Proiectul de Uniune Europeană al lui Claude-Henri de Saint-Simon: între imaginaţie utopică şi realitate tehnocratică

de Anca  Simitopol

Unul dintre pericolele care ameninţă democraţia, spune José Ortega y Gasset, este acela că oamenii nu mai reflectează filozofic asupra democraţiei ajungând la un adevarat dogmatism democratic. Din nefericire, în paralel cu acest dogmatism, se dezvoltă un alt dogmatism, extrem de periculos. Nemaiîntrebându-se dacă democraţia este cel mai bun regim, oamenii ajung să nu se mai întrebe nici dacă regimul în care trăiesc este cu adevărat democratic. Atât valoarea democraţiei cât şi realitatea ei devin dogmele omului democratic. Or, potrivit lui Ortega y Gasset, vitalitatea unei democraţii vine tocmai din continua interogaţie cu privire la valoarea democraţiei, interogaţie care atrage după sine şi interogaţia absolut necesară cu prvire la realitatea democraţiei. Ortega y Gasset afirmă că nu este de ajuns ca adevărul unei idei politice să fie dovedit de către gândirea matematică pentru a inspira oamenilor credinţa în respectiva idee. Mai mult, continuă Ortega y Gasset, “o morală perfectă din punct de vedere geometric dar care ne lasă reci, care nu ne incită la acţiune, este imorală subiectiv vorbind”, căci “idealul etic nu se poate mulţumi să fie foarte corect; e obligatoriu să reuşească a ne stârni impetuozitatea”.[1]Însă se pare că în spatele actualei incapacităţi a Uniunii Europene de a cataliza un ataşament popular faţă de proiectul ei euro-democratic se ascunde faptul că acest proiect nu este nici corect şi nici democratic.

Secolul XIX a început, în întreaga Europă de Vest, şi mai ales în Franţa, cu o dezbatere intensă asupra modului în care ar trebui inţeleasă societatea – ca un contract între indivizi sau ca un corp social cu o realitate proprie – precum şi asupra modului în care ar trebui concepută democraţia – ca o colecţie de instituţii sau ca un mod de participare în cetate. În Franţa secolului XIX, atât intelectualitatea de dreapta cât şi cea de stânga căzuseră de acord cel puţin asupra unui punct şi anume, acela că lumea în care trăiau se confrunta cu o tot mai redusă capacitate de a articula un consens politic, de a imagina societatea ca articulată pe baza unui crez comun axiologic. De atunci s-au întâmplat multe. Omenirea a trecut prin două totalitarisme care au sleit-o de puteri, educându-i scepticismul faţă de entuziasmul politic de orice tip. Soluţia determinată de această traumă istorică a fost depolitizarea operată în numele unui primat total al sferei economico-administrative. Având în vedere această experienţă istorică, trebuie să fim conştienţi că argumentul cu privire la riscurile pe care le comportă pasiunile politice nu poate fi respins cu uşurinţă. Însă aceste riscuri nu justifică teza (devenită dogma fundamentală a Uniunii Europene) conform căreia trebuie să ne dedicăm exclusiv dezvoltării economice şi administrării resurselor (inclusiv a oamenilor deveniţi resurse umane) cu scopul neutralizării conflictelor.

Despre socialiştii de început de secol XIX, precum Saint-Simon, s-a spus că reprezintă o gândire primitivă premergătoare marxismului. Nu doar o parte din gândirea liberală, ci Marx însuşi a susţinut această teză. Ca atare, atât marxiştii ortodocşi cât şi liberalii consideră gândirea socialistilor utopici precum Saint-Simon a nu mai fi vrednică de atenţie. Însă o privire mai atentă asupra lui Saint-Simon ne descoperă, în spatele fantasmagoriilor autorului, nişte lucruri care par să nu fie străine de societatea în care trăim.

Claude-Henri de Saint-Simon, ultimul gentilom şi primul socialist din şirul unei vechi familii franceze – aşa cum îl numeşte Maxime Leroy – a fost un duşman declarat al revoluţiilor şi mai ales al Revoluţiei franceze, care a avut efecte negative asupra lui însuşi. În revoluţii Saint-Simon indentifica germenul libertăţii anarhice. Mai exact, pentru el, libertatea nu putea fi înţelesă decât ca anarhie. Una dintre caracteristicile principale ale gândirii lui Saint-Simon, care avea să fie preluată de Auguste Comte, fondatorul sociologiei, era convingerea că devenirea istorică reprezintă o alternanţă de perioade organice – adică perioade de unitate şi armonie socială care produc relaţii sociale paşnice – şi perioade critice – perioade de discordie, anarhie, în care individul îşi afirmă gândirea critică împotriva corpului social. Perioada organică prin excelenţă a fost, potrivit lui Saint-Simon, Evul Mediu, în care francezul vedea o unitate şi o armonie absolute, realizate sub unica autoritate a Papei (ceea ce nu a caracterizat, de fapt, Evul Mediu, o perioadă cu mult mai variată decât îi plăcea lui Saint-Simon să creadă). O perioadă critică a fost inaugurată de nimeni altul decât Luther, şi a culminat cu Revoluţia Franceză. Potrivit lui Saint-Simon, modernitatea le-a descoperit oamenilor libertatea, însă nu le-a adus niciun principiu al unităţii sociale, al vieţuirii în comun.

Oricum, în ciuda animozităţii faţă de Revoluţia franceză, Saint-Simon a reuşit să găsească în ea un lucru bun: Revoluţia a revelat omenirii că întoarcerea la unitatea medievală era o himeră deoarece edificiul pe care aceasta fusese construită şi anume, întreaga metafizică a Bisericii Catolice, a fost depăşit de avansul ştiinţei. Potrivit lui Saint-Simon, dacă în copilăria şi adolescenţa umanităţii, unitatea socială nu putea fi susţinută decât de superstiţii şi mituri, omenirea ajunsă la maturitate în secolul XIX a acumulat o mare cantitate de cunoştinţe ştiinţifice – pentru Saint-Simon progresul umanităţii nereprezentând nimic altceva decât acumularea de cunoştinţe ştiinţifice – şi a devenit, ca atare, capabilă să înţeleagă necesitatea propriei unităţi. Aşadar, Saint-Simon concluziona că ştiinţa va fi noua religie care va uni umanitatea.

In 1814, Saint-Simon publică o carte cu titlul Despre reorganizarea societăţii europene, scrisă ca un set de directive pentru principii europeni întruniţi la Congresul de la Viena. În această carte, Saint-Simon propune ideea unui cler secular, asemănător ca formă celui catolic, care să unească întreaga Europă. Saint-Simon se referă doar la Europa de Vest, cea de Est find atât de înapoiată, în viziunea sa, încât nu putea fi vorba de integrarea acesteia intr-o Uniune Europeană (cel puţin nu în timpul vieţii sale). Întrucât ştiinţa este revelaţia modernă care descoperă umanitatea ei înseşi, clerul secular nu putea fi reprezentat decât de oamenii de ştiinţă. Saint-Simon nu avea nici cea mai mică îngăduinţă pentru proiectul democratic. În opinia lui, societatea era incapabilă să se auto-guverneze, având nevoie de un guvernator şi, mai ales, de un fondator, în sensul tare al cuvântului. Pentru Saint-Simon, omul de ştiinţă avea responsabilitatea să pună bazele unei noi societăţi, inaugurând astfel o nouă perioadă organică, perioadă caracterizată de relaţii sociale armonioase pe care democraţia nu ar fi fost niciodată capabilă să le producă. Religia omenirii ajunse la maturitate avea să fie transformată în ştiinţă, dar şi ştiinţa în religie, deoarece oamenii de rând, considera Saint-Simon, nu erau capabili să înţeleagă ştiinţa, ca atare. Oamenilor simpli trebuia să li se stimuleze credinţa în legile clare şi fixe ale ştiinţei, aşa încât să înţeleagă importanţa muncii tuturor pentru progresul ştiinţei. De aceea, omul de ştiinţă, tipul lui Bacon sau Newton, trebuia să se transforme într-un Moise sau Licurg modern, un fondator de religie şi de cetate deopotrivă.[2]

Pentru a ajunge la acest ideal-tip, societatea trebuia să iasă din perioada critică printr-o schimbare care în niciun caz nu putea fi adusă de o revoluţie violentă. O revoluţie violentă, afirma Saint-Simon, nu ar fi exprimat de fapt voinţa poporului care nu putea fi decât paşnică. Pentru Saint-Simon, în esenţa lui, omul era un rumegător. Cât despre cei care nu ar fi fost de acord cu planul stabilit de către Saint-Simon, aceştia, ne informa el, urmau să fie trataţi nu ca animalele de companie ci ca animalele salbatice. Saint-Simon nu îşi punea speranţe în capacitatea poporului de a exprima o voinţă bună. De aceea, poporul trebuia educat prin propagandă pentru ca mersul firesc al lucrurilor să reflecte la final voinţa poporului (cea bună, care corespundea cu voinţa lui Saint-Simon). În ce priveşte educarea poporului, Saint-Simon era încrezător în existenţa unei baze de pornire şi anume, industria. Faptul că în timpul lui industria luase forma unui capitalism bazat pe individualism şi dorinţa de dominaţie nu se datora, credea Saint-Simon, unei structuri inerente industriei sau capitalismului – prin care, de cele mai multe ori, Saint-Simon înţelegea unul şi acelaşi lucru. Industria, pentru autorul francez, presupunea un lucru fundamental: sfârşitul exploatării omului de către om prin exploatarea globului de către toţi. În acest punct, Saint-Simon cădea de acord cel puţin cu unii dintre liberalii de secol XIX care chiar nutreau simpatii pentru acest gentilom şi socialist, reproşându-i doar ciudăţeniile religioase şi ierarhice. Saint-Simon a fost influenţat în gândirea lui socio-economică de Adam Smith şi Jeremy Bentham, şi era un admirator al lui Madame de Staël, pe care o cunoştea şi de la care împrumutase câteva idei liberale.

Potrivit lui Saint-Simon, proletariatul era incapabil nu doar să guverneze, ci era incapabil să exprime vreo idee originală şi revitalizantă. Pe de altă parte, capitaliştii nu căutau decât propriul profit. O societate care să devină organică era o societate în care proletariatul şi capitaliştii trebuiau să colaboreze. Ce i-ar determina pe primii să colaboreze e uşor de înţeles. Proletarii trebuiau să colaboreze pentru a-şi asigura cele necesare traiului zilnic. Însă ce anume i-ar fi determinat pe capitalişti să colaboreze? Saint-Simon găseşte un răspuns simplu: dacă vor să evite o revoluţie violentă a proletarilor, capitaliştii sunt nevoiţi să colaboreze. Însă colaborare însemna ca cei din urmă să conducă societatea îngrijindu-se de soarta proletarilor. Schimbarea, potrivit lui Saint-Simon, nu se realiza decât de sus în jos şi, cum Saint-Simon nu era interesat de o schimbare violentă ci de o evoluţie firească a lucrurilor, nu era decât natural ca puterea – în vederea acestei schimbări – să fie în mâinile celor aflaţi deja la putere: adică în mâinile capitaliştilor. Astfel, scopul Uniunii Europene, aşa cum a conceput-o Saint-Simon, era o bunăstare materială şi morală generalizată. Mai mult, proiectul european al lui Saint-Simon se voia extins la dimensiunile unei uniuni globale, care să “civilizeze” întreg pământul prin forţa  industriei.

În Europa secolului XIX, oamenii de ştiinţă, artiştii, oamenii de litere aveau deja sentimentul că erau europeni, în sensul unei conştiinţe a intereselor comune si al interesului pentru schimbul de idei, dar, aşa cum scrie Maxime Leroy, nu acesta era proiectul lui Saint-Simon. Ceea ce avea el clar în minte era un sistem politic european, “bazat pe o reţea de instituţii”, cu un rege la vârf, care s-ar fi bucurat de o autoritate similară cu cea a papalităţii asupra Bisericii Catolice, şi cu un sistem industrial şi economic unit, toate pentru a pune capăt ciclului de războaie şi conflicte.[3] Saint-Simon scria in Despre reorganizarea societăţii europene că nu împărtăşea proiectele anterioare de pace eternă şi de Uniune Europeană, precum cel al abatelui de Saint-Pierre, întrucât aceste proiecte aveau în vedere o simplă federaţie a principatelor europene independente, şi nu un “sistem omogen” cu o “voinţă corporată” (volonté de corps).[4]Guvernarea europeană, în proiectul primului socialist al familiei Saint-Simon, avea nevoie de superioritate şi de independenţă completă faţă de statele naţionale, pentru a fi eficientă. În acest sens, spunea Saint-Simon, deputaţii europeni urmau să fie aleşi în funcţie de capacitatea lor de a avea o viziune globală a tuturor problemelor naţionale şi în funcţie de dorinţa lor de a lucra pentru beneficiul umanităţii. Ei ar fi fost întruchiparea opiniei publice. Printre atribuţiile guvernului central european, în proiectul saint-simonian, se numărau ridicarea de taxe şi iniţiativele lucrărilor publice (cu scopul de a uni tot mai mult Europa vestică). Deoarece era convins că instituţiile formează oamenii, Saint-Simon susţinea că problemele de interes general, din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi educaţia publică, trebuie gestionate direct de către Consiliul European (un alt nume pe care Saint-Simon îl dădea Parlamentului European). Conducătorii Uniunii Europene urmau să fie aleşi de către poporul european. Dar poporul nu putea alege pe oricine, ci urma să-şi aleagă reprezentanţii din rândurile unui anumit număr de oameni de ştiinţă şi de artişti (societatea, şi în cele din urmă întreaga umanitate, trebuia să fie alcătuită din trei categorii, potrivit lui Saint-Simon: oameni de ştiinţă, artişti şi industriaşi, nefiind însă foarte clar cum şi de către cine anume urmau să fie împărţiţi oamenii în aceste categorii).[5]De asemenea, Saint-Simon nu se declara împotriva libertăţii de conştiinţă sau a religiei dar susţinea, în acelaşi timp, că  Parlamentul “va reprima religiile ale căror principii vor fi contrare codului general de morală stabilit” (evident de către Parlamentul/Consiliul European).[6]

Coeziunea corpului european, potrivit lui Saint-Simon, mai trebuia asigurată de un lucru: de “cruciada” declarată acelor locuri din lume pe care francezul le considera înapoiate şi anume, Africa şi Asia (să ne amintim de asemenea că Saint-Simon, care nu face referire directă la Europa de Est în acest caz, o considera în acelaşi timp mult prea înapoiată pentru a face parte din Uniunea Europeană). Saint-Simon scria că “liniştea internă” a Uniunii Europene “nu poate fi asigurată fără activitate externă”.[7] Dar era vorba, în proiectul lui, nu de o cruciadă militară, căci, după cum am spus, autorul francez era un pacifist, ci de una “industrială”, care ar sublima instinctele războinice. Era vorba, deci, de răspândirea industriei sau capitalismului pe aceste tărâmuri, dându-le băştinaşilor locuri de muncă, învăţându-i virtuţile muncii şi oferindu-le, implicit, prin forţa industriei, o lume mai bună. La moartea lui Saint-Simon, în 1825, s-a format o şcoală saint-simoniană, a cărei loialitate faţă de gândirea maestrului rămâne discutabilă, având în vedere că aproape nici unul dintre membrii şcolii, cu două excepţii, nu l-a cunoscut pe Saint-Simon. Oricum, cel puţin în unele aspecte, legătura dintre gândirea maestrului şi cea a şcolii care i-a urmat este evidentă. În 1833, câţiva ingineri saint-simonieni s-au dus în Egipt pentru a participa la răspândirea industriei acolo şi au început lucrul la Canalul de Suez şi la barajul de pe Nil. Întrucât o piramidă stătea în calea construcţiei barajului, conducătorul şcolii saint-simoniene a venit cu idea dinamitării monumentului care totuşi, în cele din urmă, a scăpat nevătămat de “forţa industriei”.

Statul naţional era, desigur, menit unei dispariţii lente, locul său fiind luat de Statul european. E interesant, însă, că, dacă Statul, în forma sa politică, aproape că dispare, acest lucru nu se întâmplă decât pentru ca Statul european să se transforme într-un mecanism birocratic uriaş şi impersonal care, potrivit lui Saint-Simon, urma să aibă atribuţiile unei bănci centrale care administrează şi supraveghează “grupările industriale născute din nevoile de producţie”, grupări create, desigur, de către liderii capitalişti.[8]Saint-Simon nu a susţinut – cel puţin nu în mod direct – colectivizarea proprietăţii[9], dar a fost unul dintre primii susţinători ai unui sistem colectiv de credit şi, astfel, a transformat creditul în bunul comun care poate fi împărţit cu generozitate celor care muncesc pentru progresul ştiinţific al omenirii. Statul / banca centrală europeană avea să supravegheze, potrivit lui Saint-Simon, în special acest sistem de credit.[10]

Industria, aşa cum scrie pe bună dreptate Paul Bénichou, nu ocupă în gândirea lui Saint-Simon decât un loc secundar şi reprezintă instrumentul pentru scopul său primar, cel care conferă originalitatea gândirii saint-simoniene şi anume, acela de a oferi societăţii o putere spirituală care să înlocuiască “învechitul” cler catolic. Această putere a fost concepută de Saint-Simon ca “o autoritate dogmatică, fondată pe excluderea gândirii critice şi a dreptului de apel”.[11] Susţinerea şi recunoaşterea unei asemenea autorităţi dogmatice presupune o indiferenţă totală faţă de reflecţie, care se traduce, în plan politic, prin lipsa de interes pentru acţiunea politică – înţeleasă ca interes pentru res publica, pentru viaţa cetăţii. În această paradigmă, rămâne doar acţiunea care se raportează la muncă, acţiunea înţeleasă ca “administrare a lucrurilor” care trebuie să înlocuiască “guvernarea oamenilor”, aşa cum îi plăcea lui Saint-Simon să spună,  anunţându-l astfel pe Marx. “Administrarea lucrurilor” presupune luarea în posesie de către om a lumii şi lucrurilor lumii, ceea ce face posibilă bunăstarea materială şi – presupune Saint-Simon – intelectuală a omenirii şi neutralizarea conflictelor.

Noţiunile de ştiinţă şi industrie care se repetă mereu în opera saint-simoniană necesită o atenţie mai mare, pentru că ele sunt şi noţiunile principale – chiar dacă modificate ca formă – ale lumii noastre. Noţiunea de forţă descoperită de Galilei i-a dat umanităţii posibilitatea să cunoască ştiinţific lumea înconjurătoare. Aceeaşi noţiune de forţă a permis dezvoltarea industriei. Şi aşa, Saint-Simon a ajuns să vorbească despre forţa industriei care împinge omenirea înainte, ea fiind “cheia enigmei sociale”, o cheie preluată de marxism care, aşa cum spune Simone Weil, a definit relaţiile dintre indivizi, dintre indivizi şi societate, şi dintre indivizi şi putere, în termeni de producţie. Capitalismul a definit şi el “enigma socială” în termeni de producţie şi consum. Orice tehnocraţie concepe societatea nu ca pe o ordine organică articulată în baza unui principiu spiritual, ci ca pe un mare mecanism colectiv de tip industrial. Saint-Simon nu a fost primul care a folosit metafora corpului pentru a defini societatea. Dar aşa cum afirma Pierre Leroux, un dizident saint-simonian, Saint-Simon concepea corpul social ca pe un “mare animal”. Iar societatea inţeleasă în aceşti termeni se bazează pe o concepţie a vieţii care presupune înainte de orice altceva, aşa cum spune Marx, asigurarea “mâncării, băuturii, a locuinţei, a îmbrăcămintei şi a multor altor lucruri”.[12]Astfel, orice tehnocraţie îi determină pe oameni să se supună prin “forţa necesităţii” sau prin “forţa bunăstării”.

Fenomenul producţiei sau al consumului nu e de ajuns pentru a explica o tehnocraţie care – aşa cum vedem la Saint-Simon, şi asa cum a intuit Tocqueville – apare ca o “tiranie blândă”. Întrebarea esenţială – “cheia enigmei sociale” – este cea formulată de Étienne de La Boétie: ce anume îi face pe oameni să se supună voluntar tiranului sau, putem extrapola, unui grup tehnocratic? Cum se face că majoritatea se lasă comandată sau “administrată” de o minoritate? Avantajul numeric nu este o forţă? În interesanta interpretare a Discursului asupra servitudinii voluntare al lui de La Boétie, Simone Weil face o observaţie care se află undeva în substratul gândirii lui Saint-Simon: majoritatea nu este o forţă, ci o slăbiciune.[13]Înţelesul simplu al acestei fraze este că majoritatea şi minoritatea se află de părţi diferite ale baricadei. Majoritatea e cea înfometată (sau ameninţată de spectrul înfometării), pe când minoritatea e cea care se bucură de bunăstare şi de posibilitatea de a ameninţa. Înţelesul mai complex pe care îl dă Simone Weil acestei fraze e faptul că forţa minorităţii vine tocmai din faptul că este o minoritate, un numar redus de oameni cu interese comune şi, spune Simone Weil, coeziunea nu poate exista decât în rândul micilor grupuri, nu în rândul majorităţilor. În secolul XIX au existat şi alte proiecte de Uniune Europeană, ca de exemplu cel al lui Pierre Leroux, care s-a transmis prin Charles Péguy la Charles de Gaulle, luând forma unei Europe a Naţiunilor. Pierre Leroux a susţinut, în plan administrativ, descentralizarea care să dea posibilitatea diverselor grupuri, sate sau oraşe să se organizeze economic-administrativ singure ceea ce, după părerea lui, ar fi susţinut coeziunea naţiunilor europene. Centralizarea administrată de un grup tehnocratic face ca majoritatea (transformată, aşa cum spune Simone Weil, într-o masă de oameni izolaţi care se bucură individual de bunăstarea oferită de organismul central) să fie uşor de comandat. Desigur, continuă Simone Weil, există mişcări de masă sau revoluţii spontane dar ele nu durează decât un moment, deoarece cursul cotidian al vieţii se impune şi lucrurile reintră în “normal” destul de rapid.

Potrivit lui Simone Weil, o altă cauză care face ca majoritatea să se lase comandată de minoritate este flexibilitatea spiritului uman care imită cu uşurinţă ceea ce vede pentru a se adapta cicrumstanţelor exterioare.[14] Prin asigurarea bunăstării, Uniunea Europeană a dat posibilitatea majorităţii de a imita atitudinile sau plăcerile minorităţii bogate. În esenţă, acesta era proiectul saint-simonian: ca toată lumea să ajungă să se bucure de exploatarea globului. Însă nu doar nevoia şi foamea întreţin sentimentul de neputinţă, ci şi, sau poate mai ales, bunăstarea, pentru că ea “înmoaie” spiritul. Iar pentru spiritul înmuiat, acţiunea politică, înţeleasă ca interes pentru viaţa cetăţii, îşi pierde sensul. Simone Weil spunea că mişcarile cele mai periculoase pentru ordinea socială, inclusiv cea tehnocratică, nu sunt cele care organizează masele, care scot săracii în stradă, ci cele care nu impun deloc prin masivitate, şi care, precum creştinismul, dau omului o forţă interioară în virtutea căreia omul săvârşeşte singur un efort de gândire sau de iubire care îl face, în mod paradoxal, egalul celor puternici.[15]

 


[1] José Ortega y Gasset, Tema vremii noastre, traducere de Sorin Mărculescu, Humanitas, Bucureşti, 1997, pp.103-104.

[2]Miguel Abensour, “L’utopie socialiste: une nouvelle alliance de la politique et de la religion”, în Le Temps de la réflexion, II, 1981, p.83.

 

[3] Maxime Leroy, Histoire des idées sociales en France, Gallimard, Paris, 1960, p.227.

[4] Frank Manuel, The New World of Henri de Saint-Simon, University of Notre-Dame Press, Indiana, 1963, p.174.

[5]Henri de Saint-Simon, Lettres d’un habitant de Genève à ses contemporaines, 1803, p.4, http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k833303/f4.image.r=saint-simon+lettres+d’un+habitant.langEN  

[6] Henri de Saint-Simon, De la réorganisation de la société européenne, Adrien Égron, imprimeur, Paris, 1814, p.61, http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k83331f.r=saint-simon+de+la+reorganisation.langEN 

[7] Henri de Saint-Simon, in Frank Manuel, Op. cit., p.176.

[8] Maxime Leroy, Op. cit., p.209.

[9]Raportarea lui la proprietatea privată este cel puţin ambiguă. Din perspectiva sa, proprietatea poate fi păstrată dacă posesorul său o transformă el însuşi prin muncă sau dacă, în calitate de posesor al mijloacelor de producţie, oferă locuri de muncă altora şi munceşte alături de ei, dar în niciun caz nu poate fi păstrată pur şi simplu ca sursă de venit care se bazează pe exploatarea muncii altora.

[10] Faptul că Saint-Simon oferă capitalistilor sau bancherilor una dintre cele mai importante funcţii în societate nu este atât de surprinzător având în vedere opinia generală asupra bancherilor în secolul XIX. Michelet, de exemplu, scria că “bancherii din această vreme erau oameni cu imaginaţie” (Jules Michelet, în Maxime Leroy, Op. cit., p.221), iar lui Proudhon îi aparţine curioasa frază: “cum tot ceea ce există are un scop, bancherul, acest Cresus modern, va instaura, într-o zi, egalitatea” (Proudhon, în Ibidem).

[11] Paul Bénichou, Le Temps des prophètes : doctrines de l’âge romantique, Gallimard, Paris, 1977, p.50.

[12]Karl Marx and Frederick Engels, The German Ideology, Progress Publishers, Moscow, 1968, p.15.

[13] Simone Weil, “Méditation sur l’obéissance et la liberté”, in Miguel Abensour (ed.), La Boétie et la question du politique, Payot, Paris, 1976, p.90.

[14] Ibidem, p.92.

[15] Ibidem, pp.93-94.

Anunțuri

Despre Alexandru Racu

Născut în Bucureşti pe 4 Martie 1982. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, Master în Studii Sud-Est Europene la Univeristatea din Atena şi doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

91 de răspunsuri la Proiectul de Uniune Europeană al lui Claude-Henri de Saint-Simon: între imaginaţie utopică şi realitate tehnocratică

  1. bradet zice:

    Foarte bun articolul! Si e interesant ca inca de la Montesquieu si Rousseau se discuta in traditia gandirii politice franceze de coruperea cetatenilor/supusilor de catre guvern (vezi toata dezbaterea despre „lux” din secolul al XVIII-lea). Dar neoliberalii de azi par a fi mai mult urmasii lui Saint-Simon decat ai lui Montesquieu. De Rousseau, ce sa mai vorbim. L-a proclamat Tismaneanu totalitar si asa a ramas.
    Pe de alta parte, e bine de analizat si dinamica batul-zaharelul (amenintarea cu falimentul/anii ’30/fascism/anii ’50 vs prosperitate/tehnocratie/progres) ca propulsie a GEUrmaniei.

  2. pepe zice:

    Sa nu uitam ca neoliberalii de la noi sunt mai toti fie fosti comunisti sau fii de comunisti, fie fosti legionari -din aia „de factura internationala”-, fie ambele. In esenta, toti dispretuiesc poporul si toti, ca Saint-Simon, dau tarcoale „Congresului” de la Viena/Berlin/Moscova, unde infuleca carnati de plescoi pe la dineuri alaturi de elita globala. Acum nu mai exista popoare, si elitele legitime care le reprezinta. Acum nu mai exista decat doua „popoare”. Elita/clica globala si masa de homlesi debusolati care traiesc cu frica zilei de maine, ca vin aia de la banca sa le ia casa.

    • 1Q84 zice:

      Foarte bune observatii. Ar trebui sa ia aminte.
      *
      Nu stiu ce vor sa demonstreze ucenicii lui Vladimir Tismaneanu si sustinatorii lui Mihail Neamtu de pe blogul In linie dreapta, dar nu reusesc decat sa provoace dezgust oricarui om cu mintea intreaga.
      Genul asta de „argumente” (http://inliniedreapta.net/buletin-de-stiri-de-pe-alta-planeta-5) este exact de tip legionar. Asa „dovedeau” si legionarii sau nazistii teoria „complotului jidovesc”. Si tot asa incitau la violenta. E de mirare cum de dl Vladimir Tismaneanu, om atat de atent la apararea valorilor civic-liberale, nu le explica discipolilor sai de ce gresesc, si cat de grav. Ar trebui sa le explice cum ceea ce fac ei paveaza drumul catre „totalitarism”.
      In genere, dupa cum o dovedesc anii ’30, e jenanta si periculoasa complicitatea dintre un profesor si niste derbedei.

      • Partea perversa e ca se amesteca lucrurile/stirile. Se atrage atentia cu privire la o serie de aspecte cat se poate de tulburatoare/ingrijoratoare, iar apoi se protesteaza impotriva urmatoarei decizii:

        „Curtea Supremă a Israelului a confirmat în unanimitate dreptul teroristului libanez eliberat din închisoare, Mustafa Dirani, de a urmări statul Israel în justiţie pentru “tortură şi viol”, pe care acesta afirmă că le-a suferit în timpul interogatoriilor israeliene. Mustafa Dirani a fost închis în Israel din 1994 pana in 2004, cand a fost eliberat în urma unui schimb de prizonieri survenit între Hezbollah şi Israel. Mustafa Dirani a reclamat plata unei despăgubiri în valoare de 1,2 milioane euro!”

        Unanimitatea judecatorilor Curtii Supreme a unui stat civilizat precum Israelul nu ii pune deloc pe ganduri pe activistii de la In Linie Dreapta. Ei ar vrea ca, in lumea civilizata, teroristii sa fie torturati si violati on a regular basis. Daca mergem pe linia asta, in curand o sa ajungem sa justificam si reeducarea legionarilor. E interesant faptul ca astfel de argumente sunt vehiculate de indivizi care altminteri se ocupa cu „cercetarea crimelor comunismului”.

    • M.G. zice:

      Tocmai am scris comentariul de mai jos pe blogul lui C. Târziu. Să vedem dacă îl publică. Şi observ că e chiar în ton cu articolul la care trimite legătura.

      Alexandru Racu are dreptate. Mişcarea Legionară este pentru unii idol, iar foştii membri ai ei sfinţi invulnerabili. Dar aşa se întâmplă când credinţa îţi e îmbibată de spiritul vremii: în loc să te preocupe preponderent împărăţia cerului şi învăţătura lui Hristos, te (pre)ocupă mai mult ideologia naţionalistă şi eliberarea (iluzorie) a neamului din teritoriu. Bănuiesc că mulţi apărători ai Mişcării Legionare se închipuie şi ei luptători ai unei cauze drepte (dar nu ai Ortodoxiei), şi aşteaptă, cu probabilă vanitate, menţionarea numelor acestora în cărţile de istorie şi, de ce nu?, canonizarea lor într-un viitor nu prea îndepărtat.

  3. Vestitor zice:

    Este aproape cert ca spre deosebire de aristocratia de „regime anciene”, societatea „civila” de cetateni „liberi”, inca nu dibuieste o cale coerenta de acord social si de buna convietuire, indiferent de ideologie sau sistem de valori. Pacat lor principal este inconsecventa, care cu siguranta nu i-a caracterizat niciodata pe aristocrati, a caror legitimitate „organica” ii facea non-ideologici sau fara vreun imbold de critica a sistemului si reevaluare a criteriilor.
    Pe undeva se pare ca au dreptate ginditorii care spun ca o mare parte din „elita” corpului social, inca nu depaseste stadiul de „mincare, bautura, locuinta”, de unde si explicatia lipsei de consecventa si cu atit mai mult a cameleonismului si confuziei(deliberate?) criteriilor.
    Daca acest stadiu primitiv degenerat in expresia lui fariseica,a dublei masuri si compromisului ma scirbeste, nu acelasi lucru il pot spune despre cei care din dor de adevar, ramin uniti si in rau(in sensul ca isi asuma o cadere, in termeni de loialitate si consecventa), evident cu nadejdea revenirii la verticala si nu a persistentei in orizontala pacatului.
    Pe mine nu ma convinge eticheta de legionaroid folosita pe acest blog, care definita ca pina acum, nu paote fi aplicata nici macar fascismului, intrucit cam amesteca lucrurile. Se poate insa vorbi fara greseala despre lipsa de consecventa, abuzul rasist, dubla masura si trufia judecarii cu propria masura(mistica sau rationalista), care inca e o ispita pentru toti ne-aristocratii sau clasa mijlocie. De la Robespierre, pina la Merkel. Cit timp nu putem sa lamurim clar care este fundamentul pe care trebuie sa cladim, adica cel crestin al iubirii de aproape si al ascultarii poruncilor, inca bijbim in ceata falselor dualisme si polemici.
    Avem insa repere clare in ce priveste preferinta si indreptatirea democratiei ca sistem politic, a consecventei ca criteriu de judecata a unei pozitii si a dublei masuri, ca „oca mica” in care pot fi usor prinsi cei care paveaza drumul spre totalitarism sau il justifica teoretic.
    E mult mai periculos un astfel de individ sinuos si civilizat, cum e de pilda Tismaneanu, Neamtu, ca sa vorbim si de ai nostri, globalismul decit comunismul(Care in ciuda lui Marx, s-a dovedit premergator globalismului, minunatei lumi noi a bunastarii globale si perpetue), tocmai pentru ca o data pus in aplicare sistemul lor, sustinut de propaganda si garantat prin lege, sfarima soarta mult mai multor oameni. Desi exprimat ca democratie populara sau de alt fel, globalismul difera mult de comunism sau alte utopii de inceput de veac XIX si in acest sens legionarimsul poate cel mult fi asemanat cu comunismul, in aspectul sau idealist si radical(scotind din ecuatie aspectul controversat al conservatorismului si raportului de „materie” straina, de import), categoric nu cu dubla masura si perversitatea globalista. Si aceasta interpretare se potriveste cu cea din „interior” a lui Mircea Vulcanescu. Presa interbelica si ideile de extrema dreapta, prezente nu numai din presa de extrema dreapta, confirma acest lucru.
    Avem cu siguranta multe de criticat, lamurit si ispite de aratat, insa daca raminem la nivelul de provocare propagandistica al etichetelor, neschimbat de aproape 3 secole, nu putem creste nici noi, nici ceva al nostru. Raminem in ceata.
    Dincolo de etichete, ramine mult mai rodnica o luare de pozitii fata de compromis, incosecventa si dubla masura. Ca pina si 1789 si dupa, e inca departe de a fi lamurit si inca in actualitatea dezbaterii.

  4. Merita sa reflectam si pe marginea articolului acesta http://www.criticatac.ro/11880/%e2%80%9ecel-mai-mic-rau%e2%80%9d/. Desi raspunsurile sunt diferite, intrebarea este aceeasi. Ce-i de facut? Si, mai ales, cum ne raportam la procesul electoral? Realitatea este ca asa scarba imi este de actuala elita incat chiar imi vine sa merg la alegeri si sa dau cu ei de pamant. Pe de alta parte, citind articolul, stau si ma intreb daca idiosincraziile noastre nu intra de fapt in logica de autoreproducere a sistemului. Din moment ce oricum in loc de referendumuri ni se ofera/impun tehnocrati, alegerile devin din ce in ce mai mult un exercitiu de plebiscitare a birocratiei din teritoriu care executa ordinele de la centru. Iar simularea demagogica a unor pretinse diferente politice (de care incercau sa ne convinga unii amici inainte de ultimele alegeri prezidentiale) devine in esenta hartie de prins muste electorale. Nu de alta, dar mi-e ca ma duc la anul la urne sa-mi vars nervii pe Neamtu si Volodea, iar peste alti doi ani ii vad ca s-au transferat de la Steaua la Dinamo (de la in linie dreapta la in linie stanga). Iar in cele din urma, tot aceeasi garda merge mai departe. Cu votul meu. Pe de alta parte, cum zice autoarea, nici nu prea mai este timp. Anii astia se vor decide lucrurile, inclusiv daca va mai continua sa existe statul roman (daca nu chiar poporul roman, tinand cont de catastrofa demografica).

    Asadar ce-i de facut? Care-i cea mai buna metoda ca sa scapam de ei? Daca mergem si votam impotriva PDL-ului, scapam macar de unii dintre ei (Neamtu, Baconsky, Volodea, s.a.m.d.)? Sau nici macar de astia nu scapam, astfel incat e mai bine, si in ultima instanta mai eficient, sa stam acasa. Sau daca iesim din casa sa iesim nu la vot ci sa iesim in strada. Intreb si eu, deoarece uneori chiar ma simt turmentat.

    • 1Q84 zice:

      Chestia e ca doar in turul I poti vota pentru cineva care chiar e sau pare, macar, diferit de ceilalti. De obicei asemenea persoane nu mai ajung in turul II, unde, cu exceptia anului 1996, ni s-a tot oferit o alegere intre raul mare si raul mai mic. Asa ca eu ma duc la vot in turul I si votez cu oricine (partid si candidat prezidential) mi se pare mie ca nu e doar un rau mai mic, ci un bine cat de firav. In turul Ii votez anti-Basescu, daca se poate. M-am saturat de tatuci nocivi. Nimeni nu sesizeaza asemanarea dintre Iliescu si Plesu, de exemplu, oameni „de treaba”, „cumsecade”, „onctuosi” sub poalele carora au puit tot felul de ciuperci otravitoare. Basescu e mai marlan, dar tot tatuc e. Nu mai vreau tatuci. Vreau un domn in fruntea Romaniei.

  5. verde de suparare zice:

    Intre timp, Hurduzeu devine din ce in ce mai radical. Omul linkuieste catre Apologeticum si Saccsiv iar Liga Ion Mihalache se pare ca va fuziona cu Liga Vlad Tepes. Citez:

    „Societatea românească este atacată simultan de ploşnite, păduchi, lăcuste şi termite. Paraziţi “specializaţi” care atacă simultan corpul spiritual şi biologic al naţiunii noastre…Când termitele (mafia lemnului) îţi macină pădurile iar ploşniţele şi păduchii propagandei anti-naţionale ţi-au supt, picătură cu picătură, vigoarea spirituală, trebuie să reacţionezi în mod radical. Nimic nu va opri invazia acestor insecte lacome decât acţiunile hotărâte a unor gospodari solidari…Ne lipseşte un Vlad Ţepes. Românul este însetat de dreptate”. http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2011/11/memoria-vie-este-fundamentul-trezviei.html

    Curat bampir coane! Asta da revigorare liturgica! Rau, rau baiatul asta. Ma intreb cine va aplica solutiile acestea capitanesti. Tot vreun tehnocrat precum Georgescu?

  6. 1Q84 zice:

    „Maestrului” Codrescu ii scapa rau condeiul. Alba-neagra, pe blogul dumisale:

    ” Anonim spunea…
    De unde si pana unde au condamnat Basescu si Tismaneanu regimul comunist ca anticrestin!? Am auzit-o si p-asta!

    23/11/11 5:00 AM

    Răzvan Codrescu spunea…
    Aveţi dreptate: în fuga condeiului, am atribuit condamnării o dimensiune care ar fi fost de dorit şi care este pe alocuri cel mult vag implicită. Vă mulţumesc pentru că „m-aţi tras de mînecă”: mi-am luat seama şi am făcut îndreptarea care se impunea.”

    • Dimpotriva, condamnarea comunismului de catre Tismaneanu a fost implicit antinationala (o alta gogoasa care i-a scapat domnului Codrescu, care zicea ca Base si Volo au condamnat comunismul ca regim anticrestin si antinational) si anticrestina. L-am auzit pe Tismaneanu intr-o conferinta spunand, explicit, ca el a condamnat comunismul pe baza valorilor civic-liberale. Or, pe baza acelorasi valori civic-liberale, Tismaneanu condamna nationalismul crestin al lui M. Platon.

      In plus, in contextul condamnarii comunismului romanesc, Tismaneanu si Basescu au condamnat, fara nici un fel de nuante sau precizari, si interzicerea avortului de catre Ceausescu, ca masura ilegitima si criminala, uitand sa mentioneze faptul ca primul stat din lume care a legalizat avortul a fost URSS in timpul lui Lenin (iar in Romania a fost legalizat prima oara in timpul lui Dej), si ca la vremea interzicerii avortului de catre Ceausescu, avortul nu era legal nicaieri in lumea occidentala. Am auzit de la un prieten (trebuie verificat daca e adevarat) ca textul citit de Basescu in Parlament, in care condamna interzicerea (sau mai bine zis restrictionarea) avortului de catre Ceausescu, a fost redactat de catre teologul Teodor Baconsky, care vrea sa ne uneasca cu Papa in cadrul UE. Ca sa ne civilizam. Daca e adevarat ca el a redactat textul cu pricina, ma intrend b daca a consultat in prealabil Enciclica Humanae Vitae sau daca l-a consultat pe Papa Benedict al XVI-lea. Sau Papa e bun doar pentru euroecumenism?

      Asadar, Tismaneanu si Basescu au condamnat comunismul nu in numele traditiei crestine si nationale a poporului roman, ci in numele liberalismului de stanga, care este deopotriva secularist si internationalist. Si tot in numele liberalismului de stanga, condamna traditia nationala si crestina a poporului roman ca inerent legionara, profitand si de mingile pe care le ridica periodic la fileu cuplul Nastase/Codrescu – Tiriac/Tarziu. Deci, condamnand comunismul asa cum au facut-o, Basescu si Tismaneanu au condamnat, in mod implicit, traditia nationala si crestina a poporului roman.

      Ce-i drept, domnul Codrescu, desigur, din neatentie, mai trimite din cand in cand si mingea in tribune, ca in cazul ultimei postari. Intre timp, Basescu ne-a informat ca daca statea la putere timp de zece ani, „Ceausescu ar fi fost un mare presedinte in istoria romanilor”, desi criminalul de Ceausescu a interzis avortul in 1966, la doar un an dupa ce a preluat puterea. Tot astfel, dupa ce argatii domnului Tismaneanu l-au haituit pe Mircea Platon pe motiv ca Liturghia si natiunea sunt inerent legionare, domnul Tismaneau il promoveaza pe colegul domnului Codrescu de la ROST, Sorin Lavirc, si promoveaza siteuri unde sunt promovati autori care impartasesc parerile domnului Codrescu cu privire la Protocoalele Inteleptilor Sionului. Cam asta e nivelul luptelor politice si intelectuale care se dau pe malul Dambovitei.

      • pepe zice:

        Eu ma intreb daca nu cumva „scaparile” lui Adolf se sincronizeaza cu „iesirile” colegului sau, de la ROST si de la Liga, Ovidiu Hurduzeu. Hurduzeu striga: Moarte „plosintelor propagandei antinationale”! Dar nu ne spune care sunt alea. Intre timp, lui Adolf ii scapa aia cu Tismaneanu aparator al crucii si al neamului. Adica nu „plosnita a propagandei antinationale” ci responsabil cu dezinsectia. Tismaneanu fiul (ca si Tismaneanu tatal, de altfel) declarase si el moarte plosnitelor propagandei legionare. Iar aici l-a identificat clar pe Platon, care a aparat natiunea dar a criticat Legiunea. Nu pe Lavric, care reabiliteaza Legiunea la Humanitas. Intre timp, pentru Adolf, Platon, Racu si Fedorovici sunt dusmani ai crucii/svasticii si ai neamului/rasei. De ce? Pentru ca au criticat Legiunea. Deci intrebarea e urmatorea: pe cine va lichida Tepes Doamne o data ajuns la putere? Mi-e ca tot Romania profunda o sa fie trasa in teapa. Cu Basescu dictator si premier tehnocrat avem scenariu european, anticomunist, antifascist, legionar, capitalist si distributist! Si s-ar realiza in sfarsit si mult visata unitate a dreptei, dupa care tot suspina domn Codrescu.

  7. Si tin sa mentionez ca fac o diferenta clara intre interzicerea avortului in numele dreptului la viata, pe de o parte, si politica de inmultire a neamului pe care o practica Ceausescu (avortul fiind altminteri legal daca aveai deja patru copii), care nu era nimic altceva decat versiunea cu plus a politicii de natalitate chinezesti. Ca sa nu mai vorbesc de tratamentul criminal aplicat femeilor care facusera avort ilegal, care erau lasate sa moara daca nu spuneau cine facuse avortul. Dar aceste aspecte nu-l impiedica pe Basescu sa-l considere pe tanarul Ceausescu un mare presedinte. La rigoare, declaratiile lui Basescu, atat cu privire la Ceausescu cat si cu privire la Regele Mihai, demonstreaza ca fie era beat cand a citit discursul in Parlament, fie intelectualii i-au scris discursul pe hartie igienica. Pe care a si folosit-o dupa ce a rostit discursul.

    • 1Q84 zice:

      Da, noroc cu marxistul Balibar! Ce sa zic, dle Racu, traim sub o zodie vitrega, in care consensul e manufacturat, si „se vinde” la cutie de aluminiu, ca si berea ieftina. Si are acelasi efect: Alzheimer, senilitate prematura. La asta duce indisciplina de gandire care a ajuns sa caracterizeze dezbaterea publica sub influenta nociva a „elitei” si a aliatilor ei de duzina legionara. Mi-a placut ca pe blogul criticatac l-ati amintit pe Parintele Calciu care a spus adevarulin vremuri vitrege. Astazi e plin de „discipoli” care sug/storc/paraziteaza si calaresc memoria Parintelui Calciu in folosul unui duplicitar ca Baconsky. Calciu a stiu sa fie vertical in vremuri grele, Baconsky& co sunt in patru labe astazi, cand ne bucuram de „darul libertatii”. Ce sa mai zicem…

      • Pai da, ca domn Codrescu se plangea ca la inmormantarea parintelui Calciu nu a fost nimeni din reprezentantii clasei politice si ai elitei intelectuale. Asa e. Am fost la inmormantarea parintelui Calciu (dar bine, eu nu sunt de la PDL-FCD) si l-am vazut pe domn Codrescu. Dar nu i-am vazut pe prietenii dumisale: nici pe Plesu, nici pe Baconsky, nici pe Patapievici. Pe nici unul (mai putin Bogdan Tataru Cazaban, care venea la Radu Voda in fiecare duminica). Pe nici unul dintre anticomunistii lu’ peste. Asadar, daca pe de o parte pe mine si pe domnul Codrescu ne desparte legionarismul, pe de alta parte, pe dansul si pe prietenii domniei sale s-ar putea sa-i uneasca legionarismul. Sau berea. Dar nu parintele Calciu ii uneste.

      • citizen kane zice:

        Intr-adevar, nu stiu cum se face, dar in ultima vreme, din ouale clocite in cuib nu mai iese nici un soim de fier. Ies doar „rame cruciate” si gaini debusolate.

    • Donkeypapuas zice:

      Interesant siteul. Şi foarte util. Mai ales în ţărişoara noastră unde pagina de politică externă a ziarelor este inundată de gunoaiele „mondene”. Acum înţeleg de ce şi-a schimbat „Courierre International” grafica revistei. O să semnalez şi pe blog.

  8. hugo zice:

    Vesnicele articole cu jumatati de adevaruri:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/s-a-resemnat-traian-basescu-cu-hegemonia-germana-245800.html

    Care „prosperitate”, sub carmuirea germana cand prosperitatea Germaniei e dependenta de mizeria periferiei neproducatoare, doar consumatoare?
    Care „liberalism individualist” pe „axa Washington-Lonrda-Bucuresti”? Asta e drama Romaniei: ca rateaza neoliberalismul in favoarea „socialismului” german? Care „socialism” ne „garanteaza” prosperitatea. Pai, daca asa stau lucrurile, cred ca toti romanii vor vota cu Basescu: pentru socialism si prosperitate germana! Ce poate fi mai incantator? Nu ni s-a spus mereu ca, daca nu se construia comunismul la rusi, ci la germani, totul ar fi fost altfel, mai bine? In sfarsit vom afla. Traiasca Merkel si Capitanul!

    • De dragul preciziei, trebuie subliniat faptul ca Germania nu este tara socialismului ci a national-socialismului. Adica socialism pentru germani iar pentru restul munca pe plantatie.

      Elita noastra porneste de la premisa ca avem de ales intre a fi sclavi la rusi si sclavi la germani. Si ne baga in GEUrmania pe principiul ca e mai bine sa fim sclavii feiriciti ai germanilor decat sclavii nefericiti ai rusilor. Ramane de vazut cat de fericiti vom fi in robia germana. Daca va fi un pic (o tara) mai bine ca pe timpul comunismului, actuala elita de dreapta (care in mare parte descinde din fosta elita de stanga) se va autofelicita si ne va cere sa o felicitam. Dar si chiar daca va fi mai rau ca pe timpul comunismului (oricat de rau va fi), elita tot va zice ca si-a indeplinit misiunea si ca poporul trebuie sa-i fie recunoscator. Ca, nu-i asa, daca n-ar fi fost ea si UE a ei, cu siguranta ne-ar fi fost mai rau.

      Elita se legitimeaza prin argumente nefalsificabile. Uneori sclavagismul se bazeaza strict pe evidenta fortei brute. Insa de cele mai multe ori se bazeaza pe argumente nefalsificabile/amenintarea cu bau-baul, sclavii insisi subscriind la propria lor inrobire, convinsi (convinsi de catre argatii locali ai stapanilor coloniali) de faptul ca aleg singura libertate posibila.

      • walkman zice:

        Da, „argumente neverificabile/nefalsificabile”. Si cand te gandesti ca ei l-au tradus pe Popper si ca Tismaneanu urla mereu impotriva „religiilor politice”. Or, tipul lor de argumentatie e specific unei religii politice. Sunt, cu adevarat, o secta. De aici si distinctia, ca la legionari, intre esoteric si exoteric: intre ce stim si ce spunem „profanilor”.

      • Nashu' zice:

        Salut dle Racu,

        mare dreptate ai in acest post. Asta e unul din motivele pt care din ianuarie voi parasi DEUtschland. Ghici incotro…

  9. gonzales zice:

    Suspans mare pe blogul lui Tarziu. Domnul Racu tocmai a fost invitat la o bere.

    http://www.blogger.com/comment.g?blogID=1273844315540409316&postID=6691706868190718885

    Hi, hi, hi 🙂

  10. gonzales zice:

    @ walkman

    Da, distinctia intre ce ascunde parintele Arsenie in inima lui, pe care o cunosc doar „membrii activi ai organizatiei”, si ce predica parintele Arsenie in mod oficial credinciosilor.

  11. 1Q84 zice:

    Mie mi se pare comic ca „Slayer” Grigoriu se da ranit de compararea fratilor de cruce cu neogoticii de azi. Pai nu e el „metalist”, neogotic care va sa zica. Si nu suspina el dupa fratiile de cruce, cuiburi si alte alea?
    Serios vorbind, ce nu a sesizat matalistul filolegionar Grigoriu in comparatia anonimului de pe blogul tau e urmatorul lucru: ca adolescentii „zboara” in bataia sagetilor cauzelor false. Si ca unii, lipsiti de scrupule, fac bani speculand aceste fragilitati sufletesti. Poti fi tandru fata de naivitatea si curatenia sufleasca adolescentina, dar nu poti fi intelegator nici cu naivitatea transformata in scuza pentru ticalosie, nici cu traficantul de droguri ideologice care il face pe adolescent dependent de „marfa” lui. Si care, in cele din urma, il impinge la crima.

    • pepe zice:

      Cantari duhovnicesti de la Paul Slayer Girgoriu (vocalist):

      Despre „sora moarte”. Ca la legionari.

      Nu te-ai prins. Slayer nu s-a suparat pentru ca au fost comparati fratii de cruce cu neogoticii. Neogoticii sunt niste adevarati. Brutali. Asa ca legionarii. Problema e ca au fost comparati fratii de cruce cu pampalaii aia de emo. Aia nu mai merge. Si atunci normal ca s-a atacat Slayer.

    • greata lui sartre zice:

      Da, legionarismul perverteste si (sau) inseala suflete curate iar apoi se legitimeaza prin curatenia sufletelor pe care le-a pervertit si (sau) le-a inselat. Scarbos parazit.

  12. gonzales zice:

    Noua diviziune antiteologica a adevarului. Pentru Orwell exista Adevar si Neadevar. Pentru camarazi exista doar adevaruri postmoderne cu „a” mic. Exista doar berea.

    Ca de exemplu: „ca Miscarea Legionara este sau nu compatibila cu crestinismul e o discutie care poate fi purtata multa vreme. Ca unii dintre legionari au dat dovada de o atitudine profund duhovniceasca e un lucru ce nu poate fi negat decat hulind impotriva unui martiriu la dimensiunile caruia nu cred ca cineva din generatia noastra se poate ridica”.

    Am inteles: nu e clar daca Miscarea Legionara este compatibila cu crestinismul sau nu, dar e clar ca unii dintre legionari sunt buni crestini. Deci un bun crestin poate sustine idei si savarsi fapte incompatibile cu crestinismul. Iar cine nu e de aocrd cu asta huleste! Curat postmodern! Traiasca Capitanul! Traiasca berea!

  13. Le-am păstrat şi eu un loc, în inima mea, celor de la Metallica, Helloween şi Iron Maiden:

  14. 1Q84 zice:

    Dl Racu, bine ca nu le-ati pastrat un loc in inima si nu in cap! Vad ca legionarii metalisti au dat atat de mult din cap in ritm de Slayer incat si-au spart toate cescutele din servanta si acum ne ofera doar cioburi de gandire. Nici macar sa citeze nu stiu. Recurg la cocktailuri de citate mixate cu virtuozitatea bietului Zigu Ornea. Asa s-a scris istoria ML: cu foarfeca, selectiv.

    • Aveti dreptate. Situatia e deplorabila. L-am rugat si eu pe PSG sa-mi arate cine a zis ca „sfintii inchisorilor asa si pe dincolo”; „sfantul X al inchisorilor asa si pe dincolo”. Si l-am rugat sa citeze: X a zis ca „sfintii inchisorilor asa si asa”. Iar el, dupa ce a scotocit prin toata arhiva blogului o zi intreaga, in loc sa ma citeze pe mine spunand ceva despre „sfintii/sfantul inchisorilor”, s-a apucat sa-mi faca proces de intentie, sa ma apostrofeze pentru ca nu stau de veghe sa-i apostrofez la randul meu pe comentatorii anonimi (cam cum s-au legat corectii politic de Eugenia Voda), sa ma ia din nou cu sursele anonime, pentru ca la final sa cante acelasi refren pe care il canta de un an incoace: te-ai luat de Miscarea Legionara ergo te-ai luat de sfintii inchisorilor. Nu putea sa spuna lucrul acesta de la bun inceput si sa nu mai pierdem timpul. Mi-am pierdut timpul degeaba. Gata! Nu mai polemizez cu ei nici daca ma tai!

      • 1Q84 zice:

        Eu am ajuns la concluzia ca oamenii astia sunt de doua feluri:
        1. Unii care inteleg ce citesc, dar care mint si falsifica realitatea din interes si pentru avantaje. Astia sunt „elita”.
        2. Altii, marea majoritate, care nu sunt capabili sa inteleaga ce citesc. Nu sunt in stare sa faca un rezumat corect al unui text. Citesc, nu inteleg, li se cristalizeaza o tampenie in cap, si apoi vehiculeaza mereu acea tampenie, acel stramb rezumat initial. Astia traiesc nu cu o icoana, dar cu o caricatura in fata ochilor mintii. Asta ca sa-l citez pe „unul” din „aia” care le stau ca sarea in ochi. Macar de sarea asta i-ar face sa mai dea cu putina apa pe ochi. S-ar mai dezmetici. Intre spalarea pe creier comunista si schimbarea la fata legionara cred ca s-ar cuveni sa alegem spalarea pe fata. A oamenilor normali. Treji.

  15. @ Nashu

    Tot Iron Maiden ne spune incotro te duci tu Nashule:

  16. @ 1Q84

    Pai d-aia am si zis ca de acum nu imi voi mai pierde timpul. A trebuit sa consum o mina intreaga de pix ca sa-l fac pe un om sa se exprime clar: nu „aia ataca pe sfintii inchisorilor”; ci aia sustin ca legionarismul si crestinismul sunt incompatibile (fa sinteza textului), iar eu deduc ca asta implica un atac la adresa sfintilor inchisorilor pentru motivele x, y, z (fa analiza textului si demonstreaza-ti teza pe care o susti).

    • eclipse zice:

      Am putea deci spune ca incapacitatea de a face rezumatul precis al unui text e rezultatul scolii facute in cuib?! Celula (de partid) + cuib (legionar) = ne”spalati pe fata”, nedumiriti? Camasile negre (la guler)? Sumanele verzi? Flori de mucigai? Sinapse ciupite de molii? Sau de bere „la doza”?
      Ma opresc, ca devin „rau”. Si, nu de alta, dar va iau camarazii la „Rost” cum ca de ce ati fost de acord cu anonimul de pe blogul dumneavoastra. Faceti ca Plesu/Vasile/Baconsky cu globalizarea/UE: dati-o cotita. Criticati-ma constructiv.

  17. Un exemplu:

    „Intre argumentele grupului dumneavoastra se spune ca si talharul de pe cruce a fost raufacator si s-a mantuit, dar acest lucru nu e un argument pentru justificarea talhariei. E o retorica ipocrita. Pentru ca talharul s-a pocait si a recunoscut ca era rastignit pentru pacatele lui, in timp ce unii dintre martirii inchisorilor nu s-au lepadat de legionarism, nu l-au socotit ca pe un pacat.”

    Deci ce sa inteleg din argumentul asta? Ca talharia nu e rea in sine ci ca e rea deoarece talharul s-a pocait? Daca nu se pocaia talharul, atunci talharia era buna? Exista adevar obiectiv? Sau totul e subiectiv/curat postmodern, asa, ca in cazul Mitropolitului Corneanu (ca tot vorbea Radu Preda la vremea aia de Ortodoxia postmoderna).

    In loc sa demonstreze de ce legionarismul in sine este bun sau rau, PSG proclama legionarismul drept bun deoarece unii martiri nu s-au lepadat de el. Deci argumentatia merge de jos in sus. Nu se demonstreaza de ce legionarismul in sine e bun. Se demonstreaza ca legionarismul e bun deoarece unii martiri, care sunt prin definitie buni (in raport cu care Bine, nu stim?), nu s-au lepadat de el. Insa atunci se pune urmatoarea intrebare: ce se intampla cu martirii care s-au lepadat de legionarism (sau care l-au afurisit de la bun inceput)? Sunt condamnabili acestia din urma pentru ca s-au lepadat de ceva bun? Sau in cazul lor legionarismul devine rau deoarece ei, care sunt buni (toti martirii sunt buni – aceasta fiind premisa de la care porneste PSG, nu concluzia la care ajunge), s-au lepadat de el? Concluzia? „Omul e masura tuturor lucrurilor”.

    Sau poate ca legionarismul e doar o camasa. E bun pentru cei carora le place culoarea verde. E rau pentru cei carora nu le place culoarea verde. De fapt, cred ca aceasta este ideea pe care au tot incercat sa mi-o transmita fostii prieteni de la Rost, si care nu s-a prins de mine: ca toti sunt buni, mai putin aia care spun ca adevarul nu e doar o camasa. Aia sunt rai.

    Sa ne mai miram atunci de ce avem legionarii, liberalii, socialistii – in general oamenii – de proasta calitate pe care ii avem? Sa ne mai miram de ce cultura, invatamantul, Biserica, politica, s.a.m.d. se duc la vale? Sa ne mai miram de ce Romania, cu Ortodoxia ei cu tot, se afunda in cea mai sumbra secularizare de tip capitalisto-consumist? Daca in Romania toti sunt buni, intrucat optiunile noastre -politice, religioase, morale- sunt doar optiuni de supermarket, sa ne mai miram atunci de ce o duce Romania atat de rau?

    • 1Q84 zice:

      1. Da, exact. Iar daca totul e justificat/curatat de suferinta, tot nu ne-au explicat prietenii neolegionari care e diferenta dintre legionari si (neo)protestanti. De ce suferinta – atroce – a unora ar fi mai lamuritoare decat suferinta atroce a altora? Sau cum ne batem in suferinta cu Holocaustul? Sau mai reducem din cifre? Degeaba, tot inamicii Legiunii sunt mai multi la rabojul suferintei.
      2. Iar daca suferinta e, in conceptia lor, criteriul suprem al adevarului, cum se face ca se indreapta ca rasaritele doar catre burtosi si oameni ai compromisului confortabil? Sau a devora carnati de Plescoi pentru a voma apoi ca sa faci loc in stomac unor alti carnati de Plescoi e o forma de asceza? O fi, dar nu crestina.

      • pepe zice:

        Corect. Daca ar fi fost consecvent, Slayer nu ar fi trebuit sa-l ia la ROST pe domnul Racu, facandu-i proces de intentie pentru niste atacuri fictive la adresa parintelui Arsenie. Trebuia sa-l ia la ROST pe parintele Arsenie. Ca la cate a spus parintele Arsenie, ca si parintele Cleopa, despre sectanti…mama, mama. Daca la Judecata de Apoi criteriul de departajare este respectul pentru suferinta care devine orb fata de cauza obiectiva a celui care sufera, pai atunci ce nadejde de mantuire ar mai avea antiecumenistul parinte Arsenie? Inseamna ca se mantuiesc doar ecumenistii!

        Deci din doua una: ori toti suferinzii sunt sfinti; ori sa ne mai scuteasca toti legionaroizii cu respectul lor fata de suferinta. Il doare pe Adolf, acela cu svastica si crucea, de suferinta evreilor. Ei, ca orice specimene tribale, fetisizeaza suferinta tribului lor si, ca atare, dau la cap altor triburi. Cu suferinta victimelor legionarilor cum ramane?

        Asadar, pentru indivizii cu pricina, victimele noastre sunt bune (pentru ca sunt de-ai nostri) iar ale lor sunt rele (pentru ca sunt de-ai lor). Pentu ei Neamul = Dumnezeu.

        Cat despre carnatii de plescoi, sunt buni cand ii mancam si sunt rai cand ii vomitam.

  18. jps zice:

    Sunt complet stupefiat:

    1. Blogul inliniedreapta.net ne anunta ca „Obama s-a vandut lui Soros”. Din doua una: 1. ori baietii de acolo nu stiu pe ce lume traiesc; 2. ori sunt pusi sa pacaleasca fraierii.
    Daca ar trebui sa ne pese ca cineva, undeva s-a „vandut” lui Soros, nu ar trebui oare, in buyna traditie conservatoare, sa ne intereseze mai intai ce se intampla in ograda noastra? Adica, nu ar fi mai relevant un articol de genul: Patapievici sau Mihaies sau Tismaneanu sau Plesu sau mai stiu eu cine din Romania s-a „vandut lui Soros”? Presupunand ca Soros e periculo, e Soros mai influent si/sau mai periculos in America decat in Romania? Sau clonele neocone Fox News de la inliniedreapta sunt puse sa creeze probleme false romanilor?

    2. Tot blogul in liniedreapta.net (http://inliniedreapta.net/indoctrinare-islamica-in-scolile-din-europa-partea-i/) ne spune de „indoctrinarea islamica” din scolile Europei. Mai bine ne-ar explica de ce a explica unor copii ce anume inseamna Islamul contravine valorilor „civic-liberale”, daca intr-adevar contravine. Marile puteri europene au colonizat si spoliat sute de ani neamuri din toate colturile lumii si de toate religiile, inclusiv islamica. Nu au o datorie istorica fata de aceste popoare?
    Presedintele Traian Basescu declara, in 2005:

    ” Mă bucură faptul că astăzi va vedea lumina zilei un manual destinat elevilor de liceu, care vor învăţa despre Holocaust. Apariţia primului manual destinat elevilor de liceu este, consider eu, după recunoaşterea, anul trecut, a existenţei Holocaustului în România, cel mai important pas. Nu este foarte mult, dar este un început care arată voinţa noastră de a ne recupera istoria. Este, probabil, momentul în care declaraţiile încep să se materializeze. De la a declara că recunoşti Holocaustul şi până la a face ca el să devină o realitate cunoscută şi pentru alţii decât pentru un grup de iniţiaţi, fie ei oameni politici, cercetători sau oameni care au fost direct afectaţi, respectiv familiile lor, avem responsabilitatea răspândirii informaţiei. Va trebui să considerăm că acest prim pas este doar un început.”
    http://cms.presidency.ro/?pag=67&sid=53

    Nu sunt, oare eforturile unor state UE in privinta islamului de aceeasi natura, civic-liberala, neoconservator-neoliberala, ca si eforturile lui Traian Basescu de a educa elevii Romaniei in privinta Holocaustului? In loc de a incita la ura, blogul recomandat de profesorul Vladimir Tismaneanu mai bine ar lamuri niste lucruri in spirit obiectiv, fara partinire si fara accente rasiste si/sau islamofobe.

  19. jps zice:

    Adica, in esenta, nu e totul despre toleranta si valorile societatii deschise? Nu sustine profesorul Vladimir Tismaneanu societatea deschisa? Daca o sustine, cum de nu o sustin si vocile recomandate de domnia-sa?

  20. greata lui sartre zice:

    Domnul Codrescu ne indica motivele pentru care Legiunea a fost o miscare crestina:

    „Ce şi cum mai poţi discuta cu un om care se încăpăţînează (supralicitînd, de regulă, în marile posturi bisericeşti) să susţină, monocord şi maniacal, incompatibilitatea cu creştinismul a unei mişcări din care au făcut parte cîteva mii de preoţi şi călugări, şi cu care au simpatizat alte cîteva mii (printre care mai mulţi ierarhi bisericeşti şi majoritatea marilor duhovnici români ai secolului XX), care a dat sute de martiri ai Crucii (în temniţele comuniste şi nu numai) şi despre care un Mircea Eliade a putut afirma ferm (nu doar în vîrtejul epocii, ci şi la deplina maturitate, cînd toate mizele şi patimile tinereţii se stinseseră demult) că a fost singura mişcare de la noi care „a luat în serios creştinismul şi Biserica”, socotind-o (ca şi întemeietorul ei, al cărui „cîntec de lebădă” a fost memorabila mărturie creştină a însemnărilor de la Jilava) mai mult „o sectă mistică” decît o grupare politică?!”

    Am inteles. Mii de preoti si calugari ortodocsi au facut parte dintr-o secta mistica, iar alte cateva mii (inclusiv majoritatea marilor duhovnici romai din secolul XX) au simpatizat cu ea. Curat ortodox!

    • bibicu zice:

      No comment! Traiasca hasidismul legionar!

    • citizen kane zice:

      Sincer, eu aveam impresia ca doar Tarziu si Slayer sunt niste berbeci tineri care se arunca cu capul inainte, pentru ca apoi sa li se incalceasca coarnele prin boschetii istoriei, teologiei, logicii etc. Ei ramaneau blocati acolo si trebuia sa vina domn Codrescu, ca un sarpe batran, sa-i scoata de la ananghie. Dar dupa ultima postare a domnului Codrescu am impresia ca si dumnealui si-a pierdut mintile. Probabil ca mai tinerii lui prieteni l-au convertit si pe el la religia heavy-metalului de i s-a zguduit prea mult cutia craniana. Sau poate ca i-or fi dat sa incerce si niste hasis.

  21. 1Q84 zice:

    Exemple de logica legionara:
    1. Mai intai ni se aduce la cunostinta ca Alexandru Racu ar avea o idee fixa si ar trage constant, de mai bine de un an, pe blogul lui, impotriva legionarilor. Asta pentru a dovedi ca Racu e maniac.
    2. Apoi ni se spune ca pe Racu il apuca antilegionarismul mai ales in posturi. Asta pentru a se dovedi perversitatea sus-numitului Alexandru Racu
    Concluzie: „pai, sa le numaram coane Fanica.” Prosteala de la obraz.

    Eu as spune altceva. Racu scrie constant despre legionari. Insa doar in posturi, cand nu se mai poate manca si bea pe la manastiri, se mai trag camarazii pe la vetrele blogurilor si mai butoneaza in dorul lelii pe acolo. Si, ca sa aiba ce manipula, se iau de Racu, cum ca de ce scrie in post despre legionari. Da’ ce, camarazi, ca doar nu postim de la adevar. Eu cred ca, pe camarazi, privarea de carnati de Plescoi in timpul postului ii face artagosi.

    • bibicu zice:

      N-au camarazii carnati la bere, dar au varza. De exemplu, varza dlui Greuceanu, care scrie si despre „bere” ca si despre ML: fara sa aiba vreo idee precisa. Dle Greuceanu, citeste arhiva ca sa te initiezi in sensurile „esoterice” ale „berii” la neolegionari.

  22. greata lui sartre zice:

    Sa trecem acum la domnul Greuceanu. In acelasi comentariu, domnul Greuceanu va reproseaza ca nu-i respectati pe cei care nu va respecta (nu mai trec in revista toate insultele care v-au fost adresate pe blogurile greucenilor), ca ii lasati pe unii sa se exprime si ca nu-i lasati pe altii sa se exprime. Mai exact, va reproseaza ca desi a trecut un an de cand activati in blogosfera, pe acest blog nu au fost inca folositi sau citati autori precum Hasdeu, Goga, Paulescu, etc. Cred ca e timpul sa intram in randul lumii domnule Racu asa ca am sa sparg eu gheata cu cateva citate din Paulescu:

    „Scopul nostru este isgonirea Jidanilor. Deparazitarea nu s-ar putea face pe spinarea vecinilor care fiind și ei până peste cap de paduchi, ar refuza mortiș să mai primească și pe ai noștri. Ar trebui deci ca toate țările infectate de jidani să stabilească de comun acord o cloacă (în Palestina, în Africa sau în America) unde să-și poate fiecare arunca lăturile.” http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Paulescu

    „Problema jidovească pe punctul acesta devine de
    nesoluţionat, fiindcă în urma cercetărilor mele
    am descoperit că jidanii au un creier prost
    format, adică cu toţii sunt degeneraţi.
    Degenerarea aceasta o înţeleg aşa, că toţi
    jidanii sunt nebuni fără excepţie.” http://www.unitbv.ro/faculties/medicina/JMB/JMB%202011%20nr.1/04_01_ist_med_manu.pdf

    Sau, „in lucrarea Complo jidano-francmasonic, condamnarea evreilor era la Paulescu atat de radicala incat a ridicat posibilitatea <> la fel cum sunt <>. <> – se intreba Paulescu. <>” http://istorie.ulbsibiu.ro/studia/studia5/Bozdoghina.pdf

    Si acum sa-l auzim si pe Corneliu Zelea Codreanu:

    „Articolele profesorilor Cuza și Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul… erau adevărate transporturi de muniții prin care noi învingeam argumentările presei jidănești. ”

    In concluzie, va pun si eu aceeasi intrebare casi PSG. Nu va e frica de Dumnezeu domnule Racu, atunci cand criticati secta mistica numita Legiunea Arhanghelului Mihail?

    • Domnul Greuceanu bate campii ca de obicei. Pe unde vede vreun anonim care nu e de acord cu el e ferm convins ca sunt eu. Ma intreb daca nu cumva ii spune psihologului/duhovnicului ca viseaza in fiecare noapte un rac gigantic care sta sa-l inhate cu clestii iar el nu poate sa fuga. Acum zice ca eu as fi spus ca Paul Slayer Grigoriu este satanist. Astia sunt ca la reeducare. Eu nu am zis decat ca Slayer este o formatie satanista, fapt pe care cei de la Slayer nu s-au silit prea mult sa-l ascunda; si ca, Paul Grigoriu este imatur, din moment ce, ca si crestin ortodox trecut de treizeci, se semneaza Paul Slayer Grigoriu. Chiar si Adrian Copilul Minune, de la un punct incolo, a devenit Adi Minune. Sau daca zici de Slayer ca sunt satanisti inseamna ca zici automat ca si Paul Slayer Grigoriu este satanist, dupa modelul lovesti in Miscarea Legionara lovesti in sfintii inchisorilor? Nu e satanist. Fereasca Dumnezeu. E doar imatur. Ca si cei care s-au incurcat cu ML in timpul liceului. Dintre ei, unii s-au maturizat intre timp. Si Paul Slayer Grigoriu se poate maturiza si sper ca o va face. Si chiar daca nu o va face, mila lui Dumnezeu, care cauta la inima omului, e mare. Eu unul chiar nu cred ca e baiat rau. Sincer.

      • merele de aur zice:

        In ceea ce priveste eugenia, domnul Greuceanu cam incurca borcanele. Americanii i-au sterilizat pe handicapati (chestie suficient de necrestina). Nazistii i-au sterilizat pe unii handicapati iar pe altii i-au gazat, impreuna cu evreii. Secretarul de stat legionar la care v-ati referit (Traian Herseni) nu solicita sterilizarea handicapatilor, ci sterilizarea raselor inferioare: greci, tigani, evrei. Ma rog, orice forma de eugenie este monstruoasa. Cert e ca legionarii au vrut sa sterilizeze oameni perfect sanatosi pentru motivul ca apartineau unor minoritati etnice. Deci inspiratia nu le-a venit atat din USA cat din NAZI GERMANY.

    • greata lui sartre zice:

      Din nefericire, nu a fost redat cel mai sinistru citat din Paulescu. Scriu din nou:

      ” In lucrarea Complot Jidano-Francmasonic condamnarea evreilor era la Paulescu atat de radicala incat a ridicat posibilitatea ‘eliminarii parazitilor nefasti’, la fel cum ‘sunt omorati paduchii’. ‘Putem oare sa-i exterminam – cum bunaoara se ucid plosnitele?’ – se intreba Paulescu. ‘Acesta ar fi mijlocul cel mai comod de a ne scapa de ei’ ” http://istorie.ulbsibiu.ro/studia/studia5/Bozdoghina.pdf

      • Donkeypapuas zice:

        Acesta nu este un citat. Şi, personal, sunt sătul de cuvintele scoase din context şi cu sens deformat cu care ne-au împuiat capul bolşevicii, cu care ne împuie capul „corecţii politic” , pe care le fâlfâie dreptacii şi pe care le proclamă holocaustologii direct interesaţi financiar. (Re)Citiţi „Iulius Cezar” ori „Coriolanus” ale lui Shakespeare şi veţi vedea expusă aceeaşi metodă insidioasă de strecurare a minciunii.

  23. gonzales zice:

    Domnul Adolf Crivat Vasile ne informeaza ca el are si camasa rosie. Asa si? O fi primul din Romania cu camasa rosie peste maieul verde? Pai national-securismul ce a fost?

    • Donkeypapuas zice:

      Naţional-securismul este”rău” (ca şi „protocronismul”) pentru că aşa a venit dirctiva de la Volodea. Nici nu mai contează faptul că acolo, la „Luceafărul”, a debutat. Aşa scrie (deocamdată) pe frontispiciul blogului respectivului. Pentru că noi, „tradiţionaliştii”, nu scuipăm mâna care ne-a hrănit. De aceea noi nu înjurăm (decât la orden) numele lui Mihai Ungheanu, Adrian Păunescu. Şi numai după ce au murit. C-aşa-i la „tradiţionalişti”.

    • 1Q84 zice:

      Nu verdele e in cauza, ci fosforescenta lui. Ca una e verdele bradului, si alta verdele palpaitor in noapte al putregaiului.
      Cat priveste eugenia, nu vad cum anume putem sustine Ortodoxia si neaosismul ML aducand ca argument faptul ca si-a luat ideile eugenice de la americani. Pai asta inseamna, de fapt, dupa cum s-a spus deja in cursul acestei lungi si exasperante polemici cu surdopalavragii neolegionari, ca ML era o miscare care se voia pe val, integrata, moderna, ultimul racnet (al minoritarilor exterminati), si nicidecum o miscare de rezistenta nationala traditionala si crestina. Miscarea Legionara era moderna in crima.

      La punctul asta al discutiei, imi vine sa le spun apologetilor legionari „mars”, dar apoi imi aduc aminte ca purtatorii de camasi verzi adora marsul – a carui contabilitate o tin si o raporteaza la centru – asa ca nu vreau sa le fac o placere. Ca sa-i supar cu adevarat ii voi trimite doar la plimbare, ca nu e prevazuta in Carticica sefului de cuib.

  24. Vestitor zice:

    Nu pot sa nu remarc ca tonul comentariilor, continutul si exprimarea este departe de a indica subtil sau nu ceva culise duhovnicesti si iarasi ca seamana mai bine cu ceea ce se caracterizeaza drept legionarism, decit legionarismul insusi in perioada sa de propaganda antisemita violenta.
    Cale de mijloc este total straina persoanelor care semneaza comentariile, intrucit miza lor reala nu este nici „adevarul”, nici chiar vreo indreptatire, cu atit mai putin o limpezire a lucrurilor, mai ales ca se vede foarte clar ca nu pierd nici o ocazie de atac la persoana si de a pune etichete, in numele a…nimic. Pentru ca nici anonimatul nu indica, prin exprimarea folosita vreo identitate presupus verticala si integra si nici critica facuta inconsecventei nu e lipsita de dubla masura.
    Desfasurarea de forte nu trece totusi, cu vagi exceptii, printre care si autorul blogului, de nivelul cai verzi pe pereti, bere, varza si cirnati. Nici nu se pune problema de vreo polemica, dezbatere, sau simpla discutie.
    Propun in incheiere in stilul blogului cumpana, filmul The bothersome man, din Islanda, pe care l-am mai propus intr-un comentariu care a disparut in neant, ca aici nu l-am vazut postat.
    Ca nici legionarismul nu se reduce la carticica, nici anonimii, printre care si eu nu se reduc la comentarii sau argumente. Si daca vorbim despre calea de mijloc ar trebui sa ne fie suficient sa observam ca este adevarat atit faptul ca legionarii au avut intentii cit se poate de oneste in ce priveste crestinismul, asemenea si preotii care au intrat in rindurile acestui „ordin” lumesc, cautind o ordine spirituala nu pe cai noi sau diferite, ci intelegind prin ordine spirituala, tocmai drumul inapoi spre o biserica, instrainata atit prin uitare, cit si prin pacatele veacului si de care oricum se simteau cumva instrainati si ei. Si apoi „cit si” faptul ca nu gresesc nici comentatorii care critica pe buna dreptate discursul lui Paulescu, cel antisemit legionar, eugenia, crimele, bataile, caderile, afirmatiile si atitudinile penibile, exagerarile, chiar abaterile „canonice”. Insa nimeni nu vede ca de fapt, in loc de cadavru din dulap sau schelete sau orice altceva, avem de-a face cu lucruri ingropate si descompuse de-a binelea de mult timp, impacate, intelese, descusute si asumate de toti cei implicati, care nu au transmis mai departe invataturi stricate sau straine bisericii, nicidecum rasiste sau eretice, de la fostii legionari Anghel Papacioc, pina la Valeriu Gafencu si de la Codreanu insusi, pina la Horia Sima, ca sa vorbim numai de virfuri si de „mina a doua”. Nu are nici un rost falsa polemica „a murit sau nu ca legionar” intrucit vorbim de oameni care au inteles CUM sa urmeze mai bine lui Hristos, nevrind din capul locului ALTCEVA. Si nu cred ca au facut vreodata confuzie intre neam si Dumnezeu, intre secta si biserica, intre pacatul crimei si legitima aparare, mult mai multi decit se crede, afara de cei care au participat dintru inceput cu scopuri interesate si neoneste. Este atit de straina discutia factorului legionar de realitate, de actualurile inconsecvente si importuri straine, ca ridica semne serioase de intrebare asupra seriozitatii comentatorilor, dar si a autorilor de blog, de pe toate baricadele.
    Si nu in ultimul rind biserica nu sufera de pe urma nici unei amenintari legionare, cum de pilda sufera de pe cea a imixtiunii politicului(de la putere) in scopuri de indreptatire si a opozitiei, din motive evident interesate, si mai mult de pe urma birocratizarii si megalizarii discursului ortodox, in spatiul social.
    Exista o doza de utilitate a discutiei asupra influentelor straine, inconsecventei sau cauzei unor rataciri ale discursului legionar sau a esecurilor de ordin politic si din punct de vedere istoric si duhovnicesc, dar nu le-am vazut aduse in discutie nici in scopul lamuririi, nici in al clarificarii apelor, in care ne zbatem noi cei de azi, ci ca o foarte convenabila eticheta, pentru a lovi mai tare in persoane si atitudini, din vechi rafuieli. Sau cine stie poate e si asta un fel de concurenta, de lupta pentru afirmare, intr-un anumit spatiu, astazi evident, de nisa. De foarte stearsa si insignifianta nisa. Insignifianta atit pentru ortodoxia babelor, cit si pentru tinerii aspiranti la NEC, deopotriva pentru votanti si pentru elita de intelectuali publici. Si din pacate stim cu totii de ce.

  25. 1Q84 zice:

    @ Vestitor

    Cumpatarea, echilibrul si duhovnicia incep si sfarsesc cu Adevarul. De Adevar depind adevarurile mici, factuale. Si din imbratisarea Adevarului mare decurge bunul-simt de a admite adevarurile mici, factuale (istoriografice, de exemplu). Cu alte cuvinte, vorbind in context crestin, daca nu esti crestin nu esti nici destul de tare sufleteste pentru a recunoaste unde ai gresit. Esti doar tare de cap!
    Toata discutia din jurul problemei legionare se reduce la faptul ca neo/filolegionarii incearca sa dovedeasca Ortodoxia legionarismului prin faptul aderarii la ML a unor intregi cohorte de preoti, monahi etc. Dar, dupa cum bine stim, adevarul Ortodoxiei nu se dovedeste asa, pentru ca altminteri multe erezii ar fi Ortodoxe. Participarea la Adevar te face crestin, nu participarea crestinului la minciuna face minciuna crestina. S-a mai spus asta!
    Daca ar fi totul, asa dupa cum spuneti, mort si ingropat si ar fi lasat sa putrezeasca in liniste, totul ar fi in regula. Putrezitii ar deveni tarana, iar sfintii ar ramane neputreziti. Dar deocamdata vad ca se face trafic cu legionarism in lacre cu moaste de sfinti. Si tocmai de aceea trebuie ridicate capacele lacritelor pentru a lasa puturosul duh legionar sa se risipeasca in vazduh. Nu de alta, dar apoi ni se spune ca tocmai duhul cu pricina e cauza neputrezirii. Din acest punct de vedere, legionarismul e doar un simptom al trufiei diavolesti.
    Si cu asta, ma duc singur la plimbare, ca vad ca voi tot cu marsurile, tot cu marsurile…

    • Nu e doar trufie diavoleasca. E trufie diavoleasca care exploateaza naivitatea sufleteasca. Asa a fost cu toate ideologiile revolutionare, dupa cum bine remarca Dostoievski. Sfantul Pavel ne invata sa nu fim copii la minte, ci sa fim la rautate precum copiii (1 Corinteni 14, 20). Nu cred ca Dumnezeu osandeste naivitatea. Dar ”vai celui care va sminti pe unul dintre acestia mici care cred în Mine” (Matei 18, 6). „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Isaia 5, 20). Profitand de somnul pastorilor si de naivitatea copiilor, legiunea de demoni si-a facut cuib in locasul sfant, si cand incerci s-o scoti afara tipa si striga. Nu suntem noi vrednici de lucrarea asta. „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.” (Matei 17, 21). Asa ca va urmez si eu exemplul si ma duc sa-mi vad de putina si neputincioasa mea postire si de putina si neputincioasa mea rugaciune. Trag nadejede ca ne va apara Dumnezeu pe toti si nu ne va lasa.

  26. greata lui sartre zice:

    @ Donkeypapuas

    Eu nu am citit cartea ci am citat pe cineva care l-a citat pe Paulescu. Daca aveti cartea (sau daca o are altcineva care comenteaza la acest articol) si puteti confirma, cu mana pe inima, ca nu exista acel citat, sau daca puteti reda citatul cu exactitate, in cazul in care avem de-a face cu o citare trunchiata, va sunt recunoscator. Credeti-ma ca nu ma omor dupa falsurile intelectuale. Cum zicea candva Alin Fumurescu: poate sa nu-ti placa de Hitler dar nu te apuci sa spui ca a fost pedofil.

    • Donkeypapuas zice:

      Nu. nu am cartea. Aşa că nu pot dovedi după cum nici dumneavoastră nu puteţi dovedi că vorbele au fost spuse cu acel înţeles.
      Dar cunosc procedeele astea! Pe la Facultăţile de istorie se poartă. De genul: „starea proastă a ţărănimii este cauzată de Biserica ortodoxă care impunea credincioşilor peste 200 de zile de post. Malnutriţia a cauzat Răscoala de la 1907”.
      Dar, de fiecare dată eu propun şi o lectură! Are Vladimir Volkoff nişte cărţi despre dezinformare. Implicit conţin şi procedee de combatere a acesteia.

  27. weber de ferentari zice:

    Neamtu in Ziarul Lumina:

    „Evanghelia condamnă risipa de bani (specialitatea economiei centralizate) şi îngroparea talanţilor. Între Sfinţii Părinţi, Ioan Casian spunea că omul care munceşte e luptat de un singur drac, în timp ce omul care nu munceşte e luptat de o legiune de patimi şi draci. Statul social a încurajat şi la noi trândăvia…Pentru mine capitalismul reflectă ordinea firii: cu toţii tranzacţionăm ceva, în fiecare minut al vieţii”.

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/11/28/cotidianul-patriarhal-lumina-rampa-de-lansare-pentru-mihail-neamtu-si-noua-republica-a-lui-traian-basescu/#comment-47662

  28. greata lui sartre zice:

    Autori pe care ii promoveaza Vladimir Tismaneanu sunt citati pe bloguri unde se utilizeaza un limbaj antisemit cu caracter virulent:

    http://apologeticum.wordpress.com/2011/11/27/scurta-introducere-in-doctrina-national-crestina/#more-14412

    De data asta domnul Tismaneanu nu mai face reclamatie. Pe Platon, pe motiv ca l-a preluat Roncea, l-a reclamat, indicand si universitatea si departamentul la care studiaza. Mai ramanea sa dea si adresa la care locuieste, ca sa-l ridice noaptea duba. Dubla masura (una pentru „ai nostri” si alta pentru „ai lor”) si delatiunea. Se stie de la cine au fost invatate.

  29. psihanalistul zice:

    Mie-mi place ca domnul Codrescu ne incredinteaza de faptul ca relatia sa cu actualul ministru de externe e dezinteresata. In schimb, tot el ne instiinteaza ca relatia domnilor Platon si Fedorovici cu domnul Racu e „interesata”. Mi-e greu sa inteleg in ce anume poate consta acest „interes”. De pe ce pozitii de putere le-ar putea satisface domnul Racu (pe care, potrivit domnului Codrescu, nu-l baga nimeni in seama) interesele domnilor Platon si Fedorovici? E ca pe timpul comunismului. Relatiile dintre oamenii de rand sunt suspecte. Relatiile cu tovarasul prim-secretar nu.

  30. de ce trag clopotele, mitica? zice:

    Apropos de primul secretar, sa ne distram putin. Sa radem cu „prietenii”. Fara a uita insa de Capitan(i)

    1.” The killer instinct: Traian Basescu”
    de Adrian Papahagi (Averea, luni, 15 august 2005)

    „Mi-a fost si imi este inca simpatic Traian Basescu, desi nu mi-au placut niciodata mitocanii.
    In Romania lumpenizata de o jumatate de secol de dictatura a proletariatului sau a securitatii scolite pe la Toulouse sau Washington, Basescu este totusi o figura luminoasa. Fie si numai pentru ca a blocat ascensiunea care parea inevitabila a lui Nastase. Basescu este un om darz, un adevarat politician: are acel killer instinct indispensabil adevaratilor lideri, adevaratilor sefi. Basescu n-are „ni Dieu, ni maitre”, nici mama, nici tata, nici prieteni, nici aliati! Basescu nu pozeaza, nu vrea sa para, se afiseaza asa cum este: nitel rustic, nitel bruta, taman ca pipa lui Brassens […] Basescu e un invingator, cu certitudine singurul lider carismatic si dinamic al Romaniei actuale. Basescu va fi presedinte opt ani, Basescu va marca istoria Romaniei; nu trebuie sa fim vizionari ca sa o ghicim. Si totusi, fiti cu ochii pe Basescu! Basescu e in aceasta clipa un om singur. Singularitatea, vizibilitatea si puterea Presedintelui, confortate de succesul electoral direct si personal care conduce in aceasta pozitie – toate acestea au un efect extrem de nociv asupra celui care exerseaza rolul de sef al Statului. Singuratatea Presedintelui la varful puterii e insotita de un sentiment colosal de vulnerabilitate si de autoritate. Presedintele e cel mai expus privirii; orice decizie a sa e individuala, nu colectiva (cum e cazul celorlalte magistraturi: Guvernul, Parlamentul, Justitia). Presedintele e inconjurat de oamenii lui, dar nu se stie care va ridica pumnalul […] Dar cel mai puternic si mai periculos control este cel prin demagogie. In acest moment, a devenit evidenta lupta Presedintelui Basescu pentru a fi nu doar primul, ci singurul om in Stat. Basescu duce o batalie pe viata si pe moarte pentru impunerea sa si a vointei sale impotriva Guvernului si a opozitiei, dar si pentru a controla serviciile cheie ale PNA si SRI. Pentru a reusi, acest om singur se bazeaza pe locotenentii si valetii sai de incredere, plasati in diverse pozitii importante. Dar nu e suficient. Si atunci Basescu recurge la demagogie: el e prietenul poporului, fratele romanului, fiul de la oras al babutelor sinistrate, unchiul din America, Mantuitorul coborat din elicopter pentru a readuce apele in matca, comeseanul rumen si pilit care asculta un concert de muzica populara ca orice gospodina. Ca tatucul Stalin in filmele sovietice, el nu e obosit niciodata, nu doarme, nu are frica, nu se gandeste decat la popor. Basescu a castigat datorita poporului, el este deci un tribun al plebei. El stie sa vorbeasca poporului: „va asigur ca veti avea casa”, ii spune unui Maracinean.Cand propriul lui Guvern, ale carui sedinte le poate prezida, o ia – dupa spusele lui – razna, in loc sa mearga la sedinta de cabinet sau sa-l convoce pe primul-ministru pentru a ii exprima exigentele sale, el pune mana pe microfon si vorbeste direct publicului, poporului, aliatului sau principal. […] Atentie la Basescu: cu toata simpatia pe care o trezeste spontan, cu toata fermitatea si incoruptibilitatea lui de tribun, cu tot meritul sau in schimbarea de destin a Romaniei, Basescu trebuie urmarit indeaproape. Sala trebuie sa fie alerta, presa neiertatoare.Basescu nu e Arturo Ui, dar el aduna din ce in ce mai mult itele puterii in mana lui obisnuita cu timona! Nu uitati ca asa incep toti dictatorii: sunt simpatici, iubiti de public, incoruptibili, patrioti. Asa a fost Hitler, asa a fost Ceausescu. Nu uitati ca si Iliescu a recurs la popor, la gloata amorfa si manevrabila a „oamenilor de bine” sau la cea bine organizata a „oamenilor muncii” subterane pentru a sparge ceva capete taranist-liberale sau pentru a inlatura un guvern devenit incomod. Slava Domnului, Basescu nu e Iliescu! Dar si Basescu e singur la varf! Si Basescu e de necontrolat! Spre deosebire de Constantinescu, Basescu are insa „the killer instinct” care ii va asigura supravietuirea doua mandate in fruntea Statului.De aceea, Basescu e de temut. De aceea, intr-un fel, ar fi fost de preferat ca Basescu sa fie prim-ministru si Tariceanu presedinte.
    De aceea clasa politica romaneasca ar trebui sa aiba ca prioritate redefinirea puterilor in Stat. Un presedinte prea puternic este un pericol la adresa democratiei. Nu si la adresa demagogiei, insa!”

    2. Adrian Papahagi, consilierul ministrului de externe Teodor Baconsky, in noiembrie 2010:

    „@ În 2004, România avea nevoie de Basescu. În 2014 România s-ar putea sa aiba nevoie de altceva. Nu trebuie însa uitat ca Teodor Baconschi este un om devotat lui Traian Basescu. Daca va avea ocazia, va continua proiectul Basescu.
    @Institutul de Studii Populare este fundatia oficiala a PDL. Eu fac parte din ISP, sunt director adjunct acolo, si cunosc foarte bine scopul acestui institut. ISP are menirea sa fie creuzetul doctrinar al partidului, iar PDL este un partid mare, care acopera un spatiu legitim ii vast pe piata ideilor politice. El acopera tot spectrul conservator, apropiat de crestinism, tot spectrul unui liberalism clasic, care nu se mai recunoaste în PNL. Si, de ce sa ne ascundem, PDL ar trebui sa raspunda si zonei nationaliste lasate libere de PRM.”
    (http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/intalnirile-zv/intalnirile-ziuavechero-adrian-papahagi-faptul-c-bsescu-este-aa-cum-este-ne-a-ferit-de-multe-lucruri-7935.html)

    Sunt linistit. Devotamentul lui Baconsky il va feri pe Basescu sa devina dictator. Si ne va feri si pe noi sa devenim o fila rupta din Cartea Capitanilor. Singurul lucru rau ramane „poporul”. In rest, ministru, Capitan, belferime, toti sunt buni. Traiasca Cooperativa Aurora Democratica Civic-Liberala (si Legionara, cand se poate, daca ne da voie musterii) Romana!

    • Da, domnul Papahagi ne informeaza ca telul lui Teodor Baconsky este de a comasa intr-un unic hardau buletinele de vot ale neoliberalilor (ca numai liberali d-astia avem), ale national-securistilor si ale ortodocsilor debusolati, iar domnul Codrescu zice ca eu sufar de paranoia atunci cand afirm ca relatia domnului Codrescu cu domnul Baconsky trezeste suspiciuni cat se poate de legitime (ca mai mult de atat nu tin minte sa fi spus). Sa inteleg ca domnului Baconsky nu i-ar fi de folos domnul Codrescu (care altminteri singur recunoaste ca il sustine pe Baconsky „neconditionat”) si alti fosti prieteni, mai mult sau mai putin verzi, in vederea executarii unei astfel de manevre electorale? Dumnezeu stie ce o fi intre ei. Dar mi se pare mult mai plauzibil sa avem de-a face cu o relatie „interesata” (chiar si in cazul in care doar domnul Baconsky profita electoral de prietenia si admiratia domnului Codrescu, fara sa dea nimic la schimb) in acest caz, decat in cazul Racu-Fedorovici-Platon. Racu ii da burse lui Fedorovici? Fonduri pentru editarea blogului Cumpana? Job la stat/stat degeaba, asa cum primesc intelectualii lui Basescu?. Fireste, orice om e nevinovat pana la proba contrarie. Dar dupa atatea tepe electorale, n-ar fi rau ca romanii sa fie un pic mai sceptici.

      Intre timp, unii experti zic ca daca in zece zile nu se trece la SUE, dispare EURO. Brrrrr!!!! http://news.yahoo.com/euro-danger-europe-races-debt-solution-195352189.html

  31. karl flax zice:

    Basescu e deci un „nazdravan”. Cum spune la Carticica!

  32. Vestitor zice:

    @1q84

    E bine cum spuneti ca incep si continua(nu se sfirsesc) cu Adevarul. Insa acest adevar trebuie intii inteles si asumat, regasit, sters de praf si de pete. Cum incearca sa faca si acest blog. Daca la nivel de persoana e greu, cut atit mai mult la nivel de grup, dar totusi se pot stabili niste repere, care nu vor compromite adevarul si scopul, indiferent de poticniri. Mai ales cind spui din start ca adevarul e apropae ingropat de societate si iti propui impreuna, sa-l scoti la lumina. Daca vorbim de crima stim foarte clar ca au recunoscut greseala, chiar cei care au savirsit-o, iar cei care nu ar fi facut asta, nu din cauza legionarismului lor au ales asa. Nu se poate dovedi ortodoxia legionarismului din altceva decit din fapte si cele scrise si nicaieri nu se vede ceva ostil ortodoxiei, ci poate ignorant sau ratacit, dar totusi capabil sa recunoasca greseala, nu sa persiste in ea. Si nu este nimic putred acum in cele legionare, pentru ca ce a fost s-a rispit inca dinainte de comunism, iar bucuria ca dintre legionari unii s-au facut sfinti, nu o poate tagadui nimeni, nimanui. Departe cred de acestia intentia de propaganda legionara, poate cel mult ca sugestia ca totusi unii porniti pe calea justitiei sociale, au gasit pina la urma pe Hristos.
    Daca vorbim de participarea la Adevar, daca pentru unii(nu numai legionari) in perioada interbelica(stim totusi ca si Bratianu si Mihalache au ramas nu tocmai intelept la multe provocari politice), nu putem acuza de compromis si de minciuna pe unii, care in loc de vorbe viclene si mieroase, umbla cu gloante pentru tradatori. Acolo e fara echivoc. Sa nu uitam ca nu numai legionarii vorbeau „de rau” pe evrei si bataile le incasau evreii chiar de la alte grupuscule, pe cind legionarii erau prin tabere de mucna sau prin inchisori. Nu discutam acum detalii.

    Sa nu uitam ca s-au facut multe in numele crucii, cu intentii bune, de pe vremea lui Arie, Nestorie, a cruciatilor, a iconoclasmului si nu poti acuza de minciuna, pe cei care reclama tocmai instapinirea minciunii si batjocorirea adevarului de catre straini. Ar fi stupid ca cei care condamna atacarea adevarului de catre unii straini, sa faca interesul altora. Asta nu e numai inconsecventa, ci monumentala idiotenie(cum e si aia cu formarea ideologica a legionarilor, la Berlin). Tocmai faptul ca adevarul zacea in temnita si la intuneric, explica faptul ca in loc sa-l caute cu luminarea aprinsa, il cautau cu revolverul. Important e daca l-au gasit si daca odata gasit au lepadat revolverul sau au cautat sa se foloseasca de el sau chiar sa-l rastigneasca iar. Cine face trafic cu legionarism, daca instrumenteaza un anumit limbaj in scopuri interesate, nu il face asta legionar, nici nu compromite ceva in legionarism, daca intentiile lui sint neoneste. Spuneam ca e ingropat totusi acel mod de propaganda si cautare a dreptati, nu numai din motive de anacronism, ci si din invaturile trase de insasi experienta legionara. Atit a legionarilor insisi, cit si a celorlalti.

    Cit despre marsuri si plimbari cred ca sint bune si unele si altele, LA VREMEA LOR, atit timp cit, „stam bine, stam cu frica” si cu luare aminte, intr-un cuvint STAM DREPTI. Plimbarea e buna pentru cumpanire, marsul pentru intarire, dar nu ele conteaza, ci lucrarea si scopul ei real.
    De aceea e bine zis ca toate trebuie sa isi gaseasca linistea, fara sa umblam cu detectorul de mirosuri putrede prin lacre sau manastiri, ca daca il gasim, nu tine nici de trecut, nici de vreo ideologie, ci de pacatele celor prezenti. De compromisurile, minciuna si fatarnicia lor, care pe mormintele si cadavrele, putrezite sau neputrezite, ale celor, care au dat raspunsul lor(bun sau nu), la vremea lor, batjocoresc adevarul si reperele bune, in scopuri straine adevarului. Asta e adevarul cu litera mica acum. Cel care trebuie aratat si care sa ii rusinezi pe impostori. De cei care nu se rusineaza sa zaca intr-o cloaca eclectica(dupa cum vedem de la legionarism si national-comunism, la liberalism si democrat-crestinism-simple nominalisme), mai imputita decit orice putreziciune ingropata, pentru ca se prezinta ca purtatoare de lumina si cinstita.

  33. Vestitor zice:

    http://www.contributors.ro/fara-categorie/de-ziua-nationala-despre-problema-nationala-intelectuali-si-dreapta-romaneasca-fara-inhibitie/

    „Ca orice angajare e periculoasa si pentru dreapta romaneasca si pentru tara, ea putand periclita tot ceea ce s-a castigat cu greu in ultimii 20 de ani. Un raspuns pozitiv ne spune ca discutia poate incepe. Miza este enorma. Ceasul bate. Timpul nu are rabdare. ”

    „Sarcina intelectualilor de dreapta a fost deci imensa si ingrata. Nu numai sa reconstuiasca un esafodaj conceptual si retoric dar sa se si distanteze critic si inteligent de un altul. Nu numai sa reia si reasambleze aproape de la zero, bucata cu bucata traditia intelectuala a dreptei clasice, liberale si a conservatorismului occidental, dar sa faca asta sub presiunea suspiciunii si inhibati pana la sufocare”

    ” Putem spune ca la 20 de ani de la prabusirea comunismului, Romania are adunate elementele esentiale unei drepte moderne, occidentale, pro-capitaliste si pro-democratice?”

    Iti vine sa vomiti, de cum se jongleaza cu jumatati de adevaruri si cum se face ciorba din mize reale. Dar la ce altceva ar folosi think-tank-urile, daca nu la acest gen de „bucatarie”?

    Cine sa nu-i dea dreptate? 😉

    • Donkeypapuas zice:

      Ce o însemna „dreaptă pro-capitalistă” ? Adică eu, dacă cer zeci de mii de ani de puşcărie pentru bişniţarii bancari, dacă cer independenţă naţională faţă de marea finanţă străină, dacă cer interzicerea speculaţiilor cu himere monetare, dacă cer finanţarea industriei şi agriculturii româneşti, în cazul acela ce sunt eu?

    • Potrivit lui Aligica, dreapta patapievician-gds-ista nu a putut pana acum sa-si exprime sentimentele nationale datorita faptului ca stanga FSN-ista vana varcolaci legionari. In realitate insa, daca pe de o parte stanga FSN-ista s-a sprijinit pe national-securistii de la PRM, pe de alta parte, dreapta patapievician-gds-ista (formata in mare parte din copii de comunisti, si intemeiata sub inaltul patronaj al lui Silviu Brucan) s-a sprijinit pe banii lui Soros. Iliescu a folosit la mineriada sperietoarea legionara nu pentru a-i inhiba pe intelectuali ci pentru a-i excita pe niste mineri deja excitati cu alcool si spalati pe creier ani la rand de propaganda comunista. In rest, Iliescu si Vadim au lovit cot la cot in dreapta national-taranista, iar dreapta patapievician gds-ista a facut toate eforturile pentru a o redefini dupa standardele stapanilor din apus; adica pentru a o transforma intr-o pseudodreapta international-capitalista. Pe banii lui Soros, asa numita dreapta a delegitimat in mod sistematic dimensiunea nationala care a incaput astfel pe mana national-securistilor si a legionaroizilor. Mai mult, ca tot veni vorba de proiecte iresponsabile, nationalismul critic si responsabil a fost subminat in numele unei integrari iresponsabile, care ne-a adus in situatia in care Polonia cere panzerelor sa o elibereze prin colonizare (http://news.yahoo.com/poland-appeals-germany-save-europe-092315163.html – a se vedea si reactia demna a lui Jaroslav Kaczinski). Lui M. Platon i-au facut procese de intentie haituindu-l in conformitate cu cele mai abjecte reguli ale corectitudinii politice iar acuma se pupa in bot, pe sub masa, cu fanii eugeniei crestine. Si, tot asa cum zicea M. Platon, acuma, cand ne-au adus pe buza prapastiei, tot ei se apuca sa elibereze licente nationaliste. Toate acestea ca sa ne aduca la concluzia dorita: ca daca nu (tot) ei, atunci cine (a se vedea ultimul paragraf al lui Aligica).

      Care cred eu ca este miza reala a articolului lui Aligica? In momentul de fata sandramaua capitalismului global si a constructiei europene (ideal tipul globalizarii neoliberale) sta sa cada. Iar unii zic ca se poate salva doar prin desfiintarea definitiva a natiunilor. Asadar, nu trebuie sa (re)legitimam o elita care descopera nationalismul, tocmai cand se pregateste asezarea in cosciug a natiunii careia, de douazeci de ani, aceasta elita ii sapa groapa. Ci dimpotriva. A sosit timpul sa trimitem la plimbare o data pentru totdeauna elita cu pricina.

      Dar sa revenim. Daca va cadea sandramaua, si eu cred ca va cadea, a doua zi dupa ce se va prabusi edificiul va urma furia populara. Asadar, elita isi pregatese planul B. Si de aceea, asa cum bine remarca M. Platon, joaca concomitent de ceva vreme atat cartea antifascista cat si pe cea fascista. Dupa vreo patruzeci de ani de orbecaieli complexate, stanga revolutionara internationalista va renaste din propria ei cenusa (este invitata sa renasca). Or, in fata acestei amenintari, capitalul si trambitasii sai vor cauta sa se puna la adapost, atragand de partea lor elementele nationaliste si crestine, care altminteri au fost subminate si degradate (moral si intelectual) tocmai de actualul sistem sustinut de Aligica&co (a se vedea – criza sistemului de invatamant setat sa produca resurse umane; ecumenizarea bisericii de catre avocatii globalizarii si contra-reactia incult-apocaliptica produsa de aceasta ecumenizare; integrarea parintilor in ritmul vietii de corporatie, cu consecinte dezastruaose pentru educatia copiilor; – asta pentru a ne lamuri de ce categoriile sociale ale actualei „drepte” au nivelul troglodit pe care il au). Furia populara trebuie deviata dinspre capital catre pericolul comunist si cel islamist, care, cu siguranta, vor fi (putin spus) exagerate (nu zic ca nu exista un potential periculos in zona asta, dar, din nou, nu ni se spune cine anume a incurajat actuala globalizare neoliberala care a creat aceste tensiuni). Este scenariul tipic al fascismului. A se vedea in acest sens si reactia lui Aligica la cazul Breivik, preluata in scurt timp de catre unele bloguri neolegionare.

      Asadar, e posibil ca de acum inainte -dupa indelungi „patimiri” prin „malstina” „dreptei cu filtru”-, camarazilor sa li se aprobe in sfarsit dreptul de a purta camasa verde la vedere. Ne putem astepta la noi acte de huliganism, talcuite in cheie „conservatoare si crestina” de catre intelectualii lui Basescu. Se vor pune si presiuni mari pe Biserica. De altfel, aceasta este si marea intrebare: confruntati cu actuala disolutie a ordinii neoliberale si cu agitatia revolutionara care va urma, vor sti crestinii sa stea bine si cu frica pe calea de mijloc, aratand lumii, atunci cand aceasta are nevoie mai mult decat oricand, un alt mod de a fi in lume? Isi vor pastra cumpatul si inima curata in mijlocul isteriei si ticalosiei generalizate? Sau se vor ralia la „contrarevolutia” derbedeilor, a pseudoarhanghelilor de cabaret si a elitelor machiavelice care nu cunosc decat legea propriei lor reciclari? Pentru Biserica va fi, cel mai probabil, o mare provocare dar si o mare sansa.

      • 1Q84 zice:

        Situatia sta exact asa cum o descrieti dumneavoastra, dle Racu. Din pacate, in Romania, nu pare a fi NIMENI interesat de o constructie politica „pe bune”. Ne-am cuibarit cu toti in minciuna si traim complice cu irealitatea globalista: cu elite contrafacute, intr-o tara contrafacuta, cu un popor din ce in ce mai debusolat, ale carui optiuni sunt falsificate si false. Cat despre ierarhii BOR, ce sa mai vorbim? Cu episcopi care il citeaza in omiliile lor pe Patapievici si care se bucura ca i-a laudat „intelectualul” Baconsky nu se poate face mare lucru. Se poate doar sta la masa cu ei. BOR e din ce in ce mai mult asa cum a vrut-o „elita”, atunci cand cerea aggiornamento-ul Bisericii. BOR a devenit cantina pentru saraci (care mai mananca si ei pe la praznice si inmormantari) si restaurant de lux pentru elite (care sar din jacuzzi in trapeza).

  34. pepe zice:

    Vad ca acum se vorbeste chiar si pe yahoo news de interesele oculte ale Germaniei, cu poze sugestive. Numai Adolf face pe nestiutorul. Dar cand vine vorba de interesele oculte descrise in Protocoale, atunci se simte ca pestele in apa.

    http://news.yahoo.com/save-eurozone-restructure-italy-germany-pay-ecb-backstop-201019825.html

    Altminteri, idiotii de germani au mai distrus Europa de doua ori pana acum (evident nu singuri, dar au jucat rolul principal), autodistrugandu-se o data cu ea. Nu vad de ce n-ar face-o si a treia oara. Natiunile nu se schimba.

  35. La multi ani tuturor cititorilor/vestitorilor cu ocazia lui 1 Decembrie!

  36. pepe zice:

    Hopa! Cioran pe Apologeticum! Ia vedeti aici esenta conservatorismului legionar:

    „Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahara populata.

    Intr-un moment de descurajare, i-am spus Capitanului:
    -„Capitane, eu nu cred ca Romania are vreun sens in lume. Nu e niciun semn in trecutul ei care ar justifica vreo speranta”.
    -„Ai dreptate”, mi-a raspuns. „Sunt totusi unele semne”.
    -„Miscarea Legionara”, adaug eu.
    Si atunci mi-a aratat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace.
    Si-am inteles ca intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, ca noi traim al doilea inceput al Romaniei.

    Intr-o natie de slugi, el a introdus onoarea si intr-o turma fara vertebre, orgoliul.

    Pe un plan absolut, daca ar fi trebuit sa aleg intre Romania si Capitan, n-as fi ezitat o clipa.”

    http://apologeticum.wordpress.com/2011/11/30/extraordinara-marturie-a-lui-emil-cioran-despre-apostolul-si-voievodul-corneliu-zelea-codreanu/#more-14599

    „Capitane”, zis-a Patapievici lui Basescu. „Socot ca poporul roman are o inima ca un cur”. „Asa este”, raspuns-a Capitanul Bligh. „Dar lasa ca il lecuiesc eu de nemunca”. „Si atunci am inteles ca intre daci si actuala elita neoliberala si ecumenista se interpune pauza fiintei noastre.”

    • karl flax zice:

      Da. Paralela e justificata.

      • Vestitor zice:

        Poate ca raport intre cele doua persoane sau functii. In rest e valabila, doar daca facem abstractie de oportunismul si fatarnicia, esentiale celor 2, de acum, si straina sau scirboasa, celor 2 de atunci.Ca altfel putem spune acelasi lucru despre Patrascanu si Gheorghiu Dej sau Heidegger si Hitler, fara sa spunem de fapt ceva.
        Din categoria „cercetatorii britanici spun ca…”
        Cam asta e nivelul comentariilor de aici.
        La un nivel mult mai onest si decent este insa cel al comentatorilor de pe criticatac, la articolul mentionat de Alexandru Racu. Si ca sa folosesc o expresie „straina”, zona conservatoare autentica, „subminate si degradate (moral si intelectual)”, cum spune chiar autorul blogului, „has yet to find a voice”. Altfel spus, una coerenta, practica si bine intemeiata, nu doar la nivel de declaratie. Totusi o dreapta autentica nu este cea care se declara ca atare si care jongleaza cu valori traditionale ale dreptei, ci una care nu doar pretinde, ci si afla, traind-o, calea de mijloc. Pe care o cauta tocmai pentru ca a gasit-o. Nu una care se lauda ca a gasit-o si critica pe cei care, ca in pilda vamesului si a fariseului, o batjocoresc sau sint straini de ea.
        Si zic si eu ca domnul Racu: Nu zic ca nu ar fi intr-adevar asa, ce se spune despre aceia. Ci doar ca lipseste efortul constructiv(nu cel al impacarii la o bere si al pupatului pe sub masa), ci tocmai cel critic, corect si onest. Pina la urma sustinem democratia, un pluralism al vocilor si este bine si folositor sa ne tragem de mineca reciproc, fara insa a practica dubla masura si avind totusi de pus in discutie…exemplul personal.

  37. @ Vestitor

    Chestiunea care priveste raportul dintre oportunism si fanatism mi se pare secundara in cazul de fata. Altminteri, ti-am mai spus ca adevarul crestin este strain atat oportunistului cat si fanaticului. Fireste, oportunismul este mai scarbos decat fanatismul. Dar fanatismul, ca si cadere de-a dreapta, este mai periculos decat oportunismul. In fine, cea mai scarboasa combinatie cu putinta este cea dintre fanatism si oportunism, combinatie definitorie pentru fenomenul rasismului duhovnicesc. Din acest punct de vedere, ca sa-l parafrazez pe Nietzsche, „cel mai dezgustator dintre oameni” nu e rasistul ci rasistul duhovnicesc.

    Revenind la comparatia lui Pepe, ceea ce conteaza in cazul de fata este faptul ca atat pasoptismul de la care se revendica Patapievici in Politice, cat si legionarismul sunt doua doctrine revolutionar-mesianice. Daca pasoptistii i-au imbracat pe romani ca pe „frantujii” de la Paris, legionari i-au imbracat pe toti in aceeasi camasa (cu specific national verde, ca tot suntem tara unde pasc mioarele celor trei ciobanasi) si i-au invatat sa tropaie de zor precum camarazii de la Roma si Berlin. Fireste, in cazul legionarismului, relatia cu traditia a fost ambigua, aceasta ambiguitate fiind proprie fascismului in general. Fac din nou trimitere la definitia pe care o da Nolte fenomenului „un amestec incoerent”, si ca atare profund bizar, „de elemente traditionale si elemente radical moderne, fapt care diferentiaza fascismul de cele mai flexibile variante ale conservatorismului”. La fel cum bizara mi se pare si prezenta nihilistului Cioran pe blogurile unora care considera ca vaccinurile sunt de la diavol, si care se bat cu pumnul in piept ca noi romanii suntem crestini de doua mii de ani, cand, dupa cum se vede, pentru Cioran, cei doua mii de ani care ii separa pe daci de legionari sunt tabula rasa. De aceea, cel putin din acest punct de vedere, dreapta romaneasca, care se imparte intr-o dreapta neolegionara si una neoconservatoare, este de fapt o dreapta de stanga. Dimensiunea revolutionara este specifica stangii. Iar faptul ca ambele tabere sunt reunite de cultul „carmaciului fauritor de tara” nu cred ca reprezinta doar o coincidenta. In fine, cand ii vezi facand alianta electorala (fie ea si alianta de urgenta, pe ultima suta de metri) chiar ca ti se intoarce stomacul pe dos. Altminteri, nu stiu ce ar fi facut/zis Capitanul sau pasoptistii daca ar fi fost astazi printre noi – fie-le tarana usoara. Ca atare, strict din perspectiva autenticitatii convingerilor, nu stiu pe cine reprezinta actualii neopasoptisti si neolegionari. Mai precis, nu stiu daca (si in ce masura) reprezinta pe (alt)cineva, sau daca, suiti in carca idealistilor mutati la cele vesnice, nu se reprezinta in ultima instanta decat pe ei.

    In fine, tind sa cred ca nu din convingere s-a dezis Cioran de legionarismul de tinerete atunci cand l-a luat la puricat stanga franceza. Pentru ca atat nihilistii de genul lui Cioran cat si oportunistii nu au convingeri. Au numai trairi. A caror calitate, ce-i drept, difera. Primii vibreaza pe culmile disperarii, ceilalti vibreaza, din buric, pe culmile imbuibarii. Nu stiu nici ce anume a scris Patrascanu despre Dej. Dar, in ceea ce priveste coloana vertebrala, daca ar fi sa-i punem laolalta pe cei patru pe care i-ai mentionat – Patrascanu, Patapievici, Cioran si Heidegger -, eu cred ca cel mai bine iese Patrascanu. Daca distinctia care conteaza nu este cea dintre adevar si minciuna, ci cea dintre oportunism si fanatism (sau chiar simpla convingere), nu vad de ce n-am fi mai degraba comunisti decat fascisti/nazisti/legionari. Tot la fel cum, daca nu adevarul conteaza ci suferinta, nu vad de ce am fi mai degraba „ortodocsi legionari” decat iehovisti. In definitiv, spre deosebire de legionari, acestia din urma au patimit si de pe urma nazistilor si de pe urma comunistilor. Pe mine daca ma iei cu astfel de criterii, zau ca nu mai reusesc sa dibuiesc punctele cardinale si ma ratacesc de indata. De aceea, din moment ce nu sunt nici samsar si nici nihilist, nu pot decat sa critic legionarismul si pe apologetii sai.

  38. Vestitor zice:

    Problema asta trebuie abordata mult mai simplu cind vine vorba de cele doua perechi de contrarii, desi oportunism cu greu poate deveni contrariul fanatismului.
    Intii, cum mai spuneam vorbind despre un proces complex, istoric, dinamic, care cuprinde etapele si transformarile unei miscari, nu doar politice, nu paote fi atacat intr-o singura cheie. Si este cel putin neserios sa-i aplicam reductionist dihotomia adevar-minciuna.
    In primul rind cei care s-au angajat in msicarea stundenteasca, la inceputurile ei, cautau doar dreptatea, in inteles exclusiv social. Pe fondul esecului lamentabil al…pasoptismului in razboi mondial, care totusi si-am implinit scopul de a da drumul la vale bolovanului destramarii imperiilor si pe fondul reintregirii Romaniei, tinerii(unii dintre ei) se considerau chemati sa protejeze, chiar si cu pretul vietii(eroism mosteniti din atmosfera razboiului) noile granite. De bolsevici, din afara si ulterior(fara nici o legatura cu fascismul si hitlerismul) de pericolul „jidanesc” din interior. As spune chiar ca aici erau premize mult mai solide pentru raspindirea antisemitismului, nu numai din cauza celui de catedra, ba chiar dimpotriva, ci datorita unor evidente tensiuni sociale. Numai rasism nu se putea numi aceasta incercare de rezolvare a „problemei jidanesti”. Jidanul ameninta integritatea Romaniei, mai ales ca sustinea bolsevismul si nu mai spun de teoriile conspiratiei vehiculate in vreme.
    Pentru niste tineri care nu numai ca nu prea dobindisera adevarul de acasa(de la parintii pasoptisti), ci o „bruma” de educatie, de tip Romania profunda insa, nu-l gaseau nici in universitati, nici in biserici, dintro precaritate a pregatirii teologice atit a preotilor, cit si a literaturii.
    Unii tineri vazind aceasta carenta s-au pus in slujba umplerii ei, ca Crainic, Staniloae, Vulcanescu, Bancila si multi altii. Ei nu vedeau cine stie ce amenintari, ci promisiunea unui inceput si o implinire a unui destin…romanesc, caruia vroiau sa-i dea chiar pretentii si spoiala de universalitate, la nivelul culturii. Politica o dispretuiau din motive de caragialism si iarasi datorita esecului pasoptismului, adica a liberalismului, precum si a aberatiilor antitraditionaliste si utopice ale comunismului. Conservatori nu cred ca se vedeau, pt. ca nu era inca clar nci controversa cu „pauza fiintei”, nici ce anume trebuie si cum trebuie actualizat, innoit.
    Cu timpul a devenit clar.
    Si pt. legionari asemenea. De la complotul de tip gansteresc si solutionarii prin proteste violente a problemei evreiesti, s-a trecut la o abordare mai obicinuita meleagurilor noastre. Nu vorbesc de marsuri, ci de impreuna zidire. Militarismul era si atunci anuntat ca o solutie de avarie, tot asa si antiparlamentarismul chipurile antidemocrat. Prin democratie insa se intelegea coruptie, caragialism si…pasoptism rasuflat. Legionarii spre deosebiri de alti fascisti, nu cereau organizari statale totalitare, ci posibilitatea de a promova modelul lor social…scoala caracterelor, prin munca si onoare. Initial inteleasa cum se nimerea, din mers, insa apoi cu o inclinare hotarita inspre zona considerata cea mai confuza, saraca si batjocorita(evident de pasoptisti), a spiritualului. Adica au inteles ca nu pot cauta sa faca dreptate, fara a cauta si sluji adevarului. Nici acum nu inteleg si cred ca nici ei nu se asteptau, la o reactie atit de ostila si violenta, din partea „democratiei” conducatoare. O supriza cu multe consecinte nefaste. Cert e ca nu au abandonat cautarea adevarului in sfera spiritului, pe care insa l-au aflat, traindu-l in inchisori. Nu cautind suferinta, ci prin suferinta, sau exprimat prin suferinta. Prea multa sedere domoala si plimbare linistita, nu te puteai astepta de la legionari, dupa asasinarea celor 13 si a celorlati in 1939.
    Putem deci distinge faze diferite, o evolutie, nu o degenerare, putem deslusi un infantilism si exaltare initiala si o dibuire a echilibrului ulterioara, spulberata insa in 38-39 si reluata dupa rebeliune, in inchisori. Oportunismul nu a ocolit multi dintre mebri, cu atit mai mult fanatismul, care se simtea ca pestele in apa intre defilari, uniforme si cintece. Si alimentat sustinut de jandarmi si putere. Minciuna nu, bijbiala dupa Adevar da. Nu pentru ca nu ar fi cautat adevarul, ci pentru ca lipseau multe. In principal tocmai criteriile de care vorbeai. Lipseau, nu ca nu erau clare. Romania profunda era suficienta sa le dea o directie a cinstei, demnitatii, harniciei si masurii. Moda si tulburarile vremii suficient de puternice sa ispiteasca si sa fermenteze o graba, o nerabdare periculoasa. Pe fondul unei certe si caracteristice epocii, „pauze a fiintei”, in zona spirituala. Nu in sens cioranian, ci vulcanescian. Un vid si mai rau, o confuzie, amestecata cu presimtirea unei amenintari a celor, care ne erau totusi proprii, dar netilcuite suficient. Rezultatu unei „emancipari” sociale cu bucluc. O tensiune intre ruperea cu cele vechi si rele si pastrarea celor vechi si bune, sub imboldul destul de navalnic atunci, de a face istorie. Momentul era inteles providential si unic. Intii ca multe posibilitati s-au deschis odata cu accesul la carte al celor multi si apoi ca liberi si in cadru democratic, aveam in sfirsit sansa.
    Personal prefer intelesul de misiune cultural spirituala de a fauri o cultura sau cel putin niste repere culturale, cu valoare universala. Altoite pe cele vechi si implinind cele nepieritoare. O incercare nu de a stapini vremurile, ci de a se acorda cu ele, dar cum se cuvine. Cum vrea Dumnezeu si dupa putinta noastra. Nu neg insa ca era nevoie de o voce si chiar o miscare de cristalizare a unor virtuti si de combatere a unor moleseli si nesimtiri mai mult sau mai putin burgheze si mulate la fix pe firea romanului. Multe au fost rezultatul imaturitatii de ambele parti. Dar cu toate astea multi si-au inteles misiunea si au gasit intr-adevar drumul de intoarcere acasa. Acolo unde se slujeste adevarului si se intrupeaza normalitatea.
    Confuzia adevarului nu inseamna minciuna, e adevarat ca oportunismul e o discutie care priveste doar pe cei prezenti, fanatismul e mai degraba o fundatura de discutie, in ce ne priveste pe noi azi, ca nu mai atinge pe nimeni, ci il expune pe loc ridicolului si trecerii cu vederea. Ce nu inteleg e treaba cu rasismul duhovnicesc.
    Cititi de exemplu pe mihailneamtu.ro cum „noua republica”(a se citi NU monarhiei) democrat crestina(a se citi neoliberal capitalista si secular gnostica) e cam asa:

    „Pentru simpatizanții Noua Republică – singurii care contează – mesajul este limpede: luptăm cu armele adevărului pentru triumful dreptății.”

    Si aceasta infamiei, pe care nu o veti gasi nicaieri la legionari, poarta numele de „adevarul senin”.

    La astia rasismul duhovnicesc e nonsens, pentru ca miroase a pustiu si a putred, adica fara duh, iar la legionari in afara de faptul ca unii imbatati de prea multa lectura, o luau pe aratura, in directia eugeniei, spre exemplu, rasismul era prea putin o realitate, ba chiar le era strain si de neinteles(cu toata ura antijidaneasca, foarte rasista la rusi sau spanioli spre exemplu si foarte oportunista la germani), iar duhovnicescul era in faza de nou nascut, cam neglijat de parinti, daca nu chiar mai rau. Specificul national era inca o necunoscuta, Dimitrie Gusti si Braileanu abia mijeau ceva metode de cercetare, departe de sinteze si directii concurente de analiza. Dovada si prostia lui Cioran cu pauza fiintei si virtutile dace. Romantismul cred totusi ca a avut un serios impact asupra tineretului, daca in „bibliografia” legionarului pe linga cele patriotice, se pomeneau si carti despre haiduci si despre stramosii daci. Ramin in continuare imun la gogoasa asta cu rasismul duhovnicesc, care insa e foarte posibil acum. Vezi noua republica. Mi se pare mizerabil ca noua republica se declara conservatoare(monarhista?), dar intorcind spatele regelui, iar „stinga”, expresia actual a caragialescului, vrea sa sttringa mina regelui, dar e categoric antimonarhista. Halal postmodernism dimbovitean. Nici Caragiale nu si-ar fi inchipuit.

    Din pacate sint prea multe fire de facut ghem si doar studiul comparat poate fi de ceva folos, dar sa nu ne asteptam la concluzii simple si nici sa nu avem pretentii la etichete valabile universal. Cel mult un cal de bataie, cu miza, dar fara rezultat pina la urma. Noua nu ne lipsesc criteriile, dar ne lipseste inca taria de caracter, onestitatea critica si masura lipsita de compromisuri. Unii au considerat ca e urgent sa dobindeasca caracterul prin mijloacele loialitatii si cele exterioare ale muncii impreuna, cautind sa li se descopere adevarul, chiar in timpul dobindirii virtutilor. Noi stim adevarul, dar ce facem cu el?

  39. Vestitor zice:

    Si intr-o nota mai personala, tin sa adaug, ca nu m-as feri de o „dezbatere” fata catre fata, pe prispa casei mele, din sat, la umbra nucului, gustind un lichior de nuci verzi, de casa(toate cele mentionate nu sint fictiune), sfadindu-ne nu pentru(mai ales ca , la rigoare, cine are adevarul nu se sfadeste ci marturiseste, nu-i asa?) ci intru adevar. Insa criteriul esential aici, este ca indiferent cit sint dispus sa merg cu omenia, nu ajung sa ma pup in bot pe sub masa, nici nu voi tacea politicos, „civilizat”, ci foarte incorect, nu ma voi abate de la a-ti arde o palma, cit se poate de taraneasca(pt. un orasean), peste gura(nu bot), evident cind consider ca se aduce vreo insulta memoriei, adevarului, sinceritatii. Asta apropo de ziua Sf. Nicolae, modelul meu intru „fanatism”.
    Si daca cautind masura, dar si cautind sa pastrez cele bune si adevarate, se intimpla ca impreuna, noi doi, prin cine stie ce imbirligatura a sortii, vom calca gresit(chiar si dupa socoteala noastra), fireste ca voi ramine loial si unit, „chiar si in iad” cu cel impreuna cu care sint acuzat ca am gresit, pentru ca tocmai in numele si intru adevar, merg in iad, nu din voie, ci de nevoie, dar cu nadejdea, ca tocmai acea unire in numele adevarului, va „trage de mineca” pe Cel de sus, sa ne scoata de acolo. Sper ca toate acestea dau oarecare lamurire asupra criteriilor cu care operam sau cel putin cu care operez.
    Cit despre pregatire aici poate ne despartim, intrucit munca mea nu-mi da prilejul adincirii in studiu si lectura, ci al abrutizarii tehnologice, pentru intretinerea familiei. Dar fii fara grija ca nu slujesc nici vreunei multinationale, nici nu ma bate gindul la vreo capsunareala, insa sper sa raminem aproape in ale masurii si bunei cuviinte.
    Disputa revolutie vs. conservatorism, paginism vs. crestinism, import strain vs. originalitate locala, misticism vs. rasism duhovnicesc, ramin ale istoricilor si ale fiecaruia sa le lamureasca, pe mai departe, in controversata problema verde. Sincer mi se pareau mult mai coerenti si practici aceia cautind solutii la problema sociala jidaneasca, decit astia de acum, acuzind contaminarea sau infectarea legionara.

    • Draga Vestitorule,

      Marturisesc ca suna tentant lichiorul cu pricina. Pe de alta parte, tinand cont de felul in care suna invitatia – vino acasa la Sfantul Nicolae legionar – marturisesc ca am si o oarecare strangere de inima. Ma tem ca nu cumva sa beau cu camarazii in cuib si dupa aia, cum sunt eu recalcitrant din fire, sa plec de acolo, pe trei carari. Stii, capul ajunge la mama, un picior la bunica, inelarul cu verigheta cu tot la sotie, s.a.m.d. A mai patit-o si Stelescu 🙂 Te contactez eu cand ajung in tara, dar mai dureaza pana atunci

      • Vestitor zice:

        @citizen kane:

        Ceea ce cauti tendentios sa scoti din conext, nu iti face neaparat cinste si in loc sa spuna ceva, deplaseaza discutia spre periferie. In introducerea facuta am aratat foarte clar si deja e un fapt, ca exista o problema SOCIALA(jidaneasca). Alimentata de politica antisemtita de catedra, de dinainte de razboi, de amenintarea de la rasarit, de noile granite generoase si de starea precara a economiei si de deziluzia liberalismului, a fost foarte usor sa fie „jidanul” gasit, ca vinovat de toate. Si iarasi este important sa repetam ca nici Germania, nici Rusia, nua veau o problema sociala „jidoveasca”, ci tocmai romanii.
        Tineretul sionist care sustinea pe fata bolsevismul si coruptia practicata la straturi rarefiate ale politicii de mari afaceristi evrei, in loc sa indeparteze, a augmentat si chiar a dat o forma de indignare violenta discursului antisemit.
        Solutiile gasite de putere ca si discursul practicat de antisemiti, printre care si legionarii, au fost deficiente si esecuri. Dar contextul era mai mult ca oriunde favorabil rasismului, in tara noastra. Faptul istoric esential este ca in tara noastra evrei au omorit…germanii. Sau la initiativa germana.
        La nivel de indivizi au existat din pacate si evrei omoriti de romani. Dar sarind peste falsuri ca abatorul.
        Nu vreau sa discut mai mult despre o problema cu adevarat lamurita si ingropata. Chiar si de evrei.
        Sa nu uitam si ca toate au inceput cu indemnul de paziti granitele de bolsevici, pina sa vina alde Cuza care cauta solutii „juridice” la problema jidaneasca si tineretul nerabdator sa puna la cale complotul de asasinare. E adevarat ca oricit ai dori si chiar ai incerca ulterior sa mergi pe cai legale, e tare uriasa si schiloditoare povara exaltarii din tinerete. Mai ales daca a „inspirat” multi tineri. E totusi adevarat ca tinerii si chiar „profesorii” nu au venit dupa Codreanu pentru comertul legionar, scoala de caractere si reforma spirituala, ci pentru aventura, pentru radicalismul solutiei rapide si pentru amagirea cu revolutia totala. Altii au stat sub greutatea vremii, interbelicii au stat sub orbirea cuvintului profetic si a actiunii, iar noi stam sub teama de a fi inselati si fobie antigregara pina la sugrumarea definitiva(in dulap) a „actiunii”. Si mai vorbim de solidaritate si distributism. Microbul care paralizeaza si moleseste duhul si virtualitatile unei intregii natii inca ne stapineste, cum spunea printul Alexandru Cantacuzino, alt fanatic, in cel mai dulce stil clasic al lui …Iorga.
        Noi insa acum vedem pe o culme a ridicolului indignarea cioraniana si pe o culme a seninatatii masurii bune, polivalenta vulcanesciana. Ni se para anacronic discursul lui Iorga si Eminescu si ne multumim cu personalitati de „mina a doua” ca Bratianu, Mihalache si Maniu. Eliade e prea bintuit de paginism, Staniloae ni se pare prea teologal, Mihail Manoilescu, depasit, Herseni, un fel de Ralea pe dos, asa ca ne ramine doar sa ne stergem de pe talpa rahatul lui Neamtu, Patapievici, Cartarescu.
        Satui de amagirea neoliberala a progresului si de utopia profetica, intrucit prezentul nu ne vrea, devenim recuperatori de trecut, dar preferam pe cel care a stat deoparte si nu s-a compromis, ca e mai „safe” asa. Sintem departe de pugilismul lui Vulcanescu, de antipacifismul lui Hulme si fiind oameni de mina a doua, confundam moderatia si dreapta socoteala(care nu exclude curajul, spontaneitatea, impiedicarea, dar exclude ipocrizia, bombanitul, nodul in papura) cu atitudinile comode si prevenitoare(ca ale germanilor, as adauga).
        Poate ca ar fi mai bine sa vorbim de caracterul revolutionar al fascismului legionar. Intrucit daca nici legionarii nu se dezic acum si cu atit mai putin atunci de caracterul revolutionar si mai ales de cel fascist, in ce masura arata faptul istoric in ce masura e important ce declara o miscare politica despre ea si in ce masura ceea ce face efectiv.
        Dupa cum ne invata studiosii vremii, dreapta este cea care se declara a fi de dreapta. 😉
        Si daca nominalistii neoliberali de azi, ascund mult oportunism si dubla masura, oare fanaticii d’antan, ce anume ascundeau?
        Nu ma feresc sa spun astfel de comentarii incorecte politic, mai ales ca nu sint nici legionar, nici nihilist, nici antisemit, nici neoliberal, nici comunist, ci un oarecare roman, care cauta sa gaseasca o masura(inclusiv la consumul de lichior), o cumpana a judecatii, cind e vorba de procese istorice(ce usor ar fi sa stabilesc sentinte reductioniste despre iacobinism, despre antimonarhismul -cu diferenta de un vot- revolutiei franceze sau chiar si despre Marieta Sadova sau Mihail Sebastian-dar ma feresc) si o cale(de mijloc) de a gasi criterii comune si cunoscute Adevarului, printre cei care au un strop de buna cuviinta si dor(nu marunt) de adevar.

  40. citizen kane zice:

    Dupa ce neogoticul Paul Slayer Grigoriu l-a luat la rost pe domnul Racu pe motiv ca nu l-a tras de coada pe „vechiul caine de paza”, atunci cand dulaul cu pricina i-a comparat pe fratii de cruce cu neogoticii, urmeaza acum sa-l ia la rost si politrucii lui Volodea pe motiv ca nu cenzureaza astfel de comentarii ale Vestitorului:

    „Jidanul ameninta integritatea Romaniei, mai ales ca sustinea bolsevismul”.

    „Sincer mi se pareau mult mai coerenti si practici aceia cautind solutii la problema sociala jidaneasca, decit astia de acum, acuzind contaminarea sau infectarea legionara”.

  41. Vestitor zice:

    @Alexandru Racu:
    Poate am fost inteles gresit. Nu te-am chemat nici sa te iau la palme, nici sa te dobor cu alcoolul, ci cautam sa dau o aparenta profunda, fie si bucolica, unei interioritati firesti si oneste a sfadei intru adevar. Intrucit stim ca spatiul nostru de discutie ramine cel virtual, putem sa ne „amagim” cit palavragim cu astfel de ambianta, insa sub nici o forma sa nu ne imbatam de vorbe si de convingeri proprii. Cit despre cuib, aici pe blog eu sint mai degraba bufnita, pe cind puisori si camarazi de cuib, vad ca ai destui, care ciripesc la unison. 😉
    Cit despre Sf. Nicolae, cred ca nu mi-e rusine de felul de a fi „legionar”, care sufleca mineca si se afunda in noroi sa isi ajute semenul sau palmuieste al Sf. Nicolae, atunci cind vremea cere si NElegionar ascet si transfigurat, blind si smerit, ca Valeriu Gafencu, iarasi cind vremea cere.
    E adevarat ca din culise, de pe amrgine si din fotoliu de calculator, e mai usor sa gasesti rasisme si fanatisme reprobabile primului, decit comoditati si lasitati celui de-al doilea, asta daca avem orbul gainii de cotet(la sol), nu de cuib(la inaltime), care ne facem sa vedem tot ce nu intelegem sau nu ne indreptateste, ca intunecat.
    Observatie valabila si pt. cei care se straduiesc sa il scoata, nu vad cu ce rost, pe Gafencu ca sfint…legionar. Intr-un fel si sfint roman sau sirb sau rus, e o necuviinta, la fel de mare cu cea de a acuza de ipocrizie si fals patriotism, pe cei care se duc sa-si implineasca romanitatea la Chicago, Ohio sau Madrid.

    • Te-am inteles Vestitorule. Am facut si eu o gluma. Si tu esti glumet de fel. Faci si tu salturi acrobatice de la palma Sfantului Nicolae la „eliminarea totala a jidanilor si a influentei lor din viata natiunii”, fac si eu aceleasi salturi: de la palma Sfantului Nicolae la casapirea lui Stelescu, s.a.m.d. Altminteri, tinand cont de acrobatiile hermeneutice pe care le practica gestionarii memoriei Legiunii, e greu sa stii unde se termina metafora si unde incepe realitatea. Si se mai adauga si carentele de comunicare specifice internetului. Ca atunci cand scrie unul ceva, nu-i vezi fata, drept pentru care, nu poti sa stii daca are privire soimareasca cu tenta arianoida sau cautatura piezisa de smecheras de la oras. Eu zic sa o lasam asa, pentru moment, si ne mai lamurim noi cand om avea ocazia sa ne intalnim. Hai, sarbatori fericite!

      PS: Cat despre praxis, ca tot ii dai ca exemplu de oameni activi pe legionari, incerc si eu sa-mi termin teza iar cand am timp, mai incerc, dupa puteri, sa lamuresc si eu unele chestiuni care consider ca se cer lamurite. Altminteri, nu vad ce as putea (afara de post si rugaciune) sa fac mai mult. Si cu cine? Cu prietenii din FCD? Cu manifestantii anticip? Cu neocamarazii?

      • Vestitor zice:

        O nu, in nici un caz cu cineva anume. Teza aceea dusa la capat serios si competent, apoi o viata universitara sau profesionala concentrata, o familie frumos si cuviincios construita si desavirsita, e tot ce este nevoie. Nu e o retragere, ci o rezistenta. Desigur in necesitatea de a deveni cetateni ai cerului, nu ne scirbim de lume, dar nici nu ne risipm in „actiuni” care nu pot decit sa ne piarda acum.
        Desi acum se intimpla chiar ceva mai rau decit „a se trage cu mitraliera in obrazul lui Hristos”, totusi nici arma, nici marsul, nici discursul public, nici cintecul, nu mai pot sa opreasca sau sa combata ce se intimpla. Cit despre ligi, fundatii, asociatii, macar pt. pastrarea si restabilirea memoriei, lamurirea greselilor, indentificarea impostorilor, poate ca ajuta.
        Nu ma indoiesc ca daca pt. cuvintele scrise ar trebui iar sa infunde cineva puscaria sau sa stea cu arma in mina prin munti, te-ai feri de asta, dar acum comunitatile noastre de formare si actiune, trebuie sa fie familia, comunitate spirituala duhovniceasca ne-limitata la parohie, prieteni, ci deschisa, in primul rind spre adevar si indreptare si in rest practica personala, pe care nu mai are rost sa o discutam in nici unul din aspecte, de la social, la religios.
        Dar ne ramine totusi acea „actiune”(nu putina, nu mica) legitimanta a unei familii, a unei vieti fara compromisuri, a unei atitudini consecvente, a unui profesionalism ireprosabil si a unei pregatiri intelectuale serioase, fara de care cuvintul pus in slujba adevarului, nu misca si nu indreapta nimic. Din pacate increderea nu se poate construi doar pe speranta sau indoiala, ci tine a se rezema si pe cele din „afara”. Pentru ca acelea sint totusi expresia celor interioare si a unor lupte deja cistigate(nu discutam cealata varianta care isi are evidenta ei). Cele ale alegerii.

  42. Donkeypapuas zice:

    Domnul Riceard Târziu face de acum pe faţă apologia noului Reich euro-german. O să spună că este articolul altcuiva ş că îl supune dezbaterii. Cine îl crede? Eu nu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s