Quo vadis?

Joseph de Maistre, cel mai înfocat susţinător al doctrinei infailibilităţii papale dintre toţi gânditorii catolici, spunea cândva că modul cel mai sigur pentru a te lămuri cu privire la un om este să vezi cine anume îl laudă. Acest argument îl folosea în contextul unui rechizitoriu care îi viza pe filozofii empirişti britanici de secol XVII, Francis Bacon şi John Locke. Reacţionarul catolic îi integra pe cei doi în nefasta genealogie intelectuală a iluminismului francez şi, pe cale de consecinţă, a iacobinismului, iar o parte importantă a rechizitoriului era reprezentată de laudele lui Voltaire la adresa acestora din urmă.

Dat fiind reacţionarismul incurabil al lui Joseph de Maistre, e de presupus că acesta din urmă ar fi rămas foarte surprins de faptul că printre admiratorii Papei Francisc de astăzi se numără şi Andrei Panţu (şi nu numai el – am remarcat această admiraţie şi la alţi indivizi care nu îmbrăţişează o viziune ortodoxă/catolică asupra sexualităţii şi bioeticii, ba chiar şi folosirea Papei Francisc drept contraexemplu menit să-i pună la colţ pe ortodocşi). Cine vrea să se lămurească cu privire la Andrei Panţu o poate face aruncând o privire asupra polemicii în care m-am angajat cu domnia sa nu cu mult timp în urmă (poziţia domnului Panţu aici http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/domnule-titus-corlatean-cand-va-dati-demisia-pe-motiv-de-discriminare-95356.html şi aici http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/tanguiala-ultraconservatorilor-din-romania-95482.html iar poziţia mea, ceva mai lungă şi mai elaborată, aici https://alexandruracu.wordpress.com/2013/07/10/bazele-ingineriei-sociale-de-la-dreapta-la-stanga/). De precizat şi că, în răspăr cu declaraţiile Papei din ultimul său interviu, ţin să menţionez faptul că, de-a lungul celor două pontificate precedente, nu am rămas deloc cu impresia că intervenţiile publice ale ierarhiei catolice s-ar limita, în chip mai degrabă îngust, la avort, contracepţie şi homosexualitate. Dimpotrivă, această impresie mi-a lăsat-o mai degrabă discursul public al ierarhiei BOR – cu menţiunea că, în raport cu abordarea publică de către BOR a problemei avortului, abordarea publică a problemei homosexualităţii mi s-a părut disproporţionat de mare, asta în condiţiile în care în România încă se fac sute de mii de avorturi anual (până nu demult se făceau în jur de un milion), iar de defilat defilează anual trei sute de reprezentanţi ai minorităţilor sexuale, cei mai mulţi veniţi din afara ţării[1]. Mai mult, sunt unul dintre cei care consideră că ortodocşii au multe de învăţat din doctrina socială romano-catolică, şi căruia, în general, îi place să se abţină de la cârcoteli şi/sau epitete de extracţie „curat pravoslavnică”.

Pe de altă parte, nici nu mi-aduc aminte ca Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea să le fi lăsat susţinătorilor mişcării LGBTQ (sau doar celor mai naivi dintre aceştia) impresia conform căreia concordia primează sau chiar anulează de-a dreptul discordia. Nu ştiu dacă acest papă este doar un liberal naiv care dizolvă creştinismul în umanism/iubirism, aşa cum le place unora să creadă, sau, aşa cum le place altora să creadă, un iezuit parşiv care caută (şi poate chiar reuşeşte) să îngroaşe turma dându-le unora impresia că este de acord cu ei când de fapt nu este. Pentru că la rigoare doar cu preţul autodesfiinţării s-ar putea armoniza Catolicismul cu etica panţiană. Revenind deci, nu ştiu dacă Papa Francisc are o problemă de comunicare sau, dimpotrivă, are o strategie foarte bine pusă la punct de manipulare. Cert este că, divorţată de adevăr, iubirea nu se poate manifesta decât ca manipulare. Dacă Papa Francisc are doar o problemă de comunicare, atunci, onest (şi deci creştineşte) ar fi ca Papa Francisc să-şi lămurească (public) lăudătorii, fie ei naivi sau parşivi. Şi implicit, să ne lămurească şi pe noi dacă mai contăm sau nu pe sprijinul Romei atunci când apărăm principiile care ne unesc. Nu de alta, dar în marea sa iubire, domnul Panţu şi ai săi (terminatorii lui Buttiglione) ne-au dat clar de înţeles că ne vor excluşi din viaţa cetăţii.


[1] Probabil că şi ierarhia BOR consideră că e mai bine să abordeze public mai mult virtuţile neamului şi mai puţin păcatele sale, sau, altfel spus, mai mult păcatele minorităţilor decât pe cele ale majorităţii. Ce să-i faci, dacă la toate celelalte capitole stăm prost şi foarte prost, măcar să insistăm şi noi cu privire la cele la care (încă) stăm relativ bine. E o strategie perfectă de a păstra muşterii cu preţul pierzaniei turmei (dar şi al alunecării în ridicol). S-o fi gândit Papa Francisc să aplice acelaşi gen de strategie, eventual cu mult mai multă iscusinţă, pe teren occidental?

UPDATE: În urma citirii interviului acordat de Papa Francisc am revenit, într-unul dintre comentarii (https://alexandruracu.wordpress.com/2013/09/23/quo-vadis/#comment-1309), cu unele precizări care îmi nuanţează poziţia. Redau şi în text pasajul din comentariul de mai jos:

În interviu, Papa reafirmă poziţia oficială a Bisericii faţă de homosexualitate: “The teaching of the church, for that matter, is clear and I am a son of the church, but it is not necessary to talk about these issues all the time”.http://www.americamagazine.org/pope-interview. Practic vorbind, Papa face niste recomandari pastorale de care ma tem ca abuzeaza niste oameni care au o agenda politica si, mai exact, o agenda politica deopotriva anticatolica si antiortodoxa. Ideea Papei, altminteri corecta, este ca din punct de vedere pastoral nu reusesti sa-i vindeci pe homosexuali (ca de altfel si pe alti pacatosi) de patima lor daca nu reusesti intai de toate sa ti-i apropii sufleteste printr-o compasiune activa si o solidarizare efectiva cu fratele cazut in pacat. Din punct de vedere pastoral, spune Papa, daca de la prima intalnire ii dai in cap homosexualului cu catehismul (pe care altminteri ar trebui sa-l consulte mai des cei care pe de o parte simpatizeaza cu franciscanismul papal, iar pe de alta parte sustin activismul homosexual), nu rezolvi nimic. Citez: “I see clearly that the thing the church needs most today is the ability to heal wounds and to warm the hearts of the faithful; it needs nearness, proximity. I see the church as a field hospital after battle. It is useless to ask a seriously injured person if he has high cholesterol and about the level of his blood sugars! You have to heal his wounds…The confessor, for example, is always in danger of being either too much of a rigorist or too lax. Neither is merciful, because neither of them really takes responsibility for the person. The rigorist washes his hands so that he leaves it to the commandment. The loose minister washes his hands by simply saying, ‘This is not a sin’ or something like that….The ministers of the Gospel must be people who can warm the hearts of the people, who walk through the dark night with them, who know how to dialogue and to descend themselves into their people’s night, into the darkness, but without getting lost” http://www.americamagazine.org/pope-interview. In concluzie, desi in interviu Papa se defineste ca deopotriva “a bit naive” si “a bit astute”, e posibil (imi place sa cred) ca nici naivitatea si nici siretenia să nu reprezinte problema, ci faptul ca ingustimea ideologica pricepe ce vrea sau ce poate din nuantele unui discurs teologic. Dar chiar si in aceasta ipoteza vorbim de o problema de comunicare de care Papa ar trebui sa tina seama (pentru ca nu sunt atat de naiv incat sa cred ca este atat de naiv incat sa nu-si dea seama de aceasta problema). Nu poti doar sa-i pastoresti pe homosexuali. Trebuie si sa-i lamuresti pe cei care iti rastalmacesc cuvintele sau se folosesc de ele pentru a sustine o agenda politica inchizitorial anticrestina.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Quo vadis?

  1. Cantemir zice:

    Abordarea publica a homosexualitatii de catre ierarhia BOR nu e deloc disproportionata in comparatie cu cronica problema a avortului! In Romania nu se mai fac sute de mii de avorturi anual de cel putin 8 ani! Ultima data cand numarul de avorturi a fost peste 200.000 a fost in 2004. Acum se fac sub 100.000. Acest trend „optimist” e cunoscut de BOR, care probabil realizeaza si ca nu i s-a datorat decat intr-o (foarte) mica masura. Cu alte cuvinte, e o problema veche, care pare sa se rezolve de la sine…pentru ca femeile aleg alte metode, mai putin extreme, de contraceptie. Prin urmare si discursul BOR si-a pierdut din intensitate.
    In schimb, tema homosexualitatii, pentru ca implica disolutia institutiei matrimoniale si a familiei traditionale, cere luarea imediata a unei pozitii ferme din partea BOR! E suficient sa ne amintim de „casatoria pentru toti” a lui Hollande sau de modificarile lui Chiuariu la noua Constitutie, ca sa ne dam seama de ce discursul public al BOR pe aceasta tema e firesc sa fie „disproportionat”. E o abordare direct proportionala cu acuitatea fenomenului impotriva caruia ia atitudine!

    • Iti multumesc pentru lamuriri, desi mi-ar face placere daca ai da si niste surse. Tocmai am dat peste articolul asta pe yahoo in care se spune „ca anul trecut in Romania au fost inregistrate 480 de avorturi pentru 1000 de nou-nascuti, un procent dublu fata de media inregistrata in Uniunea Europeanahttp://ro.stiri.yahoo.com/efectele-fizice-si-psihice-ale-avortului-112041561.html. Adica asa cum sade bine celei mai credincioase natii din Europa (conform statisticilor). Oricum ar fi, chiar si daca am ajuns sub 100000 (altminteri o cifra enorma), mi se pare o problema infinit mai grava (pentru Romania cel putin) decat activismul minoritatilor sexuale. Dar chiar si facand abstractie de aceasta problema, conteaza mai mult faptul ca aceasta disproportie cu privire la discursul public al BOR a existat si in anii cand s-a avortat o Romanie intreaga. In Republica Absenta, publicata in 2000 daca nu ma insel, Daniel Barbu afirma ca doar 1% din intreventiile publice ale ierarhiei BOR si ale organizatiilor ortodoxe au vizat problema avortului, in timp ce 99% dintre acestea s-au concentrat pe problema homosexualitatii. Probabil ca Barbu exagera, insa cu siguranta aceasta exagerare porneste de la niste realitati cat se poate de concrete. Si mai mult, cred ca tocmai o astfel de atitudine explica si irelevanta politica in care s-a scufundat BOR, prin contrast cu puternica relevanta sociala a acesteia din urma, si, in mod paradoxal, vulnerabilitatea ei in fata noilor initiative legislative la care faci referinta.

      Oricum ar fi, in Canada se fac mult mai putine avorturi decat in Romania si totusi, acolo, la ultimul March for Life la care am participat si eu erau in jur de 15000 de oameni. Ce sa mai vorbesc de SUA. In Romania au fost doar cateva astfel de evenimente de mici dimensiuni, si mult mai multe „marsuri pentru normalitate”, altminteri, cam la fel de ridicole ca si alea „pentru diversitate”. Pe de alta parte, dupa parerea mea, „inmultirea stilurilor de viata alternative” reprezinta mai degraba efectul decat cauza crizei prin care trece familia.

      • Cantemir zice:

        Salut (re)nuantarea pozitiei tale fata de declaratiile Papei. M-ai scutit de un comentariu inutil. Daca ma uit, insa, la sirul comentariilor de mai jos, nu pot sa spun decat ca e bine ca discursul BOR e disproportionat si asa trebuie sa fie si in continuare, cel putin pentru urmatorii ani. Raman la parerea mea ca e o atitudine binevenita, care nu trebuie sa-si piarda din suflu. Inainte sa dau sursele cu care sa-mi sustin argumentul, as vrea sa fac distinctia intre avortul provocat (la cerere) si cel spontan. Statisticile de care amintesti tu le includ pe amandoua, ori pentru BOR problema este a celui provocat. De exemplu, in 1990 s-au facut 992.265 avorturi din care 913.973 (92%!) au fost la cerere. In 2010 s-au facut 101.915 avorturi, din care 54.676 (54%) au fost provocate. Cu alte cuvinte, in 2010 s-au facut de 16 ori mai putine avorturi decat in 1990: http://www.asparad.ro/Statistica/Asistenta%20gravidelor%202011.pdf
        Acest trend descrescator s-a mentinut pana in 2011, cand numarul si procentul de avorturi provocate a urcat iar, pentru prima data din 2001 (nu am datele din 2012), ceea ce poate insemna pentru BOR o reactivare a discursului anti-avort, daca cifrele nu revin la « normal » in 2012.
        Cat despre Canada, acolo se fac mai multe avorturi la cerere, in cifre absolute, decat in Romania (90.747 fata de 54.676 in 2010) : http://www.cihi.ca/cihi-ext-portal/pdf/internet/ta_10_alldatatables20120417_en

      • Multumesc pentru date. Sa dea Dumnezeu sa mergem tot asa spre 0. Pe de alta parte, eu n-am zis ca BOR trebuie sa vorbeasca doar despre unele probleme si nu despre altele. Evident, trebuie sa vorbeasca despre toate. Dar in nici un caz nu poate sa vorbeasca despre cele care afecteaza mai mult poporul roman intr-o masura mai mica decat vorbeste despre cele care afecteaza mai mult alte popoare, ecuatia fiind simpla: cam cati homosexuali sunt in tara asta si cam cate avorturi se fac. Or, repet, problema e ca ierarhia BOR a abordat disproportionat aceasta problema de la bun inceput, adica din perioada anilor 90′, astfel incat am putea vorbi mai degraba de o activare decat de o reactivare. Oare Barbu ala cand a zis 99% vs. 1% (cu siguranta o exagerare) chiar batea campii? Ma indoiesc.

      • Totuşi ceva e în neregulă cu cifrele tale. Am accesat şi eu datele aici http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/ab-romania.html (pentru România) şi aici http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/ab-canada.html (pentru Canada), şi din ele rezultă că în 2009 (pentru 2010 sunt date doar pentru România) s-au făcut în total 93755 de avorturi în Canada iar în România, în acelaşi an, 116219. Evident, ar fi absurd să credem că jumătate din avorturile din România sunt involuntare în timp ce toate avorturile din Canada sunt voluntare! Sau îmi scapă mie ceva? Pe de altă parte, trebuie ţinut cont şi de faptul că populaţia Canadei este de 33 de milioane de locuitori în timp ce România are doar 20 de milioane de locuitori. Aşadar, e clar că raportat la numărul de locuitori, în România se fac mult mai multe avorturi decât în Canada.

      • Cantemir zice:

        Canada cu raporteaza decat avorturile voluntare, pentru ca provinciile (cu exceptia AB) nu raporteaza avorturile spontane deloc. Prin urmare nu e nimic in neregula cu cifrele mele. Intr-adevar se fac mai multe avorturi in CA decat in RO, in cifre absolute, dar daca raportam nr. avorturi la nr. de nasteri iese, Canada sta (doar) un pic mai bine :1 avort la 4.1 nasteri fata de 1 la 3.8 in RO. In plus, trendul e descrescator in RO, in timp ce in CA e constant de cativa ani incoace, in jur de 90-100.000/an.

      • Ok, am inteles. Ma intreb totusi de ce la noi scade in timp ce la ei creste? Ar fi interesant un studiu.

  2. „Nu de alta, dar în marea sa iubire, domnul Panţu şi ai săi (terminatorii lui Buttiglione) ne-au dat clar de înţeles că ne vor excluşi din viaţa cetăţii.”

    Stimate domn,

    E a doua oara (cred) cand scrieti despre mine pe blogul dumneavoastra in interval de cateva luni. Si e tot a doua oara cand demonstrati ca nu intelegeti ce cititi. Unde am scris eu ca va vreau exclus din viata cetatii?!

    Sunt foarte deschis la dialog, dar dialogul cu indivizii care dau dovada de analfabetism functional si/sau de paranoia nu are rost (am citat mai sus doar un exemplu). Daca totusi insistati, va voi raspunde cu prima ocazie mai in detaliu pe Voxpublica.

    • Domnule Pantu, cred ca dumneavoastra nu intelegeti ce scrieti. Ati scris (sau cel putin ati lasat sa se inteleaga cat se poate de clar) ca un politician care citeaza din Sfantul Pavel pasaje „incorecte politic” (neaprobate de dumneavoastra si de domnul Bortun) ar trebui sa-si dea demisia. Ergo, au voie sa participe la viata cetatii doar cei care nu exprima public pozitia Bisericii fata de homosexualitate. QED.

      • Ciprian Cucu zice:

        Citind acest articol, mie nu-mi pareti chiar „analfabet functional”… insa poate va lasati putin orbit de ideologie.

        Consitutia Romana prevede atat separarea Statului de Biserica cat si dreptul de a nu fi discriminat. Un politician (mai ales aflat intr-o functie de conducere) nu ar trebui sa faca propaganda unui anumit cult religios si nici nu ar trebui sa incite la discriminare (sa dea apa la moara homofobiei). Chiar daca conservatorismul presupune anumite pozitii fata de anumite fenomene sociale, cred ca discursul poate fi macar putin mai diplomat. Chiar si Dvs. aratati ca reactia BOR este supradimensionata pe problema sexualitatii, dar il aparati pe Corlatean care a cam dat cu bata-n balta, luand in considerare pozitia lui politica.

        Nu vad deci de unde acel QED, pentru ca nici macar nu incercati demonstrarea argumentului – Andrei Pantu spune „acesta nu e un discurs acceptabil – ca virulenta si ca mesaj – din partea unui reprezentant al Statului Roman” si Dvs. simititi in asta un atac la adresa tuturor celor care ar „indrazni” sa aiba un discurs conservator. Ceea ce este in mod evident fals, pentru ca nimeni nu ar cere demisia Patriarhului daca ar avea un asemenea discurs (exagerare intentionata), iar la „viata cetatii” participatii si Dvs. si Pro-Vita si alte organizatii preocupate de ce fac oamenii in dormitor.

        Desigur, nu va opreste nimeni sa va inscrieti in corul celor care din pozitia privilegiata a majoritatii se plang de oprimare din partea unor minoritati care-si cere drepturile.

        Am asistat amuzat la o serie de prezentari pe tema „secularismului fundamentalist” care e o gaselnita mai noua a habotnicilor de pretutindeni. Cand ii auzi cum se plang, mai ca ti se rupe inima de ce oropsiti sunt ei (vai, nu avem icoane in scoli – ce oprimati suntem!); dar adevarul e simplu – cand ai o pozitie privilegiata intr-un sistem, orice incercari de *echilibrare* a sistemului din partea altor grupuri sunt percepute ca atacuri.

      • @ Ciprian Cucu

        Am explicat mai pe larg in acest articol https://alexandruracu.wordpress.com/2013/07/10/bazele-ingineriei-sociale-de-la-dreapta-la-stanga/ (de altfel am dat linkul in text) care este pozitia mea vizavi de aceasta problema. Din nefericire, prin ceea ce spuneti nu faceti decat sa-mi confirmati teza. Evident ca nu se pune problema demiterii Patriarhului pe motiv de homofobie, a scoaterii in afara legii a organizatiei Pro-Vita (cel putin nu pentru moment)- care, apropo, tocmai a fost amendata de CNCD pentru evenimentele de la MTR -, sau a inchiderii blogului meu. Problema e ca, la fel ca si Corlatean, eu am dreptul (prin Constitutie) sa particip la viata cetatii nu doar ca blogger, ci si ca politician, si, din pozitia de politician (in eventualitatea in care as candida si m-ar alege careva candva) am dreptul sa-mi exprim public ideile exprimate pe acest blog. Printre ele se numara si pozitia oficiala a Bisericii fata de homosexualitate, la care de atfel face trimitere si Papa in recentul interviu: „The teaching of the church, for that matter, is clear and I am a son of the church, but it is not necessary to talk about these issues all the time”. http://www.americamagazine.org/pope-interview

        De altfel, profit de oportunitate pentru a face o mica paranteza si a-mi nuanta pozitia vizavi de Papa Francisc. In recentul interviu acordat publicatiei iezuite, Papa Francisc face niste recomandari pastorale de care ma tem ca abuzeaza niste oameni care au o agenda politica si, mai exact, o agenda politica deopotriva anticatolica si antiortodoxa. Ideea Papei, altminteri corecta, este ca din punct de vedere pastoral nu reusesti sa-i vindeci pe homosexuali (ca de altfel si pe alti pacatosi) de patima lor daca nu reusesti intai de toate sa ti-i apropii sufleteste printr-o compasiune activa si o solidarizare efectiva cu fratele cazut in pacat. Din punct de vedere pastoral, spune Papa, daca de la prima intalnire ii dai in cap cu catehismul (pe care altminteri ar trebui sa-l consulte mai des cei care pe de o parte simpatizeaza cu franciscanismul papal, iar pe de alta parte sustin activismul homosexual), nu rezolvi nimic. Citez: „I see clearly that the thing the church needs most today is the ability to heal wounds and to warm the hearts of the faithful; it needs nearness, proximity. I see the church as a field hospital after battle. It is useless to ask a seriously injured person if he has high cholesterol and about the level of his blood sugars! You have to heal his wounds…The confessor, for example, is always in danger of being either too much of a rigorist or too lax. Neither is merciful, because neither of them really takes responsibility for the person. The rigorist washes his hands so that he leaves it to the commandment. The loose minister washes his hands by simply saying, ‘This is not a sin’ or something like that….The ministers of the Gospel must be people who can warm the hearts of the people, who walk through the dark night with them, who know how to dialogue and to descend themselves into their people’s night, into the darkness, but without getting lost” http://www.americamagazine.org/pope-interview. In concluzie, desi in interviu Papa se defineste ca deopotriva „a bit naive” si „a bit astute”, e posibil (imi place sa cred) ca nici naivitatea si nici siretenia sa nu reprezinte problema, ci faptul ca ingustimea ideologica pricepe ce vrea sau ce poate din nuantele unui discurs teologic. Dar chiar si in aceasta ipoteza vorbim de o problema de comunicare de care Papa ar trebui sa tina seama (pentru ca nu sunt atat de naiv incat sa cred ca este atat de naiv incat sa nu-si dea seama de aceasta problema). Nu poti doar sa-i pastoresti pe homosexuali. Trebuie si sa-i lamuresti pe cei care iti rastalmacesc cuvintele sau se folosesc de ele pentru a sustine o agenda politica inchizitorial anticrestina.

        Inchei paranteza si revin la comentariul dumneavoastra. Faptul ca nu orice politician (sau chiar cleric) da dovada de suficient tact cand se exprima pe acest subiect, sau ca dumneavoastra nu indragiti politicienii care imbratiseaza viziunea Sfantului Pavel asupra homosexualitatii si, pe cale de consecinta, nu votati cu ei, e o cu totul alta chestiune. Scopul, din punct de vedere al liberalismului politic cel putin, nu este echilibrarea sistemului ci apararea libertatii, nu doar libertatea homosexualului de a face ce vrea ci si libertatea mea de a crede ce vreau despre ceea ce face el, si de a-mi exprima public (inclusiv din pozitia de parlamentar la care am dreptul legal sa candidez) aceasta credinta (cel putin atata timp cat nu incit la violenta si nu recurg la insulte). Nu echilibram sistemul cu pretul strivirii libertatii. Daca in tara asta sunt 1% homosexuali asta e, au dreptul sa faca ce vor, dar nu sa le bage pumnul in gura celorlalti 99% cu scopul echilibrarii sistemului. Sistemul se va „echilibra” (de la sine si nu prin inginerii totalitare) cand, de buna voie si nesiliti de nimeni, jumatate din romani vor gandi ca activistii homosexuali. Asa ca sa mai aiba si activistii homosexuali putintica rabdare. Ca altfel, daca azi incepem sa le punem interdictii politicienilor, maine le vom pune organizatiilor non-guvernamentale si poimaine ne vom ocupa si de bloggeri. Spre exemplu, acum cativa ani Biserica Catolica a trebuit sa-si inchida agentiile de adoptii din Marea Britanie pentru ca refuza aplicatiile cuplurilor homosexuale desi, in dezbaterile din anii 60′ privind decriminalizarea homosexualitatii, Biserica Catolica din Marea Britanie s-a pronuntat in favoarea decriminalizarii. Iata cum se „echilibreaza sistemul” pe alte meleaguri! Si iata de cata recunostinta dau dovada activistii homosexuali in raspuns fata de grija pastorala a ierarhiei catolice! Evident ca exista si vaicareli penibile ale unor majoritati penibile. Dar este clar ca in ultimii ani au existat si abuzuri foarte grave ale asa numitei corectitudini politice (ce-i drept, mai mult prin Occident, dar chiar n-am chef ca porcariile astea sa se intample si la mine in tara). Lucrurile trebuie discutate de la caz la caz.

      • Andrei Pantu zice:

        Domnule Racu,

        Mi-e teama ca dumneavoastra nu intelegeti ce am scris, probabil fiindca ati citit in diagonala si ati inteles ce ati vrut. La fel cum l-ati citit/ascultat si pe domnul Corlatean, care apropo, nu e doar un simplu cetatean ci chiar Ministrul de Externe – deci e o persoana publica, una care ne reprezinta pe plan international, inclusiv in fata lui Guido Westerwelle, Pekka Haavisto etc.

        Iata ce spunea Titus Corlatean: <>

        Deci domnul Corlatean, ministrul nostru de externe, e deranjat ca nu poate sa duca o politica de discriminare impotriva grupurilor <> cum s-a exprimat dumnealui. Lucru care v-a scapat probabil atunci cand ati scris un text de zeci de randuri despre „casatoria gay”, sau despre ce ati scris dumneavoastra acolo, tema care nici nu era centrala in articolul meu sau al lui Vladimir Bortun, si care nici nu prea ma preocupa, fiindca o consider prea putin importanta. (Apropo: l-am invatat si pe Mihail Neamtu, va invat si pe dumneavoastra – exista o foarte mare diferenta intre ingineriile sociale „democratice” si cele „utopice.” Cititi-l – sau recititi-l – pe Karl Popper.) Pe scurt, ati aparat si dvs si Florin Puscas, fie din neatentie, fie din exces de zel, fie din convingere – fie din toate astea trei motive – un discurs homofob in toata regula.

        Buuun. Va mai tanguiti dumneavoastra in legatura cu „corectitudinea politica.” Am explicat atunci, reluand citatul lui Sorin Cucerai, cum e si cu CP asta a dumneavoastra, e doar marota neoconservatorilor americani ai anilor 90 pe care vad ca o preluati cu mai mult sau cu mai putin succes si dumneavoastra. Ma lovesc de vaicareala asta de fiecare data cand cineva vrea sa discrimineze femeile, comunitatea LGBT, minoritatile etnice, minoritatile religioase etc. Cat timp folositi sintagma asta tare mi-e teama ca dialogul pur si simplu nu are rost (apropo, m-as fi asteptat la ceva mai mult de la un doctorand la Ottawa? nu doar preluarea unui cliseu inept si obosit, si utilizarea complet inadecvata a acestuia; dar e ok, Ovidiu Hurduzeu a fost profesor universitar si are acelasi obsesii, deci se intampla si la case mai mari).

        Mai spuneti dumneavoastra <>
        Asta e o prostie crasa. Am fost foarte explicit in articolul meu si am spus foarte clar ca pasajul a fost luat din context si pe deasupra a mai fost si rastalmacit in cheie homofoba. (Nu mai mentionez nici faptul ca TC nu a ales cea mai buna traducere a Bibliei, dar asta este o alta poveste deja.) Sigur, eu am o alta interpretare a pasajului respectiv, poate nu se incadreaza neaparat in mainstream, dar nu e neaparat nici foarte marginala, iar felul in care si dvs. si Puscas mi-ati „primit” interpretarea (Puscas chiar m-a numit initiatorul unei secte) spune si foarte multe despre felul in care voi intelegeti libertatea religioasa. Libertate religioasa sa fie, dar doar pentru voi. Deci, acceptati si alte interpretari ale pasajelor din Biblie, sau doar voi detineti ‘Adevarul Suprem?’ macar sa stiu daca bifati si „intoleranta religioasa” pe langa „homofobie.”

        Asaaa.. „au voie sa participe la viata cetatii doar cei care nu exprima public pozitia Bisericii fata de homosexualitate.” Domnule Racu, exista suficiente biserici care au o pozitie mult mai nuantata fata de homosexualitate decat cea pe care o aveti dumneavoastra. La ce Biserica va referiti de fapt?! Discursul lui Corlatean nu corespunde cu pozitia Bisericii (v-am demonstrat asta mai sus – sigur, v-ati fi dat seama si dvs singur de asta daca ati fi citit cu atentie). Sau poate Biserica duce o politica de discriminare, si nu stiu eu? 😀

        Domnule Racu, nu mai reiau acum primul dumneavoastra text in care mi-ati distorsionat – voit sau nu, nu stiu si, sincer, nici nu cred ca ma intereseaza – pozitia in ultimul hal (https://alexandruracu.wordpress.com/2013/07/10/bazele-ingineriei-sociale-de-la-dreapta-la-stanga/). Sunt atat de multe erori si de distorsionari ale pozitiei mele pe acolo, incat probabil ca as mai pierde inca o ora-doua demontandu-le. De la Sorin Cucerai, in legatura cu care va indoiti ca ar fi in aceeasi „echipa” cu mine – este, evident, si aveati un indiciu foarte clar chiar in textul lui – trecand prin acuzele hilare si nefondate de rasism pe care mi le aduceti, si tocmai pana la discutia pe care o purtati in legatura cu liberalismul pe care pretindeti ca il tot analizati, dar pe care – ghinion – nu il intelegeti. Am rugamintea insa ca, pe viitor, macarsa cititi cu ceva mai multa atentie textele mele daca tineti mortis sa le comentati.

        A, si inca ceva, domnule Racu – m-ati numit „stangist superficial”? Sau ceva de genul asta. I-am spus-o si lui Hurduzeu, v-o spun si dumneavoastra – mi se pare oarecum ingrijorator ca cineva cu pretentii academice sa faca niste confuzii atat de mari. Nu e vorba de axa economica stanga-centru-dreapta aici (daca tot trebuie sa stiti, desi nu vorbesc despre mine cu placere, ma aflu prin zona de centru), ci de liberalism versus conservatorism. Si, da, eu ma consider intr-o buna masura un liberal. Daca imi dati dumneavoastra voie, desigur. Si Puscas. Si Hurduzeu. 😀 Oricum, pana acum cel putin aproape ca am reusit sa comunic cu dumneavoastra fara sa ma insultati, ceea ce sigur ca este imbucurator (nu de alta, dar bunul crestin Hurduzeu a scris ca sunt tot un stangist plin de jeg oricat m-as da cu crema cool, iar celalalt bun crestin Puscas m-a numit „parerolog”, initiator al unei secte, a presupus ca as fi agnostic sau ateu, ca as fi un veritabil komissar de tip sovietic, s.a.m.d. A, si m-a mai intrebat intrigat ce anume e sexist in declaratia „Faceţi, fetelor, un copil, este un act patriotic!” No comment.)

        Obsesia dumneavoastra pentru problema LGBT si cea a avorturilor, sigur, nu o mai comentez acum. Cititi insa va rog cu ceva mai mare atentie ultimul meu text (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/papa-francisc-si-discursul-de-care-lumea-avea-atat-de-multa-nevoie-98423.html) Ati auzit de expresia „generous reading?”

        Cu simpatie,
        Andrei Pantu

      • V-am recuperat si primul comentariu din spam. Din pacate, in acest comentariu sunteti extrem de confuz in gandire amestecand complet aiurea categorii teologice cu categorii sociologice si politice. Astfel, deduceti din credinta mea (religioasa) ca exista un singur adevar si ca acela se gaseste (pe deplin) in Ortodoxie faptul ca eu v-as nega dreptul dumneavoastra (civil) de a avea o alta credinta religioasa si de a interpreta Biblia asa cum credeti de cuviinta (sau de a subscrie la interpretarea altor comunitati religioase). Dar intre credinta mea cu privire la adevar si negarea dreptului dumneavoastra de a crede ce vreti nu exista nici o legatura necesara (si ma tem ca nu cumva sa fie invers: crezul dumneavoastra relativist sa serveasca de baza pentru cenzurarea crezului meu ortodox). Altminteri, ma socheaza faptul ca un om care a terminat un master in filozofie (peste hotare!) poate sa recurga la astfel de sofisme. Aceasta este chestiunea care ar trebui sa socheze, intr-o lume in care educatia ar fi educatie, nu ideologizare. Nu faptul ca de acolo s-au mai intors si oameni (nu sunt singurul) neideologizati. Aceleasi rationamente aberante si cu privire la Biserica: este evident ca ma refer la Biserica Ortodoxa, care are aceeasi pozitie fata de homosexualitate ca si Biserica Catolica, si ca si multe alte biserici protesante. Faptul ca, sociologic vorbind, exista si biserici (comunitati crestine) care au alta viziune (despre homosexualitate) decat Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica, nu inseamna si ca viziunea acestor biserici este cea corecta din punct de vedere teologic, si ca, pe cale de consecinta, aceste comunitati/secte reprezinta de fapt Biserica. Pentru ca, potrivit criteriilor ortodoxe, Biserica nu poate fi separata de Adevar: Trupul euharistic al lui Hristos exista doar acolo unde se predica dreapta credinta. Fireste, dumneavoastra aveti dreptul sa credeti ca dreapta credinta este alta sau ca nu exista nici un fel de dreapta credinta (altfel spus, ca adevarul este relativ). Eu nu va neg acest drept. Insa, din nou, confuziile halucinante pe care le faceti ma fac sa ma intreb daca nu cumva dumneavoastra imi negati mie dreptul de a participa la viata cetatii pentru motivul ca, spre deosebire de dumneavoastra, eu nu sunt un relativist (si pe cale de consecinta un ecumenist). Si nu doar mie, ci tuturor care cred ca adevarul nu este relativ, fie ei ortodocsi, catolici, protestanti sau musulmani.

        Sau mai simplu, pentru dumneavoastra: atunci cand doua sau mai multe teorii (despre Dumnezeu, lume, homosexuali, etc.) sunt diferite, fie ambele sunt false, fie una este falsa iar alta este adevarata. Eu imi revendic dreptul de a crede ca exista o teorie adevarata si ca acea teorie este cea crestin-ortodoxa (cu toate ca exprimarea teorie crestin-ortodoxa este oarecum improprie). Si va recunosc dreptul dumneavoastra de a crede intr-o alta teorie, sau de a nu crede in nicio teorie (de a crede ca toate teoriile sunt false sau incomplete). Altfel spus, eu ma situez pe terenul liberalismului politic (recunosc libertatea de constiinta), fara sa fiu insa un adept al liberalismului economic si al celui cultural. Intrebarea este: dumneavoastra imi recunoasteti mie (si domnului Corlatean sau altora) dreptul pe care il revendic? Da sau nu? Raspunzand la aceasta intrebare veti raspunde automat si la intrebarea: ce anume intelegti pin discriminare? Si asa ne lamurim.

      • Andrei Pantu zice:

        Domnule Racu,

        Am scris un comentariu foarte lung pe care vad ca nu mi l-a luat sistemul, incerc acum din nou.

        <>

        Nici vorba de asa ceva, nu inteleg de ce imi distorsionati pozitia atat de grav, am fost foarte explicit, era vorba doar de o interpretare foarte specifica, a unei traduceri anume, a unui pasaj scos din context de catre un politician care pe deasupra nici nu e doar un „simplu cetatean” ci mai e si Ministru de Externe si ne reprezinta in fata lui Guido Westerwelle, Pekka Haavisto s.a.m.d.
        Sper ca nu mai e nevoie sa va mai explic cum e cu „corectitudinea politica,” citatul lui Sorin Cucerai – care, apropo, joaca in aceeasi „echipa” cu mine, aveati un indiciu foarte clar chiar in randurile dumnealui – ar fi trebuit sa aiba un efect edificator. Eu am o alta interpretare a pasajului respectiv. O acceptati? Daca da, atunci bine. Daca nu, nu – dar asumati-va in acest caz intoleranta religioasa.

        Domnul Titus Corlatean a declarat cat se poate de clar ca e deranjat de faptul ca nu poate, din cauza UE, sa duca o politica de discriminare fata de minoritatile sexuale. Deci un discurs homofob in toata regula pe care si dumneavoastra, si Puscas, l-ati aparat – ori din neatentie, ori din exces de zel, ori din convingere. (Deci de unde si pana unde interzicerea participarii in viata cetatii?!) Reluati va rog textul discursului domnului TC.

        Si in textul dumneavoastra anterior ati – iertati-ma, dar asta e realitatea – batut campii complet pe langa subiect de la un capat la altul. Tema centrala era discriminearea comunitatii LGBT, si nu casatoria gay. Vreti sa reiau tot textul dvs si sa-l demontez bucata cu bucata? Daca e nevoie, o fac si pe asta.

        Apropo: nu sunt stangist. Tema gay se discuta in termeni de liberalism versus conservatorism, si nu in termeni economici de stanga-centru-dreapta. Vad ca faceti aceeasi confuzie ca Hurduzeu, as fi avut asteptari mai mari de la niste oameni cu pretentii academice.

        Si apropo: faceti va rog diferenta intre ingineriile sociale „democratice” si cele ”utopice.” I-am spus-o lui Mihail Neamtu, v-o spun si dumneavoastra: (re)cititi-l pe Karl Popper.

        Si apropo- acuzatia de rasism pe care mi-ati adus-o in textul dvs anterior mi se pare hilara si complet deplasata.

        Analiza dvs a liberalismului nu o mai comentez.
        Cele bune,
        Andrei Pantu

      • Domnule Pantu, dupa cum am spus-o si la rubrica de comentarii a articolului la care faceti trimitere (si, daca tin bine minte, si in articol), depinde ce anume intelegem prin termenul de discriminare. Spre exemplu, eu consider drept o forma ilegitima de discriminare, pentru care e normal sa soliciti demisia unui politician, solicitarea ca homosexualii sa fie deprivati de drepturile civile, politice si sociale de care beneficiaza toti ceilalti romani pentru simplul motiv ca sunt homosexuali. Problema e ca unii homosexuali (nu toti) se simt discriminati pentru simplul motiv ca o persoana spune ca ceea ce fac ei este un pacat sau, mai mult, pentru ca o persoana spune ca nu e normal sa se casatoreasca si sa aiba copii. Mai mult, nu Titus Corlatean ci respectivii homosexuali sunt responsabili pentru faptul ca termenul de discriminare a ajuns sa se refere si la aceste aspecte pe care tocmai le-am mentionat si, in general, pentru faptul ca oamenii din ziua de azi au pierdut proprietatea termenilor si nu se mai inteleg. Cert este ca, din interventia publica a domnului Corlatean, nu rezulta deloc in mod clar ca dumnealui s-ar fi referit la primul tip de discriminare, cu care nici eu nu sunt de acord. Nici nu rezulta clar daca dumneavoastra considerati celalalt tip de discriminare ca baza legitima pentru solicitarea sau chiar impunerea demisiei unui politician, si mi-ar face placere daca v-ati clarifica pozitia (ca sa evitam manipularea limbajului si sa ne putem intelege). Daca ar fi fost clar ca domnul Corlatean s-a referit la primul tip de discriminare atunci sa stiti ca si eu as fi jucat in echipa dumneavoastra. In schimb, daca domnul Cucerai joaca in echipa dumneavoastra in conditiile in care fie este clar ca domnul Corlatean s-a referit la al doilea tip de discriminare, fie nu este clar la ce s-a referit domnul Corlatean (ergo, domnul Corlatean este victima unui proces de intentie), atunci ma tem ca, jucand in echipa dumneavoastra, domnul Cucerai nu mai joaca in echipa autenticilor liberali. Pot fi insa de acord cu faptul ca n-ar fi stricat ca domnul Corlatean sa se exprime mai clar cu privire la subiectul in cauza sau sa revina cu niste precizari.

        Altminteri, va incredintez de faptul ca deseori va citesc cu placere.

        PS: Pe teren cultural, acolo unde are loc disputa cu privire la drepturile homosexualilor, liberalismul se situeaza la stanga iar conservatorismul la dreapta. Cred ca e evident. Pe de alta parte, citindu-va, am ramas cu impresia ca, pe teren economic, va situati (ca si mine de altfel) mai degraba la stanga (sau, mai bine zis, la stanga liberalismului, care si el s-a situat candva la stanga corporatismului medieval pe care il aparau vechii conservatori pe vremea cand inca exista). Ergo, dumneavoastra sunteti stangist in timp ce eu sunt la dreapta pe cultura si la stanga pe economie.

  3. Andrei Pantu zice:

    V-am scris un raspuns mai lung, vad ca nu mi l-ati aprobat (?)

  4. Nu susțin că nu poți participa la viața cetății dacă vezi homosexualitatea ca pe ceva greșit. Extrapolarea asta vă aparține. În schimb, susțin că nu poți să crezi asta despre homosexualitate și, în același timp, să fii (1) unul dintre liderii Partidului Social-Democrat (tensiunea e evidentă aici, între valorile social-democrate și judecata că homosexualitatea e greșită) și (2) ministrul de externe al unui stat membru al Uniunii Europene (uniune care susține toleranța, diversitatea și alte valori seculare pe care ți le asumi în momentul în care devii stat membru).

    • 1) Depinde in ce sens o spuneti. E dreptul dumneavoastra sa considerati ca TC nu este un bun social-democrat (altminteri, opinie pe care multi o pot socoti legitima) si, pe cale de consecinta, sa nu votati cu partidul din care face parte. Pe de alta parte, e dreptul PSD-ului sa se organizeze cum vrea si sa stranga corsetul ideologic atat cat crede de cuviinta. La rigoare, partidul si nu dumneavoastra este acela care pagubeste sau castiga la alegeri. Iar politica (cea de partide) se face pe voturi. Mai ales in Romania.

      2) Am inteles: Dat fiind faptul ca Romania este stat membru al UE (apropo, pe mine nu m-a intrebat nimeni daca sunt sau nu de acord cu asta – ca si in alte cazuri, aderarea Romaniei la UE s-a facut fara referendum, adica in mod nedemocratic) Titus Corlatean nu are voie sa participe la viata cetatii ca ministru de externe. Deci deja vorbim de limitarea unui drept garantat de Constitutie (adica de un caz de discriminare). Este singura functie pe care i-o refuzi sau mai sunt si altele? Ai putea sa spui ce are voie si ce n-are voie sa fie (si eventual in functie de ce criterii are voie sa fie ceva si nu altceva)? Presedinte, ministru al apararii, parlamentar, procuror general, judecator, paznic la Cotroceni…? Altfel spus, tare ma tem ca in cele din urma raspunsul tau va fi unul caragialesc de genul: are voie sa participe la viata cetatii, dar nu in Romania – sau, vorba lui Andrei Pantu, doar in Congo 🙂

  5. Normal că are voie, din punct de vedere legal, să ocupe orice funcție. Nu asta-i discuția, evident. Întrebarea e dacă, spunând ce-a spus despre homosexualitate, are legitimitatea morală și politică de a ocupa o funcție care presupune implicit adeziunea la valorile seculare (conform cărora homosexualitatea nu e un „păcat”) promovate oficial de statul român, atât prin Constituția sa, cât și prin tratatele europene pe care le-a semnat (tratate pe care poate tu nu le-ai vrut semnate, dar partidul al cărui vicepreședinte e Corlățean, da!).
    Mă opresc aici. Numai bine!

    • Hai să clarificăm un pic lucrurile. Întâi de toate trebuie făcută distincţia între legalitate, legitimitate politică şi legitimitate morală. Cele trei nu se suprapun şi nu se exclud cu necesitate.

      Când vorbim de obligativitatea statului român şi a reprezentanţilor săi de a se conforma tratatelor internaţionale semnate de România vorbim implicit de constrângeri legale. Conform articolului 20 din Constituţie:

      (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
      (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

      Cu alte cuvinte, în cazul în care declaraţia lui Corlăţean contravine normelor de drept internţional asumate de statul român atunci, cel puţin la nivel declarativ, avem de-a face cu nerespectarea ordinii de drept şi cu posibilitatea unei sancţiuni legale. Spre exemplu, dacă Corlăţean ar fi declarat că după părerea lui infracţionalitatea ţiganilor are cauze genetice iar aceştia din urmă ar trebui trimişi în lagăre de concentrare, nu mi s-ar părea deloc anormal să fie constrâns legal (nu doar politic) să demisioneze. Pentru că am avea de-a face în mod clar cu o încălcare a principiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Acum, eu nu ştiu ce a mai semnat (evident, fără să mă întrebe şi pe mine) statul român între timp. Cert este că, în conformitate cu articolul 11, alineatul 3 din Constituţie, „în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei”. Şi, tot cert este că nicăieri în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului sau în Constituţia României nu se prevede faptul că o declaraţie precum cea a lui Corlăţean ar constitui o încălcare a drepturilor omului sau o încălcare a „valorilor seculare”, care nici ele nu sunt menţionate în cele două texte. Se menţionează doar libertatea de conştiinţă. Mai mult, în Constituţie se menţionează că statul sprijină cultele religioase (autonome în raport cu statul – formularea din Constituţie) iar jurământul se depune cu mâna pe Biblie şi cu referinţa „aşa să-mi ajute Dumnezeu” (sigur, atâta timp cât nu există o obiecţie de conştiinţă a celui care depune jurământul).

      Oricum ar fi, „secularismul” (aici trebuie să avem grijă cum folosim termenii) nu este neapărat un cod valoric (şi în nici un caz nu şi-a asumat poporul român un astfel de cod valoric prin votarea Constituţiei) ci un mod de reglementare a relaţiei Biserică-Stat care presupune neutralitatea religioasă a statului. Altfel spus, un stat secular este statul în care bisericile au autoritate morală asupra indivizilor care recunosc această autoritate, fără a avea însă şi autoritate legală (nimeni nu te poate sancţiona legal pentru faptul că nu aderi la un anume crez religios şi nu-i respecţi prescripţiile). Sigur, nu puţini au fost cei care au susţinut că neutralitatea nu există de fapt, că orice stat îşi asumă de fapt şi de drept un anume cod valoric, fie el religios sau nu. Cert este că, în momentul în care statul vine şi îţi reglementează discursul public prin interdicţia de a declara că homosexualitaea este un păcat, nu mai vorbim de neutralitate ci de adoptarea unei ideologii de stat, opusă creştinismului şi care duce la încălcarea libertăţii de conştiinţă (altminteri, garantată de Constituţie şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului). Sau, altfel spus, nu mai vorbim de secularitate ca regim teologico-politic ci de secularism ca ideologie (evident, antireligioasă). Din acest punct de vedere, lipsiţi de legitimitate moarlă (cel puţin dacă e să pornim de la codul moral care stă la baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului) sunt cei care vor să-l constrângă legal pe Titus Corlăţean, sau care au forţat (pe cale legală) Biserica Catolică din Marea Britanie să-şi închidă agenţiile de adopţie, sau care l-au săltat de pe stradă, tot în UK, pe un pastor care predica despre homosexualitate (nu pe motiv de tulburare a liniştii publice, ci pe motiv de discriminare) – vezi aici http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/07/10/noua-lume-orwelliana-marea-britanie-pastor-arestat-pentru-limbaj-homofobic-video/. Iar, întrucât, în termeni liberali, libertatea de conştiinţă reprezintă un drept natural individual inalienabil, lipsa legitimităţii morale rămâne chiar şi în cazul în care măsura de constrângere legală ar avea legitimitate politică (ceea ce oricum nu este cazul în cazul României). Într-un regim democratic, legitimitatea politică o conferă electoratul. Dar această legitimitate, sau mai precis, voinţa (politică) a majorităţii se opreşte acolo unde încep drepturile naturale, garantate altminteri de Constituţia României, independent dacă împotriva acestor drepturi se ridică o majoritate românească, europeană sau mondială.

      Cert este că, de ceva ani încoace, activiştii homosexuali se tot agită prin diversele organizaţii internaţionale pentru a impune la nivel internaţional un nou „drept al omului”: dreptul ca omul homosexual să nu fie considerat păcătos (sau, cel puţin, ca astfel de considerente să nu poată fi exprimate public). Or, acest nou „drept al omului” intră în conflict cu un mai vechi drept al omului: dreptul omului religios de a crede despre homosexualitate ceea ce afirmă religia lui şi de a-şi exprima public această credinţă. Evident, există şi mulţi oameni religioşi, inclusiv creştini, care au fost şi sunt încă intoleranţi (în măsura în care înţelegem prin toleranţă ceea ce înţelegeau primii liberali, nu ceea ce înţeleg activiştii gay de astăzi). Cert este că, în ziua de astăzi, de multe ori, activiştii gay, şi nu creştinii, sunt cei care practică politica „pumnului în gură”. Eu nu le cer (nu caut să le impun) homosexualilor să-mi aprecieze modul de viaţă şi să se abţină public de la comentarii negative cu privire la acesta din urmă (în treacăt fie spus, în ultimii ani, atât la noi cât şi peste hotare, au fost scoase pe piaţă o multitudine de mizerii artistice sau de alt fel cu privire la creştinism). Nici nu cer să fie interzisă publicarea oeprelor lui Voltaire sau Nietzsche. Nu sunt taliban. Întâi de toate pentru că nu-mi permite religia. Însă pretind să am parte de reciprocitate, sau, altfel spus, ca nici mie (sau lui Corlăţean) să nu mi se ceară (sau mai bine zis să nu fiu constrâns) să-mi schimb sau să-mi cenzurez opiniile cu privire la homosexualitae (sau să mi se interzică prin lege, nu prin decizie politcă pe linie de partid [aia e perfect ok] să ocup funcţii în stat, inclusiv pe cea de ministru de externe, datorită opiniilor mele, pe care am dreptul să le exprim public).

      În fine, atâta timp cât intervenţia ta şi a lui Andrei este una politică care nu vizează generarea unui mecanism de constrângere legală ea este, în ceea ce mă priveşte, perfect legitimă (într-o societate pluralistă). La fel de legitimă ca şi intervenţia lui Corlăţean. Puteţi să-i strigaţi lui TC „ieşi afară javră ordinară”, „huo”, „jos homofobul”, „Corlăţean a trădat social-democraţia” şi altele asemenea, cât de mult vreţi. E dreptul vostru de a avea o părere politică. Aşa cum e dreptul altora de a avea opinii politice contrare.

  6. Cantemir zice:

    Domnii Pantu, Bortun si Cucu ar fi mai utili lobby-ului homosexual daca ar boicota spaghetele Barilla: http://www.gazzettadelsud.it/news/english/63061/Barilla-boycott-launched-over-president-s-gay-family-remarks.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s