scrie este preluata din Vocea Rusiei.

      • Păi şi ce, în Ucraina e (sau mai bine zis era) republică parlamentara!? Nu tocmai asta a fost una din motivaţiile protestului, redefinirea relaţiei dintre preşedinte şi parlament. Acum s-a redefinit, dar prin mijloace revoluţionare şi, most importantly, fără consultarea poporului (a întregului popor) prin referendum. La cealaltă obiecţie am răspuns pe Criticatac.

      • Ghita Bizonu' zice:

        Dragule imn drept mai exista si esceptii (si in domeniu civil exceptii la exceptiio care au si ele exceptii ca principiul este oe 5 randuri si exceptiile pe 12 pagini!!!)
        In materia in cazua este vprba despre aplicarea principiului „legii cei mai favorabile” care vine in cojunctrie cu in dubio pro reo ce vin de la magistrii dreptului ,,,Nu ma intind ca e cam pe 2 pagini …Zic decat ca asa e in statele civilizate. Ma rog lpoa canibali poa fi altfel. Este unicu caz in care legea penala retraoctiveaza si numai daca este in favoara condamnatului. Asta de pe vremesaa lu Augustus ca tit de pe atunci si cu nertroactivitatea…

        Insa ca ai zic cazul Nastase. E o mica diferenta : Nastase bagata ca este simbolul desi probe nbexam. Poa fi scos si altfel. Insa la Iulia erau prbge asa ca au desfiintata legea!

        Si Barosu? E un derbedeu de maoist.

      • La fel, am răspuns pe CA la obiecţie.

  4. Pingback: Extazul ce prevesteşte agonia – Reflecţii despre criza ucraineană

  5. Zob zice:

    Legea este expresia voinţei celui ce deţine putere. K. Marx!

  6. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  7. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  8. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  9. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  10. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  11. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  12. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  13. Ghita Bizonu' zice:

    Cer imi place e cestia cu banii.
    POATE zic poate unicu motiv ptr cere ovici ala facu actele cu Mosakva a fots creditu de3 15 mld si favoru la gaze. Acu normal credutu s-=a dus – si daca nu au fots efectiv broiate cele 3 mld s-ua ras pe bot.
    Revolutineri au castigat .. dreptul de a cauta bani .
    Asta este esenta „dramei” maloruse din ultimii 20 de ani . Art vrea cu vestu da pe banii Moscovei

    • Păi da, acum vine FMI-ul să-i salveze de ruşi. Probabil că tot la fel cum i-a salvat şi Hitler de Stalin. Dacă se rupe Ucraina, cum se pare că se va întâmpla, iar Vestul nu pompează bani la greu în noua Ucraină de Vest, ceea ce nu pare foarte plauzibil acum când toate statele au datorii publice care scapă de sub control, urmează inevitabil ascensiunea extremei drepte. Să vedem.

      • Ghita Bizonu' zice:

        De fpat fascismul sau o varietate de fascism social are mari sanse – asta o0 zic de 20 de ani.
        Motivatie – revebirea la „Capotalismul” ukltrralibweral in mod normal „orita” asa cum a „oroitat”, Data tecuta au fots 2 mari c urneta contestatare : socialist (si aici as baga si bolsevisu) si fascism. Azi aia de „staga” e morti dupa poponari,. drogati samd samd. Deci .. ce mai ramane ? Ca deh cand esti riitata trebe sa te scarpini. Cu drepata m cu stanga n-are emportanta

      • Nu eşti foarte politically correct.

      • Ghita Bizonu' zice:

        „corectitudinea politica” e o idiottie patenta cf careai nu poti zice unei vaci, vaca.
        O fi o cestie bun a la intelctuali da io is om de rand

      • „De fpat fascismul sau o varietate de fascism social are mari sanse – asta o0 zic de 20 de ani”.

        Mda:

  14. Ghita Bizonu' zice:

    De peste 10 ani acelasi . Ucrtaina nu are abni si depinde ca niava de gazele rusesti si piata ruseasca. Suoravietuiestte doar prin preturi de mare favor pentri gaze, credfite preferentiale (adfica cam ca in famelie) si finda iarna i se tolereeaza sa cirodeasca gaz de pe conducta .
    Ori asta o face sa tea la mama Kermlinului De aici pzoitie de tzaoao tampita de mahala – care ar dori sa se aiia cu unu prin parcare in timpo ce tu achiti distractia ..

  15. Donkeypapuas zice:

    Dacă se rupe „Ucraina” va fi război. Şi se va rupe! Ceea ce înseamnă că vom avea război în apropierea graniţelor. Şi atenţie! ONU nu va putea adopta nici o decizie împotriva intervenţiei Rusiei pentru că Rusia are drept de veto.

    • Da, se pare că lucrurile devin din ce în ce mai complicate. E foarte posibil ca întreaga ţară să se prăbuşească în anarhie. Deja au limitat retragerile de numerar de la bancomate la 1000 de euro pe zi. Ideea e că. pentru Rusia, costurile operaţiunii riscă să fie enorme. Riscă să fie un al doilea Afganistan la nord de România (asta ca să ne facem o idee şi despre costurile care o să ne revină nouă). Iar costurile respective riscă să destabilizeze însăşi Rusia, ţinând minte că, pentru URSS, războiul din Afganistan (plus Cernobâlul, apropo, mai sunt şi centrale nucleare prin Ucraina) a fost începutul sfârşitului. Or e foarte posibil ca americanii, care cu siguranţă nu vor începe al treilea război mondial de dragul ucraineninlor (cred, sper), să fi împins (aparent iresponsabil) lucrurile în direcţia asta special pentru a crea o mare belea la graniţa Rusiei, astfel încât, prinsă într-o astfel de luptă cu miză şi costuri enorme, Rusia să nu mai aibă resursele (şi aşa nu prea le are) necesare pentru a crea probleme Statelor Unite în alte locuri de pe glob (Siria sau Venezuela). Ba mai mult, au mizat pe posibilitatea ca efectul de contaminare revoluţionară combinat cu costurile economice presupuse de o implicare de lungă durată a Rusiei in Ucraina, să ducă în cele din urmă la prăbuşirea regimului de la Kremlin sub presiunea unui maidan moscovit. Dacă e aşa, se joacă rău de tot cu focul, întrucât situaţia riscă să scape de sub control rău de tot. În fine, nu m-ar mira nici ca Rusia să se limiteze la a-şi asigura flota de la Marea Neagră, pe de o parte, iar pe de altă parte să o dea la pace cu extrema dreaptă ucraineană, tocmai pentru că aceasta nu vrea în UE şi e prea puţin probabil să fie primită în NATO. Pentru că, exceptând scenariul unui plan Marshall pentru Ucraina (prea puţin probabil în condiţiile în care datoria americană scapă de sub control iar contribuabilul german zbiară că s-a săturat să mai plătească pentru greci), cel mai probabil, regimul proeuropean se va prăbuşi sub asaltul extremei drepte. Care, după cum sugerează clipul de mai jos, vehiculează în esenţă aceeaşi ideologie ca şi Aleksandr Dughin. Dacă mai pui la socoteală şi recenta apropiere a Ungariei de Rusia, precum şi ascensiunea extremei drepte în Grecia sau chiar Bulgaria, se prefigurează constituirea unui nou bloc estic, doar că nu de culoare roşie ci brună.

      • Donkeypapuas zice:

        Rusia nu este limitată de costuri. Ea vrea să ţină sub control zona şi, mai mult, să se extindă. Crimeea va fi doar pretextul pentru a justifica o intervenţie „eliberatoare” de sub „jugul fascist”. Se aduce – în teorie, evident – „Ucraina” ÎN TOTALITATE sub controlul Rusiei iar graniţa va fi cu Ungaria. Cu care Ungarie, dacă vă mai mintiţi, s-au semnat nu demult nişte acorduri financiare.
        Vă pare cunoscut scenariu? Evident, pentru că ruşii nu au suficientă imaginaţie ci aplică aceleaşi şi aceleaşi şabloane. Cazul Georgiei a respectat şi el şabloanele prin care victima (Georgia) era taxată drept călău.
        Să vedem situaţia de astăzi din Crimeea. Nişte „comitete cetăţeneşti” s-au ridicat cu 2eroism” şi, cu arme procurate de la… marţieni, au ocupat sedii ale puterii din republica autonomă. Ei afirmă sus şi tare că „luptă împotriva fascismului”. Forţele naţionale ucrainiene vor încerca să reintre în drepturi. Imediat vor apărea nişte trupe blindate care îşi vor aroga dreptul de a apăra „ppopulaţia civilă opresată”. Ce este diferit faţă de agresiunea împotriva Republicii Moldova în declanşarea războiului de pe Nistru? Nimic!
        Bun. O diferenţă există. Ucraina are graniţă directă cu Rusia şi s-ar putea să vedem chiar lupte duse pe teritoriul Rusiei.
        Hârtia de turnesol care va indica atitudinea Vestului o vom vedea imediat mai apoi. Avem ipoteza îmbrăţişată de Mircea Druc conform căreia rubla va fi spulberată iar puterile vestice vor alimenta secesiunile din însuşi teritoriul rusesc, în speţă Tătaria. Dar dacă nu va avea loc nici o criză economică majoră în Rusia? Răsunsul va fi clar: „Ucraina” fusese deja pusă la mezat iar Europe de Est se găseşte iarăşi în mijlocul unor transformări dramatice.

  16. visitor's guide zice:

    Ce zice un „putinist” si „dughinist” american: „Much more surprising, however, was that some of the same scholars who had been warning us against the rise of the far right in pre-Euromaidan Ukraine, were now scolding us for exaggerating the importance of the far right in Euromaidan. Even worse, any specific emphasis on far right elements within Euromaidan would lead to “Russian imperialism-serving effects.” Arguing by and large that they should be the only ones to judge the situation in Ukraine, given that they were the (only) “experts on Ukrainian nationalism,” these scholars declared Euromaidan “a liberationist and not extremist mass action of civil disobedience.”
    http://www.opendemocracy.net/can-europe-make-it/cas-mudde/new-order-ukraine-assessing-relevance-of-ukraine%E2%80%99s-far-right-in-eu-pers

    • Indirect, intra si Tismaneanu in categoria asta. Care in plus, exact acum o saptamana, ne dadea asigurari ca de data asta ar trebui sa o lasam mai usor cu moderatia si sa dam dovada de fermitate in raport cu Putin, neavand motive sa ne temem de ruperea Ucrainei si de interventia militara a Rusiei. In chip straniu, astia de ne-au innebunit ani la rand cu „moderatia” au ajuns sa creada ca pot face pe nebunii cu oricine, ca le merge.

      • M Platon zice:

        Tismaneanu e nul ca analist pentru ca e bun ca propagandist. E bun sa isterizeze un anumit public postfactum, nu sa prevada calm ce se va intampla.

  17. Pingback: STRATEGIA PRIN CARE SUA A PRODUS “REVOLUTIA” UCRAINEANA: finantarea directa a “militantilor”, fabricarea de clipuri virale si actiunea prin intermediari/ POLONIA – O “TURCIE” SLAVONA/ Extazul ce prevesteste agonia

  18. Pingback: Ucraina, vecina noastră (1) | Teopal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s