Din nou despre problema laicităţii – Comentariu postat pe site-ul celor de la criticatac în răspuns la un articol al doamnei Ana Bazac

Linkul la care poate fi citit articolul:

http://www.criticatac.ro/23445/aiurea-vorbim-despre-altceva-decat-roia-montan/#comment-64721

Comentariul meu:

1. “Şi nu este oare necesar să existe priorităţi, stabilite democratic – şi nu secret –, în alocarea banilor publici şi oare poate exista acest punct al managementului societal atunci când o instituţie este deasupra legii?”

Dupa cum stiti, sondajele indica faptul ca in Romania peste 86% din populatie se declara crestin-ortodoxa (si vreo 98% crestina), si, in jur de 50% din oameni merg la Biserica cel putin o data pe luna. Nu spun ca asta inseamna automat si ca si 86% din populatie este de acord ca Biserica sa fie finantata de catre stat (sau cel putin sa fie finantata in modul in care este acum). Este o chestiune care de fapt nu se discuta niciodata, si am impresia ca nici stanga nici Biserica nu vor sa o discute. Personal, sunt de acord ca problema finantarii Bisericii de catre stat sa se decida printr-un referendum. Intrebarea mea este urmatoare: sunteti de acord sa se procedeze asa? Iar daca raspunsul dumneavoastra este nu, atunci nu imi ramane decat sa va intreb consternat: ce anume intelegeti dumneavoastra prin democratie?

2. Problema finantarii e ceva si problema impozitarii este altceva. Personal, nu sunt de acord cu impozitarea organizatiilor non-profit. Si cred ca aceia care solicita impozitarea Bisericii ar trebui sa solicite impozitarea tuturor organizatiilor non-profit daca sunt corecti. Organizatiile non-profit isi aduc partea lor de contributie la bunastarea sociala, si deseori o fac intr-un mod mult mai eficient decat statul (mai ales decat statul roman). Îmi veti reprosa ca una e teoria si alta e practica. Nimic de zis. Insa nu atacam un principiu pentru limitele aplicabilitatii lui practice ci cautam sa facem in asa fel incat practica sa se conformeze cat mai mult cu principiul. Pe langa stradania celor din Biserica, evident, ar trebui probail si controlul autoritatilor statului, pentru ca organizatia non-profit sa nu se transforme in paravan al producerii de profit. Dar aici, evident, intram intr-un cerc vicios. Pentru ca statul poate foarte bine sa fie mai corupt decat Biserica si, in conditiile acestea, a-i da mai multa putere asupra Bisericii inseamna in ultima instanta a da mai multa putere coruptiei.

3. “numai acest punct al abolirii privilegiilor şi al taxării averilor şi veniturilor bisericeşti arată, în Manifest, o sursă a banilor pentru servicii sociale etc.” What!!?? Sa spui ca numai prin impozitarea Bisericii poti face rost de bani pentru serviciile sociale din Romania e pura demagogie. Am scris aici, mai pe larg (intr-un articol in care am tratat si o serie dintre problemele ridicate de dumneavaostra) de unde ar putea sa se inceapa cu strangerea de fonduri pentru aceste servicii:

“În al doilea rând, este necesar să depăşim particularitatea cazului Roşia Montană abordând problemele sistemice pentru că, doar procedând astfel, putem să expunem perversitatea falselor alternative (de gen locuri de muncă vs. mediu înconjurător) pe care ni le serveşte sistemul. Trebuie să facem genealogia falselor întrebări, la care nu trebuie să răspundem, ci pe care trebuie să le reformulăm. Astfel, în replică la propagandiştii RMGC care practică un şantaj emoţional greţos cu oameni care nu au locuri de muncă, trebuie reamintit faptul că ideea rezolvării problemei concrete (şi, nu trebuie să uităm, cât se poate de reale) a câtorva şomeri prin soluţia iresponsabilă a înstrăinării aurului şi a distrugerii patrimoniului natural şi cultural este adusă în discuţie în condiţiile în care avem servicii secrete bugetivore de dimensiuni enorme, avem salarii nesimţite în administraţia publică, averile ilicite ale marilor corupţi nu au fost confiscate, marile companii energetice privatizate în mod fraudulos nu au fost renaţionalizate, redevenţele pentru resursele energetice şi miniere rămân la nivel de lumea a treia, statul român e capabil să absoarbă doar un procent infim din fondurile europene, potenţialul agricol nu este valorificat, politica contractelor păguboase cu firmele de casă ale partidelor politice continuă, se cheltuie bani publici pe o grămadă de tâmpenii, soldaţii români luptă pe banii noştri şi pentru interesele altora împotriva unor popoare care nu ne-au atacat niciodată, etc.”https://alexandruracu.wordpress.com/2013/09/09/cum-ar-trebui-abordata-chestiunea-protestelor-de-la-rosia-montana-si-a-nou-nascutei-miscari-sociale-atat-din-perspectiva-conservatoare-cat-si-din-perspectiva-crestina/

În plus, revenind la punctul precedent, v-ati pus problema unei eventuale diminuari a capacitatii asistentiale a Bisericii, in cazul in care bunurile acesteia din urma vor fi impozitate, si a efectelor ei concrete din punct de vedere social? E o chestiune care trebuie discutata cu date concrete si cu responsabilitate. Asta daca nu vrem sa facem politica cu rigla si cu compasul.

4. “ce facem, interzicem mişcarea, comunicarea, modernizarea, pentru a opri secularizarea? Şi poate cineva să spună că acţiunea în forţă a Bisericii (a oricărei Biserici şi religii şi pe plan mondial) pentru a redeveni putere în stat – de la sfârşitul anilor 80, deci o dată cu avântul globalizării şi al neoliberalismului – a micşorat problemele sociale, suferinţele şi războaiele? Şi poate cineva să argumenteze că moralitatea aparţine numai celor religioşi?”

a) Cand anume (unde?) a cerut Biserica Ortodoxa Romana sa se interzica “miscarea, comunicarea si modernizarea”. Ba de unde, PF Daniel face campanii publice pentru conectarea satelor la internet! Cat despre modernizare, depinde ce intelegeti prin aceasta. Dar ar trebui sa stiti ca societatile se modernizeaza in mod diferit si este bine sa fie asa, pentru ca societatile au dreptul sa aiba identitatea lor. De aceea si laicitatea (concept tributar, in genealogia sa istorica, numai unei ordini teologico-politice specifice religiei crestine) inseamna ceva in Franta, inseamna altceva in Germania, inseamna altceva in Grecia si e normal sa insemne altceva in Romania.

b) Despre ce actiune in forta discutati? Actiune in forta au facut comunistii in anii 50′.

c) In fine, ajungem si la problema cea mai spinoasa, problema moralei: Intai de toate trebuie spus ca tinta vietii bisericesti nu este morala ci sfintenia. Moralitate in afara Bisericii exista. Sfintenie nu (a nu se intelege prin aceasta ca toti crestinii sunt sfinti, ergo, explicatia motivului pentru care “actiunea in forta” de la finele anilor 80′ nu a dus la rezolvarea problemelor pe care si eu si dumneavoastra le dorim rezolvate). Dar putem face abstractie de aceasta problema atunci cand discutam problemele cetatii si putem face in comun politica cu oamenii care se bazeaza pe o asa numita morala naturala. Din nefericire, cu istoricismul lor, marxistii neaga si existenta acesteia din urma, asa ca reformulez si zic ca putem face politica comuna cu toti oamenii de treaba (bunul simt identifica omul de treaba), pana la un punct. Punctul de la care morala crestina si diferitele sisteme morale de la care se revendica necrestinii nu se mai intersecteaza. Din acest punct de vedere, din punct de vedere crestin, exista foarte multi oameni care au doar impresia ca sunt morali, dar se inseala. Pentru ca si-au facut morala dupa capul lor (sau mai precis dupa poftele lor) sau s-au luat dupa altii pe care atat i-a dus capul.

Marea problema e ca morala nu poate fi separata in ultima instanta de politica (mai mult, nici nu cred ca morala privata a politicianului nu se reflecta in activitatea sa publica, iar Machiavelli spunea ca poporul da dovada de intelepciune – se pare ca poporul roman, alegator de Ponta, tot mai putin – atunci cand tine cont de viciile private ale liderilor politici – cineva pe care-l lasa inima sa-si tradeze sotul/sotia si sa-si abandoneze copiii il lasa inima sa-si tradeze si tara, sau altfel spus, familia extinsa), daca e sa luam ca exemplu doar problema spinoasa a avortului. Dar dincolo de aceasta, si modul in care valorizam crestinismul in sine (ca adevar sau ca ideologie) si, pe cale de consecinta, felul in care vlorizam prezenta lui in lume si pentru cetate (ca benefica, malefica, sau indiferenta) trimite in cele din urma la alegeri metafizice ireductibile. Biserica respecta libertatea omului (atunci cand n-a facut-o s-a deviat de la esenta mesajului Evanghelic) si de aceea nu-si impune cu forta viziunea religioasa asupra societatii, chiar daca avertizeaza societatea (e datoria ei profetica sa o faca) ca n-o sa-i mearga bine daca nu pune in practica adevaratele principii morale sau daca se ghideaza dupa false principii morale. Şi tocmai pentru ca respecta libertatea omului, crestinismul va condamna oricand atat atentatul la libertatea Bisericii, cat si incercarea unei minoritati de a separa cu forta o societate de viziunea ei religioasa crestina si de modul de organizare a relatiei Stat-Biserica (cu consecintele bioetice, educative, s.a.m.d. implicite) care decurge de aici. Cred ca aici se trage linia de demarcatie intre laicitatea acceptabila si cea inacceptabila.

In concluzie crestinul si necrestinul pot face politica in comun doar pana la punctul care separa morala crestina de sistemul moral de la care se revendica necrestinul. Pana la acel punct pot fi multe lucruri in comun, asa cum cred ca e cazul si in contextul actualelor proteste. Dincolo de acel punct nu se mai poate face politica in comun ci doar polemica politica. De aceea trebuie sa ne facem calculele bine cum, cu cine, si pana unde mergem. Si tot de aceea, forta actiunii comune din Romania de astazi depinde de capacitatea partilor de a se limita, atunci cand actioneaza in comun, la o agenda comuna. Si mai mult decat atat, de a intretine un climat de incredere reciproca si respect reciproc. Daca nu, se sparge gasca. Ramane ca fiecare sa-si stabileasca lista prioritatilor si pozitionarile strategice.

In alta ordine de idei, ma bucur ca ati reactionat la pozitia celor de la Razboi Intru Cuvant, chiar daca ati facut-o polemic. E o zona pe care stanga romaneasca ar trebui sa o ia in seama insa nu doar atunci cand tine sa se distanteze de ea. De vreo trei ani urla impotriva FMI-ului si a masurilor de austeritate insa, in tot acest timp, in mare, Criticatac a preferat sa se “razboiasca” cu ortodoxia lui Mihail Neamtu, legitimand prin aceasta operatiune de selectie a adversarilor portavocile lui Plesu ca legitimi purtatori de cuvant ai Ortodoxiei romanesti.

UPDATE:

Dat fiind faptul că s-a încercat lămurirea unor chestiuni importante, redau şi continuarea dialogului meu cu doamna Ana Bazac:

Ana Bazac spune:

@ Domnului Alexandru Racu.
1) În principiu, stânga vrea să discute problema. (Dar, după cum văd, nu toţi). Oricum, dacă şi stânga şi Biserica nu vor din acelaşi motiv să discute despre laicitate, atunci nu există stângă.

„Finanţată în modul în care este acum”? Doamne fereşte. Chiar nu doriţi nici un fel de stavilă la ceea ce este acum în situaţia Bisericii?

Sigur că sunt de acord cu un referendum. Problema serioasă care se pune pentru orice referendum şi orice alegeri este că ele au loc în sistemul informaţional actual profund asimetric. Aşa că nu e suficient să considerăm că „majoritatea a decis aşa sau aşa”, ci să vedem care sunt condiţiile în care se constituie opinia acestei majorităţi. Aici este de lucrat. Dar fără poziţii egale ale emiţătorilor de mesaje ideologice şi fără posibilitatea de a discuta raţional, deschi şi până la capăt (a nu lăsa lucrurile în coadă de peşte), momentul final al referendumului sau alegerii devine formal şi irelevant în fond. Nu sunteţi un dogmatic al cantitativului, nu? Prezumţia teoreticienilor iniţiatori ai procedurilor democraţiei moderne a fost aceea a cetăţenilor care îşi cunosc foarte bine interesele; sau, în termeni mai târzii (deşi nu pentru politică), aceea a alegerii raţionale. Păi cum poate fi raţională, dacă ei nu cunosc decât argumentele unei părţi, adică dacă ei nu sunt obişnuiţi să gândească critic lucrurile?

2) Este interesant. O problemă nouă pentru mine. Poate scrieţi ceva despre asta. Dar daţi exemple de organizaţii non-profit (sunt de mai multe feluri, cum ştiţi) şi vedeţi care sunt consecinţele non-impozitării şi ale impozitării.

3) Nu am spus asta deloc. Am spus doar că în Manifest – subliniez, în manifest – nu au fost puse alte modalităţi concrete de a face rost de bani pentru proiectele sociale…

Şi cred că tocmai ceea ce aţi scris dvs. în articol este un argument pentru mine (adică pentru ideea de a impozita Biserica). Problemele asistenţei sociale nu se rezolvă, desigur, decât printr-un ansamblu de măsuri, aşa cum le-aţi sugerat dvs. în articol.

4) a) Nu, eu am discutat în general, despre modernizarea lumii, şi nu despre faptul că vreo Biserică n-ar vrea modernizare, internet la sate.

b) Am vorbit tot în general, am legat trecerea la capitalismul transnaţional de acţiunea bisericilor de a redeveni actori politici. Vă rog să citiţi ce am scris.

c) „din punct de vedere crestin, exista foarte multi oameni care au doar impresia ca sunt morali, dar se inseala. Pentru ca si-au facut morala dupa capul lor (sau mai precis dupa poftele lor) sau s-au luat dupa altii pe care atat i-a dus capul”. Ce pot să zic? Chiar credeţi că oamenii care sunt atei – sau doar militează pentru separarea statului de Biserică, fără să fie atei – sunt nişte imorali fără principii umane şi urmărind doar poftele?

Laicitate nu înseamnă a „separa cu forta o societate de viziunea ei religioasa crestina”.

d) Concluzia dvs. e foarte corectă: da, până la un punct aliaţii pot fi aliaţi. Acum dvs. aţi categorisit cumva nepermis creştinul: acesta nu este (numai) diferit de necreştin (cum i-aţi poziţionat dvs.), ci poate fi un creştin care consideră că separarea dintre stat şi Biserică nu aduce nici o atingere credinţei intime a omului versus un creştin care confundă posibilitatea credinţei sale cu privilegiile instituţiei Bisericii. („crestinul si necrestinul pot face politica in comun doar pana la punctul care separa morala crestina de sistemul moral de la care se revendica necrestinul”). În rest, am răspuns la problemă domnului Gogu.
Alexandru Racu spune:

@ Ana Bazac

1. Eu inteleg ce ziceti dumneavoastra si nu sunt nicidecum un dogmatic al cantitativului. Insa, in mod concret, problema pe care o puneti dumneavoastra se poate rezolva, in mod concret, in doar doua moduri: unul kantian (propaganda pasnica a rationalitatii si constructia unei sfere publice in care se discuta rational) si altul leninist (argumentul falsei constiinte si implicta impunere violenta a asa zisei rationalitati, ea insasi tributara de fapt unui dogmatism care nu se recunoaste ca atare). Nu are rost sa va mai spun ce parere am despre cea de-a doua modalitate (si, din cele scrise de dumneavoastra, inteleg ca nu aceasta este pozitia pe care v-o asumati). In ceea ce o priveste pe prima, evident, ea solicita timp si, veti adauga poate, solicita schimbarea conditiilor obiective prin zdruncinarea sistemului, pentru a face posibila cultivarea rationalitatii. Din acest punct de vedere, cineva ar putea concluziona ca tocmai pentru a putea discuta problema laicitatii in termeni rationali ar fi necesar sa nu se inceapa cu critica relatiei Stat-Biserica, care, asa cum bine au subliniat si alti comentatori, e de natura sa incinga spiritele in contextul romanesc si sa submineze premisele actiunii colective menite sa zdruncine sistemul (care, spuneti dumneavoastra, submineaza posibilitatea dezbaterii rationale), ba chiar sa-i impinga pe crestini intr-o alianta cu capitalul la care hienele viseaza si lucreaza de ani buni, cu mijloace propagandistice mult mai bine puse la punct si mult mai bine finantate decat cele ale CA. Pe de alta parte, cred ca ar trebui sa intelegem si dificultatea de a discuta in mod calm si rational astfel de probleme tinand cont de trecutul istoric recent al Romaniei (iar aici stanga trebuie sa-si faca autocritica). Dat fiind contextul istoric romanesc, cand vine o mana de lucru cu un ciocan in mana la tine si-ti vorbeste de separarea Bisericii de Stat prima ta reactie “crestineasca” e sa te gandesti ca in cealalta mana, care nu se vede in poza, are o secera cu care urmeaza sa-ti taie capul, asa cum a mai facut-o in trecut. E o reactie cat se poate de fireasca, cu atat mai mult cu cat nimeni nu poate garanta ca scenariul nu se va repeta, ca evenimentele o data declansate nu vor scapa de sub control, drumul catre iad fiind altminteri pavat cu intentii bune, asa cum orice idealist de la stanga should know by now. Si daca nu stie, cred ca trebuie sa ne protejam nu doar de posibilele rele intentii ci si de bunele intentii insotite insa de o naivitate mai mult sau mai putin vinovata. In fine, ca o nota personala, adaug faptul ca, in ceea ce priveste bunele intentii, in dumneavoastra personal eu incredere am, dar nu a-si putea sa spun acelasi lucru despre toti de pe aici.

Pe de alta parte, nu inteleg totusi de ce, tot in context romanesc, aveti impresia ca nu putem discuta in termeni rationali problema laicitatii acum pentru ca nu ne lasa “dreapta romaneasca” infipta bine la butoane. Adica cine nu ne lasa? Basescu si Macovei? Revista 22? Cristian Ghinea? Hai sa fim seriosi, avem o tabara neoliberala care per ansamblu a adoptat o atitudine mai degraba anticlericala de-a lungul perioadei postdecembriste. In acelasi timp, marea majoritate a amarastenilor care regreta vechiul regim, il regreta pentru orice altceva (loc de munca stabil, casa, acces la serviciile medicale) decat pentru “laicitatea” acestuia din urma. Altele sunt tabuurile mainstream-ului intelectualo-mediatic romanesc care ii dau stangii bine la cap de fiecare data cand misca in front. Sacralitatea intangibilă a forului e de alta natura: investitorii si marfa nu sfintii si sfanta impartasanie. Atacarea acestora din urma nu poate decat sa sperie/intarate un popor cu instincte altminteri predominant de stanga.

Cat despre actuala relatie stat-biserica, asa cum au zis si cei de la razboi intru cuvant, sunt slava Domnului o gramada de probleme (de catedrala nu mai vorbesc – macar si ca strategie de PR mi se pare o strategie dezastruoasa), doar ca acestea, asa cum am zis, trebuie abordate in mod democratic, pe de o parte, si pe baza unei cunoasteri empirice a realitatii din teren foarte bine pusa la punct, pe de alta parte. Altfel, in loc sa rezolvam o serie de probleme, mai degraba le agravam. Deseori si eu m-am gandit ca o rupere a legaturii dintre Biserica si Stat ar conferi Bisericii atat o mai mare libertate cat si i-ar impune o mai mare responsabilitate, ceea ce nu ar putea decat sa-i faca bine. Insa pe de alta parte ma gandesc daca nu cumva, dat fiind regimul neofeudal din Romania, emancipata de stat, Biserica n-ar intra si mai mult sub dominatia financiara a magnatilor locali (ala care marca banul decide) pe care chiar ca nu-i mai controleaza nimeni. Deci e mult de discutat, cu foarte multe nuante si de aceea raman la ideea ca punerea pe tapet a problemei la momentul acesta (mobilizarea pentru Rosia Montana) in doua fraze scurte si cu ciocanul in mana reprezinta, pentru stanga, o eroare strategica (evident, pornind de la premisa, altminteri neevidenta, ca si intentiile mainii de lucru neiscalite sunt curate).

2. Pentru moment, am discutat problema doar la nivel de principii. Nu sunt specializat pe tema organizatiilor non-profit dar ar fi interesant sa fie facut un studiu de catre un specalist. Pe de alta parte, mi se pare ca v. a facut o serie de observatii pertinente.

3. Pai inseamna ca autorii manifestului mai au de lucru. Ca si la punctul 2, si asa cum au subliniat si cei de la razboi intru cuvant, aici ar trebui sa se dezbata cu cifrele pe masa.

4. La punctul c – daca nu asta inseamna laicitatea atunci, asa cum rezulta si in primul meu comentariu, eu nu am nici o problema cu ea. In ceea ce priveste moralitatea, n-am spus ca ateii si cei care vor separarea Bisericii de Stat sunt automat si imorali, si nici n-am spus ca sunt imorali pentru ca sunt atei sau pentru ca vor separarea Bisericii de Stat (cel putin, atata timp cat o doresc in termenii rezonabili la care se pare ca subscrieti). Personal, nu cred in coerenta/consistenta unei morale cu baze ateiste (nici eu, nici Nietzsche). Dar asta este o problema filozofica. Admit insa ca, desi nu exista atei si, in general, oameni fara de pacat (ergo, in termeni crestini, si ateii ca si credinciosii au nevoie de har, doar ca primii il refuza in timp ce ceilalti il accepta), sunt si atei care in general se comporta moral (sau cel putin se straduiesc sa o faca), ba chiar mult mai moral decat multi oameni religiosi. Mai mult, teoretic, e posibil sa existe si atei care accepta absolut toate principiile morale crestine insa, cu toate acestea, nu cred in Dumnezeu (daca nu ma insel, acesta era cazul lui Tolstoi). Esenta interventiei mele era insa alta: faptul ca morala, si prin cosecinta si politica, este prin definitie comprehensiva, sau, altfel spus, priveste toate aspectele vietii unui om. Ca atare (si, din nefericire, cam asa se intampla in general) un om care poate sustine o pozitie morala pe chestiuni de justitie sociala (ba mai mult, care e gata sa-si riste si viata in numele cauzei lui altminteri cat se poate de juste) poate la fel de bine sa sustina o pozitie imorala (si sa se comporte in concescinta) in alte chestiuni (in general, stie stanga seculara unde nu se intelege ea cu Biserica). Si vice-versa. De aceea, daca e adevarat ca exista oameni care sunt, cel putin ca aspiratii, partial morali, in sens tare, moral este cel care e moral din toate punctele de vedere. Or aici, evident, depinde de la ce morala te revendici.

d) Repet, depinde ce intelegem prin laicitate. Daca prin asta intelegem decizia democratica cu privire la modul (public sau nu) in care Biserica este finantata (adica Biserica sa nu bage cu forta mana in buzunarul nimanui) si, in general, libertatea de constiinta (adica Biserica sa nu-si impuna cu forta viziunea asupra lumii), atunci totul este in regula. Nici o problema pentru un bun crestin si, in ceea ce ma priveste, daca ne oprim la punctul acesta, modernitatea reprezinta un progres si o dezvoltare istorica fireasca, hegelianiceste vorbind, a mesajului evanghelic. Daca din laicitate, asa cum se face deseori, deducem insa dreptul la intrerupere de sarcina sau dreptul cuplurilor homosexuale de a adopta/procrea in mod artificial copii, sau, mai mult (fapt care incalca libertatea de constiinta) obligatia copiilor de a participa la orele de educatie (homo)sexuala, atunci decuplarea statului de la morala crestina prin laicizare devine premisa pentru incalcarea drepturilor omului (si aici se face si trecerea de la liberalismul secular la neomarxismul cu valente totalitare). Or, daca si teologii catolici (dar si ortodocsi), si liberalismul secular, pornesc de la premisa ca un regim politic legitim trebuie sa se fundamenteze pe asa zisele drepturi naturale ale omului, problema este ca dreptul natural la care adera crestinii (aici avem niste diferente teologice intre catolici si ortodocsi dar nu sunt relevante pentru cazul de fata) si dreptul natural de la care se revendica liberalismul secular nu se suprapun decat pana la un punct. Dincolo de acel punct, inevitabil se formeaza pozitii politice anatgonice.

 

Ana Bazac spune:

@ Război întru cuvânt.
Vă rog să mă iertaţi dacă v-am înţeles greşit. Eu nu am făcut decât să citesc şi să răspund la http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/09/12/raspuns-catre-criticatac-pe-tema-separarii-bisericii-de-stat/ şi la comentariul dvs.http://www.criticatac.ro/23445/aiurea-vorbim-despre-altceva-decat-roia-montan/#comment-64855. Dar dacă sunteţi totuşi împotriva ierarhiei etc. – vă provoc, dovediţi-o, şi poate mai mult decât cu un articol –,nici nu ştiţi ce mă bucur.

Alexandru Racu spune:

@ Ana Bazac

Cu privire la raspunsul catre cei de la RIC:

Aici trebuie clarificate un pic lucrurile. In primul rand ca ierarhia bisericeasca este ceva si ierearhia politica este altceva. Cineva o poate accepta pe una respingand-o pe cealalta si viceversa. Pe de alta parte, buna delimitare a religiei de politica e de natura sa previna pervetirea reciproca a ierarhiei politice si a celei bisericesti.

In al doilea rand, principiul ierarhic e ceva iar a abuza de o pozitie ierarhica este altceva. Autoritatea (care se exercita in folosul celui asupra caruia este exercitata), incepand cu cea parentala, este ceva, iar abuzul de autoritate care ia forma tiraniei, sau mai pe larg, a dominatiei (care se exercita in folosul celui care o exercita) este cu totul altceva.

Cel care respinge de principiu ierarhia politica este anarhist. Cel care respinge de principiu ierarhia bisericeasca este protestant.

În măsura în care stânga vine şi spune (şi deseori o face, într-o formă mai mult sau mai puţin coerentă şi asumată) că nu se poate face treabă decât cu credincioşii care resping în sine legitimitatea ierarhiei bisericeşti chestia asta se traduce în felul următor: singurii credincioşi cu care poate coopera stânga sunt protestanţii. Prin aceasta, în termeni concreţi, discuţia dintre stânga românească şi credincioşii ortodocşi s-a încheiat. Cele două tabere se pot alia circumstanţial, dar între ele există o opoziţie (ba chiar o ostilitate) de principiu, suprapusă pe dihotomia ortodoxie/erezie.

Pe de altă parte, credincioşii pot ridica în mod legitim şi următoarea întrebare: Are stânga, vreun proiect fezabil de organizare anarhistă a societăţii (sau doar bate câmpii, aşa cum face de cele mai multe ori, distrugând lumea reală în care cum necum se poate trăi, în numele unei lumi ideale [a se observa diferenţa dintre LUME IDEALA si LUME MAI BUNA] care fie nu poate exista, fie poate fi adusă în existenţă prin cu totul alte metode decât cele propuse de stânga)? Sau pur si simplu le refuză credincioşilor un privilegiu, acela al unei ierarhii legitime, pe care nu şi-l refuză în ceea ce o priveşte? Altminteri, chiar şi Zizek, într-un articol preluat altminteri de criticatac, zice că asta cu anarhia nu mergehttp://www.newstatesman.com/politics/politics/2013/04/simple-courage-decision-leftist-tribute-thatcher.

Mai mult decat atat, are stanga motive intemeiate sa creada ca o organizare anarhista (sau cel putin una cat mai putin arhista) a societatii politice depinde la rigoare de disparitia notiunii de ierarhie religioasa? Spun asta deoarece sunt multi ganditorii politici care au subliniat ca, dimpotriva, premisa pentru o mai mare libertate politica (exterioara) este o mai mare autoritate a religiei (interioara) asupra constiintelor, si ca aceasta autoritate poate avea efecte politice benefice chiar daca religia este organizata ierarhic. Dimpotriva, atunci cand principiul este protestant, anarhia dogmatica poate fi foarte bine premisa anarhiei morale, fiecare putand sa redefineasca morala dupa cum ii dicteaza patimile care il stapanesc (fapt care explica, in mod paradoxal, atat protestantismul liberal progay si proavort, cat si protestantismul conservator procapitalist, daca nu chiar consumerist, şi pe alocuri rasist).

În fine, trebuie specificat faptul ca, în Ortodoxie, ierarhia nu înseamnă că poţi tăia şi spânzura in functie de cum vor muschii tai. Ierarhia este încadrată de o ordine canonică şi de o întreagă tradiţie care circumscrie sfera de autoritate legitimă a ierarhiei şi defineşte modul legitim de exercitare a acestei autorităţi (precum şi modul legitim de a rezista în faţa abuzurilor autorităţii). Mai mult decât atât (fapt pe care, din nefericire, atât stânga liberală cât şi cea socialistă îl cunoaşte prea puţin), spe deosebire de Biserica Apuseană, în Biserica Răsăriteană ierarhia episcopală a fost întotdeauna contrabalansată (dar niciodată negată) de o ierarhie informală a părinţilor duhovniceşti, a celor care se dovedesc a fi nu purtători de mitră (sau, atenţie, nu doar purtători de mitră) ci vase ale Duhului Sfânt. Istoria Bisericii Ortodoxe (a se citi în acest sens spre exemplu scrierile lui Steven Runciman) se confundă în mare parte cu tensiunea dintre aceste două ierarhii, în contextul în care episcopii (cu notabile excepţii) se supuneau de fapt autorităţii politice iar poporul se supunea autorităţii părinţilor duhovniceşti. Asta în condiţiile în care, spre deosebire de Apus, în Răsărit, prin Biserică s-a înţeles întotdeauna întreg poporul lui Dumnezeu şi nu doar ierarhia (sau mai precis, nu a existat niciodată un monopol episcopal, concentrat în ultimă instanţă în autoritatea infailibilă a unui episcop al episcopilor, asupra adevărului). Mai mult decât atât, istoria dovedeşte că în marile dispute dogmatice (cu profunde implicaţii politice) care au marcat spre exemplu istoria Imperiului Bizantin, în cele din urmă, de fiecare dată au câştigat monahii şi poporul.

Cam acestea ar fi aspectele care trebuie cunoscute atunci cand discutam despre relatia dintre stanga si Biserica Ortodoxa in Romania anului 2013.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s