Bazele ingineriei sociale de la dreapta la stânga

Zilele acestea, siteul Voxpublica a întreţinut o polemică ocazionată de recentele declaraţii ale ministrului de externe Titus Corlăţean cu privire la homosexuali, declaraţii socotite de către unii drept incorecte politic. Prezent la o reuniune a Alianţei Familiilor, Titus Corlăţean a citat pasajul de la începutul Epistolei către Romani a Sfântului Pavel în care este condamnată homosexualitatea. În cadrul polemicii de pe Voxpublica, Florin Puşcaş ( http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/titus-corlatean-si-martorii-lui-political-correctness-95479.html )l-a apărat pe Titus Corlăţean în timp ce Andrei Panţu ( http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/tanguiala-ultraconservatorilor-din-romania-95482.html http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/domnule-titus-corlatean-cand-va-dati-demisia-pe-motiv-de-discriminare-95356.html ) şi Vladimir Borţun (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/replica-la-articolul-lui-florin-puscas-%E2%80%9Etitus-corlatean-si-martorii-lui-political-correctness-2-95531.html http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/cat-de-social-democrat-e-titus-corlatean-95457.html)  s-au situat de cealaltă parte a baricadei, solicitând demisia ministrului de externe (pentru ca nu se încărca pagina, nu am reusit sa citesc interventia lui Alin Fumurescu decat dupa ce am terminat articolul). Intervin în această dezbatere, şi, în cele ce urmează, mă voi concentra în special pe articolul domnului Panţu, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă îl aduce în sprijinul argumentaţiei sale şi pe Sorin Cucerai care, cu o lună în urmă, declara următoarele pe pagina sa de facebook:

“Corectitudinea politică” e o ficţiune inventată de dreapta americană pentru a decredibiliza mişcările de susţinere a drepturilor omului. Şi pentru a putea clama, fals-rebel, dreptul la incorectitudine.

Nu e nimic rebel să-i spui romului “ţigan”, să ceri femeii să stea la cratiţă, să-i iei peste picior pe evrei, pe negri, pe arabi sau pe “hispanici” (asta cînd nu le tragi direct picioare-n gură), să le zici ungurilor “bozgori” şamd. Nu e nimic rebel să negi drepturile homosexualilor, să dispreţuieşti anti-discriminarea, să spui că “bataia e ruptă din rai” şi tot aşa.

Dimpotrivă, toate astea sunt vechi de mii de ani, sunt ultra-mainstream dacă privim lucrurile în durată lungă. Rebel cu adevărat e să spui exact pe dos, să te opui mainstreamului istoric şi să încerci să schimbi lucrurile. Dar asta, în newspeak-ul conservator, e “corectitudine politică”. Şi le pute.

Că ei vor menţinerea statu quo-ului milenar nu e nimic nou. Ce e nou e această neverosimilă mistificare a realităţii prin care au ajuns să considere “rebele” (dacă nu de-a dreptul “revoluţionare”) atitudini opresive vechi de mii de ani – şi “conservatoare” şi “opresive” atitudini progresiste care în Occident nu sunt mai vechi de cîteva zeci de ani (iar la noi sunt aproape o noutate absolută).

Cît priveşte retorica prin care drepturile omului sunt echivalate cu comunismul iar omul eliberat de sub tutela mizeriilor tradiţionale e echivalat cu “omul nou” bolşevic, ea e de-a dreptul dezgustătoare. Şi cripto-fascistă în toate datele ei esenţiale. Şi o batjocură impardonabilă la adresa tuturor victimelor comunismului.

Intervenţia de mai sus a domnului Cucerai (autor pe care îl respect deşi mă situez pe alte poziţii ideologice) a fost ocazionată de un articol publicat cu o lună în urmă de fostul minsitru de externe Theodor Baconsky, în care acesta se plângea că molima corectitudinii politice a afectat din nefericire şi România după 1989. Dupa cum se ştie, pe vremea când era ministru de externe, Theodor Baconsky, care altminteri se recomanda drept cavaler al democraţiei-creştine, a ieşit la rampă prin nişte declaraţii rasiste în care sugera că infracţionalitatea din rândurile minorităţii rome are explicaţii de natură “fiziologică”, motiv pentru care a şi fost admonestat de către CNCD. Şi pe bună dreptate. Nu mi-e clar însă dacă domnul Cucerai este de acord sau nu ca observaţiile sale critice la adresa fostului ministru de externe Theodor Baconsky să se aplice şi în cazul actualului ministru de externe. Altfel spus, nu ştiu dacă în cele ce urmează voi polemiza şi cu domnul Cucerai şi cu domnul Panţu sau doar cu domnul Panţu, care altminteri văd că abuzează de textul biblic, motiv care mă face să mă întreb dacă nu cumva procedează la fel şi cu textele domnului Cucerai.

Neavând cunoştinţele ştiinţifice necesare, nu intenţionez să discut aici pe larg chestiunea complexă a originilor şi evoluţiei orientării sexuale cu variaţiile de rigoare care se aplică de la caz la caz. Cert este că refuz să cred în reducţionismele biologizante şi nu cad în cap atunci când deschid gura experţii la care face trimitere domnul Panţu, fără să-şi indice sursele, şi fără o prezentare de ansamblu a literaturii ştiinţifice în domeniu (de altfel, am impresia că a decupat de pe wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Homosexuality[1] aşa cum decupează din Biblie). Dincolo de originea orientării sexuale care rămâne un subiect de dezbatere, trebuie menţionat faptul că deseori, în discuţiile politice pe această temă nu se face o distincţie esenţială din punct de vedere moral şi politic (iar în rândurile următoare voi sugera şi care sunt cauzele profunde din spatele acestui viciu teoretic care caracterizează dezbaterile curente): distincţia dintre ispită (care poate avea varii cauze, uneori total independente de cel care este ispitit), păcat (trecerea de la ispită la faptă) şi raportarea la păcat (refuzul sau acceptarea de a te pocăi, de şaptezeci de ori câte şapte dacă este nevoie, şi implicita recunoaştere a păcatului ca păcat, nu ca virtute sau normalitate). Din acest punct de vedere, în aceeaşi epistolă în care condamnă păcatul homosexualităţii, Sfântul Pavel vorbeşte foarte clar despre două legi care operează în fiinţa umană, legea lui Dumnezeu şi legea păcatului, şi exclamă: “nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc… Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?” (Romani 17: 19–24). Pornind de la premisa libertăţii (negată de diverse denominaţiuni protestante care altminteri îşi bazează teologia tot pe nişte citate din Epistola către Romani), Biserica nu condamnă aşadar ispita ci acceptarea ispitei, săvârşirea păcatului, iar pe cei care au săvârşit păcatul (adică pe toţi oamenii, nu doar pe homosexuali) îi cheamă la pocăinţă (de menţionat şi că, din punct de vedere creştin-ortodox, cu cât e mai mare ispita, cu atât mai mare e răsplata lui Dumnezeu pentru cel care i se opune). Această distincţie nu este esenţială doar din punct de vedere teologic, ci şi din punct de vedere politic, întrucât vorbim aici de un concept central al filozofiei politice: libertatea. Din acest punct de vedere, există o diferenţă crucială între condamnarea morală a hoţiei sau a homosexualităţii (în funcţie de sistemul etic de la care ne revendicăm o putem condamna doar pe una dintre ele, pe ambele, sau pe niciuna), pe de o parte, şi explicarea acestor comportamente prin prisma unui determinism rasial sau de alt tip. În primul caz avem de-a face cu judecăţi de valoare, care nu sunt doar inevitabile ci şi esenţiale pentru existenţa unei societăţi (iar provocarea noastră politică constă în a face posibilă coexistenţa socială în condiţiile pluralismului axiologic al modernităţii, conştienţi de faptul că o societate este imposibilă fără un minim consens). În cel de-al doilea caz, avem de-a face cu premisele pseudo-ştiinţifice care stau la baza ingineriilor sociale, indiferent că acestea sunt egalitare sau antiegalitare (şi, oricum ar fi, sunt anticreştine). În primul caz vorbim despre dezacordul (legitim în cadrul unei societăţi cu adevărat libere) cu privire la felul în care alţi oameni aleg să se raporteze la viaţă, dezacord care decurge din convingerea (la fel de legitimă în cadrul unei societăţi cu adevărat libere) că există un bine moral obiectiv dincolo de alegerile subiective ale indivizilor, şi că acest bine moral obiectiv, pe care toţi oamenii sunt chemaţi (nu forţaţi) să-l realizeze, exclude anumite comportamente. În cel de-al doilea caz se exclude din start capacitatea unor oameni de a realiza un bine moral obiectiv rezervat exclusiv rasei albe, masculilor, celor determinaţi genetic să întreţină relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex, ş.a.m.d. Sau, altfel spus, este exclusă din start deplina umanitate a acestor oameni. La rigoare, ştergerea distincţiei dintre potenţă şi act, şi implicita echivalare a comportamentului sexual cu determinarea rasială (echivalare care stă la baza actualelor inovaţii juridice în materie de discriminare), presupune o metafizică deterministă şi deci negarea realităţii liberului arbitru şi implicita subminare nu doar a fundamentelor creştine ale civilizaţiei europene, ci şi a liberalismului modern şi a sistemului juridic asociat cu acesta, sistem bazat pe ideea de responsabilitate individuală. Aşadar, domnul Baconsky şi adversarii lui de pe Voxpublica pornesc de la premise comune. Căci dacă comportamentul homosexual nu reprezintă o alegere, de ce ar reprezenta atunci o alegere orice fel de comportament: spre exemplu comportamentul pedofil sau, în sens larg, cel infracţional?

Creştin-ortodox fiind, eu nu cred în determinismul moral şi nu văd, pe de altă parte, cum această problemă metafizică ar putea fi tranşată prin mijloace ştiinţifice. Însă, atunci când discutăm probleme teologico-politice precum în cazul de faţă, este important să subliniem care sunt implicaţiile logice ale premiselor moral-filozofice aflate la baza dezbaterii. Şi să-i facem pe stângiştii superficiali să conştientizeze implicaţiile nihiliste ale secularismului lor superficial. După părerea mea, activismul homosexual contemporan nu reprezintă decât un simptom al unei probleme de ansamblu, anume hedonismul generalizat care caracterizează cultura noastră aflată într-o profundă criză. Din punct de vedere creştin, problema nu este atât homosexualitatea, care este un păcat printre altele, cât raportarea la păcat (sau chiar negarea totală a acestei noţiuni) care caracterizează liberalismul cultural dominant: ideea că e în regulă să dai frâu liber instinctelor, să faci ce-ţi vine, şi să te mai şi lauzi cu ceea ce faci. Sau, de ce nu, pe fondul dezorientării şi depresiei generalizate cauzate de o cultură hedonistă şi de criza axiologică aferentă, să încerci ceva chiar dacă nu-ţi vine neapărat, că poate o să-ţi placă, sau o să-ţi găseşti o comunitate care să te accepte şi o cauză pentru care să militezi. Problema e că societatea postmodernă este o societate în care, independent de faptul că oamenii se consideră liberi sau determinaţi, cea mai mare parte dintre ei trăiesc într-un nihilism practic al cărui corolar este refuzul de a-ţi refuza orice plăcere, independent de efectele colaterale ale acestui mod de viaţă, că deh, viaţa-i scurtă iar dincolo ne aşteaptă numai viermii (de care putem scăpa prin intermediul crematoriului). Nu înţelegem nimic din activismul homosexual dacă nu îl privim ca parte componentă a nihilismului generalizat al culturii contemporane, fenomen cu rădăcini spirituale complexe şi de care, vorba lui Dostoievski, ne facem toţi responsabili într-o mai mică sau mai mare măsură.

Luate separat şi tratate la nivel pur abstract, anumite observaţii formulate sau doar citate de către domnul Panţu în articolul domniei sale sunt perfect legitime. Există într-adevăr persecutori maniaci care suferă de mania persecuţiei, iar uneori, persecutori completamente cinici care folosesc discursul autovictimizator ca mod de ocultare sau justificare a persecuţiei de care se fac vinovaţi. Cazul legionar este un caz şcoală pentru îmbinarea penibilă şi greţoasă dintre lipsa de scrupule şi o adevarată psihopatologie socio-politică. De altfel, în polemica cu susţinătorii ideologiei mai sus menţionate (unii dintre ei buni prieteni şi susţinători acerbi ai domnului Baconsky), eu însumi mi-am atras acuzaţii de “corectitudine politică” pentru faptul că am insistat asupra incompatibilităţii dintre creştinism şi îndemnurile eugenic-genocidare (aşa cum insist asupra incompatibilităţii dintre creştinism şi orice inginerii sociale). Pot aşadar să empatizez parţial cu ideile exprimate de domnul Panţu şi cu cele preluate de acesta din urmă de la domnul Cucerai. Există, într-adevar, destui oameni religioşi (nu pot să-i numesc creştini) şi conservatori pentru care corectitudinea politică “pute” întrucât nu le mai permite să le aplice (“creştineşte”) minoritarilor bocanci în gură. Aceştia sunt oamenii care dau apă la moară corectitudinii politice şi tot ei pozează în pompieri care ne slavează de ameninţarea totalitarismului politically correct. Dar ceea ce se aplică în cazul unora nu se aplică în cazul tuturor. La noi, stânga îşi are dreapta ei, neoliberal-duhovnicească şi pe alocuri rasist-duhovnicească, cu care împarte finanţări, insulte şi împăcări. Şi viceversa. Mai mult decât atât, la fel cum asimilarea abuzivă a unei orientări politice cu forma ei extremă nu reprezintă apanajul exclusiv al propagandiştilor şi îndoctrinaţilor de dreapta (aşa cum există oameni de dreapta pentru care stânga se reduce la comunism, există şi oameni de stânga pentru care dreapta se reduce la fascism), tot aşa, nu doar la dreapta spectrului politic întâlnim psihopatologia sau simpla lipsă de scrupule a persecutorului/inchizitorului. Există şi inchzitori de stânga care îţi urlă în faţă că eşti intolerant în timp ce tot ei ţi-o strivesc (hard sau soft) cu bocancul. Şi mai citează şi din Orwell. În fine, delegitimarea unui anumit tip de opoziţie faţă de un anumit tip de corectitudine politică şi expunerea motivelor care stau la baza acestei opoziţii nu presupune legitimarea oricărui fel de corectitudine politică şi, pe cale de consecinţă, delegitimarea oricărui fel de opoziţie faţă de orice fel de corectitudine politică. Ca şi alte ideologii, corectitudinea politică poate fi criticată de pe poziţii diferite: fasciste, creştine, conservatoare, etc. Ţinând cont de orientarea liberală a domnului Cucerai pe care îl citează domnul Panţu, voi analiza în cele ce urmează relaţia ambiguă dintre liberalism şi corectitudinea politică.

Dincolo de unele aspecte mai degrabă hazlii şi altele de bun simţ ale corectitudinii politice, relativismul normativ la care deseori ajunge aceasta din urmă reprezintă (şi ar trebui să reprezinte pentru orice liberal respectabil) o problemă cât se poate de serioasă, dat fiind potenţialul conflict dintre toleranţă şi libertate. Nu întâmplător, la fel ca şi în cazul conflictului dintre securitatea indivizilor şi dreptul lor la intimitate, scos recent în evidenţă de afacerea Snowden, suntem confruntaţi în problema corectitudinii politice cu conflictul dintre alte două valori liberale: pe de o parte libertatea de exprimare, iar pe de altă parte toleranţa faţă de minorităţi. Din acest punct de vedere, în termeni liberali chestiunea poate fi abordată din unghiuri diferite, ducând la rigoare la două viziuni diferite cu privire la liberalism. S-a spus, şi pe bună dreptate, că toleranţa presupune intoleranţă faţă de cel intolerant şi că, în acest sens, mai multă toleranţă presupune mai puţină libertate de exprimare. La limită, un spaţiu public în care domneşte deplina toleranţă este un spaţiu public în care se exprimă doar opţiuni superficiale, fără miză reală, precum cele legate de modă, nicidecum cele legate de mântuire; opţiuni care nu înseamnă nimic pentru că nu deranjează/tulbură pe nimeni. Echivalenţa mărfurilor care stă la baza liberalismului economic îşi gaseşte astfel corespondenţa în echivalenţa valorilor morale şi religioase care stă la baza liberalismului politic. Interpretat astfel, liberalismul nu tolerează decât opţiunile consumatorilor pe care le armonizează mâna invizibilă. Nu şi opţiunile axiologice/judecăţile de valoare, a căror miză în cazul opţiunilor religioase este veşnicia, şi care sunt susceptibile să producă relaţii politice de tip prieten-duşman. Pentru Carl Schmitt, în desfăşurarea sa istorică, liberalismul se defineşte ca un proces care, vizând neutralizarea tuturor conflictelor motivate religios/axiologic, duce inevitbail la golirea de conţinut a tutuor doctrinelor moral-religioase şi, în ultimă instanţă, a oamenilor. În acest sens, Schmitt susţine în Conceptul de Politică faptul că este propriu liberalismului (şi tuturor ideologiilor de stânga care descind din acesta şi îi duc mai departe proiectul umanist-pacificator) să cultive tipul de om care, în termenii lui Joseph de Maistre, nu valorează nimic pentru că nu crede în nimic: omul care doreşte acordul cu orice preţ. Aşa cum subliniază Leo Strauss în comentariul său critic la textul lui Schmitt, căutarea cu orice preţ a acordului presupune însă în ultimă instanţă abandonarea deplină a problematicii axiologice, demers fatal nu doar pentru religie, ci şi pentru filozofie şi gândire în ansmablul ei. Dacă e să interpretăm liberalismul prin grila lui Schmitt, dictatura relativismului despre care vorbea Papa Benedict al XVI-lea nu ar reprezenta în ultimă instanţă decât evoluţia firească şi inevitabilă a liberalismului, evoluţie pe care o înţelegem dacă înţelegem originea liberalismului. Acesta din urmă se naşte în urma războaielor religioase care au însângerat Europa secolelor XVI-XVII. De la bun început, scopul liberalismului este acela de a pune capăt acestor războaie şi de a face imposibilă reizbucnirea lor. Datorită acestui fapt, statul liberal şi opinia publică liberală acţionează în continuu în sensul neutralizării religioase (şi, pe cale de consecinţă, axiologice) a sferei publice, demers pacificator care presupune evacuarea religiei din sfera publică în cea privată. Astfel, liberalismul pune o continuă presiune cultural-instituţională asupra religiilor pentru ca acestea din urmă să se redefinească în termeni liberali, predicând o învăţătură care, tolerând pe oricine şi orice, se reduce în ultimă instanţă la o variaţiune montonă a singurului catehism legitim, catehismul liberal, cu a sa unică dogmă : toleranţa. Atunci când nu sunt efectiv cenzuraţi, credinicioşii sunt presaţi să se autocenzureze şi să elimine din doctrinele religioase de la care se revendică toate acele elemente care pot ofensa, riscând astfel să tulbure pacea civilă, şi care au putut servi în trecut sau ar putea servi în viitor drept bază pentru oprimarea celor care au alte convingeri morale şi/sau religioase. Premisa de la care se porneşte este aceea că există o relaţie invers proporţională între preocuparea religioasă şi dispoziţia conflictuală, şi că oamenii stăpâniţi de preocupări lumeşti vor interacţiona paşnic prin intermediul pieţei, sporind la nesfârşit gradul de bunăstare generală. Deşi orice autentic creştin va insista asupra faptului că trebuie să urăşti păcatul dar să iubeşti pe păcătos, avocaţii toleranţei susţin, asociind în mod automat şi ilegitim creştinismul cu fanatismul, că singurul mod prin care pot fi garantate libertatea, securitatea şi bunăstarea indivizilor este abolirea distincţiei dintre păcat şi virtute şi (re)educarea societăţii în acest sens (proces care merge mână în mână cu dezvoltarea unei societăţi de consum). Resortul psihologic al liberalismului este aşadar o frică mai mult sau mai puţin justificată de religie, sau, în termenii lui Leo Straus, “teofobia”. Ca atare, este important de reţinut faptul că, dacă pe de o parte liberalismul merge mână în mână cu expansiunea capitalului şi cu impulsul firii păcătoase care se revoltă împotriva legii care o osândeşte, pe de altă parte, liberalismul a fost şi este alimentat de fanatismul religios (şi de pseudomorfozele sale) care-i serveşte justificări practice şi morale. Presupunând înlocuirea ontologiei creştine a păcii şi a iubirii cu o ontologie a violenţei (care caută să conţină violenţa anarhică a stării de natură hobbesiene prin violenţa statului liberal şi prin organizarea raţională a violenţei prin intermediul pieţei capitaliste), liberalismul, aşa cum subliniază John Milbank, este consecinţa eşecului creştinilor de a-şi pune în practică propriile principii. De aceea, critica liberalismului de pe poziţii creştine nu depăşeste stadiul unei bombăneli frustrat-infantile, sau mai grav, al unei isterii agresive care nu face decât să întărească liberalismul şi toate consecinţele lui nefaste, atâta timp cât această critică nu este acompaniată de o autocritică creştină. Aceasta din urmă nu vizează, evident, principiile creştine, în absenţa cărora nimic nu mai poate fi criticat, şi de pe urma cărora trăieşte, în mod nelegitim şi neasumat modernitatea în ansamblul ei. Autocritica vizează modul în care creştinii s-au conformat şi se conformează principiilor de la care se revendică.

Dar să revenim la liberalism. Aşa cum am subliniat, când discutăm despre problema corectitudinii politice discutăm despre tensiunea care există între două valori liberale: pe de o parte toleranţa (cu posibilele consecinţe subliniate în paragraful anterior), iar pe de altă parte libertatea de exprimare. Din acest punct de vedere, ar fi nedrept să lecturăm liberalismul exclusiv prin grila schmittiană, şi să nu subliniem faptul că există o întreagă tradiţie liberală, alimentată de surse creştine, care preţuieşte libertatea mai mult decât securitatea, bunăstarea şi pacea civilă, şi care subliniază potenţialul totalitar al corectitudinii politice. Potrivit autorilor liberali din această categorie, departe de a reprezenta consecinţa inevitabilă a liberalismului, relativismul normativ la care deseori ajunge corectitudinea politică ar reprezenta mai degrabă un rezultat al pasiunii egalitare care caracterizează modernitatea democratică, şi ale cărei potenţiale abuzuri nu pot fi ţinute în frâu decât de solide instituţii liberale care garantează libertatea fiecăruia de a gândi liber şi de a spune ceea ce gândeşte. Aşa cum au subliniat diferiţii critici ai democraţiei de la Platon la Tocqueville, pasiunea egalitară care domină societăţile democratice tinde în mod natural nu doar către eliminarea ierarhiilor bazate pe avere sau statut, ci şi către eliminarea ierarhiilor axiologice implicite în judecăţile de valoare. Refuzând orice autoritate în numele egalităţii, omul egalitarismului democratic nu poate decât să aibă un comportament transgresiv, să facă doar ce-i place lui să facă, devenind astfel sclavul propriilor patimi dezlănţuite. Pe de altă parte, acelaşi om se simte ofensat şi chiar ameninţat de orice distincţie, inclusiv de distincţia dintre virtute şi păcat şi de refuzul unora de a pune pe picior de egalitate toate opţiunile axiologice şi toate modurile de viaţă. Omul egalitarismului democratic vrea să fie recunoscut ca egal, nu doar de către stat, ci şi de către ceilalţi, în toate aspectele vieţii sale. Şi pentru a obţine această recunoaştere e gata să-i bage pumnul în gură celui care nu se conformează opiniei publice democratice şi dogmei fundamentale care o defineşte pe aceasta: că toţi oamenii fiind egali, toate opţiunile lor sunt pe cale de consecinţă egale. Stăpânit de iubirea de plăcere dar şi de resentimentele şi fobiile care caracterizează spiritul de turmă, omul egalitarismului democratic susţine pluralismul doar atâta timp cât diferenţa nu presupune o judecată de valoare şi implicita distincţie ierarhică dintre moral şi imoral sau, la limită, dintre patologic şi normal. Pluralismul este acceptat doar atâta timp cât prin pluralism, aşa cum spunea o cunoştinţă de a mea, nu înţelegem mai mulţi oameni cu opinii diferite ci mai mulţi oameni cu o singură opinie. Altfel spus, poţi să crezi în ceea ce vrei şi să te comporţi cum vrei atâta timp cât consideri că celelalte credinţe şi comportamente sunt doar diferite dar în niciun caz inferioare sau condamnabile din punct de vedere moral. Opţiunile religioase şi morale devin opţiuni de consumator. Aşa cum observa Tocqueville, datorită tuturor acestor aspecte, climatul societăţilor democratice este caracterizat de o presiune psihologică constantă şi extrem de apăsătoare exercitată de opinia publică democratică, fiecare individ temându-se să nu fie etichetat drept reacţionar. Iar această presiune poate deveni oricând constrângere instituţională. Ca atare, existenţa unor legi şi instituţii care apără cu stricteţe libertatea fiecăruia de a face opinie divergentă este esenţială nu doar pentru a pune capăt despotismului specific societăţilor ierarhice tradiţionale, ci şi pentru a preveni deriva tiranică a democraţiei.

Din acest punct de vedere, trebuie subliniat faptul conform căruia cei mai respectabili gânditori liberali insistă asupra faptului că nu doar « mizeriile tradiţionale » (ca să-l parafrazez pe domnul Cucerai) ci şi mizeriile progresiste ameninţă libertatea individuală (negată altminteri, în bazele sale ontologice, de către adepţii progresişti şi anticreştini ai ingineriilor sociale). În termenii unui liberalism respectabil, nu se pune problema cum să-i facem pe toţi să gândească la fel, ca să nu se simtă nimeni ofensat, ci cum să facem ca oameni care gândesc diferit să coabiteze şi să dialogheze într-un climat dominat de consensul cu privire la respectul faţă de valorile fundamentale pe care liberalismul le-a preluat altminteri din creştinism: în speţă, respectul faţă de demnitatea şi liberatea cu care Dumnezeu (conform Declaraţiei de Independenţă) l-a înzestrat pe fiecare om. În termeni liberali, problema esenţială este protejarea drepturilor indivizilor (inclusiv dreptul de a face judecăţi de valoare şi de a le exprima public) în faţa ameninţărilor care vin (sau cel puţin ar putea să vină) nu doar de la majorităţile, ci şi de la minorităţile agresive care încearcă să captureze statul. Din acest punct de vedere, indiferent de raportul de forţe dintre tradiţionalişti şi progresişti din România (el însuşi supus evoluţiei), nu cred că e normal să încălcăm drepturile elementare ale membrilor majorităţii pentru simplul motiv că fac parte din majoritate. În schimb, ceea ce contează întâi de toate este să stabilim clar care sunt drepturile ce trebuie să le fie garantate tuturor persoanelor, indiferent de religie şi de orientare sexuală, şi indiferent de faptul dacă sunt persoanele care sunt guvernate sau persoanele alese să guverneze. În ceea ce mă priveşte, dacă pe de o parte privesc diverse politici sociale sau o anumită igienă publică a limbajului (cenzurarea, la pachet cu diverse dejecţii pornografice, a unor termeni care nu pot decât să jignească, de gen « jidan ») ca măsuri care ţin mai degrabă de un grad sporit de civilizaţie care nu are cum să ne strice, nu cred că trebuie să facem nici un fel de rabat atunci când vine vorba de dreptul indivizilor de a crede sau nu, de a crede în ceva sau în altceva, pe scurt, de a face judecăţi de valoare. Astfel, poţi să nu fii de acord cu ce a spus Titus Corlăţean şi, în consecinţă, poţi să nu votezi cu el şi să-i îndemni şi pe alţii să te urmeze. Mai mult decât atât, dacă Victor Ponta consideră că opiniile ministrului de externe fac rău imaginii Partidului Social Democrat, îl poate sancţiona pe linie de partid. Este o decizie politică legitimă într-un regim democratic parlamentar. În fine, poţi interpreta postmodern Biblia după cum te taie capul, aşa cum face nu doar domnul Panţu, ci şi numeroşi protestanţi rătăciţi care au ajuns şi ei la concluzia că Biblia nu osândeşte relaţiile homosexuale. Sau poţi să decupezi din ea doar ce-ţi place, aşa cum face domnul Borţun. E dreptul tău de a avea o opinie, şi de a încerca să candidezi cu ea (eventual fără să te strecori în portbagajul pesediştilor homofobi, aşa cum a ales sa procedeze un alt campion al democraţiei originale, Remus Cernea). Lucrurile devin grave însă în momentul în care, sub presiunea formatorilor de opinie, decupajul sau interpretarea postmodernă devin normative la nivel public şi servesc (aşa cum se întâmplă în multe locuri din lume de unde, aşa cum bine a subliniat ministrul Corlăţean, nu totul trebuie importat şi nu oricum) sau pot servi de bază pentru nişte mecanisme instituţionale care îi separă (azi un pic, mâine mai mult, poimâine şi mai mult, şi tot aşa…) pe “falşii creştini” de “adevăraţii creştini”, singurii autorizaţi să participe la viaţa politică a cetăţii (şi în ultimă instanţă să se exprime) de către noii inchizitori. Din acest punct de vedere, replica domnului Borţun (care altminteri a realizat nişte interviuri extraordinare cu diverşi români călcaţi în picioare de oligarhia capitalistă) dată domnului Florin Puşcaş, şi care ar trebui chipurile să demonteze ideea că domnul Borţun ar avea ceva în comun cu comisarii sovietici, te lasă perplex:

Mai întâi, autorul spune, în al patrulea paragraf al textului, că Titus Corlățean nu se aștepta ca „<părerologii> de serviciu să-i ceară demisia pentru vina de a fi citat din Biblie”. Fals! Vina lui Corlățean, pentru care unii îi cer demisia, nu e că a citat, pur și simplu, din Biblie, căci poți cita din Biblie multe lucruri care nu ofensează pe nimeni. Vina lui Corlățean e că a citat din Biblie ceva jignitor pentru femei și homosexuali.

Lăsând la o parte acuzaţia aberantă de sexism (bazată, se pare, pe o traducere neoprotestantă a pasajului din Epistola către Romani) direcţionată tocmai împotriva sfântului care a avut o contribuţie de-a dreptul revoluţionară în istoria emancipării femeii (în treacăt fie spus, are mai mult de-a face cu rasismul afirmaţia domnului Panţu cu privire la relaţia dintre congolezi şi democraţie decât are de-a face cu sexismul afirmaţia lui Pavel cu privire la relaţia dintre bărbat şi femeie), deducem din textul de mai sus că vina domnului Corlăţean constă în faptul că a citat el din Sfânta Scriptură, în loc să-l lase pe domnul Borţun, şi pe cei de la “Ministerul Adevărului” să citeze pentru el. Domnul Corlăţean trebuie cenzurat şi demis pentru că, potrivit judecăţii domnilor Panţu şi Borţun, a ofensat o anumită categorie socială. Dar aş avea o întrebare pentru respectivii: presupunând că domnul Corlăţean (sau un alt politician de pe nişte meleaguri mai “luminate”) ar fi citat, tot aşa fără aprobare, nu din Pavel, ci din Voltaire, ar mai fi solicitat în acest caz demisia ministrului de externe pe motiv că i-ar fi ofensat pe creştini? Sau mai degrabă, în cazul în care astfel de solicitări ar fi venit din tabăra creştină, ar fi început să strige că o nouă inchiziţie cu fond medieval ameninţă libertatea de expresie? Care sunt deci criteriile de judecată şi care este obiectivul? Despre ce liberalism vorbim? Vrem egalitate în drepturi pentru toţi oamenii? Sau, în spatele vehiculării unor termeni abstracţi, care pot însemna orice şi nimic – discriminare, toleranţă, drepturile omului, etc. – se ascunde de fapt un proiect teologico-politic cât se poate de concret: distrugerea creştinismului?

Evident, prin atitudinea lor, detractorii lui Titus Corlăţean pe care i-am menţionat în acest articol se autoexclud de la posibilitatea oricărui dialog social menit să creeze/să întreţină un cadru de coabitare a diferitelor orientări din societatea civilă românească, aşezându-se în schimb, printr-o declaraţie de război la adresa creştinilor (“falşilor creştini”, conform criteriilor domnului Panţu) pe terenul relaţiei prieten-duşman. Ca şi creştini, nu trebuie însă să răspundem cu aceeaşi monedă. Şi trebuie să reamintim că, oricât de sclipitor, Carl Schmitt, la fel ca şi alte « spirite » din galeria Revoluţiei Conservatoare pe care le invocă recurent partizanii rasismului duhovnicesc, nu este creştin. Iar dacă îi putem lectura pe partizanii relativismului normativ prin Carl Schmitt, nu putem să le răspundem la declaraţia de război, izvorâtă din instinctele lor vădit totalitare şi înveşmântată pervers în retorica toleranţei, decât prin Iisus Hristos. Adică, îmbinând mărturisirea Adevărului cu Calea (modul) de mărturisire a adevărului, iubirea, care, după cum ştim, exclude constrângerea (şi trebuie să recunoaştem că, prea puţini dintre cei care îl urmează sau pretind că îl urmează pe Iisus Hristos, au reuşit sau reuşesc să se ridice la nivelul unei astfel de exigenţe). Din punct de vedere politic, lucrul pe care Biserica poate şi trebuie să-l facă este să contribuie, în mod responsabil, la menţinerea echilibrului întotdeauna fragil pe care îl presupune o democraţie liberală autentică, căutând să creştineze democraţia din interiorul acesteia, prin creştinarea oamenilor, şi reamintindu-le periodic modernilor de sursele creştine a tot ce are mai bun şi mai repsectabil modernitatea, şi de consecinţele inevitabile ale decuplării modernităţii de la aceste surse. Orice încercare de a preveni/învinge totalitarismul de stânga (care nu reprezintă destinul ineluctabil al modernităţii democratice) printr-un totalitarism cu sens opus (eventual de inspiraţie religioasă, aşa cum s-a mai testat pe la noi) este profound necreştinească, lovind în Biserică infinit mai rău decât ar putea-o face agresiunea secularistă, şi, slavă Domnului, nici nu are sorţi de izbândă. Aşa cum sugerează de fapt şi Legenda Marelui Inchizitor, nu ai cum să faci totalitarism cu baze hristice : mai devreme sau mai târziu va pica, subminat din interior, de către autoritatea morală a Evangheliei. Dacă creştinii vor să transfigureze modernitatea politică în măsura în care aceasta se lasă transfigurată, trebuie să fie mai liberali decât liberalii în tot ce are mai bun liberalismul, mai socialişti decât socialiştii în tot ce are mai bun socialismul şi mai ecologişti decât ecologiştii în tot ce are mai bun ecologismul. Şi trebuie să osândească, în termeni cât se poate de clari, rasismul duhovnicesc. Doar aşa vor putea să deconstruiască prin cuvânt şi faptă relativismul normativ, expunând falsitatea aşa zisei iubiri care stă la baza dictaturii relativismului.

PS: Iată un exemplu concret de acum câteva zile care ne arată până unde poate ajunge (pentru moment) corectitudinea politică http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/07/10/noua-lume-orwelliana-marea-britanie-pastor-arestat-pentru-limbaj-homofobic-video/. Ţinând cont de faptul că domnul Panţu ne dă de înţeles că el şi domnul Cucerai joacă în aceeaşi echipă, chiar sunt curios cum ar răspunde de data aceasta domnul Cucerai la interogaţia adresată cândva de cei de la criticatac şi căreia i-a răspuns, la vremea respectivă, printr-un articol (http://www.criticatac.ro/14550/unde-sunt-liberalii/): „unde sunt liberalii”? Că până una alta, după cum se vede, creştinii sunt la secţie.


[1] Tind să cred că domnul Panţu care scrie, “ştiinţa a stabilit deja de decenii că orientarea sexuală este determinată de o interacţiune complexă ȋntre anumiţi factori genetici şi mediul ambiental din uter”, a răstălmăcit poziţia mai nuanţată a celor de la American Academy of Pediatrics (“Sexual orientation probably is not determined by any one factor but by a combination of genetic, hormonal, and environmental influences. In recent decades, biologically based theories have been favored by experts. Although there continues to be controversy and uncertainty as to the genesis of the variety of human sexual orientations, there is no scientific evidence that abnormal parenting, sexual abuse, or other adverse life events influence sexual orientation. Current knowledge suggests that sexual orientation is usually established during early childhood”), ignorând-o complet pe cea mult mai nuanţată a celor de la American Psychological Association, American Psychiatric Association, and National Association of Social Workers (Currently, there is no scientific consensus about the specific factors that cause an individual to become heterosexual, homosexual, or bisexual—including possible biological, psychological, or social effects of the parents’ sexual orientation. However, the available evidence indicates that the vast majority of lesbian and gay adults were raised by heterosexual parents and the vast majority of children raised by lesbian and gay parents eventually grow up to be heterosexual – italicele îmi aparţin).

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Bazele ingineriei sociale de la dreapta la stânga

  1. sigmar zice:

    Felicitari, ati scris un text kilometric in care ati amestecat niste afirmatii corecte, de bun simt, cu niste afirmatii profund subiective si absolut halucinante. De altfel, rar am vazut o rastalmacire mai brutala a pozitiei – pozitiilor – adverse. Abunda postarea dumneavoastra, la fel ca si postarile lui Puscas, in “argumente” ad hominem. In ordine aleatorie:

    -„declaraţii socotite de către unii drept incorecte politic” – comentati un text in care se precizeaza clar ca asa numita „corectitudine politica” este un pretext pentru a ataca drepturile omului. Ce faceti dumneavoastra? Sugerati ca autorii considera declaratiile lui X drept incorecte politic.

    – „experţii la care face trimitere domnul Panţu, fără să-şi indice sursele” – sursele au fost indicate in trecutul nu foarte indepartat, aici: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/hasotti-ne-apara-de-homosexuali-cine-ne-apara-de-homofobia-lui-hasotti-92598.html si aici: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/domnule-titus-corlatean-cand-va-dati-demisia-pe-motiv-de-discriminare-95356.html la comentariul #3, deci sursa a fost indicata chiar in primul articol pe care il comentati.

    In treacat fie spus, la fel de bine se puteau face trimiteri la studiul din 2010 Garcia-Falgueras A, Swaab DF (2010). „Sexual Hormones and the Brain: An Essential Alliance for Sexual Identity and Sexual Orientation”. Endocr Dev. Endocrine Development 17: 22–35 sau la cel al lui Långström N, Rahman Q, Carlström E, Lichtenstein P (February 2010). „Genetic and environmental effects on same-sex sexual behavior: a population study of twins in Sweden”. Arch Sex Behav 39 (1): 75–80 sau multe altele.

    – “falşii creştini” pot fi diferentiati de “adevăraţii creştini” prin masura in care se raporteaza la semnificatia centrala a Noului Testament, cea de agape / ἀγάπη, pe care sper ca nu mai e nevoie a o explic aici

    – “În cel de-al doilea caz, avem de-a face cu premisele pseudo-ştiinţifice care stau la baza ingineriilor sociale, indiferent că acestea sunt egalitare sau antiegalitare (şi, oricum ar fi, sunt anticreştine).”
    „poţi interpreta postmodern Biblia după cum te taie capul, aşa cum face nu doar domnul Panţu, ci şi numeroşi protestanţi rătăciţi care au ajuns şi ei la concluzia că Biblia nu osândeşte relaţiile homosexuale” – profund subiectiv, se porneste cu a priori cu o concluzie; referirea la „protestantii rataciti” e absolut aberanta in conditiile in care problema inca e dezbatuta in interiorul mai multor confesiuni crestine

    -„avem de-a face cu premisele pseudo-ştiinţifice care stau la baza ingineriilor sociale, indiferent că acestea sunt egalitare sau antiegalitare (şi, oricum ar fi, sunt anticreştine)” – 2. In calitate de doctor in stiinte politice presupun ca ati citit si dumneavoastra cartea lui Popper, ‘Societatea deschisa si dusmanii ei.’ Daca ati fi citit-o atent ati fi vazut ca exista diferente fundamentale intre ingineriile sociale si cele Cele din urma nu sunt de dorit.
    2. “premisele pseudo-ştiinţifice care stau la baza ingineriilor sociale” – pseudo-stiintifice? Iar ati tras o concluzie a priori. Cine stabileste ce este stiintific si ce este pseudo-stiintific? Dumneavoastra?
    “Şi să-i facem pe stângiştii superficiali să conştientizeze implicaţiile nihiliste ale secularismului lor superficial.” Nu doar o concluzie a priori, ci si un atac ad honimem.

    “După părerea mea, activismul homosexual contemporan nu reprezintă decât un simptom al unei probleme de ansamblu” – care activism homosexual? Apelul impotriva discriminarii membrilor LGBT inseamna “activism homosexual” ?!?

    “Din punct de vedere creştin, problema nu este atât homosexualitatea, care este un păcat printre altele, cât raportarea la păcat (sau chiar negarea totală a acestei noţiuni) care caracterizează liberalismul cultural dominant” – Sunt destule biserici care nu vad homosexualitatea ca pe un pacat. De altfel comentatorul @sicmar a sintetizat destul de bine relatia bisericilor contemporane cu homosexualitatea chiar la articolele pe care le comentati dumneavoastra.

    “ideea că e în regulă să dai frâu liber instinctelor, să faci ce-ţi vine, şi să te mai şi lauzi cu ceea ce faci.” – asta cu “te mai si lauzi cu ceea ce faci” este o marota a dumneavoastra, a homofobilor. De altfel si Puscas vad ca are obsesia transformarii “pacatului” in “virtute.” Chiar trebuie mentionat ca nusunt adevarate acuzatiile astea, sic a tin de domeniul absurdului??

    “Există şi inchzitori de stânga care îţi urlă în faţă că eşti intolerant în timp ce tot ei ţi-o strivesc (hard sau soft) cu bocancul.” – Din nou (!!), concluzii a priori, ad hominem etc. In plus, ca doctor in stiinte politic ear trebui sa stiti foarte bine ca o societate deschisa functioneaza numai daca discursurile intolerante nu sunt tolerate. Deci cand Titus Corlatean este deranjat de faptul ca nu-I mai poate discrimina pe gay, criticarea dumnealui e mai mult decat justificata. Sunt critici aduse unui discurs intolerant.
    “în treacăt fie spus, are mai mult de-a face cu rasismul afirmaţia domnului Panţu cu privire la relaţia dintre congolezi şi democraţie decât are de-a face cu sexismul afirmaţia lui Pavel cu privire la relaţia dintre bărbat şi femeie” –

    Chiar nu voiam sa va fac de ras; dar daca trebuie, trebuie. Republica Democrata Congo este pe locul 2 in topul statelor esuate: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/failed-states-index-2013-romania-mai-aproape-de-uganda-decat-de-finlanda-95323.html . Intra in categoria “regimuri autoritare,” destul de aproape de Coreea de Nord. Substabntivul “congolezii” se refera, evident, la guvernul R.D. Congo care, in ciuda faptului ca se plaseaza la coada Democracy Index, considera ca republica lor e una “Democrata.” Era greu?Dar sigur acum ca e mai usor sa arunci aiurea cu acuzatii de rasism.

    “presupunând că domnul Corlăţean (sau un alt politician de pe nişte meleaguri mai “luminate”) ar fi citat, tot aşa fără aprobare, nu din Pavel, ci din Voltaire, ar mai fi solicitat în acest caz demisia ministrului de externe pe motiv că i-ar fi ofensat pe creştini?” Daca un politician cita ceva prin care s-ar fi aratat deranjat ca nu mai poate sa-I discriminee pe crestini, da, i s-ar fi cerut demisia. Asa cum trebuie ceruta demisia oricui se arata deranjat ca nu mai poate discrimina categorii sociale intregi. Indiferent daca este vorba de crestini, de homosexuali, sau de absolventi ai universitatilor din Canada.
    Era greu?
    Cam era. Fiindca e greu sa fii obiectiv.

  2. sigmar zice:

    Scuzati-mi stilul dezlanat si plin de typo-s, dar am scris in graba.

    • Mda, observand tot in graba si prestatia dumneavoastra abundenta de la rubrica de comentarii a articolului domnului Puscas, cred totusi ca ar fi bine sa fiti un pic mai sintetic. In cazul asta, s-ar putea sa va si raspund la comentarii.

      • sigmar zice:

        Nu prea aveti ce sa-mi raspundeti. Doar sa imi distorsionati si mie pozitia, sa va folositi de erori de argumentatie, de argumente ad hominem etc. Asa cum ati facut si mai sus, si cum fac in genere majoritatea homofobilor. Rationalizare post-factum.

      • Sa inteleg ca potrivit criteriilor dumneavoastra si eu sunt homofob? Imi puteti explica atunci care sunt criteriile dumneavoastra. Ce anume intelegeti prin homofobie?

  3. sigmar zice:

    „Creştin-ortodox fiind, eu nu cred în determinismul moral şi nu văd, pe de altă parte, cum această problemă metafizică ar putea fi tranşată prin mijloace ştiinţifice.”
    Nu mai stau acum sa va criticsi afirmatia asta extrem de subiectiva fiindca chiar nu vreau sa va fac de ras…

  4. sigmar zice:

    „Sa inteleg ca potrivit criteriilor dumneavoastra si eu sunt homofob? Imi puteti explica atunci care sunt criteriile dumneavoastra. Ce anume intelegeti prin homofobie?”

    Cand un politician se arata deranjat ca nu poate sa-i discrimineze pe homosexuali, iar dumneata il sustii cu entuziasm. Asta s-ar cam numi, dupa toate definitiile valabile, homofobie.

    • Si ce inseamna in mod concret sa-i discriminezi pe homosexuali? Ce inseamna discriminarea? De unde incepe si unde se termina? Include si sa consideri comportamentul homosexual ca pacatos/nefiresc, exprimandu-ti public opiniile, asa cum si homosexualii si le exprima pe ale lor? Include si sa nu fii de acord, pe cale de consecinta, cu dreptul homosexualilor de a se casatori si adopta copii? Daca definiti un termen abstract (homofobia) tot pritnr-un termen abstract (discriminarea) nu vom intelege niciodata ce vret sa ziceti de fapt. In schimb, veti putea abuza de limbaj la infinit, abuz care sta la baza abuzurilor politice de tip totalitar. Cat despre domnul Corlatean, si doleanta lui, ar trebui mai intai sa-l intrebam si pe el ce intelege prin discriminare/la ce fel de discriminare se refera. Si de abia dupa aia sa tragem concluziile. Nu sa-i facem proces de intentie.

      • sigmar zice:

        Din moment ce Corlatean a spus ca e deranjat ca nu poate sa-i discrimineze, fara sa explice, iar tu il aperi, rezulta logic ca esti de acord cu orice fel de discriminare are Corlatean in minte. Inclusiv asuprire, ostracizare, izolare publica, violenta impotriva lor. Ce va face asta pe tine si pe Corlatean? Doi homofobi.

        „In schimb, veti putea abuza de limbaj la infinit, abuz care sta la baza abuzurilor politice de tip totalitar.”
        Tare mi-e teama ca exact asta faceti de fapt dumneavoastra. Ca sa nu mai spun ca faceti niste confuzii grave intre democratia liberala si abuzurile totalitare. Confuzii impardonabile la cineva care are un doctorat in stiinte politice.

        „Cat despre domnul Corlatean, si doleanta lui, ar trebui mai intai sa-l intrebam si pe el ce intelege prin discriminare/la ce fel de discriminare se refera.”

        Pai da, ar fi cazul. Ar trebui sa-lintrebati inainte sa sariti sa-i luati apararea. Poate domnul Corlatean vrea sa-i trimita in lagar si dvs va palsati de partea lui dintr-o comoditate intelectuala care va face de altfel sa interpretati Biblia cum vreti dvs, si sa ignorati numeroasele dovezi stiintifice care atesta ca homosexualitatea nu este o alegere.

      • Asta e. Eu, ca un autentic partizan al drepturilor juridice fundamentale, pornesc de la premisa de nevinovatie. Dumneavoastra in schimb porniti, precum Hitler si Stalin, de la premisa de vinovatie. L-am aparat pe domnul Corlatean de cei care ii cer demisia pentru ca a citat din Sfantul Pavel. Nu i-am aparat pe cei care citeaza din Adolf Hitler. Altminteri, nu e vina domnului Corlatean ca activistii corectitudinii politice au extins notiunea de discriminare pana intr-acolo incat include obligativitatea de a accepta orice fel de aberatie. Pe de alta parte, e drept si ca un plus de precizie din partea domniei sale n-ar fi stricat. Nu de alta, dar ne-ar fi scutit pe toti de o dezbatere stupida. Sau cel putin pe unii dintre noi. Am impresia ca patosul dumneavostra hermeneutic (si al celor ca dumneavoastra) nu poate fi stavilit de niciun fel de efort clarificator din partea celor care incearca sa demonstreze ca nu, nu si-au propus sa-i asupreasca, ostracizeze, asasineze, s.a.m.d. pe homosexuali. Voi stiti una si buna. Asta e.

  5. sigmar zice:

    „Dumneavoastra in schimb porniti, precum Hitler si Stalin, de la premisa de vinovatie.”
    I-ati dat un CE in alb, nu va mai vaicariti atat. Si iar faceti recurs la Hitler si Stalin. Vad ca va folositi mereu de trucul asta cand nu mai aveti contraargumente.

    „L-am aparat pe domnul Corlatean de cei care ii cer demisia pentru ca a citat din Sfantul Pavel.”
    Nu i s-a cerut demisia pentru ca a citat din Sfantul Pavel. Putea sa citeze din orice. I s-a cerut demisia pentru ca a mers dincolo de Sf Pavel, si a ajuns la discriminari impotriva femeilor si homosexualilor.

    „Altminteri, nu e vina domnului Corlatean ca activistii corectitudinii politice au extins notiunea de discriminare pana intr-acolo incat include obligativitatea de a accepta orice fel de aberatie.”
    Iar incepem? Nu exista corectitudine politica, exista Drepturile Omului. Pe care oameni ca dvs, Corlatean, Pushcash si Gigi Becali vor sa le calce in picioare cu fiecare ocazie.

    „Pe de alta parte, e drept si ca un plus de precizie din partea domniei sale n-ar fi stricat. Nu de alta, dar ne-ar fi scutit pe toti de o dezbatere stupida.”
    Bine ca in sfarsit recunoasteti ca dezbateti la modul stupid.

    „Voi stiti una si buna.”
    Si dumneavoastra la fel. 😀 Va folositi doar de argumente ad hominem, erori de argumentatie, distorsionarea pozitiei adverse. Ca si domnul Pushcash de altfel. Cin’ se-aseamana, se-aduna 🙂

    Hai s-o lasam balta.

    • Vladimir Bortun cel putin i-a cerut demisia pentru ca a citat din Sfantul Pavel varianta incorecta politica.

      De lasat balta o lasam balta doar ca din nefericire raman nelamurit. V-am rugat sa definiti homofobia in termeni concreti (e definit ca homofob cel care considera homosexualitatea ca pacat si casatoria ca institutie prin definitie heterosexuala, cu toate consecintele care decurg de aici, implicit refuzul de a accepta dreptul cuplurilor homosexuale de a adopta copii?) si ati definit-o ca discriminare a homosexualilor. Dupa aceatsa v-am rugat sa definiti discriminarea homosexualilor in termeni concreti si ati definit-o ca incalcare a drepturilor omului. Si tot asa…

      • sigmar zice:

        Si eu raman nelamurit. Am adus in discutie la primul comentariu vreozece cazuri in care ati dat cu bata in balta. De unde, pecale logica deduc, ca pur si simplu nu va pricepeti. Si imi distorsionati si pozitia. „Primaria o demoleaza acum. Este pe traseul Berzei Buzesti dar nu afecteaza circulatia. In Planul pe care ei l-au aprobat acum doua luni spuneau ca pastreaza trei sferturi din cladire. Acum o demoleaza total. Din nou in week-end, cand institutiile de control nu functioneaza. Am suspendat in instanta autorizatia de demolare pentru cladirea asta, ei au scos o autorizatie cu acelasi continut.” N-am facut nimic din toate astea. Pe dumneavoastra de fapt nu va intereseaza adevarul, va intereseaza sa justificati post-factum niste impresii de-ale dumneavoastra. Ca nu aveti nici cele mai vagi cunostinte, nici dvs, nici makakazov (alter ego-ul dumneavoastra de mai jos), de teologie, filozofie, filozofie politica, psihologie, mi-e destuld e clar. Nu stiu cum v-au dat aia de la Ottawa diploma de doctorat, probabil ca ati plagiat si dumneavoastra la fel ca Ponta. Sa speram ca macar BOR-ul va plateste din banii publici pentru blogul asta, pe care cred ca intra vreo zece oameni pe an (cu mine cu tot)…

  6. makarazov zice:

    mda, sunt „numeroase dovezi stiintifice care atesta ca homosexualitatea nu este o alegere”
    http://www.whatsonsanya.com/news-27790.html

    Mi se pare unul dintre mecanismele cele mai puternice si mai perverse: a putea pune o eticheta atat de puternica cum e cea de „stiintific demonstrat” pe cine stie ce probleme care scapa in mod fundamental rigorii stiintifice, astfel incat o gramada de oameni care nici macar n-au nicio treaba cu domeniul respectiv, dar care, circumstantial, sunt la butoane, chiar sa-si poata degreva constiinta, sa isi poata exercita puterea intr-un mod impersonal, dezumanizat, sa nu-si mai asume practic nimic (ontologic vorbind), pentru ca avem acum, slavă omului, adevaruri obiective despre aproape orice. Mi-e destul de greu sa inteleg cum atatia intelectuali (in sensul de oameni care au citit semnificativ mai mult decat media, ceea ce nu inseamna neaparat ca isi folosesc intelectul) pot sa inghita atat de usor echivalenta dintre teorema lui Pitagora si „homosexualitatea nu este o alegere” din perspectiva rigorii stiintifice. Nu zic ca este usor a trage linie intre stiintele tari (matematica, fizica, chimie), si stiintele care dupa parerea mea ar trebui sa se numeasca altfel iar aici ma refer la cele care au o componenta fundamental umanista, dar poate ar trebui facuta o asemenea distinctie, tocmai pentru a evita legitimarea pe astfel de baze a unor dubiosenii ca „psychologist specializing in transgender confirmed what they already knew – Tyler had gender dysphoria and it was unlikely to change” sau „homosexualitatea nu e o alegere” sau cate si mai cate. Nu de alta, dar in minunata ei libertate postmoderna, omul educat la standarde mult mai inalte decat „mizerii traditionali”, ca doar am facut mai toti niste școală, cu acces non-stop la wikipedia si presa de inalta calitate, chiar se pleaca in fata autoritatii stiintifice! Omul, fie el postmodern si hedonist, nihilist si blazat, simte setea de Adevar, iar speculantii acestei nevoi atat de fundamentale imprumuta prea usor portavocea de la oamenii de stiintă, mai ales acum, când oamenii au crescut mari și nu mai cred în Moș ©răciun și deci nici în Dumnezeu. E o asociere perversa, dar lumea pune botul: reteta de succes e pe cat de simpla pe atat de puternica: domeniul e prea complex ca sa poata fi supus rigorilor stiintifice… cu exceptia statisticii, care, intr-adevar, este o stiinta. Problema cu statistica este ca ea poate fi utilizata atat de usor pe post de praf in ochi… poti sa-ti alegi intrarile astfel incat sa „demonstrezi” corelatii sau lipse de corelatii intre orice doua chestii daca chiar ai un interes in sensul asta. Dar asta nu e neaparat știință chiar daca ai imprumutat niste unelte solide dintr-un domeniu stiintific solid. Exista, intr-adevar, domenii vaste in care stiinta se impleteste cu pseudo-stiinta, de nevoie, iar medicina e unul dintre ele. Exista in mod evident atatea chestii stiintifice destul de solide acolo… chimia nu e chiar astrologie. Pe de alta parte, dinspre medicina poti ajunge relativ usor, prin psihiatrie, chiar la psihologie. Iar aici intrăm în elucubrant. Exista psihiatri care probabil isi depasesc atributiile și există psihologi care se cred medici interpretând vise (că doar sunt „terapeuți”), adică oameni de știință. Curat freudian! Si tot asa, tot pe baze „stiintifice”, unii incep chiar sa se creada „ingineri”. Păi dacă sociologia e așa o știință, atunci ingineri să fim! Ce nu-mi plac mie inginerii ăștia (împreună cu cei financiari)…
    Paradoxul cel trist este că tocmai ei, cei care „umblă in adevar” (cel stiintific, fireste), cei care își strigă libertatea, o vânează și o apără cu toate armele, și le e mai dragă, pare-se, decât orice, tocmai ei să îi reducă dimensionalitatea atât de drastic? „It’s this kind of unhappiness Jean and Stephen are hoping to avoid with Tyler, by allowing him to be exactly who he is.” zic ei, deci la extrem vor lupta pentru libertatea de a face tratamente hormonale, operatii de schimbari de sex, chiar și unui copil dezorientat asupra căruia au „drepturi”…. tot felul de tehnicalități complicate, ca și recunoaștere a faptului ca in mod fundamental nu suntem liberi! Asa sunt ei, si asta e… „nu e o alegere”. Trist… Iar când vine vreun creștin „fundamentalist” și zice că suntem liberi să transcendem, ca putem, vorb-aia, să ne eliberăm de tot de sexualitate (nu doar de homosexualitate în mod particular), atunci el trebuie înfierat, pentru că… e intolerant! De-a dreptul hazliu. Adică LGBTii sunt dispuși să depășească atâtea limitari tehnice concrete pentru a lupta cu realitatea asta tâmpită care i-a plantat „fără drept de alegere” în postura incomodă de a trebui să facă lucrurile „altfel” (sa aiba copii altfel decat ar vrea, sa aiba corpul altfel decat il au, etc), dar daca vine cineva cu perspectiva libertății la un alt nivel, deasupra acestor detalii (cele mai multe atat de dintre ele atat de… incomode încât sunt greu de imaginat si descris), atunci ăla e un bigot, homofob, fascist, etc. O nebunie…

    „Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânța lui Avraam și nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veți fi liberi?”

    Ca-n bancul cu peștisorul… „pe cine faci tu, bă, țăran?”

    http://www.modernghana.com/news/437269/1/diet-of-homosexual-fish-to-save-africa.html

    • Nu doar homosexualii sunt predeterminati ci, dupa cum se vede, si pedofilii http://www.culturavietii.ro/2013/07/09/manifestul-banditismului-sexual-legitimarea-stiintifica-a-pedofiliei/#.UeIME22s0qM. Asa cum probabil sunt predeterminati si onanistii, consumatorii de pornografie, sotii infideli si toate tipurile de desfranati, la pachet cu betivii, fumatorii, drogatii, ciorditorii, criminalii, s.a.m.d. E foarte simplu: iti vine sa faci ceva nasol (asa cum ne vine la toti), o comiti, si dupa ce ai comis-o zici: imi pare rau dar nu e vina mea. Sunt predeterminat. Concluzia? Faci absolut tot ce-ti vine cu convingerea a n-ai de ce sa te simti prost.

      Intr-adevar ai sesizat foarte bine paradoxul: oameni care recurg la cele mai radicale forme de inginerie sociala si medicala, exercitandu-si asadar la maxim libertatea fata de datul natural, o fac pornind de la premisa ca asa i-a facut pe ei natura. Absurd. Probabil ca sunt si minoritati sexuale care gandesc in termenul acesta dar cu siguranta sunt si cei care isi asuma transgresiunea ca pe un exercitiu al libertatii asumate desi prost intelese (din punct de vedere crestin). Mi se pare ca primii, cei care sustin teza determinista, fie nu si-au rezolvat complexele de vinovatie, fie pur si simplu umbla cu cioara vopsita pentru ca au o agenda politica. Perversa.

      Repet: libertatea fiind o notiune metafizica, nu ai cum sa-i demonstrezi sau sa-i infirmi existenta. Insa in viata de zi cu zi e foarte confortabil sa-i negi realitatea: scapi de orice responsabilitate. Dar daca cel care gandeste astfel ar duce rationamentul pana la capat (cum prea putini vor sau sunt capabili sa o faca) atunci ajungi fie la anarhie (desfiintezi complet ordinea juridica pe motiv ca, nimeni nefiind liber, nimeni nu e condamnabil) fie la totalitarism (autoritatea totala asupra societatii a inginerilor sociali si medicali). Sau mai degraba o sinteza. Incuviintarea concomitenta a anarhiei morale si a ingineriei sociale. Cam asta e tipul de regim spre care suntem impinsi. The future looks bright!

      • sigmar zice:

        Sa pui homosexualii si lesbienele pe aceeasi treapta cu zoofilii si pedofilii e criptofascism pur. Si o prostie imensa.

      • Atunci cand cineva enumera mai multe pacate, printre care homosexualitatea, pedofilia, masturbarea, consumul de pornografie, infidelitatea conjugala (insa nu si zoofilia, de care n-am pomenit nimic), nu inseamna ca pune toate aceste pacate pe aceeasi treapta. Insiruirea de mai sus avea un scop cat se poate de clar: nu echivalarea morala a comportamentelor mentionate ci sublinierea faptului conform caruia cei care sustin teza determinista nu pot sa-i restranga aplicabilitatea doar in cazul comportamentului homosexual. Eu am incercat sa va fac sa ganditi sau, altfel spus, sa trageti concluziile care rezulta implicit din premisele de la care porniti. Sau, in caz contrar, sa-mi demonstrati ce anume este in neregula cu inductia mea. Insa e clar ca dumneavoastra nu vreti sau nu sunteti capabil sa rationati. Sunteti bun doar sa rastalmaciti, sa faceti procese de intentie, si sa etichetati. Drept pentru care, ma mai distrez si eu din cand in cand demontandu-va cate o prostioara. N-am timp sa va raspund la toate aberatiile si nici la mizeriile care tin loc de argumente: calomnii cu privire la teza mea de doctorat si la sursele mele de venit.

  7. DCC zice:

    „Nu stiu cum v-au dat aia de la Ottawa diploma de doctorat, probabil ca ati plagiat si dumneavoastra la fel ca Ponta. Sa speram ca macar BOR-ul va plateste din banii publici pentru blogul asta, pe care cred ca intra vreo zece oameni pe an (cu mine cu tot)…”
    Acesta a fost argumentul dumneavoastra forte folosit impotriva d-lui Racu
    Sa va fie rusine…
    „In mintea stramba si lucrul drept se stramba”-aceste cuvinte va caracterizeaza perfect.
    Cel mai indicat ar fi sa aruncati mizeriile dv. in alta parte.

  8. nea jiji zice:

    mantuitiva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s