Ortodoxie si modernitate – pe marginea actualei dezbateri constitutionale

Public aici, sub forma unui articol, un comentariu postat in replica la un text scris de Iulian Capsali si publicat in revista Familia Ortodoxa http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/07/13/iulian-capsali-despre-amendamentul-care-recunoaste-rolul-bisericii-ortodoxe-in-modernizarea-statului-roman/#comment-224542

Problema cu articolul de fata, la fel ca si cu celelalte care lovesc in sens opus http://www.criticatac.ro/22923/amendament-la-constituie-dar-dac-principele-motenitor-se-nate-gay/, e ca porneste de la o premisa simplist/rigida: aceea ca exista o relatie strict dihotomica intre crestinism (incluzandu-l aici si pe cel rasaritean) si modernitate. E adevarat ca, in forma iluminismului radical, modernitatea s-a autodefinit ca opozitie la crestinism. Insa legitimitatea acestei autodefiniri a fost contestata cel putin de la Hegel incoace. Exista un intreg corp de literatura de specialitate care insista asupra substratului crestin al modernitatii fara de care modernitatea nu s-ar fi putut naste si din care aceasta se alimenteaza in mod continuu. Asta in ciuda conflictului care a existat deseori intre Biserica oficiala si adeptii modernizarii. Ca atare, multi sunt cei care se refera la modernitate mai degraba ca la o erezie crestina. La urma urmei, iacobinismul doar a pervertit idealurile de libertate, egalitate si fraternitate. De generat le-a generat crestinismul (si repet, asta n-o spune Racu – o spun studii serioase). Pe de alta parte, nu putini sunt autorii crestini, din toate confesiunile (inclusiv de la noi – Homiakov, Dostoievski, Yannaras) care au insistat asupra necesitatii si posibilitatii de a crestina modernitatea, sau care au propus o modernitate alternativa crestina, reconciliata in chip armonios cu traditia. Astfel, chiar daca e adevarat ca raportul dintre crestinism si modernitate se defineste diferit in spatiul apusean (acolo unde s-a nascut modernitatea) si in cel rasaritean (acolo unde a fost importata), eu personal n-as sustine ideea unui antagonism strict dintre Ortodoxie si modernitate.

De altfel, autorul insusi se contrazice atunci cand pe de o parte subliniaza performantele comuniste in materie de educatie si sanatate, iar pe de alta parte subliniaza contributia Bisericii Ortodoxe Romane la dezvoltarea acestora din urma (concentrandu-se pe educatie, desi, putem mentiona aici si faptul ca spitalele au fost practic inventate de catre Sfantului Vasile cel Mare). Ca sa nu mai vorbim de rolul ei in materie de emancipare politica a romanilor, emancipare care trece, la fel ca si in cazul polonezilor, irlandezilor si grecilor prin conservarea identitatii nationale in conditiile subjugarii fata de o putere straina. Ce altceva este modernitate politica daca nu autodeterminare politica? Si de ce s-ar opune automat Ortodoxia acestei forme legitime si benefice de autodeterminare (cum, evident, nu o face) daca se opune la formele radicale de autodeterminare care tin mai degraba de hipermodernitate, precum comunismul. Pe de alta parte, nu e mai putin adevarat ca, in mod paradoxal, din multe punct de vedere pe noi comunismul nu doar ne-a modernizat, dar ne-a si tinut izolati de o serie de aspecte ale modernitatii: unele benefice si altele malefice care, dupa cum stim, ne-au invadat abia dupa 1989. Mie mi se pare destul de clar ca globalizarea neoliberala erodeaza structurile traditionale romanesti intr-un ritm mult mai rapid decat a facut-o comunismul care, dupa cum stim din tanguirile intelectualilor, se face vinovat printre altele si de deconectarea noastra de la occidentul revolutionat din punct de vedere sexual.

Spun toate acestea nu ca pe o critica distructiva, pentru ca stiu ca vorbim de o problema foarte complexa si cu foarte multe fete, in conditiile in care mintile politicienilor si legislatorilor nostri sunt foarte inguste si profund marcate de un papagalicism occidentolatru care reprezinta, in ultima instanta, vectorul dominant al modernizarii spatiului romanesc. Din acest punct de vedere, este drept ca separata de referirea la rolul ei in dezvoltarea si conservarea identitatii bimilenare a poporului roman, referirea la rolul Bisericii Ortodoxe Romane in “constituirea si modernizarea statului roman” este cel putin bizara, daca nu de-a dreptul periculoasa, in masura in care poate sugera ca in cadrul noii ordini constitutionale are loc doar o Ortodoxie care imbratiseaza modernitatea in mod necritic; sau mai precis, care se lasa redefinita in termenii unei modernitati seculare care, asa cum o indica proiectul UE, nu vrea sa stie de radacinile ei crestine. O Ortodoxie care canta la unison cu clasa politica uni singur refren dezolant si imbecilizant: refrenul integrarii. In acest sens, e important sa ne reamintim ca daca “traditia fara modernitate este o fundatura, modernitatea fara traditie este o iremediabila si totala nebunie” (George Saintsbury). Si e important ca Biserica sa reaminteasca acest lucru clasei politice in mod recurent, inclusiv in contextul actualei dezbateri constitutionale. Din punct de vedere crestin aceasta mi se pare atitudinea corecta.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Ortodoxie si modernitate – pe marginea actualei dezbateri constitutionale

  1. spor în continuare zice:

    Biserica amintește mereu, uneori prin simpla ei prezență, că modernitatea românească (în sens constructiv cultural) are drept fundație solidă tradiția și credința poporului (conducătorii noștri populari și moderni nu uită niciodată să maximizeze efectul prezenței lor în viața socială prin afișarea la diverse evenimente alături de diverși reprezentanți ai Bisericii). Problema vizează necesitățile unor măsuri directe adresate unor excese grave ale modernității, fie ea occidentală sau botezată românește; exemplificare: cazul de la MȚR. singura măsură luată a fost a modernității americane care a criticat-o pe fiica ei română că-i incapabilă să-și etaleze valorile pe crucea țăranului român, simbol clar al fascismului tradițional român, ce trebuie eradicat din rădăcină pt ca binefacerile creatoare multiculturale (că doar ăsta e rostul unei societăți: crearea de valori, dar nu judecate după norme proprii, gândite la o bere și pe ton de manele) ale modernității globalizate prin „refrenul dezolant și imbecilizator de integrare„ (am râs bine aici) să-și facă simțite prezența. Consider că slujba mărturisitoare de adevăr a Bisericii prin componenții Ei va continua chiar dacă clasa politică se face că nu se prinde de mesaj. Vorba cuiva: cine să miște ceva dacă nu „băieții deștepți„?

    • Cred ca si in cazul MTR vorbim mai degraba de valorile postmodernitatii americane decat de valorile modernitatii americane. Sunt destui americani pentru care modernitatea inseamna (sau poate insemna si) altecva decat activismul minoritatilor sexuale.

  2. Redau aici comentariul lui I. Capsali si raspunsul meu:

    Comentariu I. Capsali:

    “Din acest punct de vedere, este drept ca separata de referirea la rolul ei in dezvoltarea si conservarea identitatii bimilenare a poporului roman, referirea la rolul Bisericii Ortodoxe Romane in “constituirea si modernizarea statului roman” este cel putin bizara, daca nu de-a dreptul periculoasa(…)”

    Ma bucur ca dl. Racu are, la finalul unei lungi volute critice, aceeasi opinie cu a mea: “Acest text din viitoarea Constituţie este complet fals. Un ortodox nu poate susţine o asemenea alegaţie bizară.”

    Pe de alta parte, cred ca nu am fost bine inteles: orice proiect silit, orice constrangere cu care se face “binele” intra in pattern-ul “modernitatii”, deci nu este nicio contradictie interna in comparatia dintre modul in care Biserica s-a ingrijit de scoli sau spitale, si modul heirupist in care s-au facut electrificarea tarii, alfabetizarea/scolarizarea, proiectele de sanatate publica etc, in perioada comunista. Cea din urma s-a facut, ca sa fie mai simplu de inteles, “sine Deo”- fara Dumnezeu. Ca modernitatea poarta cu ea o memorie vaga a Traditiei crestine, asta este fara indoiala. Foarte interesant totusi modul cum se raporteaza “modernitatea” (liberala si extensia sa comunista)la Evul Mediu, perioada de maxima inflorire spirituala a Europei, o epoca a geniului mistic. Modernitatea “picteaza” Evul Mediu in cele mai sumbre moduri cu putinta, atunci cand nu il repudiaza cu ferocitate. Ca in cadrul istoriei ultimelor sute de ani stau personalitati conservatoare care invalideaza modul stupid in care secularismul (in mod necesar “modern”) se raporteaza la Biserica, asta este o alta discutie. Aceste personalitati sunt in permanent raspar cu ateismul (secularismul) modernitatii, iar nu o valideaza. Doar o puncteaza critic. Conceptia organica a conservatorului identitar nu are legatura cu viziunea “revolutionara” a modernitatii. Care poarta cu sine morbul lui 1054, dar asta poate da o lunga dezbatere teologica, la care chiar “teologii” cred ca m-ar trata condescendent. Eu cred ca modernitatea apare o data cu izbucnirea tensiunii interioare date de îndepărtarea de matricea creștină primara, exprimata complet in Crezul niceo-constantinopolitan si ea se concretizeaza istoric in actul brutal al Revolutiei Franceze. De asta fraze de tipul “traditia fara modernitate este o fundatura, modernitatea fara traditie este o iremediabila si totala nebunie”, mi se par aforisme gonflate pretios peste o realitate psihologica explicabila in spatiul occidental (din pacate si in spatiul rasaritean occidentalizat), dar nu mai putin dureroasa: cum sa te impaci cu o modernitate inconstient-abrutizanta, care isi cerseste dreptul la fiintare in istorie, desi nu isi mai intelege propriul suflet, pentru ca-i lipseste “organul”? Toate aceste pusee vin, repet, din frustrarea pe care sufletul o resimte fata de un transcendent pe care nu-l mai poate cuprinde. Cred ca Dostoievski in “Fratii Karamazov” reuseste sa dea imaginea omului care isi contempla hăul interior si care, la rândul lui, nu are cum sa nu se reflecte in istorie. Intrebarea mea pentru Alex. Racu este de ce incearca sa astupe caverna modernitatii cu poncifuri de tipul “Petru cel Mare = despot luminat”, “libertatea de expresie = valoare moderna” si alte asemenea? Petru cel Mare a dat o lovitura ortodoxiei pravoslavnice atat de mare, incat se resimte si astazi, iar ce libertate de expresie mai mare decat la Sf. Ioan Gura de Aur sau la toti cei prin care a vorbit Duhul Sfant, de la Aposoli pana astazi, mai vrem? A venit “modernitatea” sa ne “elibereze”? Sa fim seriosi!

    Raspunsul meu:

    Pai sper ca n-ai concluzionat din postarea mea ca eu as fi un fan al lui Petru cel Mare. Dimpotriva, prin exemplul acestuia din urma am incercat sa sublinez cum se poate realiza o sinteza sinistra dintre ce era mai rau in Rusia premoderna (serbie, cenzura) si ce e mai rau in modernitate (secularism agresiv si distrugerea programata a traditiei). Iar faptul ca am definit libertatea de exprimare ca valoare de la care se revendica modernitatea asta nu inseamna (iar asta rezulta clar din postarile mele) ca libertatea de exprimare este o pura inventie a modernitatii. Dimpotriva, libertatea de exprimare (nu ce se intelege astazi prin ea – adica libertatea de a exprima toate dejectiile) are adanci radacini iudeo-crestine dar si grecesti.

    Pe de alta parte, cred ca trebuie sa facem distinctia dintre ideal si realitate si, pe cale de consecinta, sa evitam atat caricaturizarea facila a Evului Mediu (de care se face vinovat iluminismul radical care, repet, nu este singurul curent modern sau nu este singurul mod de raportare critica la Evul Mediu) cat si idealizarea acestuia din urma. Daca vorbim de libertatea Duhului, fireste ca aceasta a existat si va exsta oriunde exista oameni ai lui Dumnezeu, independent de conditiile istorice. Daca vorbim de garantarea dreptului la libera exprimare sau de alte drepturi asociate cu liberalismul modern, la care nici eu nici tu nu suntem pregatiti sa renuntam (fara ca asta sa ne faca mai putin crestini), cred ca ar trebui sa fim realisti cu privire la gradul real de libertate de exprimare care exista pe vremea lui Ivan cel Groaznic sau pe vremea Inchizitiei Spaniole (ca sa luam exemplele cele mai extreme). Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca regimul inrobitor si profund neortodox impus de Petru cel Mare Bisericii Rusesti a fost mentinut si pe alocuri inasprit si de tarii de secol XIX pe care multi i-ar percepe altminteri ca pe aparatori ai traditiei pravoslavnice (vezi in acest sens Caile teologiei rusesti scrisa de parintele Florovski).

    Totul tine de capacitatea de a face distinctia dintre ideal si realitate si dintre Biserica (realitate mistica deopotriva vizibila si invizibila) si Crestinatate (realitate istorica strict exterioara si prin definitie imperfecta – desi perfectibila). Lasand la o parte toate discutiile complexe care tin de geneza modernitatii in Apusul Catolic, in mare, modernitatea este un raspuns la o stare de fapt: distanta dintre principiile crestine (libertate, iubire/fraternitate, adevar) si ordinea concreta socio-politica a Crestinatatii marcata de diverse forme de asuprire, cenzura, perescutii culminand cu razboaiele religioase din secolele XVI-XVII care au dus la nasterea statului liberal neutru din punct de vedere religios. Sigur, aceasta distanta dintre ideal si realitate tine in ultima instanta de firea cazuta si de persistentele unei ordini socio-politice precrestine care nu se poate crestina peste noapte. Iar in istoriografa iluminista viciile lumii premoderne au fost intotdeauna exagerate. Cert este ca in raspuns la aceasta stare de fapt proiectul modern (asa cum se manifesta el in matricea lui initiala) propune abandonarea principiilor crestine si constructia unei noi ordini seculare la baza careia se gaseste, asa cum ai subliniat si tu, un crestinism diluat (religia drepturilor omului – adica o rastalmacire a crestinismului care exista deja si nu [fapt extrem de important de subliniat] o creatie moderna ex-nihilo), dar de la care se asteapta in termeni practici rezultate mult mai “eficiente” decat cele produse de fidelitatea fata de adevaratele principii crestine.

    Evident, mai devreme sau mai tarziu, un crestinism diluat sau altfel spus un pseudocrestinism fara transcendenta nu poate duce decat la catastrofa nihilista. Asta e tragedia modernitatii. Si e adevarat si faptul ca, asa cum a observat Dostoievski in Fratii Karamazov, in Apus, diluarea crestinismului are radacini mai vechi in Catolicism. Pe de alta parte, aceasta tragedie nu poate fi tratata atata timp cat nu se insista clar asupra distinctiei dintre Biserica (realitate prezenta in istorie dar care depaseste istoria) si Crestinatate (realitate strict istorica), si atata timp cat nu se recunoaste faptul ca, din nefericire (si, asa cum am spus, cu consecinte catastrofale pe termen lung, pe care le experimentam cu toti) asa diluat si insuficient cum e el, nu de putine ori crestinsimul modernilor s-a dovedit (si uneori inca se dovedeste, existand agnostici si atei mult mai morali, mai rezonabili si mai de bun simt decat multi crestini) in practica mai crestin decat practica institutiilor traditionale ale Crestinatatii. Revin in acest sens la exemplul dat de Domnisoru, care nu e singurul (am mai discutat noi in acest sens si pe tema pedepsei cu moartea): e crestineste sa tii tiganii in robie? Sau e mai crestineste sa-i dezrobesti? Si daca e mai crestineste sa-i dezrobesti, nu e in acest caz modernitatea mai crestina decat “traditia”/”obiceiul pamantului”? Ca ne place sau nu, in spatiul romanesc, pe tigani da, i-a eliberat “modernitatea”. Dar asta nu pentru ca cuviosii arhimandriti si cinstitii boiernasi care aveau rob tigani erau insuficient de moderni, ci pentru ca erau insuficient de crestini (asa cum multi, incepand cu subsemnatul, continua sa fie si astazi – chiar daca il tradeaza pe Hristos in alte moduri, eventual foarte compatibile cu modernitatea), ridicand astfel mingea la fileu partizanilor modernizarii. Or asta e: adevarul istoric trebuie recunoscut. Nu poti, daca nu vrei sa cazi intr-o marginalitate ridicola, sa zbieri pur si simplu ca te persecuta corectitudinea politica de fiecare data cand esti pus sa te uiti in oglinda. Si nu poti sa condamni o modernitate suta la suta impura (care exista in mod concret doar in gandirea si practica unor nihilisti consecventi) de pe pozitiile unei traditii crestine suta la suta pure (care a existat doar prin pustia Egiptului). Ca ne place sau nu, istoria reala e mult mai ambigua.

    Ca atare, solutia concreta si crestineasca la problema modernitatii nu este pur si simplu respingerea fara echivoc a modernitatii de pe pozitiile unui traditionalism autosuficient (care nu face distinctia intre ce ar trebui sa fie si ce este) si incult (daca nu chiar delirant) din punct de vedere istoriografic. Solutia este critica selectiva a modernitatii insotita de autocritica si, in cele din urma, depasirea in sens crestin a insuficientelor modernitatii in speranta ca la final, prin forta exemplului concret (nu prin elegii traditionaliste si isterii apocaliptic-sectare), crestinii vor reusi sa-i faca si pe rataciti (modernii cu bune intentii, atatia cati or mai fi ramas in ziua de astazi) sa se intoarca acasa, la singura realitate care poate schimba cu adevarat lumea in sens bun: Biserica. Caci, in ultima instanta, numai Biserica are capacitatea de a scoate un drac fara sa bage o Legiune in loc (adica fara sa cada in tragedia modernitatii).

    Asa intelegea Dostoievski lucrurile. Dar, dupa cum stim, reintoarcerea fiului risipitor acasa presupune pocainta: nu doar a fiului risipitor ci si a fiului cel bun sau, mai exact, a fiului care se crede bun. Si care in cazul de fata isi are partea lui de vina (deloc mica) pentru ratacirea in care a cazut fratele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s