Anti-comunism vs. Anti-neoliberalism: O falsă dilemă

Recentele proteste împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană au trezit, cum era de aşteptat, şi o serie de reacţii (unele de-a dreptul greţoase http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/murim-fara-violenta-nu-plecam%E2%80%A6asa-si-97363.html) de distanţare faţă de ceea ce pare să reprezinte o nouă logică a protestelor de stradă din România, diferită nu doar de vechea tradiţie anticomunistă inaugurată în Piaţa Universităţii, dar chiar şi sensibil diferită (cei oneşti vor fi forţaţi să o recunoască) faţă de protestele din ianuarie 2012. În acest sens, ceea ce surprinde atenţia observatorului întâi de toate este tinereţea marii majorităţii a celor care protestează. Printre cei care îşi exprimă perplexitatea dar şi angoasele se numără şi Dan Tăpălagă. Pentru acesta din urmă:

O generatie nascuta gata scarbita de politica si politicieni a identificat, in sfarsit, o misiune onorabila, un obiectiv decent, a gasit un motiv sa se implice. Cand striga „nu corporatia face legislatia”, „nu ne vindem tara” sau „nu dati aurul de pomana strainilor”, acesti tineri exprima un anti-occidentalism latent, desi lucreaza in multinationale, merg in vacante in vest si proclama in general un spirit cosmopolit (…)

Cand vezi la un loc oameni care spun ca au mici afaceri manifestand alaturi de tineri care  afiseaza pancarte cu „jos corporatismul fascist” si „jos capitalismul” ceva nu e in regula. 

Pentru generatia mea, nu foarte departata de a lor, e cam greu de inteles ce-i in capul acestor tineri. Nu seamana cu nimic din ce-am vazut in ultimele doua decenii. Noi ne-am obisnuit cu alte obiective, cu alte teme pe care le consideram importante: lupta impotriva neo-comunismului, securismului, coruptiei, reformarea partidelor etc. Toate actiunile generatiei anilor 90 si 2000 stau sub semnul politicii. Acesti tineri nu vor sa auda de politica. Li se pare pierdere de vreme, „toatele partidele aceeasi mizerie”.

Nu-i prea intereseaza anticoruptia, justitia, administratia, bunele practici politice, or tocmai nesocotirea lor permite  decizii precum cea pe care o contesta.

Vizavi de cele spuse de Dan Tăpălagă aş avea următoarele lucruri de spus :

1. Este într-adevăr demn de sesizat faptul că, sub o formă mai « hipsterească » (« săriţi cu toţii, şi strigaţi tare, că România nu e de vânzare »), adică într-un registru stilistic mult mai apropiat de anticomunismul hippie al Pieţei Universităţii, tinerii care se află zilele acestea în Piaţa Universităţii strigă în esenţă cam ceea ce strigau în 1990 votanţii lui Ion Iliescu (« nu ne vindem ţara »). Aceasta în ciuda evidentei diferenţe care separă profilul cultural-sociologic al primilor de profilul cultural-sociologic al celor din urmă. Perplexitatea domnului Tăpălagă indică faptul că gruparea anticomunistă de la care se revendică domnia sa şi-a pierdut de ceva vreme monopolul asupra societăţii civile româneşti. În ultimii ani, şi mai ales sub impactul crizei economice, secţiuni importante ale acesteia din urmă au evoluat, într-adevăr, de la anticomunismul de început al anilor 90’, marcat de infantila investire mesianică a Occidentului şi a investitorilor, către o interpretare mult mai nuanţată a problemelor cu care se confruntă România şi a posibilelor soluţii la acestea din urmă. Deşi există riscul trecerii de la un infantilism de dreapta la un infantilism de stânga, pentru moment, putem spune că ceea ce s-a întâmplat reprezintă un binevenit semn de maturizare. În acelaşi timp, în măsura în care persistă în a analiza problemele noii generaţii generate de globalizarea neoliberală (nesiguranţa locului de muncă, nesiguranţa locuinţei din care riscă să te dea afară aceeaşi bancă salvată de stat cu banii munciţi de tine, facturile « europene ») prin vechea grilă de evaluare a realităţii post-decembriste definită de vechile şi obositele clivaje  (comuniştii vs. anticomuniştii, vestul vs. restul, « elitilii » vs. prostimea), vechea dreaptă liberală alunecă încet şi sigur pe panta senilităţii.

2. La fel ca şi în cazul protestelor din 2012, sau ca şi în cazul protestelor de la sud de Dunăre din 2013, simbolistica afişată e pestriţă, reflectând diversitatea societăţii civile care protestează, dar simbolul dominant rămâne în mod clar steagul naţional. Departe de a sugera o adeziune largă la un soi de « etnicism », şi cu atât mai puţin la vreo formă de xenofobie, faptul cu pricina demonstrează că, cel puţin pentru moment, oamenii sunt prea puţin convinşi de diversele ideologii internaţionaliste, instinctul lor dominant fiind acela de a apăra, în faţa globalizării neoliberale, statul naţional ca şi cadru în care se poate menţine regimul democratic şi drepturile sociale. Mai mult decât atât, simbolistica invocată (prin excelenţă politică) indică faptul că, la fel ca şi protestele cauzate de încercarea de a privatiza sistemul de sănătate, actualele proteste reprezintă o afirmare a politicului şi a valorilor care îl susţin în răspuns la autonomizarea tot mai mare a economicului care se practică (la noi ca pretudindeni) de la Revoluţie încoace şi se predică de către domnul Tăpălagă şi amicii domniei sale. Din acest punct de vedere, antipolitică a fost mai degrabă generaţia domnului Tăpălagă, cea care a construit actualul sistem în care băncile şantajează populaţia cu Apocalipsa financiară, experţii FMI dictează, aleşii execută iar populaţia (în special cea tânără) nu mai votează. Şi iată că începe să iasă în stradă. Poate şi pentru că simte tot mai pregnant şi începe să înţeleagă tot mai clar faptul că « politica » făcută pe pătrăţica pe care ţi-o lasă « pieţele financiare » şi FMI-ul e cam ca joaca cu puţa în nisip.

3. Şi cu asta ajungem la problema sistemului. Într-adevăr, faptul că micii afacerişti protestează alături de cei care strigă « jos capitalismul » indică faptul că ceva nu este în regulă. Dar ceva nu este în regulă nu cu cei care protestează împreună, ci cu sistemul putred şi ticăloşit care îl face pe micul proprietar să simtă că are mai multe (vulnerabilităţi) în comun cu protestatarul anticapitalist decât cu marele proprietar. Atunci când apărarea statului de drept devine o retorică oportunistă cu ţintă strict antidemocratică, şi mai precis, când presupuşii apărători ai statului de drept trec cu vederea călcarea flagrantă în picioare a acestuia din urmă (de către bănci cărora, la presiunea FMI, nu li se aplică hotărârile judecătoreşti, sau de către companii miniere care obţin nu doar privilegiul alegalităţii ci şi atribute ale statalităţii – dreptul de a expropria ele însele micii proprietari care refuză să-şi părasească casele) sau chiar recomandă astfel de acţiuni (cazul lui Valentin Lăzea de la BNR care, tot în scopul « dezvoltării », recomanda exproprierea prin suprataxare a micilor proprietari de la sate), fenomenul descris de domnul Tăpălagă nu ar mai trebui să fie deloc surprinzător. La fel cum îmbucurătoare ar trebui să fie îndepărtarea tinerei generaţii de cauza anticorupţie în varianta ei băsisto-gdsistă. Mai exact, de ideea conform căreia avem de-a face cu corupţie atunci când un funcţionar public deturnează fonduri publice în interes propriu, nu şi când, la presiunea lobby-ştilor şi a instituţiilor internaţionale, avuţia naţională este oferită în totalitate şi cu acte în regulă investitorilor mesianici pe motiv că statul este corupt. Sau mai mult, pe motiv că altfel nu se pot crea locuri de muncă. Or, lupta anticorupţie ar trebui să vizeze reformarea statului, în adevăratul sens al cuvântului, transformându-l într-un bun administrator al bunurilor publice. Nu să servească drept discurs justificator al demantelării acestuia din urmă şi deci al hipercorupţiei.

4. În fine, trebuie constatat şi faptul că, suficient de intens pentru a compromite orice critică la adresa ideii de stat minimal (până la punctul în care, după cum o arată cazul Roşia Montană, statul renunţă nu doar la funcţia sa socială ci chiar îşi transferă funcţia coercitivă unei companii private), anticomunismul vechii generaţii nu a fost suficient de intens pentru a impune măcar principiul pensiei minimale pentru foştii torţionari. Trag nădejde că, la pachet cu gravele injustiţii sociale şi crime ecologice pe care le produce neoliberalismul dezlănţuit, fără să se bată cu pumnul în piept cu anticomunismul ei, noua generaţie va ataca şi va rezolva şi această problemă. Din acest punct de vedere, nu există, în ceea ce mă priveşte, o opoziţie de fond între protestele din Piaţa Universităţii din 1990 şi protestele din Piaţa Universităţii din 2013. Există, în schimb, o relaţie de continuitate. Pentru că, pe fond, şi cei care strigau atunci împotriva comunismului, şi cei (cu excepţia poate a câtorva nostalgici descreieraţi care-şi fac veacul pe la rubrica de comentarii a site-ului criticatac) care strigă astăzi împotriva capitalismului/neoliberalismului/fascismului corporatist (ziceţi-i cum vreţi), strigă în fond acelaşi lucru : Jos opresiunea ! Jos samavolnicia ! Doar că, inevitabil, la momentul istoric 2013 lucrurile se văd mai clar ca la momentul 1990. Societatea civilă din România a avut nevoie de timp pentru a înţelege că nu doar propaganda comunistă ascundea o faţă inumană, ci şi spoturile publicitare de dincolo de Cortină, faţă hidoasă care cu greu se mai poate ascunde acum în spatele chipurilor de amărâţi în căutare de locuri de muncă din reclamele RMGC. În acest sens, dacă pe de o parte comunismul nu trebuie uitat (şi nici nu poate fi uitat, aşa cum par să nu înţelegă cei care vor să construiască o stângă românească făcând abstracţie de această experienţă a românilor), anticomunismul oportunist sau infantil al vechii drepte neoliberale trebuie cu siguranţă depăşit. E de sperat că aceasta e direcţia în care se va îndrepta noua generaţie.

5. Ca să închei, în mod paradoxal, aceste proteste sunt importante nu doar datorită faptului că Roşia Montană repezintă « ultima redută », a cărei cădere (să ne păzească Dumnezeu) va echivala cu un mesaj clar transmis clasei politice şi marilor corporaţii : în România nu există societate civilă care reacţionează drept pentru care mafia de la conducere poate să facă orice. Momentul Roşia Montană reprezintă însă şi primul moment în care nicio forţă politică semnificativă nu mai are capacitatea să exploateze un eventual capital politic pe care aceste proteste îl pot genera. Dacă în 2007 Băsescu a putut să păcălească poporul capitalizând nemulţumirea acestuia din urmă faţă de corupţia clasei politice, iar în 2012 USL-ul a putut să facă acelaşi lucru în virtutea furiei populare faţă de măsurile de austeritate băsiste, astăzi toate partidele se află de aceeaşi parte a baricadei, confirmând sloganul din ianuarie 2012 : PDL=USL=slugile Chevron, OMV, RMGC = aceeaşi mizerie. Iar noi ne aflăm de cealaltă parte a baricadei. De data aceasta lucrurile sunt clare. Revoluţia poate într-adevăr să înceapă cu Roşia Montană. Sau altfel spus, cu Roşia Montană, se pot realiza, în cele din urmă, aspiraţiile Revoluţiei din Decembrie 1989.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Anti-comunism vs. Anti-neoliberalism: O falsă dilemă

  1. Donkeypapuas zice:

    „Nu ne vindem ţara! Vrem să o dăm gratis”, acesta era mesajul pe care fesenismul l-a dus la îndeplinire în cei 23 de ani.

  2. Pingback: Ministerul Justitiei a avizat NEGATIV proiectul ROSIA MONTANA. Protestele au continuat in Bucuresti - Recomandari

  3. MP zice:

    Foarte bun articol, draga Alex.

  4. Donkeypapuas zice:

    @Mircea Platon
    „Focurile în noapte” s-au stins? 😦

  5. Mircea Platon zice:

    Focurile in noapte vor arde mocnit pentru o vreme. Dar, dupa cum stim deja: nu iese fum fara foc!

  6. Pingback: Anti-comunism vs. Anti-neoliberalism: O falsă dilemă | Calea de mijloc | #revolutie - 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s